Parcursul european și investițiile strategice ale R. Moldova, în centrul discuțiilor premierului Munteanu la Davos
Moldova1,
21 ianuarie 2026 19:50
Republica Moldova își consolidează parcursul european și agenda de modernizare economică prin dialoguri la nivel înalt purtate de premierul Alexandru Munteanu în marja Forumului Economic Mondial de la Davos. Șeful Executivului a discutat cu comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, despre stadiul reformelor și sprijinul UE pentru aderare. Iar discuțiile cu președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, au vizat investițiile strategice în infrastructură, energie și conectivitate regională.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 15 minute
21:40
ÎN CONTEXT | Valeriu Chiveri: „Un plan de reintegrare practic nu este posibil de realizat. Ideea unui fond de convergență rămâne pe masă” # Moldova1
Reintegrarea R. Moldova rămâne un obiectiv strategic, însă acesta se află într-o etapă de reconfigurare determinată de noul context geopolitic regional. În condițiile în care Tiraspolul refuză dialogul, un „plan clasic” de reintegrare nu mai este fezabil și vor fi aplicate noi mecanisme pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, ediția din 21 ianuarie.
Acum 30 minute
21:30
CSM spune „nu”: magistratul din Soroca, cercetat pentru conducere în stare de ebrietate, rămâne suspendat # Moldova1
Magistratul Ghenadie Tocaiuc de la Judecătoria Soroca rămâne suspendat din funcție cât este cercetat penal pentru că ar fi urcat la volan în stare de ebrietate. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, ca fiind inadmisibilă, cererea lui Ghenadie Tocaiuc de a-și relua activitatea. Potrivit imaginilor apărute în presă, magistratul împreună cu trei colegi ar fi făcut scandal la o stație de alimentare din orașul Soroca.
21:30
ÎN CONTEXT | Valeriu Chiveri: „Un plan de de reintegrare practic nu este posibil de realizat” # Moldova1
Reintegrarea R. Moldova rămâne un obiectiv strategic, însă acesta se află într-o etapă de reconfigurare determinată de noul context geopolitic regional. În condițiile în care Tiraspolul refuză dialogul, un „plan clasic” de reintegrare nu mai este fezabil și vor fi aplicate noi mecanisme pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, ediția din 21 ianuarie.
Acum o oră
21:00
Loc de vacanță inedit pentru doi jucători ai Petrocubului: Ion Borș și Dan Pușcaș s-au odihnit în Vietnam # Moldova1
Loc de vacanță inedit pentru doi dintre jucătorii echipei Petrocub Hâncești. Fundașul Ion Borș și mijlocașul Dan Pușcaș au călătorit în sud-estul Peninsulei Indochineze.
Acum 2 ore
20:50
Sala Consiliului local din Cimișlia, modernizată cu sprijinul Poloniei: vot automatizat și ședințe transmise în direct # Moldova1
Sala de ședințe a Consiliului orășenesc din orașul Cimișlia a fost modernizată din punct de vedere tehnic cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone la Chișinău. Proiectul a fost implementat în doar două luni și a permis dotarea sălii cu echipamente de sonorizare, camere video și sistem de vot automatizat.
20:50
„Trump, du-te acasă”, mesaj de protest la Davos. Liderul SUA cere negocieri pentru achiziționarea Groenlandei # Moldova1
După ce a trebuit să se întoarcă din drum și să schimbe avionul, președintele american Donald Trump a fost întâmpinat la Davos, în Elveția, cu mesajul „Trump, du-te acasă” scris cu litere mari în zăpadă. Donald Trump a ținut un discurs impulsiv, în care a vorbit despre dorința sa de a controla Groenlada și a invocat presupuse slăbiciuni ale Uniunii Europene.
20:40
Chișinăul anunță soluții negociate cu Tiraspolul pentru aprovizionarea localităților din Zona de Securitate # Moldova1
Înghețarea râului Nistru și sistarea activității feribotului de la Molovata, raionul Dubăsari, au complicat semnificativ aprovizionarea localităților de pe platoul Cocieri cu produse necesare. În același timp, traversarea pe la Dubăsari este tratată de pretinsa administrație de la Tiraspol drept operațiune de import-export, fapt ce ar presupune aplicarea unor taxe pentru medicamente și produse alimentare. Autoritățile constituționale de la Chișinău anunță că au fost identificate soluții de compromis, agreate cu structurile din stânga Nistrului.
20:20
Premierul Munteanu, discuții cu Marta Kos, la Davos: „Sprijinul pe care îl primim ne oferă încredere că drumul nostru european nu este zadarnic” # Moldova1
Sprijinul oferit de partenerii externi în realizarea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova este extrem de important pentru atingerea dezideratului aderării la UE. Mesajul a fost transmis de premierul Alexandru Munteanu comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, și președintei Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, la întrevederile avute, pe 21 ianuarie, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.
