Maia Sandu, prezentă la lansarea Președinției cipriote a Consiliului UE
Cotidianul,
7 ianuarie 2026 13:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă miercuri la ceremonia de lansare a Președinției Ciprului la Consiliul Uniunii Europene, un eveniment oficial care marchează începutul mandatului de șase luni al acestui stat. Evenimentul este găzduit de președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, și reunește lideri și oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene. Printre participanți se numără președintele …
• • •
Alte ştiri de Cotidianul
Acum 2 ore
21:10
Vacanța de iarnă ar putea fi prelungită până pe 12 ianuarie din cauza vremii. Anunțul Ministerului Educației # Cotidianul
Dan Perciun a anunțat că, în contextul condițiilor meteo nefavorabile, direcțiile de învățământ din țară pot decide prelungirea vacanței de iarnă până luni, 12 ianuarie 2026. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, decizia privind reluarea cursurilor va fi luată la nivel local, în funcție de situația din teritoriu. Totodată, MEC solicită instituțiilor de învățământ să aplice …
Acum 4 ore
19:40
Senatul Statelor Unite a avansat joi o rezoluție care i-ar interzice președintelui Donald Trump să întreprindă noi acțiuni militare împotriva Venezuelei fără autorizarea Congresului, deschizând calea pentru dezbateri suplimentare în camera cu 100 de membri, scrie reuters.com. Votul asupra unei măsuri procedurale pentru avansarea rezoluției privind puterile de război a fost de 52 la 47, …
Acum 6 ore
16:30
Dodon ochește Găgăuzia și se pregătește de alegerile din martie: PSRM își definitivează candidații în autonomie # Cotidianul
Igor Dodon își intensifică activitatea politică în Găgăuzia, pe fondul pregătirilor pentru alegerile în Adunarea Populară a autonomiei, programate pentru 22 martie. Liderul socialiștilor anunță că PSRM tratează scrutinul cu „maximă seriozitate” și se află în faza finală de constituire a echipei electorale. Într-o postare pe Facebook, Dodon a informat că a participat la o …
Acum 8 ore
14:30
Trafic intens pe drumurile naționale, pe fondul revenirii din vacanță și al condițiilor meteo nefavorabile. Cod galben de vânt și polei # Cotidianul
Poliția Republicii Moldova informează că, joi, 8 ianuarie, traseele naționale sunt intens circulate, din cauza fluxului sporit de persoane care se întorc la domicilii după sărbătorile de iarnă. Situația este agravată de condițiile meteo nefavorabile, care îngreunează circulația în mai multe zone ale țării. Potrivit poliției, pe anumite sectoare de drum se formează ghețuș, iar …
Acum 12 ore
14:10
Ucraina își intensifică demersurile pentru aderarea la UE, în timp ce Cipru preia președinția blocului comunitar # Cotidianul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri aliaților garanții de securitate ferme împotriva oricărui nou atac al Rusiei, solicitând totodată progrese în negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană și sancțiuni mai dure împotriva Moscovei, scrie reuters.com. Zelenski s-a întâlnit la Nicosia cu președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, în contextul în care Cipru a preluat președinția rotativă …
13:50
Presupusul ucigaș al moldoveanului ucis în Italia, prins la Veneția. Suspectul este agent al poliției locale # Cotidianul
Riccardo Salvagno, agent al poliției locale din Veneția, a fost arestat fiind suspectat de uciderea lui Sergiu Tarna, tânărul barman moldovean găsit mort pe un câmp din localitatea Malcontenta, la sfârșitul lunii decembrie. Anunțul a fost făcut de comandantul provincial al carabinierilor din Veneția, generalul Marco Aquilio, scrie ilgazzettino.it. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi părăsit …
13:40
Fermieri francezi aflați în protest au intrat joi în centrul Parisului și au ajuns până în zona Turnului Eiffel, în timp ce alții se îndreptau spre capitală, pe fondul nemulțumirilor legate de un acord de liber schimb dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur, precum și de modul în care guvernul gestionează o boală la …
13:40
