Ai fost sunat să-ți schimbi contorul? Fii atent, escrocii apelează din numele „Premier Energy” pentru a-ți colecta datele personale

UNIMEDIA, 3 decembrie 2025 17:40

Premier Energy Distribution avertizează consumatorii despre apeluri frauduloase prin care persoane necunoscute solicită date personale sub pretextul schimbării contoarelor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 15 minute
18:40
Oamenii legii oferă noi detalii despre drona descoperită în apropierea localității Pepeni din raionul Sîngerei. Potrivit Poliției, după ce au găsit aparatul de zbor sâmbătă, doi bărbați l-au dezmembrat, scoțând motorul și celelalte componente ale dispozitivului.
Acum o oră
18:20
După ore de dezbateri în cadrul ședinței de audiere publică a Raportului de audit de la compania Teleradio-Moldova (TRM), inclusiv cu discuții pe mai multe încălcări în cadrul companiei, s-a constatat că contractul directorului TRM, care prevedea o compensație de 1,5 milioane de lei în cazul demiterii, ar fi fost semnat ilegal și fără mandatul Consiliului de Supraveghere. Opt persoane ar fi știut despre document, iar acum, opoziția cere organelor de drept să investigheze modul în care a fost perfectat actul. „Nu vreau să cred că există o înțelegere criminală între conducerea instituției și membrii Comisiei”, a declarat deputatul PDA, ALexandru Verșinin. „Nimeni nu a făcut un secret din aceasta”, a declarat în replică directorul TRM, Vlad Țurcanu.
18:00
Angajații unui magazin de băuturi din Ashland, Virginia, au făcut o descoperire surprinzătoare la început de săptămână. Au găsit un raton prăbușit în baia magazinului ABC, după ce în prealabil a vandalizat rafturile cu băuturi, consumând mai multe tipuri de alcool. Imaginile cu animalul au devenit, în scurt timp, virale, scrie adevarul.ro.
18:00
Ministra Afacerilo Interne, Daniella Misail Nichitin, ministrul Sănătății, Emil Ceban, precum și Valentina Olaru, secretară de stat a Ministerului Educației, care fac parte din Comisia Națională Antidrog au pezentat, într-un briefing de presă, primele constatări și măsuri prioritare pentru combaterea traficului și consumului de droguri, fenomen care s-a răspândit vertiginos în R. Moldova în ultima perioadă. Astfel, măsurile ce urmează a fi implementate țin atât de prevenție, începând de pe băncile școlilor, cât și de studierea noilor tipuri de substanțe interzise, apărute pe piața neagră, precum și de consolidarea serviciilor de tratament și reabilitare, în cadrul dispanserelor narcologice.
Acum 2 ore
17:40
Premier Energy Distribution avertizează consumatorii despre apeluri frauduloase prin care persoane necunoscute solicită date personale sub pretextul schimbării contoarelor.
17:30
Omul de afaceri austriac Bernd Bergmair - fost coproprietar al portalului de conținut pentru adulți Pornhub - s-a adresat Departamentului Trezoreriei SUA cu o solicitare de a cumpăra activele externe ale „Lukoil”, companie aflată sub sancțiuni, relatează Reuters, citând două surse familiarizate cu situația, potrivit Moscow Times, citat de antena3.
17:20
Oamenii legii au venit cu detalii despre drona depistată în satul Pepeni din raionul Sîngerei. Potrivit Poliției, dispozitivul a fost găsit sâmbătă de un sătean, pe un deal din apropierea localității, iar astăzi acesta a decis să transporte obiectul acasă. „Specialiștii Secției Tehnico-Explozivǎ a Poliției urmează să o examineze în condiții speciale”, mai menționează autoritățile.
17:10
Actorul Emilian Crețu a dezvăluit public numele nepoțelului său, fiul surorii sale Maria. Micuțul se va numi Elisei, iar vestea a fost anunțată chiar de prezentatorul TV pe contul său de Instagram.
Acum 4 ore
16:50
O secțiune a conductei petroliere Drujba, una dintre principalele rute prin care petrolul rusesc ajunge în Europa Centrală, a fost distrusă într-o explozie în regiunea Taganrog, în sud-vestul Rusiei, scrie adevărul.ro.
16:40
Primăria satului Pepeni a publicat imagini video cu drona descoperită recent în apropierea localității. Potrivit primarului Oleg Cernei, dispozitivul a fost găsit de un sătean care, în loc să anunțe autoritățile, a încărcat drona în remorca unui motocultor și a transportat-o în comună.