Acum 4 ore
19:50
Parcursul european și investițiile strategice ale R. Moldova, în centrul discuțiilor premierului Munteanu la Davos # Moldova1
Republica Moldova își consolidează parcursul european și agenda de modernizare economică prin dialoguri la nivel înalt purtate de premierul Alexandru Munteanu în marja Forumului Economic Mondial de la Davos. Șeful Executivului a discutat cu comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, despre stadiul reformelor și sprijinul UE pentru aderare. Iar discuțiile cu președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, au vizat investițiile strategice în infrastructură, energie și conectivitate regională.
19:10
Tenismena Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în runda a treia a turneului Australian Open # Moldova1
Gabriela Ruse a eliminat-o din competiție pe australianca Ajla Tomljanovic. Românca a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic în două seturi încheiate cu același scor, 6:4, într-o partidă ce a durat o oră și jumătate. Românca nu și-a pierdut serviciul în această confruntare nici măcar o singură dată.
18:40
Măsura arestului preventiv aplicată fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc a fost prelungită cu încă 30 de zile. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 21 ianuarie, la solicitarea Procuraturii Anticorupție.
18:20
Mai mulți șoferi au semnalat că, odată cu temperaturile joase, motorina din rezervoare fie s-a cristalizat, fie a format un strat de parafină, astfel că au fost nevoiți să recurgă la reparații costisitoare. După ce mai multe astfel de filmulețe cu șoferii păgubași au ajuns în spațiul online, Inspectoratul Național Pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a anunțat inițierea unor controale inopinate la stațiile de alimentare.
18:10
Comisia Europeană a anunțat miercuri că va aloca Republicii Moldova 8 milioane de euro pentru proiecte umanitare în 2026 și 145 de milioane de euro Ucrainei.
18:00
Cele mai multe cazuri de pneumonie cu evoluție fatală apar din cauza adresării tardive a pacienților la medic. În multe situații, bolnavii ajung la spital atunci când boala este deja complicată, constată medicul internist Cornelia Talmaci, conferențiar universitar. În anul 2025, în R. Moldova au decedat peste o mie de oameni din cauza pneumoniei.
Acum 6 ore
17:50
PE blochează acordul comercial cu SUA până la încetarea amenințărilor la adresa Groenlandei. Trump: Europa se îndreaptă în direcție greșită # Moldova1
Parlamentul European a decis să suspende lucrările asupra așa-numitei legislații Turnberry, parte a acordului comercial UE-SUA, pe fondul amenințărilor continue ale Statelor Unite la adresa Groenlandei și Danemarcei. Anunțul a fost făcut de Bernd Lange (S&D, Germania), președintele Comisiei pentru comerț internațional (INTA) a Parlamentului European și raportor permanent pentru relațiile comerciale cu SUA.
17:30
Mediul de afaceri din România, invitat să participe la proiectele de infrastructură din Republica Moldova # Moldova1
Companiile din România sunt încurajate să se implice direct în proiectele de infrastructură și dezvoltare regională din Republica Moldova, în baza unui parteneriat inițiat între Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), care vizează atragerea investițiilor și a expertizei românești în domenii strategice.
17:30
Procurorul Alexandru Găină respinge „legăturile de rudenie” cu presupusul ucigaș de la Beriozchi și cere să fie verificat # Moldova1
Procurorul Alexandru Găină cere să fie supus verificărilor pentru a demonstra că nu este rudă cu presupusul ucigaș de la Beriozchi, raionul Anenii Noi, așa cum a fost acuzat în spațiul public. Cererea acestuia privind apărarea reputației profesionale a fost aprobată, pe 21 ianuarie, de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), iar verificările vor fi efectuate de Inspecția Procurorilor.
17:20
Mediul de afaceri din România, chemat să participe la proiectele de infrastructură din Republica Moldova # Moldova1
Companiile din România sunt încurajate să se implice direct în proiectele de infrastructură și dezvoltare regională din Republica Moldova, în baza unui parteneriat inițiat între Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), care vizează atragerea investițiilor și a expertizei românești în domenii strategice. Inițiativa a fost discutată miercuri, 21 ianuarie, la Chișinău, în cadrul unei întrevederi dintre viceprim-ministrul Vladimir Bolea și o delegație a UNPR, aflată în Republica Moldova.
