Ultima oră! FSB anunță reținerea la Moscova a unui presupus agent al serviciilor speciale din RM: Ce acuzații i se aduc

UNIMEDIA, 22 ianuarie 2026 10:10

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat reținerea unui bărbat suspectat de colaborare cu Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în cadrul unei anchete privind activități îndreptate împotriva securității Federației Ruse, scrie presa rusă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 10 minute
16:30
Centrul pentru Combaterea Crimelor Cibernetice al Inspectoratului Național de Investigații (INI), în cooperare cu autoritățile de aplicare a legii din Germania, a destructurat activitatea unui grup criminal organizat, specializat în traficul ilegal de droguri în proporții deosebit de mari, prin intermediul platformelor darknet și clearnet.
Acum 30 minute
16:20
Liderii din SUA și Ucraina s-au întâlnit joi în Elveția, potrivit Reuters, într-un moment în care negocierile de pace continuă pe mai multe planuri, deși fără un final previzibil, scrie hotnews.ro.
16:10
Un băiat de 18 ani a fost găsit decedat, astăzi, pe strada Bogdan Voievod. Potrivit informațiilor, acesta a murit după ce ar fi căzut de la înălțime.
16:10
Președinta Maia Sandu a fost întrebată de jurnaliști, în cadrul conferinței de presă, de astăzi, 22 ianuarie, cât ar trebui să câștige șeful statului. „Trebuie să pornim de la ceea ce își permite Republica Moldova și la complexitatea muncii”, a declarat oficiala.
Acum o oră
16:00
Marina Cârnaț a anunțat, pe rețele, că a vândut Mercedesul de lux de circa 200 mii €, pe care l-a primit în dar de la soțul său, înainte să nască cel de-al 10-lea copil. „Pentru mine, ca femeie de afaceri, a fost dificil să accept un bun mobil atât de valoros; nu din lipsă de recunoștință, ci dintr-un mod de a gândi format în ani de muncă, responsabilitate și viziune, bani care stau înghețați într-un metal nu mă încântă, banii care lucrează îmi dau siguranța”, a explicat bloggerița, într-o postare.
15:50
Fostul șef de stat, deputatul Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. „În cadrul discuției, am făcut un schimb de opinii privind situația politică și socio-economică din Republica Moldova, dar și din regiune”, a scris liderul PSRM pe rețele.
15:40
Un bărbat de 41 de ani a fost găsit decedat, astăzi, pe strada Bogdan Voievod. Potrivit informațiilor, acesta a murit după ce ar fi căzut de la înălțime.
Acum 2 ore
15:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu va merge la Iași la sfârșitul acestei săptămâni, contrar informațiilor apărute în presa din România, potrivit cărora șefa statului ar fi urmat să participe la evenimentele dedicate Micii Unirii. În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, 22 ianuarie, Maia Sandu a precizat că, sâmbătă, va efectua o vizită oficială în Polonia.
15:20
Irina Loghin a depus plângere penală, după ce a aflat că imaginea ei este folosită ilegal pentru a promova medicamente. A mers la poliție împreună cu avocata ei. Artista a decis să apeleze la oamenii legii, după ce oamenii au luat legătura cu ea și au acuzat-o că minte în legătură cu medicamentele respective, scrie spynews.ro.
15:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu va merge la Iași la sfârșitul acestei săptămâni, contrar informațiilor apărute în presa din România, potrivit cărora șefa statului ar fi urmat să participe la evenimentele dedicate Micii Unirii. În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, 22 ianuarie, Maia Sandu a precizat că, sâmbătă, va efectua o vizită oficială în Polonia.
15:10
Douăzeci de noi decese la persoane confirmate cu virus gripal au fost raportate în săptămâna 12-18 ianuarie, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon ajungând astfel la 40, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, numărul cazurilor de infecţii respiratorii a fost cu peste 30% mai mare decât în săptămâna anterioară, dar numărul cazurilor de gripă a înregistrat o scădere faţă de săptămâna anterioară, scrie digi24.ro.
15:00
Videoclipuri șocante au surprins momentele în care străzile din Sicilia se transformă în adevărate râuri, iar locuitorii fug disperați, în timp ce gunoaie, ghivece cu plante, mobilier de exterior și mașini sunt luate de ape, scrie protv.ro.
14:40
Un tren de navetişti s-a izbit de o macara de construcţii în sud-estul Spaniei, mai multe persoane fiind rănite, inclusiv una grav, transmite Reuters, potrivit digi24.ro.
