Tudor Ulianovschi (PSDE), de Ziua Familiei: „Să construim o țară în care familia este protejată și sprijinită”

Liber TV, 15 mai 2025 14:30

Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, liderul Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a transmis un mesaj de susținere pentru familiile din Republica Moldova, însoțit de un set de propuneri concrete pentru îmbunătățirea vieții acestora.„Nu vom insista pe toate problemele grave care afectează familiile din țara noastră, ci vom sublinia câteva soluții esențiale”, a declarat Ulianovschi, subliniind că PSDE își propune măsuri clare pentru consolidarea familiei ca nucleu al societății.Printre soluțiile propuse se numără: relansarea economiei pentru a crea locuri de muncă bine plătite în țară; creșterea salariilor pentru cadrele didactice și academice; reformarea sistemului educațional și combaterea fenomenului de bullying; facilitarea angajării tinerilor prin parteneriate public-private; acces la credite avantajoase și indemnizații lunare pentru fiecare copil până la 18 ani; investiții în siguranța publică și infrastructura educațională; alocații speciale pentru familiile numeroase și sprijin dedicat copiilor vulnerabili.Ulianovschi a reiterat că „familia este temelia unei societăți sănătoase” și a făcut apel la construirea unei Moldove în care familiile să fie protejate, susținute și valorizate.„La mulți ani tuturor familiilor din țara noastră și de peste hotare!”, a transmis președintele PSDE în încheiere.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 4 ore
16:10
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, l-a insultat joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a catalogat drept un ”clovn” şi un ”ratat”, în urma criticilor acestuia cu privire la nivelul delegaţiei ruse trimise în Turcia la primele negocieri de pace ruso-ucrainene din ultimii peste trei ani de război, pe care le-a catalogat ”lase”, relatează AFP.”Cine foloseşte cuvântul «fals»? Un clovn. Un ratat. O persoană fără nicio formare”, a declarat în confernţa sa de presă săptămânală maria Zaharova. Ea a făcut aceste declaraţii imediat după declaraţiile lui Volodimir Zelenski pe aeroportul din Ankara, înaintea unei întâlniri cu preşedintele turc recep Tayyip Erdogan.”Dar cine este el?”, a întrebat ea.  Zakharova responded to Zelensky calling the Russian delegation in Istanbul "mock-up":“Who even uses the word ‘mock-up’? A clown? A loser? Someone with an unknown education?” she said at a briefing in Moscow. pic.twitter.com/2WwOh2EAOT— NOELREPORTS (@NOELreports) May 15, 2025 Ministrul rus de Exterme Serghei Lavrov l-a catalogat joi, la rândul său, drept ”jalnic” pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, din cauză că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să participe personal la negocieri de pace ruso-ucrainene în Turcia.”În primul rând, Zelenski a spus că îi cere lui Putin să vină personal. Ei, bine, este jalnic”, a declarat Serghei Lavrov într-o intervenţie în faţa unor diplomaţi, la Moscova, transmisă în direct pe site-ul Ministerului rus de externe.
Acum 6 ore
14:30
Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, liderul Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a transmis un mesaj de susținere pentru familiile din Republica Moldova, însoțit de un set de propuneri concrete pentru îmbunătățirea vieții acestora.„Nu vom insista pe toate problemele grave care afectează familiile din țara noastră, ci vom sublinia câteva soluții esențiale”, a declarat Ulianovschi, subliniind că PSDE își propune măsuri clare pentru consolidarea familiei ca nucleu al societății.Printre soluțiile propuse se numără: relansarea economiei pentru a crea locuri de muncă bine plătite în țară; creșterea salariilor pentru cadrele didactice și academice; reformarea sistemului educațional și combaterea fenomenului de bullying; facilitarea angajării tinerilor prin parteneriate public-private; acces la credite avantajoase și indemnizații lunare pentru fiecare copil până la 18 ani; investiții în siguranța publică și infrastructura educațională; alocații speciale pentru familiile numeroase și sprijin dedicat copiilor vulnerabili.Ulianovschi a reiterat că „familia este temelia unei societăți sănătoase” și a făcut apel la construirea unei Moldove în care familiile să fie protejate, susținute și valorizate.„La mulți ani tuturor familiilor din țara noastră și de peste hotare!”, a transmis președintele PSDE în încheiere.
Acum 8 ore
13:30
Trei bărbați din Găgăuzia au fost reținuți de polițiști pentru răpirea unui bărbat de 49 de ani din raionul Vulcănești.Potrivit investigațiilor demarate pe parcursul a șase luni, oamenii legii au constatat că suspecții sunt membri ai unei grupări infracționale din Găgăuzia.În vederea acumulării materialului probatoriu, cu suportul mascaților BPDS ,,Fulger”, polițiștii au descins cu 11 percheziții la domiciliile suspecților.Acolo au fost depistate și ridicate probe relevante cu privire la implicarea în săvârșirea infracțiunii, și anume mijlocul de transport folosit la răpirea victimei, două arme de vânătoare cu țeavă lisă fără acte de proveniențǎ, mai multe cartușe, dispozitive artizanale destinate consumului de droguri, mijloace financiare în sumă de 1 550 de euro, telefoane mobile și cartele SIM.Potrivit poliției, victima a fost localizată, la moment aflându-se în afara oricărui pericol.Pe caz a fost inițiat un dosar penal. Pe numele celor trei suspecți a fost emise mandate de arest. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 10 la 13 ani. Investigațiile continuă pentru identificarea și altor persoane implicate în comiterea infracțiunii. 
13:20
Fostul ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a transmis un apel puternic către toți cetățenii români – din Republica Moldova, din România și din diaspora – în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale. Într-o postare publică, Năstase a subliniat importanța participării la vot, calificând acest moment drept „crucial” pentru viitorul democratic al României. „Este o etapă esențială, în care fiecare vot are o greutate enormă, iar prezența noastră la urne poate înclina balanța între stagnare și progres”, a declarat Năstase. El a făcut apel la responsabilitatea civică a fiecărui român, subliniind că prezența masivă la urne oferă legitimitate și forță morală viitorului președinte. „România are nevoie de un președinte sprijinit de o voință clar exprimată. Votul tău este parte din această voință. Nu lăsa decizia în mâinile altora”, a adăugat acesta, îndemnând românii să-și mobilizeze familiile, prietenii și colegii. Năstase a adresat un mesaj special românilor din afara granițelor, încurajându-i să voteze indiferent de locul în care se află: „Fie că te afli în Chișinău, Bălți, Cahul, Paris, Roma, Berlin sau în orice colț al lumii, ai în mână o ștampilă care poate modela viitorul nostru, al tuturor”. În încheiere, fostul ministru a accentuat că votul nu este doar un drept, ci o expresie vie a democrației: „Dă forță și încredere democrației!”. Apelul lui Andrei Năstase vine într-un moment de intensă mobilizare civică și politică, pe fondul importanței decisive pe care o are turul doi al alegerilor prezidențiale pentru direcția viitoare a statului român.
12:50
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, Victoria Furtună, președinta Partidului „Moldova Mare” a lansat un mesaj despre criza profundă a familiilor despărțite din Republica Moldova, punând accent pe impactul migrației asupra copiilor rămași acasă. Într-o postare publică, aceasta a vorbit despre suferința generațiilor care au crescut fără părinți, separați de cei dragi de nevoia de a supraviețui economic. „Părinții — departe, în alte țări. Copiii — pe cont propriu. În loc de îmbrățișări — apeluri video. În loc de o poveste de noapte bună — transferuri din străinătate”, scrie Furtună, evocând drama tăcută a miilor de familii moldovenești afectate de exodul forței de muncă. Politiciana atrage atenția că prima generație de copii „crescuți cu un gol în inimă” a ajuns deja la maturitate, iar rănile emoționale nu au fost vindecate. În opinia sa, fenomenul s-a agravat în ultimii ani: „În patru ani, circa 300 de mii de tineri au părăsit țara. Și fiecare dintre ei a lăsat un scaun gol la masa de familie.” Victoria Furtună acuză guvernarea PAS că a transformat acest fenomen într-o normă, deși, subliniază ea, problema nu a început cu acest partid. Ea afirmă că proiectul politic MOLDOVA MARE își propune să readucă familia în centrul vieții sociale, punând capăt migrației în masă și înstrăinării afective. „MOLDOVA MARE luptă pentru ca familia să redevină centrul vieții. Ca mama și tata să fie aproape. Ca copiii să crească acasă, nu în așteptare”, transmite Furtună. Deși Republica Moldova a început să marcheze oficial Ziua Internațională a Familiei în 2009, politiciana consideră că această sărbătoare nu are încă un sens real pentru majoritatea cetățenilor, din cauza distanței dureroase dintre membrii aceleiași familii. „Noi suntem aici ca să schimbăm asta”, promite Victoria Furtună.
12:10
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, Primarul General, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare tuturor familiilor din Republica Moldova, subliniind rolul esențial pe care acestea îl au în dezvoltarea unei societăți sănătoase și unite. „Familia este pilonul unei societăți. De fiecare familie depinde viitorul unei generații crescută cu valori și tradiții. Începând de acasă, învățăm dragostea de oameni, de țară și ceea ce ne reprezintă ca popor”, a menționat edilul.Ion Ceban a subliniat și responsabilitatea autorităților de a crea condiții favorabile pentru familii, astfel încât fiecare cetățean să poată contribui la construirea unui stat dezvoltat și solidar. „Acasă. În țara noastră. Fiecare familie trebuie să aibă siguranță în ziua de mâine și să fie protejată”, a punctat Ion Ceban, îndemnând cetățenii să prețuiască fiecare clipă petrecută alături de cei dragi.Ziua Internațională a Familiei este marcată în fiecare an pe 15 mai, fiind instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1993.
Acum 12 ore
11:50
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj emoționant, subliniind rolul fundamental al familiei în societate și reafirmând angajamentul statului față de bunăstarea cetățenilor. „Nimic nu e mai puternic decât legătura unei familii. Acolo învățăm să iubim, să iertăm, să avem răbdare și să fim sprijin unii pentru alții”, a scris șefa statului într-o postare pe rețelele sociale. Ea a mulțumit tuturor celor care, prin dragoste și solidaritate, contribuie la unitatea și reziliența Moldovei. Maia Sandu a evidențiat și progresele realizate în sprijinul familiilor în ultimii patru ani, menționând investițiile în educație, sănătate, precum și creșterea veniturilor și indemnizațiilor. „Eforturile noastre au un singur scop: ca fiecare familie din Moldova să trăiască mai bine și cu încredere în ziua de mâine”, a adăugat ea. Mesajul s-a încheiat cu o urare de sănătate și încredere pentru toate familiile din țară, fiind însoțit de hashtagul #MoldovaPoate.
