Constantin Țuțu urmează să revină Republica Moldova
TVR Moldova,
3 septembrie 2025 10:10
Fostul deputatul PDM, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat. Acesta ar urma să sosească joi, la ora 9:30, la Chișinău.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 30 minute
12:50
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 3 septembrie 2025, un mesaj în deschiderea ediției a VIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat - Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă, în cadrul evenimentului de deschidere organizat la Centrul Mediacor din Chișinău (Universitatea de Stat din Moldova).
12:40
Ministra Justiției, detalii despre extrădarea lui Plahotniuc: Urmează să fie încarcerat # TVR Moldova
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat miercuri dimineață că procesul de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc se desfășoară conform procedurii legale și că autoritățile moldovenești așteaptă decizia celor elene. Pe 28 august, Curtea de Apel din Atena și-a dat acordul pentru extrădarea oligarhului, acum urmează să se pronunțe Ministerul Justiției din Atena.
Acum o oră
12:20
Din inima Chișinăului până la mănăstirile istorice ale Moldovei – între 3-5 septembrie, Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, revine în Republica Moldova.
Acum 2 ore
12:00
Ce riscă persoanele care își vând voturile chiar în ziua alegerilor? Răspunsul vicepreședintelui CEC # TVR Moldova
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica, a atenționat că, în cazul coruperii alegătorilor, sunt prevăzute sancțiuni contravenționale și penale atât pentru cei care oferă mită electorală, cât și pentru cei care acceptă mită electorală. El a mai subliniat că s-au atestat cazuri în care, în secțiile destinate locuitorilor din regiunea transnistreană, unii cetățeni s-au apropiat de membrii comisiei electorale să le ceară bani după ce și-au exprimat votul.
11:50
Ministerul Afacerilor Externe informează, prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, despre producerea unui grav accident rutier la data de 3 septembrie 2025, ora 10:27, în localitatea Dămideni, județul Botoșani.
11:30
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a menționat că a fost informată de autoritățile ucrainene că în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2025 o dronă rusească de tip Shahed ar fi traversat spațiului aerian în regiunea de nord a Republicii Moldova.
Acum 4 ore
10:50
Foștii premieri ai României, Năstase și Dăncilă, au participat la „summitul dictatorilor” # TVR Moldova
Foștii premieri ai României din partea PSD, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, au participat la Beijing la parada dedicată marcării a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, scrie TVR Info.
10:40
Foștii premieri PSD, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, au participat la Beijing la parada dedicată marcării a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial, scrie TVR Info.
10:30
ASP îndeamnă cetățenii R. Moldova cu drept de vot să verifice valabilitatea actelor de identitate # TVR Moldova
Agenția Servicii Publice îndeamnă toți cetățenii Republicii Moldova să verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le dețin și, după caz, să întreprindă acțiunile necesare pentru preschimbarea acestora până la data scrutinului.
10:20
Constantin Țuțu urmează să revină Republica Moldova. Și-a cumpărat singur biletul la avion # TVR Moldova
Fostul deputatul PDM, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat. Acesta ar urma să sosească joi, la ora 9:30, la Chișinău, după ce și-a cumpărat singur bilet, potrivit surselor TVR Moldova.
10:10
Fostul deputatul PDM, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat. Acesta ar urma să sosească joi, la ora 9:30, la Chișinău.
09:40
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, cercetat în dosarul „Frauda bancară”, a fost reținut aseara, pentru 72 de ore într-un nou dosar de spălare de bani, potrivit surselor TVR Moldova. Avocatul lui Andronachi spune ca e un dosar inițiat în 2021, însă faptele care i se incriminează le-ar fi comis în 2014.
Acum 6 ore
08:10
Tranziția serviciilor de facturare de la Moldovagaz la Energocom va dura aproape un an # TVR Moldova
Directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, a anunțat că gazele naturale cumpărate în avans nu vor mai fi stocate, ci livrate în termen, pentru a optimiza costurile de transport și depozitare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Conexiuni Economice”. Totodată, Buzatu a precizat că tranziția serviciilor de facturare de la Moldovagaz la Energocom va dura aproape un an, perioadă în care compania va implementa sisteme moderne de gestiune.
Acum 24 ore
23:20
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost angajată la firma de avocatură „Jones Day” din Washington unde a lucrat în perioada 2011-2016, potrivit unui anunț publicat pe o platformă de socializare de compania respectivă. Veronica Dragalin a plecat din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție în februarie 2025 pe fundalul unui conflict cu reprezentanții puterii.
