(VIDEO) Se pregătește terenul pentru naționalizarea Moldovagaz? Dorin Recean: „Să recuperăm obiectivele strategice”
Premierul R. Moldova, Dorin Recean a solicitat revizuirea legislației privind naționalizarea întreprinderilor. Declarația a fost făcută în contextul crizei energetice cauzate de stoparea livrărilor de gaze a concernului rus, Gazprom, către regiunea transnistreană. În debutul ședinței de azi a Guvernului, Dorin Recean s-a adresat ministrei justiției, Veronica Mihailov-Moraru.„Noi o să ne facem temele pentru acasă, ca să ne debarasăm definitiv de orice instrument de șantaj. Doamna ministru Mihailov-Moraru vă rog, în următoarele trei săptămâni, să revizuim toată legislația cu privire la naționalizare în așa fel, încât noi să putem să acționăm acolo, unde, în mod special, avem active strategice și care, apropo, au fost preluate prin forță și șantaj. Și noi trebuie să recuperăm activele noastre”, a declarat el.Mai mult, Dorin Recean a venit și cu o replică pentru socialiști, care au cerut recunoașterea datoriilor față de Gazprom.„În politica moldovenească multe lucruri ciudate s-au întâmplat, dar cred că este pentru prima dată când avem politiceni care acuză propria țară pentru problemele create din exterior. Este pentru prima dată când bufonii și speculanții politici ai Kremlinului, de aici, de la Chișinău, încearcă să pună presiune pe Guvern ca acesta să accepte să pună pe umerele cetățenilor o datorie inexistentă de peste 700 milioane dolari. O fi fost cheltuiți acești bani pe iahturi, vacanțe, dar nu au fost cheltuiți de către cetățenii R.Moldova”, a menționat Dorin Recean.Compania rusă Gazprom a notificat Moldovagaz cu privire la suspendarea completă a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 08:00.Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, această decizie confirmă încă o dată intenția Kremlinului de a lăsa locuitorii din regiunea transnistreană fără lumină și căldură în mijlocul iernii.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.