Sistemul distincțiilor de stat va fi restructurat

Ziua de Azi, 27 iunie 2025 13:15

Va fi revizuit sistemul distincțiilor de stat. Deputații au aprobat, la ședința plenară de ieri, 26 iunie, proiectul legii privind distincțiile de stat. Proiectul a fost susținut în prima lectură de 52 de deputați. Proiectul propune instituirea unui sistem de distincții de stat bazat pe ordine, cruci, medalii și titluri onorifice. Astfel, va fi instituit un nou ordin – „Ordinul Libertății”, care va fi conferit pentru promovarea democrației, drepturilor omului, egalității în drepturi, libertății, pluralismului și toleranței; protejarea patrimoniului cultural; susținerea acțiunilor de caritate și asumarea angajamentului social. De asemenea, se propune instituirea unei noi medalii – „Meritul Academic” – cu două clase graduale, care va fi conferită cadrelor didactice, cercetătorilor și oamenilor de știință pentru activitate pedagogică prodigioasă și rezultate remarcabile în procesul educațional; activitate meritorie în cercetarea științifică fundamentală și aplicativă, soldată cu studii, descoperiri, inovații, implementări importante ale rezultatelor cercetării; promovarea progresului educațional, științific, inovațional, tehnologic și digital etc. Noua lege privind distincțiile de stat ale Republicii Moldova mai prevede revizuirea conceptului ordinului „Gloria Muncii”. Acesta își va schimba denumirea în „Ordinul Muncii”, va fi renovat artistic, dezvoltat pe clase și va putea fi conferit gradual. La fel, se propune un nou concept și aspect artistic al medaliei „Meritul Civic”, precum și ridicarea la rang de cruce a medaliei „Meritul Militar”. Alte prevederi vizează modificarea denumirii „Ordinul de Onoare” în „Ordinul Onoarei”; modificări la „Ordinul Republicii”, la care va fi renovat colanul în corespundere cu simbolistica națională; modificarea conceptului artistic al titlului onorific „Artist al Poporului”. Proiectul mai prevede că distincțiile, care reprezintă o formă supremă de recunoaștere și apreciere oficială a serviciilor remarcabile aduse Republicii Moldova, a meritelor deosebite în activitate și altor contribuții semnificative la dezvoltarea societății, să fie acordate o singură dată în an, pe data de 27 august, când este marcată Ziua Independenței. Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare și aprobare în lectura a doua.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua de Azi

Acum o oră
09:30
În perioada iunie – septembrie 2025, Comunitatea Religioasă Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh și Nașterea Maicii Domnului” din satul Găvănoasa, raionul Cahul, implementează proiectul intitulat „Ctitorie în duh românesc: înzestrarea Mănăstirii Găvănoasa cu mobilier bisericesc sculptat”, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Proiectul are ca scop susținerea misiunii Bisericii Ortodoxe Române, prin activitatea Mănăstirii Găvănoasa din cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud, în promovarea valorilor spirituale și identitare ale neamului românesc în rândul credincioșilor din satul Găvănoasa și din localitățile învecinate. Mănăstirea Găvănoasa, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Nașterea Maicii Domnului”, este o mănăstire de maici situată la marginea raionului Cahul, în apropierea orașului Vulcănești, în sudul Republicii Moldova. Aflată sub jurisdicția Episcopiei Basarabiei de Sud, mănăstirea se află în etapa finală a lucrărilor de construcție și amenajare, fiind necesară dotarea bisericii cu mobilier bisericesc sculptat – în special strane pentru credincioși – pentru înfrumusețarea sfântului locaș și sprijinirea participării liturgice a persoanelor vârstnice. Prin implementarea acestui proiect, biserica mănăstirii va fi înfrumusețată cu mobilier sculptat de inspirație tradițional românească, contribuind la consolidarea atmosferei liturgice și duhovnicești. Credincioșii și pelerinii care vor păși pragul mănăstirii vor putea simți mai profund spiritualitatea ortodoxiei românești, reflectată atât în slujbele bisericii, cât și în arhitectura și amenajarea interioară a sfântului locaș. Datorită finanțării obținute de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, Mănăstirea Găvănoasa va  achiziționa strane pentru credincioși sculptate în lemn. Valoarea proiectului este de 125.000 lei, din care 119.000 lei - finanțare nerambursabilă oferită de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
09:30
Orașul Cahul, situat în sud-vestul Republicii Moldova, la granița cu România, este un veritabil centru regional care îmbină trecutul istoric bogat cu aspirațiile moderne ale unei localități europene. La data de 2 iulie 2025, Cahul sărbătorește 523 de ani de la prima sa atestare documentară, moment ce oferă prilejul unei retrospective ample asupra devenirii sale. Primele urme de locuire umană Conform cercetărilor arheologice, teritoriul actualului oraș Cahul a fost locuit încă din mileniul al II-lea î.e.n., mai exact din epoca bronzului (sec. XV-XIII î.e.n.). Au fost identificate vetre de sate, fragmente ceramice și urme de case arse. În perioada romană (sec. II-IV e.n.) a existat o așezare semnificativă, distrusă însă în anul 376 în timpul invaziei hunilor. În preajma orașului au fost identificate patru movile funerare, lăsate de triburi migratoare. Toate aceste dovezi arată o continuitate a locuirii și o importanță strategică a zonei încă din cele mai vechi timpuri. Atestarea documentară și denumirile istorice Cea mai veche mențiune scrisă a localității apare într-un hrisov emis de Ștefan cel Mare la 2 iulie 1502, sub denumirea Șcheia. În document se menționează vânzarea unei părți de moșie, inclusiv satul Șcheia, către domnia Moldovei. Mai târziu, localitatea a fost cunoscută sub numele Frumoasa (Formoza, în latină), denumire care apare și pe harta întocmită de Dimitrie Cantemir în 1716. Denumirea actuală, Cahul, a fost stabilită în 1835 printr-un decret al țarului Nicolai I, în cinstea bătăliei de la lacul Cahul (1770), în care armata rusă a învins forțele otomane. Cahul în componența Moldovei și a României Pe parcursul istoriei, orașul Cahul a cunoscut multiple schimbări de apartenență statală: Moldova medievală, Imperiul Rus (1812–1856), Principatul Moldovei (1856–1859), România (1859–1878), din nou Imperiul Rus (1878–1917), Republica Democratică Moldovenească (1917–1918), România (1918–1940), URSS (1940–1941), România (1941–1944), URSS (1944–1991), iar din 1991, face parte din Republica Moldova. În perioada românească interbelică, Cahul s-a dezvoltat considerabil, devenind reședință de județ. În oraș funcționau spitale, dispensare, școli, tipografii, o bibliotecă și diverse instituții de cultură. În 1857, aici a lucrat ca judecător renumitul savant și scriitor Bogdan Petriceicu Hasdeu, care avea să-și exprime ulterior admirația față de locuitorii acestui ținut. Modernizarea în epoca țaristă și sovietică În anii 1840-1845, orașul a început să capete trăsături urbane. Populația a ajuns la peste 6.000 de locuitori. Exista o școală lancasteriană, ateliere de olărit, mori de vânt, fabrici de cărămidă și o biserică monumentală: Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (1850). După 1940, în perioada sovietică, Cahul a devenit un important centru industrial și agricol al RSS Moldovenești. Aici funcționau fabrici de conserve, de brânzeturi, bere, combinat de pâine, uzine de materiale de construcții și întreprinderi textile. Sistemul educațional a fost extins: școli, licee, școli tehnice, școală pedagogică și de medicină. În 1980, orașul a fost declarat oficial stațiune balneară datorită resurselor naturale deosebite: nămoluri terapeutice și ape minerale. Sanatoriul „Nufărul Alb”, deschis în 1986, este și astăzi unul dintre simbolurile orașului. Demografie și diversitate etnică Cahul este un oraș multicultural. La recensământul din 2014, populația era formată din moldoveni/români (60,5%), ruși (10,7%), ucraineni (10,2%), bulgari (5%), găgăuzi (2,1%), romi și alte etnii. Această diversitate etnică și confesională (majoritar ortodoxă, dar cu prezență baptistă, adventistă, evreiască etc.) a contribuit la identitatea deschisă și tolerantă a orașului. Dezvoltare economică și educațională Astăzi, orașul dispune de o economie mixtă. Sunt înregistrați circa 3.800 agenți economici, majoritatea activând în comerț, dar și în industrie și agricultură. Principalele ramuri industriale sunt alimentară (vinuri, lactate, panificație), ușoară (confecții, tricotaje), materiale de construcții. Cahul are o rețea educațională solidă, cu 8 grădinițe, 10 instituții de învățământ general, colegii și universități. Din 1999 funcționează Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, care oferă studii superioare în mai multe domenii și găzduiește o extensiune a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Identitate culturală și deschidere internațională Orașul este gazda unor festivaluri de tradiție: „Nufărul Alb”, „Cântecele tinereții noastre”, „Bobocelul”, „Florile Dalbe”, dar și „Faces of Friends”, ce aduce vedete internaționale. Cahul este înfrățit cu orașe din România, Franța, Italia, Japonia, Ucraina, Lituania și Portugalia. Cultura, tradiția, educația, turismul balnear și spiritul european definesc Cahulul contemporan. Orașul continuă să se dezvolte, păstrându-și identitatea istorică și deschizându-se spre viitor. La 523 de ani de la atestare, Cahul nu este doar o localitate geografică, ci o poveste vie, plină de simboluri, valori și realizări.
Acum 24 ore
16:00
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a publicat recent o serie de reguli esențiale pentru prevenirea incendiilor, accidentelor în apă și a riscurilor provocate de temperaturile ridicate. Măsurile sunt adresate atât copiilor și tinerilor aflați în tabere, cât și părinților, organizatorilor de activități estivale și întregii populații. În tabere de odihnă:  IGSU atenționează că focul deschis, precum utilizarea chibriturilor sau brichetelor, poate provoca incendii cu urmări grave. Copiii și adolescenții sunt îndemnați: să deconecteze aparatele electrice la părăsirea încăperilor; să evite suprasolicitarea rețelelor electrice; să păstreze o distanță sigură față de focuri de tabără sau ruguri. În caz de incendiu: Păstrați calmul și anunțați imediat responsabilii sau persoanele din jur; Nu deschideți ferestrele sau ușile – aerul poate intensifica flăcările; Deplasați-vă în genunchi, pe lângă pereți, dacă sunteți înconjurați de fum; Acoperiți gura și nasul cu o haină în timpul evacuării. Scăldatul în siguranță: Nu lăsați copiii nesupravegheați în apă! Pentru părinți și adulți însoțitori: Scăldatul copiilor se admite doar în locuri special amenajate și supravegheate; Nu vă îndepărtați privirea de la copii, chiar dacă știu să înoate; Nu permiteți joaca pe mijloace plutitoare sau apropierea de bărci și ambarcațiuni. Se interzice: înotul în zone neamenajate sau cu fund necunoscut; scăldatul în timpul furtunilor sau în condiții meteo nefavorabile; plonjatul în apă de pe poduri, dane sau bărci; consumul de alcool înainte sau în timpul scăldatului. Pentru a evita efectele negative ale temperaturilor ridicate, IGSU recomandă: Consumați între 1,5 și 2,5 litri de apă zilnic; Faceți dușuri călduțe de mai multe ori pe zi; Folosiți cremă de protecție solară (SPF) și purtați ochelari de soare; Îmbrăcați haine subțiri și largi, acoperiți capul cu pălării sau chipiuri; Setați climatizatoarele la 23–26°C și evitați ventilatoarele la peste 32°C; Reduceți efortul fizic și evitați expunerea la soare între orele 11:00–17:00; Evitați consumul de alcool, cafea, alimente grele și fumatul. Persoanele cu probleme cardiace, hipertensiune, boli oncologice sau endocrine, și cele în vârstă sunt îndemnate să evite complet expunerea directă la soare. IGSU reamintește cetățenilor că prin comportament preventiv, ne putem salva viața și sănătatea. Respectarea acestor reguli este esențială pentru siguranța tuturor, mai ales în perioada de vară, când riscurile sunt sporite. Pentru orice situație de urgență, apelați imediat numărul unic 112.