11:20
Exporturile Republicii Moldova continuă să reflecte o imagine sumbră a economiei naționale, înregistrând în primul trimestru al anului 2025 o scădere dramatică. Datele publicate de Biroul Național de Statistică și graficele atașate confirmă o tendință negativă, agravată în special de sectorul agricol și industria prelucrătoare. Datele au fost prezentate de expertul economic, Veaceslav Ioniță, într-o analiză pe blogul său.  Evoluția exporturilor: 2023-2025După atingerea unui maxim de 4,34 miliarde USD în 2022, exporturile Moldovei au intrat pe un trend descendent accentuat: 2023: Exporturi totale – 4,05 miliarde USD; 2024: Exporturi totale – 3,56 miliarde USD; T1 2025: Exporturi trimestriale – 811 milioane USD (în scădere cu 12% față de T1 2024).În valaore anuală exporturile Moldovei în T1/2025 au ajuns la doar 3,45 miliarde USD, cu aproape 900 milioane USD mai puțin decât în 2022, marcând o cădere continuă pe parcursul a doi ani. Principalele sectoare afectate (T1 2025 vs T1 2024)Datele sectoriale evidențiază clar două direcții de criză: Agricultură și produse agroalimentare: Cereale și preparate pe bază de cereale: scădere de 45,7 milioane USD; Grăsimi și uleiuri vegetale: scădere de 42,2 milioane USD; Legume și fructe: scădere de 29,4 milioane USD.Situația cerealelor este determinată în principal de un an agricol slab în 2024, iar scăderea uleiului vegetal se datorează tranziției Moldovei de la exportator de produse finite (ulei) la exportator de materie primă (semințe), cu o creștere de 48,4 milioane USD la exporturile de semințe oleaginoase, dar cu pierderea valorii adăugate250515_ME059_Exporturi . Industria prelucrătoare și automotive: Mașini și aparate electrice: scădere de 31,4 milioane USD. Petrol și produse petroliere: scădere de 13,4 milioane USD (context determinat de încetarea exporturilor de servicii petroliere către Ucraina).Scăderea din sectorul automotive ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea industriei, iar dacă această tendință continuă, Moldova riscă o dublă lovitură: pierderea piețelor agricole și industriale250515_ME059_Exporturi . Sectoare în creștere (puține, dar existente)Singurele segmente cu evoluții pozitive sunt: Semințe și fructe oleaginoase: +48,4 milioane USD. Minereuri metalifere și deșeuri de metale: +10,3 milioane USD. Băuturi alcoolice și nealcoolice: +1,9 milioane USD.Totuși, aceste creșteri sunt insuficiente pentru a compensa declinul masiv din alte ramuri. ConcluzieExporturile Moldovei au devenit un barometru clar al crizei structurale prin care trece economia țării, caracterizată prin: Colaps agricol evident, accentuat de producția slabă și lipsa politicilor de sprijin. Decădere industrială, în special în sectorul automotive, unde Moldova riscă să piardă investiții externe și locuri de muncă. Dezechilibru comercial sever, Republica Moldova transformându-se din exportator de produse finite în furnizor de materie primă brută.Fără măsuri urgente de stimulare a agriculturii și industriei prelucrătoare, declinul exporturilor va continua să afecteze dramatic echilibrul economic al țării, cu impact sever asupra PIB-ului, balanței comerciale și ocupării forței de muncă.Sursa: Ionita.md
11:00
Aeroportul Internațional Chișinău a devenit recent ținta criticilor dure din partea bloggerilor și activiștilor civici, după ce prețurile din segmentul Travel & Retail au explodat odată cu preluarea gestionării directe a spațiilor comerciale de către administrația aeroportului. Bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat o comparație sugestivă privind prețurile produselor din duty-free-ul de la Chișinău, arătând că acestea sunt semnificativ mai mari decât în marile aeroporturi europene. „17 euro la Chișinău, 11 la Istanbul, 10 la București. La AlkoMarket e 14. Până nu demult și la Chișinău era 10”, a scris acesta într-o postare pe rețelele sociale. Luchianiuc acuză conducerea aeroportului, în frunte cu actualul director Cojuhari, de practici netransparente și de favorizarea unor parteneri care livrează produse de calitate slabă la prețuri exagerate: „Banii aceștia nu merg în bugetul țării, ci în buzunarele prietenilor lui Cojuhari.” Într-un alt exemplu, el menționează că o sticlă de whiskey Jameson costă acum peste 33 de euro în aeroport, în timp ce anterior se vindea cu mai puțin de 21 de euro. „La Venezia costă 28 de euro, iar în AlcoMarket doar 25. Ghiciți cât venit din acea sticlă îi vine lui Cojuhari și prietenii lui?”, punctează sarcastic bloggerul. Activistul politic Vlad Bilețchi s-a alăturat valului de critici, ironizând mesajele oficiale despre „modernizare” și „bunăstarea pasagerilor”: „Nu uitați, totul se face pentru confortul pasagerilor, aha! Țineți minte aceste minciuni? Interesul real sunt banii și buzunarul propriu – restul sunt povești pentru naivi.” Reacțiile au venit după ce administrația Aeroportului Internațional Chișinău a anunțat, pe 30 aprilie, că va prelua, începând cu 1 mai, gestionarea directă a spațiilor comerciale din terminal, ca parte a unei „etape importante în procesul de modernizare a infrastructurii aeroportuare”. Deși conducerea aeroportului a admis că pot exista „anumite incomodități temporare”, aceasta nu a răspuns deocamdată acuzațiilor de monopol, abuz de poziție dominantă sau aranjamente netransparente privind contractele comerciale. În așteptarea unui răspuns oficial și a unei eventuale intervenții din partea instituțiilor de control, pasagerii rămân principalii perdanți în acest joc al intereselor.
10:20
Asociația Promo-LEX atrage atenția asupra unor inițiative recente ale regimului de ocupație de la Tiraspol, care permit cenzura arbitrară și reprimarea libertății de exprimare sub pretextul apărării „moralității publice” sau combaterii așa-numitei „lipse de respect față de societate”. Potrivit organizației, utilizarea unor concepte vagi și interpretabile oferă structurilor transnistrene instrumente pentru a închide gura vocilor critice. De exemplu, orice conținut care contestă legitimitatea regimului, expune încălcări ale drepturilor omului sau contrazice narațiunea propagandistică despre existența unui „popor transnistrean” riscă să fie blocat. Internet tăiat pentru disidenți Promo-LEX avertizează că persoanele care exprimă opinii critice, inițiază proteste pașnice sau desfășoară activități civice în domenii considerate „sensibile” riscă să fie deconectate de la internet și telefonie, fără nicio garanție juridică, doar în baza unor suspiciuni formulate de serviciile secrete locale. Aceste practici încalcă grav drepturile fundamentale, precum libertatea de exprimare și accesul la informație, și îi izolează pe locuitori de orice formă de sprijin extern sau posibilitate de a denunța abuzurile. Rusia – modelul autoritar adoptat de Tiraspol Asociația subliniază că aceste acțiuni nu sunt întâmplătoare, ci se aliniază tot mai mult politicilor autoritare din Federația Rusă. Raportul internațional „Freedom on the Net 2024” indică faptul că în Rusia au fost frecvent blocate rețele sociale, site-uri independente și platforme de evitare a cenzurii, în timp ce accesul la internet a fost întrerupt în timpul protestelor. Aceeași strategie de control sever al spațiului digital este preluată treptat de regimul de la Tiraspol, contribuind astfel la consolidarea autoritarismului și suprimarea libertăților în regiunea transnistreană. Chișinăul trebuie să acționeze ferm Promo-LEX avertizează că, în pofida situației dramatice, autoritățile de la Chișinău nu au elaborat un plan concret de sprijin pentru cetățenii din regiunea transnistreană. Nu există instituții responsabile pentru asistență, linii telefonice dedicate, campanii de informare sau centre de suport adaptate nevoilor reale ale locuitorilor din stânga Nistrului. „Este nevoie de o viziune clară și coerentă privind protecția drepturilor omului în regiune, precum și de instituții funcționale care să ofere sprijin eficient și coordonat. Lipsa unor acțiuni concrete lasă oamenii vulnerabili în fața abuzurilor comise de structurile ilegale de la Tiraspol”, subliniază Promo-LEX. Organizația cere autorităților din Republica Moldova să nu se limiteze la condamnări formale, ci să intervină activ pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor din regiunea transnistreană.
10:00
Negocierile dintre Ucraina și Federația Rusă, programate să aibă loc astăzi la Istanbul, ar putea începe abia după-amiază, potrivit presei ruse. Inițial, Moscova anunțase că întâlnirea va începe la ora 10:00, însă autoritățile ucrainene au dezmințit această informație. Până la această oră, Kievul nu a confirmat oficial participarea la discuții cu delegația rusă anunțată de Kremlin. Președintele Volodîmîr Zelenski urmează să decidă dacă va aproba participarea delegației ucrainene abia după întrevederea sa cu omologul turc, Recep Tayyip Erdogan, la Ankara. „Președintele își începe vizita cu o întrevedere cu Erdogan la Ankara și doar după aceasta va lua o decizie privind următorii pași”, a declarat un oficial de rang înalt pentru agenția AFP. Întâlnirea dintre Zelenski și Erdogan este programată pentru ora 13:00, ora Kievului, conform agendei oficiale publicate de partea turcă. Prin urmare, este puțin probabil ca Zelenski să fie prezent la negocierile de la Istanbul. Anterior, liderul de la Kiev a afirmat că nu va accepta negocieri fără participarea directă a președintelui rus Vladimir Putin – care, potrivit informațiilor oficiale, nu se va deplasa la Istanbul. Mai mult, nu există deocamdată niciun anunț oficial din partea Ucrainei cu privire la componența delegației sau ora exactă a posibilei întâlniri cu partea rusă. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin a condus aseară o reuniune de pregătire cu membrii delegației ruse, la care au participat și ministrul de externe Serghei Lavrov, vicepremierul Andrei Belousov, lideri ai structurilor de forță precum Viktor Zolotov, Serghei Șoigu, Valeri Gherasimov și Aleksandr Bortnikov, precum și comandanții trupelor ruse dislocate în Ucraina. Într-un alt gest de semnal politic, fostul președinte american Donald Trump a renunțat să participe la negocierile din Turcia, după ce s-a aflat că Vladimir Putin nu va fi prezent. Potrivit unui prezentator al postului Fox News, oficialii americani „l-au scos pe Trump din lista posibililor participanți” imediat după confirmarea absenței liderului de la Kremlin. Atmosfera rămâne una de incertitudine, iar rezultatul acestei zile de „negocieri” depinde în mod esențial de decizia pe care o va lua președintele Zelenski după consultările cu Erdogan.
