BNM pune în circulație noi monede comemorative
Radio Chisinau,
26 decembrie 2025 11:50
Începând cu 26 decembrie 2025, Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează în circuitul numismatic două monede comemorative, „Petre Teodorovici - 75 de ani de la naștere”, care completează seria „Personalități”, și moneda „80 de ani de la înființarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova”, care completează seria „Altele”.
• • •
Alte ştiri de Radio Chisinau
Acum 10 minute
17:20
Summit istoric, fonduri europene și acces extins pe piața UE: bilanțul european al anului 2025 # Radio Chisinau
Anul 2025 a fost marcat de realizări în domeniul economic, financiar, digital și legislativ privind procedurile și reformele necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), consolidând parcursul european al Republicii Moldova. Relația dintre UE și Republica Moldova a fost marcată de realizări semnificative, concretizate prin decizii, acorduri și ratificări cu impact direct asupra vieții cetățenilor, relatează MOLDPRES.
Acum 30 minute
17:00
Marja maximă aplicată creditelor garantate de stat în cadrul Programului „Prima casă” ar urma să rămână neschimbată în anul viitor. Guvernul urmează să aprobe luni, 29 decembrie, un proiect de hotărâre prin care marja e menținută la nivelul de până la 3%, transmite IPN.
Acum o oră
16:40
Titlul științific acordat fostei așa-numite „viceministre” a Educației din Tiraspol, Svetlana Turceac, a fost anulat # Radio Chisinau
Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a decis, pe 19 decembrie, să nu confirme titlul de doctor habilitat în științele educației acordat Svetlanei Turceac, fostă așa-numită „viceministră” a Educației din Tiraspol, scrie Zona de Securitate.
Acum 2 ore
16:15
Un al treilea fost judecător, găsit vinovat în schema „Laundromat”, scapă de pedeapsă din cauza prescripției # Radio Chisinau
Curtea de Apel Centru a menținut sentința de condamnare a unui fost judecător implicat in dosarul „Luandromat”, însă acesta a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de tragere la răspundere penală.
15:55
Apometre inteligente vor fi instalate la mai mulți consumatori casnici din Chișinău # Radio Chisinau
Apă-Canal Chișinău își propune pentru anul viitor contorizarea inteligentă a consumatorilor casnici. În prezent, majoritatea contoarelor sunt încă mecanice – peste 167 de mii de unități, iar din 6 200 de contoare inteligente existente mai mult de jumătate sunt instalate la agenți economici. Informațiile au fost comunicate de către directorul general interimar al Societății pe Acțiuni Apă-Canal Chișinău, Diana Tacu, în cadrul ședinței de vineri a Consiliului municipal Chișinău, transmite IPN.
15:40
Depuneri de polei și gheață pe drumurile din țară. Recomandările poliției pentru șoferi # Radio Chisinau
Poliția Națională avertizează participanții la trafic asupra condițiilor meteorologice nefavorabile care pot afecta siguranța circulației pe drumurile publice. În anumite regiuni, se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, iar pe porțiuni de drum există depuneri de polei și gheață, ceea ce reduce considerabil vizibilitatea și aderența carosabilului.
Acum 4 ore
15:20
Trump îl va primi pe Zelenski la Mar-a-Lago. Negocierile pentru planul de pace al SUA intră într-o fază decisivă # Radio Chisinau
Volodimir Zelenski a anunțat, vineri, că se va întâlni în curând cu Donald Trump în contextul eforturilor de a pune capăt războiului cu Rusia. Astfel, președintele american este așteptat să îl găzduiască, duminică la Mar-a-Lago, pe omologul ucrainean, pentru a încerca să ajungă la un acord privind planul de pace al SUA, potrivit oficialilor ucraineni, scrie Axios.
14:55
Tariful pentru energia termică la Comrat ar putea crește la 3 745 de lei pe gigacalorie # Radio Chisinau
Locuitorii municipiului Comrat ar putea plăti mai mult pentru energia termică furnizată de Î.M. „Rețelele și centralele termice Comrat”. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat vineri un proiect de hotărâre ce prevede majorarea tarifelor, transmite IPN.
