Ce țări vor contesta în instanță interdicția UE privind importul de resurse energetice din Rusia

Noi.md, 26 ianuarie 2026 21:30

Slovacia a anunțat oficial intenția de a contesta la Curtea UE decizia Uniunii Europene de a opri în totalitate importul gazelor rusești.Despre acest lucru a declarat ministrul Afacerilor Externe al Slovaciei, Juraj Blanár, declarația sa fiind citată de Ministerul Afacerilor Externe al țării, relatează „Европейская правда”.Ministerul de Externe a menționat că Slovacia a votat împotriva reg

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 10 minute
23:30
Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, marcată anual la data de 24 ianuarie, în toate penitenciarele din țară au fost organizate activități educative și informative, notează Noi.md.În cadrul acestora, accentul a fost pus pe rolul esențial al educației în dezvoltarea societății, precum și pe importanța acesteia în procesul de reabilitare și reintegrare socială a persoanelor private de libe
23:30
Forumul Economic Mondial a fost organizat, în perioada 19-23 ianuarie, la Davos (Elveția). Înaintea forumului, președintele Forumului Economic Mondial, Borge Brende, a acordat un interviu China Media Group, scrie romanian.cgtn.com.Referindu-se la tema forumului din acest an, „Spiritul dialogului”, Brende a declarat că „Spiritul dialogului” este o viziune. „Ne dorim să purtăm mai multe discuții
Acum o oră
23:00
Michael Guillen, om de știință și popularizator al științei, a propus o teorie neobișnuită despre locația posibilă a raiului, inspirată din combinarea astronomiei cu textele biblice.Potrivit lui, „Împărăția lui Dumnezeu” s-ar afla dincolo de așa-numitul Orizont Cosmic — o graniță imaginară situată la 439 de miliarde de trilioane de kilometri de Pămînt.Guillen explică că, la această distanț
23:00
Poliția Națională informează că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, pe suprafețele de circulație se formează chiciură și polei.Fenomenul îngreunează traficul rutier și deplasarea pietonilor, sporind riscul producerii accidentelor.Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la starea carosabilului și să evite parcarea autovehiculelo
23:00
Condițiile meteorologice nefavorabile continuă să afecteze infrastructura energetică din Republica Moldova, provocând multiple defecțiuni pe liniile electrice și lăsând peste 8.000 de consumatori fără energie electrică în zonele Centru-Sud și Nord ale țării. Informația a fost comunicată de Ministerul Energiei.Potrivit datelor prezentate, la ora 17:00, operatorul sistemului de distribuție „Pr
Acum 2 ore
22:30
Aproximativ 24,5 milioane de lei au fost transferați de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) pentru salariile pe luna decembrie ale medicilor rezidenți.CNAM recepţionează lunar de la instituțiile medico-sanitare rapoartele privind remunerarea medicilor rezidenți, notează Noi.md.Transferul mijloacelor financiare este făcut după verificarea rapoartelor și a facturilor expediate
22:30
În ultimele zile, au avut loc dialoguri intense între lume și China. Premierul Canadei, Mark Carney, a efectuat o vizită oficială în China, semnînd mai multe documente de cooperare. scrie romanian.cgtn.com.Ulterior, la reuniunea anuală 2026 a Forumului Economic Mondial desfășurat la Davos (Elveția), oportunitățile Chinei au fost în centrul atenției, participanții considerînd că dialogul cu Chi
22:00
Secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avut luni o convorbire telefonică cu To Lam, Secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Vietnamez, scrie romanian.cgtn.com.Xi Jinping a declarat că, în prezent, China face eforturi să construiască o ţară socialistă modernă și să realizeze al doilea său obiectiv cent
22:00
Autoritățile indoneziene au trimis unități ale forțelor armate în partea de est a provinciei Lampung (în sudul insulei Sumatra) pentru a ajuta localnicii care suferă din cauza raidurilor regulate ale elefanților sălbatici.Militarii sînt implicați în patrularea localităților situate în apropierea parcului național Way Kambas și ajută la prevenirea pătrunderii animalelor în sate.{{857316}}Po