15:45
Odată cu începerea campaniei de recoltare a cerealelor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne solicită administratorilor entităților agricole și populației să respecte cu strictețe normele de prevenire a incendiilor. Măsurile au ca scop evitarea producerii incendiilor în lanuri, depozite, uscătorii și în alte locații unde se păstrează sau se procesează cereale și nutrețuri. Administratorii gospodăriilor agricole sunt obligați să împartă masivele cerealiere în sectoare de maximum 30 de hectare, cu delimitări clare – fâșii cosite de cel puțin 6 metri și fâșii arate de minimum 4 metri. În plus, este obligatorie dotarea lanurilor unde se efectuează recoltarea cu tehnică de intervenție rapidă: tractoare cu pluguri și cisterne cu apă care să se deplaseze concomitent cu combinele. Tehnica agricolă utilizată la recoltare trebuie să fie în stare tehnică ireproșabilă. Se cere ca toate sistemele de aprindere și alimentare să fie reglate corespunzător, rezervoarele să fie etanșe, iar instalațiile electrice – corect izolate. Fiecare utilaj trebuie să fie dotat cu stingătoare de incendiu și echipamente suplimentare – bidoane cu apă, mături, lopeți și hârlețe. Alimentarea cu carburanți și lubrifianți se permite doar în punctele special amenajate. Este interzisă manipularea combustibililor în apropierea lanurilor sau în vase deschise. Totodată, sunt interzise reparațiile tehnice în câmp, la o distanță mai mică de 100 de metri de zonele de recoltare sau depozitare. Focul deschis, interzis complet în apropierea culturilor agricole IGSU avertizează că fumatul și utilizarea focului deschis în lanuri, pe combine sau în apropierea punctelor de recoltare și depozitare este strict interzisă. Arderea resturilor vegetale sau a paielor pe câmp, în scopul distrugerii dăunătorilor, este de asemenea interzisă și se sancționează contravențional, conform art. 115 din Codul contravențional al Republicii Moldova. Depozitele de cereale trebuie amenajate în clădiri separate, cu porți care se deschid spre exterior. Distanța de la vârful grămezii până la acoperișul sau cablurile electrice trebuie să fie de cel puțin 0,5 metri. Uscătoriile mobile se instalează la cel puțin 10 metri de depozite, iar stogurile și stivele de nutreț fibros se amplasează la distanțe sigure: minimum 15 m față de liniile electrice și 50 m de clădiri și păduri. Evacuați paiele rapid și păstrați nutrețul cu grijă Paiele de pe miriști trebuie evacuate în termen de maximum 2 zile după recoltare. Nutrețul fibros se depozitează doar în construcții special amenajate sau în stoguri la distanțe clar stabilite. Aria unui stog nu trebuie să depășească 100 m², iar distanțele între stive trebuie să fie de minimum 20 de metri. În caz de urgență – apelați imediat 112 IGSU reamintește că respectarea acestor măsuri este esențială pentru evitarea unor tragedii. Ignorarea regulilor poate duce nu doar la pierderi materiale, dar și la sancțiuni contravenționale. Pentru orice situație de urgență, apelați 112. Măsurile preventive au fost aprobate prin Dispoziția IGSU nr. 171/d din 13.06.2025. Aceste reguli sunt valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe toată perioada desfășurării campaniei agricole.
15:30
În ședința din 19 iunie 2025, Consiliul municipal Cahul a adoptat decizia nr. 5/24(17/24) prin care a fost aprobat noul Regulament privind acordarea titlului „Cetățean de Onoare al municipiului Cahul”. Titlul reprezintă cea mai înaltă distincție civică acordată de Consiliul municipal Cahul și este destinat persoanelor care, prin activitatea lor profesională și civică, au adus o contribuție excepțională la dezvoltarea localității, promovarea imaginii și creșterea prestigiului municipiului Cahul pe plan local, național și internațional, în domenii precum știință, cultură, educație, medicină, sport, administrație publică, antreprenoriat și alte domenii de interes comunitar. Potrivit deciziei: Regulamentul stabilește criteriile, procedura și condițiile pentru acordarea acestui titlu, inclusiv faptul că distincția se poate acorda pe parcursul vieții sau post-mortem. Propunerile pentru acordarea titlului pot fi înaintate de primar, consilierii municipali, instituțiile publice și alte persoane juridice din Cahul. Titlul este personal, netransmisibil și nu este condiționat de cetățenie, naționalitate, domiciliu, vârstă, religie, sex sau apartenență politică. Pentru evaluarea dosarelor este constituită o Comisie de verificare, alcătuită din reprezentanți ai autorităților locale, societății civile și personalități recunoscute. Titlul se acordă prin decizie a Consiliului municipal, cu votul a cel puțin două treimi din consilieri. Deținătorii titlului pot participa la toate manifestările publice ale autorităților locale, beneficiază de acces gratuit la Muzeul Ținutului Cahul, precum și de facilități privind impozitele și taxele locale. Regulamentul prevede, de asemenea, condițiile și procedura de retragere a titlului în cazul apariției unor incompatibilități sau în situația în care persoana discreditează acest statut. Controlul asupra executării deciziei este pus în seama Comisiilor consultative de specialitate ale Consiliului municipal. Decizia abrogă vechiul regulament aprobat în anul 2000 și permite contestarea acesteia în termen de 30 de zile la Judecătoria Cahul. Inițiativa revizuirii și aprobării acestui regulament a venit din partea consilierului municipal Vasile Vanțevici.
15:00
Magia poveștilor prinde viață din nou la Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul, unde cei mici, dar și cei mari, sunt invitați să urmărească o montare plină de culoare, muzică și emoție: „Cenușăreasa”, în regia lui Alexandru P. Rusu. Adaptarea scenică a celebrei povești este o producție dedicată copiilor, dar își păstrează farmecul universal care cucerește toate vârstele. Sub bagheta unei echipe talentate, spectacolul promite o experiență teatrală memorabilă. Distribuția îi aduce în prim-plan pe: Maria Ciobănică – Cenușăreasa Dorin Gribincea – Povestitorul Aurica Țăruș – Zâna-mamă Rodica Ciobanu – Mama vitregă Adrian Covaci – Prințul și mulți alții în roluri pline de viață și umor. Spectacolul beneficiază de o scenografie semnată de Eva Baciu și Alexandru P. Rusu, costume create de Eva Baciu, Natalia Voicu și Marcela Creciun, dar și de o coloană sonoră originală, compusă de Viorel Burlacu. Coregrafia este realizată de Rodica Panașescu, iar echipa de butaforie a fost coordonată de Marcel Manole. Program spectacole: 03 iulie, ora 11:00 04 iulie, ora 11:00 06 iulie, ora 11:00 06 iulie, ora 19:00 Locație: Teatrul „B.P. Hasdeu”, Cahul Preț bilet: 100 MDL Durată: 1 oră și 10 minute Bilete disponibile la casa teatrului sau online https://teatrucahul.md/afisa Rezervări: 069621557 | 050775522 Nu ratați această aventură teatrală, perfectă pentru vacanța de vară!
15:00
Guvernul Republicii Federale Germania va acorda Republicii Moldova asistență financiară nerambursabilă în valoare de 5,512 milioane de euro. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui tratat care prevede acest lucru. Banii vor fi acordați prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și sunt destinați pentru implementarea a trei proiecte. Proiectul „Sprijin pentru Integrarea în Uniunea Europeană” va avea un buget de 1 milion de euro și are drept scop consolidarea capacităților instituțiilor-cheie în procesul de aliniere a Republicii Moldova la UE. De asemenea, Proiectul „Info Trust Alliance Moldova” va avea un buget de 1,5 milioane de euro și va urmări consolidarea rezilienței sociale împotriva dezinformării. Alte peste trei milioane de euro sunt destinate pentru proiectul „Sprijin în atenuarea impactului războiului pentru alimentare cu apă și canalizare în regiunea de graniță a Moldovei cu Ucraina”. După semnare, tratatul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică pentru finanțarea acestor proiecte va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului.
14:30
Începând cu anul universitar 2025–2026, studiile în domeniul sănătății devin semnificativ mai costisitoare în Republica Moldova. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău a majorat taxele de studii, cea mai semnificativă creștere fiind înregistrată la specialitatea Stomatologie, unde taxa anuală a fost majorată cu 10 000 de lei, ajungând la 65 000 de lei pe an. Taxele pentru anul 2025–2026 (cetățeni autohtoni): Stomatologie – 65 000 lei/an Medicină generală – 35 000 lei/an Optometrie – 33 000 lei/an Farmacie – 30 500 lei/an Fiziokinetoterapie și reabilitare – 22 000 lei/an Asistență medicală generală, sănătate publică, tehnologii în radiologie și imagistică – 20 000 lei/an Admiterea 2025 – când, unde și cum Concursul de admitere la studii superioare de licență, integrate și de master pentru cetățenii autohtoni va începe pe 21 iulie 2025. Candidații vor putea depune dosarele exclusiv online, pe platforma eadmitere.gov.md, utilizând sistemul MPass (semnătură digitală, mobilă sau card de identitate). În 2025, universitatea oferă: 500 de locuri bugetare (dintre care 440 la Medicină, 10 la Stomatologie, 10 la Farmacie, etc.) 518 locuri la contract, cu cele mai multe la Medicină (250), Stomatologie (118) și Farmacie (60) Oferta educațională include: Studii de licență (3–4 ani): Optometrie Sănătate publică Tehnologii în radiologie și imagistică Fiziokinetoterapie și reabilitare Asistență medicală generală Studii integrate (5–6 ani): Medicină Stomatologie Farmacie Studii de master (2 ani): Management în sănătate publică Tehnologii moleculare în sănătate Nutriție umană Optometrie clinică Nursing avansat Sănătate mintală publică Intervenție timpurie în copilărie Calendarul concursului: Depunerea dosarelor: 21–27 iulie Verificarea și validarea dosarelor: 28 iulie – 3 august Rezultate intermediare: 5 august Depunerea actelor în original: 6–10 august Rezultate finale: 12 august Sesiune suplimentară (dacă rămân locuri): 13–15 august Mai multe informații: Ghidul complet de admitere, actele necesare, taxele și pașii de înscriere online pot fi consultate pe site-ul oficial al universității: https://admitere.usmf.md Pentru detalii suplimentare, este disponibil și numărul Comisiei de admitere: 022 205 153
13:00
După ani lungi petrecuți în străinătate, o familie de moldoveni s-a întors acasă cu un vis clar: să deschidă o gelaterie artizanală autentic italiană în orașul natal. Astăzi, visul a devenit realitate. Gelateria „Squisito” și-a deschis ușile la Cahul, aducând cu ea nu doar arome rafinate, ci și o poveste impresionantă de sacrificiu, perseverență și dragoste pentru rădăcini. Elena Șcraba a fost nevoită să plece din țară în 2003. Avea doar 29 de ani, un băiat de 10 ani și o fetiță de 5. A trăit 22 de ani în Italia, muncind din greu și trimițând primii bani acasă, gândindu-se mereu la copiii lăsați în grija altora. Dorul de familie a fost copleșitor, dar scopul a fost clar: un viitor mai bun pentru cei dragi. „Pentru mine a fost foarte greu. Mi-am făcut griji pentru ei în fiecare zi. Am stat departe ca să-i pot ajuta”, povestește Elena cu emoție. Fiul ei, Victor Șcraba, este astăzi sufletul din spatele gelateriei „Squisito”. Originar din satul Andrușul de Sus, raionul Cahul, Victor a trăit peste 13 ani în diaspora: opt ani în Italia, apoi în Germania și Marea Britanie. A pornit de jos, lucrând inițial fără salariu în alimentație publică, dar cu dorința de a învăța și a progresa. „La 18 ani nu știam limba, nu aveam experiență, eram doar un număr. Am muncit trei luni fără plată, dar eram motivat. Apoi am început să cresc profesional, mi-am luat certificare de bartender recunoscut internațional, am început să creez propriile cocktailuri. A urmat Germania, apoi Marea Britanie. A fost greu, dar am învățat enorm. Și am știut că într-o zi mă voi întoarce”, povestește Victor. După trei ani de muncă intensă, Victor a revenit definitiv acasă, la Cahul. Împreună cu mama lui, a pus pe picioare gelateria visurilor lor. „Squisito” – un colț de rafinament italian în inima Moldovei „Squisito” înseamnă „rafinat” în italiană, și asta se simte în fiecare detaliu: de la decor, până la gusturile autentice ale înghețatei. Gelateria oferă 18 sortimente de înghețată artizanală, toate produse pe loc, în secția proprie de producție. Se folosesc ingrediente locale – fructe autohtone – dar și rețete și tehnici italiene autentice. „Avem sortimente vegane și fără gluten, pentru că ne pasă de toți consumatorii noștri. Printre cele mai apreciate sunt înghețata cu fistic, caramel sărat, tiramisu, ciocolată și alune”, spune Victor. Pentru deschiderea acestei afaceri, familia a căutat timp de doi ani locația potrivită, a făcut planuri, a visat și a muncit. Deși mulți i-au întrebat de ce nu au deschis o astfel de afacere în Italia, răspunsul lui Victor e simplu: „Am simțit că aici e nevoie de asta. Aici am vrut să fac ceva, acasă. Am adus Europa aici.” Un mesaj pentru tineri și diaspora: „Niciodată nu sta pe loc!” Povestea gelateriei „Squisito” este despre curajul de a începe de la zero, despre durerea plecării și bucuria reîntoarcerii, dar și despre credința că visurile pot deveni realitate. „Mi-am dorit să fiu acasă, să-mi fac prietenii și familia mândră. Niciodată nu știi unde e norocul tău, dar trebuie să lupți, să te miști, să nu stai pe loc”, spune Victor Șcraba. Monologul integral realizat de Dorin Galben poate fi vizionat mai jos.
