Donald Tusk: Pacea în Ucraina ar putea fi obținută în câteva săptămâni, dar nu este încă sigură
Cotidianul,
30 decembrie 2025 18:20
Pacea în Ucraina ar putea fi mai aproape decât s-a crezut până acum. Declarația a fost făcută, astăzi, de premierul Poloniei, Donald Tusk, care estimează că războiul s-ar putea încheia în următoarele săptămâni. Afirmația vine în contextul unor discuții intense între liderii occidentali și în pofida semnalelor contradictorii transmise de Moscova, relatează Reuters. Donald Tusk …
• • •
Alte ştiri de Cotidianul
Acum 2 ore
20:40
România va construi primii kilometri de autostradă din Autostrăzii Unirii din Republica Moldova. Ultimul tronson a fost scos la licitație # Cotidianul
Ultimul tronson al Autostrăzii Unirii A8, care va face legătura dintre România și Republica Moldova, a intrat oficial în procedura de licitație. Proiectul, finanțat prin fonduri europene din programul SAFE, include și construirea primilor kilometri de autostradă pe teritoriul moldovenesc, marcând o premieră pentru infrastructura rutieră a Republicii Moldova. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor …
Acum 4 ore
19:30
Măsură de securitate fără precedent. Lituania pregătește minarea podurilor de la granița cu Rusia și Belarus pentru distrugere în caz de conflict # Cotidianul
Autoritățile lituaniene au început instalarea unor construcții inginerești speciale pe podurile de frontieră cu Rusia și Belarus, care permit fixarea explozibililor în eventualitatea unui conflict armat. Măsura face parte dintr-un amplu plan de consolidare a apărării naționale și regionale în zona baltică, informează postul public LRT, citând armata lituaniană. Potrivit forțelor armate lituaniene, podurile și …
18:20
Donald Tusk: Pacea în Ucraina ar putea fi obținută în câteva săptămâni, dar nu este încă sigură # Cotidianul
Pacea în Ucraina ar putea fi mai aproape decât s-a crezut până acum. Declarația a fost făcută, astăzi, de premierul Poloniei, Donald Tusk, care estimează că războiul s-ar putea încheia în următoarele săptămâni. Afirmația vine în contextul unor discuții intense între liderii occidentali și în pofida semnalelor contradictorii transmise de Moscova, relatează Reuters. Donald Tusk …
Acum 6 ore
17:30
Dmitri Medvedev îl amenință pe Zelenski cu moartea: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă # Cotidianul
Pionii Kremlinului degradează în mizerie și ură. Un mesaj cu accente morbide, amenințări cu moartea și insulte a fost publicat marți de Dmitri Medvedev, fost președinte al Federației Ruse. Medvedev l-a amenințat cu moartea pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski marți, într-un mesaj presărat cu insulte publicat pe Telegram, transmite AGERPRES. Medvedev, în prezent vicepreședinte al …
17:10
CEC îi atribuie mandatul de consilier CMC Svetlanei Popa, anterior sancționată pentru exces de putere # Cotidianul
Comisia Electorală Centrală a atribuit mandatul vacant de consilier în Consiliul municipal Chișinău candidatei supleante Svetlana Popa, de pe lista Partidului Socialiștilor. Mandatul a devenit vacant la 14 noiembrie, după ce Comisia Electorală Centrală a decis ridicarea mandatelor mai multor consilieri municipali, în urma cererilor de demisie. Este vorba despre Adrian Domentiuc (PCRM), Ala Ursu-Antoci …
Acum 8 ore
15:50
VIDEO | Mihai Isac: „Dacă nu pupi inelul Moscovei, ești nazist”. Cum construiește Rusia narațiuni propagandistice despre Republica Moldova # Cotidianul
Republica Moldova este prezentată de propaganda Kremlinului drept un stat „neonazist”, condus de un regim totalitar anti-rus. O construcție propagandistică grosieră, menită să discrediteze parcursul european al Chișinăului. Explicația vine din partea analistului politic Mihai Isac. În cadrul emisiunii Fake News Alert de la TVR Moldova, acesta a demontat principalele acuzații lansate de Moscova, care, …
14:50
Un curier al fostului partid „Șor”, trimis în judecată pentru implicare în finanțări ilegale din surse criminale # Cotidianul
Un curier care acționa neoficial în interesul fostului partid „Șor” a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de implicare în finanțări ilegale din surse ale unui grup criminal organizat. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat cauza în instanță pentru examinare în fond. Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuitul ar fi acționat conform unei …
14:30