14:40
Opt bărbați din Asia Centrală, extrădați din Republica Moldova: Aceștia munceau ilegal pe un șantier din Cahul # Radio Chisinau
Opt cetățeni originari din Asia Centrală, care lucrau pe un șantier de construcții din Cahul fără a deține documentele necesare pentru ședere și muncă, au fost extrădați din Republica Moldova.
14:20
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: cinci regiuni, parțial fără curent # Radio Chisinau
Rusia a lansat un nou atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, provocând întreruperi parțiale de curent electric în cinci regiuni ale țării. Informația a fost anunțată în cadrul unui briefing de către viceministrul Energiei, Olga Iuhimciuk.
14:10
Doi judecători au promovat evaluarea externă a integrității. Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat rapoartele Comisiei Vetting în privința magistraților Constantin Damaschin și Sergiu Stratan. Alte rapoarte de evaluare au fost amânate pentru ședința de săptămâna viitoare.
14:00
UPDATE. Poliția anunță: fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, dat în căutare # Radio Chisinau
În contextul pronunțării sentinței de astăzi, prin care Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de detenție, Poliția a inițiat un dosar de căutare, în baza căruia acesta urmează să fie localizat, reținut și prezentat organelor de drept, anunță Poliția.
13:45
Vlad Kulminski s-a întâlnit cu Marco Rubio. Discuția s-a axat pe consolidarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii # Radio Chisinau
Ambasadorul R. Moldova în Statele Unite, Vlad Kulminski, s-a întâlnit cu Secretarul de Stat, Marco Rubio, cu care a discutat despre relația bilaterală dintre Chișinău și Washington, transmite Radio Chișinău.
13:40
Au fost schimbate rutele de examinare la proba practică auto, în municipiile Chișinău, Bălți, Ungheni și Orhei.
Acum 6 ore
13:25
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat astăzi raportul de promovarea a evaluării externe a judecătorului Sergiu Stratan de la Judecătoria Chișinău. Magistratul este candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
13:10
„Calea Ferată din Moldova” a efectuat cu succes cursa de testare a unui tren de marfă cu greutatea de 3 000 de tone pe ruta Basarabeasca-Iargara-Prut 2-Cahul.
13:00
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit averi cu caracter nejustificat în valoare totală de peste 2,8 milioane lei în cazul a doi funcționari. Inspectorii ANI au dispus și încetarea raporturilor de muncă a persoanelor vizate.
12:45
NRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru weekend și pentru luni, 29 decembrie
12:25
Armata Română a ridicat, în noaptea de joi spre vineri, două avioane de luptă F-16, după ce radarele au detectat roiuri de drone rusești îndreptându-se spre porturile ucrainene de la Dunăre, aproape de granița României. Locuitorii din județul Tulcea au primit mesaje RO-Alert și au fost sfătuiți să rămână în case.
12:15
Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei a fost condamnat la 12 ani de închisoare # Radio Chisinau
Dmitri Constantinov, fost președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, a fost condamnat astăzi de magistrații de la Comrat, la 12 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis.
12:05
Clementii Ursu a cucerit medalia de aur la turneul internațional de tir in armă pneumatică „Cupa de Crăciun”, care a avut loc la Osijek, Croația, transmite IPN.
11:50
Începând cu 26 decembrie 2025, Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează în circuitul numismatic două monede comemorative, „Petre Teodorovici - 75 de ani de la naștere”, care completează seria „Personalități”, și moneda „80 de ani de la înființarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova”, care completează seria „Altele”.
Acum 8 ore
11:25
În timpul misiunilor de menținere a ordinii publice, carabinierii au intervenit în mai multe situații care au necesitat reacții rapide și responsabilitate civică.
11:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de vânt.
10:45
Alexei Gluhov și Anastasia Glazunova cea mai bună pereche de dans sportiv a anului, potrivit Federației de Dans Sportiv din R. Moldova, transmite IPN.
10:30
Situația la frontieră: 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova, în ultimele 24 de ore # Radio Chisinau
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 53.287 de traversări. Totodată, 21 de persoane străine au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
10:15
Fără retragerea trupelor ruse de ocupație, integrarea europeană rămâne o iluzie (Revista Presei) # Radio Chisinau
Principalele teme rămân în continuare legate de securitate - retragerea trupelor ruse din regiune transnistreană și pericolul unui război rus în Europa.
