Șeful adjunct al Procuraturii Glodeni, anchetat de Colegiul de etică după ce ar fi fost prins beat la volan: „Independența procurorului nu e un privilegiu personal”
UNIMEDIA,
30 ianuarie 2026 22:30
Ancheta de serviciu în privința lui Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef Procuraturii raionului Glodeni a fost finalizată, a anunțat, astăzi, membrul Consiliul Superior al Procurorilor, Andrei Cebotari, care s-a sesizat din oficiu, după ce s-a aflat că acuzatorul, de stat ar fi fost prins beat la volan de polițiști.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 4 ore
22:30
Șeful adjunct al Procuraturii Glodeni, anchetat de Colegiul de etică după ce ar fi fost prins beat la volan: „Independența procurorului nu e un privilegiu personal” # UNIMEDIA
Ancheta de serviciu în privința lui Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef Procuraturii raionului Glodeni a fost finalizată, a anunțat, astăzi, membrul Consiliul Superior al Procurorilor, Andrei Cebotari, care s-a sesizat din oficiu, după ce s-a aflat că acuzatorul, de stat ar fi fost prins beat la volan de polițiști.
22:20
(video) Actrița Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolul mamei lui Kevin din „Singur Acasă”, a murit la 71 de ani # UNIMEDIA
Actrița canadiană Catherine O’Hara, celebră pentru rolul său din filmele „Singur Acasă”, a murit vineri, la vârsta de 71 de ani, anunță site-ul de știri despre celebrități TMZ, citat de HotNews.ro.
21:40
Polen, caviar, tehnică și parfumuri, ridicate de vameși: Mașini încărcate cu mărfuri nedeclarate, oprite de echipele mobile la Soroca, Ungheni și Briceni # UNIMEDIA
Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au depistat mai multe transporturi cu mărfuri nedeclarate pe traseele naționale, inclusiv polen de albine, caviar, parfumuri, conserve din ficat de pește și bunuri tehnice, toate transportate fără acte legale.
21:30
(foto/video) „Piesa a luat naștere după ce am decis să punem punct.” Mira a confirmat despărțirea după 4 ani de relație: „Între timp m-am mutat din țară” # UNIMEDIA
Zvonurile care circulau de câteva luni au fost confirmate chiar de ea. Mira a mărturisit că relația ei cu Levi a luat final. Artista a făcut o piesă despre acest moment dureros din viața ei și a avut un mesaj foarte emoționant despre cel care i-a fost alături timp de 4 ani, relatează Can Can.
21:10
Alexander Adarich, bancherul ucrainean cu cetățenie română, ucis pentru cheile electronice de acces la criptomonede # UNIMEDIA
Alexander Adarich, bancherul ucrainean cu cetățenie română ar fi fost ucis pentru cheile electronice de acces la criptomonede. Cadavrul bărbatului de 54 de ani a fost găsit în curtea unui Airbnb de lux din Milano. Poliția italiană investighează posibilitatea unei crime deghizate în sinucidere, relatează Libertatea, citând Le Figaro.
20:50
(foto/video) Verificări la depozitele de motorină de la Leușeni și Giurgiulești, după ce șoferii s-au plâns pe calitatea carburantului: Probele prelevate de inspectori, transmise la laborator # UNIMEDIA
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) continuă și intensifică acțiunile de control și supraveghere a pieței produselor petroliere, în scopul protejării consumatorilor și verificării conformității motorinei plasate pe piața Republicii Moldova. Acțiunile vin după ce după ce mai mulți șoferi s-au plâns pe calitatea rea a motorinei.
Acum 6 ore
20:00
O avocată, membră PNL, prinsă de DNA când primea 60.000 € mită: A vehiculat nume ca Nicușor Dan și Donald Trump. „Trebuia să am protecție, în… mea!” # UNIMEDIA
Avocata Adriana Georgescu de peste Prut – liberala arestată preventiv pentru un trafic de influență de 500.000 de euro în favoarea afaceristului Jean Paul Tucan – se visa ambasadoarea României în SUA și îi cerea omului de afaceri contactul lui Donald Jr. Trump, fiul președintelui american, scrie Libertatea. Stenograme din referatul de arestare al apărătoarei au fost făcute publice. „Eu sunt conectată și la mafie, și la miniștri”, spunea fosta membră PNL în interceptările DNA.