16:30
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că în perioada 20.11.2025 – 02.12.2025, pe teritoriul Republicii Moldova s-au înregistrat 2 focare de Pesta porcină africană (PPA) și 4 focare de Rabie.
16:20
Mii de palestinieni s-au adunat marți, 2 decembrie, în Khan Younis, Gaza, pentru a sărbători nunta a 54 de cupluri care nu au putut să se căsătorească până acum din cauza bombardamentelor israeliene asupra teritoriului palestinian, scrie adevarul.ro.
16:10
O dronă a fost depistată în satul Pepeni din raionul Sîngerei. Imaginile au fost publicate de primarul localității, Oleg Cernei.
16:00
„În spatele deciziei instanței de a aproba 27 de martori ai apărării lui Plahotniuc dintr-un total de peste 160 de persoane se ascund mai multe „tertipuri” și „mișcări” pentru a compromite procesul și construcția apărării”. Atenționările sunt făcute de avocatul Lucian Rogac și observatorul independent Fadei Nagacevschi, care susțin că „judecătorii au selectat intenționat un grup de martori despre care știu că, într-un număr mare, vor refuza să se prezintă în fața instanței”. Magistrații nu au comentat aceste declarații.
15:50
O tragedie cutremurătoare a avut loc în regiunea Kemerovo din Rusia. O adolescentă de 14 ani și iubitul ei, în vârstă de 16 ani, au fost reținuți de autorități după ce ar fi planificat și comis uciderea mamei fetei, transmiet SHOK.md.
15:30
Interpreta Aura își sărbătorește astăzi, 3 decembrie, ziua de naștere. Cu acest prilej, admiratorii și colegii de scenă i-au transmis cele mai calde urări: „La mulți ani frumoși, Aura! / Sănătate și fericire”. De asemenea, nici artista nu a ezitat să își dedice un mesaj profund, de ziua sa.
15:30
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este greșit să se spună că Vladimir Putin a respins planul de pace al SUA pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, transmite Ukrainska Pravda, citat de digi24.ro.
15:10
Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat la UNInterviu pentru UNIMEDIA că anul 2026 va fi un an al schimbărilor, iar ceea ce ține de bilanțul acestui an, fostul șef de stat l-a catalogat drept „Polnîi PAS”.
Acum 6 ore
14:50
Un bărbat de 56 de ani a fost găsit fără suflare pe strada Albișoara din Chișinău, după ce, potrivit primelor informații oferite de Poliție, ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuit.
14:40
Când Vladimir Putin a intrat în cursa pentru realegerea din 2024, Kremlinul a publicat declarațiile sale oficiale de avere. Pe hârtie, liderul de la Moscova pare un funcționar obișnuit, cu venituri modeste și aproape fără bunuri personale. Salariu, două apartamente, câteva mașini vechi și economii care nici măcar nu îl trec în categoria milionarilor, scrie Libertatea.
14:40
Tensiuni la audierea publică a Raportului de audit de la compania Teleradio-Moldova (TRM). Deputatul partidului „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin a ridicat întrebări privind gestionarea banilor publici la instituție și a cerut un răspuns la întrebările care, potrivit lui, frământă opinia publică: „Se fură măcar 1 leu din banii publici la această companie? Nu vreau să cred, dar am dubii rezonabile”. La rândul său, directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, pe de o parte, a recunoscut că sunt nereguli la televiziune, dar respinge acuzațiile de furt. Una dintre aceste situații este cu privire la cardul corporativ, care a fost folosit „de un hoț” pentru contractarea unor taxiuri în câteva capitale europene.
14:30
Un bărbat moldovean în vârstă de 50 de ani a fost arestat la Mirandola, regiunea Emilia-Romagna, după ce a încercat să-i mituiască pe polițiști cu suma de 2.000 de euro pentru a-l scăpa de consecințele unui furt de motorină comis chiar la firma unde lucra. „Două mii de euro dacă închideți ochii” a fost, în esență, oferta repetată cu insistență oamenilor legii, transmite rotalianul.com.
14:20
O întâlnire planificată la Bruxelles între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi delegaţia americană care a fost în vizită la Vladimir Putin, care îl includea pe trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, şi pe ginerele lui Trump, Jared Kushner, a fost anulată. Citând „surse”, corespondentul „Kyiv Post” la Washington DC, Alex Raufoglu, a scris pe X că „întâlnirea de la Bruxelles a fost anulată” şi a menţionat că preşedintele ucrainean, care marţi a fost în Irlanda, se întoarce la Kiev, scrie digi24.ro.
