Consumatorii, rămași cu o zi în urmă fără lumină, reconectați la rețea

Noi.md, 17 februarie 2026 14:00

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat în rețelele sociale că toți consumatorii care au avut de suferit de pe urma chiciurii din noaptea de 15-16 februarie au fost reconectați pe parcursul zilei de ieri la rețeaua electrică."În contextul avertizării meteo severe pentru seara de marți și ziua de miercuri, 18 februarie, care prevede precipitații abundente și rafale puternice de vînt, ate

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 5 minute
16:30
Noi oportunități de colaborare și perspectivele de intensificare a relațiilor economice și investiționale dintre Moldova și India au fost discutate la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei în țara noastră, cu sediul la București, România.Alexandru Munteanu a menționat că atragerea investițiilor străine în economia țării noastre rămîne o priori
16:30
Cazul a fost documentat după ce, pe sensul de intrare în țară, pentru desfășurarea controlului vamal s-a prezentat un mijloc de transport, condus de un nerezident în vîrstă de 36 de ani.Atît șoferul, cît și pasagerul acestuia au comunicat că transportă doar bunurile de uz personal.{{865309}}În rezultatul verificărilor desfășurate de funcționarii Serviciului Vamal în comun cu funcționarii a
16:30
Astăzi, 17 februarie 2026, în municipiul Chișinău, pompierii au intervenit pentru a stinge focul care a cuprins un autoturism în curtea unui bloc de locuințe de pe strada Varșovia 9.Apelul la Serviciul 901 a fost recepționat la 14:32. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit stingerea flăcărilor la ora 14:42, notează Noi.md.În urma arderii, au fost atinse de flăcă
16:30
În raionul Ialoveni, în satul Hansca, un bărbat de 43 de ani, fără a deține dreptul de a conduce, a fost stopat pentru conducerea haotică a unei motociclete.Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,55 mg/l alcool în aerul expirat, notează Noi.md.Totodată, în orașul Ialoveni, un bărbat de 52 de ani conducea o mașină, avînd o concentrație de 0,90 mg/l alcool în aerul expirat.
Acum o oră
16:00
Primăria Municipiului Chișinău informează că, în perioada: 16.02.2026 - 25.06.2026, va fi stopat traficul rutier pe str. George Coşbuc, tronsonul cuprins între străzile Columna şi Alexandru cel Bun.Măsura a fost luată în legătură cu începerea lucrărilor de reconstrucție a imobilului şi necesitatea asigurării protecției şantierului prin amenjarea unei îngrădiri provizorii pe str. Columna, nr. 9
16:00
Astăzi, cît permite timpul, serviciile municipale intervin continuu la înlăturarea situațiilor de avariere de pe mai multe străzi ale capitalei.Este vorba despre intervenția mai multor echipe în toate sectoarele capitalei, notează Noi.md.{{865204}}Pe parcursul zilei și pînă seara tîrziu, se fac intervenții cu asfalt rece, procedură temporară recomandată a fi desfășurată pentru perioada rec
Acum 2 ore
15:30
Piața energetică din Republica Moldova a înregistrat un nou pas important în procesul de modernizare și aliniere la practicile europene.La 16 februarie 2026, Bursa Română de Mărfuri EST (BRM EST) a desfășurat prima ședință de tranzacționare pe Platforma de Echilibrare a gazelor naturale, marcînd intrarea în funcțiune efectivă a mecanismului de echilibrare a sistemului de transport al gazelor,
15:30
Într-o localitate a raionului Telenești, pe 16 februarie 2026, la ora 13:21, cînd Dispeceratul comun de urgență a recepționat un apel de urgență de la o gravidă, ce prezenta contracții.Imediat după apel, echipa AMU Telenești a fost direcționată pentru deservirea chemării, notează Noi.md.{{865347}}În doar 9 minute, ambulanța a ajuns la domiciliu, unde personalul medical a constatat că femei
15:00
Deputatul PSRM, Grigorie Novac, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că starea drumurilor din țară a devenit catastrofală și reprezintă o amenințare directă pentru șoferi.{{865168}}Potrivit acestuia, odată cu temperaturile pozitive, împreună cu omătul „s-a topit și asfaltul”. Deputatul a menționat că pe drumuri s-au format nu simple gropi, dar „adevărate cratere”, care creează pericol
