Doi conaționali au încercat să intre în țară cu peste 33.900 de euro nedeclarați

TVR Moldova, 29 ianuarie 2026 15:50

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, în vârstă de 48 și 49 de ani, au încercat să intre în țară fără a declara o sumă totală de peste 33.900 de euro, informează Serviciul Vamal.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 30 minute
18:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat informează ca pe 30 ianuarie, ca urmare a scăderii temperaturii aerului, precipitațiile sub formă de ploaie se vor transforma în lapoviță și ninsoare, creând condiții favorabile pentru formarea poleiului și ghețușului pe drumuri.
Acum 2 ore
17:10
Ce pericole noi au apărut, unde se termină ajutorul și începe amenințarea, care sunt păturile cele mai vulnerabile, cum își pot supraveghea părinții copiii și de ce curiozitatea îi împinge să acceseze site-uri interzise minorilor. Despre aceste lucruri a vorbit lectorul universitar și mentor în marketing, Dumitru Talmazan, în cadrul emisiunii „Telematinal” de la TVR Moldova.
17:00
Nicanor Ciochină, fost primar al comunei Boldurești, a fost reținut de ofițerii INI Într-un dosar de tortură, potrivit surselor TVR Moldova.
16:50
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) condamnă cu fermitate incidentul grav produs pe 15 ianuarie, în incinta Judecătoriei Chișinău, unde judecătoarea Eugenia Culinca a fost agresată de o justițiabilă, Alina Iațco. Acesta nu este primul asemenea caz. În august 2025, un magistrat de la Judecătoria din Chişinău, sediul Centru, a fost lovit cu o cheie de gaz de către un bărbat acuzat de violenţă în familie.
16:40
Alăptarea este o necesitate naturală, esențială în procesul de dezvoltare și creștere a copilului. Experta în alăptare, Olga Guțium, a venit cu mai multe recomandări în cadrul emisiunii „Telematinal” de la TVR Moldova.
Acum 4 ore
16:20
În contextul prognozelor meteorologice nefavorabile pentru perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2026, Centrul Național de Management al Crizelor a convocat instituțiile responsabile și informează populația și autoritățile publice cu privire la măsurile dispuse la nivel național, în baza deciziilor adoptate în cadrul ședinței CNMC din 29 ianuarie 2026.
16:10
Temperaturile scăzute din Statele Unite au creat un decor natural feeric în zona Cascadei Niagara. Administratorii parcurilor din zonă au declarat că apele își continuă mișcarea sub straturile groase de gheață. De-a lungul timpului, a fost înregistrat un singur caz de îngheț complet al cascadei. Fenomenul s-a petrecut în anul 1848.
16:00
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu o reacție după ce au apărut imaginile în care vloggerul Dima White, pe numele real Dumitru Grecu, judecat pentru trafic de copii, a reușit să intre pe teritoriul unei instituții școlare din Cahul.
15:50
Doi cetățeni ai Republicii Moldova, în vârstă de 48 și 49 de ani, au încercat să intre în țară fără a declara o sumă totală de peste 33.900 de euro, informează Serviciul Vamal.
15:50
Agenția Proprietății Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au finalizat procesul de inventariere și au semnat joi, 29 ianuarie, cu Lukoil Moldova, actele de predare – primire ale complexului petrolier din cadrul AIC. Astfel, activele deținute de Lukoil pe teritoriul Aeroportului Chișinău au revenit în proprietatea statului, conform deciziei Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) din data de 15 decembrie 2025, informează Ministerul Energiei.
15:40
Vremea extremă face ravagii în mai multe zone ale lumii. SUA se confruntă cu un val de ger sever, care a paralizat mai multe regiuni şi a provocat decesul a cel puţin 50 de persoane. Spania este, la rândul ei, lovită de furtuna Kristin, cu inundații în sud și ninsori abundente în centru și nord. Și Portugalia a fost afectată puternic de aceeaşi furtună, care a adus vânt violent și zăpadă în cantităţi neobişnuite pentru această regiune.
15:30
Ministerul Educației și Cercetării a fost sesizat de mai mulți părinți după ce vloggerul Dima White, pe numele real Dumitru Grecu, judecat pentru trafic de copii, a reușit să intre pe teritoriul unei instituții școlare din Cahul.
15:20
Ministerul Educației și Cercetării a fost sesizat de mai mulți părinți după ce vloggerul Dima White, pe numele real Dumitru Grecu, care riscă până la 15 ani de închisoare pentru pornografie infantilă și trafic de copii, a reușit să intre pe teritoriul unei instituții școlare din Cahul.
15:10
Este frig și întuneric în casele multor ucraineni. În multe zone din țară, temperaturile au scăzut pănă la minus 20 de grade. Masivele atacuri lansate de ruși asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au lăsat sute de mii de oameni fără acces constant la căldură, apă sau lumină.
14:50
Poliția din Dubăsari a fost sesizată ieri, 28 ianuarie, că într-o gospodărie din satul Coșnița, în timpul lucrărilor de construcție la temelia casei, la o adâncime de 50–60 de cm în pământ au fost găsite oseminte umane.