Acum 4 ore
21:30
Slovacia a anunțat oficial intenția de a contesta la Curtea UE decizia Uniunii Europene de a opri în totalitate importul gazelor rusești.Despre acest lucru a declarat ministrul Afacerilor Externe al Slovaciei, Juraj Blanár, declarația sa fiind citată de Ministerul Afacerilor Externe al țării, relatează „Европейская правда”.Ministerul de Externe a menționat că Slovacia a votat împotriva reg
21:30
Prețul mondial al aurului a urcat, luni, la un nou maxim istoric, depășind pentru prima dată pragul de 5000 de dolari pe uncie troy.Despre aceasta informează RBC-Ucraina, citînd Reuters.Publicația scrie că scumpirea metalului prețios are loc pe fondul intensificării incertitudinii geopolitice și financiare, ceea ce îi împinge pe investitori către active „sigure”.La finalul tranzacțiilo
21:00
Curtea de Apel Centru a analizat luni, 26 ianuarie, probele prezentate de avocații ex-deputatei Marina Tauber, condamnate de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”.Ședința de judecată în acest dosar a fost prima desfășurată în acest an, după ce alte două, programate anterior, au fost amînate.Reprezentanții Procura
21:00
În cadrul reformei poliției, guvernul britanic creează un nou Serviciu Național de Poliție (NPS) — acesta va fi un „FBI britanic” responsabil pentru combaterea crimei organizate, a terorismului și a fraudelor.Noua structură va reuni activitatea agențiilor existente — Agenția Națională de Combatere a Criminalității (NCA) și unitățile regionale de crimă organizată.{{860957}}NPS va acoperi An
20:30
Aproximativ 150 de angajați din sectorul public au participat, în această săptămînă, la activități de instruire și informare anticorupție organizate ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în raioanele Fălești și Sîngerei.În acest context, CNA a implementat Campania de informare „Integritate pentru o societate sigură” în Inspectoratele de Poliție din Fălești și Sîngerei – activități de
20:00
Prima doamnă a Statelor Unite, designerul și modelul Melania Trump, a organizat la Casa Albă o proiecție privată a unui film documentar despre ea.Despre acest lucru a anunțat agentul primei doamne, Mark Beckman. La proiecția filmului „Melania” a fost prezentă familia, prietenii apropiați și soțul modelului, președintele SUA, Donald Trump.{{860173}}Filmul va fi lansat în cinematografele din
20:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită oficială în Republica Polonă, la invitația Președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, reconfirmînd soliditatea parteneriatului moldo-polonez, sprijinul constant al Poloniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și angajamentul comun pentru consolidarea securității regionale, informează Noi.md.În cadrul vizitei, șefa statului
Acum 6 ore
19:30
Marți, 27 ianuarie, mai mulți consumatori din municipiul Chișinău vor rămîne fără apă la robinet, notează Noi.md.În intervalul 09:00 – 16:00, pe 27 ianuarie, fără apă să fie consumatorii din următoarele adrese:{{859413}}-str. Paris, 36/1, Ștefan cel Mare, 134, N. Costin, 63/1; 63/3; 65/2; 65/3;44; Mușatinilor, 12; 27; 31, inclusiv cu fracții, Alba Iulia, 115; 108; 91; 89; 87, inclusiv cu f
19:30
Șapte intersecții denivelate vor fi construite pe centura municipiului Chișinău, informează Noi.md.Acest lucru a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru dedicate Studiului de Fezabilitate pentru reconstrucția drumului M1 – Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – Frontiera cu Ucraina.Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, întîlnirea, la care au
19:00
Educația rămîne un spațiu al siguranței, continuității și grijii față de copii, inclusiv pentru cei care au fost nevoiți să își părăsească țara.În instituțiile educaționale din municipiul Chișinău, sînt integrați elevi refugiați din Ucraina, cu acces la educație în condiții de stabilitate și sprijin:Școli – 1.762 elevi, în 60 de instituții:• Clasele I–IV: 853;• Clasele V–IX: 796;•
19:00