15:00
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că, dacă un produs conține uleiuri vegetale, acesta nu are voie să poarte denumirea de „brînză”, „cașcaval”, „unt” sau „lapte”, notează Noi.md.Conform reglementărilor Hotărîrii de Guvern nr. 158/2019 cu privire la aprobarea cerințelor de calitate pentru lapte și produsele lactate, termenul de „brînză” poate fi folosit exclusiv pe
15:00
Apicultorii din Republica Moldova pot accesa finanțare de pînă la 150.000 de euro pentru investiții în producerea și procesarea mierii, achiziționarea echipamentelor de prelucrare a cerii și dezvoltarea produselor apicole derivate, prin programele implementate de Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD Moldova), transmite moldpres.Sprijinul financiar este destinat
Acum 4 ore
14:30
Service-ul oficial Volvo Car Moldova, parte a grupului DAAC-Hermes, nu înseamnă doar revizie periodică. Este un sistem complet de îngrijire a mașinii, în care fiecare intervenție are trei obiective clare: siguranță, fiabilitate și durată lungă de viață. De aceea tot mai mulți proprietari aleg Volvo Car Service ca standard de bază pentru întreținere. Programare la serviceFiabilitate și
14:30
Scafandrierii din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pe Lacul Ghidighici, unde a fost găsit un autoturism prăbușit sub gheață, notează Noi.md.Potrivit informațiilor recepționate la data de 16 februarie 2026, la ora 17:21, un cameraman amator, care făcea filmări cu drona deasupra lacului, a observat, la aproximativ 200 de metri de mal, un autoturism scu
14:30
În legătură cu Codul portocaliu de precipitații sub formă de lapoviță, ninsoare și vînt puternic, anunțat de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, primarul general al mun. Chișinău, a avut astăzi ședință cu executivul, pretorii și șefii direcțiilor și întreprinderilor.Ion Ceban a precizat că s-a discutat despre etapele de intervenție în teren și dislocarea grupurilor de muncitori, notează Noi.m
14:30
Procuratura Bălți informează că a obținut o sentință de condamnare într-o cauză penală privind desfășurarea ilegală a operațiunilor de transfer de fonduri, comise în detrimentul unei persoane aflate într-o situație de vulnerabilitate. Prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul central, s-a stabilit că, în perioada iunie–octombrie 2025, o femeie de 28 de ani, angajată a unui centru de plasame
14:00
O adevărată capsulă a timpului a fost descoperită la Iași. Este vorba despre o scrisoare veche de aproape 150 de ani, ascunsă în interiorul statuii lui Ștefan cel Mare și Sfînt.Artefactul a fost găsit în timpul lucrărilor de restaurare a monumentului și reprezintă o mărturie a celor care au edificat statuia, scrie moldova1.mdDocumentul a fost descoperit după ce experții implicați în restau
14:00
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul International Chișinău” în cooperare cu funcționarii vamali, au documentat două tentative de transportare ilicită a produselor din tutun.Valizele ticsite cu țigări au fost descoperite de echipa comună în timpul controlului de specialitate ale bagajelor pasagerilor de la cursa avia spre Londra.{{865309}}În primu
14:00
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat în rețelele sociale că toți consumatorii care au avut de suferit de pe urma chiciurii din noaptea de 15-16 februarie au fost reconectați pe parcursul zilei de ieri la rețeaua electrică."În contextul avertizării meteo severe pentru seara de marți și ziua de miercuri, 18 februarie, care prevede precipitații abundente și rafale puternice de vînt, ate
13:30
Anul 2026 va marca cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura creșelor publice din Republica Moldova. Un număr de 102 primării s-au înregistrat pentru finanțare în cadrul celei de-a treia ediții a Programului național „Părinți angajați – copii la creșe”, anunță autoritățile.Potrivit datelor oficiale, bugetele proiectelor depuse variază între 1,5 și 10 milioane de lei pentru
