Milioanele ascunse ale partidelor politice: Blocul „Victoria” conduce topul

TVR Moldova, 12 iulie 2025 19:10

Unele partide politice din Republica Moldova ar fi cheltuit, anul trecut, cel puțin 20 de milioane de lei fără să declare aceste sume la Comisia Electorală Centrală. Cei mai mulţi bani ar fi fost folosiţi în acest fel de Blocul „Victorie” și Partidul Socialiştilor, potrivit celui mai recent raport prezentat de Asociaţia Promo-Lex. Niciun reprezentant al acestor partide nu a vrut să comenteze raportul. Nadia Mihuţă a studiat datele şi ne oferă mai multe informaţii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 4 ore
20:40
Oportunitate pentru studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova. Ei vor putea beneficia de stagii plătite de practică la TVR MOLDOVA, îmbinând astfel cursurile teoretice cu activitatea redacţională. Un acord de colaborare în acest sens a fost încheiat de conducerea USM şi a TVR MOLDOVA, în prezenţa decanului Facultăţii de Jurnalism.
20:00
Parcul Ştefan cel Mare din Chişinău a devenit în aceste zile gazda unui eveniment consacrat celor pasionaţi de vinuri autentice. Festivalul este dedicat vinurilor de autor, iar vizitatorii au posibilitatea să testeze produse de la cramele din toată Republica Moldova.
Acum 6 ore
19:50
Se înăspresc condițiile de obținerea și reînnoire a permiselor port-armă. Astfel, cetăţenii care nu au locuit în Republica Moldova în ultimii cinci ani sau cei din anumite zone aflate în stânga Nistrului nu vor putea obţine dreptul de a purta armă. Noile prevederi au fost votate de Parlament în prima lectură. Autorii initiaţivei legislative spun că aceste modificări erau necesare din cauza creșterii alarmante a cazurilor de utilizare ilegală a armelor în ultimii ani.
19:30
De marţi, 15 iulie, timp de zece zile, avocații din Republica Moldova vor fi în grevă generală şi nu vor acorda niciun fel de asistenţă juridică. Spun că nu au fost consultaţi înainte de modificarea legii care guvernează domeniul lor şi îi cer preşedintei Maia Sandu să nu o promulge. Şi unii experţi în domeniul justiţiei cred că aceste schimbări legislative ridică semne de întrebare privind transparenţa procesului decizional.
19:10
Unele partide politice din Republica Moldova ar fi cheltuit, anul trecut, cel puțin 20 de milioane de lei fără să declare aceste sume la Comisia Electorală Centrală. Cei mai mulţi bani ar fi fost folosiţi în acest fel de Blocul „Victorie” și Partidul Socialiştilor, potrivit celui mai recent raport prezentat de Asociaţia Promo-Lex. Niciun reprezentant al acestor partide nu a vrut să comenteze raportul. Nadia Mihuţă a studiat datele şi ne oferă mai multe informaţii.
18:50
Reprezentanții Blocului „Victorie” și ai altor partide afiliate fugarului condamnat Ilan Șor ar putea fi excluși din competiția electorală pentru alegerile parlamentare din toamnă. Precizarea a fost făcută, pentru TVR MOLDOVA, de deputatul Igor Chiriac, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități.
18:30
Parcul Ştefan cel Mare din Chişinău a devenit în aceste zile gazda unui eveniment consacrat celor pasionaţi de vinuri autentice. Festivalul este dedicat vinurilor de autor, iar vizitatorii au posibilitatea să testeze produse de la cramele din toată Republica Moldova.
Acum 12 ore
15:50
Mitropolia Basarabiei va solicita oficial autorităților de la București retragerea cetățeniei române pentru toți ierarhii și clericii Mitropoliei Moldovei care participă la tacticile războiului hibrid în Republica Moldova. Instituția administrativă a Bisericii Ortodoxe Române anunță că va întreprinde acțiuni ca ierarhii Mitropoliei Moldovei să nu mai poată întreprinde vizite organizate în România, absolvenții instituțiilor de învățământ teologic să nu mai slujească în parohii subordonate canonic Rusiei și proiectele finanțate de statul român în Republica Moldova să nu mai ajungă în localități unde oficiază serviciul divin preoți rusofili.
