Republica Moldova, condamnată la CEDO într-un dosar judecat de Domnica Manole: o firmă slovenă a pierdut toate bunurile fără să fie audiată
Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la proprietate în cazul companiei Seksimp Group SRL, cu capital sloven, specializată în agrobusiness. Un element-cheie al dosarului îl constituie faptul că completul de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, care a menținut decizia de expropriere abuzivă, a fost condus de actuala președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole.Potrivit hotărârii CEDO, instanțele din Moldova au emis și menținut decizii extrem de disproporționate, fără să ofere companiei posibilitatea reală de apărare. Seksimp Group, fondată de omul de afaceri sloven Blaz Svetek, deținea în raionul Dubăsari un complex agroindustrial cu 22 de hectare de teren agricol și 10 grajduri și construcții agricole.Totul a pornit de la două contracte de arendă semnate în 2010 cu firmele moldovenești Agrocons Lux și Agro-SV Lux. În 2012, Agrocons Lux a intentat un proces civil împotriva firmei slovene, cerând daune de 1,2 milioane lei – o sumă de 20 de ori mai mare decât chiria prevăzută în contract. Procesul s-a desfășurat în lipsa pârâtului, citațiile fiind returnate cu mențiunea „nu locuiește nimeni la adresă”.Decizia instanței de fond a fost favorabilă reclamantului și a dus la o executare silită rapidă, prin care toate bunurile companiei au fost vândute. Seksimp Group nu a fost informată și nu a avut ocazia să conteste măsurile.Când firma a aflat, a contestat cazul la Curtea de Apel Chișinău, unde completul condus de Domnica Manole a menținut fără modificări decizia primei instanțe. Curtea nu a examinat temeinic circumstanțele, nu a analizat disproporționalitatea despăgubirilor și nici nu a dat curs argumentului privind citarea incorectă a părții pârâte. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul, fără o motivare substanțială.CEDO a constatat încălcarea Articolului 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil) și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 (dreptul la proprietate), subliniind că instanțele moldovenești nu au oferit o cale de atac efectivă și au „legitimat o despăgubire de 20 de ori mai mare decât valoarea contractuală”.Compania slovenă a cerut despăgubiri de peste 900 de milioane de euro, dintre care 3,4 milioane euro pentru bunurile pierdute, restul reprezentând profituri nerealizate. CEDO a decis să amâne pronunțarea asupra compensației financiare, acordând părților 3 luni pentru a încerca o înțelegere amiabilă.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.