19:40
„Un îngeraș de o cumințenie extraordinară.” Durere fără margini la Trifăuți și Vasilcău: O elevă a Gimnaziului „Grigore Vieru” s-a stins din viață # UNIMEDIA
Întreaga comunitate școlară este profund îndurerată de decesul prematur al Alexandrei Bruma din satul Trifăuți, elevă în clasa a VII-a la Gimnaziul „Grigore Vieru” din satul Vasilcău, raionul Soroca. Profesorii, părinții și colegii de clasă exprimă condoleanțe familiei îndoliate.
19:20
(video) O mașină a ajuns în șanț, lângă Strășeni, din cauza poleiului: Alți șoferi, ajutați de polițiști, după ce s-au pomenit cu automobilele blocate # UNIMEDIA
Un autoturism a derapat de pe carosabil, pe traseul R1 Chișinău–Ungheni, în apropierea orașului Strășeni, anunță Poliția. Totodată, oamenii legii au ajutat mai mulți șoferi, care s-au pomenit în dificultate, din cauza poleiului de pe șosele.
18:50
Autoturism furat din Italia, oprit la Albița: Șoferul moldovean îl aducea din Italia, pe o platformă. Ce le-a spus vameșilor # UNIMEDIA
Un bărbat de 37 de ani a fost depistat transportând un autoturism furat din Italia, vineri, 29 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, vehiculul fiind reținut pentru continuarea cercetărilor sub aspectul tăinuirii bunurilor furate.
Acum 8 ore
18:40
„Rutte este dezamăgitor.” Un fost înalt oficial european îl critică dur pe șeful NATO: Trebuie să înceteze să mai fie un agent american # UNIMEDIA
Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a declarat pentru Euronews că „abordarea lingușitoare” a lui Rutte față de președintele SUA va duce la un „eșec total”. Șeful NATO, Mark Rutte, ar trebui să înceteze să mai fie un „agent american” și să unească alianța militară tensionată în fața „retoricii ostile” și a „intimidării” Statelor Unite, a declarat fostul șef al Consiliului European, Charles Michel, pentru Euronews, scrie digi24.ro.
18:30
(video) „Oamenii merg prin noroi, gunoi.” Ceban declară că PAS nu a finalizat nicio curte promisă în capitală: „Totul distrug și tirajează doar minciuni” # UNIMEDIA
Primarul capitalei, Ion Ceban, s-a arătat indignat de starea mai multor curți din diferite sectoare ale orașului, care au fost incluse în programul „Curtea europeană”, pentru a fi reabilitate. „Îi tot văd prin oraș cu tribună, sub tribună, tirajează minciuni și tot vând mâța în sac cetățenilor. Adevărata față a 6 ani de minciuni ale celor de la guvernare. Vom interveni noi, că de tot ce vă apucați numai distrugeți”, a scris edilul, pe rețele.
18:10
„Ingeniozitatea” nu l-a ajutat: Țigări înfășurate în folii de aluminiu, depistate de polițiști la un pasager, pe Aeroportul Chișinău. Unde voia să ajungă # UNIMEDIA
Funcționarii vamali, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au depistat 100 de pachete de țigări camuflate în folii de aluminiu într-o valiză a unui tânăr de 20 de ani, cu destinația Marea Britanie. Produsele erau transportate ilegal și au fost ridicate de autorități.
18:00
(video) Cele 20 de secunde în care un Su-25 ucrainean se destramă în aer, lovit de o rachetă rusească: La bord era un pilot cu 385 de misiuni de luptă # UNIMEDIA
Incidentul a avut loc în 2024, cel mai probabil deasupra Donețk-ului, și este neclar de ce imaginile au apărut abia acum, scrie publicația The War Zone, citată de Hotnews.ro.