09:50
La data de 15 mai, în Republica Moldova este celebrată Ziua Internațională a Familiei, eveniment instituit de Organizația Națiunilor Unite și marcat anual începând cu anul 2010. În 2025, evenimentele dedicate vor fi desfășurate sub genericul „Politici familiale pentru dezvoltare durabilă”, cu accent pe incluziunea socială, echilibrul între viața personală și profesională și solidaritatea între generații. Instituită de Organizația Națiunilor Unite în 1993, această zi ne reamintește de importanța valorilor familiale, solidarității, sprijinului reciproc și echilibrului între viața personală și cea profesională. În 2025, ONU propune ca tema centrală a Zilei Internaționale a Familiei să fie impactul schimbărilor climatice asupra vieții familiale și rolul pe care familiile îl pot avea în promovarea unui stil de viață sustenabil. În contextul crizelor globale – climatice, economice și sociale – familia devine un pilon important în educarea tinerilor pentru responsabilitate față de mediu și comunitate.Acum o zi, Guvernul de la Chișinău a aprobat planul cu privire la organizarea și desfășurarea activităților consacrate Zilei Internaționale a Familiei. Potrivit autorităților centrale, sărbătoarea va fi marcată în toată țara pe parcursul întregii luni mai.Evenimentele din acest an se vor desfășura sub genericul „Politici familiale pentru dezvoltare durabilă” și vor fi axate pe incluziunea socială, echilibrul între viața personală și profesională și solidaritatea între generații.Activitățile sunt organizate de către autoritățile centrale și locale, incluzând mese rotunde, ateliere de lucru tematice, spectacole, campanii de informare la nivel local și concursuri de desen.Printre evenimentele planificate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale se numără evenimentul tematic „Adu-ți copilul la muncă”, campania „Creștem împreună”, lansată alături de UN Women și conferința științifico-practică „Consolidarea rezilienței familiei în contextul dezvoltării durabile.Lista completă de acțiuni și măsuri programate la nivel național o puteți accesa AICI.
Acum 24 ore
23:30
Un accident rutier grav s-a produs în această seară pe strada Arborilor din capitală, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața.Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția Republicii Moldova, victima a fost tamponată de un automobil de marca Mercedes, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. Impactul a avut loc în momentul în care femeia traversa strada neregulamentar.Din nefericire, din cauza traumelor suferite, femeia a decedat înainte de sosirea ambulanței.Șoferul a rămas la fața locului și colaborează cu autoritățile în procesul de documentare a accidentului. Testul alcoolscopic efectuat asupra conducătorului auto a arătat un rezultat negativ.Printre versiunile luate în calcul de anchetatori se numără și ipoteza unui posibil act suicidal.Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
Ieri
19:00
Comisia Europeană a încălcat legea refuzând să publice mesajele text schimbate între președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, Albert Bourla, în timpul negocierilor pentru cel mai mare contract de vaccinuri din pandemia de Covid-19. Aceasta este concluzia pronunțată de Tribunalul Uniunii Europene, care a dat câștig de cauză jurnaliștilor care au cerut accesul la aceste comunicări.Decizia reprezintă o lovitură serioasă pentru imaginea Ursulei von der Leyen și ar putea avea consecințe majore asupra standardelor de transparență și responsabilitate din cadrul instituțiilor europene.„Este o victorie clară pentru transparență,” a declarat eurodeputata olandeză Raquel García Hermida-van der Walle, negociatoare a reformei legii privind accesul la documente oficiale, din partea grupului Renew Europe. „Oamenii au dreptul să știe cum sunt luate deciziile, chiar și dacă acestea sunt transmise prin mesaje text.”În hotărârea sa, instanța a criticat dur Comisia pentru că nu a oferit explicații plauzibile privind motivul pentru care mesajele respective nu ar conține informații relevante care trebuie păstrate. Tribunalul a subliniat că mesajele legate de achizițiile publice – cum a fost cazul contractului cu Pfizer – pot constitui documente oficiale și, prin urmare, trebuie să fie accesibile publicului. Contextul mesajelor secreteControversa a fost declanșată după ce Ursula von der Leyen a dezvăluit într-un interviu pentru The New York Times, în aprilie 2021, că a schimbat mesaje personale cu Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, înainte de semnarea unui contract colosal de achiziție a până la 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer-BioNTech – cel mai mare contract de acest gen semnat de UE.Totuși, Comisia Europeană a susținut în fața instanței că respectivele mesaje nu aveau „importanță administrativă” și, prin urmare, nu au fost înregistrate și nici arhivate, motiv pentru care nu ar fi putut fi puse la dispoziția presei.Judecătorii nu au acceptat această justificare, afirmând că instituția „nu poate declara pur și simplu că nu deține documentele cerute, ci trebuie să ofere explicații credibile pentru a permite publicului și instanței să înțeleagă de ce acestea nu pot fi găsite.” Un precedent incomod pentru BruxellesComisia a reacționat oficial după hotărâre, reiterând că „transparența a fost întotdeauna o prioritate” și că va analiza „următorii pași” în conformitate cu legislația în vigoare.Cazul a fost inițiat de The New York Times și fosta sa corespondentă la Bruxelles, în 2022, după refuzul Comisiei de a face publice mesajele text.
17:20
Președintele Mișcării Alternativa Națională și unul dintre liderii Blocului Alternativa, Ion Ceban, a venit cu un mesaj referitor la alegerile prezidențiale din România, subliniind importanța menținerii unor relații bune și constructive între cele două state, indiferent de rezultatul scrutinului. „Este alegerea cetățenilor care locuiesc în țara lor și nimeni, mai bine decât ei, nu are de unde să cunoască cum trebuie să fie cu adevărat. Indiferent de rezultatele alegerilor prezidențiale, Republica Moldova trebuie să rămână un partener de încredere atât pentru România, cât și pentru alte țări”, a declarat Ion Ceban.Totodată, liderul MAN a subliniat că astfel de acțiuni pot afecta, pe viitor, relațiile dintre cele două state.„Ceea ce urmărim astăzi în campania electorală pentru funcția de președinte în România poate duce, pe viitor, la unele momente neplăcute în relația cu vecinii noștri, ținând cont că cei de la guvernare, cu toată mașinăria lor, care se cred de neînvins, au ținut cu cine vrei în campania asta. Alegerea trebuie să aparțină cetățenilor, iar noi vom colabora și vom avea relații de prietenie cu cei care vor fi aleși de popor. Așa este corect!”, a adăugat Ion Ceban.În final, președintele Mișcării Alternativa Națională a adus critici actualei guvernări de la Chișinău, acuzând-o că, prin politicile promovate, a generat scumpiri masive la utilități și o creștere a migrației cetățenilor.
17:10
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, s-a plâns de o operațiune presupus fără precedent a serviciilor de informații ucrainene împotriva țării sale, potrivit paginii de Facebook a prim-ministrului, potrivit presei ucrainene.În videoclipul postat, premierul ungar a menționat că marți, 13 mai, a avut loc o reuniune a Consiliului de Apărare, pe care a convocat-o din cauza atacului fără precedent al serviciilor de informații asupra țării sale din ultimele zile.Potrivit lui Orban, Ucraina ar fi lansat o campanie de denigrare țintită împotriva Ungariei pentru a împiedica un referendum privind aderarea țării vecine la UE.În timpul întâlnirii, s-a mai spus că ucrainenii au restabilit contactele cu Ungaria pentru această operațiune și ar fi efectuat un atac asupra forțelor de apărare ungare cu ajutorul părții maghiare.El a mai susținut că Kievul a recrutat contacte din Ungaria, inclusiv un politician maghiar al opoziției, pentru a desfășura această campanie și a viza forțele de apărare ale Ungariei.„Partidul de opoziție maghiar a participat activ la operațiunile serviciilor de informații ucrainene. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată. Ar trebui să ne așteptăm la acțiuni suplimentare din partea serviciilor de informații până la finalizarea referendumului. Serviciile de informații maghiare sunt pregătite pentru acest lucru”, a declarat Orban.El a adăugat, de asemenea, că în țară va avea loc un referendum, deoarece nici Bruxelles-ul, nici Kievul nu pot decide în numele maghiarilor.În martie, Viktor Orban a anunțat că în Ungaria va avea loc un referendum privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.Deși votul este voluntar și nu va avea forță legală, Budapesta ar putea folosi rezultatele acestuia pentru a-și consolida poziția politică în discuțiile cu Bruxelles-ul.
16:20
Veaceslav Dascal, directorul Penitenciarului nr. 17 - Rezina, a fost suspendat temporar din funcție în contextul unei anchete de serviciu ce vizează modul în care instituția a gestionat eliberarea înainte de termen a unor persoane condamnate la detenție pe viață.Potrivit unui ordin semnat de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, suspendarea este valabilă începând cu data de 14 mai și va dura până pe 5 iunie. În această perioadă, atribuțiile de director vor fi exercitate de Adrian Paterău, comisar de justiție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).Ancheta a fost inițiată pe 8 aprilie, în urma unei sesizări depuse de un secretar de stat din cadrul Ministerului Justiției. Conform documentelor oficiale, Dascal ocupa simultan funcțiile de președinte și membru în comisiile interne responsabile de aplicarea amnistiei și evaluarea deținuților.„În cadrul acestor comisii au fost întocmite rapoarte de evaluare ce au servit drept temei pentru examinarea cererilor depuse de nouă persoane condamnate la detenție pe viață, care solicitau aplicarea amnistiei sau liberarea condiționată”, se menționează în ordinul de suspendare.Autoritățile au constatat că demersurile către instanțele de judecată au fost formulate cu „abateri semnificative de la prevederile legale”, ceea ce ar fi permis eliberarea prematură a unor deținuți condamnați pentru infracțiuni grave.Veaceslav Dascal ocupa funcția de director al Penitenciarului din Rezina din iunie 2022. Ancheta este în desfășurare, iar Ministerul Justiției nu a oferit, deocamdată, detalii suplimentare privind posibilele consecințe penale.
16:00
Lidera Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, lansează un nou atac dur la adresa guvernării și propune măsuri radicale pentru combaterea corupției din rândul elitelor politice. Într-o postare publicată marți pe rețelele sociale, Furtună critică nivelul în creștere al datoriei publice și anunță inițiative menite să responsabilizeze clasa politică.„Datoria publică în martie 2025 a ajuns la 125 de miliarde de lei, iar până la sfârșitul anului ar putea atinge 136,4 miliarde. Asta înseamnă de două ori mai mult decât înainte de venirea PAS la guvernare”, afirmă Victoria Furtună, acuzând autoritățile că îndatorează țara în numele reformelor și al sprijinului pentru refugiați.În acest context, lidera formațiunii Moldova Mare propune testarea obligatorie la poligraf pentru toți cei care ajung în funcții publice. „Testul trebuie să fie public, cu înregistrare video. Minți? — demisie și dosar penal. Simplu”, a declarat Furtună. Potrivit acesteia, orice viitor guvernant ar trebui să cunoască Constituția, să promoveze un examen la Istoria Moldovei și să accepte o verificare strictă a veniturilor și averilor.Partidul Moldova Mare anunță deja lansarea proiectului „Ratingul Primarilor”, menit să evalueze performanța edililor din toată țara. În plan se află și un audit digital al funcționarilor, precum și echivalarea promisiunilor electorale neonorate cu escrocheria.„Corupția nu dispare prin vorbe frumoase. Dispare prin frică. Un funcționar care știe că mâine va răspunde penal — nu fură”, a conchis Victoria Furtună, subliniind că formațiunea pe care o conduce mizează pe „dreptate, ordine și lege”.