Un Centru comunitar pentru persoane vîrstnice a fost inaugurat în comuna Bănești, raionul Telenești.Centrul dispune de spații modernizate pentru desfășurarea activităților tematice, de socializare, sportive, schimburi de experiență, precum și alte acțiuni menite să consolideze participarea socială a vîrstnicilor și să reducă riscul de izolare.{{859232}},,Acest Centru este mai mult decît un
18:30
Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru a efectuat procesul de evaluare și reevaluare a valorii cadastrale a bunurilor imobile din toată țara și a lansat astăzi consultări publice pentru verificarea rezultatelor preliminare.Datele pot fi verificate de cetățeni pe pagina geodata.gov.md, iar proprietarii care nu sînt de acord cu caracteristicile tehnice incluse în evaluare au la dispoziție 90
18:30
Belgia sprijină ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova și reformele inițiate de autoritățile de la Chișinău pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu Ambasadorul Belgiei, Evert Marechal, oportunitățile bilaterale de colaborare în vederea realizării agendei europene a țării noastre.Șeful Executivului a reiterat determinarea R
18:00
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, în premieră, Metodologia de organizare și desfășurare a Examenului de absolvire în instituțiile de învățămînt extrașcolar artistic complementar – Școli de Arte (muzică, teatru, arte plastice și dans).Începînd cu sesiunea 2026, absolvenții acestor instituții vor susține, pentru prima dată, un examen de absolvire în baza unui cadru unitar de evaluare
18:00
Astăzi, 26 ianuarie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat o sentință împotriva unei avocate, recunoscînd-o vinovată de patru episoade de trafic de influență, relatează Noi.md. Instanța a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, dintre care 3 ani vor fi executați în penitenciar de tip semiînchis pentru femei, iar ceilalți 3 ani au fost suspendați condiționat pe o perioadă
Acum 8 ore
17:30
S.A. „Energocom” urmează să depună solicitarea de ajustare a tarifului la gazele naturale imediat după aprobarea costurilor de bază de către ANRE.Potrivit informațiilor comunicate de membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari regulatorul urmează să aprobe aceste costuri mîine, iar conducerea Energocom a dat asigurări că cererea de modificare a tarifului va fi depusă chiar a doua zi.{{
17:30
Guvernul Republicii Moldova a aprobat decizia de confirmare a lui Ion Lupan în funcția de șef al Secretariatului Consiliului Economic pe lîngă Prim-ministru.Noul mandat prevede coordonarea activității Secretariatului, mobilizarea expertizei sectoriale necesare și asigurarea continuității proceselor de lucru în cadrul platformei, informează Noi.md.Numirea a avut loc înaintea ședinței plenar
17:00
Republica Moldova va participa cu un lot format din cinci sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano–Cortina 2026, care se vor desfășura în perioada 6–22 februarie.Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv, tricolorul va fi purtat de trei biatloniști – Alina Stremous, Pavel Magazeev și Maksim Makarov, acesta din urmă avându-l ca rezervă pe Mihail Usov – precum și de schiorii Iu
17:00
India a marcat luni cea de-a 77-a ediție a Zilei Republicii, la care au participat, ca invitați de onoare, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.Ceremoniile au inclus tradiționala paradă de Ziua Republicii, unde subiectul principal l-a reprezentat forța militară a Indiei. Au fost prezentate rachete, aeronave, unități militare și
16:30
"Observ că, la mai bine de o săptămînă de la acel moment, continui să primesc injurii, cuvinte grele și comentarii jignitoare — inclusiv la postări care nu au nicio legătură cu subiectul în sine, ci promovează exclusiv activitatea mea artistică". Despre aceasta a scris în rețelele sociale interpreta din România, Paula Seling, notează Noi.md. Paula Seling a venit cu un nou mesaj după situația,
16:30
