Minut de reculegere în Parlament pentru victimele din Ucraina și Orientul Mijlociu
Moldova1,
19 iunie 2025 12:00
Ședința Parlamentului a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor atacului Rusiei asupra Kievului din 17 iunie. Șeful Legislativului, Igor Grosu, a condamnat atacurile aeriene rusești, calificându-le drept „o nouă crimă asupra poporului ucrainean”.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 10 minute
19:10
Aeroportul Internațional Liber „Mărculești” va fi modernizat. Când ar putea fi efectuate primele curse de pasageri # Moldova1
Aeroportul Mărculești va fi modernizat, astfel încât să poată deservi atât zboruri de marfă, cât și curse de pasageri. Parlamentul a votat în primă lectură un proiect de lege care stabilește direcțiile de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare din nordul țării. Potrivit estimărilor, investițiile necesare pentru lansarea zborurilor de pasageri se ridică la circa 4,2 milioane de euro.
Acum o oră
18:20
Un incendiu de proporții a izbucnit în ceastă seară într-un depozit cu mobilă de pe strada Vadul Bîcului 32 din municipiul Chișinău. Pompierii au reacționat conform nivelului sporit de intervenție, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Acum 2 ore
18:10
MONEYVAL salută „progresul major” înregistrat de R. Moldova în combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului # Moldova1
Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului, arată raportul publicat de Comitetul MONEYVAL al Consiliului Europei. Drept urmare, MONEYVAL a reevaluat și îmbunătățit calificativele acordate țării noastre pentru trei dintre recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională (FATF), ridicându-le de la „parțial conform” la „în mare parte conform”.
18:00
„Ordinul Libertății”: R. Moldova instituie noi distincții de stat și renunță la însemnele concepute în stil sovietic # Moldova1
Sistemul distincțiilor de stat din R. Moldova va fi revizuit, la propunerea președintei Maia Sandu. Pe lângă modificarea denumirilor și însemnelor unor distincții existente, vor fi instituite două ordine și medalii noi.
17:50
Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, care a fost lansat cu mare pompă miercuri, nu a trezit interesul celor mai mari companii internaționale, liderilor principalelor țări „prietene” Rusiei și celor mai bogați ruși care controlează activele cheie ale economiei, relatează serviciul rus al The Moscow Times, cu referire la Financial Times.
Acum 4 ore
17:10
Facilități la acordarea apartamentelor pentru participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl # Moldova1
Condițiile de eligibilitate pentru acordarea locuințelor destinate participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor fi extinse, potrivit unui proiect de lege votat astăzi în prima lectură de 65 de deputați. Inițiativa legislativă propune modificarea Legii privind transmiterea locuințelor din blocul locativ situat pe strada Alba Iulia nr. 91/3 din capitală, imobil construit special pentru persoanele implicate în lichidarea dezastrului nuclear de acum 39 de ani.
17:10
Italia va trece vineri printr-o grevă generală de 24 de ore în sectorul transporturilor, în semn de protest față de salariile mici, nesiguranța locurilor de muncă și participarea Italiei la reînarmarea europeană, relatează Agerpres.
17:00
Condițiile de eligibilitate pentru acordarea apartamentelor participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor fi extinse # Moldova1
Condițiile de eligibilitate pentru acordarea locuințelor destinate participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor fi extinse, potrivit unui proiect de lege votat astăzi în prima lectură de 65 de deputați. Inițiativa legislativă propune modificarea Legii privind transmiterea locuințelor din blocul locativ situat pe strada Alba Iulia nr. 91/3 din capitală, imobil construit special pentru persoanele implicate în lichidarea dezastrului nuclear de la Cernobîl.
17:00
Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, pe 19 iunie, să mențină rata de bază la 6,5% anual, precum și normele rezervelor obligatorii pentru băncile comerciale.
16:40
Vitalie Pîrlog, fost oficial INTERPOL, reținut în Emiratele Arabe Unite. Este acuzat că a șters „notificări roșii” contra cost # Moldova1
Ministerul de Interne al Emiratelor Arabe Unite a anunțat astăzi arestarea lui Vitalie Pîrlog, cetățean moldovean căutat într-un amplu dosar de corupție transfrontalieră. Pîrlog a fost reținut duminică, 15 iunie 2025, în baza unui mandat internațional de tip Red Notice emis de INTERPOL la cererea autorităților franceze.