13:50
Deciziile iresponsabile la volan, luate sub influența alcoolului sau a drogurilor, continuă să curme vieți în Republica Moldova. Potrivit datelor prezentate de Poliția Națională, în primele patru luni ale anului 2025, pe drumurile din țară au avut loc 32 de accidente rutiere provocate de șoferi în stare de ebrietate. Aceste tragedii s-au soldat cu moartea a 4 persoane și rănirea altor 34.Pe lângă accidentele înregistrate, autoritățile au reușit să prevină alte peste două mii de potențiale tragedii, intervenind rapid și oprind șoferi care s-au urcat băuți sau drogați la volan. Astfel: 968 de persoane sunt cercetate penal pentru conducerea mijloacelor de transport sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; 1083 de procese contravenționale au fost inițiate pentru fapte similare.Poliția reamintește că în spatele fiecărui accident stă o poveste de viață frântă și face apel la responsabilitate: „Conduceți cu grijă – #ViațaArePrioritate!”
13:00
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a solicitat clarificări suplimentare din partea ministrei belgiene a Azilului și Migrației, Anneleen Van Bossuyt, în legătură cu declarațiile acesteia privind cetățenii moldoveni care cer azil în Belgia. Reacția vine după ce oficiala belgiană, aflată într-o vizită în Republica Moldova, a îndemnat public moldovenii „să nu mai ceară azil”, întrucât cererile lor nu sunt întemeiate și vor fi respinse, iar solicitanții „vor fi trimiși înapoi acasă”.„În discuțiile mele cu ministra, am solicitat clarificări adiționale pentru ca să înțelegem… Noi, dacă este o problemă, suntem o țară responsabilă, suntem cetățeni responsabili și suntem un guvern responsabil. Dacă este o problemă, noi vrem să înțelegem natura acestei probleme”, a declarat Buzu marți, 14 mai, într-o conferință de presă.Oficialul a adăugat că, în calitate de persoane publice, funcționarii trebuie să fie extrem de atenți la modul în care vorbesc despre anumite categorii ale populației, pentru a evita stigmatizarea și victimizarea acestora. El a evitat să se pronunțe asupra motivației persoanelor din comunitatea romă care solicită azil, menționând că așteaptă explicații oficiale de la partea belgiană.Declarațiile ministrei Anneleen Van Bossuyt au stârnit critici din partea Platformei femeilor rome „Romni” din Republica Moldova, care a condamnat afirmațiile, catalogându-le drept discriminatorii și alimentatoare de „rasism instituțional”. Organizația a subliniat că cererea de azil este, în multe cazuri, un act de supraviețuire, nu un abuz al sistemului.Potrivit ministrei belgiene, în fiecare iarnă din 2020 încoace, Belgia se confruntă cu un număr mare de cereri de azil din partea moldovenilor, în special din comunitatea romă, pe care le consideră nejustificate și motivate de dorința de a beneficia temporar de condițiile din centrele de primire.
11:50
Viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că își va suspenda activitatea guvernamentală pentru a se implica în campania electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Declarația a fost făcută marți seară, 13 mai, în cadrul emisiunii Rezoomat, difuzată de Rlive TV.Bolea, care este și vicepreședinte al formațiunii de guvernare, a declarat că este foarte probabil să se regăsească pe lista de candidați PAS la funcția de deputat. „Nu-mi imaginez cum nu m-aș putea regăsi în echipa PAS. Eu sunt o parte componentă a echipei încă de la început, din 2016”, a subliniat el, menționând implicarea sa constantă în structurile interne ale partidului.Ministrul a precizat că, deși nu a fost discutată în detaliu lista electorală, este convins că va face parte din ea. „Atunci când voi începe să fac campanie, da, dar până atunci muncim în continuare”, a spus Bolea, subliniind că își va onora mandatul până în ultima zi și că se va concentra, în perioada următoare, pe proiectele ministerului pe care îl conduce.Întrebat dacă există posibilitatea unor remanieri guvernamentale și dacă ar putea prelua funcția de prim-ministru, Bolea a respins aceste speculații, calificându-le drept „zvonuri recurente”. „O dată la vreo șase sau șapte luni, aceste zvonuri tot ies la iveală. Eu cred că în luna iulie fac trei ani de când sunt în Guvern și probabil a patra sau a cincea oară aud despre aceste zvonuri”, a comentat oficialul.Vladimir Bolea a preluat conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în noiembrie 2024, după ce a fost timp de doi ani ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Anterior, a deținut două mandate de deputat și este vicepreședinte al PAS din anul 2019.Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe 28 septembrie 2025.
11:30
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de miercuri, 14 mai 2025, pe teritoriul unei întreprinderi situate pe strada Petricani nr. 94 din municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul de urgență a fost recepționat la ora 10:39, prin intermediul Serviciului 112.Flăcările au cuprins mai multe bunuri din plastic depozitate într-un container, inclusiv paleți și forme pentru fabricarea teracotei, afectând o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.La fața locului au intervenit rapid trei echipaje de salvatori și pompieri, care au reușit să localizeze incendiul la ora 10:52. În aceste momente, pompierii continuă lucrările pentru lichidarea completă a focului.Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza izbucnirii incendiului și circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de specialiști în cadrul unei anchete ulterioare. 
11:20
Uniunea Europeană continuă să înăsprească presiunea asupra Federației Ruse. Ambasadorii celor 27 de state membre UE au aprobat, miercuri, un nou pachet de sancțiuni – al 17-lea de la începutul invaziei în Ucraina – vizând așa-numita flotă „fantomă” folosită de Moscova pentru a eluda restricțiile privind exporturile de petrol.Potrivit unor surse diplomatice citate de agențiile internaționale de presă, sancțiunile se concentrează asupra a aproape 200 de noi nave implicate în transportul clandestin de petrol rusesc, dar și asupra a circa 30 de entități acuzate că au sprijinit aceste operațiuni ilegale. În total, aproape 345 de nave au intrat în vizorul autorităților europene.Flota „fantomă” este compusă, în general, din petroliere vechi, neînmatriculate, care navighează fără asigurare și cu echipaje adesea slab pregătite. Aceste nave operează preponderent în Marea Baltică și au proliferat în mod alarmant după 24 februarie 2022, data declanșării războiului din Ucraina.Sursele diplomatice au precizat că acest nou pachet de sancțiuni este independent de eventualele măsuri „masive” pregătite de Bruxelles în cazul în care Rusia va refuza să accepte un armistițiu de 30 de zile și să intre în negocieri de pace.Prin aceste măsuri, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm față de susținerea Ucrainei și limitarea capacității regimului de la Kremlin de a-și finanța agresiunea militară.
10:30
Aeroportul din Mărculești urmează să fie integrat cu Aeroportul Internațional Chișinău și transformat, în următorii 1–2 ani, într-un aeroport destinat transportului de mărfuri. Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.„Aeroportul din Mărculești reprezintă o oportunitate de ieftinire a biletelor de avion, odată ce va trece sub administrarea aeroportului de stat. Proiectul urmează să fie votat de Parlament. Ulterior, îl vom transforma într-un aeroport cargo. Sunt venituri pe care în prezent le pierdem”, a declarat Bolea.Potrivit oficialului, proiectul de lege privind fuziunea celor două aeroporturi a obținut deja toate avizele necesare. „Va fi o fuziune prin absorbție. Parlamentul va vota, iar procesul de unificare va avea loc. După aceasta, toate activele din Mărculești vor fi înregistrate la Agenția Servicii Publice sub numele Aeroportului Chișinău, iar în paralel vor începe lucrările de modernizare a pistei de decolare-aterizare din Mărculești”, a explicat vicepremierul.El a mai menționat că Aeroportul Internațional Chișinău nu mai poate fi extins pentru a prelua și segmentul de transport cargo. „Are o capacitate limitată. Dar, având un aeroport dedicat transportului de mărfuri, putem crește considerabil volumul – de la cele 5.000 de tone transportate anul trecut (colete, poștă) – și putem deveni un hub regional în domeniul cargo”, a adăugat Bolea.Totodată, după realizarea investițiilor planificate, aeroportul din Mărculești va putea primi și curse charter sezoniere.
10:10
Un tânăr de 26 de ani, angajat al Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”, s-a sinucis marți, în jurul orei 12:00, aruncându-se de la balconul apartamentului în care locuia împreună cu familia sa, în sectorul Botanica al Capitalei.Potrivit informațiilor obținute de Jurnal.md, tragedia s-a petrecut sub privirile îngrozite ale tatălui său. Sursele noastre spun că, în ultimele clipe de viață, tânărul a izbucnit în lacrimi, dar i-a spus tatălui său că „se simte bine”, înainte de a face gestul fatal.Surse apropiate cazului afirmă că tânărul avea probleme grave la locul de muncă, unde ar fi fost supus frecvent la umilințe și presiuni psihologice din partea superiorilor. Aceștia, potrivit acelorași surse, ar fi utilizat metode de intimidare asemănătoare celor practicate în fosta armată sovietică.Contactat de Jurnal.md, Dumitru Vangheli, administratorul „MoldATSA”, a declarat inițial că abia a aflat despre tragedie și a solicitat timp pentru a obține mai multe informații. Revenit ulterior cu o reacție, acesta a menționat că nu cunoaște prea multe detalii și că nici poliția nu i-ar fi oferit, deocamdată, informații suplimentare. Vangheli a promis că va reveni cu precizări în cursul zilei.Între timp, cazul este investigat de autoritățile competente, care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.
09:40
Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,1 a lovit, în noaptea de marţi spre miercuri, insula Creta din Grecia, producându-se în apropierea ţărmului la o adâncime de 78,4 kilometri, potrivit institutului american de monitorizare geologică USGS.Seismul, care s-a produs în toiul nopţii, la ora locală 1:51, a fost estimat de Centrul german de cercetare pentru geostiinţe (GFZ) având o magnitudine de 6,3 şi o adâncime de 83 de km.Presa elenă, carre citează Institutul Geodinamic al Observatorului Naţional din Atena, afimă că a fost un cutremur de 6 pe Richter, caracterizat drept „foarte puternic”, care s-a produs la est de Creta, la 19 kilometri sud-sud-vest de Kasos, şi la o adâncime focală de 35 de kilometri.Cutremurul s-a simţit în întreg arhipelagul Dodecanez, dar deocamdată nu sunt raportate pagube sau victime. De asemenea, seismul a fost resimţit în Turcia şi Egipt.Locuitorii din zonă au primit o alertă pe telefon, care îi avertiza în legătură cu un posibil tsunami şi erau îndemnaţi să se îndepărteze de coastă.