15:40
Mitropolia Basarabiei va solicita oficial autorităților de la București retragerea cetățeniei române pentru toți ierarhii și clericii Mitropoliei Moldovei care participă la tacticile războiului hibrid în Republica Moldova. Instituția administrativă a Bisericii Ortodoxe Române anunță că va întreprinde acțiuni ca ierarhii Mitropoliei Moldovei să nu mai poată întreprinde vizite organizate în România, absolvenții instituțiilor de învățământ teologic să nu mai slujească în parohii subordonate canonic Rusiei și proiectele finanțate de statul român în Republica Moldova să nu mai ajungă în localități unde oficiază serviciul divin preoți rusofili.
13:20
Aeroportul Mărculești va fi modernizat pentru a putea opera curse atât pentru transportul mărfurilor, cât și curse de pasageri conform unui proiect de lege votat pe 10 iulie în a doua lectură. Conform estimărilor preliminare, pentru ca Aeroportul Mărculești să poată opera curse de pasageri sunt necesare investiții de circa 4,2 milioane de euro.
12:30
Ucraina va primi primele rachete cu rază lungă de acțiune în iulie, a căror producție a fost finanțată de Germania, a spus generalul Bundeswehr, Christian Freuding, într-un interviu acordat postului de televiziune ZDF. Germania va sprijini Ucraina prin finanțarea furnizării unui număr mare de arme cu rază lungă de acțiune, de ordinul sutelor.
12:00
La 13 iulie 1995, Republica Moldova a devenit membră cu drepturi depline a Consiliului Europei – principala organizație pan-europeană care veghează asupra respectării drepturilor fundamentale ale omului, a statului de drept și a democrației pluraliste. Aderarea a marcat un moment de recunoaștere internațională și un angajament ferm: acela de a construi o societate în care valorile europene să nu fie doar invocate, ci și aplicate.
11:40
Alimentarea cu combustibil a motoarelor avionului Air India care s-a prăbușit în Ahmedabad, vestul Indiei, acum aproximativ o lună, a fost probabil întreruptă, potrivit Air India.
Acum 24 ore
10:30
Procedurile legate de moștenire au fost simplificate în urma votului unui proiect de lege în a doua lectură, de 61 de deputați, pe 10 iulie, ca rezultat al recepționării mai multor solicitări din partea cetățenilor. Modificările legislative vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.
09:50
Filiala Societății Române de Televiziune SRL din Chișinău intenționează să achiziționeze următorul echipament:
09:50
Uniunea Avocaților din Republica Moldova a declarat grevă în semn de protest față de amendamentele la Legea cu privire la avocatură adoptate pe 11 iulie de Parlament. Uniunea solicită președintei Maia Sandu să nu promulge amendamentele cu pricina.
08:50
Filiala Societății Române de Televiziune SRL din Chișinău intenționează să achiziționeze următorul echipament:
08:20
Rusia și-a continuat atacurile asupra orașelor din vestul Ucrainei în noaptea de 12 iulie, lovind comunități departe de linia frontului cu roiuri de drone și atacuri cu rachete pentru a treia noapte consecutiv.
Ieri
21:10
Republica Moldova va fi reprezentată de 31 de sportivi la Jocurile Mondiale Universitare de Vară, care vor începe pe 16 iulie, în Germania. Judocanul Adil Osmanov, medaliat cu bronzul olimpic, a primit vineri drapelul de stat, la Guvern, unde lotul tricolorilor a avut o întâlnire cu Dan Perciun, ministrul Educației.
21:00
Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a aprobat, vineri, cererea preliminară a companiei de stat române Administrația Porturilor Maritime Constanța (Portul Constanța) de a achiziționa Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, proprietate aBancii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
20:50
Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a aprobat vineri solicitarea Portului Constanța privind intenția de a investi peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat în prezent de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
20:40
Astăzi marcăm Ziua mondială a populației, instituită acum 25 de ani de Adunarea Generală ONU. Un sondaj internațional realizat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie arată că, în general, familiile tinere își doresc mai mulți copii, dar sunt împiedicate de bariere sociale și economice. Şi în Republica Moldova scade, an de an, numărul nașterilor. Familiile de aici spun şi ele că şi-ar dori mai mulţi copii, dar se lovesc de lipsa de siguranţă privind ziua de mâine sau de veniturile insuficiente.
20:10
100 de profesori de limba şi literatura română, care predau în şcolile alolingve, vor merge la instruire în România. Cursurile sunt organizate în colaborare cu Ministerele Educației și Cercetării din Republica Moldova şi România și Ambasada României la Chișinău.
