Președinția Republicii Moldova revocă grațierea lui Șepeli Nicolae Andrei, condamnat pentru droguri și vizat într-o schemă de asasinat

Liber TV, 20 februarie 2026 14:30

Aparatul Președinția Republicii Moldova anunță revocarea Decretului nr. 418-IX din 11 aprilie 2022, prin care fusese acordată grațiere individuală lui Șepeli Nicolae Andrei, născut în 1995. Decizia a fost luată în urma apariției unor noi circumstanțe, comunicate de autoritățile competente.Potrivit unui comunicat oficial, în cursul anului 2021 au fost depuse cereri de grațiere atât de către persoana condamnată, cât și de către Procuratura Generală a Republicii Moldova. La recomandarea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă președintele Republicii Moldova, decretul de grațiere a fost semnat în 2022, cu aplicarea perioadei de probațiune.„În urma examinării documentelor și a informațiilor suplimentare, devenite cunoscute ulterior, s-a decis revocarea Decretului menționat. Președinția Republicii Moldova reafirmă angajamentul de a acționa cu transparență și în strictă conformitate cu legea, ori de câte ori apar elemente noi care impun reevaluarea unor decizii”, se arată în comunicat.Conform documentelor oficiale, Șepeli a fost condamnat în 2017 de Judecătoria orașului Stari Oskol, regiunea Belgorod, Federația Rusă, pentru tentativă de producere și distribuire ilegală de substanțe narcotice în proporții deosebit de mari. Ulterior, în 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis transferul acestuia pentru continuarea executării pedepsei în Republica Moldova, stabilind o pedeapsă de 11 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.Decretul semnat la 19 februarie 2026 anulează oficial grațierea acordată în 2022.Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Șepeli ar avea legături cu o schemă de asasinare a unor funcționari de rang înalt din Ucraina, destructurată recent de oamenii legii. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare privind aceste suspiciuni.Grațierea individuală se acordă în temeiul cererilor depuse de condamnați, rudele apropiate ale acestora, deputați în Parlament, autorități ale administrației publice locale, asociații obștești sau avocați implicați în cauzele respective, precum și de alte entități prevăzute de lege.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 5 minute
16:40
Cine ne sunt prietenii și ai cui prieteni ar trebui să ne îngrijorezeIon Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii și fost președinte al Comisiei de grațieri, îmi reproșează, într-un comentariu la o postare de-a mea de ieri despre cazul anulării unei grațieri, că știe cine îmi sunt „prietena" și „prietenul" — persoane despre care dânsul crede că mi-ar furniza informații care nu îi convin.Cu „prietena" m-am lămurit repede. De mai multe ori am fost atacate împreună, ”la pachet”. Mai mult chiar, au fost trimiși soli la mine, persoane care aveau anumite legături cu CSM, ca să mă „prepare”, să mă determine să mă distanțez de ea — adică să nu vorbesc cu ea, să nu o consult, să nu iau informații de la ea, pe motiv că ar lucra pentru ruși și ar dezinforma constant. Ei bine, eu am capacitatea să disting oamenii care fac propagandă, care lucrează pe bani sau care au interese ascunse. Am peste 30 de ani în presă, dintre care peste 20 în jurnalismul de investigație. Această abilitate/experiență nu-mi poate fi luată și nici limitată de nimeni. În schimb, pot înțelege foarte bine că atunci când cineva se alarmează și reacționează excesiv, înseamnă că ceva îl deranjează.„Prietenul" l-am identificat mai greu, dar l-am identificat, așa am făcut eu legătura. Omul a depus o solicitare de informații la CSM, pe tema grațierilor, cu ceva timp înainte ca acest caz să devină public. Am înțeles că nu a primit răspuns. Este adevărat că nu am vorbit cu el, adică chiar dacă îmi este atribuit în calitate de prieten, nu am comunicat de mult și nici nu obișnuim să comunicăm. Dar dacă zice membrul CSM că mi-i prieten, nu mă dezic.Mă pune în gardă, însă, altceva. Două aspecte.În primul rând, reacția lui Ion Guzun este, mai degrabă, o amenințare voalată la adresa unui jurnalist de investigație. Din mesajele sale — ale unui membru CSM cu influență în actuala guvernare și în sistemul de justiție — se întrevăd semnale care ar trebui să mă sperie sau să mă descurajeze de la a scrie și de la a-mi exprima opiniile: „Noi știm cine îți sunt prietenii", „Noi știm cine îți dă informații", „Noi am putea acționa", „Noi suntem puterea", „Noi controlăm justiția". Mesaje menite să reducă un jurnalist la tăcere.În al doilea rând, Ion Guzun insistă în comentarii că, în calitate de președinte al Comisiei de grațieri, s-a abținut de la votul în cazul bărbatului grațiat. Dacă s-a abținut, înseamnă că a avut un motiv — iar motivele sunt prevăzute explicit în legislație. Dacă știa ceva compromițător despre acel tânăr, putea vota împotrivă și trebuia să facă publice motivele. Abținerea sugerează că exista o anumită legătură cu persoana în cauză. Care ar fi, atunci, legăturile unui președinte de comisie cu un traficant de droguri sau cu un potențial criminal?Mă tem că nu de prietenii unui jurnalist ar trebui să ne îngrijorăm, ci tocmai de prietenii unui om care prezidează o comisie ce decide soarta grațierilor.Este un demers perfect legitim pentru un jurnalist de investigație să verifice grațierile acordate într-o perioada sau alta, mai ales că nu e primul caz problematic din ultimii ani. Dacă nu se dovedesc legături dubioase sau decizii luate în interesul cuiva, nu scriem — dar până a trage această concluzie, trebuie să documentăm. Și nu văd nicio problemă în asta într-un stat democratic.O altă problemă există, însă: unele dintre persoanele grațiate ar fi comis fapte grave după ce au fost puse în libertate — fapte ale căror consecințe nu știu dacă mai pot fi reparate.Dacă un membru CSM s-a alarmat la o simplă postare de-a mea, mă văd nevoită să încep documentarea pe tema grațierilor. Cine deține informații relevante, vă rog să îmi scrieți.Autor: Cornelia Cozonac, jurnalistă de investigație Anticorupție.md
Acum 2 ore
15:40
Canalul de Telegram Observatorul a publicat o amplă investigație sub genericul „Regina narco-dealerilor”, în care acuză presupuse nereguli în procesul de acordare a grațierilor prezidențiale. Potrivit sursei citate, mai multe persoane condamnate definitiv pentru trafic de droguri ar fi beneficiat de clemență prin decrete semnate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.Menționăm că informațiile prezentate mai jos reflectă acuzațiile și interpretările canalului Observatorul. Până la această oră, Președinția sau alte instituții vizate nu au reacționat public la aceste afirmații. Cazul MOROZOV: peste 300 grame PVP și distribuție onlinePotrivit investigației publicate de Observatorul, la 4 februarie 2025 ar fi fost emis un decret prezidențial prin care mai multe persoane au fost grațiate, inclusiv Morozov Mihail.Sursa susține că acesta a fost reținut în martie 2021 într-un dosar ce viza comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației Telegram. Conform materialelor citate de Observatorul, în urma perchezițiilor ar fi fost ridicate: 33,9 g PVP (4 martie 2021); 11,08 g PVP; 244,7 g PVP (15 martie 2021); 15,4 g PVP (16 martie 2021).În total, peste 300 de grame de PVP, substanță sintetică cu risc ridicat de dependență. Observatorul susține că Morozov ar fi avut un rol logistic în reambalarea și distribuirea drogurilor, acestea fiind comercializate online, inclusiv către tineri. Cazul Denis Orhei: comportament violent în detențieUn alt caz invocat de Observatorul este cel al minorului Denis Orhei, grațiat prin același decret din februarie 2025.Potrivit sursei citate, în perioada detenției la Penitenciarul nr. 10 Goian, acesta ar fi fost implicat în incidente violente. Se face referire la o decizie a Judecătoriei Chișinău din 29 mai 2023, în care s-ar fi constatat distrugerea bunurilor penitenciarului, prejudiciul fiind estimat la 12.251,68 lei. Cererea de recuperare a prejudiciului ar fi fost respinsă de instanță din motive procedurale.Un al doilea episod, din 11 decembrie 2023, ar fi vizat un prejudiciu de aproximativ 1.956 lei, cererea fiind admisă de instanță.Observatorul invocă prevederile Regulamentului privind examinarea cererilor de grațiere, aprobat prin Decretul nr. 894-IX din 18 aprilie 2023, susținând că comportamentul violent și lipsa reparării prejudiciului ar fi trebuit să cântărească în analiza cererii de grațiere. Decretul nr. 1484 din 13 iunie 2024Investigația susține că în 2024 a fost emis un singur decret privind grațieri individuale — nr. 1484 din 13 iunie 2024 — prin care trei persoane condamnate pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari ar fi beneficiat de clemență: Bugherenco Ecaterina Cotovițchi Stanislav Efimova AlexandraPotrivit Observatorul, toate cele trei persoane au fost condamnate în temeiul art. 217/1 alin. (4) Cod penal. Cazul BugherencoConform investigației, Bugherenco Ecaterina ar fi fost condamnată inițial la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru comercializarea drogurilor de tip PVP prin Telegram, pedeapsă majorată ulterior de Curtea de Apel la 4 ani și 8 luni. Sursa afirmă că activitatea ar fi avut caracter continuu și organizat. Cazul CotovițchiÎn cazul lui Cotovițchi Stanislav, Observatorul susține că acesta ar fi fost condamnat în 2022 la 7 ani și 8 luni pentru trafic de droguri și păstrare ilegală de muniții. În timpul perchezițiilor ar fi fost depistate telefoane, cartele SIM, substanțe stupefiante și cartușe letale.Sursa afirmă că inculpatul nu și-ar fi recunoscut integral vina și nu ar fi cooperat cu ancheta, ceea ce, în opinia autorilor investigației, ar ridica semne de întrebare privind oportunitatea grațierii. Cazul EfimovaPotrivit Observatorul, cetățeana rusă Efimova Alexandra ar fi fost condamnată definitiv în februarie 2023 la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri sintetice (PVP, MDMA, marijuana), fiind surprinsă în flagrant în timpul ascunderii unui pachet cu droguri.Investigația susține că aceasta nu ar fi restituit cheltuielile judiciare în sumă de 15.950 lei și nu ar fi demonstrat cooperare cu ancheta, iar la mai puțin de un an de la rămânerea definitivă a sentinței ar fi fost grațiată. Cazul ȘepeliObservatorul face referire și la cazul lui Șepeli Nicolae Andrei, condamnat la 11 ani de închisoare în Federația Rusă pentru infracțiuni legate de droguri și transferat ulterior pentru executarea pedepsei în Republica Moldova. Potrivit sursei, acesta ar fi fost grațiat prin Decretul nr. 418-IX din 11 aprilie 2022. Comisia pentru grațiere și reacțiile publiceÎn investigație este menționat și numele lui Ion Guzun, prezentat drept fost consilier prezidențial și actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în contextul activității Comisiei pentru problemele grațierii.De asemenea, autorii compară aceste cazuri cu situația unei femei din Drochia, Natalia Ursachi, mamă a cinci copii, despre care s-a relatat anterior că nu ar fi întrunit condițiile pentru grațiere. Concluziile investigațieiCanalul Observatorul susține că: mai mulți condamnați pentru trafic de droguri ar fi beneficiat de grațiere; unii dintre aceștia nu ar fi demonstrat căință sau nu ar fi reparat prejudiciile; ar exista suspiciuni privind aplicarea neuniformă a criteriilor prevăzute de regulament.Investigația se încheie cu apeluri critice la adresa președintei Maia Sandu și solicitări publice de explicații.Precizare: Articolul de față reflectă exclusiv informațiile și acuzațiile publicate de canalul de Telegram Observatorul. Pentru respectarea echilibrului jurnalistic, vom solicita un punct de vedere oficial din partea Președinției Republicii Moldova și a Comisiei pentru problemele grațierii, pe care îl vom publica imediat ce va fi disponibil.