Ministrul de Interne al Venezuelei, Diosdado Cabello, a declarat că 100 de persoane au murit în urma atacului Statelor Unite care l-a înlăturat de la putere pe președintele Nicolás Maduro, adăugând că șeful statului și soția sa au fost răniți în timpul operațiunii. Tot miercuri, SUA au confiscat în Atlanticul de Nord un petrolier sub …
10:40
Criză de personal pe piața muncii din România: angajatorii caută muncitori străini în transporturi și gospodării # Cotidianul
România intră în 2026 cu un deficit de forță de muncă estimat la aproape 600.000 de angajați, potrivit datelor agregate din mediul de business și instituții publice. În același timp, Guvernul a redus contingentul de muncitori străini la 90.000 de persoane, cu 10.000 mai puțin față de anul trecut. Presiunea pe piața muncii crește, iar …
10:40
Există premise pentru o reducere a tarifului la gazele naturale, susține șeful Energocom # Cotidianul
Directorul general interimar al SA Energocom, Eugeniu Buzatu, susține că există premise pentru o reducere a tarifului la gazele naturale, întrucât prețul de achiziție este mai mic comparativ cu perioada precedentă. Potrivit lui, tarifele finale vor fi stabilite de ANRE la sfârșitul lunii ianuarie și vor fi aplicate, inclusiv, în următorul sezon rece, transmite IPN. …
10:30
Maia Sandu, întrevedere cu Volodimir Zelenski la Nicosia: discuții despre pace și parcursul european # Cotidianul
Maia Sandu a declarat că Republica Moldova este pregătită să facă următorii pași concreți în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în urma discuțiilor purtate la Nicosia, în cadrul lansării Președinției cipriote a Consiliului UE. Șefa statului a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a avut întrevederi cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, …
Acum 24 ore
23:00
Operațiune militară în Atlantic: SUA au capturat un petrolier rus cu petrol din Venezuela # Cotidianul
Statele Unite au confiscat miercuri, în Oceanul Atlantic, două petroliere legate de Venezuela, dintre care unul naviga sub pavilionul Rusiei, în cadrul demersului agresiv al președintelui Donald Trump de a controla fluxurile de petrol din Americi și de a forța guvernul socialist al Venezuelei să devină un aliat, scrie reuters.com. După capturarea președintelui venezuelean Nicolás …
Ieri
16:50
Casa Albă afirmă că Donald Trump și consilierii săi apropiați discută opțiuni pentru preluarea Groenlandei, în timp ce președintele SUA continuă să susțină că acest lucru ar aduce beneficii securității naționale americane. Solicitările sale au fost respinse de liderii insulei și de Danemarca, stat membru NATO care controlează Groenlanda ca teritoriu semiautonom, scrie publicația BBC. …
16:40
Vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Victoria Belous, a anunțat ce tipuri de cheltuieli vor putea fi incluse în Declarația cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) pentru anul fiscal 2026, declarație care va fi depusă în 2027 pentru veniturile obținute în 2026. Potrivit deputatei, persoanele fizice din Republica Moldova vor avea …
14:00
În stil mafiot, ucis cu un singur glonț. Noi detalii în cazul moldoveanului împușcat mortal lângă Veneția # Cotidianul
Presa italiană a publicat noi informații tulburătoare despre moartea lui Sergiu Țârnă, cetățean moldovean descoperit decedat, în urmă cu aproximativ o săptămână, pe un teren agricol din apropierea Veneției. Potrivit concluziilor medico-legale, tânărul a fost împușcat o singură dată, iar modul în care a fost comisă crima indică o execuție, notează publicația Il Gazzettino. Sergiu …
13:20
Capturarea lui Nicolás Maduro de către forțe americane nu e, propriu-zis, o știre despre Venezuela. Venezuela în această poveste, este doar decorul. Știrea adevărată e despre felul în care lumea a încetat să mai pretindă că funcționează pe bază de reguli și a început să se comporte, fără complexe, ca o ierarhie de putere. Iar …
13:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă miercuri la ceremonia de lansare a Președinției Ciprului la Consiliul Uniunii Europene, un eveniment oficial care marchează începutul mandatului de șase luni al acestui stat. Evenimentul este găzduit de președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, și reunește lideri și oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene. Printre participanți se numără președintele …