16:40
Peste 9,5 mii de divorțuri înregistrate anul trecut în R. Moldova: Principalele motive, explicate de psihologi # Moldova1
Republica Moldova se află pe locul 6 în lume după numărul de divorțuri la mia de locuitori. Principalele cauze ale divorțurilor sunt infidelitatea, incompatibilitatea de caractere și violența domestică.
16:40
Daniel Dumbravanu, fotbalistul reprezentativei Republicii Moldova, noul fundaș al echipei CFR Cluj # Moldova1
Fotbalistul reprezentativei Republicii Moldova, Daniel Dumbravanu, și-a găsit o nouă echipă de club după ce a fost titular în meciul cu Italia din preliminariile Campionatului Mondial.
16:30
Un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia a avut loc astăzi. Din captivitatea rusă s-au întors acasă militari ai Forțelor Armate, ai Gărzii Naționale și ai Serviciului de Grăniceri de Stat, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe Telegram.
16:30
Șase instituții au fost premiate în cadrul Campionatului Școlilor și Cluburilor Sportive, ediția 2025 # Moldova1
Prima ediție a campionatului Republicii Moldova între Școlile Sportive și-a desemnat laureații. Ministerul Educației și Cercetării a premiat 6 instituții de învățământ, sportivii cărora s-au clasat pe primele locuri în clasamentul general.
16:20
Atenție la escroci! Cel puțin 140 de milioane de lei furați anul trecut de pe cardurile bancare ale moldovenilor # Moldova1
Cetățenii neinformați și creduli cad ușor pradă înșelăciunilor financiare. Cel puțin 140 de milioane de lei au fost furați, anul trecut, de pe cardurile bancare ale moldovenilor. Datele Inspectoratului Național de Investigații arată că au fost raportate în jur de o mie de cazuri în care cetățenii au fost înșelați de escroci.
16:00
Victimele războiului de la Nistru, comemorate în Parlament, la 33 de ani de la luptele de la Tighina # Moldova1
Pe 19 iunie se împlinesc 33 de ani de la începutul luptelor de la Tighina, unde, în timpul războiului de la Nistru din 1992, au fost înregistrate cele mai dure și sângeroase confruntări între trupele moldovenești și separatiștii transnistreni, sprijiniți de Armata a 14-a a Federației Ruse. Cu această ocazie, deputații au ținut astăzi un minut de reculegere în memoria eroilor războiului de la Nistru.
16:00
Gennaro Gattuso a fost prezentat oficial în calitate de selecționer al echipei naționale de fotbal a Italiei # Moldova1
Tehnicianul a făcut primele declarații în noua sa funcție. El a precizat că vrea să readucă Italia în perioada de glorie, iar pentru asta fiecare fotbalist convocat trebuie să vină la lot cu mult entuziasm și sete de performanță.
16:00
Apa potabilă din fântânile Republicii Moldova este în mare parte neconformă, rețelele hidrografice suferă din cauza secetei prelungite, iar Nistrul, principala arteră acvatică a țării, este afectat de poluare și scăderea drastică a debitului. Constatările alarmante aparțin experților în sănătate publică și ecologie, care solicită autorităților să regândească politicile de mediu.
15:50
Republica Moldova este pregătită să adere la UE, afirmă Mihai Popșoi la conferința de la Taormina # Moldova1
Republica Moldova este pregătită să adere la Uniunea Europeană, a declarat viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, la conferința organizată cu prilejul marcării a 70 de ani de la istorica Conferință de la Messina. Oficialul moldovean a reiterat angajamentul ferm al autorităților de la Chișinău de a avansa pe drumul european, subliniind că țara noastră are „voință politică, sprijinul cetățenilor și angajamentul ferm de a livra rezultate”.
15:40
Bugetul, rectificat în prima lectură: Guvernarea vorbește de sprijin real pentru familii, opoziția acuză populism electoral # Moldova1
Veniturile și cheltuielile bugetului de stat pentru anul 2025 vor fi majorate cu 647,7 milioane de lei. Parlamentul a aprobat astăzi, în prima lectură, rectificarea bugetului, care prevede, printre altele, alocarea unui ajutor unic de 1 000 de lei pentru aproximativ 295 000 de elevi din clasele I–IX la început de an școlar. Proiectul a stârnit dezbateri aprinse în plen: în timp ce deputații partidului de guvernământ susțin că măsura este una necesară pentru sprijinirea familiilor, opoziția a calificat-o drept „populism politic” și au acuzat guvernarea că utilizează bugetul în scopuri electorale.