Acum 4 ore
14:30
Aparatul Președinția Republicii Moldova anunță revocarea Decretului nr. 418-IX din 11 aprilie 2022, prin care fusese acordată grațiere individuală lui Șepeli Nicolae Andrei, născut în 1995. Decizia a fost luată în urma apariției unor noi circumstanțe, comunicate de autoritățile competente.Potrivit unui comunicat oficial, în cursul anului 2021 au fost depuse cereri de grațiere atât de către persoana condamnată, cât și de către Procuratura Generală a Republicii Moldova. La recomandarea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă președintele Republicii Moldova, decretul de grațiere a fost semnat în 2022, cu aplicarea perioadei de probațiune.„În urma examinării documentelor și a informațiilor suplimentare, devenite cunoscute ulterior, s-a decis revocarea Decretului menționat. Președinția Republicii Moldova reafirmă angajamentul de a acționa cu transparență și în strictă conformitate cu legea, ori de câte ori apar elemente noi care impun reevaluarea unor decizii”, se arată în comunicat.Conform documentelor oficiale, Șepeli a fost condamnat în 2017 de Judecătoria orașului Stari Oskol, regiunea Belgorod, Federația Rusă, pentru tentativă de producere și distribuire ilegală de substanțe narcotice în proporții deosebit de mari. Ulterior, în 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis transferul acestuia pentru continuarea executării pedepsei în Republica Moldova, stabilind o pedeapsă de 11 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.Decretul semnat la 19 februarie 2026 anulează oficial grațierea acordată în 2022.Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Șepeli ar avea legături cu o schemă de asasinare a unor funcționari de rang înalt din Ucraina, destructurată recent de oamenii legii. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare privind aceste suspiciuni.Grațierea individuală se acordă în temeiul cererilor depuse de condamnați, rudele apropiate ale acestora, deputați în Parlament, autorități ale administrației publice locale, asociații obștești sau avocați implicați în cauzele respective, precum și de alte entități prevăzute de lege.
14:30
Jurnalistul ucrainean Dmitrii Gordon s-ar fi aflat printre țintele rețelei suspectate că pregătea asasinate la comandă, destructurată recent în urma unei operațiuni comune desfășurate în Republica Moldova și Ucraina.Potrivit postului TV8, care citează surse proprii, „jurnalistul cunoscut” menționat anterior de autorități este Gordon, inclus de Federația Rusă pe lista „extremiștilor” și dat în urmărire.În total, 11 persoane au fost reținute în dosar – trei în Republica Moldova și șapte în Ucraina – fiind suspectate că ar fi implicate într-o schemă de asasinare a unor oficiali ucraineni. Reținerile au avut loc în urma unor percheziții desfășurate la Kiev și Odesa, unde oamenii legii au ridicat arme, echipamente, dispozitive de comunicare și alte probe relevante pentru anchetă.Conform informațiilor prezentate anterior de autorități, principalul suspect este un bărbat de 30 de ani din Chișinău, care fusese condamnat în Federația Rusă pentru trafic de droguri, ulterior transferat pentru executarea pedepsei în Republica Moldova și grațiat în 2022.Printre persoanele vizate de presupusa rețea s-ar număra un conducător al unei întreprinderi strategice de stat din Ucraina, precum și militari activi din cadrul Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, inclusiv membri ai Legiunii Străine din cadrul aceleiași structuri.Într-un comunicat emis de PCCOCS, procurorii precizează că suspecții ar fi fost remunerați prin portofele electronice de către organizatorul grupării, aflat în Ucraina, metodă utilizată pentru a evita identificarea de către autorități.
14:00
Un elev de clasa a IX-a a fost transportat de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul orelor, fiind suspectat că ar fi consumat o substanță de origine necunoscută. Incidentul a avut loc recent într-o instituție de învățământ din municipiul Ungheni, potrivit Expresul.md.Conform informațiilor oferite de Ivan Caducenco, șeful Secției Investigații Infracțiuni din cadrul Inspectoratul de Poliție Ungheni, minorul ar fi consumat o pastilă în timpul pauzei. Ulterior, în timpul lecțiilor, elevul a început să prezinte stări de vomă și să se simtă rău, iar cadrul didactic a solicitat intervenția ambulanței.Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, unde i-a fost acordat primul ajutor medical. În urma intervenției, medicii au prelevat probe biologice, transmise ulterior la un laborator specializat din Chișinău. Rezultatele urmează să stabilească dacă este vorba despre o substanță narcotică sau despre un medicament care a provocat reacțiile respective. Până la finalizarea expertizei, natura substanței ingerate nu poate fi confirmată.„La această etapă, nu pot fi oferite mai multe detalii privind modul în care elevul ar fi obținut pastila. Cazul se află în proces de cercetare, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite”, a declarat Ivan Caducenco.La rândul său, Evira Stati, directoarea Spitalului Raional Ungheni, a precizat că minorului i-a fost acordată asistența medicală necesară și că evoluția unor astfel de cazuri depinde de mai mulți factori. „Foarte mult contează starea pacientului, substanța ingerată și, mai ales, momentul în care acesta ajunge la spital. Dacă pacientul se adresează la timp, în majoritatea cazurilor, după efectuarea anumitor proceduri medicale, poate pleca acasă sau rămâne sub supraveghere pentru o perioadă scurtă”, a explicat aceasta.Cazul nu este unul izolat. În același weekend, pe străzile municipiului Ungheni, carabinierii au depistat alți doi minori, în vârstă de 16 și 17 ani, care aveau asupra lor substanțe suspecte.Potrivit oamenilor legii, tinerii au atras atenția prin comportamentul lor. În urma verificărilor, unul dintre minori ar fi recunoscut că deținea șase pachețele de tip zip-lock ce conțineau o substanță solidă, cristalizată, de culoare albă, asemănătoare substanțelor interzise.Cei doi adolescenți au fost conduși la Inspectoratul de Poliție Ungheni pentru documentarea cazului. Substanțele ridicate au fost transmise spre expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, fiecare caz urmând a fi examinat conform legislației în vigoare.
13:10
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre finalizarea unor acțiuni de monitorizare și control, în urma cărora a fost prevenită comercializarea unei cantități considerabile de produse neconforme de cofetărie. Astfel, inspectorii ANSA au identificat mai multe loturi de biscuiți neconformi, în cantitate totală de 2439,4 kg, la producerea cărora a fost utilizată materia primă – ulei de palmier - care nu corespundea cerințelor de siguranță alimentară.  Uleiul de palmier utilizat conținea un nivel depășit de contaminanți de tip 3-MCPD (Suma dintre 3-monoclorpropandiol și esteri ai acizilor grași de 3-MCPD). Pentru a garanta siguranța cetățenilor, ANSA a dispus următoarele măsuri: 1.Loturile de biscuiți au fost interzise și retrase din comerț; 2.La decizia agentului economic și sub supravegherea strictă a inspectorilor Agenției, întreaga cantitate de 2439,4 kg a fost direcționată spre utilizare condiționată (hrană pentru animale), sub supravegherea inspectorilor și în conformitate cu prevederile legale în vigoare; 3.Operatorul economic a fost sancționat contravențional și a primit prescripții clare pentru remedierea deficiențelor constatate. Utilizarea materiei prime cu depășire de contaminanți în procesul de producere a alimentelor, nu este permisă, iar operatorii din domeniul alimentar au obligația de a asigura conformitatea și siguranța produselor introduse pe piață.
Acum 6 ore
11:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat un avertisment public privind creșterea cazurilor de escrocherii telefonice și online, în urma cărora tot mai mulți cetățeni au pierdut sume importante de bani.Șefa statului a atras atenția că escrocii folosesc metode tot mai sofisticate pentru a câștiga încrederea victimelor. „Hoții sunt bine antrenați. Pot părea convingători”, a declarat președinta. Maia Sandu a menționat că infractorii se prezintă drept rude, angajați ai băncii, investitori sau polițiști și utilizează inclusiv materiale video false realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. „Doar hoții cer bani, parole sau propun câștiguri rapide prin telefon sau internet”, a atenționat șefa statului.Președinta i-a îndemnat pe cetățeni să întrerupă imediat conversațiile în care li se solicită bani sau date bancare, să nu ofere informații confidențiale și să verifice autenticitatea apelurilor la numerele oficiale ale instituțiilor. „Nu vorbiți cu străinii care vă cer bani sau codul bancar. Închideți telefonul”, a transmis șefa statului.De asemenea, Maia Sandu i-a îndemnat pe cetățeni să discute cu familia și cunoscuții despre aceste riscuri și să distribuie mesajul pentru a preveni alte cazuri de fraudă.
11:20
Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru, a criticat dur decizia instanței de a schimba măsura preventivă în cazul lui Hasan Toper, bărbatul considerat organizator al unui omor deosebit de grav din sectorul Rîșcani al capitalei.Liderul Partidului Nostru, Rento Usatîi, a precizat că schimbarea măsurii preventive în cazul unei persoane implicate în organizarea unui omor grav ridică întrebări serioase despre eficiența reformelor din sistemul judiciar. „Oameni buni, asta este strigător la cer! Extrădarea pentru care au muncit procurori, polițiști, o echipă întreagă a muncit un an de zile, și acum l-au transferat la arest la domiciliu”, a precizat Renato Usatîi.Amintim că Hasan Toper, în vârstă de 58 de ani, a fost extrădat în 2025 din Regatul Unit în Republica Moldova pentru a răspunde penal în legătură cu asasinarea lui Izzet Eren. Omorul a avut loc data de 10 iulie 2024, când Eren, în vârstă de 41 de ani, lider al grupării cunoscute ca „Tottenham Turks”, a fost împușcat în plină de zi de un kiler, la o terasă de pe strada Kiev din Chișinău. Autoritățile britanice și cele din Republica Moldova l-au urmărit pe Toper pentru că ar fi unul dintre organizatorii de bază ai asasinării.Instanța de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a hotărât recent să îl elibereze din penitenciar pe Toper și să îl plaseze în arest la domiciliu, deși era vizat într-un dosar de rezonanță. Până în prezent, autoritățile nu au prezentat public motivele concrete pentru care a fost luată această decizie privind arestul la domiciliu.
