Cel puțin șapte țări din Golf au raportat explozii în timpul nopții
Moldova1,
6 martie 2026 14:00
La aproape o săptămână de la începutul războiului, Tel Avivul continuă atacurile masive asupra Teheranului, în timp ce Iranul ripostează cu drone și rachete spre Israel, precum și spre mai multe țări din regiune, unde se află baze militare americane. Și Statele Unite ale Americii (SUA) intensifică ofensiva, în timp ce șapte țări din regiune au raportat explozii peste noapte, potrivit CNN.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 10 minute
22:20
Primii kilometri de autostradă, construiți pe teritoriul R. Moldova cu sprijinul României: Contractul va fi semnat în aprilie # Moldova1
În Republica Moldova vor fi construiți primii 5.1 kilometri de autostradă, cu sprijunul României, care va semna, în luna aprilie 2026, contractul cu compania responsabilă de execuția lucrărilor.
22:20
Consultări pentru reforma administrației publice locale. Conceptul va fi anunțat la finele lunii martie # Moldova1
Guvernul va organiza săptămâna viitoare consultări pe marginea reformei administrației publice locale la Orhei, Telenești și Taraclia. De asemenea, conceptul urmează să fie discutat în UTA Găgăuzia, dar și în municipiul Chișinău.
22:20
Prețul petrolului ajunge la 90 de dolari per baril, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu # Moldova1
Cotația barilului de petrol Brent a atins 90 de dolari, pentru prima dată în aproape doi ani, după ce războiul din Orientul Mijlociu a declanșat un val de perturbări pe piețele energetice, Iranul a reacționând la atacurile aeriene prin restricționarea transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, un punct cheie pentru comerțul global cu energie, transmite Agerpres cu referire la Bloomberg.
Acum 30 minute
22:00
Tragedia de la școala din Iran | O anchetă sugerează că SUA ar fi lovit clădirea instituției de învățământ # Moldova1
Tragedia de la școala primară Minab din Iran stârnește indignare internațională, pe măsură ce apar noi detalii cu privire la cine ar putea fi responsabil de această crimă. Potrivit Reuters, o anchetă sugerează că Statele Unite ale Americii (SUA) ar fi lovit cu arme de înaltă precizie clădirea instituției de învățământ, atac soldat cu moartea a peste 160 de persoane. Și publicația New York Times a scris despre implicarea Pentagonului în această lovitură. Washingtonul nu a comentat aceste relatări.
Acum o oră
21:50
An outbreak of African Swine Fever has been confirmed in a domestic pig in the village of Parcani, located in the Calarasi district. The Calarasi District Council announced this on Friday, March 6, based on data provided by the territorial subdivision of the National Food Safety Agency (ANSA).
21:40
Peste 62% dintre cetățeni consideră că destinul femeii este familia și gospodăria, arată datele Indexului Egalității de Gen # Moldova1
Camelia BabeicaFemeile din Republica Moldova au un nivel de instruire mai ridicat decât bărbații, dar se regăsesc mai puțin în funcții de conducere și au salarii mai mici. Ajunse la vârsta de pensionare, doamnele continuă să fie discriminate. Potrivit datelor statistice, pensia medie a femeilor este cu o mie de lei mai mică decât cea a bărbaților. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a publicat date privind Indexul Egalității de Gen. Potrivit experților, în timp ce reformele legislative recente au încurajat participarea femeilor pe piața muncii, în multe domenii s-au înregistrat regrese ce sunt amplificate de consolidarea percepțiilor tradiționaliste în societate.
21:30
Motorina scumpă pune în dificultate agricultorii. MAIA: „Vor putea depune cereri pentru compensații” # Moldova1
Scumpirile motorinei îi pun în mare dificultate pe agricultori, care au început deja lucrările de primăvară. Fermierii încearcă să facă rezerve de carburanți, pentru că prețurile cresc pe zi ce trece. În același timp, ei spun că operatorii refuză să le vândă carburanți angro, fără să invoce motive întemeiate. Agricultorii cer intervenția promptă a statului, iar autoritățile anunță că vor compensa costul accizei la motorina folosită în timpul lucrărilor de semănat.
21:30
Chiveri: O pace durabilă în Ucraina ar putea crea condiții pentru retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană # Moldova1
O pace durabilă în Ucraina ar putea crea condiții pentru retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană și pentru grăbirea procesului de reglementare a conflictului. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”.
