„RM - un stat în care copiii pot fi lipsiți de cetățenie.” PLDM, cu solicitare către Maia Sandu, pe cazul tânărului care s-a pomenit apatrid, după armată

UNIMEDIA, 26 ianuarie 2026 15:10

Partidul Liberal Democrat din Moldova își exprimă îngrijorarea și dezacordul față de „practica tot mai frecventă a autorităților publice de a modifica legile în fapt și de a restrânge exercițiul unor drepturi fundamentale prin regulamente, proceduri și acte administrative subordonate, cu depășirea competențelor legale și în contradicție directă cu principiile constituționale ale statului de drept”. Reacția vine după ce un tânăr de 20 de ani, care tocmai a terminat serviciul militar obligatoriu, s-a pomenit că e apatrid. În acest context, PLDM cere implicarea președintei Maia Sandu și a Parlamentului, dar și „demisia tuturor persoanelor care au participat la elaborarea, promovarea și aplicarea unor norme administrative ce contravin Constituției și legii”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 10 minute
17:50
După ce deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, și-a depus mandatul de parlamentar, astăzi, 26 ianuarie, urmează ca acesta să fie preluat de următorul candidat de pe lista formațiunii, de la alegerile parlamentare din toamna anului trecut.
Acum 30 minute
17:40
Prezentatorul Dan Negru a făcut publică o întâmplare petrecută în urmă cu mai mulți ani, când a fost jefuit la Paris de patru copii români. Deși i-au luat geanta, aceștia l-au sunat ulterior și i-au adus înapoi toate lucrurile, scrie adevărul.ro.
17:40
20 de persoane aflate în public la ceremoniile dedicate Zilei Unirii, de pe 24 ianuarie, de la Iaşi şi Focşani, s-au ales cu amenzi substanţiale din partea jandarmilor. Jandarmii din Vrancea au împărţit penalizări în valoare de 10.000 de roni, în timp ce aceia din Iaşi, de 28.000 de roni.
17:30
Peste 3 kilograme de droguri sintetice, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, au fost scoase din circuit de polițiștii și procurorii de la Botanica, în urma destructurării unui grup criminal specializat în distribuirea substanțelor narcotice pe teritoriul capitalei, anunță oamenii legii.
Acum o oră
17:20
Mii de oameni s-au adunat duminică la grădina zoologică Ueno din Tokyo pentru a-și lua rămas-bun de la ultimii doi urși panda rămași în Japonia, care urmează să fie returnați Chinei marți. Scenele încărcate de emoție au contrastat puternic cu fundalul politic tot mai tensionat dintre Tokyo și Beijing, relatează BBC, citată de adevărul.ro.
17:10
La mai bine de o săptămână de la scandalul care s-a iscat în jurul Paulei Seling, care i-a felicitat pe moldoveni pentru finala națională la Eurovision cu mesajul „Maladeț, Moldova!”, interpreta nu are liniște. „Continui să primesc injurii, cuvinte grele și comentarii jignitoare — inclusiv la postări care nu au nicio legătură cu subiectul în sine, ci promovează exclusiv activitatea mea artistică. De ce simt oamenii nevoia să înjure și să mâzgălească imaginea unui om care nu le-a făcut nimic rău, personal? Un om care nu le-a atacat identitatea, nu le-a jignit valorile și nu a atentat la nicio conștiință națională?”, a scris artista, într-o postare pe rețele.
17:00
Un accdent grav a avut loc stăzi pe Calea Orheiului. Potrivit informațiilor, impactul a avut loc între un Mercedes și o Toyota, iar un șofer a fost transportat la spital.
Acum 2 ore
16:50
Republica Moldova va avea cinci sportivi la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Competiția este programată în perioada 6-22 februarie, anunță Olympic Moldova.
16:40
Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, a anunțat inițierea unor demersuri parlamentare și pregătirea unor modificări la noua Lege a cetățeniei, elaborată și aprobată de PAS, în urma căreia tinerii din Moldova ajung să fie apatrizi. Parlamentarul a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va solicita informații oficiale de la Guvern privind numărul persoanelor deja afectate de noua lege și al celor care s-ar putea confrunta cu această problemă în perioada următoare.
16:30
Politiciana Irina Vlah, referindu-se la reforma administrației publice locale - anunțată de Guvern, a declarat că, în spatele unei noi „reforme” a Guvernului se ascunde un scenariu deja cunoscut – păstrarea puterii cu orice preț, iar pentru asta vor plăti primarii, pe care PAS îi va lua sub control total, dar și locuitorii satelor.