13:00
Publicația The Spectator vine cu o nouă ipoteză: Capturarea lui Maduro nu este despre petrolul Venezuelei. E despre China # Cotidianul
Imaginea lui Nicolás Maduro în custodia SUA a readus inevitabil la viață fantomele politicii externe din trecut. Pentru observatorul cinic din reflex, povestea se scrie singură: o Casă Albă republicană, un om puternic din America Latină și cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume. A considera căderea dramatică a regimului venezuelean ca pe …
13:00
Șeful de cabinet al lui Zelenski salută „rezultate concrete” în a doua zi a discuțiilor de la Paris # Cotidianul
Principalul consilier al președintelui Volodimir Zelenski a salutat miercuri existența unor „rezultate concrete”, pe măsură ce discuțiile de la Paris privind pacea și garanțiile de securitate pentru Ucraina au intrat în a doua zi, dând asigurări că interesele naționale ale Kievului vor fi protejate, scrie reuters.com. Ucraina caută un sprijin ferm din partea aliaților în …
6 ianuarie 2026
22:30
Aliații Ucrainei au semnat o declarație privind desfășurarea de trupe după un armistițiu # Cotidianul
Principalii aliați europeni ai Ucrainei au semnat marți garanții de securitate pentru Ucraina, care includ desfășurarea unei forțe militare multinaționale în cazul încheierii unui acord de pace cu Rusia. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că acordul reprezintă „un pas semnificativ”, menit să descurajeze noi agresiuni împotriva Ucrainei, scrie France24.com. Emmanuel Macron a precizat că …
Mai mult de 2 zile în urmă
19:40
Trump se teme de un impeachment: Liderul SUA avertizează republicanii că va fi suspendat dacă pierd alegerile de la mijloc de mandat # Cotidianul
Președintele Donald Trump i-a avertizat marți pe republicanii din Camera Reprezentanților că va fi suspendat din funcție dacă partidul nu va câștiga alegerile de la mijloc de mandat, subliniind miza scrutinului din luna noiembrie, scrie publicația The Hill. „Trebuie să câștigați alegerile de la mijloc de mandat. Pentru că, dacă nu le câștigăm… vor găsi …
19:10
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, în fața judecătorilor. La ce etapă se află dosarul # Cotidianul
Cercetarea judecătorească în dosarul fostului primar al comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit de accidentarea mortală a unui adolescent, a ajuns la final. Vineri, părțile în dosar urmează să susțină pledoariile, transmite IPN. La ședința de marți, Nicanor Ciochină a participat după ce instanța a dispus aducerea sa silită. În fața magistraților, fostul primar și-a exprimat …
14:40
Fără Plahotniuc la ședința de judecată. Olga Bondarciuc și Alina Deleanu, audiate în instanță # Cotidianul
Vlad Plahotniuc, vizat în dosarul cunoscut drept „Frauda bancară”, nu s-a prezentat la o nouă ședință de judecată desfășurată marți, în cadrul examinării cauzei. În lipsa inculpatului, instanța a audiat doi dintre cei trei martori ai apărării programați pentru această ședință. Este vorba despre notara Olga Bondarciuc și Alina Deleanu, fosta recepționistă a unei companii …
14:40
Liderii europeni susțin Danemarca în fața interesului reînnoit al SUA pentru Groenlanda # Cotidianul
Liderii principalelor puteri europene și-au exprimat marți sprijinul pentru Danemarca și Groenlanda, printr-o declarație comună, subliniind că insula arctică aparține locuitorilor săi. Reacția vine pe fondul interesului reînnoit manifestat de președintele SUA, Donald Trump, pentru preluarea teritoriului danez, scrie reuters.com. „Groenlanda aparține poporului său. Doar Danemarca și Groenlanda au dreptul să decidă asupra chestiunilor care …
13:50
Atac rusesc asupra unei fabrici americane din Ucraina: ministrul de Externe de la Kiev acuză o lovitură deliberată împotriva intereselor SUA # Cotidianul
Un atac rusesc a avariat o fabrică civilă de producție a uleiului de floarea-soarelui din orașul ucrainean Dnipro, care aparține companiei americane Bunge. Informația a fost făcută publică de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, într-o postare pe rețeaua X, scrie g4media.ro. Potrivit oficialului de la Kiev, atacul nu ar fi fost unul accidental. Sîbiha …
