Carabinierii, la datorie: sprijin pentru oameni și instituții pe timp de vreme rea

Noi.md, 7 februarie 2026 09:00

Carabinierii sînt mobilizați pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru a sprijini cetățenii și instituțiile de importanță publică în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.Măsura a fost luată la solicitarea autorităților publice, anunță Inspectoratul General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne.Potrivit instituției, echipajele acționează coordonat în toate regiu

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 5 minute
11:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este deschis ideii organizării alegerilor prezidențiale și este încrezător în victoria sa, relatează Reuters, cu referire la o sursă.„Zelenski, a cărui popularitate a scăzut de la începutul războiului, dar care încă depășește cu mult 50%, este încrezător în victoria sa”, transmite agenția.{{863293}}După cum au precizat cei cinci oficiali, în cadru
11:00
Drona, descoperită ieri în extravilanul satului Sofia din raionul Drochia, în direcția localității Lazo, este lipsită de încărcătură explozivă. Acest lucru a fost comunicat de Poliție.Potrivit oamenilor legii, în urma verificărilor efectuate de experții Secției tehnico-explozive s-a stabilit că aparatul este de model „Gerbera” și nu conținea elemente explozive.Chiar și în aceste condiții,
Acum o oră
10:30
Anul care a trecut s-a scurs haotic, confuz, ca pe creasta valului mării. În pofida întregii logici exterioare în ceea ce privește atingerea obiectivelor, cei mai mari jucători mondiali au trecut dintr-o extremă în alta, speriind uneori opinia publică mondială prin acțiunile lor inexplicabile. Paradoxal, cu cît jucătorul era mai important, cu atît devenia mai periculos pentru societate. Acest lucr
Acum 2 ore
10:00
Sistemul electroenergetic național funcționează conform regimului planificat, iar în rețeaua de transport nu au fost înregistrate declanșări, potrivit unui anunț publicat de Ministerul Energiei al Republicii Moldova la ora 06:00, sîmbătă, 7 februarie.Operatorul sistemului de transport, „Moldelectrica”, a comunicat că situația operativă corespunde regimului planificat și că nu au avut loc decla
10:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei de 7 februarie sînt:07 februarie — a 38-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 327 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe:25 7 Sf. Ier. Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul, al Nazianzului
10:00
Autoritățile au extins sîmbătă dimineață intervențiile pe teren în mai multe orașe din țară, pe fondul codului galben de polei și ghețuș.Potrivit Guvernului, începînd cu ora 07:00, Armata, Poliția, Inspectoratul de Carabinieri și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost mobilizați pentru curățarea trotuarelor și a celor mai importante rute de acces în Chișinău, Bălți, Comrat și
10:00
Poliția anunță că traficul rutier pe drumurile din Republica Moldova se desfășoară în condiții de iarnă, iar pe anumite sectoare carosabilul rămîne alunecos, ceea ce poate crea dificultăți pentru șoferi.Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, circulația transportului de mare tonaj și a autobuzelor a fost reluată, însă deplasarea are loc cu respectarea strictă a măsurilor de siguranță
10:00
Parlamentul urmează să examineze în anul curent peste 300 de legi. Astfel, în luna februarie vor fi lansate consultările pe marginea proiectului Codului ce vizează organizarea și funcționarea instituției legislative.În paralel, vor fi continuate proiectele importante din domeniul infrastructurii, realizarea reformei administrației publice și cea a justiției, armonizarea legislației naționale c
10:00
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a ieșit în teren pentru a monitoriza personal situația din sectoarele capitalei, în contextul condițiilor meteo dificile.Edilul susține că echipele municipale au lucrat pe parcursul întregii nopți, fără întrerupere, pentru a asigura circulația și accesul în zonele rezidențiale.Potrivit acestuia, autospecialele au intervenit pe principal
09:30
Grădina Zoologică din Chișinău va fi închisă pînă marți, 10, februarie, din cauza condițiilor meteo neprielnice și a poleiului periculos, care poate provoca traumatisme.Anunțul a fost făcut de administrația instituției, care le-a cerut vizitatorilor înțelegere, menționînd că măsura este luată pentru siguranța publicului.