14:10
Dispute pe Regulamentul Circulației Rutiere pe un traseu din Hîncești. Potrivit unor imagini postate pe rețelele de socializare, un șofer a fost somat de polițiști să oprească, pentru că nu s-ar fi oprit corect la indicatorul STOP. „Unde a trebuit să oprești?”, l-a întrebat polițistul.
14:00
Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor au declarat că fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal Chișinău „nu va participa la votarea modificărilor la bugetul pentru anul 2025, introduse sub controlul fracțiunilor MAN și PAS”.
14:00
Kim Kardashian se bucură de venirea sărbătorilor de iarnă și se vede. Vedeta internațională și-a obișnuit fanii cu modul inedit în care își pregătește casa pentru evenimente speciale, precum venirea Crăciunului. Într-un filmuleț recent, ea le-a dezvăluit fanilor cum arată casa ei. Este de-a dreptul spectaculoasă, scrie Can Can.
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la carburanții standard, aplicabile pentru 4 decembrie 2025. Astfel, prețul pentru un litru de motorină scade cu 20 de bani, iar pentru un litru de benzină - cu un ban.
13:10
Situațiile neprevăzute din trafic pot apărea oricând: defecțiuni tehnice, pană de cauciuc, probleme electrice sau accidente rutiere. În astfel de momente, intervenția promptă este esențială pentru siguranța șoferilor și fluidizarea traficului. Unul dintre serviciile specializate disponibile în Republica Moldova este Auto Club Asist, companie care oferă evacuator și tractări auto în Chișinău și pe teritoriul întregii țări.
13:10
Angajați ai mai multor întreprinderi din capitală s-au adunat, astăzi, la ședința CMC, pentru a le cere consilierilor municipali să voteze ajustările la buget, ca să-și poată primi lefurile, în prag de sărbători. „Ne e teama că vom rămâne fără salarii pentru lunile noiembrie și decembrie”, a spus o angajată RTEC. „În spatele deciziei pe care o luați astăzi sunt familiile, copiii noștri și ziua noastră de mâine. Nu cerem privilegii, doar dreptul de a fi plătiți pentru munca pe care o facem cu demnitate și dăruire”, a adăugat o angajată de la Spații Verzi.
13:00
Un accident cu implicarea a trei automobile a avut loc ieri pe o stradă din sectorul Rîșcani. Potrivit informațiilor, șoferul care s-ar face vinovat de accident a fugit de la fața locului.
13:00
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, anunță că informează în continuare partenerii internaționali despre procesul judiciar inițiat de Ministerul Justiției împotriva formațiunii pe care o conduce.
Acum 8 ore
12:50
Fosta șefă a diplomației europene, Federica Mogherini, și un diplomat de rang înalt al Uniunii Europene, Stefano Sannino, au fost eliberați din arest după ce au fost reținuți în cadrul unei anchete privind fraudă și corupție, a anunțat miercuri Parchetul European (EPPO). Procurorii au precizat că cei doi „nu prezintă risc de fugă”, scrie adevarul.ro.
12:40
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească anunță despre un grav incident care a avut loc la data de 2 decembrie 2025, în municipiul Ungheni, când o echipă de asistență medicală urgentă a fost amenințată cu arma în timpul unei intervenții.
12:30
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un nou mecanism de acordare a compensațiilor pentru sezonul rece 2025-2026. Astfel, ajutorul maxim acordat a scăzut simțitor, de la 1400 la 1000 de lei, iar unele categorii de persoane au fost excluse din lista beneficiarilor.
12:30
Administraţia Trump a anunţat că a suspendat toate cererile de imigrare, inclusiv procesarea cărţilor verzi şi a cetăţeniei americane, depuse de imigranţi din 19 ţări non-europene, invocând motive de securitate naţională şi siguranţă publică, transmite Reuters, citat de digi24.ro.
12:10
Consilierii PAS din CMC au părăsit ședința de astăzi a Consiliului, la scurt timp după ce aceasta s-a început, acuzându-l pe primarul Ion Ceban că „organizează dezmăț împreună cu aleșii lui”. În lipsă de cvorum, întrunirea nu a mai putut continua
12:00
Președinta Maia Sandu nu se arată foarte optimistă în raport cu o posibilă schimbare a planurilor Moscovei în raport cu Republica Moldova, după anunțui lui Ilan Șor că se retrage din politică. „Nu cred că Moscova își schimbă atitudinea în raport cu RM, din păcate, am vrea să avem o relație normală și am vrea să știm că Kremlinul nu se amestecă în treburile noastre interne, dar, așa cum am văzut în ultimii ani, inclusiv după alegeri, atitudinea Kremlinului nu s-a schimbat”, a declarat șefa statului, după ședința de ieri a CNS.
