Președintele interimar al Senatului României: „România își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Moldovei”

Realitatea.md, 25 martie 2025 20:30

România va sprijini ferm parcursul european al Republicii Moldova și agenda de reforme, implementată pentru dezvoltarea țării. Angajamentul pentru continuarea proiectelor comune și consolidarea cooperării în contextul provocărilor actuale a fost reconfirmat, marți, 25 martie curent, la întrevederea premierului Dorin Recean cu președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean. Șeful Executivului a menționat că România […] Articolul Președintele interimar al Senatului României: „România își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Moldovei” apare prima dată în Realitatea.md.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Realitatea.md

Acum 5 minute
11:50
Companiile ai căror porci au fost sacrificați din cauza peste vor primi despăgubiri, afirmă ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga. Potrivit ei, suma exactă urmează să fie stabilită de către o comisie specializată. Oficiala a menționat că agentul economic din Roșcani, raionul Anenii Noi, a contribuit la bugetul local, iar autoritățile se tem că vor pierde impozite […] Articolul VIDEO Ce despăgubiri vor primi companiile ai căror porci au murit din cauza pestei? Răspunsul ministrei Agriculturii apare prima dată în Realitatea.md.
11:50
Peste 50 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă să lupte cu flăcările în nordul țării, după ce un depozit a luat foc în această dimineață. După 4 ore de intervenție în luptă cu flăcările, efectivul IGSU a fost schimbat, pentru continuarea misiunii de lichidare a incendiului, iar în regim de […] Articolul FOTO Zeci de angajați IGSU continuă să lupte cu flăcările care au cuprins un depozit din Bălți apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 10 minute
11:40
Duo-ul muzical Magnat & Feoctist revine în atenția publicului cu „Gurița Dulce”, o piesă care îmbină pop modern, hip-hop și influențe folclorice, surprinzând atmosfera autentică a satului moldovenesc. Inspirată dintr-o poveste de dragoste tipică, cu accente de umor și nostalgie, melodia își găsește rădăcinile într-o piesă veche a Maricicăi Ursu, readaptată pentru a fi relevantă […] Articolul Magnat & Feoctist lansează „Gurița Dulce” – o poveste muzicală plină de viață, umor și autenticitate apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 30 minute
11:20
Prima mostră a noului tip de carte de identitate a fost prezentată miercuri, 26 martie, de directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu. Potrivit lui, din 2 aprilie, cetățenii se vor putea apropia deja la sediile ASP pentru a solicita actul. „Eu vreau să profit de ocazie și să vă arăt prima mostră reală a […] Articolul VIDEO Noua carte de identitate a fost prezentată de șeful ASP. Ce conține documentul apare prima dată în Realitatea.md.
11:20
Un nou raport publicat de Europol evidențiază o creștere îngrijorătoare a fabricării ilegale de produse din tutun contrafăcute în Uniunea Europeană. Mai mult, fabrici clandestine de produse din tutun au fost depistate în aproape fiecare stat membru al UE. O problemă majoră reprezintă fraudarea accizelor, care este alimentată de taxele ridicate. La fel, experții Europol […] Articolul Raport Europol: În UE crește fabricarea ilicită a produselor de tutun pe fundalul majorării excesive a taxelor apare prima dată în Realitatea.md.
11:20
Miercuri, 26 martie, la ora 20:00, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, vine la „Rezoomat” pe RLIVE TV pentru a discuta despre cele mai recente măsuri sociale implementate de guvern. Printre subiectele abordate se numără: Compensațiile pentru energie – Luna martie este ultima în care statul oferă sprijin la căldură pentru cetățenii vulnerabili. Totodată, […] Articolul Alexei Buzu, invitat la REZOOMAT: Compensații, indexarea pensiilor și sprijin pentru asistenții sociali apare prima dată în Realitatea.md.
Acum o oră
11:10
Ministra Agriculturii oferă asigurări în Republica Moldova există suficientă carne de porc. Ludmila Catlabuga a îndemnat să evităm panica și a precizat că atât crescătorii de animale, cât și autoritățile, întreprind măsuri pentru a menține echilibrul pe piață. Oficiala a mai precizat că importurile nu vor crește. Potrivit ei, carnea refrigerată și carcasele sunt autohtone, […] Articolul VIDEO „Panică nu trebuie să fie”. Ministra Industriei Alimentare susține că avem suficientă carne de porc pe piață apare prima dată în Realitatea.md.