Acum 2 ore
21:00
Focar de pestă porcină confirmat în satul Parcani, raionul Călărași: autoritățile implementează măsuri de combatere și prevenire # Moldova1
Un focar de Pestă Porcină Africană a fost confirmat la un porc domestic în satul Parcani, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut vineri, 6 martie, de Consiliul Raional Călărași cu referire la datele prezentate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
20:50
Criza energetică din regiunea transnistreană, abordată de noua comisie parlamentară: „Ne îngrijorează acest fapt” # Moldova1
Francesa GîndeaCriza energetică din regiunea transnistreană a fost unul dintre subiectele abordate la prima ședință a Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare. La întrevedere a participat și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a vorbit despre procesul de implementare a politicilor de reintegrare și a prezentat rezultatele atinse în acest domeniu pe parcursul anului precedent. Discuțiile au avut loc cu ușile închise.
20:40
Consultări pentru reforma administrației publice locale. Conceptul va fi anunțat la finalul lunii martie # Moldova1
Guvernul va organiza săptămâna viitoare consultări pe marginea reformei administrației publice locale la Orhei, Telenești și Taraclia. De asemenea, conceptul urmează să fie discutat în UTA Găgăuzia, dar și în municipiul Chișinău.
20:30
Pe teritoriul R. Moldova vor fi construiți primii kilometri de autostradă, cu sprijinul României: Contractul va fi semnat în aprilie # Moldova1
În Republica Moldova vor fi construiți primii 5.1 kilometri de autostradă, cu sprijunul României, care va semna, în luna aprilie 2026, contractul cu compania responsabilă de execuția lucrărilor.
Acum 4 ore
20:20
Pe teritoriul R. Moldova vor fi construiți primii kilometri de autostradă: Contractul va fi semnat în aprilie # Moldova1
În Republica Moldova vor fi construiți primii 5.1 kilometri de autostradă, cu sprijunul României, care va semna, în luna aprilie 2026, contractul cu compania responsabilă de execuția lucrărilor.
20:20
Comisia Europeană a deplorat vineri, 6 martie, amenințările „inacceptabile” ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski adresate premierului maghiar Viktor Orban, care blochează împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de către Uniunea Europeană (UE).
20:10
Vladimir Bolea, la Bruxelles: R. Moldova poate deveni un „veritabil hub logistic” est-european # Moldova1
În Republica Moldova vor fi construiti primii 5.1 kilometri de autostradă, cu sprijunul României, care, în luna aprilie 2026, va semna contractul cu compania responsabilă de execuția lucrărilor.
20:00
Volodimir Zelenski, îngrijorat de livrările de arme pentru Ucraina, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu # Moldova1
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski și-a exprimat îngrijorarea privind o eventuală reducere a livrărilor de rachete antiaeriene și sisteme de apărare către Ucraina în cazul în care conflictului din Orientul Mijlociu ar putea dura. Președintele ucrainean a acordat un interviu pentru un post de televiziune italian, în care a vorbit despre negocierile de pace, precum și despre organizarea alegerilor prezidențiale. Între timp, atacurile Federației Ruse continuă. Patru regiuni din Ucraina au rămas fără lumină în urma bombardamentelor de noaptea trecută. Companiile energetice fac tot posibilul pentru a restabili curentul electric în Harkov, Donețk, Cernihov și Herson.
19:50
Electricity prices may decrease for households served by Premier Energy and FEE Nord. On Friday, March 6, the National Energy Regulatory Agency (ANRE) proposed draft decisions for public consultations regarding electricity tariff adjustments.
19:40
Activitatea bacului de la Molovata a fost reluată, iar traversarea Nistrului se desfășoară din nou conform programului obișnuit, anunță Întreprinderea de Stat „Bacul Molovata”. Autoritățile avertizează însă că, din cauza gheții rămase pe râu, pot apărea în continuare devieri sau întârzieri în programul de circulație până la topirea completă a acesteia.
19:20
Energia electrică s-ar putea ieftini: ANRE propune tarife mai mici decât cele cerute de furnizori # Moldova1
Energia electrică s-ar putea ieftini pentru consumatorii casnici deserviți de Premier Energy și FEE Nord. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a propus vineri, 6 martie, spre consultări publice proiectele de hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru energia electrică.