09:55
Poșta Moldovei, aglomerată de sărbători: un milion de colete și scrisori într-o lună # Radio Chisinau
Volumul trimiterilor expediate și recepționate prin intermediul Poștei Moldovei a crescut cu 30-35% în perioada sărbătorilor de iarnă. Printre cele mai solicitate destinații sunt statele vecine – România și Ucraina, a precizat întreprinderea pentru IPN.
09:35
Avocatul Poporului: 28 de altercații între militari în termen au fost raportate în 2025 # Radio Chisinau
Avocatul Poporului semnalează existența unor cazuri de violență în rândul militarilor în termen din Armata Națională, subliniind necesitatea asigurării unui mediu sigur pentru tinerii aflați în serviciul militar.
Acum 12 ore
09:20
Zelenski, discuție telefonică cu Steve Witkoff și Jared Kushner: „Există idei bune care pot contribui la o pace durabilă” # Radio Chisinau
La o zi de la dezvăluirea detaliilor noului plan al SUA pentru încheierea războiului, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi, 25 decembrie, că a avut o discuție telefonică cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.
09:00
Euro și Dolarul în scădere la final de săptămână. Cursul valutar stabilit de BNM pentru astăzi # Radio Chisinau
Leul moldovenesc a înregistrat o întărire în fața euro și dolarului american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
08:35
Astăzi, Dmitri Constantinov, fost președinte al Adunării Populare de la Comrat, își află sentința # Radio Chisinau
Fostul președinte al Adunării Populare a Autonomiei Găgăuze, Dmitri Constantinov, unul dintre aliații fugarului Ilan Șor, urmează să-și afle astăzi astăzi, vineri, 26 decembrie, sentința după ce a fost judecat pentru abuz de putere și delapidare, transmite TVR Moldova.
08:20
Vremea se menține rece și vineri, 26 decembrie. Meteorologii prognozează precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului, dar și înghețuri de până la -11 grade Celsius.
08:05
Mai multe rute de autobuz din capitală vor avea orar modificat în perioada vacanței de iarnă a elevilor # Radio Chisinau
Mai multe rute de autobuz din capitală vor avea orar modificat de circulație în perioada vacanței de iarnă a elevilor, informează MOLDPRES.
Acum 24 ore
18:10
Aurul, argintul și platina ating maxime istorice într-un nou raliu al metalelor prețioase # Radio Chisinau
Piața metalelor prețioase a înregistrat creșteri puternice, cu aurul, argintul și platina ajungând la noi maxime istorice, pe fondul cererii ridicate pentru active de refugiu, al așteptărilor privind relaxarea politicii monetare în SUA și al tensiunilor geopolitice globale, transmite Mediafax.
17:45
Europa a intrat în 2025 cu un nivel ridicat al securității energetice: stocurile de gaze naturale depășeau 70% în ianuarie, iar cererea totală rămâne cu aproximativ 15% mai mică decât înainte de criza energetică.
17:30
Restricții pentru camioane pe mai multe autostrăzi din Bulgaria, în perioada sărbătorilor # Radio Chisinau
Ministerul Afacerilor Externe de la București îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 24 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, circulația autovehiculelor de peste 12 tone va fi restricționată temporar pe întreaga lungime a autostrăzilor Trakia și Struma, precum și pe secțiunea Sofia-Dermantsi a autostrăzii Hemus. Restricția nu va fi aplicată vehiculelor care efectuează transport public de pasageri.
Ieri
16:50
Evoluție pozitivă a industriei: producția industrială, în creștere cu circa 4 la sută # Radio Chisinau
Volumul producției industriale a crescut cu 3,9% în perioada ianuarie–octombrie 2025, față de aceeași perioadă a anului precedent. Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, evoluția pozitivă a fost susținută în principal de performanțele înregistrate în industria prelucrătoare, informează MOLDPRES.