17:50
Atenție la tentativele de fraudă online: Informați-vă exclusiv din sursele oficiale ale Loteriei Naționale a Moldovei # UNIMEDIA
Loteria Națională a Moldovei (LNM) vă informează că, în ultima perioadă, au fost identificate în spațiul virtual mai multe pagini web și profiluri de social media neautorizate care utilizează în mod fraudulos identitatea vizuală, denumirea și însemnele oficiale ale instituției noastre.
17:50
„Am construit o afacere aproape de oameni, nu doar de cifre.” – Doina Chisnicean, antreprenoare, clientă Microinvest # UNIMEDIA
Construită pas cu pas, din dorința de a oferi consultanță și servicii de contabilitate profesioniste, afacerea Doina Consulting, fondată acum 18 ani de tânără antreprenoare Doina Chisnicean, a devenit un partener financiar sigur pentru antreprenorii din Moldova. De-a lungul timpului, compania a crescut alături de clienții săi din cele mai diverse domenii – de la comerț și servicii, până la IT și construcții, fiind susținută în dezvoltare de Microinvest
17:40
Drumul spre România s-a oprit la Sculeni: Un bărbat, prins cu 300 de pachete de țigări, la vamă. Unde erau ascunse # UNIMEDIA
Funcționarii vamali de la Sculeni, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit 300 de pachete de țigări nedeclarate într-o valiză a unui bărbat de 54 de ani, care intenționa să traverseze frontiera spre România.
17:30
Lovitură pentru Melania Trump: Familia nu a fost prezentă la marea premieră a documentarului despre viața ei: „Un moment istoric” # UNIMEDIA
Majoritatea copiilor lui Donald Trump au lipsit de la premiera noului documentar despre soția președintelui, Melania Trump, scrie cancan.ro.
17:20
Deținutul evadat în timp ce era escortat pentru audieri a fost reținut: Unde l-au prins oamenii legii # UNIMEDIA
Deținutul de la Penitenciarul nr. 13 evadat astăzi, în timp ce era escortat la audieri, a fost reținut de oamenii legii, cu puțin timp în urmă, în sectorul Buiucani al capitalei.
17:10
Donald Trump a anunțat pe cine a ales să conducă Rezerva Federală, cea mai puternică bancă din lume # UNIMEDIA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că l-a ales pe Kevin Warsh, un fost guvernator al Rezervei Federale (Fed), banca centrală a Statelor Unite pentru a o conduce după expirarea mandatului actualului său președinte, transmite Reuters, citat de hotnews.ro.
17:10
Nicanor Ciochină, acuzat într-un dosar de tortură, a fost plasat în arest pentru 20 de zile. Detalii din cauza penală # UNIMEDIA
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, acuzat într-un dosar de tortură, a fost plasat astăzi, 30 ianuarie, în arest preventiv pentru 20 de zile. Anunțul a fost făcut de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
17:00
(video) Peste 1000 de arbori tăiați ilegal, descoperiți în timpul unui control inopinat la Ghidighici: Prejudiciul trece de jumătate milion lei. Cum își ștergeau făptașii urmele # UNIMEDIA
Peste 1000 de arbori tăiați ilegal au fost descoperiți în timpul controlului inopinat la Ocolul Silvic Ghidighici. Ministruș Mediului, Gheorghe Hajder a prezentat, într-un mesaj video, secvențe din cadrul verificărilor și a anunțat primele concluzii ale raportului realizat de inspectorii de mediu pe acest caz.
16:50
(video) Scandal în muzica românească: Andia, înjurată și amenințată de fostul ei manager: „Nu credeam că lucrurile vor escalada astfel” # UNIMEDIA
A decis să schimbe calea, dar acum suportă consecințele. Andia se află în plin scandal cu fostul ei manager. Artista susține că a fost înjurată de fondatorul casei de discuri cu care a colaborat și a avut parte de un tratament dur după ce a decis să părăsească ATOM, relatează Can Can.