16:30
Consilierul municipal din Bălți, Maxim Moroșan, a anunțat că în decembrie 2025 a luat decizia de a părăsi Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, deoarece structurile politice clasice „au ajuns în impas” și nu mai corespund provocărilor actuale.
16:20
Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, informează că, începând de mâine, 27 Ianuarie 2026, toate instituțiile educaționale din municipiul Chișinău revin la regim normal de activitate, conform programului stabilit.
16:10
Mai mulți șoferi au avut nevoie de ajutorul oamenilor legii, în contextul în condițiilor meteorologice nefavorabile și a drumurilor acoperite cu polei. Polițiștii au împins unele mașini cu mâinile, iar pe altele le-au tractat cu automobilul de serviciu. Și pietonii s-au pomenit în situații de risc.
Acum 4 ore
15:50
O femeie de 70 de ani din Nisporeni a decedat la spital, după ce a fost bătută de un consătean. Potrivit informațiilor, suspectul a fost reținut pentru 30 de zile.
15:50
S.A. Loteria Națională a Moldovei anunță obținerea a patru certificări internaționale ISO, în urma unui proces complex de audit și evaluare externă, care confirmă alinierea instituției la standarde internaționale de calitate, securitate, integritate și responsabilitate de mediu.
15:40
Un cal de pluș roșu, cu o expresie tristă, un clopoțel auriu la gât și ochi care par să evite privirea, a devenit o senzație pe rețelele sociale din China. Jucăria, cunoscută drept „calul care plânge”, este căutată de clienți în Piața Internațională Yiwu, cel mai mare centru de comerț en-gros din China, înainte de Anul Nou Lunar din 2026, ce marchează Anul Calului, conform Reuters, la care face referire Libertatea.
15:30
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță că respectă decizia olimpicei Anastasiei Nichita de a renunța la mandatul de deputat. „Suntem convinși că și pe viitor vom munci împreună pentru dezvoltarea și promovarea țării”, a declarat pentru UNIMEDIA purtătoarea de cuvânt a PAS, Aurica Jardan.
15:20
Un bărbat de 32 de ani a găsit strangulat într-o fâșie forestieră din Cricova. Potrivit informațiilor, descoperirea macabră a avut loc pe data de 25 ianuarie.
15:20
Un proiect de lege care ar face ilegale minciunile din timpul campaniilor electorale a trecut de prima etapă în parlamentul din Ţara Galilor. Deși ideea legii este susținută de toţi politicienii, detaliile și viteza cu care ar trebui să fie adoptată au generat o neliniște tot mai mare, scrie The Conversation, citat de hotnews.ro. Ţara Galilor va organiza alegeri în luna mai a acestui an.
15:10
Partidul Liberal Democrat din Moldova își exprimă îngrijorarea și dezacordul față de „practica tot mai frecventă a autorităților publice de a modifica legile în fapt și de a restrânge exercițiul unor drepturi fundamentale prin regulamente, proceduri și acte administrative subordonate, cu depășirea competențelor legale și în contradicție directă cu principiile constituționale ale statului de drept”. Reacția vine după ce un tânăr de 20 de ani, care tocmai a terminat serviciul militar obligatoriu, s-a pomenit că e apatrid. În acest context, PLDM cere implicarea președintei Maia Sandu și a Parlamentului, dar și „demisia tuturor persoanelor care au participat la elaborarea, promovarea și aplicarea unor norme administrative ce contravin Constituției și legii”.
15:10
Volodimir Zelenski a declarat marți că Belarusul este încă forțat să existe ca „guvernorat general” al Rusiei, argumentând că până și câinele lui președintelui Aleksandr Lukașenko se bucură de mai multe drepturi decât poporul belarus, scrie protv.ro.
15:00
Cunoscutul cățărător american, Alex Honnold, a urcat duminică, 25 ianuarie, pe zgârie-norul Taipei 101 din Taiwan fără frânghii sau echipament de protecție. Este cea mai înaltă clădire din țară, scrie adevarul.ro.
14:50
Șeful Direcției Mobilitate Urbană din cadrul Primăriei Chișinău, Vitalie Mihalache, suspendat din funcție și vizat într-un dosar privind fraudarea achizițiilor publice, a fost prezent la ședința instituției de astăzi, 26 ianuarie. Jurnaliștii l-au întrebat pe edilul capitalei, Ion Ceban, unde activează în prezent Mihalache.