11:00
O amplă operațiune comună desfășurată de autoritățile de drept de la Chișinău și Kiev a dus la destructurarea unei scheme de asasinate la comandă, care viza mai multe persoane din Ucraina, inclusiv un jurnalist cunoscut și militari activi.Potrivit informațiilor din dosarul penal gestionat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în vederea investigării cauzei a fost constituită o echipă comună de investigații între autoritățile din Republica Moldova și Ucraina.Șapte moldoveni reținuți în UcrainaÎn urma coordonării internaționale a eforturilor de anchetă, autoritățile ucrainene au reținut alte șapte persoane din Moldova, suspectate că ar fi făcut parte din schema de asasinare. Reținerile au avut loc în urma perchezițiilor desfășurate la Kiev și Odesa, de unde au fost ridicate arme, muniții, echipamente, dispozitive de comunicare și alte probe relevante.Aceștia ar fi acceptat oferta unui recrutor reținut anterior la Chișinău.Ținte: jurnalist și militari ucraineniConform materialelor anchetei, țintele asasinatelor ar fi fost: un jurnalist cunoscut, inclus în Rusia pe lista „extremiștilor” și anunțat în urmărire; unul dintre conducătorii unei întreprinderi strategice de stat; militari activi ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei; luptători ai Legiunii Străine din cadrul Direcției Principale de Informații a Ucrainei.Executanții ar fi urmat să fie remunerați prin portmonee electronice, la indicația organizatorului grupului infracțional, care s-ar afla în Ucraina, pentru a evita deconspirarea.Planul, pus la punct în decembrie 2025Ancheta arată că pregătirile pentru omorurile la comandă au început în decembrie 2025. În prima etapă, principalul bănuit — un bărbat de 30 de ani din Chișinău — ar fi convins două persoane din Moldova să plece la Kiev pentru a „tătona” terenul. Cei doi și-ar fi deghizat activitatea în curieri ai unei companii de livrare a mâncării, însă în realitate ar fi colectat informații despre viitoarele victime.În etapa a doua, același suspect ar fi primit indicații de la superiorii grupului infracțional să identifice persoane capabile să utilizeze arme de foc. Astfel, ar fi recrutat 11 persoane (identificate până în prezent) pentru a participa la executarea asasinatelor în Ucraina.Ulterior, membrii grupării ar fi făcut rost de arme și muniții, ar fi studiat traseele victimelor și și-ar fi împărțit rolurile — de la împușcare până la aruncarea în aer a automobilelor vizate.În Republica Moldova au fost reținute patru persoane: recrutorul principal și alți trei suspecți. Procurorii PCCOCS le-au formulat învinuirea și au solicitat aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea investigațiilor. Potrivit legii, aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției.Recrutorul, în vârstă de 30 de ani, este originar din Chișinău și a fost anterior condamnat în Rusia pentru trafic de droguri. Ulterior, a fost transferat în penitenciarele din Moldova, unde și-a executat pedeapsa până în 2022. Anchetatorii susțin că acesta ar fi menținut legătura cu coordonatori ai serviciilor speciale din Rusia prin intermediul aplicației Telegram.Cei zece recrutați implicați în pregătirea schemei au vârste cuprinse între 19 și 43 de ani și provin din Chișinău, Comrat, Orhei și Tighina. Unii dintre ei au mai fost cercetați penal pentru huliganism și infracțiuni rutiere.
Acum 24 ore
21:50
Comisia Europeană a declarat că Ucraina trebuie să adopte o lege privind recunoașterea și protecția juridică a cuplurilor de același sex, în contextul proiectului noului Cod civil și al angajamentelor asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.Potrivit declarațiilor făcute la Bruxelles, în cadrul negocierilor de aderare la UE, Ucraina s-a angajat să își alinieze legislația la standardele europene și la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.Reprezentanții Comisiei au subliniat că este necesară adoptarea unei legi care să asigure recunoașterea juridică și protecția cuplurilor de același sex, precum și respectarea principiului nediscriminării și a dreptului la viață privată și de familie.Executivul european a precizat că îndeplinirea acestor obligații va fi monitorizată în cadrul procesului de negociere pentru aderarea Ucrainei la UE.
Ieri
16:40
Renato Usatîi a anunțat că fracțiunea Partidului Nostru va iniția în Parlament modificări legislative pentru ca serviciul militar să fie opțional și bazat pe contract, eliminând recrutarea obligatorie a tinerilor.Deputatul a spus că este sesizat de foarte mulți tineri din țară și din diasporă, care așteaptă aceste modificări.El a subliniat că tinerii care doresc să urmeze o carieră militară profesională pot merge la școli speciale și că accentul trebuie pus pe o armată bine pregătită și echipată, nu pe numărul recruților: „Cei care vor să devină militari profesioniști pot merge să facă o școală profesională. Poate au avut părinți sau bunici militari, este o tradiție. Atunci vom avea armată profesionistă, nu să umplem cazărmi cu copii flămânzi. Mulți din sate merg la armată din lipsă de posibilități.”Usatîi a citat și un exemplu dramatic din teren: „Am vorbit cu o doamnă profesoară care mi-a spus: «L-am trimis la armată, că am o gură mai puțin în casă.» Vă dați seama la ce am ajuns? Trebuie o armată bine dotată, echipată, și să punem accent pe calitate, nu pe număr.”Inițiativa Partidului Nostru vizează atât reformarea structurii armatei, cât și protejarea drepturilor tinerilor, înlocuind recrutarea obligatorie cu servicii militare profesionale și contractuale. Această inițiativă presupune și modificarea Constituție
16:30
Guvernul României a aprobat construcția unui nou pod rutier peste râul Prut, în zona punctului de trecere a frontierei Albița–Leușeni, unul dintre cele mai aglomerate puncte dintre România și Republica Moldova. Investiția este estimată la aproximativ 257 milioane de lei românești și reprezintă una dintre cele mai importante modernizări de infrastructură transfrontalieră din ultimii ani. Proiectul vizează un coridor rutier esențial pentru circulația persoanelor și transportul de mărfuri dintre cele două state.Decizia Executivului de la București prevede realizarea obiectivului „Pod pe DN 24B peste râul Prut, Albița–Leușeni”, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.Podul vechi, construit în 1954, nu mai poate fi reabilitatActualul pod de la Albița datează din 1954 și este unul dintre cele mai utilizate puncte de frontieră dintre România și Republica Moldova. În urma expertizelor tehnice, construcția a fost încadrată în clasa tehnică IV – stare nesatisfăcătoare, cu degradări avansate și un indice global de stare de aproximativ 30 de puncte.Specialiștii au concluzionat că reabilitarea nu mai este justificată din punct de vedere tehnic, motiv pentru care s-a optat pentru reconstrucția completă.Cum va arăta noul podProiectul prevede o infrastructură modernă, adaptată traficului intens și standardelor europene: lungime totală de 420 de metri (cu rampe incluse); două structuri paralele, câte una pe fiecare sens; patru benzi de circulație – două pe sens; conexiune directă la DN 24B (România) și drumul M1 (Republica Moldova); protecție antiseismică conform normativelor în vigoare; durată estimată a lucrărilor: 24 de luni.Pe perioada construcției, traficul nu va fi blocat. Autoritățile vor amenaja în aval o variantă provizorie, inclusiv un pod temporar, pentru a asigura continuitatea circulației.Punctul de frontieră Albița–Leușeni este, în practică, principala poartă rutieră dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Modernizarea podului va reduce timpii de așteptare la frontieră, va facilita fluxul de transport pentru agenții economici și va îmbunătăți accesul logistic către porturile și autostrăzile din România.
15:40
Plafonul de înregistrare TVA a fost majorat până la 1,7 milioane de lei. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de Parlament.Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru”. Autorii susțin că această inițiativă este necesară pentru a ajusta plafonul TVA la realitățile economice actuale. Inițiativa are drept scop simplificarea obligațiilor fiscale pentru contribuabilii activi, îmbunătățirea competitivității microîntreprinderilor, precum și creșterea nivelului de conformare voluntară.Deși inițial autorii au propus majorarea pragului de înregistrare în calitate de plătitor de TVA până la 3,2 milioane de lei, Comisia pentru economie, buget și finanțe a susținut propunerea Guvernului de a majora plafonul până la 1,7 milioane de lei, în conformitate cu angajamentele de armonizare în conformitate cu Directiva TVA. Până în prezent, plafonul de înregistrare TVA era de 1,5 milioane de lei.Noile modificări legislative vor intra în vigoare începând cu 1 martie 2026.
14:50
Procuratura Anticorupție anunță că instanța de judecată a decis prelungirea arestului preventiv aplicat lui Vladimir Plahotniuc cu încă 30 de zile.Potrivit instituției, astăzi, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis integral demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv – în privința lui Vladimir Plahotniuc.De asemenea, la data de 18 februarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis toate cele trei demersuri înaintate de procurori privind prelungirea arestului preventiv în cadrul cauzelor penale aflate la faza de urmărire penală.Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia. Atunci au fost puse în executare cele patru mandate de arestare emise anterior pe numele său.
14:40
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță confirmarea unui caz de import de infecție cu virusul variolei maimuței (MPXV) pe teritoriul Republicii Moldova. Diagnosticul a fost stabilit în urma investigațiilor de laborator efectuate în cadrul Laboratorului Național de Referință al instituției.Potrivit autorităților sanitare, persoana s-a adresat pentru asistență medicală prezentând slăbiciune generală, febră și erupții cutanate. În prezent, aceasta se află sub supraveghere medicală, iar starea este calificată drept satisfăcătoare.Specialiștii ANSP au demarat ancheta epidemiologică și aplică măsurile necesare pentru prevenirea și controlul răspândirii infecției.Ultimele două cazuri de infecție cu virusul variolei maimuței în Republica Moldova au fost înregistrate în anul 2022, ambele fiind, de asemenea, cazuri de import.Conform datelor prezentate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), în ultimii doi ani au fost raportate cazuri de infecție cu MPXV în mai multe țări europene. În decembrie 2025 și ianuarie 2026, îmbolnăviri au fost semnalate în România și Cehia.ANSP precizează că virusul variolei maimuței este prezent în fauna sălbatică din mai multe state din Africa Centrală și de Vest și nu este endemic în Europa, fiind raportate doar cazuri de import.Infecția se transmite prin contact direct apropiat cu o persoană diagnosticată sau prin contact cu obiecte contaminate. Printre manifestările clinice se numără febra, cefaleea, frisoanele, slăbiciunea, inflamarea ganglionilor limfatici, erupțiile cutanate, leziunile la nivelul mucoaselor, precum și durerile musculare și de spate.În prezent, există vaccin împotriva infecției, recomandat în special în zonele cu transmitere activă.Pentru reducerea riscului de infectare, autoritățile recomandă respectarea măsurilor de igienă, evitarea contactului apropiat cu persoane suspecte sau confirmate, evitarea contactului cu animale sălbatice și materiale potențial contaminate în zonele afectate, precum și adresarea la medic la apariția simptomelor sugestive.
12:50
Fratele mai mic al regelui Marii Britanii, Andrew Mountbatten-Windsor, a fost arestat în această dimineață la reședința regală Sandringham House, fiind suspectat că ar fi divulgat informații confidențiale infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein, relatează BBC. Potrivit sursei citate, fostul prinț este investigat pentru presupus comportament necorespunzător într-o funcție publică, în contextul relațiilor sale cu Epstein. Ancheta vizează o posibilă scurgere de documente oficiale în anul 2010, perioadă în care Andrew deținea funcția de emisar special al guvernului britanic pentru comerț internațional.Șase mașini de poliție nemarcate și opt agenți în civil au descins la proprietatea din estul Angliei. Intervenția vine după ce autoritățile au confirmat că analizează o plângere privind divulgarea unor materiale confidențiale către Epstein, care a murit în închisoare în 2019.Andrew Mountbatten-Windsor, care împlinește astăzi 66 de ani, respinge acuzațiile.Fiul al doilea al fostei regine Elizabeth II, Andrew a fost obligat să renunțe la toate atribuțiile oficiale în 2019, pe fondul scandalului legat de legăturile sale cu Epstein. În octombrie anul trecut, regele Charles III i-a retras și titlul de prinț. La începutul acestei luni, el s-a mutat din conacul regal în care locuia.Ancheta este în desfășurare.