12:15
La ce te gândești când spui „Cahul”? Pentru unii – poate e doar un punct pe hartă, pentru alții – o simplă destinație din sudul țării. Dar pentru tinerii care trăiesc aici, Cahulul este mai mult decât atât. Am stat de vorbă cu câțiva tineri din oraș, pentru a înțelege cum văd ei locul în care s-au născut, ce le place, ce i-ar face să rămână și ce lipsește pentru ca acest oraș să fie cu adevărat „acasă”. Iată ce ne-au răspuns, pornind de la patru întrebări simple, dar importante: Ce înseamnă pentru tine orașul Cahul? Cum l-ai descrie unui prieten din alt oraș sau altă țară? Dacă ai putea schimba ceva, ce ai schimba? Ce lipsește tinerilor în Cahul? Cristian – tânăr artist și promotor al valorilor locale: „Pentru mine, orașul Cahul este mai mult decât un loc pe hartă – este orașul inimii mele, leagănul copilăriei mele și spațiul unde m-am descoperit ca om al culturii. Aici am crescut, am învățat să iubesc frumosul și să prețuiesc valorile autentice. Aș vrea să pot arăta fiecărui om priveliștea ce se întinde peste Balta Cahulului, unde apusurile colorează întregul oraș. Aș vrea să le arăt horele care se formează duminică de duminică , unde tineri și bătrâni se prind de mână, păstrând viu spiritul neamului nostru. Adevarul e, noi ca oameni tindem mereu sa evoluam, la fel dorim ca orașul unde trăim sa fie modernizat, de la parcuri si distracții pentru copiii, la cinema și turism local. În ultimii ani, tot mai mulți elevi aleg să plece la studii în alte orașe sau chiar în afara țării, ceea ce reflectă, în mod indirect, lipsa unui număr suficient de facultăți de specialitate în orașul Cahul. În plus, oferta locurilor de muncă este limitată, ceea ce restrânge opțiunile pentru tinerii care își doresc să rămână acasă și să se dezvolte profesional aici.” Olivia – tânără optimistă și legată emoțional de oraș: „Acasă. Cahul este locul unde simți timpul altfel, este despre libertate, siguranță și oameni calitativi. Aș aduce mai multe oportunități de dezvoltare , motiv pentru care, toți care au plecat să se întoarcă acasă. Multe le lipsesc tinerilor în Cahul, dar câteva care le cred eu mai necesare ar fi : distracția, joburi cu oportunitate de creștere.” Viorica – pasionată de orașul său și de spiritul comunitar: „Pentru mine orașul Cahul e Acasă! Locul unde m-am născut, unde locuiesc și îmi petrec timpul frumos! Deci, Cahul e un oraș mic cu un farmec aparte, unde timpul parcă se mișcă mai încet, plin de oameni calzi și atmosferă relaxantă. Unde pe străzi vedem atât clădiri vechi cu un miros sovietic cât și zone modern amenajate, verzi și parcuri frumoase!  Dacă aș putea aș îmbunătăți circulația transportului public, aș micșora numărul de câini maidanezi, aș pune mai multe pubele ca să fie centrul orașului mai curat și poate cumva aș opri comerțul stradal, care deranjează mult! Tinerii au puține zone în care pot petrece timpul activ ex: zone amenajate pentru: tenis de câmp, înot, volei! Cinema!” Ana – visătoare și atentă la detalii: „Pentru mine, orașul Cahul înseamnă acasă – locul unde mă simt în siguranță, zona mea de confort, orașul meu de suflet. Cahulul are o energie pozitivă, oameni minunați și apusuri care par desprinse din paradis. Totuși, există și lucruri care ar putea fi îmbunătățite. Una dintre problemele vizibile este prezența câinilor fără adăpost. De asemenea, mi-aș dori ca orașul să aibă un cinematograf și o discotecă – spații moderne de recreere pentru tineri.” Vlad – realist și cu gândul la viitor: „Pentru mine, orașul Cahul este un loc cu o atmosferă calmă, un oraș mic, dar plin de viață, cu un vibe aparte. Comparativ cu alte orașe, Cahul este un refugiu în care găsești de toate – liniște, tradiții și oameni calzi. Este orașul ideal pentru a te retrage din agitația marilor orașe, un loc care încă își păstrează obiceiurile și tradițiile, înconjurat de peisaje frumoase.Dacă aș avea posibilitatea, aș investi mai mult în infrastructura orașului, pentru a crea spații moderne de recreere și petrecere a timpului liber pentru tineri. Cred că ceea ce le lipsește cel mai mult tinerilor din Cahul sunt locurile de muncă bine plătite, care să le permită să-și construiască o carieră aici, acasă. Din păcate, lipsa acestor oportunități îi determină pe mulți să plece.” Iulia – mândră de rădăcinile ei și de unicitatea locului: „Oraşul meu natal , de care sunt mândră pentru că e casa oamenilor cu inimi calde şi pentru care mă bucur mult că se dezvoltă tot mai mult , e e asociație cu copilărie , casă amintiri , e locul unde mă simt acasă . Aş menționa neapărat aleile ce duc spre biserică din piața horelor la apus , horele de duminică , piața unde găseşti fructe şi legume aromate din grădinile gospodărești . Piața horelor , palatul de cultură şi sanatoriul desigur sunt şi ele de menționat , dar pentru a intra în esență i-aş chema la festivaluri sau evenimente unde pot degusta mâncărurile noastre unice , vinul nostru de casă , gustul căruia nu se compară cu cel de raft , chiar i-aș chema să vadă cum fac oamenii vin în gospodăriile lor . Neapărat festivalul Nufărul Alb unde pot zice cu mândrie că avem un dans unic la sud . Ceea ce ține de schimbări - de ceea ce ține de infrastructură deja sunt mulțumită deja se lucrează mult şi sunt sigură că se va mai lucra mult în continuare . Mi-aşi dori mult să avem un bazin de înot şi pationar sau rollerdrom sau bowling , ceva mai interactiv nu doar pentru adolescenți. Ceea ce ține de ce le lipseşte tinerilor , un loc unde să se adune şi să interacționeze - să joace jocuri de masă , sau de exemplu un teren de volei în accesul tuturor sau de basket . Tinerii caută locuri unde să se adune , deseori îi vad în parc jucând volei in cerc , cred ca ar juca şi la teren dacă ar fi.” Deși Cahulul este „acasă” pentru toți acești tineri, fiecare dintre ei vede locuri unde se poate interveni pentru a face orașul mai prietenos, mai viu și mai atractiv pentru generațiile viitoare. Ce au în comun toate răspunsurile? Dorința sinceră ca orașul lor să crească frumos și să rămână un loc în care merită să te întorci.
11:45
În luna iunie, Parlamentul s-a convocat în cinci ședințe plenare. În cadrul acestora, au fost adoptate 45 de acte normative. Este vorba de 39 de legi și șase hotărâri. De asemenea, din numărul total de acte normative votate în a doua lectură, șapte au fost elaborate cu scopul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Potrivit datelor statistice, în luna iunie, deputații au votat în prima lectură 69 de inițiative legislative. În aceeași perioadă, 81 de proiecte au intrat în procedură legislativă. Printre inițiativele legislative adoptate de Parlament figurează acordarea tichetelor de vacanță pentru salariați, precum și a indemnizației în valoare de 3 000 de lei în primul an de muncă pentru tinerii angajați în industrii de importanță strategică. La fel, a fost instituită Ziua Națională a Taților, iar tații de gemeni sau de tripleți vor beneficia de concediu paternal extins și de indemnizație ajustată. Luna trecută, Parlamentul a mai ratificat unele acorduri cu partenerii de dezvoltare în domeniul învățământului și cel cibernetic, precum și a adoptat o Declarație de susținere a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. În luna iunie, a mai fost votată, în prima lectură, rectificarea Bugetului de stat pentru anul 2025, care vizează inclusiv acordarea unui ajutor unic de 1 000 de lei pentru elevii din clasele I-IX. La fel, participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor primi alocații majorate. Vor crește și bursele pentru tinerii care desfășoară stagii plătite în sectorul public. Tot în prima lectură a fost votată inițiativa legislativă care vizează activitatea freelancerilor, precum și noua lege a cetățeniei. Înainte de a fi examinate în plenul Parlamentului, inițiativele legislative au fost discutate în cadrul ședințelor comisiilor permanente. În luna iunie, membrii acestora s-au convocat în 53 de ședințe, la care au votat 109 rapoarte, 65 de corapoarte și 114 avize.
11:15
Comisia Națională de Examene a aprobat constituirea Comisiilor Republicane de Evaluare/Examinare a Contestațiilor pentru examenul național de bacalaureat și examenele naționale de absolvire a gimnaziului, sesiunea suplimentară iulie 2025. În total, vor activa 15 comisii republicane de evaluare/examinare a contestațiilor pentru examenul național de bacalaureat, în care vor fi încadrați peste 120 de profesori evaluatori. Pentru evaluare/examinare a contestațiilor la examenele naționale de absolvire a gimnaziului în sesiunea suplimentară vor activa 5 comisii republicane cu un număr de circa 70 de profesori evaluatori. De asemenea a fost aprobat un Centru Republican de Evaluare/Examinare a Contestațiilor în mun. Chișinău pentru examenul național de bacalaureat și două Centre Republicane de Examinare a Contestațiilor pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Menționăm că sesiunea suplimentară pentru elevii din gimnaziu, care nu au promovat examenele în sesiunea de bază iunie 2025, se va desfășura în perioada 8-11 iulie 2025.  Probele de examen în sesiunea suplimentară încep la ora 10.00. Sesiunea suplimentară se desfășoară în centre raionale/municipale constituite de Comisiile Raionale/Municipale de Examene din fiecare raion/municipiu. De asemenea, pentru candidații care nu au promovat examenul național de bacalaureat, în perioada 14-21 iulie, se va desfășura sesiunea suplimentară. Candidații pentru a participa în sesiunea suplimentară trebuie să depună o cerere, în scris, în zilele de 4-5 iulie, la Centrele de bacalaureat. Sesiunea suplimentară se desfășoară în centre republicane de bacalaureat constituite de Comisia Națională de Examene. Orarul pentru sesiunea suplimentară 2025 poate fi găsit aici.
10:30
Vârsta de pensionare pentru femei crește cu jumătate de an începând cu 1 iulie. Astfel, femeile se vor pensiona la împlinirea a 61 de ani și 6 luni. Stagiul complet de cotizare la femei este egal cu cel al bărbaților și constituie 34 de ani. Contactată de IPN, șefa Direcției generale pensii și alocații din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale, Viorica Țugulschii, a declarat că, pentru persoanele care nu au stagiu complet, se calculează pensia incompletă, mărimea căreia este proporțională cu numărul de ani de stagiu. Fără stagiul minim de cotizare de 15 ani, persoana nu poate primi pensie, însă are dreptul la alocație socială pentru persoane vârstnice, în cuantum de 50% din pensia minimă garantată de stat. Dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă se acordă persoanelor care au realizat un stagiu contributiv de cotizare cu cinci ani pentru bărbați și cu trei ani pentru femei mai mare decât cel prevăzut în lege. Bărbații au dreptul la pensia anticipată pentru carieră lungă, dacă au un stagiu complet de cotizare de 39 de ani, iar femeile – dacă au un stagiu complet de cotizare de 37 de ani. Din 1 ianuarie 2024, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea sau reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, iar de la 1 ianuarie 2025 și pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea sau reexaminarea pensiei de dizabilitate, pot solicita reexaminarea pensiei nu mai des decât o dată la doi ani, cu condiția că pensia calculată este mai mare decât pensia aflată în plată. Din 1 aprilie, ca urmare a indexării cu 10%, pensia minimă pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare constituie 3 055 de lei. Totodată, din 1 mai, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, beneficiază de o pensie minimă de 3300 de lei.
