Avocată din R. Moldova, condamnată la șase ani de închisoare și obligată să achite peste 750 de mii de lei
Moldova1,
26 ianuarie 2026 19:30
O avocată din R. Moldova a fost condamnată la șase ani de închisoare, fiind găsită vinovată în mai multe episoade de trafic de influență. De asemenea, femeia a fost obligată să achite peste 730 de mii de lei în folosul statului, precum și o amendă de 20.000 de lei.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 30 minute
21:00
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat Uniunea Europeană să manifeste mai multă flexibilitate în achizițiile de armament destinate Ucrainei și să nu se limiteze strict la principiile „cumpără european” sau „cumpără ucrainean”, avertizând că aceste reguli pot reduce eficiența sprijinului militar acordat Kievului, notează RBC.
Acum o oră
20:30
În contextul condițiilor meteo nefavorabile prognozate pentru perioada 26 ianuarie -1 februarie, Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) anunță că a activat coordonarea cu instituțiile responsabile pentru prevenirea și reducerea riscurilor asociate poleiului, ceții și carosabilului alunecos.
Acum 2 ore
20:00
Reconstrucția Ucrainei, o șansă economică regională. Oficial: „România și R. Moldova pot crea locuri de muncă mai aproape de casă” # Moldova1
Reconstrucția Ucrainei poate deveni un motor economic regional, inclusiv prin crearea de locuri de muncă mai aproape de casă pentru cetățenii din România și Republica Moldova, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaților din România, Adrian Cozma, într-un interviu pentru Teleradio-Moldova.
20:00
În doar opt ore, între 08:00 și 16:00, 245 de pacienți au fost preluați la Unitatea de Primiri Urgențe a IMSP Institutul de Medicină Urgentă, un volum de solicitări comparabil cu cel înregistrat, de regulă, pe parcursul a 24 de ore. Potrivit instituției, afluxul neobișnuit de mare a fost determinat de condițiile meteo nefavorabile din 26 ianuarie, care au dus la creșterea numărului de traumatisme și accidente.
19:30
Avocată din R. Moldova, condamnată la șase ani de închisoare și obligată să achite peste 750 de mii de lei # Moldova1
O avocată din R. Moldova a fost condamnată la șase ani de închisoare, fiind găsită vinovată în mai multe episoade de trafic de influență. De asemenea, femeia a fost obligată să achite peste 730 de mii de lei în folosul statului, precum și o amendă de 20.000 de lei.
19:30
Întreruperi de curent și căldură la Dubăsari: mai multe centrale termice au fost deconectate # Moldova1
Mai multe centrale termice din Dubăsari au fost deconectate luni seara, 26 ianuarie, din cauza întreruperilor de energie electrică, potrivit informațiilor comunicate de așa-zisele autoritățile din regiune și de întreprinderea „Tirasteploenergo”. În urma incidentului, au fost afectate temporar și unele centrale termice din Tiraspol și Râbnița.
Acum 4 ore
19:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) dă asigurări că nu există, în prezent, riscul unui deficit de benzină sau al altor carburanți în Republica Moldova, precizând că situația stocurilor și a importurilor este monitorizată permanent. Precizările au fost făcute luni, 26 ianuarie, după apariția unor informații în presă, potrivit cărora benzina ar putea lipsi în majoritatea stațiilor de alimentare, din cauza creșterii consumului în regiune și a problemelor înregistrate la mai multe rafinării din Europa.
18:50
Cetățean kazah, deportat din Rusia după ce a refuzat să participe la războiul din Ucraina # Moldova1
Un cetățean kazah care lucra în Rusia a fost torturat timp de trei zile de către forțele de ordine ruse, după ce a refuzat participe la războiul din Ucraina, scrie publicația currenttime, cu referire la declarațiile făcute de sora victimei.
18:30
SUA au început procesul de numire a unui ambasador la Chișinău: „Întârzierile sunt doar procedurale” # Moldova1
Procesul de numire a unui ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chișinău a început, iar întârzierile semnalate țin exclusiv de procedură și nu reprezintă în niciun caz un semnal politic pentru Chișinău. Declarațiile au fost făcute de ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Vladislav Kulminski, invitat pe 26 ianuarie la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
18:30
APCE recunoaște oficial opoziția rusă împotriva războiului. A fost creată o platformă cu 15 reprezentanți # Moldova1
O nouă platformă a forțelor democratice ruse a fost creată în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), reunind 15 reprezentanți ai opoziției ruse aflate în exil și ai popoarelor indigene din Federația Rusă. Inițiativa marchează prima recunoaștere oficială, la nivel internațional, a rușilor care se opun războiului din Ucraina și politicilor Kremlinului, notează BBC.