16:20
VIDEO | Ucraina a lovit o rafinărie rusească din sudul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune # Radio Chisinau
Statul Major General ucrainean a anunțat joi lansarea unui atac reușit împotriva rafinăriei Novoșahtinsk din regiunea Rostov din Rusia, care se învecinează cu Ucraina la vest, folosind rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Storm Shadow.
16:05
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu: Anul 2025 va rămâne un reper în istoria financiară a Republicii Moldova # Radio Chisinau
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a transmis un mesaj de apreciere la finalul anului 2025, subliniind transformările majore prin care a trecut sectorul financiar al Republicii Moldova și importanța acestora pentru parcursul european al țării.
15:25
Turcia a anunțat că a arestat 115 suspecți cu legături cu gruparea Stat Islamic, care plănuiau atacuri de Anul Nou # Radio Chisinau
Autoritățile turce transmit că au dejucat atacuri planificate pentru a avea loc de Crăciun și de Anul Nou, după ce au arestat peste 100 de suspecți, presupuși membri ai grupării Stat Islamic, potrivit BBC.
15:05
Blocul chirurgical al Spitalului raional Hîncești a fost supus unui amplu proces de renovare, care a vizat atât modernizarea clădirii, cât și îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.
15:00
Blocul chirurgical al Spitalului raional Hâncești a fost supus unui amplu proces de renovare, care a vizat atât modernizarea clădirii, cât și îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.
14:35
Zestrea Neamului | Marcela Vuicu: „În satul meu se colindă și astăzi din casă în casă” (Audio) # Radio Chisinau
„Zestrea Neamului” cu Tatiana Slivca.
14:10
Cum arată Crăciunul în Coreea de Nord, unde sărbătoarea este interzisă, iar 25 decembrie este o zi obișnuită: „Bunicul ne cerea să facem asta” # Radio Chisinau
Il-yong Ju (29 de ani), care în 2019 l-a întâlnit pe Donald Trump la Casa Albă, a povestit că 25 decembrie este o dată ca oricare alta în țara comunistă din care a fugit când era copil, unde Crăciunul este interzis, iar creștinii sunt persecutați, transmite Sky News.
13:40
Prima zi de Crăciun aduce zăpadă și viscol în România. Cod galben de ninsori, vânt și polei în mai multe regiuni # Radio Chisinau
Prima zi de Crăciun aduce un episod de iarnă autentică în România. Ninge în mai multe zone ale țării, iar pe numeroase șosele s-a depus strat de zăpadă, motiv pentru care drumarii au intervenit cu utilaje și material antiderapant. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, în special în zonele unde ninsorile sunt însoțite de viscol.
13:10
OAMENI ȘI IDEI | AVA și Nicoleta Luciu: „Crăciunul din inima mea”, un colind despre familie și emoția sărbătorilor # Radio Chisinau
În cadrul emisiunii „Oameni și Idei”, de la Radio Chișinău, invitată a fost interpreta din România AVA, artista care, în preajma sărbătorilor de iarnă, propune publicului un colind cu o încărcătură emoțională aparte. „Crăciunul din inima mea” a atras atenția publicului din România prin sinceritate și mesajul său legat de familie, copilărie și magia Crăciunului.
12:40
Două persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-o locuință din Hîncești, în ajunul Crăciunului # Radio Chisinau
Două persoane au decedat într-un incendiu izbucnit într-o locuință din Hâncești, în ajunul Crăciunului. Informația a fost confirmată pentru IPN de către purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.
12:05
Apelul Papei Leon către creștini, cu ocazia Crăciunului. „Chiar și un grajd poate deveni mai sacru decât un templu” # Radio Chisinau
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis creștinilor că povestea Crăciunului ar trebui să le aducă aminte că au sarcina de a-i ajuta pe săraci și străini, transmite The Guardian.
11:40
Din 1 ianuarie, cetățenii R. Moldova vor utiliza telefonia și internetul mobil în UE la tarife naționale # Radio Chisinau
Cetățenii Republicii Moldova vor utiliza serviciile de telefonie și internet mobil în Uniunea Europeană la tarife naționale. Măsura intră în vigoare pe 1 ianuarie 2026, transmite IPN.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.