Concert, festival sau competiție? Organizatorii vor avea reguli clare pentru siguranța publicului
Fie că este vorba despre un concert, un festival, o competiție sportivă sau alt tip de eveniment public, fiecare persoană care participă trebuie să se simtă în siguranță. Pentru ca aceste activități să se desfășoare fără incidente și într-un mod bine organizat, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind organizarea și desfășurarea evenimentelor publice – altele decât întrunirile. Noua lege aduce ordine și claritate pentru toți actorii implicați: organizatori, autorități locale și forțele de ordine. În funcție de nivelul de risc asociat evenimentului, vor fi stabilite măsuri specifice de securitate și responsabilități clare pentru fiecare parte. Organizatorii vor avea obligația de a asigura protecția participanților, inclusiv, implicarea asistenților de securitate (stewarzi), dotarea spațiului cu echipamente tehnice temporare, acordarea primului ajutor, în caz de necesitate. Pentru competițiile sportive, va fi instituit un punct național de contact în cadrul Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, care va facilita cooperarea cu structurile de ordine publică la nivel național și internațional. Aceste măsuri vor contribui la desfășurarea unor evenimente publice mai bine pregătite, cu riscuri minime și în condiții de maximă siguranță, oferind participanților libertatea de a se bucura în liniște de activitățile preferate. Organizatorii vor cunoaște exact obligații ce le revin, iar autoritățile vor putea interveni în mod coordonat, pentru a garanta siguranța participanților. Prin această inițiativă legislativă, Republica Moldova face un pas important spre a deveni un exemplu de bune practici în organizarea evenimentelor publice, oferind cetățenilor siguranță, transparență și încredere la toate activitățile desfășurate în spațiul public.
Alte ştiri de Ziua de Azi
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.