18:10
CCF Moldova desfășoară o campanie care ar ajuta ultimii 400 de copii din orfelinate să-și găsească o familie # Moldova1
Deși Republica Moldova a reușit să reducă numărul copiilor din orfelinate cu 96% în ultimele decenii, sistemul rezidențial mai găzduia, la finele anului 2025, aproape 400 de copii. Aceștia reprezintă cele mai complexe cazuri, pentru care statul nu a dezvoltat încă soluții alternative, constată Liliana Rotaru, președinta Asociației „Copil, Comunitate, Familie” (CCF Moldova).
18:00
CCF Moldova lansează o campanie care ar ajuta ultimii 400 de copii din orfelinate să-și găsească o familie # Moldova1
Deși Republica Moldova a reușit să reducă numărul copiilor din orfelinate cu 96% în ultimele decenii, sistemul rezidențial mai găzduia, la finele anului 2025, aproape 400 de copii. Aceștia reprezintă cele mai complexe cazuri, pentru care statul nu a dezvoltat încă soluții alternative, constată Liliana Rotaru, președinta Asociației „Copil, Comunitate, Familie” (CCF Moldova).
18:00
FIFA a dezvăluit oficial identitatea vizuală, logo-ul și sloganul Campionatului Mondial de fotbal feminin din anul 2027, turneu final ce se va disputa în Brazilia. Evenimentul spectaculos a avut loc în preajma plajei Copacabana din Rio de Janeiro. Logo-ul definește esența fotbalului brazilian, fiind conceput să reflecte bucuria și identitatea culturală a țării-gazdă.
17:40
Petra Bayr a fost aleasă luni, 26 ianuarie, în funcția de președintă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), pentru un mandat de un an, care poate fi reînnoit o singură dată. Ea a obținut majoritatea absolută încă din primul tur de scrutin, cu 164 de voturi, în timp ce cealaltă candidată, Victoria Tiblom (Suedia, ALDE), a întrunit 50 de voturi.
Acum 6 ore
17:10
Avocată din R. Moldova, condamnată la șase ani închisoare și obligată să achite peste 750 de mii de lei # Moldova1
O avocată din R. Moldova a fost condamnată la șase ani de închisoare, fiind recunoscută vinovată în mai multe episoade de trafic de influență. De asemenea, femeia a fost obligată să achite peste 730 de mii de lei în folosul statului, precum și o amendă de 20.000 de lei.
16:40
Primarul Ion Ceban acuză consilierii municipali că nu votează bugetul capitalei din cauză că vor funcții: „Vin să negocieze cu mine” # Moldova1
Administrația municipală dispune de un buget funcțional, iar activitatea Primăriei Chișinău nu va fi afectată în 2026, în pofida blocajelor politice din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), declară primarul Ion Ceban.
16:40
Tendințe pentru primul trimestru: optimism temperat în construcții și comerț, așteptări negative în industrie # Moldova1
Așteptările privind evoluția economiei în primul trimestru al anului 2026 rămân relativ stabile în construcții și în comerțul cu amănuntul, în timp ce industria prelucrătoare indică o ușoară deteriorare a percepției managerilor, potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS) pe 26 ianuarie.
16:20
Curtea de Apel Centru a analizat luni, 26 ianuarie, probele prezentate de avocații ex-deputatei Marina Tauber, condamnate de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. Ședința de judecată în acest dosar a fost prima desfășurată în acest an, după ce alte două, programate anterior, au fost amânate.
16:10
Problema teritoriului rămâne fundamentală pentru Rusia în perspectiva încheierii unui acord pentru încetarea luptelor din Ucraina, a anunțat Kremlinul pe 26 ianuarie, transmite agenția proguvernamentală de la Moscova TASS, după negocierile trilaterale de la Abu Dhabi din weekend.
15:50
Maia Sandu la Varșovia: Rusia a cheltuit aproape 2% din PIB-ul R. Moldova pentru a vicia alegerile parlamentare din septembrie 2025 # Moldova1
Republica Moldova a rezistat ferm în fața unei ingerințe rusești sistematice și fără precedent și a investit în consolidarea propriei reziliențe, având alături parteneri de încredere, inclusiv Polonia. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, pe 26 ianuarie, în cadrul vizitei sale în Polonia, unde a apreciat rolul Varșoviei în întărirea apărării și contracararea amenințărilor moderne, precum și susținerea consecventă și credibilă a Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene.
