Incendiu la un cămin temporar din Vatra: 15 persoane evacuate, intervenție de nivel sporit a pompierilor IGSU
Un incendiu de proporții a izbucnit în dimineața zilei de 9 noiembrie 2025 la un cămin temporar al unei întreprinderi de producere a asfaltului din orășelul Vatra, municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pompierii au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru a stinge flăcările.Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:36, iar la fața locului, pe strada Feroviarilor 10, au fost direcționate mai multe echipaje de salvatori și pompieri.Ajunși la destinație, salvatorii au stabilit că incendiul a cuprins căsuțe de tip container, utilizate ca spații de locuit pentru angajații întreprinderii. Înainte de sosirea echipelor de intervenție, 15 persoane s-au evacuat în siguranță din clădirea afectată, cu o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați.Pentru coordonarea acțiunilor, a fost instituit Statul Major la fața locului. În total, 30 de salvatori și pompieri cu opt unități de tehnică au fost implicați în misiune.Datorită intervenției prompte, flăcările nu s-au extins la alte obiective din apropiere, iar un cămin similar aflat în vecinătate a fost protejat. Arderea a fost localizată la ora 08:02, iar nivelul sporit de intervenție a fost anulat la ora 08:14. Incendiul a fost lichidat complet la ora 09:32.Potrivit IGSU, nu au fost raportate victime, iar cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.