17:10
Republica Moldova nu va putea părăsi Comunitatea Statelor Independente (CSI) mai devreme de primăvara anului 2027, chiar dacă autoritățile de la Chișinău au demarat deja procesul de denunțare a acordurilor constitutive ale acestei structuri. Calendarul este determinat de procedurile prevăzute în Statutul CSI, care impun un termen de notificare și retragere de cel puțin un an, după finalizarea etapelor interne.
17:00
Tratamente inovatoare pentru leucemie și cancer limfatic, discutate la o conferință medicală la Chișinău # Moldova1
Metode inovative pentru tratarea bolilor grave, precum leucemia, vor fi disponibile la Institutul Oncologic din capitală. Spitalul urmează să beneficieze de tehnologii moderne și expertiză specializată. Totodată, specialiști internaționali din Israel au prezentat și au discutat cele mai noi tehnologii în domeniul transplantului medular care poate salva viețile pacienților ce suferă de forme grave de cancer limfatic. Subiectul a fost dezbătut în cadrul unei conferințe desfășurate la Chișinău.
16:50
Toleranță zero față de braconaj: Amenzi de jumătate de milion de lei și dosare penale pentru vânat și pescuit ilegal # Moldova1
Inspectorii de mediu anunță intensificarea raziilor inopinate pentru a preveni vânatul și pescuitul ilegal pe teritoriul R. Moldova. În ultima săptămână, au fost întocmite opt procese-verbale contravenționale pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole, fiind aplicate amenzi de mii de lei.
16:40
VIDEO | „În doi ani, mai mult decât în trei decenii”. Cum văd oficialii europeni parcursul R. Moldova spre UE # Moldova1
Republica Moldova a înregistrat, în ultimii doi ani, un avans pe calea integrării europene care depășește progresele realizate în cele peste trei decenii de la independență, iar acest ritm plasează țara în fruntea statelor candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană. În opinia oficialilor europeni și a analiștilor occidentali, evoluțiile recente arată atât determinarea politică de la Chișinău, cât și efectele concrete ale reformelor asupra economiei și instituțiilor statului.
16:20
Sala Consiliului local din Cimișlia, modernizată cu sprijinul Poloniei: Vot automatizat și ședințe transmise în direct # Moldova1
Sala de ședințe a Consiliului orășenesc din orașul Cimișlia a fost modernizată din punct de vedere tehnic cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone la Chișinău. Proiectul a fost implementat în doar două luni și a permis dotarea sălii cu echipamente de sonorizare, camere video și sistem de vot automatizat.
16:20
Inițiativă economică trilaterală: Chișinăul, Bucureștiul și Kievul își unesc eforturile pentru redresarea Ucrainei # Moldova1
Republica Moldova, România și Ucraina vor înființa o Cameră de Comerț Trilaterală, ca instrument comun de coordonare a eforturilor economice dedicate reconstrucției Ucrainei după încheierea războiului. Structura va consolida cooperarea între cele trei state și va facilita accesul la fonduri europene. România și Republica Moldova sunt considerate elemente-cheie în procesul de redresare a Ucrainei post-conflict, atât ca state de tranzit, cât și ca hub-uri logistice și energetice.
16:10
„În doi ani, mai mult decât în trei decenii”. Cum văd oficialii europeni parcursul Republicii Moldova spre UE # Moldova1
Republica Moldova a înregistrat, în ultimii doi ani, un avans pe calea integrării europene care depășește progresele realizate în cele trei decenii de la independență, iar acest ritm plasează țara în fruntea statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană. În opinia oficialilor europeni și a analiștilor occidentali, evoluțiile recente arată atât determinarea politică de la Chișinău, cât și efectele concrete ale reformelor asupra economiei și instituțiilor statului.
16:00
Amalgamarea voluntară a localităților avansează cu pași lenți, deși reforma presupune fonduri mai mari pentru primăriile mici care acceptă să fie absorbite. De la aprobarea reformei, în 2023, doar două astfel de procese au fost încheiate cu succes. În timp ce unii primari au rezerve, alții consideră amalgamarea voluntară drept o oportunitate. Un astfel de exemplu vine din raionul Strășeni.
16:00
Specialiști: Numeroase produse alimentare comercializate în R. Moldova conțin cantități ridicate de grăsimi trans # Moldova1
Numeroase produse alimentare comercializate în Republica Moldova conțin cantități ridicate de acizi grași trans, potrivit celor mai recente studii realizate la nivel național. Consumul frecvent de grăsimi trans, în cantități mai mari de două grame pe zi, poate crește semnificativ riscul apariției bolilor cardiovasculare, infertilității, bolii Alzheimer, diabetului, obezității și anumitor tipuri de cancer.
