Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Până în 2028 trebuie să facem pași serioși spre UE”
Moldova1,
15 februarie 2026 14:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la Munich Security Conference, unde a discutat cu lideri internaționali despre securitatea regională, integrarea europeană și sprijinul extern pentru Chișinău. Într-un interviu acordat redacției „Exclusiv”, șefa statului a vorbit despre întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio, despre riscurile generate de războiul hibrid al Federației Ruse și despre viitorul european al Republicii Moldova.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum o oră
16:40
Gherman Galușcenko fostul ministru al Energiei din Ucraina, reținut la frontieră în dosarul „Midas” # Moldova1
Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) a anunțat că a reținut un fost ministru al Energiei al Ucrainei în momentul în care acesta încerca să părăsească țara. Reținerea a avut loc la punctul de trecere a frontierei, în cadrul anchetei cunoscute sub denumirea de „Midas”.
16:30
Veteranii războiului din Afganistan s-au adunat la Chișinău pentru a marca împlinirea a 37 de ani de la încheierea conflictului în care au luptat peste 12.000 de moldoveni.
Acum 2 ore
16:10
Integrarea europeană a Republicii Moldova se află într-un moment decisiv, iar următorii ani pot fi determinanți pentru încheierea procesului de aderare. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu într-un interviu acordat redacției „Explicativ”, în marja Conferințeide Securitate de la Munchen
16:10
Lecții și concluzii după parcursul olimpic! Membrii lotului național nu vor mai concura la această ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă # Moldova1
Republica Moldova a avut 5 sportivi la Milano/Cortina 2026. După câteva zile de concurs, biatlonista Alina Stremous a obținut cel mai bun rezultat la biatlon: locul 14 în proba individuală, fiind aproape pe performanța sa de la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, atunci când s-a clasat pe locul 10 în cursa de sprint.
16:00
37 de ani de la retragerea trupelor din Afganistan: veteranii au comemorat la Chișinău sacrificiul celor 301 căzuți # Moldova1
Veteranii războiului din Afganistan s-au adunat la Chișinău pentru a marca împlinirea a 37 de ani de la încheierea conflictului în care au luptat peste 12.000 de moldoveni. Participanții au depus flori la monumentul „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire” și au ținut un minut de reculegere în memoria celor căzuți.
Acum 4 ore
15:10
I-a mai trecut supărarea: Cristiano Ronaldo a revenit cu gol marcat în tricoul echipei Al-Nassr # Moldova1
Cristiano Ronaldo a revenit în lotul lui Al-Nassr, după ce a lispit în ultimele 3 etape din cadrul primei divizii saudite de fotbal. În etapa a 21-a, portughezul a început titular partida din deplasare cu Al-Fateh, iar în minutul 18 a deschis scorul din pasa senegalezului Sadio Mane. Lusitanul a înscris al 962-lea său gol în carieră și mai are de marcat 38 pentru a ajunge la borna 1 000.
15:10
„Pesticide MRL Tracker” – soluția care îi ajută pe fermieri să evite blocarea loturilor la frontieră # Moldova1
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță disponibilitatea unui nou instrument digital dedicat producătorilor și exportatorilor de produse agroalimentare – „Pesticide MRL Tracker”, dezvoltat de platforma agrinfo.eu.
14:30
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Până în 2028 trebuie să facem pași serioși spre UE” # Moldova1
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la Munich Security Conference, unde a discutat cu lideri internaționali despre securitatea regională, integrarea europeană și sprijinul extern pentru Chișinău. Într-un interviu acordat redacției „Exclusiv”, șefa statului a vorbit despre întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio, despre riscurile generate de războiul hibrid al Federației Ruse și despre viitorul european al Republicii Moldova.
14:10
Premier Energy Distribution atenționează populația să respecte cu strictețe regulile de securitate electrică în contextul avertizării meteorologice de cod galben pentru 15–16 februarie. Potrivit prognozelor, vremea se va schimba brusc, cu precipitații mixte — ploaie, lapoviță și ninsoare — și intensificări ale vântului în rafale de până la 15–20 m/s.
13:50
Bucurie pe stadionul Giuseppe Meazza: Internazionale Milano a câștigat „Derby d'Italia" # Moldova1
Internazionale Milano a câtigat cel de-al 255-lea episod din „Derby d'Italia". În capul de afiș al etapei a 25-a din Serie A, echipa antrenorului român Cristian Chivu a învins cu 3:2 pe Juventus Torino, iar finalul de meci a fost dramatic. „Nerazzurri" au deschis scorul în minutul 17. Andrea Cambiaso și-a dat autogol, însă același jucător a restabilit egalitatea în minutul 26.