13 mai 2025
20:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin, fie la Ankara, fie la Istanbul, și a subliniat că doar o discuție directă cu acesta poate duce la încetarea focului. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, potrivit agenției UNIAN.„Vom face totul pentru ca această întâlnire să aibă loc. Dacă Putin este cu adevărat pregătit, nu doar în fața presei, ci și în realitate, atunci la nivel de lideri vom încerca să ajungem la un acord privind încetarea focului. Pentru că doar el decide acest lucru. Este războiul lui”, a spus Zelenski.Liderul de la Kiev a precizat că Ucraina a solicitat implicarea președintelui american Donald Trump în acest proces de negociere. „Nu știu care va fi decizia președintelui Trump, dar dacă și-ar confirma participarea, cred că asta ar reprezenta un impuls suplimentar pentru ca Putin să accepte să vină”, a adăugat Zelenski.Potrivit unor surse citate de Clash Report, Donald Trump intenționează să trimită în Turcia doi reprezentanți speciali – Steve Witkoff și Keith Kellogg – pentru a participa la discuții. De asemenea, secretarul de stat american, Rubio, ar urma să se alăture negocierilor. „Aștept rezultate bune”, a declarat Trump.Zelenski a mai menționat că echipa sa lucrează activ la pregătirea vizitei în Turcia și că poziția Ucrainei a fost prezentată în detaliu partenerilor internaționali.Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că o delegație rusă va fi prezentă la Istanbul pe 15 mai, așteptând ca și partea ucraineană să participe. Nu este clar dacă Vladimir Putin va lua parte personal la negocieri, iar componența delegației ruse nu a fost dezvăluită.Anterior, analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului au subliniat că este puțin probabil ca liderul de la Kremlin să accepte o întâlnire directă cu Zelenski, iar Rusia ar pregăti terenul pentru o eventuală refuzare a participării.
20:10
Maia Sandu va participa pe 16 mai la cea de-a șasea ediție a Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la Tirana, Albania.Președinta Maia Sandu se va întâlni cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern, pentru a discuta despre dezvoltarea economică a Republicii Moldova, pacea și securitatea regională și procesul de aderare la Uniunea Europeană.Comunitatea Politică Europeană a fost creată la inițiativa Președintelui francez, Emmanuel Macron, și reprezintă o platformă de dialog politic despre pace și securitate pe continent, dar și despre cooperarea dintre statele UE și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al Comunității a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de țara noastră în iunie, 2023. Totodată pe 17 mai la Tirana, Președinta Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală cu Președintele Albaniei, Bajram Begaj. Ulterior, pe 19 mai, la invitația Președintelui Jakov Milatović, Președinta Sandu va efectua o vizită oficială în Muntenegru. Albania și Muntenegru, asemenea Republicii Moldova, sunt țări candidate pentru aderare la Uniunea Europeană. Vizitele șefei statului vor contribui la o mai bună coordonare și cooperare în procesul de aderare, prin schimb de experiență și consolidarea relațiilor bilaterale.
20:10
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Daniela DiPierro, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe situația politică, economică și socială a țării, precum și pe consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și SUA.„Am pledat pentru un dialog permanent și pentru consolidarea și dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova și SUA”, a declarat edilul capitalei într-o postare pe rețelele sociale, subliniind importanța cooperării continue cu partenerii internaționali.La rândul său, Ambasada SUA a reiterat sprijinul ferm pentru autoritățile locale și pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil. „Statele Unite ale Americii apreciază parteneriatul puternic cu liderii din întreaga Moldovă. Administrația publică locală are un impact major asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor”, se arată într-o declarație oficială.Daniela DiPierro i-a mulțumit primarului Ceban pentru activitatea sa în slujba locuitorilor Chișinăului și a reafirmat angajamentul SUA de a consolida colaborarea cu Republica Moldova la toate nivelurile – local, regional și național – în vederea construirii unui viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățenii ambelor state.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:30
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, solicită achitarea unor compensații financiare de peste 2 milioane de lei pentru perioada 2017–2019, invocând că a fost demisă ilegal din funcția de judecător. Potrivit cererii înaintate Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Curții de Apel Chișinău, Manole cere achitarea salariului neplătit, a unei indemnizații unice de concediere, dar și compensarea pierderilor cauzate de inflație.Solicitarea a fost făcută în baza unei decizii irevocabile a Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 20 decembrie 2024, care a anulat actul de concediere a Domnicăi Manole, în urma unei hotărâri a Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO). La 21 martie 2025, CSJ a respins cererea de repunere în funcție, indicând că Manole trebuie să urmeze procedurile administrative pentru revendicarea drepturilor salariale.În cererea sa, Manole a solicitat: 676.380 lei cu titlu de salariu neplătit pentru perioada iulie 2017 – august 2019; 384.250 lei cu titlu de indemnizație unică de concediere; 585.288 lei drept compensație pentru rata inflației aplicată sumelor respective.Curtea de Apel Centru a admis parțial cererea pe 31 martie 2025 și a solicitat CSM alocarea fondurilor necesare pentru achitarea salariului și a indemnizației unice, conform normelor în vigoare. Suma totală acceptată: 1.060.630 lei.În ședința CSM de astăzi, membrii Consiliului au aprobat doar această parte a cererii, respingând solicitarea privind despăgubirile pentru inflație. Argumentele avocatei Domnicăi Manole, Angela Popil, nu au convins plenul CSM, care a decis că prejudiciul invocat nu se justifică în baza prevederilor legale actuale.„Este o etapă importantă în restabilirea drepturilor doamnei Manole, dar considerăm că întreaga sumă solicitată era justificată, inclusiv ajustarea la inflație. Vom examina toate căile legale pentru a obține integral recunoașterea drepturilor acesteia”, a declarat avocata.Dosarul rămâne în atenția opiniei publice, în contextul în care revizuirea cauzelor în baza hotărârilor CtEDO generează noi discuții despre responsabilitatea statului în cazurile de abuzuri administrative.
17:00
Gérard Depardieu a fost găsit vinovat de agresiune sexuală, transmite Reuters. Un tribunal din Paris l-a găsit vinovat pe actorul francez Gérard Depardieu de agresiune sexuală asupra a două femei diferite, pe platoul de filmare, în anul 2021, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri din valul #MeToo ajunse în instanțele din Franța. Figură emblematică a cinematografiei franceze, Depardieu a negat în mod repetat orice faptă reprobabilă în timpul procesului, iar avocatul său a cerut ca acuzațiile să fie respinse. Totuși, judecătorul Thierry Donard a declarat că explicațiile oferite de Depardieu cu privire la evenimente nu au fost convingătoare. Procurorul a cerut instanței să îi aplice lui Depardieu, în vârstă de 76 de ani, o pedeapsă cu închisoare de 18 luni cu suspendare și o amendă de 20.000 de euro (aproximativ 22.250 de dolari). Starul francez va face apel împotriva deciziei instanței care l-a găsit vinovat, a anunțat avocatul său marți.
16:50
Deputata neafiliată Olesea Stamate, fostă membră a Partidului Acțiune și Solidaritate, reacționează dur la adresa acuzațiilor legate de Legea Amnistiei – act normativ care a generat un val de critici după ce mai mulți deținuți condamnați pe viață au fost eliberați.Într-o video publicat pe rețelele sociale, Stamate denunță schimbările repetate de poziție ale conducerii și afirmă că adevărata problemă nu este legea în sine, ci modul în care aceasta a fost aplicată.„La început s-a spus că legea e problema. Apoi, că amendamentele. Acum ni se spune că, de fapt, problema a fost modul de aplicare. Asta trebuia demonstrat de la început. Să mă acuzi că nu am prevăzut abuzuri viitoare este absurd și total neserios”, a declarat deputata.Stamate a subliniat că orice act legislativ este votat pornind de la presupunerea bunei-credințe în aplicare, un principiu juridic fundamental. „Dacă pornim de la ideea că toate legile vor fi aplicate greșit, atunci blocăm întregul proces legislativ. Această logică e periculoasă și iresponsabilă”, a spus ea.În contextul scandalului iscat de eliberarea unor condamnați pe viață, Stamate atrage atenția că vinovații nu ar trebui căutați în rândul celor care au promovat legea, ci în rândul celor care au gestionat aplicarea ei. „Nu poți da vina pe un deputat că nu a prevăzut deciziile abuzive ale comisiilor de amnistiere. Aceasta nu este o abordare sănătoasă pentru o guvernare responsabilă”, a punctat parlamentara.Fosta deputată PAS a comparat acuzațiile ce i se aduc cu alte decizii controversate din trecut, precum garanțiile de stat din cazul „furtului miliardului” sau concesionarea Aeroportului Chișinău. „Dacă mergem pe aceeași logică, atunci toți cei care au votat acele decizii ar trebui astăzi trași la răspundere pentru ce s-a întâmplat ulterior. Dar știm bine că lucrurile nu funcționează așa.”În final, Olesea Stamate lansează un apel către actuala guvernare: să accepte o anchetă parlamentară care să clarifice cine, cum și de ce a permis eliberarea deținuților periculoși. „Întrebarea reală este cui servește această vânătoare de vinovați și de ce se evită cu atâta insistență transparența? Cetățenii au dreptul să știe adevărul.”
16:30
Partidul Moldova Mare, condus de Victoria Furtună, acuză guvernarea PAS că duce un „război conștient” împotriva sistemului educațional, transformând școala dintr-un spațiu al cunoașterii într-unul al confuziei și supunerii. În cadrul unei întâlniri organizate la Rîșcani cu părinți și cadre didactice, lidera formațiunii a lansat critici dure la adresa reformelor din educație, pe care le consideră „parte a unei strategii de îndoctrinare și control social”.„În loc să învețe să gândească, copiii sunt bombardați cu informație fără sens. În loc de înțelegere – haos. În loc de siguranță – anxietate. Asta nu e o greșeală. Este un program clar al PAS”, a declarat Furtună.Un profesor de matematică din satul Malinovscoe a descris realitatea din clasă în termeni simpli, dar duri: „Le toarnă munți de informație, dar în cap — e haos. Fără sens, fără legături, fără viață.”Victoria Furtună a adăugat că, sub pretextul „optimizării”, se închid școli în satele unde acestea sunt vitale: „Să închizi o școală înseamnă să ucizi un sat. E ca și cum le-ai lua oamenilor viitorul și siguranța.”Partidul Moldova Mare susține că are o agendă clară pentru revitalizarea sistemului educațional: apărarea fiecărei școli de la sat, creșterea salariilor profesorilor și introducerea unor reforme orientate spre viață practică. Printre propunerile formațiunii se numără introducerea unei perioade de practică obligatorie pentru elevii de liceu, după clasa a IX-a, astfel încât aceștia să poată descoperi mai devreme care este vocația lor.„Vrem să readucem educația la ceea ce a fost odinioară – un sistem în care copilul are timp și pentru sport, și pentru odihnă. Și, mai ales, pentru a-și descoperi drumul în viață”, a subliniat Victoria Furtună.În încheiere, președinta Moldova Mare a promis că formațiunea va continua acțiunile juridice împotriva închiderii școlilor și va lupta „până la capăt” pentru viitorul educației în Republica Moldova.