16:00
The Supreme Court of Justice (CSJ) of Moldova has issued a final ruling suspending the executive decisions of the People's Assembly of Gagauzia regarding its regional electoral body.
Acum 8 ore
15:40
Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC), începută pe 20 ianuarie și reluată pe 21 ianuarie, a fost marcată din nou de blocaje politice. Disputele între consilierii municipali au crescut în intensitate după ce proiectul de decizie privind Planul de Mobilitate Urbană a fost întors la reexaminare, moment în care socialiștii au părăsit ședința, lăsând forul municipal fără cvorum și amânând, încă o dată, examinarea bugetului capitalei pentru anul 2026.
15:30
Guvernul Rusiei a aprobat lista de dotări pentru cabinetele disciplinei „Bazele securității și apărării Patriei” (OBZR). În școli urmează să fie achiziționate kituri pentru asamblarea dronelor, simulatoare de zbor și software pentru desfășurarea unor „aerocurse” virtuale, scrie postul TV Dojdi.
14:50
Parlamentul European a adoptat, pe 21 ianuarie, o propunere de trimitere a acordului cu Mercosur la Curtea de Justiție a UE, pentru a evalua conformitatea conținutului acestuia cu tratatele UE. Această amânare înseamnă aplicarea acordului cu 18 până la 24 de luni mai târziu, cu excepția cazului în care Comisia Europeană decide o aplicare provizorie.
14:40
Premierul Munteanu, discurs la Davos: „R. Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei” # Moldova1
R. Moldova „a ales să iasă din zona gri a geografiei și să se alăture eforturilor europene de apărare a democrației, libertății și păcii”. Totodată, soluțiile pentru provocările de securitate trebuie să reprezinte un angajament colectiv.
14:00
În stare de ebrietate și fără permis de conducere, la volan: Doi bărbați din Chișinău, condamnați la închisoare # Moldova1
Au urcat la volan fără a deține permise de conducere și aflându-se în stare de ebrietate. Doi bărbați cu vârste de 26 și 42 de ani din Chișinău au fost condamnați la închisoare, pedepsele urmând a fi executate în penitenciar de tip semiînchis.
Acum 12 ore
13:20
Hotărârile Adunării Populare privind autoritatea electorală din Găgăuzia, suspendate de CSJ: Alegerile din 22 martie, „imposibile” # Moldova1
Incertitudine juridică privind organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară (AP) a Găgăuziei. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis, pe 20 ianuarie, recursul depus de Cancelaria de Stat și a dispus suspendarea executării hotărârilor Adunării Populare privind completarea componenței autorității electorale a autonomiei. Decizia CSJ este irevocabilă. Experți și reprezentanți ai instituțiilor implicate avertizează că blocajul nu mai poate fi soluționat la nivel local și poate duce fie la amânarea alegerilor, fie la nerecunoașterea rezultatelor.
13:20
Valeriu Chiveri: Localitățile afectate de suspendarea activității bacului peste Nistru vor fi aprovizionate cu bunurile necesare # Moldova1
Situația în satele Molovata Nouă, Corjova și Cocieri din raionul Dubăsari „este sub control” în acest moment, însă autoritățile sunt pregătite să intervină în caz de necesitate, dă asigurări vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a efectuat, pe 21 ianuarie, o vizită de lucru în zonă.
13:00
Aproximativ 600.000 de oameni s-au refugiat din Kiev, capitala Ucrainei, din cauza bombardamentelor rusești care i-au lăsat fără lumină și căldură, a declarat primarul Vitali Kliciko pentru Agenția France-Presse. Anterior, oficialul i-a îndemnat public pe locuitori să părăsească Kievul dacă au posibilitatea.
13:00
Tenismena Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului # Moldova1
Gabriela Ruse a eliminat-o din competiție pe australianca Ajla Tomljanovic. Românca a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic în două seturi încheiate cu același scor, 6:4, într-o partidă ce a durat o oră și jumătate. Românca nu și-a pierdut serviciul în această confruntare nici măcar o singură dată.
12:50
Biciclist, ucis de un microbuz în Florești: Momentul impactului, surprins de camerele video # Moldova1
Un biciclist de 68 de ani care circula pe un drum din în localitatea Prodănești din raionul Florești a decedat după ce a fost lovit de un microbuz. Momentul impactului fatal a fost surprins de camerele de supraveghere.
12:40
Un bărbat imobilizat la pat, transportat la spital cu arsuri după un incendiu izbucnit la centrul pentru vârstnici din Cocieri # Moldova1
Salvatorii au evacuat 42 de oameni din cauza unui incendiu izbucnit, în dimineața zilei de 20 ianuarie, la Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Un bărbat de 67 de ani, imobilizat la pat, a suferit arsuri la mâini și picioare și a fost transportat la spital.
