Două localități din Cantemir primesc finanțare pentru proiecte ecologice prin Fondul Național pentru Mediu
În cadrul unei vizite de lucru în raionul Cantemir, Secretarul de Stat al Ministerului Mediului, Gheorghe Hajder, a avut discuții cu autoritățile publice locale din comunele Cania și Pleșeni – localități care au fost selectate pentru finanțare în cadrul Fondului Național pentru Mediu. Grație proiectelor aprobate, comuna Cania va achiziționa o autospecială pentru colectarea deșeurilor. În paralel, în comuna Pleșeni vor fi procurate peste 2000 de tomberoane pentru colectarea separată a deșeurilor, o măsură menită să încurajeze sortarea și reciclarea la nivelul gospodăriilor. „Aceste proiecte sunt exemple clare de investiții eficiente și necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu și gestionarea deșeurilor la nivel local. Sunt pași concreți spre comunități mai curate și mai bine echipate”, a menționat Gheorghe Hajder. Tot în cadrul vizitei, oficialul a abordat și problema protejării resurselor de apă, în special a râului Tigheci, care traversează ambele comune. Secretarul de Stat a dat asigurări că specialiștii Administrației Naționale „Apele Moldovei” vor evalua situația și vor propune în perioada următoare soluții pentru curățarea și reabilitarea ecologică a cursului de apă. Ministerul Mediului își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea durabilă a localităților din Republica Moldova, sprijinind investițiile în infrastructura ecologică și în inițiative care contribuie la un mediu mai curat.
Alte ştiri de Ziua de Azi
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.