19:40
Persoanele care vor intimida sau agresa jurnaliștii riscă amenzi usturătoare sau chiar închisoare. Parlamentul a adoptat mai multe sancţiuni pentru orice tip de agresiune împotriva reprezentanţilor presei. Iniţiativa legislativă este justificată de creşterea numărului de cazuri în care jurnaliştii au fost ameninţaţi sau chiar agresaţi fizic.
19:10
Danemarca va oferi Republicii Moldova 7 milioane de euro pentru consolidarea securităţii şi a capacităților de apărare în următorii patru ani. Anunțul a fost făcut de ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, în cadrul unei conferințe comune susținute cu omologul său de la Chișinău. Cu aceeaşi ocazie, oficialul de la Copenhaga a anunțat şi deschiderea Agenției daneze de Securitate în Republica Moldova.
18:40
Deputații condamnați penal Alexandr Nesterovsci și Irina Lozovan ar fi părăsit regiunea transnistreană și s-ar afla, în prezent, în Federaţia Rusă. Informația a fost confirmată de către președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.
18:20
Avocatul Marinei Tauber, Sergiu Moraru, susține că clienta sa este nevinovată, reclamă „un proces de fațadă” și atribuie dosarului o tentă politică. Din acest motiv, el sugerează că Marina Tauber refuză să se prezinte la pronunțarea sentinței. Procurorii cer 13 ani de închisoare pentru deputata afiliată grupului criminal „Șor” și confiscarea a 206 milioane de lei.
18:10
În satul Sofia, raionul Drochia, trăiește un om care și-a dedicat viața învățământului, iar acum și-a găsit o nouă vocație: apicultura. La 83 de ani, Gheorghe Albu, fost profesor de fizică și matematică, are grijă de 40 de familii de albine cu o pasiune rar întâlnită.
17:40
Pe 11 iulie marcăm Ziua Mondială a Populației – un prilej de reflecție asupra tendințelor globale în demografie, dar și asupra modului în care acestea influențează direct viața noastră de zi cu zi. Cu această ocazie, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a lansat un nou raport privind starea populației lumii în 2025.
17:40
Procurorii au solicitat pentru Marina Tauber 13 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice, precum și confiscarea sumei totale de 206 milioane de lei ca bani acceptați de inculpată pentru la finanțarea ilegală a Partidului „Șor”. Procurorul a cerut deopotrivă arest preventiv, deoarece Marina Tauber nu s-a prezentat la ședințele de judecată. Inculpata este în Rusia, iar organele de anchetă refuză să colaboreze cu autoritățile Republicii Moldova.
17:20
Parlamentul a aprobat un proiect de lege care limitează clar situațiile în care pot fi ridicate mașinile parcate neregulamentar în capitală. Proiectul, inițiat de deputații PAS Petru Frunze, Dorian Istratii și Grigore Grădinaru, a fost votat în lectura a doua de 60 de deputați.
17:10
De mai bine de jumătate de secol, Nadejda Negură din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, slujește cu devotament meseria de medic. A început să lucreze în 1971 și, deși este la pensie din 2008, nu a părăsit cabinetul medical. Continuă să ajute oamenii din sat, fiindcă, spune ea, asta e menirea sa.
16:50
Victor Petrov, adjunctul Evgheniei Guțul la conducerea regiunii găgăuze, a pierdut, pe 10 iulie, la Curtea de Apel Centru litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și este obligat să plătească statului 1,6 milioane de lei. La sfârșitul anului 2024, ANI a depistat la Victor Petrov, fost deputat al Adunării Populare a UTA Găgăuzia, avere ilegală acumulată pe parcursul anului 2022.
16:40
17 maşini Ferarri Stradale, sau un apartament de lux, cu 12 camere, într-o zonă de vază a Parisului. Cam atât a costat... o geantă. Dar nu orice fel de geantă.
16:10
În perioada 14-31 iulie 2025, 100 de profesori din instituțiile de învățământ alolingve din mai multe raioane ale Republicii Moldova vor participa la cursuri intensive de limbă, literatură și civilizație românească, organizate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Inițiativa este realizată în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării din R. Moldova, Ministerul Educației și Cercetării din România și Ambasada României la Chișinău.
15:40
Republica Moldova reușește să cucerească tot mai mult teren pe harta internațională nu doar prin peisajele pitorești, tradițiile autentice și bucatele gustoase, ci și datorită vinurilor sale de excepție, care au devenit un veritabil brand de țară.