11:00
Rusia a lansat în timpul nopţii un atac cu drone asupra portului ucrainean Nikolev (Mikolaiv) care asigură accesul Ucrainei la Marea Neagră şi a lovit oraşul Krivoi Rog (Krivîi Rih), în ceea ce oficiali ucraineni susţin că a fost cel mai mare atac cu drone asupra acestui oraş din centrul ţării, informează miercuri Reuters, preluată […] Articolul În pline discuții pentru pace, rușii au lansat cel mai mare atac cu drone asupra orașului natal al lui Zelenski apare prima dată în Realitatea.md.
11:00
Un bărbat de 36 de ani din Edineț a fost condamnat pentru tentativă de omor, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani, anunță Procuratura Generală (PG). „Potrivit probatoriului administrat de procurori, în noaptea lui 21 septembrie 2024, inculpatul s-a aflat la domiciliul mamei sale, situat într-un sat din […] Articolul A încercat să-și incendieze propria mamă, dar va sta după gratii. Un bărbat din Edineț, condamnat apare prima dată în Realitatea.md.
10:50
Vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, a anunțat că amendamentul care prevedea sancțiuni pentru răspândirea informațiilor false pe internet a fost retras. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. „Din ce mi-au comunicat colegii, acest amendament este retras și sper că este așa. În cazul în care se […] Articolul VIDEO Amendamentul privind dezinformarea online a fost retras, anunță Olesea Stamate apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 2 ore
10:40
De la începutul lunii aprilie, cetățenii Republicii Moldova pot solicita un nou tip de carte de identitate, de model european. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean. „O veste bună pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Începând cu aprilie, fiecare dintre noi poate solicita noul buletin de identitate standard european. Care sunt avantajele noii cărți […] Articolul Din luna aprilie, cetățenii moldoveni pot solicita un nou tip de carte de identitate. Autoritățile vin cu detalii apare prima dată în Realitatea.md.
10:30
În fața Comitetului Executiv din Comrat are loc o manifestație. Între timp, canalele de Telegram asociate cu Șor distribuie imagini cu Reghina Apostolova și Denis Ulanov, care au mers să o viziteze pe bașcana reținută a Găgăuziei, Evghenia Guțul. La Comrat, oamenii scandează lozinci contra guvernării de la Chișinău. Aceștia susțin că reținerea Evgheniei Guțul […] Articolul VIDEO Șor și-a scos simpatizanții la protest, să o susțină pe Guțul. Apostolova și Ulanov au vizitat-o în izolator apare prima dată în Realitatea.md.
10:20
Învățământul a înregistrat o scădere de 2,3% în anul 2024. Domeniul este printre primele trei activități care au avut cea mai mare contracție pe parcursul anului trecut, după agricultură, care s-a redus cu 18,9%, și transporturi și depozitare, care au scăzut cu 4,9%. Invitații emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV au declarat că acest […] Articolul VIDEO Experți la Rlive: Declinul din sectorul educației va compromite economia pe termen lung apare prima dată în Realitatea.md.
10:20
Compania DP World anunță lansarea unui serviciu logistic pan-european, care va include un nod multi-modal strategic în Chișinău, conectând Moldova cu România și restul Europei. Transportul de tip grupaj este un serviciu de top dedicat integrării tuturor etapelor lanțului de aprovizionare, prin combinarea serviciilor de transport rutier, maritim, aerian, feroviar și multi-modal, devenind o soluție […] Articolul Compania DP World lansează un serviciu logistic complet de tip end-to-end și integrează Moldova în lanțurile de aprovizionare europene apare prima dată în Realitatea.md.
10:00
În perioada 27 – 30 martie, între orele 08:00 – 16:00, pe barajul Stânca – Costești vor fi efectuate lucrări tehnice pe partea română. Traversarea nu va fi permisă, ceea ce va duce la sistarea activității de trecere prin Punctul de Trecere a Frontierei Costești. „Prin urmare, în intervalul de timp menționat, recomandăm participanților la […] Articolul Punctul de Trecere a Frontierei Costești-Stânca își sistează temporar activitatea. Care este motivul apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 4 ore
09:40
Geniștii Armatei Naționale au deminat, recent, două bombe de aviație în orașul Ungheni, anunță Ministerul Apărării. Militarii din Batalionul Geniu „Codru” au fost solicitați de autoritățile publice locale în zona Gării auto, unde muncitorii au depistat obiectele explozive în timpul unor lucrări de excavare. În urma cercetării terenului, grupul de deminare, condus de maiorul Ion […] Articolul Două bombe de aviație de 250 kg, lichidate de geniștii militari. Unde au fost depistate apare prima dată în Realitatea.md.