12:30
Procurorii anticorupție Vitalie Ivanov și Gheorghe Iapără nu au probleme de integritate: Promovare la CSP # Moldova1
Procurorii Vitalie Ivanov și Gheorghe Iapără nu au probleme de integritate financiară și etică. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat, pe 21 ianuarie, rapoartele Comisiei de Evaluare Externă, care a recomandat promovarea celor doi acuzatori de stat.
12:10
Fără examene suplimentare: Permisele de conducere din R. Moldova, eliberate începând cu 1 ianuarie 2020, recunoscute în Franța # Moldova1
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța vor beneficia, în curând, de proceduri simplificate pentru recunoașterea permiselor de conducere eliberate de autoritățile moldovenești. Adunarea Națională a Franței a votat, în unanimitate, Acordul privind preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere, semnat la Paris pe 12 iulie 2024.
12:10
Hotărârile Adunării Populare privind autoritatea electorală din Găgăuzia, suspendate de CSJ: Alegerile din 22 martie, sub semnul întrebării # Moldova1
Incertitudine juridică privind organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară (AP) a Găgăuziei. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis, pe 20 ianuarie, recursul depus de Cancelaria de Stat și a dispus suspendarea executării hotărârilor Adunării Populare privind completarea componenței autorității electorale a autonomiei. Decizia CSJ este irevocabilă.
12:00
Hotărârile Adunării Populare privind autoritatea electorală din Găgăuzia, suspendate de CSJ: Alegerile din 22 martie, din nou sub semnul întrebării # Moldova1
Incertitudine juridică privind organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară (AP) a Găgăuziei. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis, pe 20 ianuarie, recursul depus de Cancelaria de Stat și a dispus suspendarea executării hotărârilor Adunării Populare privind completarea componenței autorității electorale a autonomiei. Decizia CSJ este irevocabilă.
12:00
FC Barcelona, FC Liverpool, Chelsea Londra și Juventus Torino vor încerca să obțină victorii pentru a prinde primele 8 locuri în clasament care asigură calificarea directă în optimile de finală. FC Liverpool va juca în deplasare cu Olympique Marseille.
11:50
Un bărbat de 56 de ani a decedat în seara zilei de 20 ianuarie, după ce a fost lovit de un microbuz.
11:40
Semnarea acordului de 800 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei, amânată din cauza tensiunilor SUA - Europa # Moldova1
Semnarea acordului privind reconstrucția postbelică a Ucrainei, în valoare de 800 de miliarde de dolari, programată la Forumul Economic Mondial de la Davos, a fost amânată din cauza tensiunilor dintre SUA și Europa provocate de controversa privind Groenlanda și inițiativa „Consiliul Păcii” a președintelui Donald Trump.
11:30
Procuror anticorupție, condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a anchetat ilegal un polițist și un avocat # Moldova1
A tras la răspundere o persoană nevinovată. Procurorul Lilian Lungu de la Serviciul Sud al Procuraturii Anticorupție a fost condamnat la cinci ani de închisoare de Judecătoria Cahul. Sentința a fost pronunțată pe 20 ianuarie, în lipsa inculpatului.
11:20
Franța cere un exercițiu al NATO în Groenlanda. Trump: „Este amplasată într-un loc foarte important pentru securitatea SUA” # Moldova1
Franța a solicitat organizarea unui exercițiu NATO în Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, și s-a declarat pregătită să contribuie la acesta, a anunțat biroul președintelui Emmanuel Macron pe 21 ianuarie, potrivit Reuters.
11:00
Osmochescu, de la Davos: Primele proiecte investiționale în IT, turism, industrie sau energie „pot fi lansate chiar în acest an” # Moldova1
IT-ul, turismul, industria și energia sunt domeniile în care Republica Moldova ar putea atrage investiții chiar în acest an, potrivit discuțiilor purtate de autoritățile de la Chișinău cu investitori internaționali la Forumul Economic Mondial de la Davos. Declarația a fost făcută de vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, pe 21 ianuarie, într-un interviu pentru emisiunea „Bună Dimineața”, de la Moldova 1.
10:50
Motorină de calitate îndoielnică în mai multe benzinării din R. Moldova: Autoritățile demarează controale # Moldova1
Mai multe benzinării din R. Moldova sunt suspectate că ar comercializa motorină de calitate inferioară, ceea ce ar fi provocat dificultăți șoferilor. Aceștia au semnalat deficiențe legate de carburantul cumpărat de la anumite stații de alimentare, atrăgând atenția asupra riscurilor pentru funcționarea vehiculelor.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.