România a devenit cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană în primele 25 de săptămâni ale anului comercial 2025‑2026. Asta arată datele Comisiei Europene. Fermierii români au exportat peste 6,4 milioane de tone de cereale, reprezentând aproximativ 33,4 % din totalul livrărilor statelor membre UE în această perioadă. Datele oficiale arată că România este …
14:10
VIDEO | Epopeea „Kenților”: O situație banală, transformată în scandal. Deputații PAS: Nu s-a discutat nimic criminal, nu a fost nici o beție # Cotidianul
Mai mulți deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate au ajuns în centrul atenției publice după ce, în timpul ședinței plenare din 29 decembrie a Parlamentului, au fost surprinși discutând pe un grup de WhatsApp intitulat „Kenții”. Fotografia, realizată de pe laptopul deputatului PAS Maxim Potârniche, a fost făcută publică de deputatul fracțiunii Democrația Acasă, Alexandru …
Acum 12 ore
12:00
Energocom: Republica Moldova are asigurat integral necesarul de gaze pentru anul gazier 2025-2026 # Cotidianul
Republica Moldova intră în anul gazier 2025–2026 cu stocuri suficiente de gaze naturale, după ce SA Energocom a achiziționat aproape 800 de milioane de metri cubi și a valorificat integral sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană, potrivit bilanțului companiei pentru anul 2025. „Din aceste fonduri, în perioada 1-10 februarie, au fost achiziționați aproximativ 26,5 milioane …
11:50
Pierderi fără precedent pentru armata rusă în Ucraina, în timp ce negocierile de pace se intensifică # Cotidianul
Ritmul pierderilor militare ale Rusiei pe frontul din Ucraina a atins cote fără precedent de la debutul invaziei pe scară largă, în 2022, arată o analiză BBC. În paralel, Casa Albă, sub conducerea lui Donald Trump, își intensifică eforturile diplomatice și presiunile publice pentru obținerea unui acord de pace, în timp ce negocierile dintre Washington …
10:40
VIDEO | Maia Sandu cere schimbarea urgentă a procedurii de dare în căutare, după fuga unor condamnați # Cotidianul
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, solicită Guvernului modificarea cadrului legal privind darea în căutare a persoanelor condamnate, în contextul unor cazuri recente în care inculpații au reușit să părăsească teritoriul controlat de autorități înainte de pronunțarea sau punerea în executare a sentinței. Apelul șefei statului vine după situații precum cele ale lui Dmitri Constantinov sau …
10:20
Bulgaria adoptă moneda euro de la 1 ianuarie, devenind, astfel, al 21-lea stat al zonei euro # Cotidianul
Cu doar câteva zile înainte de trecerea oficială la moneda unică europeană, Bulgaria se află în linia finală a unuia dintre cele mai importante procese economice din ultimii ani. De la 1 ianuarie, țara va deveni al 21-lea stat membru al zonei euro, într-un context marcat de instabilitate politică internă și de o amplă campanie …
09:50
VIDEO | Anca Dragu: SEPA aduce economii record: peste 1,4 milioane de euro salvați într-o lună de cetățeni și companii # Cotidianul
Plățile în euro efectuate din și către Republica Moldova au devenit, din 2025, mult mai rapide, mai sigure și mai ieftine, odată cu aderarea țării la Zona Unică de Plăți în Euro. Potrivit guvernatoarei Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, beneficiile sunt deja vizibile, economiile realizate de cetățeni și companii depășind 1,4 milioane de euro …
Ieri
19:50
Lavrov acuză Ucraina de atac cu drone asupra reședinței lui Putin. Kievul neagă acuzațiile, calificându-le periculoase, în contextul eforturilor de a găsi premise pentru o pace durabilă # Cotidianul
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că în noaptea de 29 decembrie drone ucrainene au încercat să atace reședința prezidențială din regiunea Novgorod, la Valdai. Moscova a anunțat că a identificat deja țintele pentru un „contraatac”, în timp ce Kievul respinge acuzațiile drept „minciuni”, notează BBC. Potrivit lui Lavrov, în regiunea Novgorod …
19:00
VIDEO | Dmitri Constantinov, condamnat la 12 ani de închisoare, s-ar afla în regiunea transnistreană # Cotidianul
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a explicat circumstanțele căutării lui Dmitri Constantinov, condamnat recent de instanța din Vulcănești. Oficialul a detaliat, în cadrul unei emisiuni de la radiomoldova, modul în care au fost desfășurate acțiunile de urmărire și a clarificat informațiile contradictorii apărute în spațiul public privind locul în care se află acesta. …
18:10
Consilierul prezidențial Igor Zaharov își încheie mandatul la Președinție la sfârșitul anului # Cotidianul
