„La mulți ani!”. Ilona Stepan, directoarea artistică a Capelei Corale Academice „Doina”, omagiată astăzi: Vă dorim inspirație care să continue să unească voci și generații
UNIMEDIA,
6 februarie 2026 14:10
Directoarea artistică și prim-dirijoarea Capelei Corale Academice „Doina”, Ilona Stepan, este omagiată astăzi. Cu această ocazie, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău i-a adresat felicitări.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 30 minute
16:10
(video) „A avut Munteanu mână liberă să-și aleagă miniștri?”. Nemerenco: Zicea că s-a întâlnit cu 90% din ei. Eu m-am mirat # UNIMEDIA
Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a afirmat că decizia premierului Alexandru Munteanu privind numirea miniștrilor ar fi fost luată „în altă parte”. „El tot spunea la televiziuni că, în 90%, 99%, 95% din cazuri, s-a întâlnit cu ei. Și eu m-am mirat, pentru că mai știam de la niște colegi că tot nu s-au întâlnit și nu prea îmi ieșea matematica”, a declarat aceasta la „Podcastul Lorenei” de la protv.
16:00
Ce va face Cătălin Măruță începând de pe 6 februarie 2026, când se va difuza ultima emisiune: „Un lucru pe care mi-l doream!” # UNIMEDIA
Cătălin Măruță a făcut mărturisiri emoționante despre finalul unei etape. După ani întregi petrecuți în fața telespectatorilor, Cătălin Măruță a vorbit deschis despre încheierea unui capitol important din cariera sa. În dialog cu Sabin Tudor, în cadrul rubricii „10 minute cu Sabin”, realizatorul TV a făcut declarații sincere despre finalul emisiunii și despre ce urmează pentru el, scrie Can Can.
Acum o oră
15:50
Maia Sandu, după ce SUA au acuzat Comisia Europeană ar fi influențat prezidențialele din RM prin cenzură online: „Libertatea de expresie e pentru oameni, nu pentru boți” # UNIMEDIA
Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu la raportul Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților SUA, potrivit căruia, Comisia Europeană ar fi influențat alegerile prezidențiale din Moldova și din alte state, prin cenzură online, „„Libertatea de expresie e pentru oameni, nu pentru conturi false, boți și tot felul de alte chestii. Înțeleg că platformele vor să nu existe nicio reglementare, să nu le spună nimeni nimic, să facă bani și de la cei care finanțează armate de boți și ferme de boți și ce vreți. Pentru ei banul contează”, a menționat șefa statului, la emisiunea Cutia Neagră de la tv8.
15:30
Compania Moldcell ar putea prelua Accent Electronic: Decizia, aprobată de Consiliul Concurenței # UNIMEDIA
Consiliul Concurenței a declarat compatibilă cu mediul concurențial operațiunea de concentrare economică ce presupune preluarea controlului unic asupra S.A. „Accent Electronic” de către S.A. „Moldcell”.
15:30
(video) „Aducem ulei din Rusia și ceapă din Ucraina cu bănuți, dar o vindem cu 8 lei la grădinițe.” Costiuc, despre „schemele” din RM: Rădăcinile duc în Parlament # UNIMEDIA
Deputatul Vasile Costiuc, liderul Democrația Acasă, declară că, ministra Ludmila Catlabuga nu poate rezolva, de una singură, monopolurile din agricultură, odată ce în acestea sunt implicate persoane cu legături în Parlament. „Degeaba faceți haz de necaz despre producătorii de ceapă. Ei vând ceapa și așteaptă un preț de 3-4 lei, în depozite avem vreo 20 de mii de tone. Să vă arăt la Telenești, instituțiile publice în urma licitațiilor cumpără ceapa cu 11 lei, să vă spun că rădăcinile celor care vând ceapa cu 11 lei duc în Parlament? Nu o să vă placă”, a spus Costiuc, în luarea sa de cuvânt la ședința de ieri a Legislativului.