09:30
Ministerul Afacerilor Interne își mobilizează efectivele pentru a face față condițiilor meteo dificile din țară, marcate de polei și ghețuș, anunțînd intervenții în mai multe localități pentru siguranța cetățenilor.Potrivit Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, echipele instituției s-au mobilizat în comun pentru a sprijini acțiunile de îndepărtare a gheții și pentru a asigura de
09:30
Astăzi, în Moldova cerul va fi noros. Vor cădea precipitații sub formă de lapoviță și ploaie.Drumurile vor fi alunecoase – se va menține ghețușul. Locuitorilor sînt sfătuiți să fie atenți și să respecte cu strictețe regulile de circulație. Vîntul va sufla din nord, slab pînă la moderat. Ziua, în sudul țării temperatura aerului va fi de +3... +5°C.În centru se așteaptă +1...+3°C, ia
Acum 4 ore
09:00
Sistemul electroenergetic național funcționează conform regimului planificat, iar în rețeaua de transport nu au fost înregistrate declanșări, potrivit unui anunț publicat de Ministerul Energiei al Republicii Moldova la ora 06:00, sîmbătă, 7 februarie.Operatorul sistemului de transport, „Moldelectrica”, a comunicat că situația operativă corespunde regimului planificat și că nu au avut loc decla
09:00
Carabinierii sînt mobilizați pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru a sprijini cetățenii și instituțiile de importanță publică în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.Măsura a fost luată la solicitarea autorităților publice, anunță Inspectoratul General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne.Potrivit instituției, echipajele acționează coordonat în toate regiu
08:30
Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă, iar pe unele sectoare șoferii întîmpină dificultăți din cauza carosabilului umed, parțial acoperit cu zăpadă și polei. Informațiile au fost prezentate la ora 07:30 de Administrația Națională a Drumurilor.Potrivit instituției, deplasarea camioanelor de mare tonaj a fost permisă, după ce anterior circulația acestora a fost res
08:00
Grădina Zoologică din Chișinău va fi închisă pînă marți, 10, februarie, din cauza condițiilor meteo neprielnice și a poleiului periculos, care poate provoca traumatisme.Anunțul a fost făcut de administrația instituției, care le-a cerut vizitatorilor înțelegere, menționînd că măsura este luată pentru siguranța publicului.
08:00
Salvatorii au avut 76 de misiuni în ultimele 24 de ore, cele mai multe legate de polei și ghețuș, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.Intervențiile au fost îndreptate în special spre deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, inclusiv a ambulanțelor derapate, precum și spre eliberarea drumurilor de arbori doborîți de vremea rea.{{863583}}Cele mai multe operațiuni
07:30
Nominalizarea președintei Moldovei, Maia Sandu, la Premiul Nobel pentru Pace este încă o acțiune a partenerilor, o simulare de sprijin pentru „cursul european”.Această opinie a fost exprimată de fostul procuror general, deputatul în Parlament, Alexandr Stoianoglo.{{862549}}Potrivit acestuia, despre „realizări” nu se poate vorbi: asistăm la o imitație de democrație, reforme și schimbări. Da
Acum 6 ore
07:00
Militarii Armatei Naționale vor fi mobilizați, începînd cu ziua de 7 februarie, dimineață, la Chișinău și Bălți, pentru a sprijini autoritățile locale în curățarea trotuarelor și asigurarea circulației pietonale în condiții de siguranță.Anunțul a fost fîcut de prim-ministrul Alexandru Munteanu, care a subliniat că intervenția are loc în contextul ninsorilor, lapoviței și poleiului în mai multe
07:00
Copilul nu este un proiect „pentru mai tîrziu”, iar părinții fie participă la procesul de creștere a acestuia, investind atenție și sensuri acum, fie mai tîrziu pentru asta vor plăti psihologii, angajatorii sau chiar copilul, dar cu pierderi mult mai mari.Despre acest lucru a povestit pe pagina sa de socializare psihologul și instructorul Marcel Pascal, prezentînd un fel de memoriu pentru cei
06:30
Pe 12 februarie, la Chișinău va fi sărbătorit Festivalul Primăverii, cunoscută și ca Anul Nou Chinezesc, care este inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.Este o sărbătoare a legăturilor puternice din familie și a comunității, care va fi sărbătorită anul acesta la Chișinău pe 12 februarie, la Teatrul Național Mihai Eminescu.Evenimentul va începe la ora 18:00.