Acum 6 ore
13:20
Odesa, din nou sub atac. Zelenski: Rusia a lansat 1.300 de drone și peste 1.200 de bombe în ultima săptămână # Moldova1
Odesa a fost atacată din nou în timpul nopții, iar exploziile și incendiile au marcat încă o intervenție dificilă pentru salvatorii ucraineni. În raportul său săptămânal, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că doar în această săptămână Rusia a lansat asupra Ucrainei aproximativ 1.300 de drone de atac, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, aproape toate balistice.
12:20
Un pasager a scos o armă și a îndreptat-o spre un taximetrist din Chișinău, amenințându-l cu moartea. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 14 februarie. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, șoferul transporta un pasager de pe bulevardul Moscova spre sectorul Centru al capitalei, când între cei doi ar fi izbucnit un conflict verbal.
11:30
IGSU avertizează populația: evitați deplasările neesențiale și adaptați viteza pe drumurile cu polei # Moldova1
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația privind condițiile meteorologice nefavorabile prognozate pentru următoarele zile. Potrivit informării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în perioada 14–15 februarie, pe teritoriul Republicii Moldova sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, care spre seară se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Acum 8 ore
11:20
Pe malul drept al Bâcului, la circa 2.3 kilometri sud de satul Vălcineț, arheologii au descoperit urmele unei așezări din secolele XV–XVI, posibil chiar vatra veche a localității de astăzi. Descoperirea a fost făcută în cadrul cercetărilor preventive realizate pe traseul gazoductului Ungheni–Chișinău.
10:40
Ceață densă și carosabil umed pe drumurile naționale. Vizibilitate redusă până la 200 de metri # Moldova1
Carosabil umed și ceață densă pe mai multe sectoare de drum din țară, în această dimineață. Șoferii sunt avertizați să circule cu prudență sporită, în contextul în care, începând cu ora 08:00, a intrat în vigoare Codul galben de schimbare bruscă a vremii, valabil până pe 16 februarie, ora 09:00.
10:00
Două tinere din R. Moldova studiază la una dintre cele mai prestigioase instituții din Polonia: „Am dorit foarte mult să ajung aici” # Moldova1
Două tinere din Republica Moldova scriu o filă de succes peste hotare. Valentina Malenchi și Ana Maria Buzu studiază la una dintre cele mai prestigioase instituții de studii europene, la Colegiul Europei din Natolin, unde își construiesc, cu ambiție și perseverență, un parcurs academic de elită. Spun că experiența acumulată acolo le va ajuta, într-o zi, să contribuie activ la viitorul european al Republicii Moldova.
Acum 12 ore
09:00
Doi artiști din Republica Moldova aduc farmecul designului autohton pe scena internațională. Iulia Efros și Mihai Gâdei au ocazia să-și expună creațiile în cadrul Transylvanian Design Week, parte a prestigiosului Madrid Design Festival, alături de designeri de renume mondial. Expoziția, care aduce împreună tradiția și tendințele contemporane, a fost inaugurată la Institutul Cultural Român din Madrid, în prezența specialiștilor din modă și design, precum și a publicului internațional.
08:30
Fiecare colț din gospodărie păstrează amintirea unei munci făcute în doi, exemplul unui cuplu din comuna Coșcodeni # Moldova1
Într-o gospodărie din comuna Coșcodeni, raionul Sângerei, fiecare colț păstrează amintirea unei munci făcute în doi. Natalia și Anatolie Munteanu sunt căsătoriți de 54 de ani și spun că au reușit, pentru că niciodată nu au încetat să se respecte.
Acum 24 ore
01:30
Ziua a opta de concurs de la Olimpiada Albă a consemnat finalul de drum al sportivilor noștri la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano/Cortina 2026. Ultima reprezentantă a țării noastre care a intrat în concurs a fost biatlonista Alina Stremous.
14 februarie 2026
21:50
Gropile îngreunează traficul în orașe și sate. Muncitorii intervin cu plombări provizorii # Moldova1
Starea carosabilului rămâne o problemă majoră pentru șoferi, atât în capitală, cât și în sate, unde gropile îi obligă să reducă viteza sau să circule pe contrasens. Deși muncitorii intervin cu plombări provizorii, lucrările îngreunează traficul și generează ambuteiaje pe mai multe sectoare de drum. Soluțiile temporare, însă, nu rezistă mult din cauza variațiilor de temperatură din această perioadă. Autoritățile asigură că se intervine continuu pentru siguranța rutieră.