15:50
Republica Moldova a pierdut astăzi, 13 mai 2025, o personalitate de excepție în domeniul medicinii – academicianul Gheorghe Paladi, savant ilustru, profesor universitar și medic obstetrician-ginecolog de renume, care și-a dedicat peste șapte decenii activității științifice, didactice și medicale în slujba sănătății mamei și copilului.Născut la 9 mai 1929, Gheorghe Paladi a fost absolvent al „promoției de aur” din 1951 a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, generație din care s-au ridicat cei mai valoroși specialiști ai sistemului medical moldovenesc. După absolvire, a urcat treptat toate treptele carierei academice și medicale: asistent, conferențiar, profesor, iar din 1967 – șef al Catedrei de Obstetrică și Ginecologie, funcție pe care a deținut-o timp de 34 de ani.În plan științific, Gheorghe Paladi a devenit doctor în medicină în 1957 și doctor habilitat în 1966. A fost ales membru titular al Academiei de Științe a Moldovei în 1993 și membru de onoare al Academiei Române. A condus formarea a 35 de doctori și doctori habilitați în medicină, a creat o școală științifică solidă în obstetrică și ginecologie, contribuind decisiv la modernizarea și profesionalizarea acestui domeniu esențial al sănătății publice.Alături de Nicolae Testemițanu, profesorul Paladi a pus bazele Institutului de Cercetări Științifice în Domeniul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului, o inițiativă care a schimbat radical abordarea serviciilor de obstetrică și pediatrie din Moldova. A fost implicat activ în redactarea celebrului Ordin „20-K”, care timp de zeci de ani a fost ghidul de bază în activitatea sistemului obstetrical-ginecologic la nivel național și chiar în URSS.Sub conducerea sa, s-au organizat congrese internaționale, s-au publicat sute de lucrări științifice, ghiduri și manuale medicale fundamentale – între care „Obstetrica” (1993) și „Ginecologie” (1998), ambele apărute în limba română, contribuind la reformarea învățământului medical din țară.Pe parcursul carierei, Gheorghe Paladi a fost distins cu cele mai înalte onoruri: „Om Emerit în Științe”, „Ordinul Republicii”, Medalia „Nicolae Testemițanu”, Premiul de Stat în domeniul științei și tehnicii (2001) și numeroase alte distincții naționale și internaționale.În 2020, Spitalul Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău a fost redenumit în cinstea sa, iar în 2022, în curtea instituției a fost inaugurat bustul academicianului Gheorghe Paladi – simbol al recunoașterii naționale a meritelor sale.Expertul în sănătate publică Boris Gîlca, discipol și prieten apropiat al profesorului, a transmis un mesaj emoționant de adio, subliniind rolul decisiv al mentorului său în formarea cadrelor medicale și în fundamentarea politicilor publice din domeniul sănătății. „Astăzi îl asigurăm (deja el fiind acolo Sus) că noi, discipolii săi, vom prelua și vom duce mai departe ștafeta faptelor de valoare”, a scris Gîlca.Slujba de pomenire și ceremonia de rămas bun vor avea loc vineri, 16 mai, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” (Biserica Ciuflea), iar înmormântarea – la Cimitirul Catolic din str. Trandafirilor 11, Chișinău.
13:30
Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, a anunțat că va depune plângeri la Procuratura și Poliția municipiului Chișinău împotriva consilierului municipal PAS, Ion Melnic, pe care îl acuză de vandalizarea unui bun public. Reacția vine după ce alesul local s-a filmat dând jos plăcile de teracotă de pe un perete al trecerii subterane de la intersecția străzilor Ciuflea și Ștefan cel Mare.„Nu îmi venea a crede că un ales local poate să-și permită să vandalizeze un bun achitat din banii noștri, ai chișinăuienilor. Este vorba de subterana de la Ciuflea, dar și de alte locații, precum Ismail, Gagarin, Gara de Sud. Vom solicita anchetarea acestui comportament în baza articolului privind vandalizarea bunului public”, a declarat pretorul Hîncu într-o ieșire publică de la fața locului.Potrivit acestuia, gestul consilierului PAS ar fi motivat politic: „Atâta timp cât nu le reușește să facă ceva concret, aleg să vandalizeze și să se laude cu asta pe rețelele sociale.”Ion Melnic, consilier municipal din partea PAS, a explicat că gestul său a fost unul de protest față de calitatea proastă a lucrărilor de reparație a subteranei. În video-ul publicat, Melnic apare smulgând cu ușurință plăci de pe perete pentru a arăta că acestea nu au fost fixate corespunzător.Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, nu a întârziat să reacționeze la incident, ironizând acțiunea consilierului PAS: „Dați-i un hârleț omului, avem niște cote unde e nevoie de intervenție. Întreaga fracțiune poate veni.”Incidentul a stârnit reacții puternice în spațiul public, divizând opinia între cei care consideră acțiunea lui Melnic un gest de curaj civic și cei care o califică drept vandalism asupra bunului public. Organele de drept urmează să stabilească dacă fapta consilierului întrunește elementele unei infracțiuni. 
13:10
Instituțiile de învățământ general vor putea stabili în mod independent data organizării festivității de încheiere a anului școlar 2024–2025. Ministerul Educației și Cercetării a adoptat o decizie care permite desfășurarea acestui eveniment fie pe 30 mai, fie pe 31 mai 2025. Școlile care vor alege data de 30 mai vor putea organiza evenimentul festiv după finalizarea lecțiilor. Fiecare școală va alege data potrivită după ce va consulta comunitatea școlară – elevi, părinți și cadre didactice – pentru a organiza activitățile de final de an într-un mod cât mai eficient, mai anunță Ministerul Educației. Anul trecut, în ajun de 1 septembrie, a fost emisă o circulară prin care instituțiile de învățământ, urmare a hotărârii Consiliului profesoral, au fost în drept să decidă ora și data desfășurării festivităților dedicate începutului noului an de studii. Ca urmare, din cele 1201 școli din țară, 108 au decis să desfășoare careul solemn pe 1 septembrie, duminică, i-ar celelalte l-au organizat luni. 
11:30
Un incident violent a avut loc la Căminul Cultural din satul Voroteț, raionul Orhei, în timpul unei acțiuni de agitație electorală desfășurate de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Informația a fost făcută publică de Dragoș Galbur, președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), printr-o postare video care circulă deja pe rețelele sociale.Potrivit lui Galbur, în imaginile surprinse se observă cum Marin Catruc, membru al Consiliului electoral de circumscripție nr. 25/7 din satul Chiperceni, este agresat fizic de Anton Surchicin, soțul deputatei PAS Mariana Cușnir. În filmare, Surchicin – îmbrăcat într-o vestă galbenă, asociată simbolic cu partidul de guvernare – îl lovește cu pumnii pe Catruc în timpul unei manifestații în sprijinul candidatei PAS.Cazul capătă o dimensiune și mai controversată prin faptul că victima, Marin Catruc, a fost susținător al PAS în campania electorală din 2023. Ironia situației constă tocmai în faptul că, atunci, Catruc făcea campanie pentru partidul din partea căruia a fost agresat.Conform sursei, Catruc a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă a refuzat să depună plângere la poliție, de teamă față de eventualele consecințe venite din partea partidului aflat la guvernare.„Intenția mea nu este să dramatizez acest incident, ci să arăt cum acționează PAS la firul ierbii – o reflectare fidelă a conducerii de vârf: arogantă, plină de sine, stimulată de impunitate și condusă de ideea periculoasă că scopul scuză mijloacele”, a comentat Dragoș Galbur.Până la această oră, reprezentanții PAS nu au oferit o reacție oficială cu privire la incident.
11:30
Noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea, aflat în fruntea Bisericii Catolice de doar cinci zile, ia în considerare o vizită apostolică în Ucraina, potrivit publicației italiene La Repubblica. Vizita ar putea avea loc în cadrul unui turneu internațional în care sunt incluse și Turcia și Peru.Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost și ales în conclavul cardinalilor pe 8 mai, a primit deja mai multe invitații oficiale din partea unor state. Prima a venit din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care, într-o convorbire telefonică, l-a îndemnat pe Suveranul Pontif să viziteze Kievul.„O astfel de vizită ar aduce speranță autentică tuturor credincioșilor și întregului nostru popor”, a declarat Zelenski. Liderul de la Kiev i-a mulțumit Papei pentru susținerea acordată Ucrainei și pentru implicarea activă a Vaticanului în eforturile de repatriere a copiilor deportați în Rusia. Părțile au convenit să mențină un contact permanent.Rămâne de văzut dacă Pontiful va vizita doar capitala ucraineană sau și Moscova. Predecesorul său, Papa Francisc, a insistat în trecut asupra importanței unei vizite echilibrate în ambele capitale. Primul drum – Turcia?În ciuda semnalelor privind vizita în Ucraina, este posibil ca prima deplasare oficială a Papei Leon al XIV-lea să fie în Turcia, la İznik (fosta Niceea), cu ocazia aniversării a 1700 de ani de la Primul Conciliu de la Niceea (325 d.Hr.).„Știu despre acest proiect, ne ocupăm deja de organizare”, a confirmat Pontiful. Vizita are o semnificație ecumenică importantă, mai ales în contextul în care, în acest an, Paștele a fost sărbătorit simultan de catolici și ortodocși. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu urmează să confirme oficial invitația în cadrul unei slujbe comune la Vatican, programată pentru duminica viitoare. Peru și SUA: planuri incerteRăspunzând unei întrebări din partea unei jurnaliste din Peru – țară în care a activat ca misionar timp de două decenii – Papa a declarat: „Așteptați în curând vești despre mine în Peru”, semnalând o posibilă vizită în pregătire.În schimb, un eventual drum în Statele Unite este exclus pentru moment: „Nu prea curând”, a spus Pontiful, lăsând de înțeles că prioritățile sale diplomatice s-au schimbat față de perioada în care era cardinal. Papa Leon al XIV-lea și mesajul pentru UcrainaÎn prima sa rugăciune publică din Piața Sfântul Petru, pe 11 mai, Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj ferm pentru pace, cu o mențiune specială pentru Ucraina: „Port în inimă suferința poporului ucrainean. Să fie eliberați toți prizonierii, iar copiii să se întoarcă la familiile lor”. Pontiful a pledat pentru un efort internațional consolidat în vederea semnării unui „acord de pace durabilă”.Vizita sa în Ucraina, dacă va fi confirmată oficial, ar putea deveni unul dintre cele mai importante gesturi simbolice ale pontificatului său timpuriu.