Pe 25 ianuarie 2026, Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească din Republica Moldova a intervenit în peste 2.700 de cazuri, acordînd ajutor medical de urgență atît adulților, cît și copiilor, dintre care 484 minori. Dintre pacienți, 1.079 au necesitat transport la spital pentru tratamente suplimentare.Cele mai frecvente urgențe au fost afecțiuni respiratorii și cardiovasculare,
16:00
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, cercetat pentru escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații, urmează să-și afle sentința pe 27 ianuarie, scrie radiomoldova.md.Dosarele pentru trafic de influență și escrocherie au fost trimise în judecată încă din 2020, iar cel pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații — în 2021. Ulterior, cauzele au fost comasate î
16:00
Republica Moldova se situează pe primul loc la nivel mondial în ceea ce privește ponderea populației de confesiune ortodoxă, potrivit celor mai recente date publicate pentru anul 2026 de World Population Review.Informația a fost făcută publică de fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, într-o postare în care a subliniat importanța credinței în definirea identității naționale.{{860
16:00
Luni, 26 ianuarie, țările Uniunii Europene au aprobat definitiv planul treptat de interzicere a importurilor de gaze rusești, care trebuie pus în aplicare pînă la sfîrșitul anului 2027.Acest lucru este menționat pe site-ul Consiliului European, potrivit „Adevărului European”.Țările UE au aprobat legea în cadrul reuniunii de luni de la Bruxelles. Ungaria și Slovacia au votat împotrivă, însă
16:00
Toate instituțiile educaționale din municipiul Chișinău își reiau activitatea în regim normal începînd de marți, 27 ianuarie 2026, informează Noi.md.Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS).Potrivit comunicatului oficial, instituțiile de educație timpurie, școlile primare și gimnaziale, precum și liceele (clasele I–XI
Acum 12 ore
15:30
În perioada 19–23 ianuarie, AIPA a autorizat spre plată 680 de mii de lei, sumă aferentă formei de plată în avans, din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru anul 2026.De la începutul anului și pînă în prezent, suma totală autorizată pentru plată este de 530,76 milioane de lei, prin mai multe mecanisme de subvenționare.Din această sumă, 520,15 milioane de lei
15:30
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, cercetat pentru escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații, urmează să-și afle sentința pe 27 ianuarie, scrie radiomoldova.md.Dosarele pentru trafic de influență și escrocherie au fost trimise în judecată încă din 2020, iar cel pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații — în 2021. Ulterior, cauzele au fost comasate î
15:30
Procesul în dosarul de învinuire a fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, va fi reluat mai devreme. Deși inițial s-a anunțat că următoarea ședință este stabilită pentru 19 februarie, instanța a anunțat ședință și pentru 29 ianuarie.Se întîmplă după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea inculpatului privind excepția de neconstituționalitate, informează IPN.{{858184}}Dezbat
15:00
În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și a drumurilor acoperite cu polei, polițiștii continuǎ sǎ fie prezenți în mijlocul comunității, notează Noi.md.Echipajele au intervenit pentru deblocarea vehiculelor rămase pe carosabil, au sprijinit șoferii rămași în dificultate și au oferit ajutor pietonilor care s-au confruntat cu riscuri în trafic.{{861134}}Prezența noastrǎ pe drumur
15:00
Clubul de fotbal „Zimbru” din Chișinău a anunțat oficial semnarea unui contract cu fostul atacant al echipei naționale U-21 a Belarusului (4 meciuri, 2 ani), Ilia Vasilevici.Potrivit Media Sport, acesta a devenit al patrulea nou venit al „zimbrilor” în perioada de transferuri din iarnă.Ilia Vasilevici este un atacant central de 25 de ani (179 cm) din Belarus, capabil să joace pe ambele fla
15:00
