(VIDEO) Procurorul general, despre dosarul coruperii alegătorilor: „Au fost efectuate 800 de percheziții și sechestrate aproximativ 50 de milioane de lei”
Peste 800 de percheziții au fost efectuate de oamenii legii în dosarul de corupere a alegătorilor. Anunțul a fost făcut de procurorul general, Ion Munteanu, în cadrul unei conferințe de presă. În același timp, au fost efectuate peste 380 de măsuri speciale de investigare, au fost reținute 28 de persoane și au fost ridicate circa 50 de milioane de lei. Totodată, 35 de persoane au fost puse sub învinuire. Potrivit oficialului, schema de finanțare, prin intermediul băncii rusești PSB, ar fi fost elaborată de către serviciile speciale rusești. „S-a stabilit că destinatarii surselor bănești sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice. Aceștia sunt remunerați lunar pentru a plăti alegătorii să voteze pentru un anumit candidat care a fost anunțat cu o zi înainte de alegerile din 20 octombrie de către membrii partidului politic Șansă și blocul Victorie. Plățile erau destinate pentru participarea la mitinguri, flashmoburi și acțiuni de protest.În cadrul măsurilor speciale de investigații au fost documentate mai multe persoane care efectuează transferuri de ruble prin diferite platforme financiare. După care le achitau activiștilor doar jumătate din suma care le-a fost transferată prin aplicația PSB. Restul banilor îi repartizau președinților oficiilor teritoriale ale formațiunilor”, a declarat Ion Munteanu.Până în primăvara anului 2024, toate aceste acțiuni erau finanțate în numerar, în mare măsură proveniți din transportarea din Federația Rusă și introducerea în Moldova a sumelor de bani prin contrabandă; tranzacții cu criptomonedă; finanțare de către persoane fizice și sau juridice, a mai precizat Munteanu.„Începând cu primăvara anului 2024, organizația criminală Șor a pus în aplicare alt mecanism de finanțare a acestor categorii de crime. Astfel, pe întreg teritoriul țării a fost creată o schemă ce asigură deschiderea pentru cetățenii RM a conturilor bancare peste hotare, precum și suport informațional privind instalarea aplicației mobile de tip banking PSB a băncii comerciale PromsviaziBank din Rusia. Schema a fost elaborată în exteriorul țării, de servicii speciale rusești”, a mai adăugat Procurorul General.Muntean a declarat că mai multe dosare inițiate pe numele unor membri ai fostului Partid Șor sunt tergiversate în instanță și a venit cu un apel către angajații săi.„Vin cu un apel către toți procurorii, ofițerii și avocații. Suntem în fața unei provocări fără precedent. Acțiunile infracționale sunt puse în aplicare de organizațiile și grupări care sunt coordonate și finanțate din afara țării. Acestea utilizează toate instrumentele infracționale folosite în cadrul unui război hibrid, fără a ține cont de resurse materiale și financiare. Știm că nu doar demnitatea noastră este pusă în joc, ci și existența noastră ca stat de drept. Sunt convins că vom trece peste aceste provocări fără precedent, dar va fi necesar să ne angajăm într-un dialog mai sincer și deschis în tot ce înseamnă modificări legislative și procesual penale”, a conchis Munteanu.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.