Universitatea de Stat din Moldova trimite peste 500 de cărți copiilor din diaspora
TVR Moldova,
12 decembrie 2025 15:10
Copiii din diaspora vor putea să citească mai mult în limba română. Asta datorită unei iniţiative menite să consolideze şi să dezvolte identitatea românească nu doar în Republica Moldova, dar şi peste hotare. Peste 500 de cărţi au fost adunate de studenţi, lectori şi asociaţii obşteşti la Universitatea de Stat din Moldova. Acestea urmează să ajungă în centrele educaţionale din Europa pentru ca cei mici aflaţi departe de ţară să poată citi istorie, literatură sau poveşti tradiţionale româneşti.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 30 minute
17:20
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) spune că este „prematur și nefundamentat” să se vorbească despre impactul achizițiilor energiei de avarie asupra prețurilor finale la electrictate. Agenția a subliniat acest lucru în contextul afirmațiilor apărute în spațiul public referitoare la costurile energiei electrice procurate de Moldelectrica în baza contractelor de ajutor de avarie.
Acum o oră
17:10
Astăzi, 12 decembrie, datele numerologice atrag atenția prin simbolul echilibrului și al noilor începuturi. În cadrul emisiunii TeleMatinal de la TVR Moldova, numerologul și astrologul Corina Leonte a vorbit despre semnificația acestei zile și despre influența cifrelor asupra diferitelor aspecte ale vieții.
17:00
Laura Codruța Kovesi, despre situația justiției din România: Independența magistraturii, în pericol # TVR Moldova
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a transmis un mesaj de sprijin pentru magistrații care au denunțat abuzurile din justiție în documentarul Recorder. Ea și-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la dezvăluirile care afectează independența și reputația magistraturii, scrie TVR Info.
17:00
Integrarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și a Universității Tehnice a Moldovei ar urma să se producă la începutul anului viitor, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, vineri, în cadrul unui live organizat săptămânal pe Facebook.
16:50
Laura Codruța Kovesi, despre abuzurile din justiție: Independența magistraturii este pusă în pericol # TVR Moldova
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a transmis un mesaj de sprijin pentru magistrații care au denunțat abuzurile din justiție în documentarul Recorder. Ea și-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la dezvăluirile care afectează independența și reputația magistraturii, scrie TVR Info.
Acum 2 ore
16:40
Inteligența artificială în școli și universități: instrument de suport sau risc pentru educație? # TVR Moldova
În era digitalizării, sistemul educațional trece prin transformări majore. Tehnologiile moderne și inteligența artificială devin tot mai prezente în procesul de învățare, ridicând noi întrebări privind viitorul educației. Despre aceste provocări ne-a povestit Iuliana Petronela Barna, conferențiar universitar, doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
16:30
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a transmis un mesaj de sprijin pentru magistrații care au denunțat abuzurile din justiție în documentarul Recorder. Ea și-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la dezvăluirile care afectează independența și reputația magistraturii, scrie TVR Info.
16:20
Mitropolia Moldovei, un nou eșec: Biserica din Ghidighici a aderat legal la Mitropolia Basarabiei # TVR Moldova
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a respins cererea de chemare în judecată depusă de Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, împotriva Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, Chișinău. Instanța a considerat actele cu privire la aderarea parohiei respective la Mitropolia Basarabiei, parte a Patriarhiei Române, perfect legale.
16:10
Republica Moldova a mai denunțat trei acorduri încheiate cu țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI). Cele trei proiecte de lege pentru denunțare, elaborate de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor, au fost votate de Parlament în lectura a doua.
15:50
Două persoane, soţ şi soţie, au decedat în urma unui accident grav, care s-a produs astăzi, în apropiere de satul Ghindeşti, raionul Floreşti. Potrivit oamenilor legii, nenorocirea a avut loc în jurul orei 10.00.