10:30
Consilierul șefului administrației prezidențiale de la Kiev, Mihailo Podoleak, a declarat că în cadrul eventualei întâlniri la Istanbul, Volodimir Zelenski intenționează să discute exclusiv cu Vladimir Putin. Potrivit lui Podoleak, Ucraina consideră inutile negocierile cu reprezentanți de rang inferior ai Rusiei, întrucât nici măcar miniștrii ruși nu au mandatul necesar pentru a decide asupra problemelor-cheie.„Doar Putin ia deciziile în Rusia. Orice altă discuție este o pierdere de timp”, a subliniat Podoleak.Între timp, Rusia a atacat Ucraina cu peste 100 de drone Shahed şi de momeală în timpul nopţii, a declarat Kievul luni, după ce Moscova a respins o încetare a focului de 30 de zile, dar a declarat că se va alătura discuţiilor de pace fără condiţii prealabile. Kremlinul nu a răspuns apelului lui Zelenski pentru discuţii directe cu Putin în Turcia, joi, relatează France24. Rusia a lansat peste 100 de drone Shahed şi momeală asupra Ucrainei în atacuri nocturne, a declarat luni forţa aeriană ucraineană, după ce Kremlinul a respins efectiv o încetare necondiţionată a focului de 30 de zile în războiul de peste trei ani, dar a reiterat că va participa la posibile discuţii de pace la sfârşitul acestei săptămâni fără condiţii prealabile.Între timp, Kremlinul nu a răspuns direct provocării preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care i-a cerut liderului rus Vladimir Putin să se întâlnească joi cu el în Turcia pentru discuţii de pace faţă în faţă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat luni să spună cine ar putea călători la Istanbul din partea Rusiei. "În general, suntem hotărâţi să căutăm în mod serios modalităţi de a ajunge la o soluţionare paşnică pe termen lung. Asta este tot", a declarat Peskov.Statele Unite şi guvernele europene fac eforturi concertate pentru a opri luptele, care au ucis zeci de mii de soldaţi de ambele părţi, precum şi peste 10 000 de civili ucraineni. Forţele invadatoare ale Rusiei au cucerit aproximativ o cincime din Ucraina în cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial.Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că este optimist cu privire la discuţiile de la Istanbul. Există „potenţialul unei întâlniri bune” între Putin şi Zelenski, a declarat Trump la Washington, adăugând că „se gândeşte să zboare” la discuţii din vizita sa în Qatar şi Emiratele Arabe Unite din acea zi. Zelenski a susţinut perspectiva participării lui Trump la negocieri."L-am sprijinit pe preşedintele Trump cu ideea unor discuţii directe cu Putin. Mi-am exprimat deschis disponibilitatea de a mă întâlni", a spus el. „Şi, desigur, noi toţi din Ucraina am aprecia dacă preşedintele Trump ar putea fi alături de noi la această întâlnire din Turcia”.
10:10
Republica Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027, a anunțat președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni difuzate de postul TV8. Șefa statului a precizat că reușita acestui proces depinde în mod crucial de voința politică de la Chișinău și, mai ales, de componența viitorului Parlament, care urmează să fie ales în această toamnă.„Totul este în mâinile noastre și de alegerea pe care o vom face la scrutinul parlamentar”, a subliniat Maia Sandu, adăugând că următorul Legislativ ar putea intra în istorie ca „Parlamentul Integrării Europene”, dacă va sprijini consecvent acest parcurs strategic.Președinta a reiterat sprijinul constant exprimat de oficialii europeni, în special de comisara pentru Extindere, Marta Kos, aflată recent în vizită în Republica Moldova. Potrivit Maiei Sandu, există toate condițiile pentru ca negocierile să fie încheiate în următorii doi ani și jumătate, iar anul 2028 să fie dedicat procesului de ratificare a acordului de aderare de către toate statele membre ale UE, în cadrul actualei Comisii Europene.„Republica Moldova se mișcă cu cea mai mare viteză în toate procesele de integrare europeană”, a declarat Sandu, citând afirmațiile comisarei europene. Ea a adăugat că țara nu trebuie să aștepte „zece-cincisprezece ani” pentru a deveni membră a UE, deoarece sprijinul european este clar și ferm.În același timp, șefa statului a menționat importanța unei perspective comune cu Ucraina, subliniind că ambele state au pornit împreună pe drumul integrării europene. Maia Sandu a exprimat speranța că va fi identificată o soluție în privința opoziției manifestate de Ungaria față de candidatura Ucrainei, reiterând că procesul de extindere a Uniunii Europene trebuie să rămână unul bazat pe merit.„Consider că un termen real ar fi încheierea negocierilor până la finele anului 2027. Ulterior, anul 2028, când toate statele membre vor trebui să ratifice acordul nostru. Atunci vom încheia acest proces până la finele mandatului actualei Comisii Europene”, a afirmat Maia Sandu.În final, președinta a accentuat responsabilitatea viitorului Parlament: „Acum totul este în mâinile noastre și de alegerea pe care o vom face la scrutinul parlamentar. Următorul Parlament poate deveni al Integrării Europene, dacă va exista o majoritate care va sprijini acest parcurs. Altfel, există riscul ca această oportunitate istorică să fie ratată.”
12 mai 2025
20:30
Președintele american Donald Trump a declarat luni că ia în calcul participarea la o posibilă întâlnire istorică între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderul rus Vladimir Putin, programată pentru joi, la Istanbul. Trump, aflat în drum spre Orientul Mijlociu, a spus că ar putea face o oprire în Turcia, în cazul în care discuțiile au potențialul de a genera rezultate concrete.„Mă gândeam să zbor acolo. Nu sunt sigur unde voi fi joi”, le-a spus Trump reporterilor. „Am foarte multe întâlniri… Dar este posibil, cred, dacă simt că se poate întâmpla ceva productiv.”El a descris întâlnirea ca fiind una „cu potențial”, adăugând: „Nu subestimați ziua de joi în Turcia – președintele Erdogan este o gazdă excelentă.”Discuțiile vin în contextul în care președintele rus Vladimir Putin a propus reluarea negocierilor directe cu Ucraina, fără condiții prealabile, începând de joi, 15 mai, în Istanbul. Președintele Zelenski a răspuns pozitiv, anunțând că va fi prezent în capitala turcă. Kremlinul nu a confirmat oficial participarea lui Putin la o întâlnire față în față cu liderul ucrainean.Conflictul militar dintre cele două țări continuă, iar diferențele de poziție rămân semnificative. Kievul insistă asupra unei încetări necondiționate a focului înaintea oricărei negocieri, în timp ce Moscova susține că o eventuală pauză în lupte trebuie să fie parte a unui acord și nu o precondiție, acuzând Ucraina că ar putea profita de un armistițiu pentru a se regrupa.Trump, care s-a implicat activ în facilitarea unui potențial acord de pace, a transmis mesaje mixte în ultimele săptămâni – oscilând între frustrare și speranță. Pe platforma sa Truth Social, acesta a scris:„Președintele Putin al Rusiei nu dorește un acord de încetare a focului cu Ucraina, ci vrea să se întâlnească joi, în Turcia, pentru a negocia o posibilă încheiere a BĂII DE SÂNGE. Ucraina ar trebui să accepte IMEDIAT. Cel puțin se va ști dacă un acord e posibil sau nu.”Trump a criticat lipsa de inițiativă a Ucrainei, sugerând că președintele Zelenski ezită în fața unei oportunități reale. „Încep să mă îndoiesc că Ucraina va face un acord cu Putin, care e prea ocupat să sărbătorească victoria din Al Doilea Război Mondial – o victorie care nu ar fi fost posibilă fără Statele Unite”, a scris el.Potrivit oficialilor de la Moscova, propunerea de reluare a negocierilor directe vine în contextul presiunii internaționale pentru un armistițiu de 30 de zile, care să permită stabilizarea frontului. Putin a reamintit de eșecul rundelor de negocieri din 2022, desfășurate tot la Istanbul, la scurt timp după invazia rusă în Ucraina.„Suntem deschiși unor negocieri serioase cu Ucraina”, a declarat Putin, lăsând totuși deschisă posibilitatea unui armistițiu, dar doar ca rezultat al unor discuții directe.În ciuda tensiunilor și a lipsei unui acord prealabil, echipele de negociatori din Rusia și Ucraina ar putea să se întâlnească joi, 15 mai, la Istanbul, pentru prima rundă de discuții directe din ultimii trei ani. Sub presiunea diplomatică a lui Donald Trump, această întâlnire ar putea marca un punct de cotitură în eforturile internaționale de oprire a războiului.
19:40
Primarul General, Ion Ceban, reiterează necesitatea înființării unei poliții comunitare, după modelul marilor Capitale europene. În cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău, edilul a criticat lipsa de reacție din partea unor structuri de ordine, în special în situații grave precum traficul de droguri din preajma școlilor sau infracțiunile din curțile blocurilor. „Chișinăul trebuie să aibă poliție comunitară. Nu e normal să umblăm din urma cuiva și să căutăm vinovatul. Nu stă specialistul de la Spații Verzi să prindă hoții, nici cel de la Autosalubritate, care trebuie să se ocupe de evacuarea deșeurilor”, a declarat Ion Ceban.Primarul General a exprimat aprecierea sa pentru polițiștii de rând, însă a acuzat anumiți superiori din structurile de ordine publică că ignoră cu bună știință anumite ilegalități.„Am toată aprecierea pentru polițiștii de rând care își îndeplinesc activitatea onest. Sunt însă niște șefi cu carnețele galbene care nu le permit să intervină, deși știu foarte bine ce se întâmplă. Unii fac bani mulți pe subiectul traficului de droguri, calicind generații întregi de copii”, mai spus Ion Ceban.În acest sens, Primarul General a punctat ferm că responsabilitatea pentru astfel de probleme nu ar trebui să revină carabinierilor sau funcționarilor publici, ci unei structuri dedicate la nivel local, care să asigure ordinea în comunitate.