15:30
Combaterea contrabandei cu produse din tutun - prioritate comună discutată de Serviciul Vamal și Philip Morris Moldova # UNIMEDIA
Conducerea Serviciului Vamal a desfășurat o întrevedere de lucru cu reprezentanții companiei Philip Morris Moldova, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile de cooperare bilaterală și necesitățile de asistență ale Serviciului Vamal.
Acum 2 ore
15:20
(video) Scântei între Costiuc și Carp, în Parlament: „ - Ai slujit toate regimurile și ne dai lecții? - Un mincinos clasic” # UNIMEDIA
Au sărit scântei între liderul Democrația Acasă, Vasile Costiuc și deputatul PAS Lilian Carp, în ședința de ieri a Parlamentului. După ce alesul din opoziție i-a imputat celui din majoritatea parlamentară că „a slujit toate regimurile și acum iese și dă lecții”, Carp a venit cu replică: „Acesta e profesor de geografie, dar dacă îl întrebi repede să facă diferența între meridiană și paralelă, el nu o poate face. Un mincinos clasic”.
15:20
Liderul european căruia Vladimir Putin e dispus să-i răspundă la telefon: Lavrov spune despre el că practică o „diplomaţie patetică” # UNIMEDIA
Vladimir Putin este dispus să răspundă unui apel telefonic din partea omologului său francez Emmanuel Macron pentru discuţii „serioase”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, calificând în acelaşi timp drept „diplomaţie patetică” declaraţiile liderului francez privind o posibilă reluare a dialogului cu Moscova. În acelaşi timp, el a susţinut că există contacte între Moscova şi unii lideri din UE, dar aceştia cer să nu fie dezvăluite public, relatează news.ro, cu referire la Agenția TASS.
15:10
„Nu zic nimic, dar tu mă auzi mereu” Experiența care i-a schimbat lumea lui Mihail: „În felul meu” - povestea de dragoste dintre un muzician și o fată surdă # UNIMEDIA
Mihail lansează „În felul meu”, una dintre cele mai sensibile piese din cariera sa, născută dintr-o întâlnire care i-a schimbat felul de a privi iubirea, tăcerea și felul în care oamenii știu – sau nu știu – să își arate sentimentele.
15:10
(video) Atenție, călători! Zborurile de pe Aeroportul din Chișinău pot întârzia sau suferi modificări, din cauza procedurii de degivrare a avioanelor, înainte de decolare # UNIMEDIA
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” informează pasagerii că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, aeronavele aflate la sol trebuie să fie supuse procedurii speciale de degivrare (de icing). Din această cauză, operațiunile de zbor pot înregistra întârzieri, iar programul curselor poate suferi modificări.
15:00
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie” # UNIMEDIA
În timp ce întreaga planetă urmărește cu uimire dezvăluirile din dosarul pedofilului Jeffrey Epstein, aflăm noi detalii despre implicarea unor foști membri ai familiei regale britanice în acest scandal, scrie okmagazine.ro.
15:00
(video) Atentat sinucigaș la o moschee din Pakistan: 31 de oameni au fost uciși, iar 169 au ajuns la spital, după o explozie în timpul rugăciunii # UNIMEDIA
Cel puţin 31 persoane au fost ucise, iar alte 169 au fost rănite vineri într-o explozie produsă într-o moschee şiită din capitala pakistaneză, Islamabad, relatează BBC, potrivit digi24.ro.
15:00
Alertă după alertă în Moldova: Meteorologii au prelungit codul galben de polei și ghețuș. Până când este valabilă avertizarea # UNIMEDIA
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un nou Cod Galben de polei și ghețuș. Avertizarea intră în vigoare astăzi, 6 februarie, de la ora 20:00 și se va menține până pe 9 februarie, ora 20:00.