15:30
„Leii din Hâncești” sunt gata să revină pe culmile succesului! Echipa Petrocub Hâncești e pregătită de noul sezon competițional # Moldova1
După ce sezonul precedent s-a terminat cu fiasco, echipa Petrocub a suferit schimbări majore la nivelul staff-ului tehnic și acum e pregătită de o nouă aventură în campionatul național, dar și în cupele europene. Petrocub Hâncești a avut 5 antrenori principali în sezonul precedent, un record absolut.
15:20
Un număr de 34 de primării a demarat procedura de amalgamare voluntară sau circa 3,8% din totalul celor 898 câte există în R. Moldova.
15:20
Vitalie Pîrlog, fost oficial INTERPOL, arestat în Emiratele Arabe Unite. Este acuzat că a șters „notificări roșii” contra cost # Moldova1
Ministerul de Interne al Emiratelor Arabe Unite a anunțat astăzi arestarea lui Vitalie Pîrlog, cetățean moldovean căutat într-un amplu dosar de corupție transfrontalieră. Pîrlog a fost reținut duminică, 15 iunie 2025, în baza unui mandat internațional de tip Red Notice emis de INTERPOL la cererea autorităților franceze.
Acum 6 ore
15:10
140 de milioane de lei au fost furați, anul trecut, de pe cardurile bancare ale moldovenilor. Datele Inspectoratului Național de Investigații arată că au fost raportate în jur de o mie de cazuri în care cetățenii au fost înșelați de escroci.
14:30
Putin neagă atacurile asupra zonelor rezidențiale din Kiev, Zelenski: „Rusia respinge încetarea focului și alege crimele” # Moldova1
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, susține că armata rusă lovește doar fabrici de armament, nu blocuri de locuit, deși o rachetă rusească a distrus un bloc de nouă etaje în Kiev, provocând moartea a 23 de oameni. În același timp, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat locul tragediei și a declarat că acest atac demonstrează încă o dată refuzul Moscovei de a opri războiul, citează DW.
13:50
Federația Engleză de Fotbal l-a acuzat oficial pe Mihailo Mudrik de încălcarea regulilor antidoping, iar fotbalistul clubului Chelsea Londra riscă o suspendare de 4 ani.
13:40
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare Cod Galben de intensificări ale vântului pentru ziua de vineri, 20 iunie. Avertizarea este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova și se va menține în intervalul orelor 08:00 – 19:00.
Acum 8 ore
13:00
Cum deosebiți fructele și legumele pline cu nitrați, periculoși pentru sănătate: Sfaturile specialiștilor de la ANSA # Moldova1
În perioada caldă a anului, fructele și legumele sunt tot mai prezente pe rafturile magazinelor și în piețe. Totuși, odată cu cererea crescută, apare și riscul ca unele produse să conțină niveluri ridicate de nitrați – substanțe care pot deveni periculoase pentru sănătate, dacă sunt consumate în exces.
13:00
Serviciul Vamal reclamă o nouă tentativă de fraudă: Documente false care pretind plăți pentru eliberarea bagajelor # Moldova1
Serviciul Vamal al Republicii Moldova atenționează cetățenii despre apariția în spațiul public a unui document fals, prezentat sub forma unei așa-zise „scrisori de garanție/Acord”. Documentul conține informații eronate și pretinde că ar fi necesare plăți pentru eliberarea bagajelor, inducând astfel în eroare persoanele vizate.
12:50
Corespondență de la București // Negocierile pentru formarea noului Guvern, pe ultima sută de metri # Moldova1
Negocierile pentru formarea coaliției guvernamentale care va prelua puterea la București sunt pe ultima sută de metri. Astăzi, 19 iunie, președintele României, Nicușor Dan, îi primește la Palatul Cotroceni pe liderii partidelor pro-europene. Este de așteptat ca, ulterior, șeful statului să anunțe numele noului premier, favorit pentru această funcție fiind liderul liberal Ilie Bolojan.