21:30
Președintele Ucrainei: Fiecare zi contează, unitatea este cel mai bun remediu împotriva planurilor agresive ale Rusiei # Moldova1
Secretarul de stat al Statelor Unite (SUA) Marco Rubio, a decis să nu participe la întâlnirea privind soarta Ucrainei în marja evenimentului, decizie care nu face decât să adâncească prăpastia dintre europeni și aliații de peste ocean. Asta după ce, pe parcursul zilei, nu au ezitat să-și arunce critici și reproșuri. În discursul său din cadrul conferinței de securitate, Marco Rubio a declarat că SUA nu-și doresc aliați slabi și că Europa trebuie să se poată apăra singură. Totuși, în seara de 14 februarie, șeful diplomației americane a avut o întrevedere separată cu președintele ucrainean.
21:20
Prima ediție a Concursului Național de Book Trailer-e: Elevii care au realizat filmulețe video despre cărțile îndrăgite, premiați # Moldova1
Peste 470 de elevi din instituțiile de învățământ gimnazial și liceal din țară au participat la prima ediție a Concursului Național de Book Trailer-e, organizat de Ministerul Culturii, în parteneriat cu Biblioteca Națională a R. Moldova. Prin această inițiativă, organizatorii și-au propus să stimuleze interesul pentru lectură, să încurajeze creativitatea și să dezvolte competențele digitale și media ale tinerilor. De Ziua Națională a Lecturii a avut loc Gala premiilor.
20:40
Peste 200 de persoane au sărbătorit Ziua Îndrăgostiților într-un mod deosebit: au alergat prin galeriile subterane ale unei vinării # Moldova1
Peste 200 de persoane au ales să sărbătorească „Ziua Îndrăgostiților” într-un mod deosebit și au alergat prin galeriile subterane ale unei vinării. Maratonul „Love Run” a adunat cupluri, prieteni și iubitori de alergare. Aceștia au avut de parcurs trasee de patru și opt kilometri. Cursa s-a transformat într-o sărbătoare a iubirii și a bucuriei de a fi împreună.
20:20
Mihai Popșoi a invitat-o pe Helen McEntee, ministră din Irlanda, în vizită oficială la Chișinău # Moldova1
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, aflat la Munchen, a invitat-o pe ministra pentru afaceri externe și comerț și ministră a apărării Irlandei, Helen McEntee, să efectueze o vizită oficială la Chișinău. Vizita ar urma să aibă loc cu prilejul inaugurării Ambasadei Irlandei în Republica Moldova.
20:10
Maia Sandu, discuții la Munchen cu mai mulți oficiali străini despre securitatea R. Moldova # Moldova1
Președinta Maia Sandu a discutat sâmbătă, 14 februarie, la Munchen, cu mai mulți oficiali străini despre securitatea R. Moldova, reziliența țării și a societății la amenințările externe, precum și despre parcursul european.
20:10
Senzație la Jocurile Olimpice de iarnă la Milano și Cortina d'Ampezzo. Lucas Pinheiro Braathen a devenit primul sportiv din Brazilia care cucerește o medalie la o ediție a Olimpiadei de iarnă. El a devenit campion la schi alpin, proba de slalom.
20:00
Maiei Sandu, discuții la Munchen cu mai mulți oficiali străini despre securitatea R. Moldova # Moldova1
Președinta Maia Sandu a discutat sâmbătă, 14 februarie, la Munchen, cu mai mulți oficiali străini despre securitatea R. Moldova, reziliența țării și a societății la amenințările externe, precum și despre parcursul european.
19:40
Sportivul ucrainean, Vladislav Heraskevici, rămâne exclus de la Jocurile Olimpice de iarnă # Moldova1
Curtea de Arbitraj pentru Sport a respins apelul sportivului ucrainean de skeleton Vladislav Heraskevici, menținând descalificarea lui de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano, din cauza „căștii comemorative” cu fotografiile sportivilor și antrenorilor ucraineni uciși în războiul declanșat de Rusia. Federația Internațională de Skeleton a considerat că acestea încalcă regulile de neutralitate politică. Incidentul a fost intens mediatizat la începutul competiției.
19:30
Anual, pe data de 14 februarie, mulți dintre moldoveni sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților. Douăsprezece cupluri din Republica Moldova au ales să-și oficializeze relația în această zi și au spus „da” în fața ofițerului de stare civilă.
19:30
Omagiu poetului Grigore Vieru: admiratorii au adus flori și au recitat versurile marelui scriitor # Moldova1
Ziua Națională a Lecturii, marcată în ziua nașterii poetului național Grigore Vieru, a adunat numeroși admiratori ai creației sale la Muzeul Național al Literaturii Române, la Uniunea Scriitorilor, în biblioteci, școli și muzee. Tradițional, celebrarea poetului, care „a adunat neamul grămăjoară, ca într-o singură icoană”, a început la bustul său de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române. Aici au avut loc depuneri de flori și au răsunat versurile și aforismele memorabile ale lui Vieru.