12:50
DOCUMENT | Veaceslav Platon spune că este gata să depună mărturie în dosarul de fraudă bancară în care este vizat Vlad Plahotniuc # Cotidianul
Veaceslav Platon anunță că este gata să depună mărturie într-un dosar de fraudă bancară în care este vizat Vlad Plahotniuc, susținând că deține informații detaliate despre modul în care ar fi fost creată și coordonată schema de sustragere a banilor din sistemul bancar al Republicii Moldova. Potrivit lui Platon, el a transmis deja cereri oficiale …
12:40
Liderii a peste 30 de state se reunesc la Paris pentru a discuta garanții de securitate pentru Ucraina și pașii spre un acord de pace # Cotidianul
Liderii a aproximativ 35 de țări se reunesc marți, la Paris, pentru a discuta garanțiile de securitate pentru Ucraina, Kievul dorind să obțină angajamente concrete în cazul în care Rusia va ataca din nou, scrie euronews.com. Reuniunea are loc în contextul în care garanțiile de securitate sunt considerate un element esențial al oricărui viitor acord …
11:20
„Și morții aduc bani”. Procuratura vine cu noi detalii în scandalul de corupție de la cimitirul „Sfântul Lazăr” # Cotidianul
Procuratura municipiului Chișinău anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a unei cauze penale de învinuire a 4 bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani, printre care trei persoane publice și un cleric bisericesc, de comiterea infracțiunilor de corupere pasivă escrocherie și trafic de influență. Potrivit probatoriului, unul …
11:10
Spioni ruși deghizați în pescari și turiști, depistați la granița Norvegiei cu Rusia: armata avertizează asupra intensificării războiului hibrid # Cotidianul
Spioni ruși s-au dat drept pescari și turiști în încercarea de a desfășura activități de spionaj în regiunea de frontieră dintre Norvegia și Rusia, a declarat un oficial militar norvegian, scrie tvpworld.com. Comandantul John Olav Fuglem, șeful Brigăzii Finnmark din cadrul forțelor armate norvegiene, a afirmat că agenții au fost identificați intrând în orașul-port nordic …
11:00
Lidera opoziției din Venezuela și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a declarat luni că nu a mai vorbit cu președintele SUA, Donald Trump, din luna octombrie 2025, scrie reuters.com. „De fapt, am vorbit cu președintele Trump pe 10 octombrie, în aceeași zi în care a fost anunțat Premiul Nobel, dar de …
11:00
Adunarea Generală a Procurorilor va avea loc pe 20 martie 2026. CSP anunță agenda și propune vot electronic online # Cotidianul
Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit data desfășurării Adunării Generale a Procurorilor, care va avea loc pe 20 martie 2026, începând cu ora 10:00. Decizia a fost adoptată de Consiliul Superior al Procurorilor. Conform agendei aprobate de CSP la 6 ianuarie, în cadrul Adunării va fi prezentat raportul de activitate al Procuraturii pentru anul 2025. …
5 ianuarie 2026
19:40
Ce cadouri a primit Maia Sandu la final de an: printre acestea, un covor azer și o eșarfă din cașmir # Cotidianul
Aparatul Președintelui Republicii Moldova a publicat lista cadourilor protocolare admisibile oferite șefei statului în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2025. În această perioadă, președinta Maia Sandu a primit 11 cadouri în cadrul summit-urilor internaționale, întrevederilor oficiale și ceremoniilor protocolare, cu o valoare totală de peste 20.000 de lei. Cel mai scump cadou a fost oferit …
18:40
Mai multe accidente pe traseele naționale, mai multe camioane au derapat și s-au inversat mașini. Poliția avertizează șoferii să circule cu maximă prudență # Cotidianul
Ninsoarea și temperaturile scăzute din ultimele ore au transformat mai multe șosele din Republica Moldova în capcane pentru șoferi. Poliția Națională anunță că au fost deja înregistrate mai multe cazuri de derapare și inversare a autoturismelor pe drumurile publice, pe fondul ghețușului și vizibilității reduse. În acest context, oamenii legii le cer conducătorilor auto să …
17:30