06:30
Un mic sat din nord-vestul Angliei a devenit o atracție turistică.Deși are o singură stradă, satul adăpostește un restaurant de top. Turiștii sînt atrași și de peisajele din zonă, transmite mediafax.roUn mic sat așezat în regiunea Lancashire s-a transformat în timp într-o atracție turistică, potrivit Express. Worston este un cătun liniștit care reprezintă o destinație excelentă pentru fami
06:30
Jurnalistul Valerii Demidețchi a comentat declarațiile ministrului Culturii, Christian Jardan, cu privire la demontarea monumentelor dedicate lui Kotovski, Lazo și Lenin, care, în opinia sa, nu merită să se afle acolo unde se află acum.Demidețchi a criticat această poziție, menționînd că în multe țări monumentele dedicate celor mai diverse personalități istorice sînt percepute ca parte a unui
05:30
Căderea necontrolată a resturilor din spațiu reprezintă un pericol din ce în ce mai serios pentru industria aviatică.Euronews scrie că deși probabilitatea ca un avion să fie lovit direct este extrem de redusă, simpla amenințare determină adesea autoritățile să închidă preventiv spațiul aerian, provocînd întîrzieri masive și pierderi financiare semnificative.Dacă întîrzierile cauzate de con
05:30
"Dacă nu întărim sistemul, degeaba vom ține vetting-ul în țară pînă se completează funcțiile la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Căci va pleca vetting-ul și lucrurile vor degrada în scurt timp si vom ajunge acolo de unde am început (dacă nu mai rău)". De această părere este jurista, fosta parlamentară, ex-ministră a Justiției, Olesea Stamate, notează Noi.md."Vetting-ul va continua pînă locuri
Acum 8 ore
04:30
Ministerul Culturii va lansa în aprilie o platformă pentru a reduce cozile lungi prin implementarea unui sistem de bilete online.Site-ul va oferi, de asemenea, informații esențiale despre peste 350 de site-uri în opt limbi.Grecia, destinație de vacanță preferată de foarte mulți români, are un nou portal conceput pentru a gestiona rezervările pentru situri arheologice și muzee în peste 100
03:30
Actorul Michael Keaton va fi onorat vineri drept Omul Anului 2026 de către Hasty Pudding Theatricals al Universității Harvard.Trupa de teatru, care datează din 1844 și pretinde a fi a treia cea mai veche din lume încă în funcțiune, a declarat că Keaton va primi premiul Pudding Pot la o friptură festivă în cursul serii. Ulterior, va participa la o reprezentație a celei de-a 177-a producții a lu
Acum 12 ore
02:30
Clubul englez de fotbal Liverpool va trebui să plătească 2,8 milioane de lire sterline (3,1 milioane de euro) grupării Chelsea drept compensație pentru formarea jucătorului Rio Ngumoha.„Reds” l-au transferat pe atacant în septembrie 2024, cînd avea 16 ani, după ce a părăsit academia clubului londonez, iar o instanță britanică a decis că Chelsea are dreptul la o compensație financiară pentru de
01:30
Peste 87.000 de autovehicule electrice și hibride au fost înregistrate în Republica Moldova în perioada 2018–2025, confirmînd interesul tot mai mare al populației și mediului de afaceri pentru soluții de transport eficiente energetic și prietenoase cu mediul.Potrivit datelor centralizate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), din totalul autovehiculelor înmatriculate, 11,2% sînt e
01:00
O meduză gigantică fantomatică a fost văzută în largul coastelor Argentinei. Reprezentanții acestei specii pot ajunge pînă la dimensiunile unui autobuz.Oamenii de știință de la Schmidt Ocean Institute au filmat meduza în timpul unei expediții științifice de studiere a coastei dintre Buenos Aires și Tierra del Fuego. Exemplarul înotă la o adîncime de aproximativ 250 de metri.{{863282}}Se șt
00:30
Țările de Jos au returnat Egiptului o sculptură antică veche de aproximativ 3.500 de ani, care fusese furată și a reapărut la o expoziție de artă în 2022.O anchetă efectuată de poliția olandeză împreună cu inspectoratul pentru protecția patrimoniului cultural a confirmat în 2025 că artefactul a fost scos ilegal din Egipt. Se presupune că acest lucru s-a întîmplat în timpul revoltelor din „Prim