19:20
Omagiu poetului Grigore Vieru | Admiratorii au adus flori și au recitat versurile marelui poet # Moldova1
Ziua Națională a Lecturii, marcată în ziua nașterii poetului național Grigore Vieru, a adunat numeroși admiratori ai creației sale la Muzeul Național al Literaturii Române, la Uniunea Scriitorilor, în biblioteci, școli și muzee. Tradițional, celebrarea poetului, care „a adunat neamul grămăjoară, ca într-o singură icoană”, a început la bustul său de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române. Aici au avut loc depuneri de flori și au răsunat versurile și aforismele memorabile ale lui Vieru.
19:20
Republica Moldova a rămas fără reprezentanți la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia. Alina Stremous a avut o evoluție modestă în cursa de sprint # Moldova1
Cursa de biatlon, proba sprint pe distanța de 7,5 kilometri, s-a desfășurat în condiții meteo dificile. Înainte de start a nins, iar ceața a pus stăpânire pe traseu. Alina Stremous a fost a 17-a la start.
18:30
Anual, pe data de 14 februarie, mulți dintre moldoveni sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților. Doisprezece cupluri din Republica Moldova au ales să-și oficializeze relația în această zi și au spus „da” în fața ofițerului de stare civilă.
18:10
Vizita Maiei Sandu la Munchen | A discutat despre securitatea R. Moldova cu mai mulți oficiali străini # Moldova1
Președinta Maia Sandu a discutat sâmbătă, 14 februarie, la Munchen, cu mai mulți oficiali străini despre securitatea R. Moldova, reziliența țării și a societății la amenințările externe, precum și despre parcursul european. Șefa statului a avut mai multe întrevederi bilaterale, inclusiv cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs și cu președintele Muntenegrului, Jacov Milatović.
17:30
Furnizorul de energie electrică „Energocom” a lansat procedura de comercializare a garanțiilor de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile în perioada iulie – decembrie 2025. Termenul limită de depunere este 20 februarie, ora 17:00.
Ieri
16:50
Concluzia experților din cinci țări europene: Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu toxina unei broaște din Ecuador # Moldova1
Opozantul rus Alexei Navalnîi a decedat în închisoare după ce a fost otrăvit cu o toxină mortală secretată de broaștele din Ecuador, la această concluzie au ajuns experții din cinci țări europene, după ce au analizat biomaterialele, scrie DW. Este vorba despre toxina „epiba-ti-dină”, care provoacă paralizie și pierderea cunoștinței, convulsii, comă și, în cele din urmă, moartea.
16:50
Cod galben de schimbare bruscă a vremii. Ploi, lapoviță și ninsoare, pe drumuri se va forma ghețuș # Moldova1
Meteorologii au emis un Cod galben de schimbare bruscă a vremii în toată țara. Avertizarea este valabilă de duminică, 15 februarie, de la ora 08:00, până în dimineața zilei de 16 februarie.
16:00
Guvernul de la București, despre preluarea Portului Giurgiulești: „Stimulează relațiile economice dintre R. Moldova și România” # Moldova1
Guvernul de la București a salutat tranzacția în curs de finalizare operată de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru cumpărarea de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a operatorului Portului Internațional Giurgiulești. Potrivit Executivului român, tranzacția contribuie la consolidarea parteneriatului strategic dintre România și R. Moldova, stimulând relațiile economice și comerciale dintre cele două state.
16:00
Jocurile Olimpice de iarnă 2026. Echipa Norvegiei a triumfat la ștafeta feminină de schi fond 4 a câte 7,5 kilometri # Moldova1
Echipa Norvegiei a triumfat la ștafeta feminină de schi fond 4 a câte 7,5 kilometri, la Olimpiada de iarnă de la Milano și Cortina d'Ampezzo. Kristin Fosnaes, Astrid Slind, Karoline Simpson-Larsen și Heidi Weng au fost imperiale pe traseul de la Tesero, iar timpul înregistrat la final a fost de o oră 15 minute și 44 de secunde.
15:20
O platformă de dialog cu societatea civilă, lansată de Comisia pentru integrare europeană # Moldova1
La prima reuniune a Consiliului de experți de pe lângă Comisia pentru integrare europeană a fost lansată platforma nouă de cooperare cu societatea civilă. Consiliul de experți reunește 45 de membri, specialiști în domenii precum relații internaționale, afaceri europene, științe politice, politici de mediu, drept, economie, drepturile omului și politici de gen.