Acum 4 ore
15:40
Sfântul Andrei rămâne una dintre cele mai așteptate sărbători ale iernii, iar în comuna Lozova, din raionul Strășeni, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie an de an. Localnicii își amintesc cu drag de obiceiurile din trecut și încearcă să le transmită mai departe tinerelor generații.
15:20
În perioada în care regiunea transnistreană se confruntă cu o criză energetică și, drept consecință, deficit bugetar, Tiraspolul se oferă să vândă electricitate malului drept al Nistrului, potrivit pretinsului ministru de externe de la Tiraspol, Vitalie Ignatiev. Până în decembrie 2024, în perioada în care malul drept al Nistrului achiziționa electricitate de la Centrala Termoelectrică Moldovenească, plătea lunar acestei stații aproximativ 20 de milioane de dolari.
15:10
Copiii din diaspora vor putea să citească mai mult în limba română. Asta datorită unei iniţiative menite să consolideze şi să dezvolte identitatea românească nu doar în Republica Moldova, dar şi peste hotare. Peste 500 de cărţi au fost adunate de studenţi, lectori şi asociaţii obşteşti la Universitatea de Stat din Moldova. Acestea urmează să ajungă în centrele educaţionale din Europa pentru ca cei mici aflaţi departe de ţară să poată citi istorie, literatură sau poveşti tradiţionale româneşti.
14:10
Bugetul pentru anul 2026 va fi supus votului deputaţilor de la Chişinău. Proiectul a fost analizat de comisia de specialitate, iar astăzi urmează să fie dezbătut în plenul legislativului. Opoziţia parlamentară critică bugetul propus de Guvern şi anunţă că va înainta mai multe amendamente.
Acum 6 ore
13:40
Două persoane au decedat în urma intoxicației cu monoxid de carbon de la o sobă în raionul Dubăsari # TVR Moldova
Două persoane au decedat în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon într-o gospodărie din satul Molovata, raionul Dubăsari.
13:40
Ignatiev critică planul Chișinăului pentru Transnistria: „O încercare de a acoperi un gol” # TVR Moldova
Așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, spune că planul Chișinăului pentru soluționarea conflictului transnistrean reprezintă „o încercare de a acoperi un gol” și insistă pe revenirea la formatul „5+2”, respins atât de Kiev, cât și de Chișinău din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
12:40
Igor Grosu: „Totul este sub control în Transnistria”, după avertismentul serviciilor ucrainene # TVR Moldova
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat înainte de ședința plenară din 12 decembrie 2025 că situația din regiunea transnistreană este sub control. Declarația vine după ce Serviciul de Informații Militare al Ucrainei (HUR) a anunțat că Rusia își intensifică activitatea militară în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
12:10
Președinta Maia Sandu i-a acordat șefului Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga, soțul ministrei Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catatlabuga, gradul special de chestor, echivalentul gradului de general-maior.
11:50
Atenție, participanți la trafic! Restricții temporare de circulație în centrul Chișinăului # TVR Moldova
În contextul organizării acțiunii social-sportive „Maratonul de Crăciun, ediția 2025”, Poliția anunță restricții temporare de circulație în sectorul Centru al municipiului Chișinău.
Acum 8 ore
10:50
Automobilul a fost confiscat în folosul statului după ce un bărbat de 40 de ani a fost prins conducând în stare de ebrietate alcoolică avansată, informează Procuratura Generală.
10:40
Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) au reținut juristul unei companii de transport al produselor alimentare după ce acesta i-ar fi oferit 20.000 de lei mită unui polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău.
10:00
Peste șapte tone de mărar de import au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA # TVR Moldova
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre reținerea oficială și, ulterior, nimicirea unui lot de 7.500 kilograme de mărar proaspăt provenit din import. Decizia a fost luată după ce analizele de laborator au confirmat depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticid Penconazol - un risc potențial pentru sănătatea umană.