14:50
(video) Președintele american distribuie un videoclip cu soții Obama prezentați ca maimuțe. „Să-l bântuie pe Trump și pe susținătorii săi rasiști” # UNIMEDIA
Președintele american Donald Trump a distribuit pe rețelele de socializare un videoclip în care fostul lider Barack Obama și soția sa, Michelle, sunt înfățișați ca maimuțe, stârnind critici din partea internauților, care l-au acuzat de rasism, scrie adevărul.ro.
14:50
(video) Costiuc și Carp, puși pe ceartă în Parlament: „- Ai slujit toate regimurile! - Dacă te întreb care e diferența între meridiană și paralelă, nu știi” # UNIMEDIA
Au sărit scântei între liderul Democrația Acasă, Vasile Costiuc și deputatul PAS Lilian Carp, în ședința de ieri a Parlamentului. După ce alesul din opoziție i-a imputat celui din majoritatea parlamentară că „a slujit toate regimurile și acum iese și dă lecții”, Carp a venit cu replică: „Acesta e profesor de geografie, dar dacă îl întrebi repede să facă diferența între meridiană și paralelă, el nu o poate face. Un mincinos clasic”.
14:30
Intervenție de urgență la Ialoveni. Un bărbat, salvat de pompieri după ce a căzut într-o groapă de 10 metri. Acesta, transportat la spital # UNIMEDIA
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost salvat de pompieri, după ce a căzut într-o groapă cu adâncimea de aproximativ 10 metri. Cazul a avut loc în preajma localității Costești, raionul Ialoveni, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
Acum 4 ore
14:10
„La mulți ani!”. Ilona Stepan, directoarea artistică a Capelei Corale Academice „Doina”, omagiată astăzi: Vă dorim inspirație care să continue să unească voci și generații # UNIMEDIA
Directoarea artistică și prim-dirijoarea Capelei Corale Academice „Doina”, Ilona Stepan, este omagiată astăzi. Cu această ocazie, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău i-a adresat felicitări.
13:50
Ultima oră! Vremea rea pune pe stop transportul de mare tonaj. Circulația acestuia, sistată temporar în toată țara # UNIMEDIA
Ministerul Afacerilor Interne anunță că, circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată temporar în toată țara. Măsura a fost luată după o evaluare a situației, în comun cu Administrația de Stat a Drumurilor, pentru a permite intervenția rapidă și în siguranță a echipelor din teritoriu.
13:40
(video) „Sărut mâna, mult stimată ministră”. Salutul care a provocat scandal între Ivanov și Catlabuga, în Parlament: „Mă simt deja în rândurile neamurilor dumneavoastră” # UNIMEDIA
Un schimb de replici cu tentă ironică a avut loc la ședința Parlamentului dintre deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, și ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga. Președintele Comisiei agricultură a salutat-o pe oficială cu expresia „Sărut mâna”, adresare care a provocat imediat reacția ministrei.
13:30
Consiliul Concurenței a declarat compatibilă cu mediul concurențial operațiunea de concentrare economică ce presupune preluarea controlului unic asupra S.A. „Accent Electronic” de către S.A. „Moldcell”.
13:30
Măsuri sporite de securitate, luate de Estonia la graniță: „Rusia se comportă uneori irațional” # UNIMEDIA
Estonia va suspenda operațiunile nocturne la punctele de trecere Luhamaa și Koidula de la frontiera cu Rusia, începând cu 24 februarie, din motive de securitate, anunță Guvernul de la Tallinn, potrivit dpa, citată de presa română.
13:10
Te-a sunat un „operator al unei companii de telefonie” să-ți ceară acces la telefon? Atenție, e fraudă. Clienții, avertizați să nu instaleze aplicații 5G # UNIMEDIA
Compania Orange atenționează despre o nouă fraudă. Clienții operatorului de telefonie mobilă au primit un mesaj în care sunt informați să nu ofere acces la telefon unor escroci care îi telefonează și se prezintă drept operatori ai companiei.
12:50
Circulația, închisă pentru camioane și autobuze pe mai multe drumuri naționale: În unele regiuni, mașinile staționează pe acostament, din cauza ghețușului # UNIMEDIA
Poliția Națională informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, circulația camioanelor și autobuzelor este sistată temporar pe mai multe sectoare de drum național.