18:30
Japonia oferă un grant de peste 112 mii de dolari pentru renovarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă # Moldova1
Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din raionul Ștefan Vodă urmează să fie renovat cu sprijin financiar oferit de Japonia, în cadrul programului de granturi pentru securitatea umană „Kusanone”. Un contract de finanțare în valoare de 112.337 de dolari americani a fost semnat vineri, 6 martie, între ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Takeuchi Kazuyuki, și directoarea instituției de învățământ, Inga Cuclenco.
Acum 6 ore
18:10
Experții invocă riscuri de neconstituționalitate în decizia privind reducerea pragului de vot pentru Comisia Vetting și anticipează reacția UE # Moldova1
Modificarea procedurii de vot pentru desemnarea membrilor Comisiei Vetting stârnește critici din partea societății civile și a experților în drept, care avertizează asupra riscului de neconstituționalitate și a unor reacții negative din partea Bruxelles-ului, în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE). De cealaltă parte, exponenții guvernării susțin că inițiativa reprezintă un mecanism legal de deblocare a procesului de evaluare a procurorilor, necesar pentru a menține ritmul reformelor asumate.
18:00
Noi tensiuni între Ucraina și Ungaria. Kievul a acuzat Budapesta de luare de ostatici și de terorism la nivel de stat, după ce șapte angajați ai băncii ucrainene de stat au fost reținuți. Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrei Sibiha, a declarat că autoritățile ungare au reținut lucrătorii bancari care se întorceau cu două mașini de la Viena la Kiev, toți cetățeni ucraineni.
17:40
Părinții contribuie anual cu peste 33 de milioane de lei la sistemul de educație din Republica Moldova, iar aproape două treimi din sumă reprezintă plăți informale. În pofida măsurilor anticorupție adoptate în ultimii ani, favoritismul, mita și fraudele academice continuă să fie semnalate în instituțiile de învățământ. Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030”, lansat pentru consultări publice, prevede intensificarea măsurilor anticorupție, precum și implementarea unui soft antiplagiat funcțional în învățământul superior.
17:20
Servicii ilegale de transport sau fără bilete pentru pasageri: Amenzi de zeci de mii de lei pentru șoferi # Moldova1
Transportau pasageri fără a avea actele necesare, nu eliberau bilete sau nu respectau orarul pornirilor. Zeci de șoferi s-au ales cu amenzi de până la 3.000 de lei, în urma controalelor desfășurate de Agenția Națională Transport Auto (ANTA), în colaborare cu Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP).
17:00
Program: Peste 2.200 de profesori, instruiți cum să distingă bullyingul și să intervină pentru a asigura securitatea copiilor # Moldova1
Conflictele obișnuite dintre elevi sunt adesea confundate cu fenomenul de bullying, atrag atenția specialiștii. Pentru prevenirea unor astfel de situații, este esențială delimitarea clară a acestor noțiuni. În acest context, Ministerul Educației și Cercetării a lansat un program național amplu de formare anti-bullying, destinat pentru peste două mii de cadre didactice, care își propune să schimbe modul în care este identificată și gestionată agresiunea dintre copii.
16:50
Se dădeau drept fete și percepeau sute de dolari pentru „relații romantice” de la clienți din Australia, India sau SUA # Moldova1
Înșelau clienți de peste hotare, în mare parte din Australia, India și Statele Unite ale Americii, care căutau „relații romantice” prin intermediul platformelor matrimoniale, îi storceau de bani după ce pretindeau că sunt femei, după care întrerupeau contactele cu victimele.
16:30
Peste 82 de milioane de lei pentru grupele cu program prelungit din Chișinău: „Vor fi mai multe activități extrașcolare” # Moldova1
Autoritățile municipale din domeniul educației pregătesc schimbări în activitatea grupelor cu program prelungit. Propunerile vizează prelungirea duratei programului cu două ore, până la ora 16:30, prin includerea mai multor activități extracurriculare. Totodată, funcționarea grupelor va avea loc în baza unui catalog electronic, iar părinții vor semna o cerere unică prin care vor confirma că știu că acest serviciu este gratuit.
Acum 8 ore
16:00
Prețul la benzină și motorină crește a șasea zi consecutiv și ajunge la aproape 25, respectiv 23 de lei.
15:40
Activitatea Consiliului Concurenței, blocată după demisia lui Gherțescu: „Trebuie să avem o decizie” # Moldova1
Consiliul Concurenței se află într-un vid decizional fără precedent, fiind în imposibilitatea de a monitoriza piața sau de a sancționa abuzurile economice. Impasul a apărut după ce Parlamentul a acceptat demisia președintelui Plenului instituției, Alexei Gherțescu, care și-a încetat mandatul începând cu 1 martie.