20:40
La Chișinău, a fost lansată „Busola electorală", un nou instrument de educaţie electorală # TVR Moldova
"Busola electorală", un nou instrument digital interactiv de educaţie şi orientare electorală, a fost lansat astăzi, în premieră, la Chișinău. Proiectul, inspirat din modele europene, îşi propune să ajute cetăţenii să ia o decizie informată la scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Platforma este menită să consolideze procesele democratice din Republica Moldova, prin încurajarea unui vot informat.
20:20
Autoritatea Națională pentru Cetățenie: mai puțină birocrație și eliminarea avocaturii clandestine # TVR Moldova
Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), Silviu Gabriel Barbu, a pledat în cadrul unei mese rotunde organizate de Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României pentru reglementări legale clare ale profesiei de avocat în contextul noilor modificări la Legea cetățeniei române în scopul debirocratizării procesului și pentru combaterea avocaturii clandestine.
20:10
Artiștii și organizațiile culturale din Republica Moldova vor putea accesa finanțări și pot obţine colaborări la nivel european, de la 1 ianuarie 2026, în urma Acordului de aderare la programul Uniunii Europene "Europa Creativă". Documentul a fost semnat azi la Chișinău de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, şi comisarul european pentru Echitate între Generații, Tineret, Cultură și Sport, Glenn Micallef.
19:50
SONDAJ: Majoritatea cetățenilor UE - pentru extindere, cea din statele candidate – pentru aderare # TVR Moldova
Majoritatea cetățenilor UE susțin extinderea UE, arată un nou sondaj Eurobarometru, în timp ce sondajele de percepție din țările candidate indică sprijinul general pentru aderarea la UE, potrivit Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătatea Estică a Comisiei Europene.
19:40
Blocul Patriotic respinge orice coaliție cu PAS. Igor Grosu: „Câți bani erau în Kuliok?” # TVR Moldova
Liderii Blocul Electoral "Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei" au semnat astăzi o declaraţie, prin care îşi asumă să nu formeze o coaliţie cu Partidul Acţiune şi Solidaritate, dacă ajung în viitorul Parlament. Într-o conferinţă de presă, membrii blocului au chemat şi alte partide să se alăture iniţiativei. În replică, preşedintele PAS, Igor Grosu a declarat că revenirea la putere a liderilor blocului este periculoasă pentru R Moldova.
19:40
Luptătorul Artiom Roșca a debutat cu dreptul în competițiile internaționale la nivel de seniori. Reprezentantul Republicii Moldova a cucerit medalia de aur la turneul de taekwondo Multi European Games.
19:10
Alexandru Machidon va intra în atribuțiile depline de procuror general, doar după vetting # TVR Moldova
Alexandru Machidon, cel ce a câștigat concursul pentru funcția de procuror general, va prelua mandatul oficial doar după ce trece vettingul. Până la o decizie finală, Alexandru Machidon va exercita interimatul acestei funcţii.
18:40
Şi cetăţeni ai Republicii Moldova din străinătate au început să primească amenințări cu moartea. Ţinta unor astfel de mesaje audio, generate cu Inteligenţa Artificială, a fost o basarabeancă stabilită la Bruxelles care este comunicator la Comisia Europeană.
18:30
Şi cetăţeni ai Republicii Moldova din străinătate au început să primească amenințări cu moartea. Ţinta unor astfel de mesaje audio, generate cu Inteligenţa Artificială, a fost o basarabeancă stabilită la Bruxelles care este comunicator la Comisia Europeană.
18:10
A venit toamna, dar și virozele de sezon! Cum ne protejăm copiii de infecțiile din colectivitate # TVR Moldova
Cum ne protejăm copiii de infecțiile din colectivitate, ne spune medicul pediatru Liliana Vișnevschi. Iată ce sfaturi utile are pentru părinți.
17:40
Democrații-moderni afiliați lui Plahotnic, lipsiți de dreptul de a participa la alegeri # TVR Moldova
Curtea de Apel Centru a respins, pe 31 august, contestația Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM), afiliat lui Vladimir Plahotniuc, împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC). Instanța de apel a refuzat să oblige CEC să re-examineze cererea formațiunii privind înregistrarea listei candidaților la funcția de deputat pentru alegerile din 28 septembrie.
17:20
Un grup de 28 de antreprenori, investitori şi economişti din Republica Moldova au creat o nouă organizatie civica "Europa 2028". Scopul acestei iniţiative este de a susţine reformele economice și integrarea rapidă în Uniunea Europeană. Organizatia a lansat şi un manifest cu 12 paşi pentru o economie dezvoltată.