12:10
Ofițerii Direcției Antidrog a INI,  în comun cu procurorii din Chișinău, au destructurat activitatea unei grupări specializate în racolarea persoanelor pentru transportarea și plasarea drogurilor în ascunzișuri pe teritoriul Republicii Moldova, al Uniunii Europene și al țărilor CSI.În cadrul investigațiilor, desfășurate timp de două luni, autoritățile au documentat activitatea unui cetățean străin de 42 de ani care, în ultimele patru luni, a închiriat în Chișinău un spațiu pe care l-a transformat în „call center”. Suspectul recruta operatori prin anunțuri care nu specificau natura activității. Odată ajunși la centru, aceștia erau instruiți să desfășoare activități prin aplicația Telegram de transportare a drogurilor, fiind amenințați cu violență dacă divulgă informații legate de activitatea infracțională.Operatorii erau remunerați cu 200 de euro pe săptămână și primeau prânz gratuit, livrat personal de organizator pentru a nu compromite locația.La 10 februarie, în urma perchezițiilor efectuate de ofițerii antidrog, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au fost identificați 10 operatori cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani și organizatorul grupării. Au fost ridicate zeci de calculatoare, laptopuri, telefoane mobile și un video registrator.În urma demersurilor procurorilor, 7 suspecți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar unul pentru 20 de zile în arest preventiv. Dacă vinovăția organizatorului va fi demonstrată, acesta riscă închisoare de  5 la 10 ani de închisoare.
11:20
Pompierii și salvatorii din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în 85 de situații în ultimele 24 de ore, în contextul condițiilor meteorologice dificile din întreaga țară.Potrivit instituției, cele mai multe misiuni au vizat deblocarea și tractarea mijloacelor de transport derapate, ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, descarcerări, acordarea suportului ambulanțelor, dar și prevenirea unor situații de risc generate de vremea nefavorabilă.42 de misiuni pentru deblocarea automobilelorDin totalul intervențiilor, 42 au fost lucrări de deblocare și tractare auto. Cele mai multe solicitări au venit din raioanele Cahul, Soroca, Orhei, Cantemir, Hâncești, Leova, Taraclia, Basarabeasca, Criuleni, Cimișlia, precum și din UTA Găgăuzia.Salvatorii au intervenit inclusiv pentru a oferi suport mai multor ambulanțe care nu puteau ajunge la pacienți în raioanele Hâncești, Taraclia, Căușeni și UTA Găgăuzia. În toate cazurile, intervențiile au fost realizate prompt, astfel încât persoanele aflate în dificultate să beneficieze de asistență medicală calificată în timp util.Descarcerare după un accident la TodireștiDin cauza condițiilor meteo, au fost înregistrate și accidente rutiere. În apropiere de localitatea Todirești, echipele IGSU au intervenit pentru descarcerarea unei femei rămase blocată în autoturism, în urma coliziunii dintre un automobil de model „Nissan” și un microbuz de model „Mercedes Sprinter”.În urma impactului, pasagera din autoturismul „Nissan” a fost prinsă între fiarele mașinii. Salvatorii au reușit să o extragă în siguranță, aceasta fiind ulterior preluată de medici și transportată la spital pentru îngrijiri. Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autorități.În total, la lucrările de prevenire și lichidare a consecințelor situațiilor excepționale au fost antrenați 335 de angajați ai IGSU, cu 88 de unități de tehnică.
09:40
Potrivit situației operative din 19 februarie 2026, ora 09:00, în aria de gestiune a Premier Energy Distribution, 1.455 de consumatori din patru localități din raionul Vulcănești sunt afectați de lipsa energiei electrice.Întreruperile sunt o consecință a condițiilor meteorologice extreme înregistrate în data de 18 februarie.Compania anunță că intervențiile sunt îngreunate de drumurile impracticabile și de lipsa accesului către instalațiile electrice avariate. Echipele operative sunt mobilizate în teren pentru localizarea, izolarea și remedierea defecțiunilor, continuând în paralel lucrările de restabilire în rețelele de joasă tensiune.În contextul existenței unor zone cu risc, unde pot fi conductoare electrice rupte, operatorul reamintește populației necesitatea respectării regulilor de securitate: Evitați apropierea și nu atingeți conductoarele electrice căzute la sol sau care atârnă de pe piloni, copaci ori construcții; Semnalizați de la distanță locul avariei și limitați accesul persoanelor și al animalelor până la intervenția echipelor specializate; Supravegheați copiii și instruiți-i să anunțe imediat un adult dacă observă cabluri suspecte; Anunțați orice incident la Serviciul 24h – 022 43 11 11 sau la numărul local indicat în factură.
09:40
Revizuirea datelor privind populația localităților, realizată de Biroul Național de Statistică în baza Recensământului 2024, confirmă o tendință pe care o anticipam de câțiva ani: Durlești devine oficial a treia cea mai mare localitate din Republica Moldova, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță într-o analiză pe blogul său.  În 2015, Durlești avea aproximativ 16.000 de locuitori.În 2025, populația ajunge la aproape 27.000. O creștere de circa 11.000 persoane în zece ani – aproape o dublare. Nu există o altă localitate din țară care să fi înregistrat o asemenea performanță demografică în ultimul deceniu. Această evoluție nu este întâmplătoare. Ea reflectă un fenomen economic clar: concentrare urbană accelerată în jurul Chișinăului. Din top 20 cele mai mari localități din Moldova, 8 fac parte din aglomerația urbană a capitalei. Creștere demografică semnificativă se înregistrează aproape exclusiv în această zonă. Un alt caz relevant este Băcioi, care devine oficial cel mai mare sat din Republica Moldova, cu aproape 12.000 de locuitori și o creștere de circa 30%. Practic, un sat din jurul Chișinăului este mai mare decât aproximativ 40 de orașe din țară. Din perspectivă economică, datele arată trei lucruri esențiale: Capitala și zona periurbană atrag populație, investiții și activitate economică. Restul teritoriului, cu mici excepții, continuă să piardă populație. Se conturează clar o aglomerație urbană Chișinău, care se apropie de un milion de locuitori, incluzând municipiul și raioanele Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi și Criuleni. Aceasta nu este doar o modificare statistică. Este o schimbare structurală a economiei și demografiei Republicii Moldova. Creșterea nu este uniform distribuită, ci concentrată geografic. Durleștiul nu este doar un oraș care a urcat pe podium. Este un indicator al direcției în care se mișcă Moldova.
09:30
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul polițiștilor din cadrul BPDS „Fulger”, desfășoară în această dimineață acțiuni de urmărire penală într-un dosar de o gravitate deosebită.Potrivit comunicatului emis de Poliția Republicii Moldova, acțiunile au început la ora 06:00 și au loc în cadrul unei echipe comune de investigație, formată din polițiști moldoveni și organe de aplicare a legii din Ucraina.Cauza penală vizează pregătirea lichidării fizice a mai multor persoane publice din Ucraina. Conform informațiilor preliminare, activitățile infracționale ar fi fost dirijate de serviciile speciale rusești.Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii suplimentare privind numărul suspecților sau eventualele rețineri. Reprezentanții instituțiilor implicate au anunțat că vor reveni cu informații suplimentare imediat după finalizarea acțiunilor procesuale.
18 februarie 2026
23:40
Fracțiunea Partidul Nostru a sesizat Curtea Constituțională a Republicii Moldova, solicitând declararea neconstituționalității Legii cetățeniei, adoptată în vara anului 2025. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, care a precizat că motivul este refuzul PAS de a susține proiectul de lege al Partidului Nostru. „Fracțiunea Partidului Nostru a solicitat Curții Constituționale să declare neconstituțională legea cu privire la cetățenie. Reamintesc, o lege aprobată într-un termen record – 21 de zile, lectura I și lectura a II-a, în vara anului 2025. Pentru ei au fost suficiente 21 de zile să aprobe o lege, însă noi ne aflăm la aproape două luni de când a apărut o problemă gravă în societate, creată de către ei, și nu au timp și nici dorință să examineze proiectul nostru de lege privind modificarea și evitarea blocajului creat artificial”, a declarat Alexandr Berlinschii. Potrivit deputatului, Agenția Servicii Publice a anunțat public că peste 26.000 de cetățeni sunt nevoiți să treacă prin proceduri de redobândire a cetățeniei, deși dețin certificate care atestă acest statut. „Sperăm foarte mult că Înalta Curte va examina într-un termen cât mai rapid solicitarea noastră și va pune punct acestui dezmăț juridic”, a mai spus deputatul. Reprezentanții Partidului Nostru a amintit că documentul elaborat de formațiune vine să soluționeze problema și propune ca cetățenia să fie confirmată în baza certificatului de naștere, indiferent de vârstă. Totodată, proiectul introduce o măsură asiguratorie pentru a preveni eventuale fraude: în cazul în care dovada cetățeniei se face prin certificatul de naștere, indiferent de vârstă, autoritatea competentă verifică din oficiu, prin registrele de stat, datele necesare privind dobândirea cetățeniei prin naștere, fără impunerea unor condiții suplimentare solicitantului. Curtea Constituțională urmează să examineze sesizarea și să decidă asupra admisibilității acesteia.
20:10
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că procesul educațional în instituțiile din capitală va fi reluat mâine cu prezență fizică, după intervențiile desfășurate pe parcursul întregii zile pentru gestionarea situației din teren.Edilul a declarat că deciziile autorităților municipale sunt luate în baza analizelor din teren, a prognozelor meteorologice, a recomandărilor autorităților centrale și în urma consultărilor cu specialiști din diverse domenii.„Astăzi s-a intervenit continuu, pe parcursul întregii zile, cu toate efectivele. Acest lucru se va face până târziu în noapte”, a precizat primarul, mulțumind echipelor implicate pentru muncă, suport și înțelegere.În mesajul său adresat părinților, elevilor și cadrelor didactice, Ion Ceban a menționat că a citit opiniile transmise de cetățeni, în special de elevi, care au expediat mii de mesaje în ultimele ore. Potrivit acestuia, autoritățile vor ține cont de aceste opinii, iar în urma consultărilor cu elevii și profesorii ar putea fi luată „o decizie interesantă” în perioada următoare.Astfel, miercuri, instituțiile de învățământ din Chișinău își vor relua activitatea în regim obișnuit, cu prezență fizică la ore.
18:50
Circulația transportului de mare tonaj este temporar sistată pe întreg teritoriul Republica Moldova, începând cu această oră și până la ora 22:00.Anunțul a fost făcut de Poliția Republicii Moldova, care precizează că măsura a fost dispusă pentru a permite serviciilor specializate să intervină eficient în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.Potrivit autorităților, restricțiile vizează transportul de mare tonaj, iar decizia are drept scop prevenirea situațiilor de risc în trafic și facilitarea intervențiilor pe drumurile afectate de ninsoare și polei.Poliția face apel către șoferi să respecte restricțiile impuse și indicațiile polițiștilor aflați în teren, pentru a evita blocajele și incidentele rutiere.Potrivit datelor publicate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, vremea va fi caracterizată de cer noros la variabil.În cursul nopții, pe arii extinse va ninge slab, izolat moderat. Pe parcursul zilei, vremea va fi în general fără precipitații esențiale.Pe drumuri se va semnala ghețuș. În sudul țării, dimineața și ziua, izolat se va forma ceață slabă.Noaptea va sufla din nord-vest cu 7–12 m/s, iar ziua din sud-vest.Temperaturi:• Minime nocturne: între −12..−7°C;• Maxime diurne: între −3..+2°C.