Nicolas Maduro și soția sa, transportați cu elicopterul la Tribunalul federal din Manhattan # Cotidianul
Nicolas Maduro a fost preluat de la Centrul Metropolitan de Detenție din Brooklyn alături de soția lui, puțin după ora 14.00 ora României, și a fost dus la Tribunalul federal din Manhattan. Soții Maduro au fost transportați cu elicopterul și au fost păziți de soldați cu mitraliere, relatează Digi24.ro. Cei doi soți au fost puși …
16:50
VIDEO | „Sunteți un ticălos” vs „Am fost mereu onest”: Iurie Leancă, martor al apărării în dosarul lui Plahotniuc, schimb de replici cu activistul PAS Marin Andonii # Cotidianul
Fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, audiat astăzi ca martor în dosarul „Frauda bancară”, a fost întâmpinat cu critici dure la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Activistul Marin Andoni, cunoscut drept simpatizant al PAS, l-a acuzat public că ar fi stat „de partea lui Plahotniuc”, reproșându-i faptul că a acceptat să depună mărturie în apărarea …
16:10
Două avertizări meteo pe întreg teritoriul R. Moldova: polei, ghețuș și ceață densă în următoarele zile # Cotidianul
În Republica Moldova au fost emise două avertizări meteo. Prima – de polei și ghețuș, a doua – de ceață. Ambele vizează întreg teritoriul țării. Avertizarea de polei și ghețuș a intrat în vigoare și va fi valabilă până pe 6 ianuarie, ora 10:00. Avertizarea de ceață va intra în vigoare pe 6 ianuarie, la …
16:00
O schimbare în conducerea instituțiilor de mediu din Republica Moldova marchează începutul acestui an. Astăzi, Dorin Poverjuc încheie mandatul său în funcția de director al Agenției de Mediu, preluând, prin decizia Guvernului, conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), transmite Moldpres. În perioada în care a condus Agenția de Mediu, Poverjuc a pus accent pe modernizarea …
14:40
Aproape 100 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore în munții din România. Două persoane și-au pierdut viața # Cotidianul
Aproape 100 de persoane au fost salvate din munți în România, în ultimele 24 de ore. Alte două persoane au fost găsite decedate. Informațiile au fost comunicate de Salvamont România, pe 5 ianuarie. Instituția a îndemnat la prudență și responsabilitate în desfășurarea activităților montane, pe fundalul noilor prognoze meteorologice care anunță precipitații, zăpadă, polei, intensificări …
13:30
Legea freelancerilor a intrat în vigoare: regim fiscal special pentru munca pe cont propriu # Cotidianul
Începând cu 1 ianuarie 2026, a intrat în vigoare Legea freelancerilor, care instituie un regim fiscal special destinat persoanelor fizice ce desfășoară activități pe cont propriu. Noua lege are drept scop simplificarea procedurilor fiscale și oferirea unui cadru legal clar pentru munca independentă. De acest regim pot beneficia persoanele care prestează servicii într-o gamă largă …
13:20
Fostul premier Iurie Leancă a fost audiat luni, 5 ianuarie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul care îl vizează pe fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, acuzat de acuzat de implicare în „jaful bancar” prin crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. La ședință s-a prezentat și inculpatul Plahotniuc care, de altfel, i-a …
12:40
Energocom a procurat în decembrie electricitate la un preț mediu de circa 132 de euro per megawatt # Cotidianul
În luna decembrie a anului trecut, SA Energocom a procurat energie electrică la un preț mediu ponderat de 132,57 de euro /MWh. Potrivit datelor oferite de întreprindere, per total a fost achiziționat un volum de 458,15 mii de MWh, energia electrică provenind atât din surse interne, cât și din importuri. „În acest context, importurile au …
11:50
Procurorul-șef al PA, Marcel Dumbravan, la Moldova 1: Condamnatul Ilan Șor, vizat în noi cauze penale în R. Moldova # Cotidianul
Condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, fugarul Ilan Șor este vizat în noi cauze penale de amploare ce vizează curățarea sistemului politic de finanțări obscure. Precizările au fost făcute de șeful Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, în exclusivitate pentru Moldova 1. Potrivit lui Marcel Dumbravan, procurorii au finalizat și trimis în …