15:20
Alți trei sute de apărători ucraineni au fost eliberați din captivitatea rusă, vineri, 6 martie. De fapt, astăzi a avut loc a doua etapă a schimbului, conform acordurilor de la Geneva.
15:20
The Vulcănești-Chișinău Overhead Power Line (OPL) was completed in November 2025. Its operation was tested in January of this year, while work continues at the Chișinău and Vulcănești power stations.
15:00
Noi membri în Comisia de evaluare a procurorilor: Herman von Hebel și Bernard Lavigne, numiți, cu scandal, după schimbarea procedurii # Moldova1
Herman von Hebel, care a coordonat până în noiembrie 2025 evaluarea judecătorilor din Republica Moldova în calitate de președinte al Comisiei Pre-Vetting, va face parte și din Comisia de evaluare a procurorilor. Numirea sa, alături de cea a expertului internațional Bernard Lavigne, a devenit posibilă după ce Parlamentul a modificat procedura de desemnare și a prevăzut că, dacă un candidat propus de partenerii europeni nu întrunește votul a trei cincimi dintre deputați, acesta poate fi înaintat din nou plenului, iar decizia se ia ulterior cu majoritate simplă.
14:50
Investiții de aproape 830 de mii de lei în Casa de cultură din localitatea numită și „vatra olarilor” # Moldova1
Administrația comunei Iurceni din raionul Nisporeni investește prioritar în cultură. Localitatea este cunoscută drept „vatra olarilor” și în fiecare toamnă găzduiește un festival ce adună meșteri din toată țara și de peste hotare. Pentru a crește potențialul turistic, Primăria Iurceni a amenajat un amfiteatru modern, iar acum este reabilitat sediul Casei de cultură, proiecte ce nu pot fi realizate fără sprijinul autorităților centrale.
14:30
Republica Moldova își dorește dezvoltarea parteneriatului cu Republica Azerbaidjan, în special în domeniul consolidării securității energetice. Interesul a fost exprimat de viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, la întrevederea cu omologul său azer, Jeyhun Bayramov, desfășurată la Baku.
Acum 12 ore
14:20
Olympique Lyon a fost învinsă de Racing Club de Lens în seria penalty-urilor. În timpul regulamentar, oaspeții au condus cu 2-0, însă gazdele au revenit și au egalat.
14:20
ANALIZĂ | Populația din stânga Nistrului, mai săracă de trei ori decât cetățenii de pe malul drept # Moldova1
Veniturile și cheltuielile bugetare din stânga Nistrului sunt semnificativ mai mici decât pe malul drept, iar deficitul ajunge la aproape jumătate din bugetul regiunii. În ciuda resurselor limitate, regimul separatist pune drumurile pe lista priorităților, pe când populația din regiune este de trei ori mai săracă decât cetățenii din restul țării, afirmă experții.
14:10
Concurs pentru elevii din clasele IX-XII: Filmulețe video dedicate „memoriei și recunoștinței”, depuse din 23 martie # Moldova1
Elevii din clasele IX-XII sunt invitați să participe la concursul republican organizat în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”. Elevii pot trimite la Guvern, individual sau în grup, un filmuleț video cu durata de cinci - zece minute, care să reflecte trei evenimente istorice.
14:00
Constituția nu va fi modificată pentru a-i permite Maiei Sandu să dețină al treilea mandat de președinte: „Pot să contribui și din alte funcții” # Moldova1
Constituția R. Moldova, care stabilește în prezent că aceeași persoană poate îndeplini funcția de președinte cel mult două mandate consecutive, nu va fi modificată pentru a-i permite Maiei Sandu să candideze la un al treilea mandat de șef al statului. Asigurările vin din partea președintei Maia Sandu, care a câștigat, în toamna anului 2024, cel de-al doilea mandat de președintă a R. Moldova.
14:00
La aproape o săptămână de la începutul războiului, Tel Avivul continuă atacurile masive asupra Teheranului, în timp ce Iranul ripostează cu drone și rachete spre Israel, precum și spre mai multe țări din regiune, unde se află baze militare americane. Și Statele Unite ale Americii (SUA) intensifică ofensiva, în timp ce șapte țări din regiune au raportat explozii peste noapte, potrivit CNN.