15:40
Majoritate favorabilă unirii: 56% dintre cetățenii români ar vota pentru reunirea cu R. Moldova # Moldova1
Un eventual referendum privind reunirea Republicii Moldova cu România ar obține o majoritate favorabilă peste Prut. Peste jumătate dintre cetățenii României ar susține acest demers, arată un sondaj de opinie realizat în ianuarie 2026 de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS).
15:40
Franța introduce noi condiții pentru importul produselor agroalimentare, inclusiv din R. Moldova # Moldova1
Franța va suspenda oficial, începând cu data de 8 februarie curent, importul și comercializarea pe teritoriul său a anumitor produse alimentare provenite din afara Uniunii Europene, dacă acestea conțin reziduuri detectabile provenite de la cinci substanțe active neaprobate în UE.
15:30
Tenismena poloneză Iga Swiatek continuă să viseze la singurul titlu de Mare Șlem care îi lipsește din palmares. Jucătoarea de 24 de ani a învins-o pe australianca Maddison Inglis cu 6-0, 6-3 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului feminin de la Australian Open.
Acum 8 ore
15:20
Priveliște de basm pe Nistru - sute de lebede iernează din nou în zona Sorocii. Ecologiștii avertizează: „Nu le hrăniți cu pâine” # Moldova1
An de an, sute de lebede își găsesc adăpost pe râul Nistru, iar în această iarnă cele mai multe dintre ele pot fi admirate din nou în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca. Deși o parte dintre păsări și-au continuat drumul, cele rămase oferă o priveliște spectaculoasă, transformând malurile Nistrului într-un adevărat tablou de iarnă.
15:10
Militari ruși, scutiți de pedeapsă după accidente mortale: Întoarcerea pe front le „șterge” dosarele # Moldova1
Militarii ruși care revin de la războiul din Ucraina fie pentru tratament, fie în vizită acasă sau în concediu sunt implicați tot mai des în accidente rutiere soldate cu decese. În majoritatea cazurilor, tragediile se produc deoarece aceștia conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Cu toate acestea, în multe situații, vinovații scapă nepedepsiți, chiar și atunci când victimele își pierd viața: revenirea pe front duce, în practică, la „anularea” dosarelor penale deschise pe numele lor, scrie currenttime.tv.
14:50
Escrocherie, îmbogățire ilicită sau fals în declarații: Constantin Țuțu își va afla sentința pe 27 ianuarie # Moldova1
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, cercetat pentru escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații, urmează să-și afle sentința pe 27 ianuarie.
14:40
Țările UE au acceptat interzicerea importurilor de gaze rusești: Cele două state care s-au opus aprobării finale # Moldova1
Planul Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027 a fost aprobat, pe 26 ianuarie, de țările blocului comunitar, ceea ce înseamnă că documentul poate fi adoptat ca lege. Proiectul face obligatorie din punct de vedere juridic promisiunea UE de a rupe legăturile cu fostul său furnizor principal de gaze, la aproape patru ani după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia din 2022, informează Reuters.
14:40
Maia Sandu la Varșovia: R. Moldova și Polonia, unite în consolidarea securității și a proiectului european # Moldova1
Republica Moldova a rezistat ferm în fața unei ingerințe rusești sistematice și fără precedent și a investit în consolidarea propriei reziliențe, având alături parteneri de încredere. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, pe 26 ianuarie, în cadrul vizitei sale în Polonia, unde a apreciat rolul Varșoviei în întărirea apărării și contracararea amenințărilor moderne, precum și susținerea consecventă și credibilă a Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene.
14:10
Chiciură în R. Moldova: Doar 26% din școli și-au suspendat activitatea din cauza condițiilor meteo # Moldova1
Un număr de 174 de instituții de învățământ primar și secundar din Republica Moldova și-au sistat activitatea luni, 26 ianuarie, din cauza condițiilor meteo, urmând ca elevii și profesorii să recupereze, pe parcursul anului școlar, orele neefectuate astăzi.
