Un accident rutier în care au fost implicate două unități de transport public electric s-a produs astăzi pe bulevardul Dacia din capitală. Informația a fost confirmată de Î.M. „Regia Transport Electric”.Potrivit comunicatului oficial, în accident au fost implicate vehicule care deserveau rutele nr. 22 și nr. 30. În urma impactului, câțiva pasageri au avut nevoie de asistență medicală, fără ca, deocamdată, să fie oferite detalii despre starea acestora.Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele abilitate. Totodată, la nivelul întreprinderii a fost inițiată o anchetă internă pentru clarificarea tuturor aspectelor ce țin de acest caz, în conformitate cu procedurile în vigoare.Regia Transport Electric anunță că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce ancheta va avansa.