12:50
Cea mai bogată pisică din lume, în pericol să rămână fără avere. Testamentul lui Karl Lagerfeld a fost contestat # UNIMEDIA
Karl Lagerfeld a fost cunoscut pentru afecțiunea specială pe care o purta unui singur membru al cercului său apropiat – răsfățata lui pisică Birman, Choupette, căreia îi fusese rezervată o avere de aproximativ 1,5 milioane de dolari după moartea sa, scrie protv.ro.
12:40
(video) „А что вы тут делаете?”. Mascații au spart ușa la un „call center” de escrocherii, cu rulaj lunar de 2.000.000$, în capitală. 15 persoane, reținute # UNIMEDIA
15 persoane bănuite de escrocherii și spălare de bani, prin intermediul unui „centru de apel”, cu un rulaj lunar estimat la aproximativ 2 milioane de dolari, au fost reținute de PCCOCS și INI, pe 5 februarie, în urma unor percheziții în capitală.
12:40
Restricții la frontieră din cauza vremii: Accesul mașinilor de mare tonaj, sistat temporar la Leușeni, Palanca și Tudora. Recomandările autorităților # UNIMEDIA
În contextul condițiilor climaterice nefavorabile, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal și informează că, începând cu ora 11:45, în punctele de trecere a frontierei Leușeni, Palanca și Tudora a fost sistat temporar accesul în Republica Moldova pentru mijloacele de transport de mare tonaj.
12:30
(foto) Un fenomen periculos ține avioanele la sol pe un aeroport aglomerat din Europa. Zeci de zboruri au fost anulate # UNIMEDIA
Niciun avion nu a mai putut decola sau ateriza începând de vineri dimineață, după ce ploaia înghețată și fenomenul „black ice” („gheaţă neagră”) au paralizat complet Aeroportul Internațional Berlin Brandenburg (BER), transformând pistele într-un patinoar uriaș, potrivit dpa, citată de Agerpres și HotNews.ro.
Acum 6 ore
12:20
Te-a sunat un „operator Orange” să-ți ceară acces la telefon? Atenție, e fraudă. Compania își avertizează clienții să nu instaleze aplicații 5G # UNIMEDIA
Compania Orange atenționează despre o nouă fraudă. Clienții operatorului de telefonie mobilă au primit un mesaj în care sunt informați să nu ofere acces la telefon unor escroci care îi telefonează și se prezintă drept operatori ai companiei.
12:10
Scumpiri la pompă și în weekend: Șoferii vor plăti cu 4 bani mai mult pentru litrul de motorină. Cât va costa benzina # UNIMEDIA
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri maxime de comercializare a carburanților, valabile pentru perioada 7-9 februarie.
12:10
Ultima oră! Medicul acuzat de violul a două fetițe, concediat de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, după ce și-a reînceput activitatea în decembrie # UNIMEDIA
Ministerul Sănătății informează că medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug, acuzat de violul a două fetițe, nu mai activează la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Potrivit instituției, contractul individual de muncă al acestuia a fost încetat astăzi, 6 februarie.
12:00
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, a revenit la subiect reevaluării bunurilor imobile și propune soluții care vor proteja proprietarii locuințelor de impozite împovărătoare.
11:50
(foto) Din Playboy, pe trambulina Jocurilor Olimpice din Italia: Cum a pozat o sportivă înainte de startul competiției # UNIMEDIA
La 35 de ani, nemțoaica Juliane Seyfarth vine pe cai mari la competiția găzduită de Milano - Cortina, apărând în Playboy chiar înainte de startul marelui eveniment din Italia, scrie adevarul.ro.