13:40
Delegație UE, pe șantierul liniei electrice Vulcănești-Chișinău: La ce etapă au ajuns lucrările # Moldova1
Construcția Liniei Electrice Aeriene (LEA) Vulcănești-Chișinău a fost finalizată încă în noiembrie 2025, obiectivul a fost testat pe parcursul lunii ianuarie curent, însă continuă lucrările la stațiile electrice Chișinău și Vulcănești.
13:20
Parlamentul declară terenurile Portului Giurgiulești de utilitate publică: Construcțiile vor trece în proprietatea statului după 2075 # Moldova1
Terenurile Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG) sunt declarate de utilitate publică, iar după expirarea termenului dreptului de superficie toate construcțiile realizate de investitor și de rezidenți vor fi transferate în proprietatea Republicii Moldova. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege aprobat de Parlament în primă lectură.
13:20
Ion Andronache, complicele fostului primar de Boldurești, ar urma să stea doar jumătate de an după gratii: Procurorii au contestat sentința # Moldova1
Procurorii au contestat decizia prin care Ion Andronache, complicele fostului primar de Boldurești, raionul Nisporeni, a fost condamnat la doar doi ani închisoare, cu suspendarea parțială a executării pedepsei, astfel încât acesta ar urma să stea după gratii doar șase luni. Acuzatorii consideră sentința prea blândă și cer pedeapsă maximă pentru Andronache: trei ani de închisoare cu executare.
13:10
Se îngroașă gluma pentru Tottenham Hotspur. Echipa londoneză a pierdut meciul cu Crystal Palace, scor 1-3, aceasta fiind a 5-a înfrângere consecutivă în Premier League, iar riscul de a retrograda este tot mai mare.
12:50
Peste 14.000 de moldoveni, operați gratuit de cataractă în 2025: Buget mai mare pentru 2026 # Moldova1
Un număr-record de pacienți din Republica Moldova și-au recuperat vederea în anul trecut, datorită programului național de tratament al cataractei. Sistemul de asigurări medicale a acoperit costurile pentru peste 14 mii de intervenții, reducând semnificativ listele de așteptare.
12:40
Comisarul european pentru Apărare cere creșterea masivă a producției sistemelor antiaeriene # Moldova1
Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, a început vineri, 6 martie, în Polonia așa-numitul „turneu al rachetelor”, cu un apel urgent la creșterea masivă a producției sistemelor antiaeriene pe bătrânul continent, în contextul posibilei epuizări a arsenalelor americane.
12:30
Concurs pentru elevii din clasele IX - XII: Filmulețe video dedicate „memoriei și recunoștinței”, depuse din 23 martie # Moldova1
Elevii din clasele IX - XII sunt invitați să participe la concursul republican organizat în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”. Elevii pot trimite la Guvern, individual sau în grup, un filmuleț video cu durata de cinci - zece minute, care să reflecte trei evenimente istorice.
12:00
Femeile din R. Moldova: trăiesc mai mult cu aproape nouă ani și au studii mai înalte, însă câștigă mai puțin decât bărbații # Moldova1
Femeile reprezintă peste jumătate din populația Republicii Moldova - 52.8% - și au un nivel de instruire mai ridicat decât bărbații, însă continuă să fie mai puțin prezente în funcții de conducere și câștigă salarii mai mici.
11:50
Constituția nu va fi modificată pentru a-i permite Maiei Sandu să dețină al treilea mandat de președintă: „Pot să contribui și din alte funcții” # Moldova1
Constituția R. Moldova, care stabilește în prezent că aceeași persoană poate îndeplini funcția de președinte cel mult două mandate, nu va fi modificată pentru a-i permite Maiei Sandu să candideze la un al treilea mandat de șef al statului. Asigurările vin din partea președintei Maia Sandu, care a câștigat, în toamna anului 2024, cel de-al doilea mandat de președintă a R. Moldova.
11:30
Aproape 370.000 de pasageri au zburat de la Chișinău, în februarie: Sharm el-Sheikh, Dubai și București, cele mai solicitate destinații # Moldova1
Aproape 370 de mii de pasageri au călătorit, în luna februarie curent, pe rutele aeriene operate de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău. Cifra este mai mare cu 28.2% sau cu 79.834 de pasageri, comparativ cu luna februarie 2025, arată datele aerogării.
11:20
„Câinii roșii” au învins pe Metalul Buzău, o grupare din al doilea eșalon, cu 1-0 în „sferturi" și urmează să o înfrunte pe CS Universitatea Craiova în penultimul act. Alexandru Pop a marcat golul calificării.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.