17:20
Organizatorii unor call-centre implicate în fraude financiare, care au prejudiciat cetățeni români cu peste un milion de lei, au fost reținuți într-o operațiune comună Republica Moldova - România, desfășurată sub egida Eurojust.În urma perchezițiilor, doi dintre cei trei principali bănuiți au fost reținuți, iar al treilea cooperează cu ancheta, fiind la libertate. În total, 26 de persoane sunt învinuite, iar bunuri și conturi în valoare de peste nouă milioane de lei urmează să fie puse sub sechestru.Gruparea, activă din iulie 2025, folosea aplicații de acces la distanță pentru a controla telefoanele victimelor și a le determina să facă transferuri pe platforme de criptomonede, inclusiv prin credite de la companii de microfinanțare.Potrivit poliției, membrii grupării induceau în eroare mai multe persoane, promiteau profituri considerabile din investiții pe platforme financiare online.Sub pretextul unor câștiguri rapide și substanțiale, suspecții convingeau victimele să instaleze aplicații de acces la distanță pe telefoanele mobile, obținând astfel control total asupra dispozitivelor. Ulterior, aceștia creau conturi pe platforme de tranzacționare a criptomonedelor și determinau părțile vătămate să efectueze transferuri multiple de pe cardurile bancare proprii, inclusiv prin contractarea de credite de la companii de microfinanțare.În urma măsurilor speciale de investigație, a fost identificat un call-center care activa la Chișinău și desfășura activități de escrocherie sub paravanul investițiilor online. Structura grupării includea operatori, administratori, manageri și coordonatori, fiecare având roluri bine definite în cadrul schemei infracționale.Din grup făceau parte cetățeni din R. Moldova, Ucraina, Turcia și România.În lunile septembrie - decembrie 2025, au fost efectuate mai multe percheziții în call-center-uri suspectate de implicare în fraude informatice de tip „investment scam”, precum și la domiciliile unor persoane responsabile de evidența contabilă și administrarea entităților comerciale, fiind ridicate documente contabile, telefoane mobile, laptopuri, sume de bani în valută străină, contracte de locațiune pentru spații comerciale, carduri bancare, dispozitive de stocare a criptomonedelor, automobile de lux și echipamente informatice relevante pentru cauză.Ancheta a stabilit că membrii grupării utilizau portofele electronice și criptomonede pentru stocarea, transferul și disimularea mijloacelor financiare obținute ilegal. Tranzacțiile erau realizate prin conversii repetate între diverse criptomonede și transferuri succesive între portofele digitale, cu scopul fragmentării circuitului financiar și îngreunării identificării traseului banilor.Analiza blockchain a permis identificarea unor fluxuri financiare semnificative și stabilirea legăturilor dintre persoanele implicate.În acest context, a avut loc un schimb de informații prin intermediul Europol, cu scopul de a identifica părțile vătămate și toți membrii grupului criminal implicat. Au fost acumulate probele necesare, ceea ce a dus la semnarea unei echipe comune de investigații sub egida Eurojust, între R. Moldova și România.Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale (ARBI) a identificat bunuri și conturi bancare în valoare de peste nouă milioane de lei, care urmează a fi puse sub sechestru.Pe 17 februarie, au fost efectuate percheziții la patru domicilii ale unor organizatori ai call-centrelor documentate. Acțiuni simultane de percheziție au avut loc și pe teritoriul României, unde a fost percheziționat un cetățean ucrainean implicat în operațiuni de spălare a banilor, precum și o companie deschisă fictiv pe numele unuia dintre organizatori.În timpul perchezițiilor au fost ridicate trei automobile de lux, carduri bancare, mai multe telefoane mobile, calculatoare, bijuterii de lux, precum și mijloace financiare în sumă de 9.000 de euro, 12.000 de dolari și 18.000 de lei.Oamenii legii de la Chișinău urmează să facă schimb de probe cu omologii din România, să identifice toate victimele grupării și să întreprindă măsuri pentru recuperarea prejudiciilor materiale.
Mai mult de 2 zile în urmă
12:50
Poliția anunță restricții temporare pentru vehiculele de mare tonaj în mai multe puncte de trecere a frontierei și pe drumuri naționale, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.Puncte de trecere a frontierei afectate: Sculeni – intrarea în Republica Moldova pentru camioane este temporar sistată; Leușeni – intrarea în țară pentru vehiculele de mare tonaj este suspendată; Giurgiulești–Cahul – circulația este sistată pe sensul de intrare în Republica Moldova; Palanca–Tudora – circulația este închisă pe ambele sensuri pentru transportul de mare tonaj.Tronsoane de drum cu circulație sistată pentru camioane: Traseul M-3, sensul giratoriu din Balabanu, raionul Taraclia – circulația pe drumul de ocolire este temporar oprită pentru transportul greu; Traseul R-30 (Căușeni – Anenii Noi) – circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată temporar; Traseul M-3, satul Slobozia Mare, raionul Cahul – restricții pentru camioane; Pe porțiunea Slobozia Mare – Giurgiulești, mai multe camioane staționează pe partea carosabilă.Potrivit poliției, măsurile sunt aplicate temporar și vor fi ajustate în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.Autoritățile solicită conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile polițiștilor aflați la fața locului, precum și să urmărească informațiile oficiale actualizate.
11:50
A doua zi a negocierilor trilaterale dintre Ucraina, Statele Unite și Federația Rusă a început la Geneva. Anunțul a fost făcut de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umarov, pe canalul său de Telegram.Potrivit acestuia, consultările se desfășoară în grupuri de lucru, pe direcții din cadrul blocurilor politic și militar.„Lucrăm la clarificarea parametrilor și mecanismelor deciziilor discutate ieri. Suntem orientați spre o muncă concretă. Vom informa suplimentar despre rezultate”, a scris Umerov.La finalul primei zile de negocieri, oficialul ucrainean a precizat că discuțiile au fost concentrate pe aspecte practice și pe mecanismele unor posibile soluții.După prima rundă de discuții, mai multe publicații occidentale au relatat despre lipsa unui progres clar între părți. Un jurnalist al Axios a afirmat că stagnarea ar fi legată de poziția noului negociator al Moscovei, Vladimir Medinsky.Și The New York Times a scris despre absența unor rezultate publice, amintind că în cadrul acestei întâlniri urma să fie abordată inclusiv problema teritorială.În contrast, trimisul special al fostului președinte american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că s-ar fi înregistrat „progrese semnificative” în urma discuțiilor. Acesta a menționat că ambele părți au convenit să își informeze liderii și să continue eforturile pentru obținerea unui acord.
11:40
România se confruntă cu cel mai sever episod de viscol din această iarnă, iar București a intrat în această dimineață sub cod roșu de ninsori abundente, valabil până după ora 08:00. Stratul de zăpadă ar putea ajunge la aproape jumătate de metru.Potrivit autorităților române, în ultimele 24 de ore au fost afectate 102 localități din 21 de județe și Capitala. Peste 166.000 de consumatori din 205 localități au rămas fără energie electrică din cauza avariilor provocate de vremea extremă, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.Echipele de intervenție au degajat 231 de copaci și 15 stâlpi de electricitate prăbușiți, fiind avariate 96 de autoturisme. De asemenea, au fost deblocate 44 de mașini rămase înzăpezite. Nu au fost raportate victime.La nivel național, salvatorii au intervenit și pentru deblocarea a 10 ambulanțe rămase în zăpadă, inclusiv în Capitală. Toți pacienții au fost transportați în siguranță la spital.Reprezentanții Brigada Rutieră București au precizat că, în prezent, nu sunt drumuri principale blocate în București, însă circulația se desfășoară în condiții dificile, în special pe Bd. Iuliu Maniu, la ieșirea spre Autostrada A1, și în zona Calea Dudești.Autoritățile recomandă populației să evite deplasările neesențiale până la ameliorarea condițiilor meteo.
17 februarie 2026
21:10
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră anunță restricții majore de circulație pe traseul Odesa–Reni din Ucraina, din cauza condițiilor meteorologice dificile.Potrivit autorităților, începând cu ora 05:00, 18 februarie 2026, va fi restricționată circulația pentru autobuze, microbuze și toate tipurile de transport marfar pe sectorul de drum km 11+920 – km 308+000. Măsura a fost instituită de autoritățile ucrainene pentru prevenirea accidentelor și a situațiilor de urgență.În aceste condiții, va fi suspendată deplasarea spre și dinspre următoarele puncte de trecere a frontierei pentru categoriile de vehicule menționate: Palanca–Maiaki–Udobnoe Tudora–Starokazacie Basarabeasca–Serpniovo Ceadîr-Lunga–Maloiaroslaveţ-1 Săiţi-Lesnoe Giurgiuleşti–Reni Cişmichioi–Dolinskoe Vulcăneşti–Vinogradovka Mirnoe–Tabaki Ceadîr-Lunga–Novîe TroianîSeparat, Poliția Națională informează că, începând cu ora 03:00, va fi sistată circulația spre punctele de trecere a frontierei Palanca și Tudora pentru toate categoriile de participanți la trafic.Măsura este luată în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și are drept scop prevenirea situațiilor de risc și asigurarea siguranței cetățenilor.Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite deplasările pe drumurile naționale, iar în lipsa unei necesități stringente, să amâne călătoriile până la îmbunătățirea condițiilor de circulație. În funcție de evoluția situației, circulația pe anumite sectoare de drum ar putea fi sistată temporar.Transportatorii și cetățenii sunt îndemnați să se informeze doar din surse oficiale și să respecte indicațiile autorităților. Informații suplimentare vor fi oferite imediat ce restricțiile vor fi ridicate.
19:50
Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” a transmis un demers oficial către Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție, cerând informații despre existența și stadiul cauzelor penale privind achiziția gazelor naturale, păcurii și alte contracte energetice pentru perioada 2021–2025.Vicepreședinta fracțiunii, Elena Grițco, a declarat la briefingul de presă că oamenii vor răspunsuri clare și responsabilitate pentru scumpirile facturilor la gaze.„Tarifele la gaze au crescut dramatic. Oamenii au suportat scumpiri peste scumpiri. Li s-a spus că așa este piața, că nu există alternativă și cel mai important, că acesta ar fi prețul libertății și independenței. Dar astăzi oamenii vor un răspuns mult mai simplu și mult mai direct: a cumpărat statul gaz la un preț corect sau l-a cumpărat intenționat mai scump? A existat incompetență sau rea-credință?”, a declarat Elena Grițco.Ea a subliniat că Partidul Nostru nu cere probe sau secrete din dosare, ci doar adevărul și asumarea responsabilității. Ea menționat că „fiecare contract are o semnătură și, dacă au existat greșeli sau abuzuri, ele trebuie investigate și sancționate. Cu nume și prenume”.„Oamenii nu mai vor explicații generale. Ei vor să știe dacă cineva va răspunde pentru sărăcirea lor. Statul nu poate cere sacrificii la infinit. Fracțiunea Partidul Nostru va insista pe transparență și pe răspunsuri clare. Și vom continua să apărăm dreptul oamenilor de a cunoaște cum sunt gestionate resursele energetice ale țării”, a conchis Elena Grițco.Anterior procurorii au recunoscut că investighează sub aspect penal legalitatea achiziției gazelor naturale. De asemenea, au existat și dosare penale în raport cu unele contracte la Termoelectrica, inclusiv care se referă la îngroparea păcurii, acțiune dezvăluită în 2023 de către președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi.
19:40
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță măsuri preventive în contextul prognozei meteo care indică cod portocaliu de ninsori abundente pentru ziua de mâine.Edilul s-a adresat părinților, profesorilor și elevilor, precizând că, potrivit meteorologilor, sunt așteptate ninsori semnificative, chiar dacă situația ar putea suferi modificări.În acest context, primarul propune ca elevii să desfășoare lecțiile în regim online. „Spunem asta de acum, seara, ca să cunoaștem și ca fiecare să-și programeze timpul”, a menționat acesta.Totodată, Ion Ceban a dispus ca angajații și persoanele care pot munci de la distanță să rămână în regim de telemuncă. De asemenea, edilul a venit cu un apel către toate instituțiile să adopte aceeași măsură, acolo unde este posibil.Potrivit primarului, reducerea traficului ar permite serviciilor specializate să intervină mai rapid pe străzile capitalei și în condiții de siguranță.În același timp, acesta a îndemnat cetățenii să nu pornească la drum dacă nu este strict necesar și să acorde o atenție sporită copiilor și persoanelor vârstnice.Autoritățile municipale dau asigurări că serviciile de profil sunt pregătite să intervină pentru a gestiona situația creată de condițiile meteo nefavorabile.