15:10
Sub paravanul unei așa-numite „educații patriotice", sute de copii și adolescenți din regiunea separatistă, cu vârste între 9 și 18 ani, sunt îndocrinaţi în fiecare an în tabere de pregătire militară. Un studiu al experţilor Promo-LEX arată că educația militară se desfășoară și în două școli-internat specializate. Specialiștii trag din nou un semnal de alarmă, iar autorităţile condamnă aceste acţiuni şi susţin că monitorizează fenomenul de militarizare și ideologizare a educației în regiunea transnistreană.
14:40
Forțele ucrainene au lansat, în noaptea de joi spre vineri, un atac cu drone asupra Moscovei și a altor zeci de regiuni din Rusia. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită după ce o întreprindere agricolă din regiunea Lipețk a fost avariată în urma loviturilor.
14:40
Invitata noului episod „Istorii cu tâlc” este actrița Laureana Țurcan – o prezență caldă și rafinată a scenei. Cu sinceritate și emoție, a vorbit despre copilărie, primii pași în teatru, profesorii care i-au ghidat drumul și despre rolurile care i-au marcat începutul în lumea teatrului. Descoperim omul din spatele actriței, cu visuri, amintiri și convingeri adânc ancorate în arta spectacolului. Emisiunea va fi difuzată duminică, 13 iulie 2025, ora 22.00, la TVR MOLDOVA.
14:30
Pledoariile finale în dosarul penal ce o vizează pe deputata Marina Tauber au început vineri dimineață, însă, așa cum ne-am obișnuit, aceasta nu s-a prezentat la ședință. Avocații săi nu au oferit detalii despre locul în care s-ar afla deși săptămâna trecută Tauber a fost surprinsă la Congresul Blocului „Victoria”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv pentru frauda bancară, care se ascunde la Moscova.
14:20
Pledoariile finale în dosarul penal ce o vizează pe deputata Marina Tauber au început vineri dimineață, însă, așa cum ne-am obișnuit, aceasta nu s-a prezentat la ședință. Avocații săi nu au oferit detalii despre locul în care s-ar afla deși săptămâna trecută Tauber a fost surprinsă la Congresul Blocului „Victoria”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv pentru frauda bancară, care se ascunde la Moscova.
14:10
Deputații aleși în urma alegerilor din 2021 şi-au încheiat mandatul de patru ani. La ultimă şedinţă, de la care a lipsit opozitia, a fost adoptată Declaraţia cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Documentul stabileşte că, până la sfârșitul acestui an, vor fi îndeplinite condițiile necesare pentru începerea negocierilor pe grupuri de capitole.
13:30
Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a explicat că interdicția aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, este „o decizie de siguranță națională”, care „e la un nivel de gravitate ce a justificat” decizia autorităților române.
13:00
Festivalul „Seri de Cronograf” a revenit cu prezentări de film în aer liber. Proiecțiile vor avea loc săptămânal, în fiecare sâmbătă, în Parcul „Alunelul” din Chișinău.
12:20
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, și fostul bașcan al UTA Găgăuzia, Irina Vlah, s-au întâlnit pe 10 iulie la Moscova cu viceprim-ministrul Federației Ruse, Aleksandr Novak.
12:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat un cod galben - pericol excepțional de incendii cu caracter natural, valabil pentru perioada 11 - 17 iulie 2025. În acest context, pompierii au venit cu avertizări și recomandări pentru populație.
12:00
Știrea care ține cap de afiș este cea despre primarul Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, care a primit interdicție de intrare în România și în spațiul Schengen, pentru 5 ani de zile. Motivul interdicției lui Ceban și a încă două personaje a căror nume nu sunt încă publice, ar fi legate de „riscuri la adresa securității naționale a României”.
11:50
Un copil în vârstă de cinci ani, care a rămas blocat în mașină, a fost scos în siguranță de salvatori. Cazul a avut în dimineața zilei de vineri, 11 iulie 2025, pe strada Ginta Latină din Chișinău.
11:40
Peste 3.160 de candidați s-au înscris la sesiunea suplimentară de susținere a bacalaureatului. Comisia Națională de Examene a aprobat o listă de 14 centre de bacalaureat unde vor fi desfășurate examenele.
11:30
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni într-un dosar de abuz de serviciu, cu prejudicii în proporții deosebit de mari aduse bugetului administrației publice locale Taraclia.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.