Analiști politici: „În continuare succesul privind aderarea depinde de o strategie coerentă și de reforme profunde, în special în justiție și administrație”

Radio Chisinau, 3 martie 2026 14:20

Astăzi, Republica Moldova este mult mai aproape de obiectivul său de aderare la Uniunea Europeană, apreciază experții de la Chișinău. La patru ani de la depunerea cererii de aderare, Republica Moldova a devenit țară candidată la Uniunea Europeană și a început negocierile tehnice pe mai multe capitole. Screeningul s-a încheiat într-un termen record, iar obiectivul de aderare este prevăzut în Constituție, oferind un cadru clar pentru următorii ani.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 5 minute
16:50
Șefa statului, Maia Sandu, a participat astăzi, la conferința științifică națională „Cultura memoriei și recunoștinței: moștenire, prezent, viitor”, organizată în cadrul „Decadei memoriei și recunoștinței”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.
Acum 15 minute
16:35
Consolidarea securității energetice regionale, necesitatea adoptării unui tarif unificat pe întregul traseu al Coridorului Sudic de Gaze și extinderea cooperării comerciale au fost principalele subiecte abordate în cadrul celei de-a 12-a reuniuni ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, desfășurată la Baku, în Republica Azerbaidjan, cu participarea Republicii Moldova.
Acum 30 minute
16:20
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii municipiului Chișinău, au reținut în flagrant patru persoane în momentul în care primeau, sub control, o mită de 40.000 de euro. Reținerea a avut loc în sectorul Râșcani al Capitalei, la scurt timp după transmiterea banilor, acțiunea fiind documentată de ofițerii anticorupție.
Acum o oră
16:10
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
16:05
Ora de Vârf, emisiune de dezbateri cu Corneliu Rusnac și invitatul permanent, comentatorul politic Ion Tăbârță.
Acum 2 ore
15:50
La Călărași și Ungheni vor fi construite centre de colectare cu aport voluntar, iar Leova va primi asistență pentru proiectarea unui centru similar. Fiecare centru va include containere dedicate pentru diverse tipuri de deșeuri, iar acestea vor fi preluate de companii autorizate pentru reciclare sau valorificare. Proiectul, cu o valoare de 1,8 milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană.
15:35
Luna martie aduce un program divers și plin de emoție la Teatrul „Alexie Mateevici”. Publicul este invitat să întâmpine primăvara prin spectacole pentru toate vârstele – de la povești clasice pentru întreaga familie până la producții contemporane puternice, dedicate adolescenților și adulților.
15:25
Armata americană a anunțat că marina iraniană și-a ”pierdut” toate navele la Golful Oman.
15:05
Abandonarea rolului strict defensiv al aeronavelor Mirage 2000 de către Forțele Aeriene ale Ucrainei reprezintă o evoluție tactică necesară în configurarea spațiului aerian de pe frontul de est. În urmă cu câteva zile, prese ucraineană a publicat o înregistrările video care confirmă lansarea bombelor de precizie AASM Hammer asupra pozițiilor ruse demonstrează că piloții ucraineni au depășit etapa de integrare tehnică și au trecut la execuția misiunilor de atac la sol.
14:55
În ultima perioadă, în spațiul public au apărut mesaje despre „pierderea ieșirii la Marea Neagră de către Republica Moldova” și „vânzarea țării pe bucăți”, în contextul negocierilor dintre Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Portul Constanța (România) privind achiziționarea Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG). Afirmațiile însă nu corespund adevărului: PILG este o afacere privată, care nu a aparținut niciodată statului moldovean. Un articol publicat de Stopfals.md explică situația din jurul PILG și arată cine și cum încearcă să manipuleze opinia publică legat de subiect.
Acum 4 ore
14:40
Trei dintre cei 16 judecători din completele anticorupție - Arina Ialanji, Nicolae Corcea și Cristina Cheptea au depus cereri de demisie și nu vor fi supuși evaluării externe. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat astăzi cererile în lipsa magistraților, comunică MOLDPRES.
14:25
Astăzi, Republica Moldova este mult mai aproape de obiectivul său de aderare la Uniunea Europeană, apreciază experții de la Chișinău. La patru ani de la depunerea cererii de aderare, Republica Moldova a devenit țară candidată la Uniunea Europeană și a început negocierile tehnice pe mai multe capitole. Screeningul s-a încheiat într-un termen record, iar obiectivul de aderare este prevăzut în Constituție, oferind un cadru clar pentru următorii ani.
14:20
Astăzi, Republica Moldova este mult mai aproape de obiectivul său de aderare la Uniunea Europeană, apreciază experții de la Chișinău. La patru ani de la depunerea cererii de aderare, Republica Moldova a devenit țară candidată la Uniunea Europeană și a început negocierile tehnice pe mai multe capitole. Screeningul s-a încheiat într-un termen record, iar obiectivul de aderare este prevăzut în Constituție, oferind un cadru clar pentru următorii ani.