00:00
Adăugarea pe WeChat, realizarea fotografiilor de grup, discuții despre colaborare... La Forumul de Comerț și Investiții China-Uruguay desfășurat în data de 3 februarie, antreprenorii chinezi și uruguayeni s-au bucurat de conversații plăcute.Aproape toți oaspeții care au venit din America de Sud au deschis conturi de WeChat, scrie romanian.cgtn.comUruguay, situat în America de Sud, este bin
6 februarie 2026
23:30
Desenul pictorului și sculptorului renascentist Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost vîndut la licitație de casa de licitații Christie's pentru 27,2 milioane de dolari.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat serviciul de presă al casei de licitații.{{858422}}Experții Christie's au stabilit că schița necunoscută pînă acum, realizată cu cretă roșie, reprezintă piciorul drept al S
23:00
Consulatul General al Chinei la Auckland (Noua Zeelandă) a organizat, joi, recepția de Anul Nou chinez 2026, eveniment în cadrul căruia a fost prezentat videoclipul promoțional al Galei Sărbătorii Primăverii realizat de China Media Group (CMG), scrie romanian.cgtn.comInvitații au declarat că Anul Nou chinez este tot mai apreciat de comunitatea internațională, sărbătoarea oferind lumii sentimen
23:00
Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de concedieri din ianuarie, de la apogeul Marii Recesiuni din 2009.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat Bloomberg, cu referire la date furnizate de compania Challenger, Gray & Christmas Inc., care se ocupă cu angajarea persoanelor concediate.{{863188}}În ianuarie, companiile americane au disponibilizat 108.435 de angajați, cu 118%
22:30
Guvernul Italiei este gata să aprobe un decret prin care extinde împuternicirile poliției, ceea ce provoacă critici din partea partidelor de opoziție și a organizațiilor pentru drepturile omului.Noile reguli vor permite forțelor de ordine să rețină protestatarii pentru o perioadă de pînă la 12 ore fără a formula acuzații și vor simplifica posibilitatea poliției și a altor organe de ordine publ
Acum 24 ore
22:00
Guvernul german a declarat că aproximativ 3 miliarde de măști de protecție neutilizate, achiziționate la începutul pandemiei de COVID-19, au fost distruse prin ardere.Conform răspunsului Ministerului Sănătății, aproximativ jumătate din cele aproape 6 miliarde de măști achiziționate la începutul pandemiei au fost deja trimise la ”eliminare termică”.{{840234}}Pînă în prezent, guvernul a chel
21:30
Preludiul Galei Sărbătorii Primăverii a fost organizat, miercuri, la Belgrad, în cadrul unui eveniment susținut de China Media Group (CMG), Ministerul sîrb al Culturii, Ambasadei Chinei în Serbia, Ambasadei Serbiei în China, Centrului Cultural Chinez din Belgrad și Institutul de Cercetare "O centură, un drum" din Belgrad", scrie romanian.cgtn.comPreședintele Parlamentului Serbiei, Ana Brnabic,
21:30
Ministrul spaniol al Tineretului, Sira Rego, s-a pronunțat pentru interzicerea la nivel național a rețelei sociale X a lui Elon Musk din cauza „încălcărilor flagrante ale drepturilor fundamentale” care au loc acolo.În cadrul unui eveniment dedicat activismului digital, organizat la Barcelona, ea a subliniat că „următoarea bătălie trebuie să vizeze restricționarea și, probabil, interzicerea X,
21:00
Președintele SUA, Donald Trump, a trimis Filipine o invitație de a adera la Consiliul Păcii creat de acesta pentru soluționarea conflictului din Gaza.Despre acest lucru a anunțat ambasadorul republicii la Washington, Jose Manuel Romualdes.{{862062}}„Președintele Trump mi-a înmînat o scrisoare personală adresată președintelui Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr., cu invitația de a adera la Con
20:30