14:10
Clubul de fotbal Zimbru Chișinău a oficializat al treilea transfer din această perioadă de mercato # Moldova1
Zimbru Chișinău își întărește lotul în vederea fazei a doua a campionatului primei divizii moldovenești de fotbal. Clubul din capitală a anunțat numele celui de-al treilea fotbalist cooptat în această perioadă de mercato. Belarusul Ilia Vasilevici a semnat din postura de jucător liber de contract. Până a ajunge la Zimbru, mijlocașul ofensiv de 25 de ani a evoluat în Belarus și Ucraina. În ultimele două sezoane, Ilia Vasilevici a jucat la Torpedo-BelAZ Jodino.
14:00
Chiciură în R. Moldova: Doat 26% din școli și-au suspendat activitatea din cauza condițiilor meteo # Moldova1
Un număr de 174 de instituții de învățământ primar și secundar din Republica Moldova și-au sistat activitatea luni, 26 ianuarie, din cauza condițiilor meteo, urmând ca elevii și profesorii să recupereze orele neefectuate pe parcursul anului școlar.
13:50
Mesaj pentru Consiliul Europei: Executarea hotărârii CtEDO privind profesorii turci „stagnează grav” în R. Moldova # Moldova1
Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) în cauza Özdil și alții v. Republica Moldova „stagnează grav”, semnalează Asociația Promo-LEX și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).
13:50
Din 2027 se va opera cu valori cadastrale reactualizate: pot fi verificate și contestate până pe 30 aprilie # Moldova1
Republica Moldova va utiliza, începând cu anul viitor, valori cadastrale reactualizate în cadrul unui proces de evaluare desfășurat la nivelul întregii țări. Lansarea procedurilor de informare a cetățenilor a fost anunțată de către directorul general al Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, Ivan Danii, pe 26 ianuarie.
13:40
Vitalie Mihalache, cercetat într-un dosar de corupție, și-a găsit o nouă funcție la Primăria Chișinău # Moldova1
Fostul șef al Direcției mobilitate urbană din cadrul Primăriei Chișinău, Vitalie Mihalache, suspendat din funcție pentru presupusa implicare în fraude la achizițiile publice, pare să-și fi găsit o nouă funcție publică. Acesta a participat luni, 26 ianuarie, la ședința Primăriei Chișinău.
Acum 12 ore
13:20
Marian Lupu și Emma Tăbîrță vor fi aduși silit în instanță pentru a depune mărturie în dosarul lui Vlad Plahotniuc # Moldova1
Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și fostă viceguvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, Emma Tăbîrță, urmează să fie aduși silit în instanță pentru a depune mărturii în dosarul „Frauda bancară”, în care Vlad Plahotniuc se află pe banca acuzaților. Decizia a fost luată luni, 26 ianuarie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce cei doi nu s-au prezentat la ședința de judecată.
13:10
Ion Ceban neagă legăturile cu Denis Cuculescu, omul de afaceri condamnat pentru trădare de patrie în interesul Federației Ruse # Moldova1
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, neagă „orice legătură” cu Denis Cuculescu, omul de afaceri condamnat recent la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie. Ceban reclamă „acuzații politice” la adresa sa, după ce fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a solicitat anchetarea primarului pentru trădare de patrie.
13:00
Marian Lupu și Emma Tăbîrță vor fi aduși silit în instanță pentru a depune mărturie în dosarul „Frauda bancară” # Moldova1
Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și fostă viceguvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, Emma Tăbîrță, urmează să fie aduși silit în instanță pentru a depune mărturii în dosarul „Frauda bancară”, în care Vlad Plahotniuc se află pe banca acuzaților. Decizia a fost luată luni, 26 ianuarie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce cei doi nu s-au prezentat la ședința de judecată.
13:00
FCSB-ul în picaj: echipa bucureșteană a suferit a 8-a înfrângere în Superliga românească de fotbal # Moldova1
FCSB își continuă evoluțiile oscilante în Superliga românească de fotbal. Campioana en-titre a suferit a 8-a înfrângere în actuala ediție de campionat și riscă să rateze calificarea în play-off. În etapa a 23-a, discipolii lui Elias Charalambous au cedat cu neverosimilul scor de 1:4, pe teren propriu, în fața grupării CFR Cluj, după ce câteva zile mai devreme pierduse cu același scor și în grupa unică a Ligii Europei pe terenul formației croate Dinamo Zagreb.
12:50
Mii de consumatori din R. Moldova au rămas fără lumină din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile # Moldova1
Funcționarea rețelelor de distribuție a energiei electrice în mai multe regiuni ale Republicii Moldova a fost afectată de poleiul și ghețușul din ultima zi, provocând deconectări temporare de lumină în mii de case ale oamenilor.