Acum 12 ore
16:40
Pe final de ianuarie, Energocom a depus solicitarea la ANRE de revizuire a tarifelor la gaz # UNIMEDIA
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Energocom” a depus solicitarea privind examinarea și aprobarea prețurilor reglementate la gazele naturale pentru anul 2026, în contextul obligației de serviciu public.
16:40
(video) BMW „grăbit”, pe trecere: Momentul în care un pieton dă cu piciorul în mașină. Șoferul, amendat de poliție # UNIMEDIA
Șoferul unui BMW a fost sancționat, după ce nu a acordat prioritate unui pieton. Incidentul, produs la Buiucani, a fost înregistrat de camera de bord a unui alt șofer și distribuit pe rețele.
16:40
Budapesta, plină de gropi în carosabil. Aproape 4.000 de adevărate „cratere” afectează traficul. Despăgubirile pentru șoferi au crescut semnificativ # UNIMEDIA
Starea infrastructurii rutiere din Budapesta a ajuns într-un punct critic, după ce aproape 4.000 de gropi au fost identificate pe drumurile din capitala Ungariei, afectând serios traficul și siguranța rutieră, scrie adevărul.ro.
16:20
La nord - zăpadă și ghețuș, iar în centru și la sud - drumuri umede. Atenție, șoferi: Se circulă în condiții de iarnă în țară # UNIMEDIA
Circulația pe drumurile naționale din Republica Moldova se desfășoară în condiții de iarnă, în dimineața zilei de astăzi, informează Administrația Națională a Drumurilor (AND). La ora 07:30, în nordul țării carosabilul era umed, pe alocuri înzăpezit și cu formări de ghețuș, în timp ce în zonele de centru și sud drumurile se prezentau umede.
16:20
(video) „V-ați împăienjenit aici, râsurilor corupte!” Cine este femeia care a agresat magistrata de la Judecătoria Chișinău: Încheierea, mai repede! # UNIMEDIA
Femeia care a agresat o judecătoare de la Judecătoria Chișinău s-a dovedit a fi Alina Iațco, reclamantă într-un dosar respins recent de instanță. Nemulțumită de decizie, aceasta a provocat un scandal, adresând injurii magistratei și filmând altercația. „Unde e Sîrcu, să-i frec un în bot?!”, se aude în filmulețul publicat pe rețele.
15:50
Alarma cu „mecanismul explozibil” de la vama Tudora s-a dovedit a fi falsă. Postul și-a reluat activitatea. Ce era de fapt în locul „bombei” # UNIMEDIA
Poliția Națională informează că, la punctul de trecere a frontierei Tudora, pe sensul de intrare în țară, au fost încheiate acțiunile desfășurate de experți. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că obiectul identificat nu prezintă niciun pericol pentru cetățeni.
15:30
(video) „Cetățeanul nu e de la noi din sat”. Ciochină, adus în fața magistraților, după ce ieri a fost reținut într-un alt dosar. Procurorii cer 30 de zile de arest # UNIMEDIA
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, vizat într-un alt dosar penal. Acesta a fost adus astăzi în fața instanței, potrivit unui videoclip publicat de protv.
15:30
(video) „Pinguini” pe câmpul de luptă. Ucrainenii au publicat imagini cu soldați ruși în camuflaj de iarnă # UNIMEDIA
Soldați ruși au fost observați în câmp deschis purtând ceea ce par a fi costume experimentale de camuflaj pentru zăpadă în formă de pinguin. Forțele ucrainene de drone au detectat și eliminat mai mulți soldați în zone acoperite de zăpadă, unde se duc lupte, relatează Defence Blog, citat de adevarul.ro.
15:10
Dosarul de corupție sistemică de la vămile Leușeni și Cahul: Cinci vameși, dintre cei 7 reținuți după descinderile CNA, plasați în arest preventiv # UNIMEDIA
În urma demersurilor înaintate de procurori, judecătorul de instrucție a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a cinci vameși, reținuți de CNA și procurorii mun. Cahul într-un dosar de corupție sistemică. Totodată, în cazul unui funcționar a fost dispus arestul la domiciliu, iar un alt figurant în dosar este cercetat în stare de libertate, din motive medicale, anunță CNA.