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a susținut ideea prim-ministrului Spaniei, Pedro Sánchez, de a proteja tinerii de „universul toxic” al rețelelor sociale și a cerut introducerea unor restricții de vîrstă pentru acestea.Directorul general al organizației a scris despre acest lucru pe rețeaua de socializare X.{{845372}}„Platformele tr
20:00
În urma condițiilor meteorologice grele din perioada 4–8 februarie 2026, se înregistrează perturbări în funcționarea rețelelor de distribuție a energiei electrice în mai multe zone ale Republicii Moldova.ÎS „Moldelectrica” (OST) informează că, în intervalul 12:00–18:00, în data de 06.02.2026, Sistemul Electroenergetic Național a funcționat în regim planificat, fără avarii în rețeaua de transpo
20:00
În 2025, veniturile YouTube din publicitate și abonamente au ajuns la 60 de miliarde de dolari.Asta înseamnă că YouTube e mult mai mare decît liderul în domeniul streamingului, care pînă acum era Netflix — care în 2025 a obținut venituri de 45,18 miliarde de dolari.{{861399}}În prezent, Google (care deține YouTube) are peste 325 de milioane de abonați plătitori la serviciile pentru consuma
20:00
Echipele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se află, în continuare la datorie, intervenind pe întreg teritoriul țării pentru a gestiona situațiile create de polei și ghețuș și pentru a sprijini cetățenii.Drumurile naționale rămîn practicabile, însă pe anumite sectoare se atestă un grad sporit de risc, din cauza formării ghețușului și a poleiului, în special în zonele cu serpentine, rampe și
20:00
Ministerul chinez al Agriculturii și Afacerilor Rurale a lansat, vineri, un plan care detaliază măsurile menite să promoveze modernizarea agricolă și revitalizarea zonelor rurale, scrie romanian.cgtn.comPlanul stabilește măsuri de garantare a producției stabile de uleiuri comestibile și culturi comerciale importante precum bumbac, zahăr, cauciuc natural, fructe și legume, și pentru a dezvolta
19:30
Circulația transportului de mare tonaj este suspendată pînă dimineață, la ora 06:00, notează Noi.md.Măsura se aplică pentru a asigura siguranța rutieră și buna desfășurare a traficului. Detalii importante pentru șoferi:{{863586}}-Este strict interzisă deplasarea transportului de mare tonaj pe perioada suspendării.-Șoferilor, care nu au pornit încă la drum, li se recomandă să nu porneas
19:30
A fost realizat cel mai recent proiect implementat în comuna Hîrtop, raionul Cimișlia – „Modernizarea sistemului de alimentare cu apă al comunei Hîrtop”.Proiectul a presupus construcția unor rețele noi de apă cu o lungime de 4,3 km, instalarea a 4 turnuri de apă, montarea a 2 pompe submersibile și reabilitarea a 2 sonde arteziene.{{861809}}În urma implementării proiectului, 870 de gospodăr
19:30
Administrația Națională a Drumurilor (AND) atenționează că, la această oră, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, notează Noi.md.Carosabilul este parțial umed, pe alocuri cu polei sau omăt. Situația la moment pe unele trasee: R20 (km 0–16) – circulația se desfășoară fără blocaje; utilajele T150 acționează pentru curățarea carosabilului; R3, sectoarele Ialoveni, Hîncești și Cim
19:30
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) al Ministerului Afacerilor Interne și-a consolidat capacitățile tehnice după ce a primit un lot de echipamente IT de ultimă generație, donat de Consiliul Europei prin intermediul Oficiului său din Chișinău. Valoarea totală a donației se ridică la circa 84.000 de euro.Lotul include calculatoare, laptopuri, monitoare TV și software specializat pentru a
19:30
În urma găsirii unei drone în apropierea satului Sofia, raionul Drochia, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova (MAE) condamnă ferm orice incident care poate reprezenta o încălcare a spațiului aerian al țării și o potențială amenințare la adresa securității cetățenilor.Republica Moldova își reafirmă angajamentul de a-și proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitate
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.