09:40
Un minor a decedat, iar două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident. Tragedia s-a produs în seara zilei de marți, 26 martie, în satul Dobrogea Veche, raionul Sîngerei. „Polițiștii au stabilit preliminar că un automobil de marca „Audi”, condus de un tânăr de […] Articolul Accident de coșmar în raionul Sîngerei. Un minor a decedat, iar alte două persoane au ajuns la spital apare prima dată în Realitatea.md.
09:30
Evghenia Guțul, reținută în timp ce încerca să iasă din țară, se află în custodia Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit reprezentanților CNA, în următoarele ore, procurorii urmează să pună persoana sub învinuire și să înainteze demersuri către instanța de judecată în vederea arestării preventive. CNA precizează că marți seara, bașcana a fost reținută pentru 72 […] Articolul CNA, noi detalii despre reținerea Evgheniei Guțul. Procurorii vor solicita plasarea bașcanei în arest preventiv apare prima dată în Realitatea.md.
09:30
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua în perioada 26 – 27 martie o vizită de lucru la Madrid, Spania, la invitația omologului său José Manuel Albares. Oficialul moldovean va avea întrevederi cu ministrul afacerilor externe al Spaniei, José Manuel Albares, președintele Comisiei pentru afaceri externe a congresului deputaților, Juan Carlos Ruiz Boix, […] Articolul Șeful diplomației moldovenești pleacă într-o vizită de lucru la Madrid. Cu cine se va întâlni apare prima dată în Realitatea.md.
09:20
Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv care impune statelor americane controale mai stricte asupra înregistrării alegătorilor şi să restrângă votul prin corespondenţă, după ce republicanul a criticat de ani de zile un sistem electoral presupus în devafoarea lui. Experţii au subliniat că textul reprezintă o depăşire a puterilor executivului, iar unele asociaţii au […] Articolul Trump a semnat un ordin pentru modificarea sistemului de vot în Statele Unite apare prima dată în Realitatea.md.
09:20
Evghenia Guțul, reținută în timp ce încerca să iasă din țară, se află în custodia Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit reprezentanților CNA, în următoarele ore, procurorii urmează să pună persoana sub învinuire și să înainteze demersuri către instanța de judecată în vederea arestării preventive. CNA precizează că marți seara, bașcana a fost reținută pentru 72 […] Articolul CNA, noi detalii despre reținerea Evgheniei Guțul. Procurorii vor solicita plasarea bașcanei în arest apare prima dată în Realitatea.md.
08:50
Bașcana Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, Evghenia Guțul, reținută marți seara pe direcția de ieșire a Aeroportului Internațional Chișinău, se află în arest pentru 72 de ore. Precizarea a fost făcută de reprezentanții Poliției de Frontieră. Guțul ar fi fost reținută după ce s-a constatat că figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn. „În seara […] Articolul Evghenia Guțul, în arest pentru 72 de ore. Motivul pentru care a fost reținută la Aeroport apare prima dată în Realitatea.md.
08:40
Incendii de vegetaţie provocate de vânt, printre cele mai grave din istoria Coreei de Sud, au făcut ravagii în regiunile sudice ale ţării, ucigând 18 persoane, distrugând peste 200 de structuri şi forţând 27.000 de persoane să evacueze, au declarat miercuri autorităţile. Oficialii au declarat, de asemenea, că un elicopter s-a prăbuşit în timpul eforturilor […] Articolul Coreea de Sud: 18 morți în mai multe incendii. Un elicopter s-a prăbuşit în timpul eforturilor de stingere a flăcărilor apare prima dată în Realitatea.md.
08:40
Pompierii din nordul țării intervin miercuri, 26 martie, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit într-un depozit de tip angar cu suprafața de circa 350 metri pătrați de pe strada Ștefan cel Mare 193 din municipiul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:07, iar potrivit Inspectoratului General pentru Situații de […] Articolul VIDEO Depozit de circa 350 metri pătrați din Bălți, cuprins de flăcări. Pompierii sunt la fața locului apare prima dată în Realitatea.md.