14:30
Agenția Servicii Publice a venit cu o reacție, în contextul discuțiilor generate de prevederile noii Legi a cetățeniei, în special după cazul tânărului din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani, care a făcut serviciul militar obligatoriu, dar a rămas fără cetățenia RM. „Autoritățile competente lucrează asupra identificării unor soluții echilibrate, care să remedieze situațiile sensibile apărute, fără a crea însă breșe ce ar putea fi exploatate de persoane rău intenționate sau de rețele frauduloase.
14:10
După ce Akbar Abdullaev (Abush) s-a afișat alături de o altă domnișoară și a înșelat-o pe Andreea Bostanica, au ieșit multe detalii la iveală despre relația lor. Milionarul din Uzbekistan a povestit despre fostul său mariaj cu Doinița Lazarenco care a durat timp de doi ani, însă influencerița afirmă că nimic nu este adevărat, scrie cancan.ro.
Acum 6 ore
13:50
Un accident feroviar a avut loc, pe 25 ianuarie în orașul Błonie, Polonia, unde două trenuri Intercity, cu aproximativ 600 de pasageri, au lovit un autoturism Ford Focus blocat pe șine. Incidentul s-a produs la o trecere de nivel cu calea ferată, autoturismul a fost aruncat pe cealaltă linie, fiind lovit și de cel de-al doilea tren, au transmis TVP 3 și Onet, la care face referire Libertatea. Șoferul și pasagerii au scăpat nevătămați!
13:40
Mai mulți șoferi au avut nevoie de intervenția salvatorilor, după ce au rămas cu mașinile blocate în nămeți sau pe drumurile acoperite cu polei, în diferite localități din țară. Echipajele IGSU au intervenit, pentru a tracta automobilele.
13:30
Țările membre ale Uniunii Europene au acordat luni aprobarea finală pentru interzicerea importurilor de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027, transformând în obligație legală angajamentul lor de a rupe legăturile cu fostul lor principal furnizor, transmite agenția Reuters, citat de hotnews.ro.
13:20
În ipoteza unui vot privind reunirea Republicii Moldova cu România, susţinut public de preşedinta Maia Sandu, 56% dintre respondenţi declară că ar vota pentru reunire la un eventual referendum. În acelaşi timp, 37% afirmă că nu ar susţine un astfel de demers, iar 7% nu au o opinie clară, scrie digi24.ro.
13:10
Ministerul Apărării vine cu precizări, la câteva zile după ce deputatul Vasile Costiuc a făcut public cazul tânărului din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani, care tocmai a terminat serviciul militar obligatoriu, dar a rămas fără cetățenia RM, fapt ce a stârnit un val de reacții în societate. „Încorporarea nu este condiționată exclusiv de deținerea buletinului de identitate. Persoana a fost încorporată în serviciul militar în termen la 22 decembrie 2023 și trecută în rezervă la data 20 decembrie 2024, până la intrarea în vigoare a noii Legi a cetățeniei, din 24 decembrie 2025. Totodată, lipsa buletinului nu poate fi interpretată ca lipsă a cetățeniei Republicii Moldova. Cetățenia este un statut juridic reglementat de lege, iar Constituția interzice privarea arbitrară de cetățenie”, punctează ministerul.
13:10
Statele Unite, care acționează drept mediator în negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, „fac presiuni pentru accelerarea procesului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat presei rusești, citată de The New Voice of Ukraine. Următoarea rundă de negocieri trilaterale privind Ucraina este programată pentru săptămâna viitoare, scrie digi24.ro.
13:00
Un angajat al Poliției de Frontieră din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, și soția sa, asistentă medicală, au organizat o nuntă cu adevărat tradițională, inspirată de obiceiurile de odinioară. În plină iarnă, mirii au construit un cort mare în curte, decorat cu covoare adunate de la săteni, și au așezat mese lungi pentru întreaga comunitate, scrie Studio-L.
12:40
Rapperul Bakhtiyar Mammadov, cunoscut sub numele de Jah Khalib, a susținut sâmbătă, 24 ianuarie, un concert la Chișinău. Potrivit imaginilor video postate de participanți, publicul era atât de entuziast încât se auzea mai tare decât artistul, moment în care el le-a spus: „Кишинёв, ты всё знаешь” („Chișinău, tu știi tot”).