17:00
Partidul Social Democrat European (PSDE) lansează un atac dur la adresa Ministerului Educației, acuzând instituția că s-a transformat într-un „instrument politic de intimidare”, după ce, la finalul lunii aprilie, a emis o circulară controversată către instituțiile de învățământ din țară.Într-un comunicat de presă difuzat luni, PSDE susține că documentul emis pe 30 aprilie de Ministerul Educației și Cercetării nu are scopul de a proteja valorile educației, ci „face jocul politic al celor care vor să controleze tot ce mișcă în țară, inclusiv vocile profesorilor”.PSDE precizează că susține Decizia PESC a Consiliului UE din 28 aprilie 2023 privind măsurile restrictive legate de destabilizarea Republicii Moldova, însă subliniază că aplicarea acestor măsuri trebuie să revină exclusiv organelor de drept. „Nu cadrele didactice trebuie implicate în jocuri politice”, se arată în comunicat.Printre principalele critici aduse circularei, PSDE evidențiază: Formulări vagi și interpretabile, care creează spațiu pentru abuzuri administrative; Riscul crescut de sancțiuni abuzive, în contextul unei administrații locale adesea politizate; Lipsa de transparență în definirea comportamentelor vizate; Încălcarea dreptului la opinie al profesorilor, considerați cetățeni cu drepturi constituționale; Crearea unei atmosfere de supraveghere ideologică, ce tratează profesorii mai degrabă ca potențiali suspecți decât ca parteneri în educație.„Democrația nu se apără cu interdicții vagi și amenințări voalate, se apără prin educație liberă, gândire critică și dialog deschis”, transmite PSDE, făcând apel la Ministerul Educației să retragă circulara și să inițieze un dialog autentic cu reprezentanții cadrelor didactice și societatea civilă.Ministerul Educației nu a oferit încă un punct de vedere oficial în legătură cu acuzațiile formulate de PSDE.
16:00
Bașcana autonomiei Găgăuzia, Evghenia Guțul, va rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Decizia a fost luată luni, 12 mai, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Guțul a fost reținută pe 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Ea este cercetată penal în două dosare – unul vizează finanțarea ilegală a partidelor susținute de Ilan Șor, iar celălalt se referă la nereguli în finanțarea campaniei sale electorale. Inițial, instanța a emis un mandat de arest preventiv, însă ulterior acesta a fost înlocuit cu arest la domiciliu. Potrivit procurorilor, Guțul ar fi încercat să părăsească definitiv Republica Moldova pentru a evita urmărirea penală.
15:50
Cu prilejul Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, președintele Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj de apreciere pentru munca asistentelor și asistenților medicali, dar și un semnal de alarmă privind starea gravă a sistemului de sănătate din Republica Moldova.„Astăzi este ziua celor care susțin medicina pe umerii lor. Cei care vin primii și pleacă ultimii. Cei care fac imposibilul în condiții aproape imposibile”, a scris lidera partidului într-o postare publicată pe rețelele sociale. Furtună a criticat dur autoritățile, în special guvernarea PAS, pe care o acuză că a abandonat sistemul medical sub pretextul unor „reforme” care, în opinia sa, reduc accesul populației la servicii esențiale.Printre datele invocate de președinta „Moldova Mare” se numără: mortalitatea ridicată, printre cele mai mari din Europa, speranța de viață mai mică cu 10 ani decât în UE, mortalitatea infantilă de trei ori mai mare față de media europeană, deficitul sever de personal medical și lipsa de finanțare.În acest context, Furtună a prezentat propunerile formațiunii pe care o conduce: stoparea „distrugerii sistemului de sănătate”, relansarea finanțării pentru spitalele raionale, creșterea salariilor în sistem, garantarea locurilor de muncă pentru tinerii specialiști și reformarea sistemului de asigurări medicale.„Un stat puternic — este, înainte de toate, un stat sănătos”, a conchis Victoria Furtună, reiterând angajamentul partidului său pentru o reformă autentică, orientată către oameni, nu către interese birocratice sau de imagine.
14:20
Poliția a anunțat că, în ultimele trei luni, sistemul de monitorizare automatizată a traficului rutier a surprins aproximativ 43.000 de abateri de la normele prevăzute de art. 235 alin. (1) și (2) din Codul Contravențional.Potrivit datelor prezentate, majoritatea încălcărilor – peste 30.000 – au fost comise de șoferi care nu purtau centura de siguranță în timpul conducerii vehiculului.De asemenea, camerele de supraveghere au identificat peste 12.500 de cazuri în care conducătorii auto foloseau telefonul mobil în timpul deplasării, punând astfel în pericol propria viață și pe cea a celorlalți participanți la trafic.Poliția își reafirmă angajamentul ferm de a proteja viețile celor implicați în trafic și anunță că va continua aplicarea măsurilor care contribuie la reducerea accidentelor rutiere și la creșterea gradului de responsabilitate în rândul conducătorilor auto.
13:10
Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat astăzi că prețurile medii de consum în luna aprilie 2025 au crescut cu 0,9% față de luna martie, continuând astfel trendul inflaționist început la începutul anului. Comparativ cu luna decembrie 2024, inflația cumulată este de 4,6%, iar față de aprilie 2024 – de 7,8%. Alimentele conduc la scumpiri Majorarea lunară a prețurilor a fost impulsionată în special de scumpirea produselor alimentare, care au înregistrat o creștere de aproximativ 2%. Printre cele mai mari scumpiri s-au remarcat:  • fructele: +9,3%,  • legumele: +5,3%,  • uleiul vegetal: +3,2%,  • carnea și produsele din carne: +1,8%. Singura categorie alimentară cu prețuri în scădere a fost cea a ouălor, care s-au ieftinit cu 5,9%. Serviciile, mai scumpe cu aproape 1% Și serviciile prestate populației s-au scumpit în aprilie, cu 0,9%. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la:  • serviciile de transport: +4,7%,  • alimentarea cu apă și canalizarea: +4,5%. Produsele nealimentare – ușoară scădere În contrast, prețurile la produsele nealimentare au scăzut cu 0,3%, contribuind la temperarea inflației generale. Scăderi semnificative s-au înregistrat la combustibili și carburanți:  • motorină: -5,8%,  • benzină: -2,4%,  • cărbune de pământ: -1,2%. Totodată, au crescut ușor prețurile la încălțăminte (+0,8%) și confecții (+0,6%). Inflația în context regional Inflația lunară de 0,9% plasată de Republica Moldova este comparabilă cu cea înregistrată în Islanda și se află sub nivelul din Turcia (3,0%), Slovenia (1,3%) și Estonia (1,0%), dar peste cel înregistrat în țări precum Franța (0,5%), Germania (0,4%) sau Italia (0,2%). Inflație anuală: 7,8% Pe parcursul ultimelor 12 luni (aprilie 2024 – aprilie 2025), inflația anuală s-a ridicat la 7,8%. Categoriile afectate cel mai puternic de scumpiri au fost:  • serviciile prestate populației: +13,8%,  • produsele alimentare: +9,4%,  • produsele nealimentare: +2,0%. BNS precizează că aceste date sunt preliminare și pot fi ajustate ulterior în funcție de actualizările metodologice sau de noile informații colectate.
12:50
Statele Unite ale Americii și China au ajuns la un acord privind suspendarea reciprocă a tarifelor vamale, în contextul unui "armistițiu" temporar menit să detensioneze războiul comercial care a afectat economia globală și a agitat piețele financiare internaționale, relatează Reuters. În urma unor discuții desfășurate la Geneva, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat în fața presei că cele două părți au convenit asupra unei „pauze” de 90 de zile privind noile măsuri tarifare, urmând ca taxele vamale să fie reduse „semnificativ”, cu un procent de 115%. „A fost atins un acord cu China privind o pauză de 90 de zile și s-a negociat o reducere substanțială a nivelului tarifelor”, a precizat Bessent. Acordul, anunțat luni printr-un comunicat comun, prevede suspendarea, începând de miercuri, a unei părți a taxelor vamale punitive impuse în ultimele săptămâni. Măsura vine după o escaladare a tensiunilor comerciale începând din aprilie, când SUA a majorat drastic taxele impuse produselor chinezești. Ca reacție, Beijingul a răspuns prompt, majorând la rândul său taxele asupra produselor americane la un nivel de 125%. Totuși, în ultimele zile, s-a înregistrat o „încălzire” a relațiilor bilaterale, deschizând drumul pentru această relaxare tarifară. Președintele Donald Trump a scris într-o postare pe rețeaua sa Truth Social că „80% (...) pare să fie nivelul bun”, sugerând o potențială revenire a tarifelor către pragurile inițial propuse. Reacția piețelor financiare a fost imediată: contractele futures pe indicele S&P 500 au urcat cu 1,4%, cele pe Nasdaq cu 1,9%, în timp ce indicele Nikkei din Japonia a crescut cu 0,3%, iar bursa sud-coreeană KS11 cu 0,6%. În China, acțiunile blue chip au crescut cu 0,8%, iar yuanul s-a apreciat ușor cu 0,2%, ajungând la 7,2243 unități pe dolar. Negocierile de la Geneva s-au încheiat duminică, iar oficialii americani au susținut că s-a realizat un progres semnificativ în ceea ce privește reducerea deficitului comercial al SUA. De cealaltă parte, reprezentanții chinezi au vorbit despre un „consens important” și despre lansarea unui nou forum de dialog economic între cele două mari economii ale lumii.
11:20
Un grav accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 17:40, în municipiul Comrat, după ce un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a lovit o tânără pieton, apoi a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt automobil. Potrivit informațiilor preliminare furnizate de Poliția Republicii Moldova, la volanul automobilului de marca Audi se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani, care avea o concentrație de 0,97 mg/l de alcool în aerul expirat. Acesta a tamponat o tânără de 25 de ani, care traversa strada regulamentar. În urma impactului, șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un BMW condus de un alt tânăr, tot de 35 de ani. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul vinovat a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o anchetă. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
10:50
Un polițist a ajuns la spital, după ce a fost mușcat de deget de un șofer. Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 21:30, pe Șoseaua Balcani 20, din sectorul Buiucani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.Potrivit surselor, echipajul INSP MAI 9927 ar fi tras pe dreapta un automobil de marca Toyota ce se deplasa haotic. Laolanul mașinii se afla un individ în vârstă de 39 de ani, de la care în timpul discuției oamenii legii au simțit un iz izbitor de alcool.În timpul documentării, șoferul a devenit agresiv, l-a îmbrâncit pe agentul de patrulare, după care l-a și mușcat de deget. În urma incidentului, agentul de patrulare a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.Totodată, șoferul agresiv a fost încătușat și escortat la IP Buiucani pentru a fi documentat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, dar și pentru ultragierea polițistului.Amintim că un caz similar a avut loc în anul 2019, în localitatea Bozieni, din raionul Hîncești.  Pentru acțiunile sale în același an șoferul care a mușcat de deget un polițist a fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare. Pedeapsa i-a fost aplicată pentru violență asupra unei persoane cu funcție de răspundere, huliganism și pentru refuzul de a trece testul de alcoolemie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.