Ieri
16:00
Cetățenii Republicii Moldova care dețin cetățenie română pot solicita, începând cu vârsta de 14 ani, Cartea Electronică de Identitate (CEI) – un document modern, compatibil cu standardele europene, care poate fi eliberat gratuit la prima solicitare. Printre cele mai accesibile locații pentru moldoveni se numără municipiul Galați, aflat în imediata apropiere de graniță, scrie monitoruldegalati.ro Programările pentru eliberarea CEI se fac exclusiv online, prin platforma oficială: hub.mai.gov.ro. Cartea Electronică de Identitate: poate fi folosită ca document de călătorie în UE; permite semnătura electronică cu valoare legală, eliminând necesitatea prezenței fizice la ghișee; oferă acces digital securizat la servicii publice precum ANAF, CNAS, SPV și altele. Documentul include elemente de securitate avansate și este emis sub două forme: pentru adulți și copii. Pentru minori cu vârste între 0 și 14 ani, CEI poate fi obținut contra unei taxe de 67 lei.(RON) Un aspect important este faptul că CEI nu include adresa de domiciliu. În acest caz, este necesară eliberarea unui certificat de atestare a domiciliului sau reședinței, disponibil tot online, pe aceeași platformă. Prin această inițiativă, autoritățile române încurajează digitalizarea serviciilor publice și facilitează accesul cetățenilor români – inclusiv celor stabiliți în Republica Moldova – la documente moderne, sigure și conforme cu cerințele europene.
14:30
După cele 3 săptămâni petrecute în Moldova, Tatiana Mocanu, alături de familia ei s-au întors la clinica din Turcia pentru analizele de control, cu speranța că vor primi confirmarea unei vindecări complete. Din păcate, rezultatele ne-au adus vești triste: boala Tatianei nu a dispărut în totalitate. A mai rămas o zonă foarte mică pe corp care, din nefericire, a început din nou să progreseze, deși se află într-un stadiu foarte incipient. Medicii au decis să înceapă de urgență un nou curs de radioterapie, peste o săptămână. Este un pas esențial pentru a preveni recidiva completă și pentru ca tot tratamentul parcurs până acum să nu fi fost în zadar. Tatiana Mocanu este o tânără de 18 ani din Cahul, diagnosticată anul trecut cu leucemie limfoblastică acută în stadiul IV. A fost internată și tratată cu succes la spitalul Medical Park din Istanbul, cu sprijinul vostru. A fost externată în februarie cu vești bune, dar acum e nevoie din nou de solidaritate. Pentru a începe tratamentul salvator, este nevoie urgentă de câteva mii de euro, sumă pe care familia nu o poate acoperi în timp util. Dacă puteți și doriți să ajutați, orice contribuție este vitală. Donațiile pot fi făcute pe caritate.md sau prin contact direct cu familia. Oferă-i Tatianei o nouă șansă la viață. 
13:00
Într-un nou interviu, Ștefan Bratu, fost primar al orașului Cahul în perioada 1999-2003, ne povestește despre primele ediții ale Festivalului Nufărul Alb – o tradiție culturală importantă pentru sudul Republicii Moldova. „Primele ediții ale festivalului au fost dedicate promovării dansului, un element specific zonei de sud. Ansamblul „JOC” a fost printre primele colective care au pus bazele acestei manifestări culturale în 1989, iar Cahul a fost mereu un loc reprezentativ pentru acest festival”, spune Ștefan Bratu. Inițial, festivalul a reunit mai multe ansambluri din țară, iar după declararea independenței Republicii Moldova, s-au început invitațiile către colective din țările vecine. Denumirea „Nufărul Alb” vine de la floarea specifică lacurilor din zona Cahulului, iar festivalul își desfășura festivitățile de închidere pe malurile lacurilor Sărat și Frumoasa. „Deși anii 2000 au fost dificili din punct de vedere economic, cu salarii și pensii întârziate, noi am decis să păstrăm vie cultura și tradițiile. Mulțumesc și astăzi tuturor liderilor locali care au sprijinit festivalul cu sponsorizări și implicare”, adaugă fostul primar. Urmărește interviul integral și află istoria festivalului, dar și eforturile oamenilor care au contribuit la menținerea și dezvoltarea acestei frumoase tradiții culturale.
13:00
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în data de 30 iunie 2025, între orele 14:00 și 18:00, se vor înregistra intensificări ale vântului nord-vestic, cu rafale ce pot ajunge până la 15-18 m/s, pe arii extinse ale țării. În contextul acestor condiții meteorologice nefavorabile, salvatorii vin cu recomandări importante pentru prevenirea incendiilor de vegetație și reducerea riscurilor asociate: Evitați să dați foc vegetației uscate sau resturilor menajere în spații deschise; Nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau alte obiecte inflamabile în apropierea zonelor împădurite sau a terenurilor cu vegetație uscată; Fiți vigilenți în timpul activităților recreative în păduri sau zone forestiere, mai ales când folosiți foc deschis (ruguri, grătare, mangal); Asigurați-vă că focul este complet stins înainte de a părăsi zona; Evitați să stați în apropierea copacilor bătrâni, firelor electrice sau obiectelor instabile; Nu atingeți cablurile electrice căzute la pământ pentru a preveni riscul de electrocutare; Parcați autovehiculele în locuri sigure, departe de arbori sau clădiri înalte; Supravegheați permanent copiii și nu le permiteți să se joace lângă arbori sau clădiri deteriorate. În caz de situații de urgență, apelați imediat Serviciul 112. Salvatorii recomandă tuturor să manifeste responsabilitate maximă și să respecte aceste măsuri pentru a preveni accidentele și incendiile.
11:15
Polițiștii de frontieră au identificat, în săptămâna precedentă, nouă cazuri de documente de călătorie cu semne vădite de falsificare, descoperite în urma controalelor de rutină la punctele de trecere a frontierei. Cazurile au fost înregistrate atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din Republica Moldova, la următoarele puncte de trecere: Leușeni – 1 caz; Palanca – 2 cazuri; Costești – 1 caz; Giurgiulești – 1 caz; Aeroportul Internațional Chișinău (SPF AIC) – 4 cazuri. Toate documentele suspecte au fost ridicate și transmise către expertiză, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate. Poliția de Frontieră reamintește că utilizarea sau prezentarea documentelor de călătorie falsificate constituie infracțiune, fiind sancționată conform legislației Republicii Moldova. Totodată, instituția îndeamnă cetățenii: ️ să utilizeze doar documente valabile, emise de autoritățile competente; ️ să evite intermediarii dubioși care oferă „servicii” de obținere a actelor; ️ să manifeste înțelegere și răbdare față de controalele desfășurate de către polițiștii de frontieră.
11:15
În raionul Cahul, precum și în alte zone prioritare ale țării, continuă lucrările de întreținere și reabilitare a drumurilor publice naționale, în cadrul Programului de utilizare a mijloacelor Fondului Rutier pentru anul 2025. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), echipele de intervenție au acționat săptămâna aceasta în raioanele Cahul, Telenești, Bălți, Cantemir, Căinari, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Basarabeasca și Dondușeni, executând lucrări esențiale pentru siguranța și funcționalitatea infrastructurii rutiere. Lucrările efectuate au inclus: igienizarea și întreținerea elementelor de siguranță rutieră; curățarea podețelor și vopsirea parapetelor; plombarea gropilor cu beton asfaltic; curățarea șanțurilor de evacuare a apelor; profilarea acostamentelor și a sectoarelor pietruite; cosirea ierbii și defrișarea vegetației de pe marginea drumurilor. ASD îndeamnă șoferii să circule cu prudență în zonele unde se desfășoară lucrări și să respecte semnalizarea rutieră temporară instalată. Pentru informații actualizate privind starea drumurilor sau pentru a semnala urgențe, Serviciul Operativ ASD poate fi contactat NON-STOP, la numerele: (+373) 78337744, (+373) 60477117 (disponibil și pe Viber/WhatsApp).
11:00
La data de 29 iunie 2025, în satul Giurgiulești, cel mai sudic punct al Republicii Moldova, a fost marcată Ziua Internațională a Dunării – un eveniment dedicat celebrării și protejării unuia dintre cele mai importante fluvii din Europa. Manifestarea a reunit localnici, oficiali, elevi, reprezentanți ai instituțiilor de mediu, parteneri internaționali și organizații locale care, împreună, au transmis un mesaj comun: „Dunărea trebuie protejată și respectată.” Ziua Internațională a Dunării este sărbătorită anual în cele 10 țări pe care fluviul le traversează: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Moldova și Ucraina. Sărbătoarea a fost instituită în anul 2004, la inițiativa Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), și comemorează semnarea, pe 29 iunie 1994, a Convenției pentru protecția fluviului Dunărea. Pe lângă importanța economică și de transport, Dunărea reprezintă un ecosistem important pentru Europa Centrală și de Est, alimentând milioane de oameni și susținând biodiversitatea pe tot parcursul celor 2.860 km de traseu. Deși are doar 570 de metri de acces direct la fluviu, în zona Portului Internațional Liber Giurgiulești, Republica Moldova valorifică strategic această legătură prin activități comerciale, logistice și – tot mai des – prin evenimente de conștientizare ecologică. Ziua Dunării, sărbătorită la fața locului, a inclus expoziții tematice, ateliere pentru copii, acțiuni de informare, momente artistice și plimbări pe apă, toate având un scop comun: promovarea protecției Dunării și a valorilor ecologice durabile. „Fii activ pentru o Dunăre mai curată!” Acesta este mesajul central al campaniilor organizate anual sub egida ICPDR. În 2025, accentul a fost pus pe implicarea comunităților locale, pe rolul educației ecologice și pe necesitatea unor politici comune de protecție a apelor. Prin acțiunile dedicate acestei zile, Moldova își reafirmă angajamentul față de responsabilitatea colectivă de a proteja fluviul, chiar dacă porțiunea sa este una mică. Pentru că importanța nu se măsoară în kilometri, ci în grijă și implicare.
11:00
Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a înregistrat, în weekendul recent încheiat, peste 4.500 de abateri de la Regulamentul circulației rutiere, comise de participanții la trafic din întreaga țară. Printre cele mai frecvente încălcări se numără: 2300 de șoferi au fost surprinși depășind regimul legal de viteză; 490 de conducători auto au ignorat indicatoarele și marcajele rutiere; 122 de persoane nu au respectat culoarea roșie a semaforului; 403 șoferi au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul condusului; 65 de conducători auto nu au acordat prioritate pietonilor; Tot 65 de persoane au fost depistate în stare de ebrietate la volan; 415 șoferi au fost sancționați pentru nereguli privind înmatricularea, lipsa inspecției tehnice sau a poliței de asigurare obligatorie. Pe lângă aceste abateri, polițiștii au fost solicitați să intervină în 2094 de cazuri, semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112. INSP reamintește conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic, să respecte regulile de circulație și să contribuie activ la prevenirea accidentelor.
10:30
Angajații Serviciului Fiscal de Stat continuă vizitele în localitățile din toată țara în vederea consultării și deservirii contribuabililor. Graficul vizitelor pentru semestrul II al anului 2025 a fost publicat pe pagina-web și pot fi consultat aici. În acest sens, încurajăm participarea activă a tuturor contribuabililor la discuțiile cu funcționarii fiscali, care sunt disponibili de a răspunde la toate întrebările privind aplicarea legislației fiscală, modificările efectuate pentru anul curent, termenele de prezentare a dărilor de seamă și modalitatea de prezentare a acestora, precum și alte subiecte de ordin fiscal. Informăm că, angajații autorității fiscale au deservit 17 191 de contribuabili în cadrul celor 707de vizite în primăriile din toată țara, desfășurate pe parcursul  primului semestru al anului 2025 în contextul implementării activității de consultanță cu genericul „Ziua contribuabilului”. Reiterăm faptul că, Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție sporită comunicării cu contribuabilii și pune accent pe oferirea asistenței și consultanței fiscale, în vederea creării condițiilor favorabile pentru conformarea voluntară la respectarea legislației.