12:30
Un autoturism a fost depistat scufundat sub stratul de gheață al lacului Ghidighici, la aproximativ 200 de metri de mal. Descoperirea a fost făcută de un cameraman amator care filma cu drona deasupra lacului și a alertat serviciile de urgență.Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), alerta a fost recepționată în data de 16 februarie 2026, la ora 17:21.În dimineața zilei următoare, la fața locului au intervenit scafandrierii din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare nr. 1, care au efectuat cercetări subacvatice pentru a verifica dacă în interiorul mașinii s-ar putea afla persoane.În urma investigațiilor, salvatorii au stabilit că în autoturism nu se afla nicio persoană.Deocamdată, recuperarea vehiculului nu este posibilă din cauza condițiilor dificile și a instabilității stratului de gheață, care prezintă un risc major pentru intervenție.IGSU reiterează apelul către populație să evite deplasarea pe suprafața bazinelor acvatice înghețate. Oscilațiile de temperatură din ultimele zile reduc considerabil rezistența gheții și pot provoca incidente grave.În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul unic de urgență 112.
11:00
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat că președintele Nicușor Dan nu va avea, cel mai probabil, o întâlnire bilaterală cu fostul președinte american Donald Trump, în cadrul vizitei sale în Statele Unite.Potrivit diplomatului, deplasarea la Washington este dedicată participării la prima ședință a Consiliului Păcii, unde Nicușor Dan are statut de observator, iar o întrevedere bilaterală nu a fost solicitată.„Vizita președintelui Nicușor Dan la Washington este consacrată participării la prima ședință a Consiliului Păcii, iar o vizită bilaterală nu a fost solicitată. Evident, discutăm aproape săptămânal cu Casa Albă despre viitoarea vizită a președintelui. Pot spune că există perspective pentru o întrevedere, deoarece fiecare președinte al României din ultimii 30 de ani a avut posibilitatea să viziteze cel puțin o dată Casa Albă. Această dinamică a dialogului este determinată de însăși esența agendei parteneriatului. Vizita va avea loc atunci când va fi concretizată și va fi anunțată oficial”, a declarat Andrei Muraru.Ambasadorul a subliniat că partea română continuă să lucreze la organizarea unei eventuale întrevederi oficiale a lui Nicușor Dan la Washington într-o altă perioadă, menționând că aceasta depinde de mai mulți factori. 
10:20
Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a refuzat să depună declarații în dosarul „Kuliok”, în care este vizat fostul președinte Igor Dodon. Acesta a evitat, din nou, să răspundă întrebărilor presei, în timp ce era escortat din sala de judecată.Avocatul său, Lucian Rogac, a declarat că Plahotniuc a făcut uz de dreptul de a nu da declarații, precizând că acest lucru nu înseamnă că va fi citat în mod repetat.„D-lui a făcut uz de dreptul de a nu da declarații. Acest lucru nu înseamnă că va fi chemat a doua, a treia oară”, a declarat Rogac.Apărătorul a mai spus că starea de sănătate a lui Plahotniuc nu ar fi permis escortarea silită la ședința de astăzi. Totodată, acesta a explicat că refuzul de a depune declarații este motivat de faptul că Plahotniuc are calitatea de parte într-o cauză conexă aflată la etapa de urmărire penală, iar eventualele declarații i-ar putea afecta dreptul la apărare.La scurt timp după plecarea lui Plahotniuc din instanță, la judecată a venit Igor Dodon. Pentru astăzi este programată și audierea martorului Petru Burduja, deputat PSRM.Examinarea dosarului „Kuliok”, în care este vizat Igor Dodon, a fost reluată de la zero la sfârșitul anului 2025, după înlocuirea unui judecător din complet. Cauza a fost trimisă în instanță în octombrie 2022.Potrivit acuzării, lui Dodon i se incriminează că, în 2019, ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov sume cuprinse între 600 de mii și un milion de dolari. Banii ar fi fost destinați acoperirii cheltuielilor curente ale PSRM, inclusiv salariilor angajaților partidului.Procurorii susțin că suma ar fi fost oferită pentru a negocia, în calitate de președinte al Republicii Moldova, cu factori de decizie din Federația Rusă condiții favorabile Partidului Democrat din Moldova și, personal, lui Plahotniuc, în vederea formării unei coaliții de guvernare între PDM și PSRM.„Interesul acestei coaliții ar fi fost modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Vladimir Plahotniuc de răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federaația Rusă”, potrivit Procuraturii Generale.Dosarul a fost disjuns pe două capete de acuzare în privința lui Igor Dodon și transmis Curții Supreme de Justiție pentru examinare în fond. Igor Dodon pledează nevinovat.
16 februarie 2026
20:50
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că țara sa ar trebui să înceapă dezvoltarea armelor nucleare pentru a-și consolida securitatea în fața amenințărilor venite din partea Rusiei.Într-un interviu acordat postului Polsat, liderul de la Varșovia a afirmat că este „un mare susținător al aderării Poloniei la proiectul nuclear”, subliniind că acest demers ar putea deveni un pilon central al strategiei naționale de securitate.„Aceasta este calea pe care ar trebui să mergem, cu respectarea tuturor reglementărilor internaționale. Suntem o țară aflată chiar la granița unui conflict armat. Atitudinea agresivă, imperială a Rusiei față de Polonia este bine cunoscută”, a declarat Nawrocki.Declarațiile vin într-un context tensionat în Europa, unde mai multe state discută despre consolidarea propriei descurajări nucleare, pe fondul deteriorării relațiilor transatlantice și al temerilor legate de Moscova.La recentul eveniment de securitate de la München, premierul Letoniei, Evika Silina, a afirmat că „descurajarea nucleară poate oferi noi oportunități”. Totodată, cancelarul german Friedrich Merz a confirmat începerea unor discuții la nivel înalt cu președintele Franței, Emmanuel Macron, privind dezvoltarea unei umbrele nucleare europene care să protejeze continentul fără sprijin direct din partea Washingtonului.Merz a precizat că eventualele inițiative vor rămâne integrate în mecanismul de „nuclear sharing” din cadrul NATO și nu vor înlocui Alianța.Polonia a criticat în repetate rânduri Tratatul privind interzicerea armelor nucleare, intrat în vigoare în 2021, și a votat constant împotriva rezoluțiilor ONU care susțin acest document.Printre opțiunile analizate pentru Varșovia se numără dezvoltarea propriului arsenal nuclear sau aderarea la programul de partajare nucleară al NATO, ori protecția sub umbrela nucleară franceză sau britanică.Fostul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, a discutat anterior despre posibilitatea ca țara să devină stat nuclear, inclusiv în dialoguri cu Statele Unite. De asemenea, premierul polonez Donald Tusk a declarat că a purtat discuții „serioase” cu Emmanuel Macron privind protecția Poloniei sub umbrela nucleară a Franței.Dezbaterile europene privind securitatea nucleară s-au intensificat după avertismente că președintele rus Vladimir Putin ar fi mutat rachete nucleare în apropierea graniței Uniunii Europene și pe fondul relațiilor tensionate cu administrația americană condusă de Donald Trump.
19:50
O ambulanță a rămas blocată în zăpadă, în noaptea de 16 februarie 2026, în timp ce se deplasa la un caz grav în raionul Orhei. Pacientul, un bărbat născut în 1967, care suferea de o patologie cardiovasculară decompensată și prezenta dispnee, a fost găsit decedat la sosirea echipei medicale.Potrivit Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), Dispeceratul comun de urgență a recepționat apelul de la Serviciul 112 la ora 00:30, pentru acordarea asistenței medicale urgente în satul Jora de Sus, raionul Orhei.Solicitarea a fost transmisă la ora 00:32 echipei SAMU Orhei, iar ambulanța a pornit la ora 00:33. Deplasarea s-a desfășurat în condiții meteorologice extrem de nefavorabile — ninsoare puternică, vizibilitate redusă și drumuri acoperite cu un strat consistent de zăpadă.La ora 00:53, la ieșirea din localitatea Susleni, autosanitara a rămas blocată în zăpadă. Membrii echipei au încercat să deblocheze ambulanța prin forțe proprii, însă fără rezultat. La ora 01:09 a fost solicitat sprijinul salvatorilor.Echipa de intervenție a ajuns la fața locului și, la ora 01:48, ambulanța a fost deblocată. Însoțiți de salvatori, medicii și-au continuat deplasarea și au ajuns la pacient la ora 02:00. În urma evaluării medicale, a fost constatat decesul persoanei, produs până la sosirea echipei AMU.La întoarcere, ambulanța a fost din nou deblocată de salvatori în localitatea Susleni.
19:30
Directoarea Spitalul Raional Nisporeni și-a dat demisia, în urma controalelor care au scos la iveală mai multe abateri privind respectarea normelor sanitaro-igienice și organizarea internă a instituției.Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, care a precizat că verificările au fost efectuate la solicitarea Ministerului Sănătății de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate.Potrivit ministrului, controlul a confirmat existența unor nereguli privind respectarea normelor sanitaro-igienice, dar și deficiențe în organizarea proceselor interne. Secția vizată în imaginile apărute recent în spațiul public a fost sistată temporar, până la înlăturarea completă a problemelor și asigurarea unor condiții conforme pentru pacienți.Printre măsurile dispuse se numără remedierea urgentă a problemelor ce țin de infrastructură, instalații, gestionarea deșeurilor medicale, respectarea regimului sanitaro-antiepidemic și organizarea corectă a documentației obligatorii.Ministrul a subliniat că interimatul funcției de director va fi asigurat până la desemnarea unui nou manager.Totodată, Emil Ceban a anunțat că în 2026 sunt planificate investiții de aproape 9 milioane de lei din bugetul de stat pentru această instituție. Oficialul a accentuat însă că investițiile sunt indispensabile, dar nu pot substitui responsabilitatea managerială.„Siguranța pacienților și a personalului medical trebuie să fie prioritatea de bază a fiecărui manager”, a declarat ministrul, menționând că își propune să ajungă în cât mai multe instituții medicale din țară pentru a evalua direct condițiile, iar acolo unde vor fi identificate probleme similare, deciziile vor fi ferme.Potrivit acestuia, sistemul de sănătate are nevoie atât de investiții, cât și de disciplină managerială pentru a putea vorbi despre standarde europene și încrederea pacienților.
17:30
O mașină a căzut într-o groapă săpată la rețelele termice în curtea unui bloc de pe strada Milescu Spătaru 7/1 din capitală. Incidentul s-a produs astăzi, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.Într-un comunicat, Primăria Chișinău precizează că lucrările din zonă sunt efectuate de către S.A. Termoelectrica, instituție gestionată de Guvern, responsabilă de întreținerea și reparația rețelelor termice magistrale.Reprezentanții municipalității susțin că au solicitat urgentarea intervențiilor, precum și amenajarea corespunzătoare și securizarea zonei în care au loc lucrările, pentru a preveni astfel de situații. „Am solicitat urgentarea lucrărilor, precum și amenajarea corespunzătoare a zonei de intervenție”, se arată în reacția Primăriei.