10:00
Arme pneumatice au fost depistate în bagajul unui străin la Aeroport Internațional Chișinău # TVR Moldova
Poliția de Frontieră transmite că a găsit trei arme pneumatice în valiza unui cetățean străin în urma unui control la Aeroportul Internaționale Chișinău.
Acum 12 ore
09:30
/LIVE/ Ministra Muncii și Protecției Sociale: 53% din beneficiari vor primi compensația maximă # TVR Moldova
Conferința de presă dedicată prezentării datelor privind înregistrarea gospodăriilor casnice pentru compensarea cheltuielilor la căldură în sezonul rece 2025–2026
08:30
Săptămâna care urmează va fi decisivă” pentru Ucraina, a subliniat joi seară preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reiterând apelul său la o „pace dreaptă şi durabilă”, notează AFP.
07:40
Nosatîi: Radarele noastre sovietice văd avioane în Crimeea, dar nu și drone la 100 de metri # TVR Moldova
Cel de-al doilea radar pe care Republica Moldova îl achiziționează pentru protejarea spațiului aerian urmează să fie operațional în prima jumătate a anului 2026, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. În 2023, Republica Moldova a primit un radar din Franța estimat la 14 milioane de euro.
Acum 24 ore
19:50
Transportatorii vor beneficia de proceduri simplificate și costuri reduse la frontieră # TVR Moldova
Proceduri mai simple la trecerea frontierei pentru transportatorii de marfă, costuri reduse şi mai puțin timp pierdut. De aproape o lună, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Convenției privind regimul de tranzit comun, iar odată cu asta a intrat în funcțiune noul Sistem Computerizat de Tranzit. Implementarea acestui proiect s-a făcut cu sprijinul Uniunii Europene.
19:00
Conferința Promo-LEX, Transnistria: „După Luşcenko și Primakov, a venit timpul pentru planul nostru” # TVR Moldova
Situaţia din regiunea transnistreană este tot mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte drepturile omului. Locuitorii se confruntă cu militarizarea educației, arestări ilegale, iar mulţi se tem să ceară ajutor, pentru că şi acest lucru este pedepsit. Despre aceste probleme și acţiunile sau inacţiunile Chişinăului s-a discutat joi la o conferinţă naţională organizată de Asociația Promo-LEX.
18:50
Pugilistul Alexandru Paraschiv a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Box # TVR Moldova
Pugilistul Alexandru Paraschiv a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Box, organizat în Dubai. Reprezentantul Republicii Moldova a fost învins astăzi în semifinale categoriei de 67 de kilograme de un sportiv din Uzbekistan.
18:20
Autorităţile de la Chişinău nu știu de o intensificare a activităţilor militare ale Rusiei în regiunea transnistreană. Cel puţin asta declară viceprim-ministru pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Reacţia vine după ce surse din spionajul ucrainean au declarat că Moscova mobilizează rezervişti în stânga Nistrului şi pregăteşte operaţiuni secrete pentru a destabiliza situaţia din Republica Moldova. Reprezentanţi ai Asociației Promo-LEX confirmă că există astfel de informaţii.
Ieri
17:40
Astăzi marcăm Ziua Internațională a Munților și vă invităm într-o călătorie în Munții Tatra din Slovacia, cea mai înaltă zonă a Carpaților.Jurnalistul TVR MOLDOVA Ion Railean a vizitat aceste locuri fascinante și obiectivele turistice din zonă și a revenit cu imagini memorabile, pe care vi le arătăm în următorul material.
17:30
În sesiunea de examene din 2025, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au depistat multiple cazuri de fraudă la examenele naționale de absolvire a gimnaziului după ce mai multe comisii școlare au permis copierea în timpul probelor scrise. În total, au fost raportate încălcări în 18 instituții de învățământ din opt raioane și două municipii ale țării.
17:00
Lingvist, specialist în onomastică, Anatol Eremia s-a stins din viață pe 10 decembrie, la vârsta de 94 de ani, transmite Institutul de Filologie Română „B.P.-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova. Anatol Eremia a fost un redutabil lingvist, specialist în onomastică și toponimie.