Consilierul președintei Republicii Moldova pentru comunicare publică, Igor Zaharov, a anunțat că își încheie activitatea la Președinție la sfârșitul acestui an. Decizia a fost făcută publică pe 29 decembrie, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, în care acesta invocă motive personale și schimbări de priorități. „Unele momente vin pe neașteptate și îți schimbă drumul. …
18:10
Trebuie să o spun din start că acest text nu se încadrează în atmosfera sărbătorilor de Revelion, perioadă rezervată, de obicei, pentru mesaje ușoare, urări optimiste și simboluri vizuale fără pretenții analitice. Societatea moldovenească deja a reintrat în același exercițiu identitar anual: două Crăciunuri, două calendare și două momente distincte pentru deschiderea șampaniei – mai …
18:00
O inițiativă lansată de liderul PSRM, Igor Dodon, privind adoptarea unei rezoluții parlamentare de susținere a planului de pace pentru Ucraina propus de președintele SUA, Donald Trump, a provocat reacții critice dure din partea majorității parlamentare. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a calificat demersul drept unul ipocrit, în contextul pozițiilor anterioare ale lui Dodon față de …
17:20
Volodimir Zelenski: Ucraina va primi garanții de securitate „puternice” din partea SUA, valabile cel puțin 15 ani # Cotidianul
Ucraina va beneficia de garanții de securitate „puternice” din partea Statelor Unite, convenite de delegațiile ucraineană și americană și aprobate ulterior de președintele SUA, Donald Trump. Anunțul a fost făcut luni de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Potrivit liderului de la Kiev, garanțiile de securitate sunt prevăzute pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de …
16:10
VIDEO | Moratoriu de 12 luni pentru fermieri: protecție temporară împotriva executărilor silite și falimentului # Cotidianul
Fermierii mici și mijlocii din Republica Moldova vor beneficia de protecție temporară împotriva falimentului. Guvernul a avizat pozitiv proiectul care prevede instituirea moratoriului temporar, pe o durată de 12 luni, asupra executării silite a bunurilor care aparțin fermierilor afectați de calamitățile naturale produse în perioada anilor 2024-2025. „Proiectul are drept scop asigurarea continuității activității agricole …
15:00
Parlamentul, reunit astăzi în ultima ședință plenară din acest an, a examinat și votat bugetul de stat pentru anul 2026. Documentul a fost adoptat cu 54 de voturi și prevede venituri de aproape 80 de miliarde de lei și cheltuieli ce depășesc 100 de miliarde de lei. Opoziția a criticat nivelul record al deficitului bugetar …
14:10
VIDEO | Guvernul consolidează scutul digital al Moldovei: peste 73 de milioane de lei pentru securitatea cibernetică # Cotidianul
Republica Moldova face un pas important în consolidarea securității sale digitale. În ședința din 29 decembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat un set de hotărâri în privința sporirii securității cibernetice, protecția infrastructurii critice și creșterea rezilienței digitale la nivel național. Măsurile sunt incluse în Programul Național de Securitate Cibernetică pentru perioada 2026-2030, care prevede finanțări …
14:10
Kremlinul anunţă că Putin şi Trump vor avea o nouă convorbire telefonică şi reafirmă că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din Donbas # Cotidianul
Kremlinul a anunţat luni că foarte curând va avea loc o convorbire telefonică între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump şi a reafirmat că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din Donbas, relatează Reuters. Putin şi Trump au discutat duminică, înaintea întâlnirii lui Trump cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Miami, iar …
14:00
Ministra Afacerilor Interne confirmă: polițistul care a tras la Inspectoratul Centru a fost concediat, iar conducerea sancționată # Cotidianul
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că cazul penal privind incidentul cu focuri de armă de la sediul Inspectoratului de Poliție Centru este în gestiunea Procuraturii Generale, iar măsurile disciplinare au fost deja aplicate, a anunțat ministra Afacerilor Interne. Potrivit ministrei, polițistul implicat în incidentul cu focuri de armă a fost concediat în urma …
13:30
Buget social record pentru 2026: pensii mai mari, sprijin extins pentru copii și familii # Cotidianul