10:30
15 blocuri locative mici din diferite regiuni ale Republicii Moldova vor beneficia în următoarele săptămâni de audituri energetice gratuite, în baza cărora vor putea ulterior să implementeze măsuri de reabilitare energetică. În prezent, este în desfășurare procesul de semnare a Memorandumurilor de Înțelegere cu Asociațiile de Proprietari din Condominiu (APC) și administratorii care administrează aceste clădiri. Cele 15 blocuri selectate sunt situate în orașele Edineț, Bălți, Chișinău, Hîncești, Cahul și Ceadîr-Lunga, reflectând o distribuție echilibrată la nivel național. Aceste clădiri vor beneficia, într-o primă etapă, de audituri energetice gratuite, iar în urma rezultatelor obținute, până la 10 din ele vor beneficia, într-o a doua etapă, de proiectare completă și planificare tehnică pentru lucrările de renovare ulterioare. Costurile pentru audituri și proiecte tehnice sunt acoperite integral prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). „Pentru a sprijini eficientizarea consumului energetic am creat produse financiare adaptate nevoilor consumatorilor și caracteristicilor specifice ale pieței noastre. Suntem în proces de discuții și oferim suportul necesar asociațiilor de locatari pentru ca ele să poată avansa cu implementarea proiectelor de eficiență energetică. Ne dorim ca acest proces să devină tot mai accesibil și predictibil pentru toți cei interesați. Inițiativa dată ne va permite să testăm noi practici și tehnologii în cazul blocurilor cu un număr mai mic de apartamente în vederea ajustării mecanismelor de finanțare cu condiții specifice acestora ”, a declarat Ion Muntean, directorul CNED. Ulterior, cele 10 blocuri vor putea accesa finanțare pentru lucrările propriu-zise, cu o contribuție nerambursabilă de până la 70% asigurată prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM). Diferența de până la 30% va putea fi acoperită din alte surse, inclusiv Fondul de reducere al vulnerabilității energetice și contribuția locatarilor. „Este important ca proprietarii de locuințe să fie bine informați despre beneficiile eficienței energetice și despre natura unui audit energetic. Pentru noi, Memorandumurile de Înțelegere sunt esențiale pentru cooperare și pentru o implementare de succes. În cadrul întâlnirilor de lansare, ne prezentăm atât noi, cât și toți experții individual, explicând de ce proprietarii de locuințe ar trebui să aibă încredere în sfaturile acestora și în persoanele care promovează aceste programe. Un nivel corect de încredere și înțelegere este esențial pentru ca proprietarii să poată, la rândul lor, promova aceste programe și să devină pionieri și ambasadori ai eficienței energetice în fața vecinilor și a viitorilor beneficiari din Republica Moldova. Chiar dacă aceste programe par complicate la prima vedere, merită accesate ca oportunități de finanțare. Ele pot duce la economii de energie și costuri, și, în cele din urmă, la creșterea valorii proprietății”, a subliniat Christian Borchard, Manager de Implementare GIZ al componentei E4M finanțate de Norvegia. Aceaste proiecte pilot de clădiri reprezintă un pas important în testarea unui model funcțional de reabilitare energetică a clădirilor mici, model  care poate fi extins pe scară largă în următorii ani. Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, implementat de către Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, susținut de  proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Această componentă este finanțată de Norvegia.
Mai mult de 2 zile în urmă
18:30
În dimineața zilei de 28 iunie 2025, un incendiu puternic a izbucnit pe teritoriul unui restaurant situat pe strada Cicalov nr. 18 din municipiul Comrat. Apelul de urgență a fost recepționat la ora 06:46, iar imediat, cinci echipaje de salvatori și pompieri din sudul țării au fost mobilizate la fața locului. Potrivit informațiilor preliminare, focul a cuprins o terasă din lemn cu două nivele, amplasată în partea din spate a restaurantului. Intervenția promptă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea completă a incendiului până la ora 07:13. Datorită reacției rapide, a fost evitată propagarea focului spre sala de banchete a localului, care a fost salvată. Totuși, incendiul a distrus aproximativ 80% din suprafața terasei afectate, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul acesteia. Din fericire, nu au fost raportate victime. Cauza izbucnirii incendiului și circumstanțele exacte urmează a fi stabilite de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În total, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii din Republica Moldova au intervenit în 81 de situații de risc, demonstrând din nou profesionalism și mobilizare eficientă în fața pericolelor.
10:15
Doi tineri pasionați de aventuri și călătorii, Alexandru și Corina au ajuns la Cahul. Vezi ce i-a impresionat și cum i-au întâmpinat localnicii.  sursa: 2 Hoinari
09:15
Comisia de concurs a anunțat rezultatele etapei de evaluare a dosarelor depuse pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii Municipale „Piața Centrală” Cahul. În urma examinării documentelor, un singur candidat a întrunit condițiile necesare pentru a fi admis la proba-interviu. Este vorba despre Igor Schin, care va participa la următoarea etapă a concursului – interviul de evaluare a viziunii privind dezvoltarea și administrarea pieței centrale din Cahul. Proba interviului va avea loc luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 15:00, în Sala de ședințe a Primăriei municipiului Cahul, situată la etajul IV. Reamintim că pe 6 mai, Primăria municipiului Cahul a anunțat lansarea concursului public pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, apoi l-a prelungit până la data de 19.06.2025. Igor Schin a ocupat anterior funcția de director ÎM „Piața Centrală” Cahul.
27 iunie 2025
18:00
Un grup de 78 de profesori de limba română din UTA Găgăuzia, municipiul Bălți, precum și din raioanele Taraclia, Cantemir, Leova, Cahul, Ocnița, Edineț și Briceni vor participa la cursuri intensive de limba română în România. Cursurile de formare profesională sunt organizate la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării și al Ambasadei României la Chișinău, cu suportul Ministerului Educației și Cercetării al României. „Participarea profesorilor de limba română la aceste cursuri reflectă angajamentul pentru promovarea limbii române în comunitățile multietnice ale țării. Este încurajator să vedem un interes tot mai mare pentru perfecționarea lingvistică, în special în rândul profesorilor care activează în zone unde limba română nu este limba maternă. Sunt convins că această experiență în România vă va inspira și vă va oferi instrumente valoroase pentru a sprijini elevii alolingvi în procesul de învățare”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării. La rândul său, Marc Emilian Morar, ministru consilier în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, a menționat că cei 78 de profesori reprezintă primul grup din acest an care va participa la cursuri de perfecționare organizate în România, urmând ca până la sfârșitul anului și alte cadre didactice să beneficieze de astfel de instruiri. „ De asemenea, lucrăm la un proiect care va permite participarea la programe similare și a profesorilor care predau sau își doresc să predea alte discipline în limba română”, a subliniat Marc Emilian Morar. Cursurile de limba română se vor desfășura în perioada 30 iunie – 20 iulie curent la Universitatea din Oradea, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Menționăm că în sistemul educațional al Republicii Moldova sunt încadrați circa 900 de profesori de limba română care predau în 255 de școli alolingve. Pentru a susține acești profesori, MEC întreprinde mai multe măsuri destinate să le ofere sprijin profesional și metodologic.
17:30
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) monitorizează situația epidemiologică prin rujeolă la nivel național. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 27 iunie 2025, au fost confirmate, în total, 172 de cazuri de rujeolă, dintre care nouă de import (România, Ucraina, Germania, Federația Rusă și Egipt). Teritoriile afectate sunt: Chișinău – 73 de cazuri; Cimișlia – 33 de cazuri; Fălești – 18 cazuri; Strășeni – 10 cazuri; Bălți – 7 cazuri; Orhei – 8 cazuri; Bender, Cahul – câte 5 cazuri; Ialoveni, Criuleni – câte 3 cazuri; Comrat – 2 cazuri; Glodeni, Ocnița, Soroca, Rezina și Tiraspol – câte 1 caz. Vârsta persoanelor afectate este cuprinsă între 3 luni și 57 de ani.  Specialiștii recomandă ca vaccinarea împotriva rujeolei să fie prioritară pentru orice familie responsabilă. Vaccinurile împotriva rujeolei sunt sigure și efective. Trei doze de vaccin împotriva rujeolei oferă 100% protecție. Rujeola este de 6 ori mai infecțioasă decât gripa și poate dezvolta complicații grave, cum ar fi: infecția urechii, pneumonie, surditate permanentă, encefalită sau chiar deces. Aceasta se răspândește foarte rapid, dacă nu este menținută imunitatea de grup ce poate fi obținută prin acoperirea vaccinală a peste 95% din populație. În condițiile de acoperirea joasă la vaccinare, înregistrată la nivel național (sub 85% pentru vaccinarea ROR la vârsta de 1 an), rezistența anti vaccinală care persistă mai mult între membrii confesiilor religioase cu familii multiple și persoanele de etnie romă, există riscul de emergență a maladiilor prevenibile prin vaccinări, în prezent a rujeolei, având rată foarte înaltă de contagiozitate cu urmări grave de sănătate, până la deces. Menționăm, că tratament specific contra rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin VACCINARE.  Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează că rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să vaccineze copiii.  În Republica Moldova, vaccinarea se efectuează gratuit, cu 3 doze de vaccin ROR, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, îndemnăm părinții să meargă la instituția medicală, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.  VACCINUL ÎMPOTRIVA  RUJEOLEI  PROTEJEAZĂ COPIII. PROTEJEAZĂ-TE PE TINE ȘI PE CEI DIN JUR!
17:15
Cum arată o zi obișnuită pentru un pompier salvator? Ce se întâmplă din momentul în care sună alarma și până la sosirea la intervenție? L-am întâlnit pe Vasile Mîță, șef de gardă scafandru în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Cahul, care ne-a vorbit sincer despre provocările, responsabilitatea și curajul din spatele meseriei de salvator. Din ianuarie 2018, acesta coordonează intervenții complexe și face parte dintr-o echipă care salvează vieți în cele mai dificile condiții. Află ce nu se vede în spatele uniformei și ce înseamnă cu adevărat să fii mereu pregătit să intervii. Urmărește interviul complet și descoperă viața din interiorul unei gărzi operative de intervenție!
16:00
Salariații vor putea beneficia de tichete de vacanță pentru accesarea serviciilor turistice oferite în țara noastră. Parlamentul a adoptat, astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, elaborat de Ministerul Culturii. Potrivit amendamentului propus la acest proiect de lege de către deputata PAS Mariana Cușnir, tichetul de vacanță reprezintă un bilet sau card cu valoare nominală, emis în formă electronică sau pe suport de hârtie de către un operator autorizat, care este acordat de către angajator salariatului pentru acoperirea cheltuielilor suportate în structurile de primire turistică din zonele rurale ale Republicii Moldova. Acordarea tichetelor de vacanță va fi facultativă și va avea loc la decizia conducătorului entității, în funcție de mijloacele financiare deținute sau preconizate. Tichetele vor fi valabile timp de un an de la data emiterii, iar procedura de emitere, eliberare, utilizare și returnare a acestora va fi stabilită de către Guvern. Totodată, prin modificările propuse la cadrul normativ în vigoare se definesc o serie de noțiuni, precum destinație turistică, traseu turistic, indicator de informare și orientare turistică, agenție tur-operatoare, organizație de management al destinației turistice etc. Este stipulată și obligația Guvernului de a aproba modul de constituire şi activitate a Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice (OMDT), conform practicilor Organizației Mondiale a Turismului. O altă modificare vizează instituirea inventarului agenților economici din industria turismului din Republica Moldova, care va reprezenta un instrument oficial de evidență, actualizată sistematic, a tuturor entităților (persoane fizice și juridice) care desfășoară activități economice în domeniul turismului. Documentul mai conține prevederi cu privire la statutul și activitatea Oficiului Național al Turismului, structură subordonată Ministerului Culturii. Proiectul de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova a fost elaborat în scopul ajustării cadrului normativ în domeniul turismului în vederea implementării eficiente a politicilor publice din domeniu, dezvoltarea turismului intern și receptor, promovarea țării ca destinație turistică pe plan extern, precum și pentru asigurarea prestării serviciilor turistice la standarde internaționale.