08:10
Evenimentele pe care le poți urmări astăzi, 26 martie, în direct pe RLIVE TV și rlive.md: 09:00 Ședința Comisiei Electorale Centrale din 26 martie 2025 10:00 Ședința Guvernului Republicii Moldova din 26 martie 2025 11:00 Conferință de presă după ședința Guvernului Republicii Moldova din 26 martie 2025 14:00 Ședința Consiliul Superior al Procurorilor din 26 […] Articolul Guvernul se întrunește în ședință: Evenimentele pe care le poți urmări astăzi în direct pe RLIVE TV și rlive.md apare prima dată în Realitatea.md.
08:00
Unităţile de apărare ale Rusiei au distrus nouă drone ucrainene peste noapte, inclusiv două deasupra apelor Mării Negre, a transmis, miercuri, Ministerul rus al Apărării. Statele Unite au încheiat marţi acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru a-şi întrerupe atacurile deasupra Mării Negre şi împotriva obiectivelor energetice ale celeilalte părţi, Washingtonul fiind de acord să […] Articolul Rusia susţine că a doborât două drone ucrainene deasupra Mării Negre apare prima dată în Realitatea.md.
07:50
Numărul persoanelor înțepate de furnicile de foc în Australia a crescut semnificativ în ultimele săptămâni, iar 23 de oameni au avut nevoie de tratament medical de urgență de la începutul lunii martie. Originară din America de Sud, furnica de foc roșie este una dintre cele mai invazive specii din lume. Înțepătura sa veninoasă provoacă pustule […] Articolul Australia: 23 de persoane au ajuns la Urgențe după ce au fost înțepate de furnici apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 6 ore
07:20
Aproape 1.500 de persoane au fost reţinute în timp ce zeci de mii de persoane au continuat protestele în capitala Turciei, după arestarea principalului rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. f, sub acuzaţii de corupţie, o măsură considerată de susţinătorii opoziţiei drept o încălcare flagrantă a statului de drept. Autorităţile au ripostat cu o […] Articolul Proteste masive în Turcia: peste 1.500 de persoane reținute apare prima dată în Realitatea.md.
06:50
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Studiul s-a concentrat pe o potențială legătură între consumul de fier alimentar și progresia cancerului. În cadrul său, oamenii de știință au evaluat rolul dietei în dezvoltarea acestei afecțiuni. Studiul a fost realizat de oamenii de știință de la Agency for Science, Technology and Research […] Articolul STUDIU. Excesul de carne roșie poate crește riscul unui tip de cancer apare prima dată în Realitatea.md.
06:20
Horoscopul zilei de miercuri, 26 martie 2025, a pregătit numeroase vești importante venite din partea astrologilor. Cei din zodia scorpion au parte de o zi extenuantă, în timp ce persoanele născute sub zodia pești vor da dovadă de o energie debordantă. Berbec Berbecilor le place să exploreze idei noi și să își lărgească orizonturile, însă […] Articolul Horoscop 26 Martie 2025: O zi plină de energie și decizii importante. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 24 ore
22:40
O fotografie cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pozând în fața unei picturi ce înfățișează Kremlinul în flăcări, a stârnit reacții dure din partea Kremlinului, transmite adevărul.ro. Imaginea a fost publicată luni de revista Time. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a criticat dur imaginea. „Aceasta ilustrează probabil cel mai bine nivelul de dezvoltare […] Articolul Indignare la Moscova, după ce Zelenski s-a pozat în fața unui tablou ce ilustrează Kremlinul în flăcări apare prima dată în Realitatea.md.
22:10
Bașcana Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, o acolită a fugarului Ilan Șor, a fost reținută marți seară, 25 martie, de către oamenii legii pe  Aeroportul Internațional Chișinău. Precizăm că în aceeși zi, 25 martie curent, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare din […] Articolul Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.
22:00
Aeroportul Internațional Chișinău ar putea înregistra o scădere a fluxului de pasageri, după ce compania Wizz Air a anunțat că este aproape de reluarea zborurilor comerciale în Ucraina, scrie bani.md. Potrivit directorului general al companiei, József Váradi, Wizz Air se află în negocieri avansate cu aeroporturile din Kiev și Liov și intenționează să redeschidă bazele […] Articolul Chișinăul riscă să piardă aproape o cincime din traficul aerian! Wizz Air își face bagajele pentru a reveni în Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.
