IGSU: Patru ambulanțe, deblocate de salvatori din cauza ghețușului. Peste 50 de intervenții în ultimele 24 de ore
Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit, pe parcursul zilei de 26 ianuarie 2026, în patru situații pentru tractarea și deblocarea ambulanțelor rămase în dificultate din cauza poleiului pe traseele din țară.Potrivit IGSU, un prim caz a fost înregistrat în localitatea Acui, raionul Cantemir, unde o ambulanță nu se putea deplasa pe o porțiune de drum acoperită cu ghețuș. La fața locului a intervenit efectivul Postului de Salvatori și Pompieri Baimaclia, care a efectuat lucrări de deblocare și tractare a autospecialei.O altă intervenție a avut loc în orașul Ialoveni, unde pompierii au fost solicitați să tracteze o ambulanță blocată pe traseu, în timp ce se deplasa către un pacient. După intervenția salvatorilor, echipajul medical și-a putut continua misiunea.Intervenția IGSU a fost necesară și în orașul Vulcănești, UTA Găgăuzia, unde o ambulanță aflată în misiune a rămas blocată pe un sector de drum cu polei. Salvatorii au reușit deblocarea și tractarea autospecialei, asigurând continuarea deplasării acesteia.Totodată, în orașul Căinari, raionul Căușeni, pompierii au fost solicitați să acorde ajutor la transportarea unei echipe de medici de la ambulanță până la domiciliul unui pacient, întrucât autospeciala nu a putut ajunge la destinație din cauza condițiilor de drum. Salvatorii au preluat echipajul medical și l-au transportat în siguranță.Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 53 de situații de risc la nivel național.În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, caracterizate de polei, IGSU îndeamnă conducătorii auto să reducă viteza, să păstreze o distanță mai mare între vehicule și să circule cu maximă prudență. Totodată, cetățenii sunt avertizați că trotuarele și carosabilul sunt extrem de alunecoase, existând un risc major de căderi și traumatisme.În caz de situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.