12:00
Partidul Nostru a înregistrat în Legislativ un proiect de Hotărâre pentru instituirea Comisiei parlamentare de anchetă care să verifice toate achizițiile și cheltuielile publice efectuate de către ministere și instituții în perioada stării de urgență din 2022–2023. Astfel, deputații Fracțiunii Partidului Nostru cer să fie făcută lumină în ceea ce privește eventualele supraprețuri și conflicte de interese, dar și firmele selectate la achiziții.
11:40
Consilierii municipali s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară, care, însă, nu s-a soldat cu nici un subiect discutat și niciun proiect aprobat. După un schimb de replici acide între consilierii PAS și primarul general, Ion Ceban, primii au anunțat că părăsesc sala, iar CMC a rămas fără cvorum, așa cum lipseau și aleșii PSRM. Ședința a fost amânată pentru mâine.
11:40
Replici între consiliera PAS, Zinaida Popa, și primarul capitalei, Ion Ceban, la ședința de astăzi a CMC. „Dvs de fiecare dată veți aduce oameni în sală să aveți „otmazcă” și mai repede să votăm proiecte de decizie?”, l-a întrebat Popa pe edil. „Cred că acești oameni merită un pic de respect”, i-a răspuns Ceban. „Fracțiunea MAN solicită să luați act de declarațiile nesimțite ale codruților din PAS”, a strigat un ales din sală.
11:40
Trimisul președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, a ajuns marți pentru a șasea vizită la Moscova, în misiunea sa de a negocia încheierea războiului din Ucraina. Toate semnele și declarațiile oficiale arată că pacea nu este în niciun caz mai aproape, în acest moment, și că pozițiile Moscovei și cele ale Kievului sunt încă ireconciliabile, scriu BBC Russian, Kyiv Post și NBC, citate de presa română.
11:30
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu Procuratura municipiului Bălți, efectuează mai multe percheziții la persoane din conducerea Penitenciarului nr. 6 Soroca, precum și la un deținut din aceeași instituție. Operațiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal deschis pe fapte de corupere pasivă și corupere activă.
11:20
Consilierii municipali se întrunesc astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează 5 subiecte, printre care și cel cu privire la desemnarea reprezentanților CMC în instanțele de judecată și alte instituții.
11:10
Consilierii municipali se întrunesc astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează 5 subiecte, printre care și cel cu privire la desemnarea reprezentanților CMC în instanțele de judecată și alte instituții.
11:00
Consilierii municipali se întrunesc astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează 5 subiecte, printre care și cel cu privire la desemnarea reprezentanților CMC în instanțele de judecată și alte instituții.
11:00
Instanța a respins aprobarea listei integrale a martorilor apărării în dosarul în care este vizat Vlad Plahotniuc. Din cei peste 160 de persoane propuse să fie chemate la audieri în fața completului, judecătorii au acceptat doar 27. Avocatul Lucian Rogac califică încheierea magistraților drept o „discriminare și o nouă tentativă de dezavantajare a lui Vlad Plahotniuc în construcția apărării”. Magistrații au lăsat fără reacție mențiunea avocaților.
11:00
Politicianul Petr Vlah, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a efectuat radiografia situației din Autonomia Găgăuză, care se pregătește de un nou scrutin de alegeri în legislativul local, este ocolită de ambasadori, nu are un bașcan cu puteri depline în funcție, toate în lipsa cu desăvârșire a unui dialog cu puterea centrală de la Chișinău. Care este starea de spirit în regiune, ce trebuie să facă viitoarea Adunare Populară și cum pot fi corectate lucrurile, aflați din UNInterviu pentru UNIMEDIA cu Petr Vlah.
Acum 12 ore
10:50
Guvernul Munteanu s-a convocat într-o nouă ședință. Inițierea negocierilor pe mai multe acorduri, pe ordinea de zi, dar și aprobarea compensațiilor la energia electrică, pentru luna care deja s-a încheiat - noiembrie 2025.
10:50
Guvernul a aprobat mai multe cereri de demisie de la conducerea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, la propunerea secretarului general al Guvernului, fostul ministru al Muncii, Alexei Buzu. Vezi despre cine este vorba.
10:40
Consilierii municipali se întrunesc astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează 5 subiecte, printre care și cel cu privire la desemnarea reprezentanților CMC în instanțele de judecată și alte instituții.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.