12:40
Ministrul Apărării, despre tancurile puse în funcțiune la Tiraspol: Resurse cheltuite neargumentat, având în vedere situația economică dificilă din regiune # Moldova1
Repetițiile cu tehnică militară desfășurate repetat la Tiraspol, pentru a reconstitui un eveniment istoric, reprezintă o „sfidare”, afirmă ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
12:10
Ședința de astăzi a Parlamentului a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor atacului Rusiei asupra Kievului din 17 iunie. Șeful Legislativului, Igor Grosu, a condamnat atacurile aeriene rusești, calificându-le drept „o nouă crimă împotriva poporului ucrainean”.
12:00
Ședința Parlamentului a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor atacului Rusiei asupra Kievului din 17 iunie. Șeful Legislativului, Igor Grosu, a condamnat atacurile aeriene rusești, calificându-le drept „o nouă crimă asupra poporului ucrainean”.
11:50
Victimele războiului de pe Nistru, comemorate în Parlament, la 33 de ani de la bătălia de la Tighina # Moldova1
Pe 19 iunie se împlinesc 33 de ani de la începutul luptelor de la Tighina, unde, în timpul războiului de la Nistru din 1992, au fost înregistrate cele mai dure și sângeroase confruntări între trupele moldovenești și separatiștii transnistreni, sprijiniți de Armata a 14-a a Federației Ruse. Cu această ocazie, deputații au ținut astăzi un minut de reculegere în memoria eroilor războiului de la Nistru.
11:40
Percheziții la Durlești: 13 persoane responsabile de perfectarea, autorizarea și construcția blocului care a ars în luna mai, investigate de CNA # Moldova1
Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt investigate fapte de abuz comise de persoane publice și private în procesul de construcție și dare în exploatare a blocului de locuințe din orașul Durlești, suburbie a capitalei, care a ars în luna mai. În total, 13 persoane responsabile de perfectarea, autorizarea, construcția și recepționarea imobilului de pe strada Tudor Vladimirescu 75/1 sunt vizate de anchetă.
11:30
CSP a validat rezultatele preselecției pentru funcția de procuror-șef la Anticorupție. Interviurile vor avea loc pe 23 iunie # Moldova1
Cei doi candidați la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi, au fost admiși în etapa finală a concursului, cea a interviului. Decizia a fost luată pe 19 iunie de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după ce a examinat fișele de evaluare și hotărârea privind punctajul candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, transmise de Comisia de preselecție.
11:20
Apă potabilă sigură pentru zeci de mii de locuitori. A fost lansată construcția apeductului magistral Chișinău–Strășeni–Călărași # Moldova1
Peste 35.000 de locuitori din Strășeni și Călărași vor avea acces la o nouă sursă de apă potabilă, curată și sigură, grație construcției apeductului magistral Chișinău–Strășeni–Călărași, cu o lungime de peste 50 de kilometri. „Nu vorbim doar despre 50 de kilometri de țeavă, ci despre o viziune, despre un mod de guvernare care răspunde unor nevoi reale ale cetățenilor și face parte dintr-un mare proiect de dezvoltare al țării noastre”, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Vladimir Bolea, în cadrul evenimentului de lansare a lucrărilor.
Acum 12 ore
11:10
Zeci de cicliști au pedalat de la Chișinău până la Cluj-Napoca pentru a strânge bani destinați bolnavilor de cancer # Moldova1
Un grup de 25 de de cicliști au pedalat din Chișinău până la Cluj-Napoca, parcurgând un traseu de circa 600 km în patru zile, pentru a aduna fonduri necesare susținerii persoanelor care suferă de boli incurabile.
11:10
Rachete iraniene asupra Israelului: un spital și blocuri de locuințe, ținte ale atacurilor # Moldova1
Iranul a lansat în noaptea de joi, 19 iunie, noi atacuri cu rachete asupra teritoriului Israelului. Una dintre rachetele balistice a lovit spitalul „Soroka” din Be’er Sheva, în sudul Israelului.
10:50
Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt investigate fapte de abuz comise de persoane publice și private în procesul de construcție și dare în exploatare a blocului de locuințe din orașul Durlești, suburbie a capitalei, care a ars în luna mai. În total, 13 persoane responsabile de perfectarea, autorizarea, construcția și recepționarea imobilului de pe strada Tudor Vladimirescu 75/1 sunt vizate de anchetă.