14:50
Un deținut de la Penitenciarul nr. 13 a evadat în timpul escortării pentru audieri. IGP a inițiat o anchetă de serviciu # UNIMEDIA
Un deținut de la Penitenciarul nr. 13 a evadat în timpul escortării pentru audieri. Inspectoratul General al Poliției a dispus inițierea unei anchete de serviciu.
14:00
(video) „Fraților...” Torțe și scandări în fața stadionului din Salonic. Cum au întâmpinat suporterii PAOK sicriele grecilor morți în accidentul de la Timiș # UNIMEDIA
Sicriele cu trupurile celor șapte cetățeni greci care și-au pierdut viața în accidentul rutier din Timiș au fost aduse în fața stadionului Torumba, pentru un ultim rămas bun din partea fanilor PAOK, scrie adevarul.ro.
14:00
Atenție, escroci: Operatorul rus 1xBet folosește abuziv identitatea Loteriei Naționale pentru a se promova ilegal # UNIMEDIA
Loteria Națională a Moldovei (LNM) anunță că, în ultima perioadă, au fost identificate în spațiul virtual mai multe pagini web și profiluri de social media neautorizate care utilizează în mod fraudulos identitatea vizuală, denumirea și însemnele oficiale ale instituției noastre, scrie omniapress.md
14:00
Rămășițele unei rachete chinezești se apropie de Europa. Care sunt țările din zona de risc # UNIMEDIA
Resturi ale rachetei chinezești Zhuque-3 (ZQ-3), lansată pe 3 decembrie 2025 de la Centrul de Lansare Jiuquan, se apropie de reintrarea în atmosferă, iar autoritățile monitorizează îndeaproape situația, scrie adevărul.ro.
13:50
Alertă după alertă în Moldova: Meteorologii anunță cod galben de vânt puternic. Când intră în vigoare avertizarea # UNIMEDIA
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben de intensificări ale vântului. Alerta intră în vigoare pe 30 ianuarie, ora 18:00 și va fi valabilă până mâine, 31 ianuarie, ora 31:00.
13:30
Spațiu nou, servicii mai rapide: Sucursala Centru Moldindconbank și-a redeschis ușile după modernizare # UNIMEDIA
Moldindconbank își întâmpină clienții într-un spațiu complet modernizat, odată cu redeschiderea Sucursalei Centru, amplasată chiar în sediul central al băncii, pe strada Armenească 38. Noua sucursală înseamnă mai mult decât un sediu renovat — este un pas înainte spre o experiență bancară mai prietenoasă, mai confortabilă și mai aproape de oameni, parte din angajamentul pe care banca îl onorează de 35 de ani față de clienții săi.
13:20
„Democrația moldovenească trebuie salvată”. Mesajul lui Igor Dodon, de la tribuna APCE: Trăim cea mai grea perioadă de la războiul din 1992, din cauza unei guvernări incompetente PAS # UNIMEDIA
Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul PSRM, Igor Dodon, a susținut un discurs la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în care a criticat dur actuala guvernare de la Chișinău și modul în care situația din țară este prezentată partenerilor europeni. „Cetățenii Republicii Moldova au impresia că Bruxelles-ul este la curent cu toate abuzurile PAS și ale Maiei Sandu, dar preferă o tăcere strategică”, se arată în mesajul lui Dodon.
13:10
Alertă la vama Tudora: Un obiect suspect, posibil exploziv, a fost descoperit în bagajul unui ucrainean. Activitatea postului, suspendată # UNIMEDIA
Un obiect suspect, posibil exploziv, a fost descoperit în bagajul unui ucrainean de 63 de ani, în postul vamal Tudora, pe sensul de intrare în Republica Moldova, anunță Serviciul Vamal.