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat marți, 17 februarie, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 18 februarie.Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 23,34 lei/litru (+3 ban), iar al motorinei standard – 20,16 lei/litru (+1 bani), transmite Noi.md.Reamintim că, de la 1 septembrie 20
13:00
Un bărbat de 26 de ani din Nisporeni a fost reținut în flagrant de polițiștii sectorului Centru din capitală, fiind suspectat că a participat la mai multe cazuri de escrocherie.Acesta și alți complici comandau telefoane mobile online folosind datele personale ale unor persoane. Înștiințarea a fost făcută de reprezentanții unei companii de telecomunicații, care au semnalat tentative repetate de
13:00
Pompierii din nordul țării au intervenit în seara zilei de 16 februarie 2026, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o casă de locuit de pe strada Constantin Stamati 37 din orașul Sîngerei.Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:00. Potrivit primelor informații, focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. La fața locului pentru lichidarea incendiulu
13:00
În perioada 9–15 februarie 2026, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 16465 de chemări, notează Noi.md.Pe durata săptămînii de raportare, ambulanța a intervenit cel mai frecvent în cazul următoarelor urgențe:-4378 de urgențe cardiovasculare, dintre care 64 cu sindrom coronarian acut;{{864701}}-2334 de afecțiuni respiratorii;-2071 de patologii neurologice, inclusiv 221
13:00
Comisia de selecție anunță organizarea concursului pentru selectarea a doi membri în Colegiul disciplinar al judecătorilor din rîndul reprezentanților societății civile, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 41/2026.Etapele concursului sînt: verificarea admisibilității dosarelor; interviul; evaluarea integrității conform Legea nr. 26/2022, notează Noi.m
Acum 6 ore
12:30
Incendiul a izbucnit în centrul orașului Napoli, flăcările cuprinzînd clădirea istorică a teatrului „San D'Azaro”, inaugurat în 1847.Potrivit informațiilor agenției italiene ANSA, în rezultatul incendiului s-a prăbușit cupola. {{864330}}În plus, clădirile învecinate au suferit pagube, informează Noi.md cu referire la belta.by.ANSA informează, de asemenea, despre cîteva persoane intoxic
12:30
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează, în perioada 17 – 19 februarie 2026, testarea pe eșantion reprezentativ a materialelor de examen.Testarea pe eșantion reprezentativ are drept scop administrarea și verificarea instrumentelor de evaluare în vederea organizării și desfășurării eficiente a examenelor naționale de absolvire în s
12:30
A fost aprobat Planul național de acțiuni pentru învățarea și promovarea limbii găgăuze în autonomie pentru anii 2026-2027, notează Noi.md.Documentul stabilește un cadru coerent de intervenții menite să consolideze folosirea și dezvoltarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia.Planul prevede susținerea și dezvoltarea limbii găgăuze la toate nivelurile sistemului educațional, de la educația timpur
12:00
Creșterea exportului moldovenesc continuă deja de șase luni. În decembrie 2025, acesta a crescut cu 30%.Asupra acestui lucru a atras atenția economistul, doctorul în științe economice, Vladimir Golovatiuc, subliniind că exporturile au crescut către toate grupurile de țări: către Uniunea Europeană cu 32%, către CSI cu 30% și către alte țări cu 28%.Dacă în prima jumătate a anului 2025 aceste
12:00
METRO Moldova își reafirmă angajamentul de a sprijini antreprenorii din industria HoReCa prin campania „Vis de Antreprenor”, inițiativă care aduce în prim-plan poveștile inspiraționale ale celor care transformă ideile și pasiunea în afaceri de succes. Lansată în ianuarie 2025, campania a urmărit să promoveze valori fundamentale precum perseverența, pasiunea și sprijinul reciproc, oferind antrepren
12:00
