Deputatul PAS, Maxim Potîrniche vrea încă o Arenă Națională: 12 milioane de lei doar pentru studiul de fezabilitate
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maxim Potîrniche, a anunțat că a depus un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026, prin care solicită alocarea a 12 milioane de lei doar pentru realizarea studiului de fezabilitate al unei noi Arenei Naționale.Potrivit deputatului, studiul de fezabilitate este un pas obligatoriu pentru inițierea construcției unei noi arene sportive naționale, distincte de infrastructura existentă. Maxim Potîrniche a declarat, în cadrul unui briefing, că fără acest document Republica Moldova nu poate accesa fonduri europene și nici sprijin din partea organizațiilor internaționale precum UEFA sau FIFA.„Studiul de fezabilitate demonstrează necesitatea strategică, economică și socială a acestei investiții. Fără un astfel de studiu aprobat, Moldova nu va putea lansa proceduri de achiziție și nu va putea lua decizii investiționale întemeiate”, a afirmat deputatul.Fostul fotbalist susține că Republica Moldova este singura țară din Europa care nu dispune de o arenă sportivă multifuncțională de nivel internațional, iar stadioanele existente nu sunt omologate pentru desfășurarea competițiilor sportive de rang înalt. În opinia sa, lipsa unei asemenea infrastructuri generează pierderi economice și limitează posibilitatea organizării marilor competiții sportive sau a evenimentelor culturale internaționale.Inițiativa este promovată în contextul examinării proiectului bugetului de stat pentru anul 2026, document care a fost votat în primă lectură de Parlament la data de 12 decembrie. Ulterior, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a organizat consultări publice, iar bugetul urmează să fie supus votului final.În același timp, în Republica Moldova există deja Arena Chișinău, un complex sportiv multifuncțional inaugurat în ultimii ani, care găzduiește competiții sportive și evenimente de amploare. Cu toate acestea, deputatul PAS afirmă că este necesară construcția încă unei arene naționale, de această dată una de nivel internațional, care să corespundă standardelor pentru competiții majore.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.