21:40
Fermierii din sudul țării sunt invitați pe 28 martie, la Comrat, la un curs de instruire privind organizarea eficientă a activității în fermele zootehnice, cu participarea experților Institutului Național de Cercetări Aplicate în Agricultură și Medicină Veterinară, transmite Moldpres. „Cu cât ai mai bună rânduială, cu atât ai mai mare câștigul. Sunt aşteptaţi toţi care […] Articolul Fermierii din sudul ţării, invitaţi la Comrat să învețe cum să-și organizeze eficient activitatea în fermă apare prima dată în Realitatea.md.
21:00
Circa 58% din elevii care au scris pretestarea republicană la matematică, din cadrul examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, au obținut note de promovare, adică cel puțin nota „5”. Astfel, 6 din 10 elevi au promovat pretestarea, anunță Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat de presă. „Potrivit MEC, rata de promovare variază semnificativ de la […] Articolul 4 din 10 elevi nu au promovat pretestarea la matematică. Peste 6 mii de elevi au fost incluși în programul remedial apare prima dată în Realitatea.md.
20:30
România va sprijini ferm parcursul european al Republicii Moldova și agenda de reforme, implementată pentru dezvoltarea țării. Angajamentul pentru continuarea proiectelor comune și consolidarea cooperării în contextul provocărilor actuale a fost reconfirmat, marți, 25 martie curent, la întrevederea premierului Dorin Recean cu președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean. Șeful Executivului a menționat că România […] Articolul Președintele interimar al Senatului României: „România își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Moldovei” apare prima dată în Realitatea.md.
20:10
Un bărbat originar din Găgăuzia, Republica Moldova, a fost ucis în regiunea ocupată Lugansk din Ucraina, în urma unui atac cu rachete. Alexander Sirkeli, în vârstă de 45 de ani, lucra ca șofer pentru postul de televiziune rusesc „Zvezda” și se afla într-un vehicul civil, când acesta a fost lovit de două rachete HIMARS, scrie […] Articolul Șoferul unui post tv rusesc, originar din Găgăuzia, a murit într-un atac cu rachete în Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.
19:40
Elena Lungu, o femeie de 31 de ani, trăiește un adevărat coșmar după două operații estetice eșuate. După ce a ales să facă o intervenție de augmentare mamară și o rinoplastie, tănăra a ajuns să lupte nu doar pentru frumusețe, ci pentru propria viață. Sergiu Grati, medicul chirurg plastician, se apără, scrie Cancan.md. „Mă numesc […] Articolul Coșmarul Elenei: Operații estetice eșuate, infecții grave. Reacția chirurgului acuzat apare prima dată în Realitatea.md.
19:20
Moldova trebuie să renunțe la modelul economic bazat pe costuri reduse ale forței de muncă și să adopte un model bazat pe valoare adăugată și productivitate, conform unei note de poziție publicate de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Raportul arată că economia națională a stagnat în 2024, înregistrând o creștere de doar 0,1% din PIB, ceea […] Articolul Moldova trebuie să schimbe modelul economic pentru a crește salariile și investițiile, arată un raport Expert-Grup apare prima dată în Realitatea.md.
19:00
Alegerile parlamentare ordinare din 2025 urmează să aibă loc într-o zi de duminică, în intervalul 11 iulie – 11 octombrie. Precizările au fost făcute de secretara Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte, Polina Panainte, transmite IPN. Polina Panainte a explicat că mandatul de 4 ani al Parlamentului se calculează de la data alegerilor, nu […] Articolul Alegerile parlamentare în Republica Moldova pot fi organizate între 11 iulie-11 octombrie apare prima dată în Realitatea.md.
18:40
Ce planuri are FSB pentru Krasnoselski? Unde se află Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi? Și cine simte românește, din inima Partidului Socialiștilor? Acestea au fost subiectele analizate în ediția de pe 25 martie a „Briefingului Zilei”. „Istoria arată că politicienii se simt „intangibili”. La câte dosare cu ei acuzați am avut până acum, nu a existat vreun […] Articolul „Briefingul Zilei”: Planurile FSB pentru Krasnoselski, fuga lui Nesterovschi cu Lozovan și „suflul românes” din PSRM apare prima dată în Realitatea.md.
18:30
Președinta Maia Sandu a convocat marți, 25 martie curent, o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în continuarea eforturilor de consolidare a securității procesului electoral. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul ședinței, instituțiile de stat au prezentat rapoarte detaliate privind pașii întreprinși pentru a asigura desfășurarea unui scrutin liber și corect.  Membrii CSS […] Articolul Ședința Consiliului Suprem de Securitate: măsuri stricte împotriva dezinformării și finanțării ilegale în alegeri apare prima dată în Realitatea.md.