16:40
Plahotniuc a rămas fără martori? Mulți sunt plecați sau inculpați, spune avocatul Lucian Rogac # TVR Moldova
În dosarul „Frauda bancară”, în care Vladimir Plahotniuc este cercetat pentru escrocherie și spărarea banilor, dintre cei 27 de martori acceptați de instanță din lista propusă de avocații oligarhului, majoritatea se află în străinătate sau sunt vizați în alte dosare penale, ceea ce complică prezența lor la audieri, susține avocatul fostului lider PDM, Lucian Rogac.
16:30
Șeful NATO: Conflictul cu Rusia ar putea fi la fel de devastator ca războaiele bunicilor noștri # TVR Moldova
Șeful NATO, Mark Rutte, a îndemnat joi statele membre să își intensifice eforturile de apărare pentru a preveni un război declanșat de Rusia, care ar putea fi „pe scară largă, asemenea războaielor pe care le-au trăit bunicii și străbunicii noștri”.
16:10
Renumita scriitoare, Ana Blandiana, a revenit de curând la Chișinău, pentru a lansa o nouă carte, dar și pentru a se întâlni cu cititorii de la noi.La Biblioteca Națională a R. Moldova a participat la un dialog public cu scriitorul Iulian Filip, intitulat sugestiv "Drumul vieții". Cum a fost întâlnirea, aflați din materialul realizat de echipa TeleMatinal.
15:50
Prim-ministrul bulgar Rosen Jelyazkov a demisionat joi, în urma unor săptămâni de manifestaţii stradale împotriva politicilor economice și a perceputului eșec în combaterea corupției, scrie TVR Info.
15:10
Cunoașteți istoria lui Ion Graur,ceasornicarul care are grijă de cel mai important orologiu din țară # TVR Moldova
Arcul de Triumf, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Chişinăului, a fost înălțat în 1841, de către arhitectul din Odesa, Luka Zauşchevici. Edificiul a avut drept prototip o construcţie omonimă din Roma. Pe Arcul de Triumf se află și cel mai mare orologiu din țară, cu o istorie de peste 100 de ani. Cine este meșterul care are grijă de cel mai important ceas de la noi, dar și cum controlează timpul acestuia vedeți în următorul reportaj, realizat de jurnalistul TVR MOLDOVA, Alexandru Leahu.
15:10
„NATO ne invadează”, „Europa ne închide bisericile” - Sperietorile care bântuie Republica Moldova # TVR Moldova
De ani întregi, aceleași sperietori bântuie spaţiul public din Republica Moldova. Ba că NATO ne invadează, Europa ne închide bisericile, Occidentul ne trimite migranți, iar Chişinăul ar fi împins într-un război pe care nu l-a cerut nimeni. Narațiuni fabricate, reluate la comandă și împachetate în frică, pentru a ține societatea divizată și vulnerabilă. În acest reportaj, demontăm, rând pe rând, cele mai puternice sperietori pro-ruse care au intoxicat opinia publică din R. Moldova.
15:00
Perciun și Bostan decid astăzi soarta universității din Cahul. Întrebările incomode pentru Guvern # TVR Moldova
Astăzi, 11 decembrie, se decide soarta Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, care urmează să fie absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei conform unui proiect al Ministerului Educației și Cercetării. Prorectorul universității din Cahul, Ion Ghilețchi, susține că proiectul cu pricina a fost ascuns de minister în campania electorală, că o parte din problemele menționate de angajații executivului reprezintă rezultatele politicii ministeriale din ultimii ani. Mai mult, Ion Ghilețchi, reia acuzațiile la adresa Ministerului Educației și Cercetării că ar fi croit absorbția pentru a-i perpetua mandatul de rector al Universității Tehnice a Moldovei pentru Viorel Bostan.