11:40
„Ajutor la Contor”, folosit ca momeală de escroci pentru a fura datele bancare ale moldovenilor: Autoritățile avertizează despre o nouă fraudă # UNIMEDIA
Ministerul Muncii și Protecției Sociale avertizează cetățenii asupra unor apeluri suspecte și tentative de fraudă. Persoane necunoscute se prezintă drept angajați ai programului „Ajutor la Contor” și contactează oamenii sub pretextul transferului compensațiilor, solicitând IDNP-ul și datele bancare.
11:30
„A fost alegerea sa.” Maia Sandu: I-am propus Alei Nemerenco altă funcție în locul celei de ministră a Sănătății. A spus că nu o interesează # UNIMEDIA
Președinta Maia Sandu declară că i-a propus fostei ministre a Sănătății, Ala Nemerenco, să se regăsească în altă funcție, în sectorul de stat, după ce a rămas în afara noului Guvern. „Am avut o discuție, dumneaei a decis că instituțiile statului nu îi mai sunt interesante, pentru moment cel puțin”, a dezvăluit șefa statului, la emisiunea Cutia Neagră de la tv8.
11:20
(video) Parlamentul a evitat urările pentru sportivi, înainte de Jocurile Olimpice. Chicu: „O susținere ar prinde bine”. Grosu: Felicitați, nu delegați # UNIMEDIA
În ajunul începerii Jocurilor Olimpice de Iarnă, Parlamentul Republicii Moldova nu a venit cu un mesaj oficial de felicitare sau susținere pentru sportivii care vor reprezenta țara noastră la competiția internațională. Subiectul a fost adus în plen de deputatul Blocului „Alternativa”, Ion Chicu, care i-a cerut președintelui Legislativului să transmită, în numele tuturor deputaților, un mesaj de încurajare echipei naționale. „„Cred că o urare de succes și o susținere masivă din partea Parlamentului o să prindă bine. Domnul președinte, vă rog frumos”, a declarat Chicu în cadrul ședinței din 5 februarie.
11:00
Veaceslav Platon, audiat prin video în dosarul lui Stoianoglo: Imediat ce instanța a auzit numele Litvinenco, inițiatorul operațiunii de înlăturare a PG, am fost amenințat cu deconectare # UNIMEDIA
Omul de afaceri, Veaceslav Platon, a fost audiat ieri, 5 februarie, în dosarul lui Alexandr Stoianoglo, însă susține că judecătorii i-ar fi limitat depoziția. „Imediat ce, în minutul trei, instanța a auzit numele Litvinenco, principalul inițiator al operațiunii speciale de înlăturare a Procurorului General și de capturare a Procuraturii, mi s-a adresat un ultimatum, sub amenințarea deconectării videoconferinței”, a scris Platon.
11:00
Un general rus, împușcat de mai multe ori într-un bloc din Moscova: Ocupă a două poziție în serviciile secrete militare GRU # UNIMEDIA
Un general de rang înalt din armata Rusiei a fost împușcat de mai multe ori într-un bloc de locuințe din Moscova, iar autorul atacului a fugit de la fața locului, anunță surse oficiale ruse, citate de adevarul.ro.
10:40
Maia Sandu: Dorin Recean e un consilier fără salariu, cu normă limitată de lucru, atunci când am nevoie # UNIMEDIA
Președinta Maia Sandu a venit cu mai multe explicații pe numirea fostului premier, Dorin Recean, în calitate de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. „Este un consilier, să-i spunem așa, fără salariu, cu normă limitată de lucru. Deci, atunci când am nevoie de sfaturile lui, atunci îl invit și care, de asemenea, ne reprezintă în anumite foruri”, a menționat șefa statului, la emisiunea Cutia Neagră de la tv8.
Acum 8 ore
10:10
Grija, siguranța și confortul încep cu o alegere simplă – cardul care aduce liniște celor dragi.
10:00
Poleiul a provocat întreruperi de energie electrică în nordul și sudul țării: Circa 10.000 de cetățeni, afectați # UNIMEDIA
Circa 10 mii de cetățeni din Republica Moldova au rămas fără energie electrică în urma condițiilor meteo dificile din ultimele ore, cele mai afectate fiind localități din nordul și sud-estul țării, anunță Ministerul Energiei.