În Moldova, toți consumatorii de energie electrică afectați de chiciura din noaptea de 15 spre 16 februarie au fost reconectați ieri la rețeaua electrică.Despre acest lucru a comunicat Ministerul Energiei, în baza datelor furnizate de operatorii rețelelor de distribuție.În contextul avertizării meteo severe pentru seara zilei de marți și ziua de miercuri, 18 februarie, care prevede precipi
11:30
Angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță deconspirarea unei scheme de încălcare a drepturilor de autor, prin exportarea în Statele Unite ale Americii a vinului unei mărci franceze, în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei.Mai exact, compania din Moldova a fabricat și exporta
11:30
Peste 3000 de țigarete tăinuite într-un autoturism, au fost găsite de patrupeda Serviciului Vamal, Molda, notează Noi.md.Cazul a fost documentat după ce, la pista de control ieșire a postului vamal Sculeni, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport, condus de un șofer străin de 52 de ani.În cadrul controlului vamal, acesta a declarat că se îndreaptă
11:30
Președintele SUA, Donald Trump, așteaptă participarea activă a Kievului la viitorul proces de negocieri de la Geneva. Negocierile vor avea loc în perioada 17-18 februarie, iar părțile vor aborda probleme legate de securitate.Despre aceasta informează RBC-Ucraina, citînd o publicație a Casei Albe pe canalul său de YouTube.În cadrul unei discuții cu reprezentanții mass-media, șeful Casei Alb
11:30
Astăzi, Poliția a fost apelată de localnicii mai multor sate din raionul Soroca despre o puternică bubuitură auzită de aceștia, notează Noi.md."În urma verificărilor preliminare și a schimbului de date cu țara vecină s-a stabilit că aceasta a fost generată de o deflagrație produsă într-o localitate din Ucraina.Îndemnăm cetățenii să-și păstreze calmul și să se informeze doar din surse ofici
11:00
A plecat din Moldova în copilărie și a crescut în Italia. Astăzi, la vîrsta de 30 de ani, a revenit în țară. Este povestea unei tinere care, după două decenii de aflare în străinătate, a hotărît să-și redescopere rădăcinile strămoșești.Nina Gîndea are 30 de ani. S-a născut în Republica Moldova, dar a locuit în adolescență și viața de adult în Italia, unde au emigrat părinții săi. După o perioa
11:00
Angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță deconspirarea unei scheme de încălcare a drepturilor de autor, prin exportarea în Statele Unite ale Americii a vinului unei mărci franceze, în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei.Mai exact, compania din Moldova a fabricat și exporta
11:00
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a organizat o consultare publică cu furnizorii de medicamente compensate, dedicată discutării conceptului privind procedura de negociere a prețului de achiziție al medicamentelor, notează Noi.md.Consultarea a avut drept scop explicarea mecanismelor propuse, a logicii de aplicare a acestora și a modului în care vor fi folosite în procesul de co
11:00
Un deranjament s-a produs, în această dimineață, la rețeaua de contact - pe sensul giratoriu de pe str. Meșterul Manole, din sectorul Ciocana.Conform unor imagini, traficul în zonă este paralizat, transmite Unimedia.„Astfel, este întreruptă circulația troleibuzelor din zonă.Rutele 12, 23, 24, 26 spre bd. Mircea cel Bătrîn circulă cu ocolire pe str. Meșterul Manole;Cîteva unități
11:00
Șoferii de taxi din Atena au început, marți, o grevă care va dura trei zile, iar federația națională a anunțat o grevă de 48 de ore, miercuri și joi, în semn de protest împotriva proiectului de lege aflat în dezbatere.Proiectul de lege controversat, care se află în prezent în dezbatere publică și are peste 800 de comentarii, impune ca, începînd din ianuarie 2026, să fie cumpărate mașini cu emi
11:00
Vladimir Plahotniuc a fost adus silit la Curtea Supremă de Justiție pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, este judecat pentru corupere pasivă agravată, trădare de patrie, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării unui partid politic de către un grup criminal organizat.Fostul lider al Partidul Democrat din Moldova nu