15:15
La data de 20 iunie 2025, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat Consiliul de conformare cu reprezentanții domeniului turistic, și anume: Asociația obștească Centrul de informare și promovare în domeniul turismului din Republica Moldova; Asociația patronală a industriei turismului din Republica Moldova; Asociația națională a agenților economici de turism din Moldova; Agenți economici care practică activități aferente domeniului turistic. În cadrul Consiliului de conformare, Serviciul Fiscal de Stat a reiterat importanța respectării cadrului legal în desfășurarea activității economice și a îndemnat toți contribuabilii să declare conform veniturile și să achite deplin și în termen obligațiile fiscale. Suplimentar, participanții au fost informați despre riscurile identificate urmare efectuării analizei contribuabililor ce desfășoară activitate în domeniul turismului, după cum urmează: Riscul utilizării muncii ne(sub)declarate și achitarea salariilor în plic Nereflectarea tuturor veniturilor în evidența contabilă Încasarea mijloacelor bănești din prestarea serviciilor turistice pe conturile curente personale ale fondatorilor/administratorilor Astfel, Serviciul Fiscal de Stat va întreprinde acțiuni de informare și conformare voluntară a contribuabililor prin efectuarea vizitelor fiscale, organizarea ședințelor de conformare și expedierea scrisorilor de conformare. Totodată, față de contribuabilii care nu-și vor modifica comportamentul fiscal urmează a fi aplicare măsuri de conformare forțată. În acest sens, pentru a evita sancțiunile și a asigura un mediu concurențial echitabil, recomandăm tuturor agenților economici din domeniul turistic să respecte următoarele obligații fiscale: Utilizarea echipamentelor de casă și control conform prevederilor legale cu emiterea bonurilor fiscale pentru fiecare tranzacție; Contabilizarea corectă a tuturor veniturilor obținute; Declararea și achitarea integrală în termen a obligațiilor fiscale; Angajarea tuturor persoanelor încadrate în activitate, asigurând declararea și achitarea legală a salariilor. Pe lângă responsabilitatea agenților economici, și cetățenii pot contribui activ la reducerea fenomenului de neconformare fiscală. Astfel, încurajăm consumatorii să solicite bonul fiscal pentru fiecare achiziție, indiferent de valoarea acesteia. De ce este important să cereți bonul fiscal? Aveți dovada achiziției și vă protejați drepturile în calitate de consumator; Contribuiți la diminuarea economiei informale și la echitatea fiscală Sprijiniți dezvoltarea unui mediu de afaceri corect și competitiv. Pentru orice sesizare sau nelămurire, contribuabilii și consumatorii sunt îndemnați să contacteze Serviciul Fiscal de Stat și să raporteze cazurile de încălcări fiscale prin intermediul Centrului unic de apel al SFS - apel gratuit la numărul 0 8000 1525.
15:15
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi, 27 iunie, o avertizare de Cod Galben pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabilă în intervalul 15:00 – 23:00. Meteorologii anunță fenomene meteorologice severe, care vor cuprinde ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, grindină și intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce pot atinge 15-20 metri pe secundă. Potrivit specialiștilor, cantitățile de precipitații pot ajunge local la 15-20 litri pe metru pătrat. Zonele vizate sunt extinse pe tot cuprinsul țării, conform hărții oficiale SHS. Riscuri estimate: Posibile întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică și ale legăturilor de comunicații; Ruperea crengilor copacilor și doborârea arborilor uscați; Decopertarea parțială a unor construcții ușoare. Recomandările autorităților: Evitați să treceți pe lângă copaci în timpul furtunii; Nu atingeți cablurile electrice căzute la sol; Nu parcați autovehiculele sub copaci care pot fi doborâți de vânt; Renunțați la focul deschis pe perioada manifestării fenomenelor severe. Pe lângă această avertizare, Serviciul Hidrometeorologic a emis în continuare Cod Galben de caniculă și Cod Galben de risc de incendii, recomandând prudență maximă în următoarele zile.
15:00
Municipiul Cahul marchează, pe 2 iulie 2025, un moment istoric important – 523 de ani de la prima atestare documentară a localității. Cu această ocazie, autoritățile și comunitatea locală au pregătit un program bogat în evenimente culturale, educaționale și artistice, dedicate atât trecutului, cât și prezentului și viitorului orașului. Programul zilei: 09:00 – Comemorarea a 521 de ani de la moartea marelui domnitor Ștefan cel Mare, cu depunere de flori la bustul acestuia, amplasat lângă Inspectoratul de Poliție din Cahul. 10:00 – Gala „Cel mai bun elev și Cel mai bun student al municipiului Cahul” – ediția a IX-a, care va avea loc în Aula Magna a Universității de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul. Evenimentul aduce în prim-plan performanțele tinerei generații. 10:45 – Eveniment dedicat finalizării proiectului „Crearea și dotarea Centrului Oenologic”, cu o expoziție și vânzare de produse locale, la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” (bd. Victoriei 18). 18:00 – Spectacol muzical susținut de Fanfara Municipiului Cahul, care va încânta publicul în focarul Palatului de Cultură „Nicolae Botgros”. 18:30 – Parada portului popular, o defilare colorată ce va traversa principalele artere: bd. Victoriei, str. M. Frunze, str. Ștefan cel Mare, Piața Republicii și Piața Independenței. 19:00 – Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului Internațional de Folclor „Nufărul Alb”, ajuns la ediția a XVIII-a, în Piața Independenței din municipiu. 21:30 – Concert special dedicat Zilei Municipiului Cahul, cu participarea Orchestrei Fraților Advahov și artiștilor Fuego, Ioana Căpraru și Stela Botez, în Piața Independenței. Ziua Municipiului Cahul promite să fie o sărbătoare memorabilă, ce reunește tradiția, cultura și performanța locală într-un cadru festiv pentru toate vârstele.
14:15
În Republica Moldova va fi creat Fondul Național al Cinematografiei. Un proiect de modificare a Legii cinematografiei a fost aprobat în cadrul ședinței plenare de ieri, 26 iunie 2025. Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Culturii. Conform proiectului, instituirea Fondului Național al Cinematografiei va permite finanțarea, dezvoltarea și promovarea domeniului cinematografiei, precum și realizarea măsurilor de conservare, păstrare și valorificare a patrimoniului național cinematografic. Fondul va fi finanțat din alocațiile aprobate anual în bugetul de stat, resursele financiare oferite de către donatori, precum și din alte surse. La rândul său, Fondul va finanța producția de filme de toate genurile și alte opere audiovizuale; dezvoltarea proiectelor cinematografice; coproducții internaționale; distribuția filmelor; promovarea cinematografiei în plan național și internațional etc. Regulamentul privind modul de gestionare și distribuire a mijloacelor financiare ale Fondului va fi aprobat de Guvern, iar gestionarea acestuia va ține de responsabilitatea Centrului Național al Cinematografiei (CNC), instituție publică din subordinea Ministerului Culturii. O altă prevedere a documentului stabilește că finanțarea proiectelor din Fondul Național al Cinematografiei nu va putea depăși 50 % din costul total. Excepție vor face coproducțiile pentru care finanțarea poate ajunge până la 60 % și operele audiovizuale greu de realizat, în cazul cărora ajutorul de stat poate acoperi până la 100 % din costuri. Proiectul mai prevede extinderea sprijinului financiar pentru filme experimentale, filme de artă sau producții cu grad sporit de dificultate, pentru a diversifica oferta culturală și a încuraja inovația artistică. Potrivit documentului, vor fi finanțate programele educaționale în domeniul producției cinematografice, reorganizarea cinematografului „Odeon” și includerea lui în structura Centrului Național al Cinematografiei. De asemenea, se propune finanțarea activității Centrului Național al Cinematografiei și a subdiviziunilor acestuia din bugetul de stat. În anul curent, din bugetul total al sectorului cultural și educațional în valoare de 635,3 milioane de lei, 20,1 milioane de lei au fost alocate pentru susținerea cinematografiei. Pentru aprobarea în prima lectură a proiectului de modificare a Legii cinematografiei au votat 58 de deputați.
13:15
Va fi revizuit sistemul distincțiilor de stat. Deputații au aprobat, la ședința plenară de ieri, 26 iunie, proiectul legii privind distincțiile de stat. Proiectul a fost susținut în prima lectură de 52 de deputați. Proiectul propune instituirea unui sistem de distincții de stat bazat pe ordine, cruci, medalii și titluri onorifice. Astfel, va fi instituit un nou ordin – „Ordinul Libertății”, care va fi conferit pentru promovarea democrației, drepturilor omului, egalității în drepturi, libertății, pluralismului și toleranței; protejarea patrimoniului cultural; susținerea acțiunilor de caritate și asumarea angajamentului social. De asemenea, se propune instituirea unei noi medalii – „Meritul Academic” – cu două clase graduale, care va fi conferită cadrelor didactice, cercetătorilor și oamenilor de știință pentru activitate pedagogică prodigioasă și rezultate remarcabile în procesul educațional; activitate meritorie în cercetarea științifică fundamentală și aplicativă, soldată cu studii, descoperiri, inovații, implementări importante ale rezultatelor cercetării; promovarea progresului educațional, științific, inovațional, tehnologic și digital etc. Noua lege privind distincțiile de stat ale Republicii Moldova mai prevede revizuirea conceptului ordinului „Gloria Muncii”. Acesta își va schimba denumirea în „Ordinul Muncii”, va fi renovat artistic, dezvoltat pe clase și va putea fi conferit gradual. La fel, se propune un nou concept și aspect artistic al medaliei „Meritul Civic”, precum și ridicarea la rang de cruce a medaliei „Meritul Militar”. Alte prevederi vizează modificarea denumirii „Ordinul de Onoare” în „Ordinul Onoarei”; modificări la „Ordinul Republicii”, la care va fi renovat colanul în corespundere cu simbolistica națională; modificarea conceptului artistic al titlului onorific „Artist al Poporului”. Proiectul mai prevede că distincțiile, care reprezintă o formă supremă de recunoaștere și apreciere oficială a serviciilor remarcabile aduse Republicii Moldova, a meritelor deosebite în activitate și altor contribuții semnificative la dezvoltarea societății, să fie acordate o singură dată în an, pe data de 27 august, când este marcată Ziua Independenței. Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare și aprobare în lectura a doua.
12:30
Mai multe modificări la legislația privind asigurarea obligatorie de asistență medicală au fost adoptate joi, 26 iunie, de către Parlament. Legea pentru modificarea unor acte normative care vizează inclusiv primele de asigurare obligatorie de asistență medicală a fost înaintată cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați și urmărește să asigure un regim mai echitabil și flexibil pentru contribuabili, precum și să sprijine persoanele aflate în situații vulnerabile. Printre cele mai importante modificări aduse sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală se numără: Stabilirea dreptului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină de a încheia tranzacții privind amânarea sau eșalonarea achitării datoriilor aferente primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă și penalităților aferente, atât înainte de inițierea procesului judiciar, cât și în timpul procedurilor judiciare și de executare. Restituirea parțială a primei de asigurare în caz de dublă achitare. Persoanele care s-au asigurat în mod individual până la 31 martie și ulterior au devenit angajate vor putea solicita restituirea primei achitate în sumă fixă dacă pe parcursul anului au achitat prima de asigurare obligatorie de asistentă medicală sub formă de contribuție procentuală din salariu și alte recompense într-un cuantum ce depășește valoarea primei de asigurare în sumă fixă, aprobată prin Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul respectiv. Reducerea, începând cu 1 ianuarie 2026, a penalității pentru neachitarea în termen a primei de asigurare. Penalitatea va fi calculată conform Codului fiscal la rata de 0,0247% pe zi, comparativ cu 0,1%, cât este în prezent. Persoanele cu dizabilități și pensionarii care sunt fondatori de întreprinderi individuale și nu sunt angajați în câmpul muncii vor fi scutiți de plata datoriilor pentru neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă și a penalităților aferente anilor 2023 și 2024, dacă nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă care să dispună obligația de plată a acestor datorii. Legea urmează să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
12:15
Țara noastră va beneficia de finanțare nerambursabilă suplimentară de 600 000 de euro pentru realizarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Parlamentul a ratificat un amendament la Acordul de grant încheiat de Ministerul Mediului și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Astfel, valoarea grantului va crește până la 1,6 milioane de euro. Banii sunt destinați finanțării unui contract de consultanță, în baza căruia vor fi prestate servicii de asistență tehnică aferente Proiectului. Anterior, BERD a mai oferit un împrumut de 25 de milioane de euro pentru realizarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Acesta are drept scop implementarea programului național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide. Totodată, vor fi procurate echipamente și utilaje pentru transport, sortare, reciclare, compostare, va fi sistată activitatea depozitelor de deșeuri neautorizate și vor fi construite depozite de deșeuri regionale, la standarde UE. Gestionarea deșeurilor este о prioritate a politicii de mediu în Republica Moldova, având drept reper Directivele UE din domeniul gestionării deșeurilor.