10:40
Amfetamină ascunsă în borcane cu suplimente, descoperită în bagajele unui autocar din Bulgaria. Doi bărbați, bănuiți # Moldova1
Doi bărbați cu vârste de 43 și 51 de ani, șoferi ai unui autocar care a sosit din Varna, Bulgaria, sunt cercetați penal după ce oamenii legii au depistat o captură de amfetamine ascunsă printre coletele transportate. Drogurile, estimate la o valoare de aproximativ 500.000 de lei, au fost descoperite cu ajutorul unui câine specializat în detectarea stupefiantelor.
10:30
Trendul negativ al exporturilor va continua, avertizează economiștii. Măsurile necesare pentru a însănătoși economia # Moldova1
Scăderea producției agricole, reducerea cererii pe piețele europene și creșterea costurilor logistice au dus la scăderea cu 12 la sută a volumului exporturilor, susțin experții. Aceștia avertizează că, fără investiții, țara riscă să rămână dependentă de importuri și remitențe, deși sectorul IT și al serviciilor oferă perspective promițătoare pentru redresare.
10:30
Real Madrid a debutat cu o remiză la Cupa Mondială a Cluburilor, după 1:1 cu Al-Hilal din Arabia Saudită # Moldova1
Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid a fost ținută în șah de formația saudită Al-Hilal Er-Riad la Cupa Mondială a Cluburilor. Partida grupei H, disputată pe stadionul Hard Rock din Miami, s-a încheiat la egalitate, scor 1:1.
10:00
Corespondență Dan Alexe // NATO și prețul petrolului din Rusia în centrul negocierilor UE si transatlantice actuale # Moldova1
Planul UE de a pune capăt dependenței de gazul rusesc i-a făcut pe unii din industrie să se teamă că se vor confrunta în continuare cu consecințe legale pentru încălcarea contractelor pe termen lung cu Moscova. Companiile sperau că textul legal complet, mai ales la summitul G7 din Canada, le va oferi asigurări cu privire la modul în care pot evita să fie obligate să plătească despăgubiri dacă nu mai pot cumpăra gazul comandat din Rusia.
10:00
O adolescentă de 16 ani de la Trușeni și-a organizat propria expoziție de pictură la muzeul din localitate # Moldova1
Evelina Vrednic este o adolescentă de 16 ani din comuna Trușeni, suburbie a capitalei, pasionată de pictură. În această vară, tânăra și-a organizat propria expoziție la Muzeul de Istorie și Etnografie din Trușeni și a numit-o ,,Tu tot poți să fii pictor”, cu scopul să inspire și alți copii să-i urmeze exemplul.
09:40
Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt investigate fapte de abuz comise de persoane publice și private în procesul de construcție și dare în exploatare a unui bloc de locuințe din orașul Durlești.
09:30
Președintele rus Vladimir Putin afirmă că reînarmarea NATO nu reprezintă o „amenințare” pentru Rusia, deoarece, potrivit acestuia, țara sa are 'capacitățile de apărare' necesare pentru a-i face față, după mai bine de trei ani de conflict în Ucraina care a militarizat statul rus, comentează AFP.
09:10
Incendiu la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău: 13 echipaje de pompieri luptă cu flăcările # Moldova1
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 19 iunie pe teritoriul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:48. Potrivit primelor informații, incendiul a cuprins învelișul fațadei unei clădiri cu patru etaje, aflată în construcție în curtea instituției medicale, și s-a extins rapid spre acoperiș.
09:10
Alegeri parlamentare: Înregistrarea candidaților la funcția de deputat va demara pe 20 iulie, iar campania electorală - pe 29 august # Moldova1
Perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie curent va începe pe 14 iulie, iar depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat se va desfășura în perioada 20 iulie – 19 august.
08:50
Israelul a efectuat joi dimineață noi atacuri aeriene asupra Teheranului și altor zone din Iran, în a șaptea zi a operațiunilor împotriva Republicii Islamice, scrie Reuters. Armata israeliană a emis avertismente de evacuare pentru locuitorii din zonele vizate. Potrivit autorităților israeliene, ofensiva a vizat instalații nucleare, depozite de rachete și sedii de comandament. Iranul a confirmat activarea apărării antiaeriene în capitală și a raportat interceptarea unor drone. În plus, autoritățile iraniene au anunțat arestarea a 18 persoane suspectate că fabricau drone folosite în atacuri.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.