18:20
Actorul Sergiu Voloc a fost condamnat la 1 an de închisoare cu executare. Crime-moldova scrie că hotărârea a fost pronunțată marți, 25 martie curent, de Judecătoria Chișinău care i-a mai adăugat încă 1 an cu suspedarea executării pedepsei. El nu a fost încătuşat, până la pronunţarea Curţii de Apel Centru privind menținerea sau nu a hotărârii, […] Articolul Actorul Sergiu Voloc a fost condamnat la închisoare cu executare apare prima dată în Realitatea.md.
17:40
Punctul de asistență medicală urgentă (PAMU) Zăbriceni din cadrul Substației Edineț a fost inaugurat, marți, 25 martie, după ce a fost reparat capital. Suma investițiilor constituie aproximativ 3,43 milioane de lei. Astfel, peste 10.100 de oameni din 11 localități, Zăbriceni, Onești, Terebna, Cuconeștii Noi, Alexeevca, Volodeni, Bleșteni, Brînzeni, Hancăuți, Corpaci și Bădragii Vechi, vor beneficia […] Articolul FOTO Locuitorii din 11 sate din raionul Edineț vor beneficia de servicii medicale urgente mai calitative apare prima dată în Realitatea.md.
17:30
Întâlniri cruciale între reprezentanții Statelor Unite și ai Rusiei au avut loc între 23 și 25 martie 2025, la Riad, capitala saudită, pentru a discuta despre stabilitatea în Marea Neagră. Aceste negocieri au condus la un acord important, menit să reducă riscurile de escaladare militară și să asigure siguranța transporturilor comerciale. Printre principalele puncte convenite, […] Articolul SUA: Ucraina și Rusia ajung la un acord-cheie privind securitatea în Marea Neagră apare prima dată în Realitatea.md.
17:20
Igor Golban, un antreprenor de 43 de ani, a investit ani de muncă și sume considerabile – inclusiv finanțări obținute prin granturi – pentru a dezvolta o afacere în nișa produselor naturale. Deși pare o rețetă pentru succes, realitatea e mult mai complicată: afacerea funcționează la doar 5% din capacitate, iar visul devine tot mai […] Articolul „Tu bagi milioane în business, dar copiii tăi nu au văzut marea”. Când afacerea devine un pericol? apare prima dată în Realitatea.md.
17:10
Republica Moldova va primi un grant nerambursabil în valoare de 38,7 milioane de euro din partea Germaniei. Acordul a fost semnat marți, 25 martie, de către ministrul Energiei, Dorin Junghietu, directorul pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală la Banca Germană de Dezvoltare Kfw, Veronica Garcia del Arco, și directorul Unității Consolidate pentru Impelementarea […] Articolul Germania acordă Moldovei un grant nerambursabil în valoare de 38,7 mln de euro. Pentru ce vor fi folosiți banii apare prima dată în Realitatea.md.
17:00
Un nou studiu realizat de cercetători de la MIT Media Lab și OpenAI scoate la iveală o tendință îngrijorătoare: utilizatorii care folosesc intensiv ChatGPT pot dezvolta o dependență emoțională față de chatbot. Cercetarea arată că un grup restrâns de „power users” manifestă simptome specifice adicției, cum ar fi pierderea controlului, modificări ale stării de spirit […] Articolul Se întâmplă ceva ciudat cu cei care folosesc prea mult chatGPT. Se atașează de robot ca de un om viu! apare prima dată în Realitatea.md.
16:40
Magistrații Tamara Mereuță, Emil Bulat și Natalia Berbec de la Judecătoria Hîncești și Angela Braga, de la Curtea de Apel Centru din Chișinău, cercetați pentru acte de corupție și trafic de influență, au fost suspendați din funcție, scrie zdg.md. Decizia a fost luată marți, 25 martie, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu 10 […] Articolul Ședință la CSM: Patru judecători, cercetați pentru corupție și trafic de influență, suspendați din funcție apare prima dată în Realitatea.md.
16:40
Administraţia americană sub conducerea lui Donald Trump a anunţat că intenţionează să revizuiască primirea României  în programul Visa Waiver, ceea ce înseamnă că cetățenii români vor avea în continuare nevoie de viză pentru a călători în SUA. „Guvernul SUA revizuiește recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP), pentru a asigura respectarea cerințelor stricte […] Articolul SUA suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver apare prima dată în Realitatea.md.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.