09:50
(foto) Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce au apărut într-un clip pe internet, în ipostaze intime # UNIMEDIA
Doi oficiali de rang înalt din Muntenegru și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip sexual în care cei doi apar în ipostaze intime. Scandalul, care a zguduit statul balcanic, a escaladat ulterior în acuzații reciproce de șantaj între foștii amanți, scrie adevarul.ro.
09:40
În atenția șoferilor de camioane! Restricții temporare la PTF Costești, din cauza ghețușului. Cum activează alte vame # UNIMEDIA
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează că, la moment, toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, iar drumurile de acces către acestea sunt practicabile, în pofida condițiilor meteorologice prielnice formării poleiului și ghețușului.
09:30
Încep Jocurile Olimpice de iarnă 2026 la Milano-Cortina: Ediția, desfășurată pe cea mai mare suprafață din istorie # UNIMEDIA
Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa și vor începe astăzi, la Milano-Cortina, în nordul Italiei, cu ceremonia de deschidere programată pe Stadionul San Siro din Milano, de la ora 21:00, scrie presa română.
09:20
(foto) Poleiul a dat bătăi de cap șoferilor și medicilor. Salvatorii IGSU au intervenit în mai multe raioane, pentru a tracta autovehiculele blocate # UNIMEDIA
În urma condițiilor meteorologice nefavorabile, înregistrate pe întreg teritoriul țării, care au provocat polei și ghețuș, salvatorii IGSU au intervenit în mai multe situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, precum și pentru acordarea ajutorului echipajelor medicale.
09:10
Pe 6 februarie, istoria a fost marcată de atestarea documentară a Roșiei Montane și de apariția ziarului unionist „Concordia".
08:50
„Dacă tot ești „oligarh”, ți-i jale de 12k pe an?” Moldovenii, indignați că va crește impozitul pe imobile: Vremuri bune ați vrut? # UNIMEDIA
Majorarea impozitului pentru locuințe, care ar urma să intre în vigoare în 2026, a provocat numeroase nemulțumiri și discuții în spațiul public. În timp ce unii moldoveni consideră corect să plătească mai mult, alții nu sunt bucuroși că vor nimeri în „lista bogaților” și califică sumele drept exorbitante: „- Vremuri bune ați vrut? - Mai bine să trăim în sălbăticie?”.
08:40
Forumul Economic Mondial de la Davos deschide anchetă internă după legăturile președintelui său cu Jeffrey Epstein # UNIMEDIA
Organizatorii Forumului Economic Mondial de la Davos au anunţat joi deschiderea unei anchete interne cu privire la legăturile preşedintelui său, norvegianul Borge Brende, cu criminalul sexual Jeffrey Epstein, pe care l-a întâlnit la trei dineuri de afaceri între 2018 şi 2019, relatează AFP, citat de adevarul.ro.
08:30
Taurii pot aștepta vești financiare pozitive, iar Vărsătorii îmbrățișează noi oportunități: Află ce-ți prezic astrele # UNIMEDIA
Astăzi, alinierea planetelor sugerează o zi de transformări și revelații. Fiecare semn zodiacal va întâmpina provocări și oportunități, iar arhetipurile astrologice vor juca un rol esențial în modul în care fiecare nativ va răspunde.
Acum 12 ore
08:10
(video) Ucraina și Rusia au făcut primul schimb de prizonieri după cinci luni. Au fost vizate peste 300 de persoane # UNIMEDIA
Ucraina şi Rusia au încheiat, joi, la Abu Dhabi, a doua rundă de negocieri mediate de SUA, menite să pună capăt celui mai mare conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, cele două părţi efectuând un schimb important de prizonieri şi convenind să reia negocierile în curând, scrie adevarul.ro.
08:00
Leul moldovenesc a înregistrat o slăbire în fața principalelor valute de referință, euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.