11:45
Cresc prețurile la materialele de construcție în Republica Moldova. Administratorii companiilor anticipează creșteri de până la 5%, începând cu luna iulie. Ei spun că deja sunt semnale de la producători privind eventualele scumpiri, iar acest lucru mai depinde și de prețurile la energia electrică, un factor care afectează și acest sector. În perioada concediilor, predomină achizițiile de ciment și nisip, potrivit radiomoldova.md. Costul ridicat de achiziție de la importatori, scumpirea resurselor energetice și, într-o oarecare măsură, a carburanților sunt principalii factori care generează majorarea prețurilor, constată Gheorghe Sîrcu, administrator al unor magazine de profil din Strășeni. El precizează că cheresteaua se vinde acum în regiune la prețuri între 5.700 și 6.000 de lei metrul cub, în funcție de furnizor, transport și capacitatea de negociere a fiecărui agent economic, cu 300-500 de lei mai mult sau cu 16 la sută, față de începutul anului. „În același raion la noi, de exemplu, concurență se creează între agenți, sunt care vin cu 6.000, sunt care vin cu 5.700, fiecare pune un adaos care depinde cu cât îl primește, cum negociază. La cele din februarie, deja prin martie a fost o ajustare de prețuri, au ridicat prețul. Eu am înțeles că, de la 1 iulie, se schimbă iar tarifele”, a spus Gheorghe Sîrcu. Pe de altă parte, în alte regiuni ale țării, vânzătorii spun că, deocamdată, prețurile se mențin stabile. În raionul Drochia, Aliona Sarii, vânzătoare la un magazin de materiale de construcție, susține că cele mai solicitate produse sunt cimentul, nisipul și lambriurile – de lemn și plastic, iar prețurile sunt la nivelul anului trecut. Potrivit vânzătoarei, sezonul construcțiilor începe în aprilie și durează până în noiembrie, iar cererea crește mai ales în perioada concediilor, când moldovenii reveniți din străinătate investesc în renovări și construcții. „Scădem prețurile când luăm mai mult material, ca de exemplu spuma, dar dacă luăm patru-cinci cutii, facem reducere și la lume tot cu prețul cu care primim noi. Deocamdată, prețurile sunt stabile, nu se văd măriri, pe noi ne anunță când sunt ceva schimbări, ne spun din timp, de exemplu, cu o lună înainte, dar deocamdată n-am auzit nimic.” Iar în sudul țării, la Cahul, vânzătorii observă o tendință de scumpire a materialelor de construcție. Un metru cub de cherestea costă aproximativ 6.000 de lei, iar un sac de ciment - peste 120 de lei. Totuși, materialele de import sunt deja mai scumpe, iar comercianții se așteaptă la ajustări de preț în funcție de evoluțiile economice și de costurile la transport. Potrivit datelor statistice, prețul materialelor de construcție a crescut, în decembrie anul trecut, cu aproape 4 la sută, față de perioada similară a anului 2023.
11:30
De la începutul lunii iulie, șoferii din România vor resimți o majorare semnificativă a costurilor legate de asigurarea obligatorie RCA, rovinietă și carburanți, iar creșterile de preț se vor reflecta și în buzunarele consumatorilor, prin scumpirea alimentelor și bunurilor de larg consum, transmite adevarul.ro. Un exemplu concret este cazul unui șofer din București, în vârstă de 44 de ani, cu o experiență de peste 20 de ani la volan, fără accidente în acest interval. Pentru o poliță RCA valabilă un an, destinată unui autoturism cu motor de până în 2.000 cmc, acesta plătește în prezent aproximativ 840 de lei la cel mai ieftin asigurator, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 70% față de începutul anului 2023, când tarifele nu erau plafonate, potrivit TVR Info. După o perioadă de aproape trei ani de plafonare a tarifelor RCA de către Guvern, din 1 iulie acestea vor fi libere, iar specialiștii estimează o creștere medie de cel puțin 5%. Pentru a evita majorările, unii șoferi și-au reînnoit polițele înainte de această dată, însă alții au acceptat noile tarife mai ridicate. Impactul scumpirilor nu va fi însă uniform: tarifele RCA variază în funcție de localitatea de înmatriculare a mașinii, vârsta șoferului și istoricul acestuia în trafic. "În 2023, costul mediu al daunelor plătite prin polițele RCA a urcat cu 8%, ajungând la aproximativ 10.600 de lei, iar până la finalul lui 2024 s-a adăugat o creștere suplimentară de 5%", explică Adrian Stancu, broker de asigurări. Pe lângă majorarea tarifelor RCA, se preconizează și creșteri ale accizelor la carburanți, ceea ce va duce la un cost suplimentar de circa 20 de lei pentru un plin de combustibil. În plus, rovinieta va fi și ea mai scumpă. "Companiile vor suporta costuri operaționale mai mari, în special datorită scumpirii carburanților și a aprovizionării, ceea ce va genera o creștere a prețurilor în lanț pe piață", spune Veronica Duțu, analist financiar. Astfel, șoferii trebuie să se pregătească pentru un impact mai amplu al acestor scumpiri, care se vor reflecta nu doar în bugetele personale, ci și în prețurile generale de consum.
11:15
Tinerii specialiști angajați pentru prima dată în industrii de importanță strategică vor beneficia de indemnizații la angajare. Inițiativa legislativă care prevede instituirea Programului național privind acordarea indemnizațiilor lunare tinerilor angajați în industrii de importanță strategică a fost votată de Parlament în lectura a doua. Proiectul de lege, elaborat de către deputatul PAS Eugeniu Sinchevici, prevede că tinerii specialiști angajați în industrii de importanță strategică pentru Republica Moldova vor beneficia de indemnizații pentru o perioadă de 12 luni consecutive din momentul angajării. Pentru a beneficia de această indemnizație, tinerii trebuie să întrunească o serie de criterii de eligibilitate: să nu depășească vârsta de 35 de ani și să fie angajați pentru prima dată în domenii precum industria electronică, chimică și farmaceutică, constructoare de mașini și componente auto, industria textilă și de îmbrăcăminte, industria materialelor de construcții, industria alimentară și industria creativă. Domeniile respective se regăsesc în Programul național de dezvoltare industrială pentru anii 2024-2028. Scopul inițiativei legislative este de a susține integrarea durabilă a tinerilor în câmpul muncii, cu accent pe industriile considerate de importanță strategică pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Modificările propuse vor contribui la reducerea riscului de șomaj în rândul tinerilor, creșterea atractivității ocupării locurilor de muncă în industria autohtonă, stimularea loialității profesionale și crearea unui raport contractual de durată între angajatori și tineri. În următorii doi ani, estimativ circa 6000 de tineri vor beneficia de indemnizație lunară de 3000 de lei. Resursele financiare necesare vor fi alocate din bugetul de stat, iar modul de acordare a indemnizațiilor va fi stabilit de Guvern. Legea va intra în vigoare în termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial.
11:00
În țara noastră va fi creat un parc de tehnologii avansate „Moldova HiTech Park”. Un proiect de lege care prevede înființarea și regimul special de funcționare a parcului a fost aprobat, astăzi, de Parlament în prima lectură. Parcul va fi conceput ca un hub multidisciplinar, având statutul de parc industrial, care să integreze activități de cercetare-dezvoltare, incubare de start-upuri, atragerea investițiilor private, transfer tehnologic, educație universitară și formare continuă. Parcul va reprezenta o colaborare între mediul academic, sectorul privat și administrația publică și va funcționa atât ca zonă economică, cât și în calitate de ecosistem integrat de inovare. Parcul urmează a fi un proiect de importanță națională, conceput pentru o perioadă de 30 de ani, care va fi amplasat în aria orașului Stăuceni, pe o suprafață de circa 50 de hectare, pe terenuri aflate în proprietate publică. Parcul va fi organizat ca un microoraș cu multiple funcționalități – clădiri cu birouri, laboratoare, spații de cercetare, campusuri universitare, zone rezidențiale, centre de conferințe, infrastructură de testare și prototipare. Se preconizează că parcul va oferi peste 21 de mii de locuri de muncă în domenii tehnologice și va atrage investiții estimate la peste 200 de milioane de euro. Autorul inițiativei legislative, deputatul PAS Victor Spînu, susține că prin crearea acestui parc se urmărește dezvoltarea unei platforme economice și tehnologice de importanță națională, menită să transforme profund modul în care se desfășoară activitatea economică în Republica Moldova în domeniile bazate pe cercetare, inovare și tehnologie avansată. Potrivit documentului, proiectul va fi realizat etapizat, cu o perioadă de dezvoltare inițială de circa cinci ani. Pentru finanțarea costurilor inițiale de creare a infrastructurii și operaționalizare a entității de administrare a parcului vor fi accesate resurse financiare prevăzute în Planul de Creștere Economică pentru Republica Moldova, elaborat în colaborare cu Uniunea Europeană și care prevede, pentru perioada 2024-2027, alocarea până la 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor industriale și de inovare. Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament în lectura a doua.
10:45
Cazul s-a întâmplat pe 25 iunie, în jurul orei 21:00 în Cahul. Un câine de rasa doberman a atacat un copil care se plimba pe stradă cu o trotinetă.  Potrivit imaginilor video expediate la redacție, câinele a atacat copilul de mai multe ori, până la intervenția unui adult, presupus proprietarul animalului.  Contactat telefonic, leonid popandopol. Șeful Serviciu Securitate publică a IP Cahul a declarat pentru ziuadeazi.md că IP Cahul a fost sesizat pe marginea acestui caz și au loc cercetări.  În municipiul Cahul este în vigoare, aprobate recent, Reguli privind evidența și întreținerea câinilor cu și fără stăpân din municipiul Cahul.  Potrivit acestora proprietarii câinilor sunt obligați să scoată câinii la plimbare doar în lesă scurtă și  să asigure un comportament adecvat al câinilor, să prevină cauzarea din partea lui a pericolului pentru alte animale și pentru oameni. 
09:00
Prețurile pentru sejururile la mare au crescut în medie cu 10–30% în acest an, explică agențiile de turism. Cauzele principale sunt inflația, majorarea prețurilor la combustibil, creșterea salariilor în sectorul turistic și scumpirea cazărilor. Totuși, cererea pentru vacanțe pe litoral rămâne ridicată. Destinațiile preferate de moldoveni în 2025 continuă să fie Turcia, Grecia, Egipt și Bulgaria, transmite ipn.md. Ofertele „fierbinți” sau din afara sezonului pornesc de la 200 de euro pentru Bulgaria și ajung la 300–400 de euro pentru Grecia sau Turcia. În funcție de facilitățile incluse, un pachet poate costa și până la 1.000 de euro. Pentru destinațiile exotice precum Maldive, Zanzibar, Mauritius sau Bali, prețurile pot ajunge la câteva mii de euro. Maria Marinuța, directoarea unei agenții de turism, afirmă că litoralul turcesc, mai ales regiunea Antalya, rămâne favorit pentru moldoveni. „Această preferință se datorează nu doar mării Mediterane, ci și ospitalității turcești, bucătăriei otomane variate și infrastructurii hoteliere dezvoltate”, spune Marinuța. Egiptul atrage de asemenea mulți turiști, iar în topul preferințelor mai sunt Bulgaria, Spania, Grecia, Muntenegru și Cipru. Ion Alexe, directorul unei alte agenții, subliniază că Egiptul este mai solicitat în afara sezonului estival, fiind ales mai ales în lunile reci. „Pe lângă destinațiile clasice, în ultimii ani au devenit populare și Tunisia, Muntenegru, Albania, Emiratele Arabe Unite, Tanzania sau Sri Lanka”, a precizat acesta. Prețurile variază în funcție de mai mulți factori: categoria hotelului, tipul de transport, regimul de masă, locația și perioada rezervării. Potrivit lui Ion Alexe, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în Grecia, din cauza majorării taxelor hoteliere și a taxelor turistice. Pentru cei dispuși să plătească mai mult, agențiile oferă și pachete premium. De exemplu, un sejur de lux în stațiuni exclusiviste din Belek (Turcia) sau în Maldive costă între 9.700 și 16.100 de euro pentru o familie de patru persoane. Pachetul include cazare, masă, transport și asigurare medicală pentru o perioadă de 7–10 zile. Deși preferințele moldovenilor nu s-au schimbat radical în ultimul deceniu, tot mai mulți turiști caută experiențe autentice. Unii renunță la formula „all inclusive” în favoarea vacanțelor active, cu accent pe excursii și interacțiuni culturale.