14:05
Un polițist de frontieră și un funcționar vamal au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi autorizat trecerea unui microbuz care transporta ilegal produse din tutun. Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unei operațiuni complexe realizate pe teritoriul Republicii Moldova și al României, fiind vizată o schemă de transportare ilicită a țigaretelor prin postul vamal Lipcani – Rădăuți Prut.
13:45
Criza din Orientul Mijlociu ar putea avea impact direct și asupra Republicii Moldova. Blocarea Strâmtorii Ormuz, pe fondul operațiunii militare a Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului, a paralizat una din cele mai importante rute energetice ale lumii și a declanșat un șoc pe piețele internaționale — prețul gazelor naturale a crescut cu peste 50%, iar petrolul s-a scumpit cu peste 10%. Este de așteptat ca această situație să genereze scumpiri și în Republica Moldova, avertizează jurnalistul economic, Ion Preașcă, transmite Radio Chișinău.
13:30
Reintegrarea regiunii transnistrene ar presupune un efort financiar estimat la aproximativ jumătate de miliard de euro pe an. O spune ex-vicepremierul pentru reintegrare Alexandru Flenchea, director al asociației Inițiativa pentru Pace. Expertul a explicat cum a fost calculată această primă estimare și ce presupune, în termeni concreți, reintegrarea economică și socială a regiunii.
13:15
Iranul va „arde” toate navele străine care vor încerca să treacă prin strâmtoarea Ormuz, a declarat consilierul comandantului Corpului Gărzilor Revoluției Islamice (CGRI), Ibrahim Jabari. „Nu vom permite ca niciun strop de petrol să părăsească această regiune”, a subliniat el, adăugând că Teheranul este gata să „lovească toate conductele de petrol din regiune” pentru a opri exportul de petrol din Orientul Mijlociu.
13:00
Igor Dodon acuză o tentativă de preluare a conducerii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), afirmând că mai multe persoane din interiorul formațiunii își doresc condamnarea sa la închisoare.
Acum 6 ore
12:40
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru ziua de 4 martie.
12:30
Vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a transmis un mesaj astăzi, 3 martie, la împlinirea a patru ani de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în care a evidențiat progresele realizate și determinarea autorităților de a continua parcursul european.
12:05
Metode clasice de spionaj adaptate erei digitale, un telefon ascuns într-o geantă Faraday și rapoarte scrise în rusă după o întâlnire la Budapesta. Sunt detaliile care conturează dosarul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Bălan, acuzat că spiona România.
11:50
Peste 150 de turiști moldoveni sunt blocați în Emiratele Arabe Unite, Qatar, Israel, Maldive, Tanzania și alte state din regiune, în urma escaladării situației de securitate din Orientul Mijlociu. Potrivit Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism din Moldova, numărul real al turiștilor moldoveni afectați ar putea fi mai mare, având în vedere că sunt incluși doar turiștii agențiilor membre.
11:30
Noul sistem digital de eliberare a concediilor medicale a înregistrat peste 2.300 de certificate emise în doar 24 de ore de la lansare. Începând cu 1 martie 2026, documentul este eliberat exclusiv în format electronic și gestionat integral online, comunică MOLDPRES.
11:15
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a anunțat marți că a autorizat armata să „ia sub control” noi poziții în Liban, în paralel cu campania de lovituri aeriene executată de luni împotriva mișcării pro-iraniene Hezbollah.
11:00
Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un birou al clădirii Ministerul Sănătății din Chișinău de pe strada Vasile Alecsandri nr. 2 din Chișinău, după ce un calculator a fost cuprins de flăcări, iar încăperea s-a umplut de fum.
Acum 8 ore
10:45
Delegația Uniunii Europene la Chișinău a transmis un mesaj astăzi, 3 martie, când se împlinesc 4 ani de la depunerea de către R. Moldova a cererii de aderare la Uniunea Europeană.
10:20
Agenția Servicii Publice (ASP) anunță lansarea a trei servicii digitale noi, destinate antreprenorilor individuali (freelancerilor) înregistrați, care pot fi accesate gratuit, exclusiv online, în baza unei semnături electronice valide. Noile servicii permit actualizarea datelor, încetarea activității sau reînregistrarea activității de freelancer, fără deplasarea la ghișeu.
10:05
În urmă cu 4 ani, la data de 3 martie 2022, președinta Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Trei luni mai târziu, pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a emis avizul privind cererea.
09:50
La Curtea Supremă de Justiție activează în prezent 11 judecători din cei 20 prevăzuți în schema instituțională. Dintre aceștia, șase sunt judecători permanenți, care au promovat evaluarea Comisiei de pre-vetting. Conform informațiilor publicate pe site-ul instanței, toți cei șase au fost numiți în funcție după plecarea în masă a magistraților din anul 2023.
09:35
Presa scrie despre schimbarea de paradigmă în reglementarea transnistreană și totodată atenționează că acest conflict înghețat din Transnistria și presiunile Rusiei pun în pericol parcursul european al R. Moldova. Experții atrag atenția și la situația drepturilor omului în regiune, la trei decenii distanță, cei care au luptat în război sunt în continuare persecutați de regimul de la Tiraspol.