12:30
Avocatul Poporului Ceslav Panico s-a autosesizat după decesul militarului în serviciu în garnizoana Florești. Potrivit infromațiilor, Ombudsmanul va investiga dacă autoritățile „au respectat drepturile militarilor și au asigurat protecția împotriva violenței, intimidării și bullyingului”.
12:20
Responsabilii din cadrul Premier Energy anunță că la moment sunt înregistrate unele întreruperi în rețeaua de medie tensiune cauzate de defecțiuni apărute în urma condițiilor meteo nefavorabile.
12:20
Fostul președinte, Igor Dodon, a declarat că opoziția parlamentară examinează posibilitatea înaintării unei moțiuni comune de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Alexandru Munteanu. Potrivit acestuia, subiectul a fost discutat deja cu fracțiunile, numărul necesar de voturi fiind asigurat.
12:10
În ciuda semnelor încurajatoare de la Abu Dhabi, problema teritorială rămâne în continuare nerezolvată, principalul obstacol în calea unui eventual acord de pace în Ucraina, scrie Reuters, citat de hotnews.ro.
12:10
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri la carburanți pentru mâine, 27 ianuarie. Astfel, benzina va fi mai scumpă cu 5 bani, iar prețul motorinei crește cu 7 bani.
12:10
Două ambulanțe au avut nevoie de ajutorul salvatorilor, din cauza poleiului de ieri. Una dintre autospeciale a derapat de pe traseu pe acostament și s-a tamponat într-un gard, la Stăuceni, iar alta a rămas blocată pe o porțiune de drum în pantă, la Buiucani, fiind acoperită cu polei și ghețuș.
12:00
Responsabilii din cadrul Premier Energy anunță că la moment sunt înregistrate unele întreruperi în rețeaua de medie tensiune cauzate de defecțiuni apărute în urma condițiilor meteo nefavorabile.
Acum 8 ore
11:40
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat suspendarea temporară a importului de carne de pasăre și a produselor derivate din carne de pasăre provenite din Ucraina. Potrivit instituției, măsura a fost adoptată în baza principiului precauției, cu scopul de a proteja sănătatea consumatorilor din Republica Moldova și de a permite comercializarea exclusivă a produselor alimentare sigure.
11:40
Irina Rimes și-a făcut timp pentru o vacanță după un sezon intens la „Vocea României”. Artista a ales să își înceapă anul cu un sejur pe una dintre cele mai căutate destinații din lume, Bali. Este o insulă mirifică din Indonezia și se numără printre destinațiile preferate de mulți români, scrie protv.ro.
11:40
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, s-a retras într-un adăpost subteran, potrivit unor surse citate de publicația opoziției iraniene Iran International. Decizia survine pe fondul temerilor privind o posibilă acțiune militară din partea Statelor Unite, scrie adevărul.ro.
11:30
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), maestrul Nicolae Botgros, ar urma să își depună și el mandatul de parlamentar, potrivit surselor SPPOT.
11:20
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a convocat, luni, 26 ianuarie 2026, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Pe ordinea de zi au figurat cinci subiecte.
11:00
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a convocat, luni, 26 ianuarie 2026, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Pe ordinea de zi au figurat cinci subiecte.
11:00
Cântărețul rus Grigorii Leps, în vârstă de 63 de ani, și logodnica sa, Avrora Kiba, de 19 ani, nu mai formează un cuplu. Tânăra a publicat o fotografie alb-negru cu fostul ei iubit și a scris că relația lor s-a încheiat. „Fiecare este pregătit să meargă pe drumul său mai departe”, a menționat Kiba pe rețele.
10:30
Ofițerul de investigație Gheorghe Vicol, care a decedat recent în Italia la doar 32 de ani, va fi condus mâine pe ultimul drum. Familia a anunțat locul unde apropiații, colegii și toți cei care l-au cunoscut își pot lua rămas-bun.
10:20
Deputa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, și-a depus mandatul de parlamentar. „Decizia pe care o împărtășesc astăzi nu a fost una ușoară și nici luată în grabă. A venit după multă reflecție, sinceritate cu mine însămi și respect față de oamenii care mi-au oferit încrederea lor”, a scris aceasta pe rețele.
10:10
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a convocat, luni, 26 ianuarie 2026, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Pe ordinea de zi figurează cinci subiecte.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.