08:45
Marșul Moldova Pride e cel mai important eveniment pentru comunitatea LGBTQ+, și nu numai. Evenimentul ne vorbește despre democrație, valori, egalitate de șanse și susținere. Anul acesta, peste 1.000 de persoane și-au exprimat solidaritatea față de comunitatea LGBTQ+. Am vorbit cu Vasile Micleușanu, organizatorul marșului, despre importanța manifestației și am adunat pentru tine fricile, anxietățile și bucuriile din teren. Pregătirea pentru marș începe cu cel puțin jumătate de an înaintea evenimentului, iar echipa care a organizat marșul Pride Moldova în 2024 a fost una relativ mică. În total în echipă au fost 15 persoane și mai mulți voluntari care au venit să susțină organizatorii. „Există greșeala aceasta cognitivă că dacă tu ești în majoritate, tu deții privilegiile, tu ai privilegii, doar tu ai dreptul să limitezi drepturile altei persoane, pentru că ei sunt în minoritate. Or, asta este dictatură, așa nu mai putem vorbi despre o democrație sănătoasă. Noi cu toții și toate suntem în minoritate câteodată”, menționează Vasile. Cu toate impedimentele create – împiedicarea manifestanților să meargă pe carosabil, devierea de la itinerarul inițial și riscul legat de contramanifestanți –, alături de comunitate au fost persoanele care îi susțin. Unii manifestanți au venit pentru prima dată, alții, alături de familiile lor, vin în fiecare an să susțină persoanele care nu se bucură de aceleași drepturi în Republica Moldova. La eveniment au participat inclusiv ambasadorii Țărilor de Jos, Suediei și reprezentanți ai ambasadei Marii Britanii. „Marșul Pride este ocazia de a celebra diversitatea, de a face o reflexie asupra abuzurilor cu care se confruntă comunitatea LGBT, chiar le-am văzut și astăzi. Dreptul la libera întrunire, din păcate, a fost încercat să fie restricționat, dar mă bucur că totuși marșul are loc și felicitări organizatorilor pentru asta”, menționează Ecaterina, participantă la marș. Poți să asculți episodul mai jos. https://creators.spotify.com/pod/show/sexplicatii/episodes/Cu-toii-suntem-n-minoritate-uneori--Ce-ne-nva-Marul-Moldova-Pride-e34joi9/a-ac0u1hv  Ascultă episodul și pe: # Apple Podcasts; # Pocket Casts; # Radio Public.
26 iunie 2025
15:45
Republica Moldova este pe lista subiectelor incluse de președintele român, Nicușor Dan, la prima reuniune din mandatul său la Consiliul Uniunii Europene. Liderul de la București va reitera ajutorul ferm pentru Chișinău, inclusiv în contextul alegerilor parlamentare din septembrie, se arată într-un comunicat de la Cotroceni, scrie IPN. „La inițiativa României, în declarația finală va fi un paragraf despre Republica Moldova”, a menționat Nicușor Dan înainte de începerea Consiliului, referindu-se la summitul UE-Republica Moldova. În context, președintele român a precizat că în cadrul summitului, care va avea loc la Chișinău pe 4 iulie, va fi deschis Clusterul 1, valori fundamentale, în procesul de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar, transmite IPN. Totodată, liderii UE vor menționa importanța securității și stabilității în regiunea Mării Negre, salutând Strategia blocului comunitar pentru regiune, publicată recent. Mai mult, Nicușor Dan va evidenția faptul că România, ca actor-cheie în regiunea pontică, se va implica activ în implementarea strategiei respective.
15:15
Ministerul Educației și Cercetării sprijină organizarea Campionatului European de Rugby-7 (olimpic), găzduit de Republica Moldova în perioada 27–29 iunie 2025, printr-o contribuție financiară de peste 4 milioane de lei. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă dedicate evenimentului, la care au participat reprezentanți ai ministerului, Federației Sportive Naționale de Rugby, precum și invitați internaționali. „Desfășurarea unui campionat de asemenea anvergură într-o țară mică, în care cultura sportului este în creștere, denotă faptul că există o pregătire profesionistă în structurile sportului la nivel național, în care vom continua să investim. Îndemnăm cetățenii Republicii Moldova să susțină echipa țării, de la tv, radio, din tribune, prin platformele sociale, pentru că este un moment foarte important pentru țara noastră” a declarat Marcel Marin, șef al Direcției tineret și sport în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Evenimentul reunește 24 de echipe naționale – feminine și masculine – și se desfășoară în parteneriat cu Federația Sportivă Națională de Rugby. Finalele și ceremonia oficială de premiere vor avea loc duminică, 29 iunie, la Chișinău.
14:15
Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii din municipiul Cahul vor achita tarife noi pentru serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, furnizate de către S.A. „Apă-Canal Cahul”. Potrivit Hotărârii ANRE nr. 294 din 10 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 309-312 din 12 iunie 2025, noile tarife aprobate sunt următoarele: 22,39 lei/m³ pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă; 15,72 lei/m³ pentru serviciul public de canalizare și epurare a apelor uzate. Aceste modificări se vor reflecta în facturile din luna august 2025, pentru consumul înregistrat în luna iulie. Totodată, se abrogă Hotărârea ANRE nr. 441 din 23 iulie 2024, care stabilea tarifele anterioare. Conform prevederilor legale, prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
14:15
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare Cod Galben de pericol excepțional de incendiu, valabilă pentru perioada 27 iunie – 3 iulie 2025. Potrivit meteorologilor, în acest interval, pe arii extinse din țară se vor înregistra condiții favorabile izbucnirii incendiilor de vegetație sau în zonele forestiere, din cauza temperaturilor ridicate și a umidității scăzute. „În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, informația și harta vor fi actualizate”, precizează SHS. Autoritățile îndeamnă populația să respecte regulile stricte de prevenire a incendiilor și să evite utilizarea necontrolată a surselor de foc în aer liber. De asemenea, este importantă supravegherea copiilor, pentru a preveni jocul acestora cu focul și apariția unor situații periculoase. Reamintim că în Republica Moldova este în vigoare și Codul Galben de caniculă, valabil până pe 27 iunie, cu temperaturi care pot atinge +35°C în sudul și centrul țării.
14:15
Republica Moldova continuă consolidarea rezilienței climatice printr-o nouă etapă a proiectului EU4ClimateResilience – o inițiativă strategică menită să sprijine adaptarea localităților la schimbările climatice și tranziția treptată către o economie sustenabilă. Aceste priorități au fost abordate în cadrul Conferinței Naționale „Reziliență Climatică pentru Dezvoltare Locală”, care a reunit autorități locale, experți în politici climatice, societatea civilă și parteneri internaționali. Proiectul urmărește elaborarea și aplicarea unor politici publice eficiente de adaptare și reducere a impactului schimbărilor climatice, în conformitate cu angajamentele asumate prin Pactul Verde European și Programul Național de Dezvoltare cu Emisii Reduse 2030. Se pune accent pe sprijinirea sectorului agricol și industrial pentru alinierea la standardele europene, prin tehnologii verzi și soluții durabile, precum și pe consolidarea capacității autorităților locale de a răspunde eficient la provocările climatice. Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare abstractă – le simțim tot mai des și tot mai dureros, chiar aici, în localitățile noastre. Și, în astfel de situații, voi – primarii, liderii comunităților – sunteți cei care stați în prima linie. Sunteți cei la care oamenii vin cu întrebări, cu nevoi și cu speranța că veți găsi soluții”, a declarat Sergiu Lazarencu, Ministrul Mediului. Proiectul Eu4ClimateResilience este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal Federal German al Mediului, Conservării Naturii, Acțiunii Climatice și Siguranței Nucleare și este implementat de GIZ.  În acest context, conștientizarea riscurilor climatice devine o responsabilitate colectivă. Este esențial ca aceste riscuri să fie luate în calcul în toate etapele de dezvoltare, de la nivel local până la cel național, pentru a construi comunități mai pregătite și mai sigure în fața provocărilor climatice. „Autoritățile publice locale trebuie să conștientizeze efectele schimbărilor climatice, să își unească vocile în favoarea măsurilor de atenuare și adaptare și să integreze riscurile climatice în planificarea dezvoltării la toate nivelurile, pentru a asigura un viitor durabil și rezilient”, a menționat Aliona Rusnac, Secretara de Stat a Ministerului Mediului. Pentru a pune în aplicare aceste obiective la nivel local, proiectul oferă sprijin financiar sub formă de granturi pentru autoritățile locale. În cadrul conferinței, orașele Cantemir și Ceadîr-Lunga au primit certificatele de grant prin proiectul EU4ClimateResilience și urmează să implementeze, în anul următor, proiecte-pilot pentru adaptarea la schimbările climatice și creșterea rezilienței urbane. În Cantemir, se va construi un sistem modern de colectare a apelor pluviale, care va iriga automat parcul central de 7 hectare, contribuind la reducerea consumului de apă potabilă cu 30%. Proiectul prevede și plantarea a 500 de arbori rezistenți la secetă, precum și un program educațional dedicat elevilor și profesorilor, menit să consolideze cultura ecologică în rândul tinerilor. În Ceadîr-Lunga, proiectul vizează prevenirea inundațiilor și folosirea apelor pluviale pentru o pepinieră municipală nouă. Aceasta va produce 11.000 de puieți până în 2026, dintre care 5.000 vor fi plantați în oraș, iar 2.250 de metri de perdele forestiere vor fi reabilitați – măsuri esențiale pentru protecția mediului și reducerea riscurilor climatice urbane. Aceste acțiuni demonstrează importanța cooperării între autorități, societatea civilă și partenerii de dezvoltare în lupta împotriva schimbărilor climatice. În cadrul Capitolului 27 din procesul de aderare la Uniunea Europeană – Mediul și schimbările climatice – Republica Moldova continuă să integreze principiile de durabilitate în toate domeniile-cheie ale economiei. Proiectul Eu4ClimateResilience este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal Federal German al Mediului, Conservării Naturii, Acțiunii Climatice și Siguranței Nucleare și este implementat de GIZ și OECD. Guvernul Republicii Moldova își exprimă aprecierea față de Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Federative Germane pentru sprijinul constant. Colaborarea cu partenerii GIZ, UNDP, OECD, EBA și alți actori joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor climatice asumate la nivel național și european, contribuind la construirea unui viitor mai verde, mai sigur și mai rezilient pentru toți cetățenii.
13:15
Agenții economici vor putea beneficia de certificate de scutire a controlului calității fructelor și legumelor proaspete. Proiectul de modificare a Legii cu privire la controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete a fost aprobat în prima lectură cu votul a 57 de deputați. Potrivit documentului, pentru a beneficia de un certificat de scutire a controlului calității, agenții economici trebuie să obțină un scor de cinci puncte ca urmare a cinci controale consecutive privind conformitatea calității fructelor și legumelor proaspete; să dispună de un sistem de autocontrol al calității; să nu dețină înregistrări în cazierul juridic despre săvârșirea unor infracțiuni în legătura cu activitatea sa economică, precum și nu existe nicio decizie oficială prin care să fi constatat că agentul economic a încălcat legislația vamală sau fiscală în ultimii trei ani. Certificatul va avea un caracter facultativ și va putea fi utilizat pentru produsele destinate importului, exportului sau pentru confirmarea suplimentară a conformității cu standardele de calitate aplicabile. Documentul va fi emis pentru o perioadă de până la 2 ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va avea obligația de a menține о evidență publică a certificatelor eliberate și de a verifica respectarea condițiilor necesare. În cazul constatării neconformităților, certificatul va putea fi retras. Noile modificări clarifică și criteriile de includere a agenților economici din sectorul fructelor și legumelor în baza de date administrată de ANSA. Astfel, anumite categorii de agenți economici vor fi exceptați de la această obligație. Printre aceștia se numără persoanele fizice sau juridice care desfășoară activități limitate la transportul mărfurilor sau la vânzarea cu amănuntul a unor cantități reduse de produse, având suprafețe cultivate de până la 0,1 hectare și comercializând maximum 5000 de kilograme de legume și fructe. De asemenea, sunt exceptați de la înregistrare producătorii care vând produse în piețele angro sau piețele producătorilor din zonele de producție, precum și cei care transportă legume și fructe între piețele angro, unitățile de prelucrare, spațiile de depozitare sau ambalare, atât timp cât aceste operațiuni au loc în aceeași zona de producție. Potrivit autorului inițiativei legislative, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, această modificare este esențială pentru reducerea sarcinii administrative asupra micilor producători și comercianți. De asemenea, autorul menționează că aceste reglementări contribuie la o mai bună organizare a pieței, concentrând eforturile de control asupra agenților economici care desfășoară activități de amploare și sunt direct implicați în distribuția pe scară largă a produselor. Proiectul lege mai prevede modificarea definiției agentului economic, care clarifică și extinde domeniul de aplicare al acestui concept, incluzând atât persoanele fizice, cât și cele juridice, precum și grupurile de producători și asociațiile acestora. Astfel, noua definiție precizează că un agent economic este persoana fizică sau juridică, inclusiv grupurile de producători, care deține produse din sectorul fructelor sau legumelor în scopul vânzării, comercializării în orice alt mod sau care desfășoară oricare dintre activitățile menționate în ceea ce privește sectoarele și produsele ce fac obiectul unor standarde de comercializare. Inițiativa legislativă va fi propusă spre adoptare Parlamentului și în lectura a doua.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.