17:10
Bookfest 2025. Peste 30 dintre cele mai importante edituri de pe ambele maluri ale Prutului # TVR Moldova
Toţi iubitorii de carte sunt aşteptaţi cu o ofertă generoasă și au sansa să întâlneasca personalităţi ale lumii culturale din România şi Republica Moldova. Scriitoarea Paula Erizanu știe mai multe detalii.
17:10
Partidul Irinei Vlah are propria investigație după ce membrii săi au fost prinși cu bani de la Șor # TVR Moldova
Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, susține că perchezițiile efectuate marți dimineașă, care vizează membri ai acestei formațiuni, inclusiv viceprimarul de Comrat, au drept scop să discrediteze partidul.Marți dimineață, angajații Inspectoratului General al Poliției au făcut ample percheziții în Chișinău și Comrat într-un caz privind finanțarea ilegală. În anchetă sunt vizate 17 persoane, dintre care trei au fost reţinute.
16:40
Ungaria respinge cuplarea R. Moldova cu Ucraina pentru aderare la UE: „Ne opunem oricărei legături” # TVR Moldova
Marți, în timpul unei reuniuni informale a miniștrilor UE la Copenhaga, ministrul ungar de Externe, János Bóka, a exprimat prioritățile extinderii UE, cu un accent redus pe aderarea Ucrainei la Uniune, la pachet cu Republica Moldova. Aceste declarații au fost făcute înainte de începerea discuțiilor de lucru, dar au atras deja atenția asupra reconsiderării priorităților extinderii.
16:30
„Acțiuni provocatoare”. Paradă militară la Tiraspol pentru a marca 35 de ani ai regimului separatist # TVR Moldova
O paradă militară a avut loc la Tiraspol, marți, pentru a marca cea de-a 35-a aniversare a „proclamării republicii”. Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova califică manifestațiile drept acțiuni cu caracter provocator și orientate spre subminarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
16:20
„Acțiuni provocatoare”. Paradă militară la Tiraspol pentru a marca 35 de ani ai regimul separatist # TVR Moldova
O paradă militară a avut loc la Tiraspol, marți, pentru a marca cea de-a 35-a aniversare a „proclamării republicii”. Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova califică manifestațiile drept acțiuni cu caracter provocator și orientate spre subminarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
16:10
După 10 ani, artistul plastic român Ion Anghel a revenit la Chișinău cu o nouă expoziție, intitulată ,,Agorafobia”.
15:50
Mitropolia Basarabiei propune înscrierea Sf. Ierarh Calinic al Edessei în calendarul BOR # TVR Moldova
Întrunit sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei a hotărât luni, 1 septembrie 2025, înaintarea unei propuneri către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: înscrierea Sfântului Ierarh Calinic al Edessei în calendarul ortodox al Bisericii noastre, cu ziua de pomenire la 8 august.
15:20
Universitățile din R. Moldova își majorează taxele, dar condițiile din cămine rămân precare # TVR Moldova
Camere degradate, mobilier stricat și responsabilitatea reparațiilor pusă pe umerii studenților. Aceasta este situația în unele cămine studentesti din Republica Moldova. Pe lângă condițiile precare sunt și taxe mai mari. În câteva cămine, plătesc mai mult doar cei care își doresc condiții de tip VIP.
15:10
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță obținerea unei cote suplimentare de 300 de autorizații suplimentare pentru transportatorii moldoveni din partea Republicii Turcia.
15:10
Universitățile din R. Moldova majorează taxele, dar condițiile din cămine rămân precare # TVR Moldova
Camere degradate, mobilier stricat și responsabilitatea reparațiilor pusă pe umerii studenților. Aceasta este situația în unele cămine studentesti din Republica Moldova. Pe lângă condițiile precare sunt si taxe mai mari. În câteva cămine, plătesc mai mult doar cei care își doresc condiții de tip VIP.
15:00
Un nou proiect cinematografic aduce în prim-plan o poveste profundă despre viață, iubire și alegerile care marchează existența. Filmul urmărește viața Mariei, care locuiește împreună cu Marinel în casa modestă a fostei învățătoare, în timp ce soțul său, Dumitru, este plecat la muncă peste hotare. Reîntoarcerea Feliciei, fiica învățătoarei și prietena Mariei, cântăreață de operă stabilită la Viena, declanșează o serie de evenimente ce readuc în discuție moșteniri, prejudecăți și fragilitatea relațiilor.