12:30
Piața internă va fi asigurată cu carne de pasăre suficientă, dau asigurări producătorii autohtoni: Ucraina acoperă doar 20% din consum # Moldova1
Sistarea temporară a importului de carne de pasăre din Ucraina nu va afecta esențial piața din R. Moldova. Producătorii autohtoni susțin că sunt capabili să acopere importurile din țara vecină, care constituie circa 20% din consumul anual, însă refuză să anticipeze eventuale scumpiri ale cărnii de pasăre.
12:10
AC Milan a remizat cu AS Roma în deplasare, pe Stadio Olimpico, scor 1:1, într-un meci din etapa a 22-a a campionatului italian de fotbal. „Rossonerii” sunt deja la 5 puncte de liderul clasamentului, Inter Milano.
12:00
Avocatul Poporului sugerează că militarul decedat s-a împușcat în cap din cauza bullyingului # Moldova1
Militarul de 24 de ani, care a decedat săptămâna trecută după ce s-a împușcat în cap într-o unitate din garnizoana Florești, ar fi recurs la acest gest din cauza umilințelor la care era supus în cadrul Armatei Naționale, sugerează Avocatul Poporului, Ceslav Panico.
12:00
Rusia înregistrează cel mai mic număr de companii noi din ultimii 14 ani: declin în 60 de regiuni # Moldova1
În Federația Rusă s-a înregistrat cel mai mic număr de companii noi deschise în ultimii 14 ani, potrivit estimărilor efectuate de FinExpertiza pentru publicația „Izvestia”, pe baza datelor Serviciului Fiscal Federal.
11:50
O nouă schemă de înșelăciune a fost semnalată în municipiul Chișinău, victimele fiind, din nou, persoanele în vârstă. Mai mulți indivizi necunoscuți au mers la domiciliile vârstnicilor, prezentându-se în mod fals drept angajați ai Direcției generale asistență medicală și socială (DGAMS) a Consiliului municipal Chișinău, și i-ar fi somat să cumpere diverse produse prezentate ca fiind „benefice pentru sănătate”.
11:40
Holocaust: Teritoriul fostului Ghetou din Chișinău, marcat cu elemente comemorative din piatră # Moldova1
Teritoriul fostului Ghetou din Chișinău va fi marcat cu elemente comemorative din piatră cu ocazia comemorării victimelor Holocaustului.
11:30
Manchester United, o nouă victorie importantă! „Diavolii Roșii" au învins liderul Arsenal Londra # Moldova1
Manchester United s-a descătușat de la venirea noului antrenor Michael Carrick. După ce au învins rivala din oraș, Manchester City, "diavolii roșii" s-au impus și în fața liderului Arsenal Londra. Manchester United a obținut victoria pe terenul adversarului cu scorul de 3-2 într-un meci ce a contat pentru etapa a 23-a a Premier League.
11:20
Cea mai tânără deputată renunță la mandat: Anastasia Nichita alege să se dedice familiei și carierei sportive # Moldova1
Luptătoarea Anastasia Nichita renunță la mandatul de deputat, obținut la alegerile din 28 septembrie 2025, pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut luni, 26 ianuarie, într-un mesaj public.
11:20
Manchester United, nouă victorie importantă! „Diavolii Roșii" au învins liderul Arsenal Londra # Moldova1
Manchester United s-a descătușat de la venirea noului antrenor Michael Carrick. După ce au învins rivala din oraș, Manchester City, "diavolii roșii" s-au impus și în fața liderului Arsenal Londra. Manchester United a obținut victoria pe terenul adversarului cu scorul de 3-2 într-un meci ce a contat pentru etapa a 23-a a Premier League.
11:10
Prețul aurului depășește pentru prima dată 5.000 de dolari pe uncie: Cauza - declarațiile lui Trump # Moldova1
Aurul a depășit pentru prima dată pragul de 5.000 de dolari pe uncie, pe fondul politicilor și declarațiilor haotice ale președintelui american Donald Trump, care determină tot mai mulți investitori să caute un refugiu sigur în metalul prețios, relatează The Guardian.
11:00
R. Moldova suspendă temporar importul de carne de pasăre și produse derivate din carne de pasăre din Ucraina. Ordinul a fost semnat luni, 26 ianuarie, de directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteața, și va intra în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.