09:15
Două curse operate de compania TAROM din Cairo, Egipt, au aterizat în această noapte pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, având la bord 318 români repatriați din Orientul Mijlociu, după ce rămăseseră blocați în regiunea devastată de război. Repatrierea este coordonată împreună cu autoritățile române și egiptene, precum și cu Consulatul României la Cairo. Pasagerii și-au exprimat nemulțumirea față de sprijinul oferit de autorități, reproșând faptul că au achitat singuri costurile repatrierii și lipsa de comunicare cu reprezentanții autorităților.
09:00
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru astăzi, 3 martie, un curs valutar de 20 lei și 22 bani pentru euro. Dolarul american este cotat la 17 lei și 23 bani.
Acum 12 ore
08:45
„Memoria războiului de pe Nistru este o lecție despre fragilitatea păcii. Ea ne arată cât de ușor poate fi atacată ordinea constituțională a unui stat, cât de repede poate fi încercat un scurtcircuit al parcursului democratic”, a declarat președinta Maia Sandu la conferința științifică națională „Cultura memoriei și recunoștinței: moștenire, prezent, viitor”, organizată în cadrul „Decadei memoriei și recunoștinței”. Șefa statului a subliniat importanța cultivării unei memorii colective bazate pe adevăr și responsabilitate.
08:30
Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu, a înmânat copiile scrisorilor de acreditare ministrei Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, în cadrul unei întrevederi dedicate consolidării relațiilor bilaterale moldo-române.
08:05
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru astăzi, 3 martie, cer variabil, izolat se pot semnala ploi slabe, cu caracter local și de scurtă durată.
Acum 24 ore
23:10
Un cântăreț american care a compus o mulțime de șlagăre.
21:05
Întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău” a inițiat un amplu proiect de transformare digitală care vizează dezvoltarea unei platforme online integrate, menită să modernizeze infrastructura digitală a aeroportului și să îmbunătățească interacțiunea cu pasagerii, partenerii comerciali și companiile aeriene, transmite MOLDPRES.
20:45
Un număr de 3 297 960 de alegători de cetățeni sunt înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale 2,7 milioane sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
20:25
Primele zile ale lunii martie vor aduce temperaturi blânde și vreme predominant însorită. Marți sunt prognozate ploi slabe, iar pe alocuri, noaptea și dimineața, va fi ceață. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe parcursul zilei, temperaturile vor ajunge până la +13 grade Celsius în sudul țării.
20:10
Banca Națională a Moldovei (BNM) a salutat concluziile Consiliului Executiv al Fondul Monetar Internațional, publicate la finalul săptămânii trecute în urma consultării prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI cu Republica Moldova. Evaluarea reconfirmă rolul BNM ca instituție credibilă, cu politici prudente și eficiente, într-un context economic și geopolitic marcat de incertitudine.
19:45
19:25
Proiectul de lege care vizează întărirea securității judecătorilor are drept scop apărarea unui principiu fundamental: independența justiției în Republica Moldova, și nu protejarea unor privilegii. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia parlamentară juridică pentru numiri și imunități.
19:05
Republica Moldova marchează astăzi 34 ani de la aderarea la Organizația Națiunilor Unite – un moment cu semnificație istorică pentru afirmarea țării noastre ca stat suveran și independent și un prilej de a evidenția parteneriatul solid dintre Republica Moldova și ONU, consolidat de-a lungul a peste trei decenii.
18:50
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, luni, într-un discurs la Île Longue, că Franța își va crește numărul focoaselor nucleare și le va permite aliaților săi „să participe la exerciții de disuasiune”, potrivit The Guardian.
18:20
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii Republicii Moldova că autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat reluarea limitată a operațiunilor aeriene pe aeroporturile din Dubai.
18:00
Câștigul salarial mediu lunar brut a crescut cu 8,9 la sută în trimestrul IV 2025 și a constituit 16355,1 lei în unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați și în toate instituțiile bugetare. Datele au fost prezentate astăzi de Biroul Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES.
17:55
Agenția de Guvernare Electronică (age) și Agenția pentru Securitate Cibernetică avertizează cetățenii Republicii Moldova cu privire la o schemă de fraudă care folosește ilegal identitatea platformelor guvernamentale MPay și EVO.
17:30
Cooperarea în dezvoltarea infrastructurii de transport și logistică, atragerea investițiilor și expertizei tehnice au fost discutate de vicepremierul Vladimir Bolea cu o delegație a Greciei, condusă de Haris Theocharis, Vice-ministru al Afacerilor Externe, însoțită de ambasadorul Nikolaos Krikos și reprezentanți ai companiilor elene din domeniile infrastructurii, energiei și construcțiilor.
17:00
Cei care sfidează autoritățile Republicii Moldova pot pierde cetățenia. Avertizarea vine din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în contextul recentului decret prezidențial privind retragerea cetățeniei pentru nouă persoane din stânga Nistrului suspectate de acțiuni de subminare a statului, comunică MOLDPRES.
Ieri
16:40
Evenimentele recente din zona Golfului Persic au avut un impact direct asupra cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere, odată cu deschiderea burselor internaționale din 2 martie 2026, informează Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.