14:50
Siegfried Mureșan: R. Moldova, prioritate în prima sesiune a Parlamentului European din toamnă # TVR Moldova
Trei evenimente importante dedicate Republicii Moldova au fost incluse pe agenda primei sesiuni plenare a Parlamentului European din această toamnă, care are loc săptămâna viitoare la Strasbourg, a anunțat eurodeputatul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova.
14:50
Deținutul evadat din Penitenciarul Tighina a fost condamnat la alți 11 ani de închisoare # TVR Moldova
Procuratura Orhei informează că deținutul care a evadat din Penitenciarul nr. 8 Bender și a jefuit mai multe persoane după evadare a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare.
14:40
Două companii amendate cu 5 milioane de lei pentru oferte trucate la o licitație organizată de IGP # TVR Moldova
Două companii au fost sancţionate, în total, cu cinci milioane de lei de către Consiliul Concurenţei pentru că au făcut o înţelegere ilegală înainte să participe la o licitaţie organizată de Inspectoratul General al Poliției.
14:30
Ce au confiscat oamenii legii în urma perchezițiilor la Comrat: Bani, carduri MIR, o armă și o Tesla # TVR Moldova
Inspectoratul General al Poliției precizează că, în urma descinderilor de marți dimineață, au fost reținute trei persoane, inclusiv viceprimarul de Comrat, Irina Zelenskaia, au fost ridicate sume de bani, carduri MIR, o armă păstrată ilegal, stații radio și un automobil „Tesla”. Liderul partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a scris dimineață pe pagina sa de Facebook despre faptul că unii aderenți ai formațiunii sunt vizați de percheziții.
14:10
Comisarul european: Republica Moldova are șanse mari pe piața agroalimentară europeană # TVR Moldova
Republica Moldova are oportunități semnificative să devină un jucător important pe piața agroalimentară a Uniunii Europene. Afirmaţia îi apartine lui Christophe Hansen, comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, care îşi încheie astăzi vizita oficială de trei zile. În acest timp, el a stat de vorbă cu antreprenori, producători și oficiali din sectorul agricol pentru a discuta despre provocările și oportunitățile din domeniu.
14:00
Edilul de Comrat, despre reținerea colegei sale: „Activitatea politică nu își are locul la primărie” # TVR Moldova
Primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, a precizat pentru TVR Moldova că viceprimara Irina Zelenskaia, o apropiată a Irinei Vlah, a fost singura funcționară din cadrul instituției administrative reținute în urma descinderilor de marți dimineață, pentru corupție electorală.
13:30
Noaptea trecută, atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei au ucis doi oameni și au provocat noi distrugeri.
13:20
Xenofon Ulianovschi, fost judecător al Curții de Apel Chișinău, doctor habilitat în drept și ex-președinte al Colegiului Penal al instanței, a murit marți, potrivit Asociației Judecătorilor din Republica Moldova.
Ieri
12:40
Ministerul Afacerilor Externe al Italiei a oferit detalii despre vizita lui Ceban la Roma # TVR Moldova
Ministerul Afacerilor Externe al Italiei a precizat, pentru Ziarul de Gardă, că a acordat primarului de Chișinău, Ion Ceban, aflat sub o interdicție în România și în Spațiul Schenghen, o viză cu valabilitate teritorială limitată doar pentru șederea sa în Italia și până la 3 septembrie.
12:10
În seara zilei de 1 septembrie 2025, municipiul Chișinău a fost afectat de condiții meteorologice extreme, cu intensificări ale vântului ce au depășit 18 km/h, ploi torențiale și descărcări electrice.
11:40
Oficiali ucraineni au discutat luni cu reprezentanţi ai NATO despre atacurile Rusiei asupra oraşelor ucrainene şi despre nevoia Kievului de o apărare aeriană mai bună şi de armament cu rază lungă de acţiune, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei.
11:30
„Mai mulți bani în ajunul alegerilor”: СNA a publicat probe după descinderile la „Inima Moldovei” # TVR Moldova
Centrul Național Anticorupție a publicat probe după descinderile de marți dimineață la Partidul „Inima Moldovei” condus de Irina Vlah. În urma controalelor oamenilor legii, patru persoane au fost reținute, inclusiv viceprimara de Comrat, Irina Zelenskaia.
11:30
Pe 1 septembrie 2025, în ziua în care s-au împlinit 35 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la Reședința Mitropolitană din Chișinău s-au desfășurat lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.