(VIDEO) Vlad Bilețchi, despre cazul Marin Andonii: „Adevărul iese treptat la suprafață”
Activistul politic Vlad Bilețchi a venit cu noi declarații privind procesul intentat lui Marin Andonii, activist PAS, în urma unor acuzații false aduse în spațiul public. Într-un videoclip postat pe rețelele sociale, Bilețchi a subliniat că instanța de judecată a confirmat legalitatea amenzii aplicate lui Andonii pentru calomnie, iar procesul civil urmează să continue pe 18 martie. „Marin Andonii declara țării întregi că are probe, că are o listă de la CNA care ar confirma că aș fi luat bani de la Ilan Șor. Nu doar că a fost amendat pentru calomnie, dar a susținut public că va munci și va plăti amenda, continuând să facă astfel de declarații. Însă nu a fost să fie: Andonii a contestat amenda în instanță, încercând să demonstreze că nu a comis nimic ilegal. Instanța, însă, a constatat contrariul”, a declarat Bilețchi. Acesta a amintit că, în fața poliției, Marin Andonii a recunoscut că acuzațiile sale au fost „o glumă” și că probele prezentate în instanță au demonstrat că afirmațiile acestuia au fost făcute cu bună știință, având scopul de a-l defăima. „Pe 18 martie vom avea judecata și în materie civilă. Până acum, Marin Andonii a răspuns în fața statului pentru încălcarea legii, iar acum va trebui să răspundă și în fața mea pentru că mi-a lezat onoarea și demnitatea”, a adăugat activistul. Totodată, Vlad Bilețchi a făcut referire la trecutul lui Marin Andonii, menționând că acesta a fost judecat penal pentru trafic de influență și estorcare de bani, după ce ar fi pretins sume considerabile în schimbul influențării unui dosar la Curtea de Apel. „Toată această alură de activiști civici liberi, independenți, apolitici se izbește crunt de realitate. Iar realitatea înseamnă probe, dovezi și instanța de judecată”, a concluzionat Bilețchi, promițând să țină publicul la curent cu desfășurarea procesului.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.