14:40
Sprijinul pentru Ucraina, tragerea la răspundere a Federației Ruse pentru crimele comise în cei aproape patru ani de razboi și întărirea răspunsului european la dezinformare. Acestea sunt direcţiie pricipale din mandatul Republicii Moldova la preşedinţia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, a declarat ministrul de Externe, Mihai Popşoi, într-un interviu în exclusivitate pentru TVR MOLDOVA.
14:30
În 2025, Nova Post a înregistrat în Moldova creșteri pe toți indicatorii operaționali și financiari. Compania a livrat 10,1 milioane de expedieri — de 2,6 ori mai mult decât în 2024. Numărul de clienți a ajuns la 915.194, iar suma totală a taxelor achitate la bugetul Republicii Moldova a constituit 60,5 milioane de lei, cu 112% mai mult comparativ cu anul precedent.
Acum 6 ore
14:10
Peste 570 de solicitări ale ambulanţei, sute de intervenții ale salvatorilor și mii de consumatori afectați de pene de curent. Este bilanţul după ultimele 24 de ore de vreme nefavorabilă.
14:00
Un avion rusesc Su-34 a fost doborât de o rachetă interceptoare trasă de pe sistemul PATRIOT deasupra Mării Negre, lângă Insula Şerpilor, transmite Clash Raport, potrivit monitorulapararii.ro.
13:40
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a stabilit preţuri noi la carburanţi pentru vineri, 30 ianuarie.
13:20
„Sunt niște aberații” – aceasta este prima reacție a lui Nicanor Cichină la cererea procurorilor, în cadrul ședinței din 29 ianuarie, ca fostul primar de Boldurești, care a provocat un accident rutier, soldat cu decesul unui minor, să fie condamnat la nouă ani de închisoare.
13:10
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis pentru că a urcat beat la volan. Instanța a decis și anularea dreptului acestuia de a conduce mijloace de transport.
12:40
Ministerul Energiei informează că, în urma condițiilor meteo nefavorabile din ultimele zile, mai mulți consumatori din Republica Moldova continuă să fie deconectați de la energia electrică.
Acum 8 ore
12:10
Franța, se alătură Italiei și Comisiei Europene, trimițând în Ucraina generatoare pentru a ajuta Kievul în criza energetică cu care se confruntă în acest sezon rece, pe fondul atacurilor rusești care au distrus infrastructură critică.
11:40
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care regrupează activele din străinatate ale companiei, către fondul american de private equity Carlyle Group, transmite Reuters.
11:20
Nicanor Ciochină, fost primar al comunei Boldurești, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile, dar fără monitorizare electronică. Demersul procurorului a fost admis în totalitate de care magistrat.
11:10
Un incendiu a izbucnit marţi seara la acoperişul Hotelului Grandes Alpes, la Courchevel 1850, anunţă pe Facebook prefectura din Savoie, relatează AFP.
10:50
Un avocat din municipiul Ungheni a fost reținut într-o cauză penală pornită pe fapte de trafic de influență.
10:50
Igor Gorgan, fost șef al Marelui Stat-Major, pus sub învinuire pentru presupuse acțiuni de spionaj în interesul Rusiei, riscă până la șapte ani de închisoare. Pe lângă acest capăt de acuzare, generalul este cercetat pentru alte infracțiuni, scrie TV8, cu referire la purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur.
10:30
Oamenii legii anunță că au documentat acțiunile ilegale a doi angajați ai postului vamal Giurgiulești, care pretindeau mijloace financiare de la transportatori.
10:30
Încă de la prăbușirea URSS, sute de mii de români născuți în Republica Moldova s-au stabilit în România. Aceștia și-au redobândit cetățenia pe baza faptului că părinții sau bunicii lor s-au născut în România Mare, iar actele românești au fost anulate ilegal de către comuniștii care au ocupat ilegal Basarabia. Firește, aceștia nu aveau o casă în orașele din țară, ocazie cu care și-au făcut cărți de identitate având domiciliul stabilit la prieteni sau cunoscuți, relatează Digi24.ro.
Acum 12 ore
10:00
Parlamentul se convoacă în ședințe plenare ale sesiunii de primăvară începând cu data de 3 februarie 2026. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat Hotărârea care prevede convocarea ședințelor plenare și ordinea de zi a acestora pentru perioada 3–5 februarie 2026.
09:10
Administrația Națională a Drumurilor avertizează participanții la trafic că se circulă în condiții de ceață pe drumurile naționale, pe alocuri densă, cu vizibilitate redusă, de 200 de metri sau mai puțin. Partea carosabilă este umedă, iar pe alocuri se semnalează ghețuș.
09:00
Un bărbat de 35 de ani, dispărut în Chișinău, a fost găsit decedat. Cinci persoane au fost reținute de oamenii legii.
08:30
Atacuri aeriene rusești au ucis trei persoane în regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, a anunțat joi dimineață guvernatorul acesteia, Ivan Fedorov, citat de AFP, relatează tvrinfo.ro.