14:30
O modificare legislativă aplicată în 2023 în România, care vizează evidența populației, a dus la pierderea valabilității cărților de identitate pentru peste 160.000 de persoane. Aproximativ 66% dintre acestea – adică peste 100.000 de oameni – sunt născuți în Republica Moldova.Schimbarea a fost introdusă prin limitarea la maximum zece persoane care pot fi luate în spațiu de un proprietar, în afara familiei extinse. În practică, măsura a afectat în special cetățenii moldoveni care și-au stabilit domiciliul în România pentru a obține acte românești. Există riscul pierderii alocației pentru copiii cu dublă cetățenie?În spațiul public au apărut temeri că, odată cu anularea buletinului părintelui, copiii cu dublă cetățenie – română și moldovenească – ar putea pierde alocația de stat.Într-un răspuns oficial pentru Gândul, Ministerul Muncii din România a precizat clar că alocația copilului nu poate fi sistată din cauza problemelor legate de actele de identitate ale părintelui.Autoritățile explică faptul că anularea cărții de identitate românești nu duce la pierderea alocației copilului, ci doar la imposibilitatea temporară a părintelui de a încasa banii. Cine poate primi banii în această situație?Potrivit Ministerului Muncii, dacă buletinul părintelui a fost anulat sau retras, plata alocației poate fi făcută: celuilalt părinte, unui alt reprezentant legal, unei persoane împuternicite prin procură specială.Persoana împuternicită trebuie să depună la agenția teritorială cererea de acordare a drepturilor restante, împreună cu copia procurii speciale. Ce se întâmplă dacă părintele obține un nou buletin?Dacă ulterior părintele obține un nou act de identitate românesc, plata alocației nu se reia automat. Este necesară depunerea unei noi cereri la primăria din localitatea de domiciliu sau reședință.În cazul în care noul domiciliu este într-un alt județ, agenția care a făcut plățile până atunci va înceta plata și va transmite dosarul către agenția competentă din noul județ, pentru reluarea plății. Vor fi comunicate inclusiv ultima lună achitată și eventualele sume restante.
13:50
Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, critică faptul că majoritatea parlamentară respinge 99 la sută din inițiativele opoziției, existând consens doar în cazuri rare. El susține că maturitatea politică în Republica Moldova va fi atinsă atunci când atât majoritatea, cât și opoziția vor susține inițiative legislative corecte și bune, indiferent de cine le propune. „Majoritatea parlamentară respinge aproape toate inițiativele legislative ale opoziției. Doar în câteva cazuri există consens. De exemplu, colegul nostru, Constantin Cuiumju, a înregistrat inițiativa Partidului Nostru privind extinderea scutirii de TVA până la 3,2 mln de lei. Peste ceva timp, PAS vine cu același proiect de lege, doar că cu o altă sumă, mai mică, 1,5 mln de lei”, a declarat Usatîi la postul TV „Cinema 1”.Liderul Partidului Nostru a mai oferit un exemplu. După scandalul cu tânărul care a devenit apatrid, Alexandr Berlinschii, a identificat greșeli în lege care afectează mii de tineri și a venit cu un proiect de modificare a legii. Însă abia săptămâna aceasta, la Biroul Permanent, urmează să fie discutată includerea proiectului în ordinea de zi. „De ce abia acum? Pentru că PAS, după proiectul nostru, a înregistrat și el un proiect cu aceeași inițiativă. Maturitatea politică va fi atunci când atât majoritatea, cât și opoziția se vor învăța să susțină inițiative sănătoase, care nu sunt populiste, indiferent de unde vin”, a subliniat în context Renato Usatîi.El a subliniat că Partidul Nostru a înregistrat mai multe inițiative legislative, care nu necesită cheltuieli bugetare. „De exemplu, proiectul pentru majorarea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a automobilelor înmatriculate în străinătate, de la șase luni la un an. Este o problemă cu care se confruntă zeci de mii de concetățeni. Așteptăm să vedem cum va proceda majoritatea parlamentară în acest caz”, a conchis Renato Usatîi.
12:50
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat, în cadrul ședinței serviciilor municipale, că planul de intervenții pe străzile afectate de condițiile meteo din ultimele aproape două luni a fost finalizat, iar graficul lucrărilor va fi publicat pe site-ul oficial al Primăriei.Declarațiile vin în contextul în care, în ultimele săptămâni, Chișinăul a fost afectat de diferențe bruște de temperatură, înghețuri, polei, lapoviță și ninsori, iar pe multe artere au apărut gropi și degradări ale carosabilului.„Vom interveni imediat ce ne va permite timpul, în două etape: mai întâi cu asfalt rece, iar ulterior cu asfalt cald, conform tehnologiilor specifice. Totodată, la intervenții vor lucra concomitent 15 echipe”, a precizat edilul.Ion Ceban a menționat că cele mai grave deteriorări se înregistrează pe drumurile reabilitate acum 10–15 sau chiar 20 de ani.„Cel mai grav este, de exemplu, că pe traseul important spre aeroport a fost așternut asfalt direct pe pământ”, a declarat primarul, sugerând că unele lucrări executate în trecut nu au respectat standardele tehnice.Potrivit edilului, străzile modernizate în ultimii ani nu prezintă degradări semnificative. De asemenea, acolo unde a fost aplicată metoda „Slurry-seal”, învelișul asfaltic a fost menținut, iar durata de viață a carosabilului a fost prelungită.Primarul a anunțat că astfel de tehnologii vor fi utilizate și pe alte străzi în cursul acestui an, iar mai multe artere urmează să fie supuse reabilitării capitale.
12:40
Ședința de judecată din 16 februarie în dosarul „Frauda bancară”, în care este inculpat fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, a fost amânată după ce acesta nu s-a prezentat în fața instanței. Plahotniuc urma să fie audiat și să facă declarații pe unul dintre episoadele dosarului privind „furtul miliardului”.Potrivit magistraților, absența inculpatului a fost motivată printr-un proces-verbal eliberat de administrația penitenciarului, care ar confirma că starea sa de sănătate nu îi permite participarea la ședință.Procurorul Alexandru Cernei a declarat că absența a fost motivată verbal, însă acuzarea a solicitat prezentarea unui certificat medical.„Noi nu suntem medici și nu putem stabili dacă, într-adevăr, persoana are posibilitate să se prezinte sau nu”, a afirmat procurorul, sugerând că astfel de situații pot fi interpretate drept tentative de tergiversare a procesului.La rândul său, avocatul Lucian Rogac a respins acuzațiile și a declarat că l-a vizitat pe clientul său în penitenciar în dimineața zilei de 16 februarie.„Starea sănătății nu-i permite deplasarea, fapt confirmat printr-un act al penitenciarului, prezentat instanței. Am solicitat eliberarea unui certificat medical, însă ni s-a comunicat că va dura ceva timp”, a explicat apărătorul.La ședința din 16 februarie nu s-a prezentat niciun martor. Avocații au susținut că nu au reușit să obțină datele de contact ale acestora și au cerut sprijinul instanței pentru a le asigura prezența la următoarele audieri.Lucian Rogac a declarat că apărarea nu intenționează să tergiverseze examinarea cauzei și că solicită audierea unui număr cât mai apropiat de martori față de cei prezentați de acuzare.La ședința precedentă, din 12 februarie, Plahotniuc s-a prezentat în instanță, însă nu a fost audiat după ce a invocat o stare de rău. Atunci, magistrații au obligat apărarea să prezinte documente medicale care să confirme problemele de sănătate.
12:10
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va participa săptămâna viitoare la prima reuniune a „Consiliului Păcii”, organizată la Washington, la invitația președintelui SUA, Donald Trump.„România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza”, a transmis șeful statului.Potrivit lui Nicușor Dan, decizia de a participa la reuniune are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite. El a subliniat că România a sprijinit constant identificarea unei soluții pentru încheierea conflictului și a acordat asistență populației civile din Gaza, inclusiv prin operațiuni de evacuare medicală de urgență.„Consiliul de Pace” a fost lansat oficial luna trecută de Donald Trump în cadrul Forumul Economic Mondial de la Davos. Liderul american a declarat atunci că noua structură are drept scop rezolvarea conflictelor globale, începând cu cel din Fâșia Gaza, iar ulterior și a altor crize, inclusiv războiul din Ucraina.Inițiativa a stârnit însă rezerve în rândul mai multor state membre ale Uniunii Europene. Țări precum Franța și Germania consideră că noul format ar putea submina rolul Organizația Națiunilor Unite, motiv pentru care majoritatea aliaților occidentali tradiționali ai SUA nu s-au implicat până în prezent.Cel puțin 20 de state au semnat acordul privind Consiliul pentru Pace, printre acestea Israel, Vietnam, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Uzbekistan, Arabia Saudită, Qatar, Paraguay, Pakistan, Maroc, Kosovo, Ungaria, Bulgaria, Egipt și Belarus.Ucraina a anunțat că va aștepta o decizie din partea Rusiei, care a fost, de asemenea, invitată, precizând că este dificil de imaginat participarea la un consiliu de pace alături de un stat cu care se află în război.Potrivit planului anunțat anterior de administrația americană, statele participante ar urma să primească mandate de trei ani, cu posibilitatea de a deveni membre permanente în schimbul unei contribuții de un miliard de dolari.
11:50
O scurgere de date din Rusia arată că fosta deputată Marina Tauber ar deține peste jumătate de milion de dolari într-o bancă rusească de stat aflată sub controlul Kremlinului, potrivit unei investigații publicate de RISE Moldova. Suma nu ar fi fost indicată în ultima sa declarație de avere și interese personale.Conform analizei realizate de RISE Moldova, este vorba despre un depozit deschis la PromsvyazBank, redenumită ulterior PSB – instituție financiară sancționată internațional după invazia Rusiei în Ucraina și considerată apropiată de regimul lui Vladimir Putin. Depozit de 47,3 milioane de rubleDatele consultate de RISE Moldova indică faptul că, în aprilie 2025, depozitul deschis pe numele Marinei Tauber avea o valoare de 47,3 milioane de ruble – echivalentul a aproximativ 566.000 de dolari, potrivit cursului mediu al anului 2025. La o rată a dobânzii de 21%, suma ar fi generat venituri de aproape 9,8 milioane de ruble (circa 117.000 de dolari).Depozitul ar fi fost deschis în baza unui pașaport moldovenesc eliberat în noiembrie 2023, iar documentul apare ca fiind valid în registrele oficiale, mai scrie RISE Moldova.Investigația arată că și oligarhul fugar Ilan Șor deține cel puțin un cont la PSB, cu un depozit de aproximativ 7,3 milioane de ruble (circa 87.000 de dolari), deschis în baza unui pașaport rusesc emis în ianuarie 2024.Marina Tauber și Ilan Șor nu au oferit răspunsuri la întrebările transmise de RISE Moldova până la publicarea investigației. Condamnare în primă instanță și căutare internaționalăMarina Tauber a fost condamnată anul trecut, în primă instanță, la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru spălare de bani, falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală a fostului Partid Șor. În același dosar au fost confiscate peste 200 de milioane de lei, bani care, potrivit anchetatorilor, ar fi fost utilizați în activități electorale.Dosarul se află în prezent pe rol la Curtea de Apel Centru.Potrivit Inspectoratul General al Poliției, fosta deputată a fost dată în căutare națională și interstatală. De asemenea, autoritățile au transmis o solicitare către Interpol pentru anunțarea în căutare internațională în vederea arestării și extrădării, cererea fiind în examinare. PSB, în centrul schemelor de finanțare și corupere electoralăInvestigația RISE Moldova evidențiază că banca PSB ar fi fost utilizată în ultimii ani pentru finanțarea ilegală a formațiunilor afiliate grupului Șor și pentru coruperea alegătorilor din Republica Moldova.Potrivit Procuraturii Anticorupție, milioane de dolari proveniți din Federația Rusă ar fi ajuns în țară prin transport organizat de numerar, dar și prin transferuri bancare efectuate prin conturi deschise la PSB. În perioada aprilie–octombrie 2024, ar fi fost expediate peste 1,4 milioane de SMS-uri către utilizatori ai sistemului PSB, cu sume transferate inclusiv în scop electoral. Doar în septembrie ar fi fost transferat echivalentul a peste 15 milioane de dolari, iar în octombrie – peste 24 de milioane de dolari. Legături directe cu KremlinulRISE Moldova mai arată că PSB a creat holdingul A7 împreună cu Ilan Șor, în scopul ocolirii sancțiunilor occidentale impuse Rusiei. În septembrie 2025, Șor a apărut la o conferință alături de directorul PSB, Petr Fradkov, unde i-a raportat lui Vladimir Putin despre lansarea unui hub financiar în Asia pentru decontări internaționale.În același timp, Marina Tauber a fost decorată în 2024 cu „Ordinul prieteniei” de către președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Viaceslav Volodin, în numele lui Vladimir Putin.În ultima declarație de avere depusă la finalul anului trecut, fosta deputată nu a indicat existența vreunui cont bancar în țară sau în străinătate.Investigația integrală poate fi consultată pe site-ul RISE Moldova.