Mai multe cazuri de tăieri ilegale de arbori au fost descoperite în raionul Edineț de către inspectorii de mediu care au întreprins razii în teren, avînd ca scop verificarea lucrărilor silvotehnice și respectarea legislației de mediu.Controalele au scos la iveală tăieri neautorizate în fîșiile forestiere subordonate primăriilor Fetești, Lopatnic și Șofrîncani, precum și în fîșia de protecție
14:30
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acționat în judecată aproximativ 1.500 de persoane care nu și-au procurat, pe parcursul anului 2025, prime de asigurare obligatorie medicală în sumă fixă, așa cum îi obligă legislația.De asemenea, restanțierii nu au reacționat la penalitățile aplicate de CNAM - cîte 0.1% din suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere, motiv pentru care in
14:30
Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și fostă viceguvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, Emma Tăbîrță, urmează să fie aduși silit în instanță pentru a depune mărturii în dosarul „Frauda bancară”, în care Vlad Plahotniuc se află pe banca acuzaților.Decizia a fost luată luni, 26 ianuarie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce cei doi nu s-au prezentat la
14:30
Serviciul de frontieră al Finlandei, împreună cu alte state din Marea Baltică și Comisia Europeană, înființează un centru de supraveghere maritimă pentru protecția infrastructurii subacvatice critice din Golful Finlandei.Anunțul a fost făcut de Serviciul de Frontieră al țării luni, 26 ianuarie, scrie „Adevărul European”.După cum se știe, regiunea Mării Baltice se află în stare de alertă ma
14:00
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal, notează Noi.md.Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat, de către funcționar și
14:00
Noua directoare a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Svetlana Ghetmancenco, a fost prezentată astăzi colectivului.Svetlana Ghetmancenco preia conducerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, aducînd o experiență solidă în domeniul sistemelor informaționale aplicate în agricultură, digitalizarea proceselor publice și managementul proiectelor complexe.De asemenea, ea a fost
14:00
La această oră, ceața persistă în unele regiuni din nordul și centrul țării, precum Stăuceni, Cricova, Rîșcani, Rezina și altele.Intervenții au loc în prezent în Dubăsari - Ustia și Molovata (drumul G68), Sănătăuca (G37), Ocnița (R11, G8, G10), Telenești (G66, G67), Criuleni (G75.1), Bălți (M5) și alte sectoare de drum, notează Noi.md.{{861049}}Muncitorii rutieri rămîn mobilizați, iar lucr
14:00
În seara zilei de 25 ianuarie, echipa medicilor de urgență din satul Balatina, raionul Glodeni, a avut parte de o intervenție deosebită, plină de emoții pozitive.La ora 21:02, Dispeceratul a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei gravide la a II-a sarcină în 38 săptămîni, notează Noi.md.{{861055}}Echipa de medici s-a deplasat imediat și a ajuns în 8
14:00
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a anunțat că Primăria Chișinău dispune de buget și că, în anul 2026, administrația municipală va implementa mai multe proiecte și programe decît în anii 2024–2025 luați împreună.Potrivit edilului, municipiul Chișinău a încheiat anul bugetar cu aproape 400 de milioane de lei disponibili în cont, o situație financiară fără precedent pentru capitală. „Nic
13:30
În legătură cu informațiile apărute în spațiul mediatic, cu referire la ,,încălcarea legislației în procesul de încorporare în Armata Națională’’, a unui tînăr care nu deținea buletin de identitate, Ministerul Apărării comunică: încorporarea nu este condiționată exclusiv de deținerea buletinului de identitate.Astfel, tînărul a fost încorporat în baza documentelor existente (certificat de naște
13:30
Ieri, 25 ianuarie 2026, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Institutului de Medicină Urgentă (IMU) din Chișinău a înregistrat un record absolut: 374 de pacienți s-au prezentat pentru asistență medicală într-o singură zi, majoritatea din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.Dintre aceștia, 284 au suferit căzături, necesitînd evaluare de la specialiști în traumatologie și neurochirurgie.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.