Acum 8 ore
10:30
A plecat din Moldova în copilărie și a crescut în Italia. Astăzi, la vîrsta de 30 de ani, a revenit în țară. Este povestea unei tinere care, după două decenii de aflare în străinătate, a decis să-și redescopere rădăcinile strămoșești.Nina Gîndea are 30 de ani. S-a născut în Republica Moldova, dar a locuit în adolescență și viața de adult în Italia, unde au emigrat părinții săi. După o perioadă
10:30
Pe 14 octombrie, 2026 Chișinăul va sărbători 590 de ani de la fondare. Vă dați seama: aproape șase secole are orașul nostru iubit. Drumul către această aniversare nu a fost ușor; orașul a trecut prin multe perioade dificile: a ars aproape din temelii în secolul XVIII, în timpul războaielor ruso-turce și al raidurilor tătare; a fost grav avariat de cutremurul din 1940, și a fost distrus în proporți
10:00
Prima persoană care trebuie să-i vorbească fetei despre menstruație este mama ei, iar ea trebuie să facă acest lucru fără teamă.Despre acest lucru a declarat medicul ginecolog-oncolog, Ghenadie Djuromschi, în cadrul emisiunii „Без галстуков” cu Alexandru Stahurschi, pe canalul de televiziune N4, relatează Noi.md.El a calificat ca fiind anormală situația în care acest lucru nu se întîmplă ș
10:00
Republica Moldova intră sub incidența unui episod sever de iarnă. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 17 februarie 2026, ora 20:00 – 18 februarie 2026, ora 17:00, pe întreg teritoriul țării sunt prognozate precipitații puternice sub formă de ninsoare, însoțite de intensificări ale vîntului cu viteze de pînă la 15–20 m/s.Meteorologii avertizează că se va produce viscol,
10:00
Scandal într-un bloc locativ din sectorul Rîșcani al capitalei, unde mai mulți proprietari acuză conducerea asociației de gestionare defectuoasă, semnarea unor contracte „dubioase” și deconectări repetate de la utilități.Oamenii spun că, deși și-au cumpărat apartamentele acum cinci ani, nici pînă astăzi nu au contracte directe cu furnizorii de servicii comunale, iar datoriile acumulate pe nume
10:00
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează populația asupra riscurilor generate de condițiile meteorologice severe anunțate pentru următoarele ore.Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 17 februarie 2026, ora 20:00 – 18 februarie 2026, ora 17:00, pe teritoriul Republicii Moldova sînt prognozate precipitații puternice sub formă de ninsoare, înso
10:00
Directoarea Spitalului Raional Nisporeni, Nadejada Ulinici, și-a dat demisia, după un control efectuat de Ministerul Sănătății. Anunțul a fost făcut luni de ministrul Emil Ceban.Cu cîteva zile în urmă, o mamă a publicat pe rețele de socializare un video din secția pediatrie în care se văd gîndaci și mizerie în saloane.{{864465}}Într-o postare în rețelele sociale, ministrul Sănătății a menț
09:30
Peste două mii de persoane au depus, pînă în prezent, contestații, nefiind de acord cu rezultatele procesului de evaluare și reevaluare a bunurilor imobile la nivel național.În total, proprietarii a peste un milion de imobile din Republica Moldova s-au pomenit cu bunurile mai scumpe.Ivan Danii, directorul general al Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, a declarat că 1.5 milioane de
09:30
Chișinăul găzduiește pe 16-17 februarie 2026 reuniunile Biroului Congress of Local and Regional Authorities al Council of Europe, un eveniment important pentru promovarea democrației locale și bunei guvernări în Europa.În perioada desfășurării evenimentului, în Republica Moldova vor avea loc discuții și dezbateri privind democrația participativă și rolul administrațiilor locale în procesul dec
09:00
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 18,4% în luna ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, și au constituit 9,7 milioane de lei.Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), majorarea este rezultatul acțiunilor de conformare voluntară și informare desfășurate la început de an. În perioada de referin
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.