11:00
Relațiile dintre Europa și Statele Unite au ajuns într-un punct critic, iar vechiul echilibru transatlantic construit timp de decenii pare să se fi prăbușit. Concluzia a fost recunoscută deschis de liderii europeni în marja Conferința de Securitate de la München.Potrivit Politico, deși alianța continuă să funcționeze formal, „vechiul ordin” care a stat la baza relațiilor SUA–Europa a colapsat, iar nu există un consens clar privind direcția în care acestea vor evolua, pe fondul atacurilor repetate lansate de administrația condusă de Donald Trump.Un director general european, citat de publicație, a declarat că va fi nevoie de „o întreagă generație” pentru a reconstrui încrederea pierdută doar în ultimul an. Tentative de calmare, fără efect decisivÎncercările oficialilor americani de rang înalt de a calma spiritele și de a asigura Europa de continuitatea angajamentului SUA în cadrul NATO nu au schimbat semnificativ atmosfera de neîncredere.Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că „Statele Unite și Europa trebuie să fie împreună”, însă mesajul său a fost formulat mai degrabă în termeni de interese comune, în special economice, și mai puțin în jurul valorilor democratice care au cimentat alianța în trecut.Deși reacțiile oficiale ale liderilor europeni au fost prudente, surse citate de Politico susțin că, în discuțiile informale, unii oficiali au comparat actuala relație cu SUA cu „o relație abuzivă”, în care presiunea este alternată cu declarații conciliatorii. Europa caută soluții de securitate pe cont propriuÎn contextul temerilor privind fiabilitatea „umbrelei nucleare” americane, Franța, Germania și Suedia au început discuții preliminare despre rolul arsenalului nuclear francez în securitatea continentului.Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că dezvoltarea unui arsenal nuclear propriu reprezintă „un drum pe care Varșovia trebuie să îl urmeze” pentru a face față „agresiunii imperiale a Federației Ruse”. Groenlanda, ruptura cea mai profundăUna dintre cele mai grave fisuri în relația transatlantică a fost provocată de apelurile repetate ale președintelui Trump privind anexarea Groenlandei, teritoriu aparținând Danemarcei.Premierul danez Mette Frederiksen a calificat presiunile SUA drept „inacceptabile”, avertizând că „dacă o țară NATO atacă o altă țară NATO, atunci NATO încetează să mai existe”.Deși discursul lui Marco Rubio la München a fost perceput drept o încercare de a liniști aliații europeni, neîncrederea rămâne profundă. Potrivit CNN, mesajul transmis a fost clar: „schimbă-te sau vei fi abandonat”.În lipsa unui consens clar asupra viitorului relațiilor cu Washingtonul, liderii europeni par să accepte o realitate dură: alianța postbelică, în forma sa tradițională, nu mai funcționează.
08:50
Peste 40.000 de consumatori au rămas fără energie electrică în urma ninsorii și lapoviței din noaptea trecută. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Energiei al Republicii Moldova, situația operativă la ora 07:00, 16 februarie 2026, indică un total de 40.066 de deconectări neprogramate.Compania Premier Energy Distribution a raportat 5.136 de deconectări neprogramate în patru raioane: Criuleni, Strășeni, Orhei și Hâncești.La rândul său, RED-Nord a anunțat 34.930 de deconectări în perioada 15–16 februarie 2026. Dintre acestea, 1.609 locuri de consum din raioanele Rezina și Dondușeni rămân, la această oră, nereconectate.Operatorii sistemelor de distribuție monitorizează permanent situația din teritoriu și intervin pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil.Consumatorii sunt îndemnați să semnaleze orice incident la dispeceratele operatorilor de distribuție:– 022 43 11 11 – Premier Energy Distribution– +373 231 24 201 – RED Nord.
15 februarie 2026
19:20
Primăria Chișinău atenționează populația cu privire la riscul formării ghețușului în această noapte, în contextul precipitațiilor căzute pe parcursul zilei de duminică, care continuă și la această oră, precum și al avertizării Cod Galben de schimbare bruscă a vremii emisă de meteorologi.Potrivit autorităților municipale, condițiile meteo actuale favorizează formarea poleiului pe carosabil și trotuare, ceea ce poate crea dificultăți în trafic și riscuri pentru pietoni.Reprezentanții municipalității precizează că, pe durata celor aproape două luni de vreme instabilă, serviciile municipale desfășoară ședințe de coordonare la fiecare trei ore. În cadrul acestora este evaluată permanent situația operativă și sunt ajustate intervențiile în teren.Ședințele sunt prezidate de primarul general, Ion Ceban, care monitorizează în timp real activitatea echipelor antrenate la deszăpezire și prevenirea formării ghețușului.Autoritățile dau asigurări că toate eforturile sunt orientate spre menținerea circulației în condiții de siguranță în municipiu, iar serviciile speciale sunt pregătite să intervină prompt în caz de necesitate.În cazul apariției unor situații problematice, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal la numerele (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112.
13:30
Un taximetrist din capitală a alertat Poliția în dimineața zilei de 14 februarie, după un conflict verbal izbucnit cu un pasager pe care îl transporta de pe bulevardul Moscova spre sectorul Centru al municipiului Chișinău.Potrivit declarațiilor șoferului, în timpul deplasării, pasagerul ar fi scos o armă de model necunoscut și ar fi îndreptat-o spre acesta, amenințându-l cu moartea.Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Poliția Republicii Moldova, care, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au reușit identificarea și reținerea suspectului.Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, cetățean străin. În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, oamenii legii au depistat și ridicat arma folosită în incident.Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru amenințare cu omor, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.Acțiunile procesuale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
13:20
Fostul ministru al Energiei al Ucrainei, Herman Halușcenko, a fost reținut în noaptea de 15 februarie în timp ce încerca să părăsească teritoriul țării. Informația a fost publicată de Ukrainska Pravda, cu referire la surse.Potrivit acestora, fostul demnitar a fost dat jos din tren în timpul unei tentative de traversare a frontierei de stat. Serviciul de Frontieră ar fi acționat în baza unei orientări oficiale primite din partea organelor anticorupție.Conform procedurii, grănicerii aveau obligația să informeze imediat detectivii în cazul în care o persoană vizată într-un dosar penal încearcă să părăsească Ucraina. În cazul lui Halușcenko, ar fi existat o solicitare oficială din partea Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și a Procuratura Specializată Anticorupție (SAP).NABU a confirmat oficial reținerea fostului ministru în cadrul dosarului denumit „Midas”.„Sunt în desfășurare acțiuni procesual-penale primare, efectuate în conformitate cu cerințele legislației și cu sancțiunea instanței. Detalii ulterior”, se arată într-un mesaj publicat pe Telegram.Cauza penală în care este vizat Halușcenko vizează presupuse fapte de corupție în sectorul energetic. Anterior, anchetatorii NABU au anunțat că îl suspectează pe omul de afaceri Timur Mindich de crearea unei organizații criminale și de spălare de bani obținuți ilegal.Potrivit informațiilor apărute în presă, în cursul anului 2025 ar fi fost documentate acțiuni ilegale în domeniul energetic, inclusiv prin exercitarea unei presupuse influențe asupra ministrului de atunci, Herman Halușcenko.De asemenea, pe 11 noiembrie, NABU și SAP au făcut publice înregistrări audio ale unor discuții între participanții la o schemă de delapidare de proporții la compania de stat Energoatom. În materialele difuzate ar figura, potrivit anchetatorilor, și conversații atribuite fostului ministru al Energiei.Parlamentul ucrainean l-a revocat anterior din funcție pe Halușcenko. Ancheta este în desfășurare.
14 februarie 2026
17:50
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a susținut un discurs ferm la Conferința de Securitate de la München, în care a vorbit despre viitorul relației dintre America și Europa, migrație, suveranitate și rolul Occidentului în lume.Rubio a amintit că, după cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și Europa „au reconstruit continentul” și că „o civilizație a fost din nou întreagă”. Totuși, el a criticat ideea unei lumi fără granițe.„Euforia acestui triumf ne-a condus la o iluzie periculoasă, că fiecare națiune va fi acum o democrație liberală […] Că vom trăi acum într-o lume fără frontiere”, a spus oficialul american, calificând această viziune drept „o idee prostească care a ignorat natura umană”.Rubio a acuzat politicile europene privind migrația, afirmând că „ne-am deschis porțile către un val fără precedent de migrație în masă care amenință coeziunea societăților noastre”.„Trebuie să controlăm cine și câți oameni intră în țările noastre. Aceasta nu este o expresie a xenofobiei. […] Este un act fundamental de suveranitate națională”, a declarat el.În același timp, a subliniat că SUA și Europa „fac parte dintr-o singură civilizație”, legate prin „istorie comună, credință creștină și sacrificii făcute împreună”.Referindu-se la securitate, Rubio a spus că discuția nu trebuie redusă doar la bugete militare.„Întrebarea fundamentală este: Ce anume apărăm? Armatele nu luptă pentru abstracțiuni. Armatele luptă pentru un popor, pentru o națiune, pentru un mod de viață.”El a pledat pentru reformarea instituțiilor internaționale, menționând că „Națiunile Unite au încă un potențial enorm”, dar că în unele crize recente „nu au avut răspunsuri”.Rubio a transmis că administrația Trump dorește „o alianță revigorată” și aliați „care se pot apăra singuri”.„Nu căutăm să separăm, ci să revitalizăm o veche prietenie și să reînnoim cea mai mare civilizație din istoria omenirii”, a spus el.În final, oficialul american a reafirmat legătura istorică dintre cele două maluri ale Atlanticului: „Casa noastră poate că e în emisfera vestică. Dar vom fi întotdeauna copii ai Europei.”În sesiunea de întrebări, Rubio a declarat că obiectivul SUA în ceea ce privește războiul din Ucraina rămâne „un acord negociat echitabil și durabil”. Washingtonul va continua să testeze dacă Moscova este serioasă în privința negocierilor, menținând sancțiunile și sprijinul pentru Kiev.Despre China, secretarul de stat a recunoscut că interesele Washingtonului și ale Beijingului „adesea nu se vor alinia”, dar a subliniat necesitatea gestionării diferențelor pentru a evita conflictele.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.