14:20
Dronele Ucrainei au lovit infrastructura Lukoil: producția la Vladimir Filanovsky, oprită # TVR Moldova
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a atacat pentru prima dată câmpul petrolier rusesc Vladimir Filanovsky din Marea Caspică folosind drone cu rază lungă de acțiune, oprind producția de petrol și gaze de la peste 20 de sonde, a declarat o sursă din cadrul instituției pe 11 decembrie, pentru KyivIndependent.
13:40
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină condusă de un șofer beat și fără permis # TVR Moldova
Un bărbat de 66 de ani a murit noaptea trecuta după ce a fost lovit de un automobil condus de un şofer beat şi fără permis de conducere.
13:10
Nouă deținuți coordonau escrocherii online din penitenciare: Prejudiciu de peste 270.000 lei # TVR Moldova
Poliția municipiului Chișinău informează că a destructurat activitatea infracțională a unui grup criminal compus din nouă deținuți, cu vârste între 23 și 35 de ani, suspectați de comiterea a cel puțin patru episoade de escrocherie realizate prin intermediul aplicațiilor de telecomunicații. Prejudiciul total cauzat victimelor depășește suma de 270.000 de lei.
12:50
Ambasada R. Moldova la Kiev suspendă primirea cererilor de cetățenie începând cu 23 decembrie # TVR Moldova
Secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina sistează pe termen nedeterminat recepționarea cererilor privind cetățenia începând cu 23 decembrie 2025. Anunțul vine în contextul modificărilor recente cu privire la legislația națională.
12:40
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre nimicirea unui lot de margarină de 10.720 kg. Motivul retragerii și nimicirii lotului este depistarea sumei dintre 3-monoclorpropandiol (3-MCPD) și esteri ai acizilor grași de 3-MCPD, exprimată ca 3-MCPD peste nivelurile maxime admise de legislație
12:20
ACTUALIZARE: Incendiul de pe acoperișul unui bloc de locuințe de pe bulevardul Renașterii Naționale din Chișinău, situat vizavi de circul din Chișinău, a fost stins, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Instituția precizează că a fost afectată o suprafață de 50 de metri pătrați de pe acoperișul clădirii și că au fost salvați circa 2.000 de metri pătrați.
12:10
Procesul de reintegrare cu Transnistria va dura mai mult decât aderarea la UE, spune Valeriu Chiveri # TVR Moldova
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că reintegrarea Republicii Moldova va necesita o perioadă de timp mai îndelungată decât cea estimată pentru avansarea spre aderarea la Uniunea Europeană. Oficialul a subliniat că, deși cele două procese sunt interconectate, abordarea lor trebuie să fie distinctă pentru a asigura rezultate eficiente și durabile.
11:40
Președintele american Donald Trump a lansat o schemă care oferă vize americane accelerate pentru străinii bogați care pot plăti cel puțin un milion de dolari, scrie TVR Info.
10:50
Contrabandă cu vin moldovenesc în SUA. Șase persoane și patru companii au fost trimise în judecată # TVR Moldova
Patru companii din Republica Moldova și șase persoane au fost trimise în judecată pentru contrabandă cu vin moldovenesc în SUA. Procuratura spune că învinuiții ar fi exportat ilegal în SUA vin din Republica Moldova ca suc de rodii și vin georgian în 2021–2023. Valoarea produselor depășesc 3,6 milioane de lei, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
10:20
Biroul Temu din Dublin, a fost percheziționat din cauza preocupărilor legate de subvențiile chineze # TVR Moldova
Sediul central european al Temu din Dublin a fost percheziționat de autoritățile de reglementare din UE săptămâna trecută, din cauza îngrijorărilor legate de potențialele subvenții de stat chineze acordate retailerului online, o filială a gigantului chinez de comerț electronic PDD Holdings (PDD.O), a declarat miercuri o persoană familiarizată cu situația, transmite reuters.com.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.