Acum 4 ore
14:30
Momente de groză pentru moldoveanca Mihaela, fosta concurentă de la Mireasa. Casa soțului său, din România, a fost mistuită de flăcări. Cumplul se afla în acel moemnt în locuință. „Mulțumim lui Dumnezeu că suntem în viață”, a scris bloggerița.
14:10
Celebra statuie a lui Cristiano Ronaldo, aflată lângă Muzeul „CR7” din Funchal, Portugalia, orașul unde fotbalist s-a născut, a fost incendiată de un bărbat cunoscut de autorități pentru mai multe acte de vandalism, scrie adevarul.ro.
14:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat informațiile privind bărbatul suspectat că ar acționa ca agent al Serviciului de Informații și Securitate la Moscova. Șefa statului a subliniat că toate „acuzațiile sunt false”.
14:00
Acordul-cadru privind Groenlanda convenit cu președintele american Donald Trump ar urma să oblige aliații NATO să își intensifice eforturile în materie de securitate arctică, iar primele rezultate ale acestui demers vor fi vizibile chiar în acest an, a declarat joi pentru Reuters Mark Rutte, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, scrie hotnews.ro.
13:50
Tânăra de 19 ani, implicată în accidentul rutier produs de un șofer beat la Ștefan Vodă pe 14 ianuarie 2026, a decedat ieri, 21 ianuarie 2026,scrie studio-l.md.
13:40
Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea procurorului Vasile Plevan de la Procuratura Anticorupție și a constatat că acesta nu corespunde criteriilor de integritate etică. În consecință, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe.
13:40
Guvernul de la Paris susţine că atitudinea fermă a preşedintelui Macron a influenţat schimbarea de poziţie a lui Donald Trump privind Groenlanda. Liderul de la Casa Albă l-a ironizat ieri la Davos pe liderul francez, care a purtat ochelari de soare din cauza unei probleme oculare. Trump a spus că Macron a vrut „s-o facă pe durul" şi să pară „inflexibil", scrie observatornews.ro.
13:40
Piața imobiliară modernă a depășit de mult simpla achiziție de metri pătrați. Câștigă acele proiecte în care valoarea constă în îmbinarea unei filozofii arhitecturale coerente, a unei locații bine alese, a fiabilității inginerești și a unei viziuni pe termen lung. Nixon este exact un astfel de proiect.
13:30
Drona depistată astăzi, într-o grădină din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, este activă și conține explozibil, anunță Poliția. „Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului”, precizează oamenii legii.
13:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului a prezentat prioritățile instituției prezidențiale și a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
13:20
Fosta polițistă Mihaela Juravlea, care a plecat recent din sistem, publicând și un mesaj răsunător pe rețele, a relatat, la un interviu cu Dorin Galben, cum a ajuns să-și facă studiile la Academia de Poliție și ce a ajutat-o să meargă înainte împotriva tuturor obstacolelor. „Nu am avut rude în sistem și acum, după concediere, tot nu am. Nu m-am căsătorit cu nimeni din Poliție, cumetri nu mi-am luat, nași tot nu, prieteni nu mi-au rămas din poliție”, a relatat aceasta la un interviu cu Dorin Galben.
13:10
Poliția din Hîncești a fost sesizată despre faptul că, pe o stradă din satul Secărenii Noi, într-un tânăr de 21 de ani s-a tras dintr-o armă de foc. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
13:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului prezintă prioritățile instituției prezidențiale.
13:00
Președinta Maia Sandu a venit cu precizări, după ce declarația sa că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România,ar vota da, a încins spiritele în societate. „Cel puțin conform sondajelor nu există sprijin majoritar. Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor. Nu am discutat acest subiect nici cu liderii europeni”, a declarat șefa statului, în prima conferință din acest an, susținută astăzi.
13:00
Președintele SUA, Donald Trump a deschis o ceremonia dedicată „Consiliului Păcii” cu o digresiune axată pe politica internă, lăudându-se cu creșterea economică a SUA în fața a peste zece lideri mondiali, scrie adevarul.ro.
12:40
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
Acum 6 ore
12:30
Carburanții vor fi mai scumpi mâine, 23 ianuarie. Astfel, litrul de benzină va costa cu 8 bani mai mult, iar cel de motorină crește cu 13 bani, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
12:30
Un incident șocant a avut loc la Școala Nr. 5 din Tighina, unde o elevă a fost agresată fizic de un coleg. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, băiatul a lovit copila cu picioarele în vestiar, iar momentul a fost filmat de un alt elev.
12:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a inclus regiunea transnistreană pe lista celor 5 domenii prioritare, pe care și le-a stabilit pentru anul 2026. „Nu este prerogativa Președinției, este prerogatiga Guvernului și a Biroului de Reintegrare. Asta nu înseamnă că nu e o prioritate importantă pentru noi, eforturile pentru rezolvarea conflictului transnistrean vor continua”, a explicat șefa statului, în prima conferință din acest an, susținută astăzi, 22 ianuarie.
12:00
Ministerul Afacerilor de Externe (MAE) a venit cu o reacție, după ce o dronă de aproximativ 2,5 metri a fost depistată în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. „O asemenea incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a precizat instituția.
11:50
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:50
Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru a decide următorii pași în relația cu SUA, după ce președintele Donald Trump și-a exprimat disprețul față de Europa și a generat o criză fără precedent prin revendicările privind Groenlanda, scriu Politico, Reuters și New York Times, citate de HotNews.ro.
11:50
Cinci locuitori din Cahul au rămas fără peste jumătate de milion de lei, după ce au fost sunați de la „companii de telefonie mobilă” sau li s-au propus, la telefon, „investiții avantajoase”. Poliția avertizează cetățenii că pot deveni în orice moment victime ale escrocilor, dacă oferă date personale sau bancare sau coduri primite prin SMS.
11:40
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:40
Polițiștii de frontieră au desfășurat joi dimineață 73 de percheziții în județul Botoșani, într-o operațiune de amploare ce vizează o rețea care furniza documente false, scrie adevărul.ro.
11:40
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei l-ar fi reținut la Moscova pe Serghei Mișin, fost consilier prezidențial pentru relații interetnice al lui Igor Dodon, suspectat că ar acționa ca agent al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, transmite IPN.
11:30
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului prezintă prioritățile instituției prezidențiale.
11:20
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că, „la finele anului 2025, factori decizionali din cadrul Guvernului Republicii Moldova, inclusiv premierul Alexandru Munteanu şi vicepremierul responsabil de reintegrare, Valeriu Chiveri, au anunţat că se lucrează la un plan de soluţionare a problemei transnistrene şi au menţionat că în acest sens se lucrează în comun cu unii parteneri externi. Oficialii menţionaţi au fost destul de rezervaţi şi nu au oferit alte detalii, dar, totuşi, e vorba de un subiect de interes major şi deja la această etapă, Guvernul trebuie să înceapă să comunice la temă”.
11:20
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM au părăsit sala. Umărește live pe UNIMEDIA.
11:20
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că a luat act de informațiile privind reținerea unui bărbat, suspectat de colaborare cu Serviciul de Informații și Securitate, și că verificările sunt în curs. La rândul său, SIS a respins acuzațiile autorităților ruse, calificându-le drept „tentativă de manipulare a opiniei publice și de tensionare a situației regionale”.
11:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 22 ianuarie, prima conferință de presă din acest an. În cadrul evenimentului, șefa statului prezintă prioritățile instituției prezidențiale.
11:10
Potrivit Vanity Fair, finanțele Prințului de Wales sunt mai solide ca niciodată. În 2026, Prince William urmează să încaseze peste 30 de milioane de dolari dintr-o singură sursă: Ducatul de Cornwall, una dintre cele mai vechi și mai bogate structuri patrimoniale ale Coroanei britanice, scrie Can Can.
11:00
Statele Unite urmează să părăsească oficial Organizația Mondială a Sănătății joi, în ciuda avertismentelor că acest lucru va afecta atât sănătatea americană, cât și cea globală, și în ciuda faptului că se încalcă o lege americană care obligă Washingtonul să plătească agenției de sănătate a ONU 260 de milioane de dolari, sumă care reprezintă taxele pe care le datorează, potrivit Reuters.
11:00
O absolventă a Universității Vârstei a Treia (UV3) afirmă, într-un video publicat de liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, că ar fi primit un „telefon mobil de la președinta Maia Sandu în cadrul ceremoniei de absolvire”. „La toți bătrânii ne-a dat. Am fost învățați cum să filmăm”, a declarat femeia, care susține că realizează materiale video cu șefa statului și filmează diferite situații, inclusiv din piețe.
10:40
Europa se pregătește să lanseze o alternativă proprie la rețeaua socială X, deținută de Elon Musk, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. Noua platformă, denumită W, este prezentată drept un spațiu digital construit pe valori europene, cu accent pe identitatea utilizatorilor, protecția datelor și combaterea dezinformării, scrie adevarul.ro.
10:40
Presa rusă a publicat imagini video cu presupusul agent sub acoperire al SIS-ului moldovenesc, reținut la Moscova. Ce declarații a făcut bărbatul, aflați în stirea de mai jos.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.