14:50
Conducerea țării, de Ziua Națională a Lecturii: „Într-o lume a ecranelor, lectura este o formă de grijă față de noi” # Moldova1
De Ziua Națională a Lecturii, marcată pe 14 februarie, conducerea țării îndeamnă cetățenii R. Moldova să citească cât mai mult și să redescopere cartea ca spațiu al liniștii interioare.
14:30
Cinci morți și 13 răniți în atacurile asupra Ucrainei în ultimele 24 de ore. Rusia a lansat peste 100 de drone și o rachetă # Moldova1
Cinci persoane și-au pierdut viața și alte cel puțin 13 au fost rănite în atacurile rusești împotriva Ucrainei în ultimele 24 de ore. Rusia a lansat 112 drone și o rachetă balistică Iskander-M asupra Ucrainei pe parcursul nopții. Apărarea aeriană ucraineană a interceptat peste 90 de drone.
14:10
Probeleme în paradis: Paris Saint-Germain poate pierde fotoliul de lider în clasamentul primei divizii franceze de fotbal # Moldova1
Paris Saint-Germain a suferit a treia înfrângere în actuala ediție de campionat al primei divizii franceze de fotbal. În etapa a 22-a, echipa antrenorului spaniol Luis Enrique a pierdut cu 1:3 pe terenul grupării Stade Rennais. Formația condusă de interimarul Sébastien Tambouret a deschis scorul în minutul 34 prin iordanianul Mousa Al-Tamari, iar Esteban Lepaul a majoratul avantajul „roș-negrilor" în minutul 69.
13:40
AC Milan a repurtat a 15-a sa victorie în prima divizie italiană de fotbal. Într-o partidă din etapa a 25-a, gruparea condusă de Massimiliano Allegri a învins-o cu 2:1 în deplasare pe ultima clasată, Sporting Club Pisa. „Rossonerii" au preluat conducerea în minutul 39 prin golul marcat de englezul Ruben Loftus-Cheek. Oaspeții se puteau desprinde, însă germanulNiclas Füllkrug a ratat o lovitură de la 11 metri.
13:30
Conferința de Securitate de la Munchen | Marco Rubio: „SUA sunt pregătite să reinstaureze ordinea mondială” # Moldova1
Statele Unite ale Americii (SUA) sunt pregătite să treacă la „reinstaurarea ordinii mondiale”, a afirmat sâmbătă, 14 februarie, secretarul de stat american Marco Rubio, la Conferința de Securitate de la Munchen.
13:10
Verificări inopinate într-un local din capitală: 19 persoane, conduse pentru expertiză narcologică # Moldova1
Polițiștii Inspectoratului Centru au intervenit într-un local de agrement, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, 14 februarie, unde, potrivit informațiilor operative, mai multe persoane ar fi consumat substanțe narcotice în timpul unui eveniment organizat de un agent economic.
12:40
Conferința de Securitate de la Munchen | Marco Rubio: „SUA sunt pregătite să reinstaurareze ordinea mondială” # Moldova1
Statele Unite ale Americii (SUA) sunt pregătite să treacă la „reinstaurarea ordinii mondiale”, a afirmat sâmbătă, 14 februarie, secretarul de stat american Marco Rubio, la Conferința de Securitate de la Munchen.
11:50
Deputat din Adunarea Populară a Găgăuziei prins la volan, deși este privat de dreptul de a conduce # Moldova1
Un deputat din Adunarea Populară a Găgăuziei a fost stopat de poliție în timp ce conducea mașina de serviciu, deși este privat de dreptul de a conduce. În decembrie, acesta a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, fiind depistat în stare de ebrietate la volan.
11:30
Vinării și agenții de turism din R. Moldova își promovează ofertele la Târgul de Turism din România # Moldova1
Vinării, cluburi de echitație și agenții de turism din R. Moldova participă în perioada 12-15 februarie la Târgul de Turism al României (TTR) 2026. În cadrul evenimentului de la București, este promovată oferta turistică națională, cu accent pe turismul vitivinicol, cultural și urban.
10:50
Treisprezece sate din raioanele Ocnița, Dondușeni și Soroca vor avea apă potabilă, cu sprijinul Germaniei # Moldova1
Treisprezece localități din raioanele de nord ale R. Moldova - Ocnița, Dondușeni și Soroca, precum și trei municipalități din Ucraina – Sokîreanî, Mohîliv-Podilskîi și Iampol – vor beneficia de sprijin din partea Guvernului Germaniei pentru a-și îmbunătăți serviciile de alimentare cu apă și sanitație.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.