11:20
Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, prezent la prima ședință de judecată din acest an. Ex-premierul Iurie Leancă, audiat astăzi # Cotidianul
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a reluat astăzi, 5 ianuarie, reexaminarea dosarului „Frauda bancară”, în care este acuzat Vladimir Plahotniuc. La prima ședință din acest an, instanța îl audiază pe fostul prim-ministru Iurie Leancă. În sală este prezent și fostul lider democrat. Fiind omagiat pe 1 ianuarie, fostul lider al PD a fost întrebat de jurnaliști …
10:50
Ambasada R. Moldova îndeamnă cetățenii să evite călătoriile în Iran și recomandă părăsirea țării pe cale aeriană # Cotidianul
Cetățenii R. Moldova sunt îndemnați să evite călătoriile în Iran din motive de securitate. Atenționarea vine de la Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan, acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran. Misiunea diplomatică informează despre căile de părăsire a țării, atenționând că hotarul cu Azerbaidjan rămâne închis. Misiunea diplomatică atenționează moldovenii despre sporirea tensiunilor interne …
10:30
Atac rusesc asupra unui centru medical din Kiev, cel puțin doi morți și mai mulți răniți. Zelenski cere sprijin pentru apărarea aeriană # Cotidianul
Un atac cu drone lansat în noaptea de 5 ianuarie asupra Kievului și regiunii Kiev a provocat moartea a cel puțin două persoane și a cauzat pagube semnificative, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile locale, scrie The Kyiv Independent. În capitala Ucrainei o persoană a murit, iar un centru medical privat din cartierul Obolonskîi a fost …
10:10
Indemnizația pentru tinerii medici din mediul rural va crește la 250.000 lei din 2027, anunță ministrul Sănătății # Cotidianul
Statul va majora, începând cu promoția anului 2027, indemnizația acordată tinerilor medici care aleg să activeze în mediul rural, aceasta urmând să ajungă la 250.000 de lei, a anunțat ministrul Sănătății, Emil Ceban, într-un interviu pentru Moldpres. Potrivit oficialului, măsura face parte dintr-un pachet amplu de stimulente financiare și contractuale, menit să reducă deficitul de …
4 ianuarie 2026
19:40
VIDEO | Speakerul Igor Grosu prezintă cele mai importante realizări din 2025. Pachetul de 1,9 miliarde de euro și construcția Liniei Vulcănești – Chișinău, printre principalele acțiuni # Cotidianul
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat astăzi 10 acțiuni realizate de guvernare în anul 2025. Printre cele mai importante se numără obținerea celui mai mare pachet financiar primit de Republica Moldova din partea Uniunii Europene, în sumă de 1,9 miliarde de euro, informează Moldpres. Potrivit oficialului, o altă realizare este finalizarea construcției Liniei Independenței Energetice …
19:10
O mașină aparținând unui soldat a explodat duminică în Kiev, provocând rănirea militarului, a transmis procuratura capitalei ucrainene, citată de Kyiv Independent. Explozia a avut loc în districtul Obolon din nordul Kievului, în jurul orei 10:30, ora locală, potrivit unui reporter a ziarului aflat la fața locului. Deflagrația s-a produs în momentul în care soldatul …
19:00
Zelenski denunță atacuri ale Rusiei cu aproximativ 2.000 de drone, bombe și rachete în ultima săptămână # Cotidianul
Rusia a atacat teritoriul ucrainean în ultima săptămână cu aproximativ 2.000 de bombe ghidate și drone, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că Kievul contează pe sprijinul partenerilor săi pentru a respinge atacuri de acest gen și a aduce Moscova la masa negocierilor, potrivit EFE. „Rusia a lansat săptămâna aceasta peste 1.070 de …
17:50
Administrarea Venezuelei de către SUA va fi condusă de secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii Marco Rubio, scrie Bloomberg. Nu se știe însă cum anume SUA vor administra țara. Articolul menționează că Rubio a criticat pe tot parcursul carierei sale președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și predecesorul său, Hugo Chavez. După cum scrie The Wall Street …
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.