13:00
(video) „Clounadă, în loc de dialog”. Socialiștii din CMC cer includerea compensațiilor pentru încălzire în bugetul capitalei: E cinic să protestați la ANRE și Președinție, când nu ați ajutat cu nimic cetățenii # UNIMEDIA
Consilierii municipali ai PSRM insistă asupra includerii compensațiilor pentru încălzire în bugetul municipal al Chișinăului și spun că doar în aceste condiții sunt gata să examineze votarea documentului financiar. Declarațiile au fost făcute astăzi de președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov, în cadrul unui briefing de presă. Acesta a criticat dur acțiunile fracțiunii MAN, pe care le-a calificat drept „show-uri de PR” menite să evite dialogul real și compromisul politic în procesul de aprobare a bugetului municipal.
12:50
Doliu în fotbal. A murit Anatolii Tcaciuc, fost jucător la Naționala Moldovei: „Sincere condoleanțe rudelor și prietenilor” # UNIMEDIA
Federația Națională de Fotbal (FMF) anunță trecerea în neființă a lui Anatolii Tcaciuc, fost jucător al Naționalei Moldovei, care din anul 2017 a fost angajat al FMF.
12:40
După 20 de ani de fugă, condamnat la detenție pe viață: Eduard Apostol, principalul învinuit în cazul unui dublu omor comis în 2002, la Grătiești, și-a aflat sentința # UNIMEDIA
Eduard Apostol, principalul învinuit în cazul unui dublu omor din 2002 de la Grătiești și a mai multor cazuri violente de tâlhărie, care s-a ascuns de organele de drept pentru mai bine de 20 de ani, folosind identități false, a fost condamnat la detenție pe viață. Sentința a fost pronunțată vineri, 30 ianuarie, scrie zdg.md.
12:10
Zelenski nu intenționează să meargă la Moscova și îi spune lui Putin: „Vino la Kiev, dacă îndrăznești”. Incertitudine privind armistițiul anunțat de Trump # UNIMEDIA
Președintele Ucrainei a spus că un acord final privind un plan de pace poate fi încheiat numai în cadrul unui summit al liderilor de la Kiev și Moscova, scrie Reuters, citată de hotnews.ro.
12:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri maxime de comercializare a carburanților, valabile pentru perioada 31 ianuarie - 2 februarie 2026.
Acum 24 ore
11:40
Pentru a preveni și combate corupția, Ministerul Afacerilor Interne pune la dispoziția cetățenilor linia telefonică anticorupție – 1520. Este un număr la care pot fi semnalate fapte ilegale sau suspiciuni de corupție, inclusiv situații care pot implica angajați ai instituției. Fiecare apel este tratat cu seriozitate și confidențialitate, iar sesizările sunt analizate cu atenție și responsabilitate.
11:40
Un virus extrem de periculos a ajuns în România. Cum se transmite Chikungunya și care sunt simptomele # UNIMEDIA
Autoritățile sanitare au confirmat primul caz de Chikungunya în România, o boală virală transmisă prin înțepătura țânțarilor. Pacientul, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a prezentat simptome asemănătoare gripei, iar evoluția a fost complicată de un teren oncologic preexistent, scrie adevarul.ro.
11:30
Atenție, părinți! Grădinițele se închid mai devreme, astăzi, din cauza condițiilor meteo. Ce faci dacă nu poți ajunge la timp să îți iei copilul # UNIMEDIA
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău anunță că, astăzi, 30 ianuarie 2026, grădinițele vor funcționa doar până la ora 16:00, în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile pentru următoarele zile.
11:00
Noile tarife pentru consumul de gaze naturale ar putea fi de 14,12 lei pe metru cub, fără TVA, sau 15,25 lei cu TVA inclus. Aceasta este suma propusă de Energocom, care urmează să fie evaluată și aprobată de ANRE.
10:50
Săptămâna viitoare începe cu vizite oficiale la Parlament: Speakerii Țărilor Baltice vin la Chișinău. Cu cine vor avea întrevederi # UNIMEDIA
Speakerii din Statele Baltice vor efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 2-4 februarie 2026. Președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, se vor afla în țara noastră la invitația speakerului Igor Grosu.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.