08:10
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a afirmat că există premise pentru inițierea unui dosar penal pe numele lui Vladimir Andronachi în legătură cu construcția ilegală a unei vile pe teritoriul Parcului „Valea Morilor”. Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, difuzată de TVR Moldova miercuri seară.
08:00
Faza grupei Ligii Campionilor s-a încheiat în stil mare! Portarul ucrainean al Benficăi Lisabona, Anatoliy Trubin, a devenit eroul serii, înscriind golul calificării la ultima fază cu Real Madrid! Victorie mare pentru Mourinho și un deznodământ dramatic pentru Real Madrid, care ratează calificarea directă în „optimi” după ce a condus la Lisabona, scrie gsp.ro.
07:40
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că amenzile nu mai sperie hoții de lemne. El spune că sancțiunile aplicate în prezent pentru defrișările ilegale sunt insuficiente și anunță măsuri mult mai dure, inclusiv curățarea sistemului prin concedieri și sesizarea instanțelor de judecată. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, unde ministrul a explicat că, în ultimele luni, controalele din fondul forestier au fost intensificate și desfășurate după reguli noi.
Acum 24 ore
22:20
Curtea de Apel București a decis, miercuri, ca Administrația Prezidențială să-i plătească lui Traian Băsescu peste 754.000 de lei, reprezentând indemnizația care nu i-a mai fost plătită în calitate de fost șef al statului pe o perioadă de trei ani ca urmare a deciziei instanței privind colaborarea cu fosta Securitate, transmite TVRINFO.RO.
22:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, aflat la Berlin, că pentru Republica Moldova deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană ar fi cel mai mare câștig, scrie TVRINFO.
21:20
În cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, Republica Moldova și-a prezentat prioritățile Președinției Comitetului de Miniștri axate pe sprijinul pentru Ucraina, consolidarea democrației și combaterea dezinformării. În discursul său, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a subliniat necesitatea trecerii de la angajamente politice la mecanisme concrete de responsabilitate într-un context european marcat de presiuni de securitate și provocări hibride.
21:10
Fostul preşedinte al Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Dmitri Constantinov, unul dintre aliații fugarului Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidare, s-ar afla în continuare în regiunea transnistreană, a declarat ministra Afacerilor de Interne, Daniella Misail-Nichitin, jurnaliștilor miercuri dimineață, înaintea ședinței Guvernului.
19:40
Republica Moldova prelungește, până la 1 martie 2027, protecția temporară pentru refugiaţii din Ucraina, a decis astăzi Guvernul. Spre deosebire de perioada 2024–2025, prelungirea acestui statut nu se va aplica automat, ci va fi acordată în baza unei cereri online. Prin această măsură, Republica Moldova își reconfirmă solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru cetățenii acestei ţări care se adăpostesc de războiul brutal declanșat de Rusia.
19:10
Republica Moldova prezidează astăzi reuniunea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, într-un moment de "accelerare amețitoare a geopoliticii europene", așa cum a descris contextul actual secretarul general al organizației, Alain Berset. Sesiunea este condusă de ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi.
19:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) califică solicitările unor actori politici de a accelera anumite proceduri legate de reducerea în regim de urgență a tarifelor la gazele naturale „strict declarative”. Precizările Agenției sunt făcute în contextul manifestației organizate de Mișcarea Alternativa Națională (MAN), partid fondat și condus de primarul de Chișinău, Ion Ceban, pe 28 ianuarie, în fața Președinției.
18:40
Sunt zile extrem de dificile pentru serviciile de urgenţă din Republica Moldova, din cauza condiţiilor meteo severe şi a poleiului care a acoperit străzile şi trotuarele. Faţă de o zi obişnuită se înregistrează cu 20% mai multe cereri de ajutor venite de la cei care au căzut pe gheaţă şi s-au rănit. Iar meteorologii nu au veşti prea bune nici pentru perioada următoare. Va fi frig, ceaţă şi nu scăpăm de polei.
Ieri
18:00
Mai multe localități rămân fără energie electrică din cauza condițiilor meteorologice dificile, caracterizate de polei și ghețuș. Potrivit Ministerului Energiei, este afectată funcționarea normală a rețelelor de distribuție a energiei electrice în mai multe regiuni ale republicii.
17:40
Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la „două sănii trase de câini”, dar patrula Sirius este considerată o unitate de elită a marinei care îşi desfăşoară activitatea în condiţii extreme, în care numai cei mai rezistenţi supravieţuiesc.
17:40
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a declarat că, în prezent, nu există niciun risc pentru Republica Moldova în cazul virusului Nipah înregistrat în statul indian Bengalul de Vest. Întrebările jurnaliștilor au apărut în contextul în care la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” din Chișinău studiată un număr important de studenți din India.
17:10
Serviciul Fiscal de Stat anunță intensificarea luptei împotriva muncii „la negru” și a salariilor „în plic”, un fenomen care continuă să afecteze grav bugetul public. Doar pe parcursul anului 2025, acțiunile Fiscului au determinat agenții economici vizați să declare obligații aferente plăților salariale în valoare de 1,6 miliarde de lei, cu 36,62% mai mult față de anul precedent.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.