Statul își întărește angajamentele sociale pentru anul viitor. Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2026 a fost votat în lectura a doua, iar documentul prevede un pachet solid de măsuri destinate pensionarilor, familiilor cu copii și persoanelor vulnerabile. Potrivit deputatului PAS, Radu Marian, una dintre cele mai importante noutăți vizează sprijinul acordat familiilor tinere. Alocația …
12:30
Statul întinde mâna diasporei: mașini mai noi și taxe zero pentru moldovenii care revin acasă # Cotidianul
Moldovenii care aleg să se întoarcă definitiv în Republica Moldova vor avea parte de condiții mai atractive și mai flexibile. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege care extinde facilitățile acordate cetățenilor din diasporă, în special în ceea ce privește importul de automobile și bunuri personale. Noile modificări legislative lărgesc criteriile …
12:10
Guvernul oferă granturi de până la 1,5 milioane de lei pentru IMM-urile care investesc în eficiență energetică # Cotidianul
Guvernul vrea să stimuleze tranziția întreprinderilor mici și mijlocii către un model de afaceri mai eficient și mai prietenos cu mediul, printr-un nou program de sprijin financiar nerambursabil. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, care presupune investiții în eficiență energetică și energie regenerabilă, se arată într-un comunicat al …
12:00
VIDEO | Cristina Gherasimov: Deblocarea negocierilor tehnice dă un nou impuls parcursului european al Republicii Moldovei # Cotidianul
Republica Moldova încheie anul cu un progres important pe agenda integrării europene, odată cu avansarea negocierilor de aderare la nivel tehnic. Vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, afirmă că această etapă este esențială pentru menținerea ritmului reformelor interne. „În Moldova, sfârșitul de an, este unul foarte bun. Noi am deschis negocierile la nivel tehnic. Iar …
11:50
Fiul principalului suspect în cazul de răpire și omor al unui bărbat din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, reținut de oamenii legii în timp ce încerca să fugă din țara # Cotidianul
Fiul de 33 de ani al principalului suspect într-un caz de răpire și omor al unui consătean de 61 de ani din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, a fost reținut de oamenii legii. Anunțul a fost făcut luni, 29 decembrie, de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Oamenii legii l-au reținut în timp ce intenționa să …
11:40
VIDEO | Dodon, liderul pro-rus, cere Parlamentului să susțină „planul de pace” al lui Donald Trump pentru Ucraina. Igor Grosu critică inițiativa: „Asta e un fel de musca la arat” # Cotidianul
Liderul PSRM, Igor Dodon, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse, a cerut deputaților din Parlamentul de la Chișinău să adopte o rezoluție prin care Republica Moldova să susțină public planul de pace propus de Donald Trump privind încetarea războiului din Ucraina. Dodon afirmă că Legislativul ar trebui să aibă „o poziție clară” privind încetarea războiului și …
11:30
Vladimir Bolea: Transportul feroviar poate scoate 100 de camioane de pe șosele într-o singură cursă # Cotidianul
Transportul feroviar poate deveni un pilon esențial pentru economia Republicii Moldova, reducând costurile, protejând drumurile și sporind eficiența logistică. Este concluzia ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, după un test recent care a demonstrat potențialul real al căilor ferate. Oficialul a declarat, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, că un …
10:50
Ministerul de Externe vine cu noi informații despre moldovenii blocați în Refugiul Călțun din Munții Făgăraș. Echipa de salvare deja se deplasează către ei # Cotidianul
Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova (MAE) anunță luni, 29 decembrie, că cei patru cetățeni moldoveni rămași blocați în Refugiul Călțun din Munții Făgăraș, sunt în stare bună de sănătate. Potrivit unui comunicat al instituției, echipa de salvare se îndreaptă către locația acestora, intervenția fiind estimată să aibă loc în aproximativ o oră. „Conform datelor …
10:40
Președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat, înaintea ultimei ședințe din acest an a Parlamentului, că va propune ca proiectul Legii Bugetului de stat să fie primul subiect inclus pe ordinea de zi, pentru a evita situația din prima lectură, când documentul a fost dezbătut și votat târziu în noapte. „Mi-e foarte interesant cum …
10:20
Două femei din raionul Sîngerei, condamnate pentru coruperea alegătorilor la alegerile prezidențiale și referendum # Cotidianul
Două femei care au oferit câte 2000 de lei mai multor alegători dintr-o localitate a raionului Sîngerei, pentru a-i determina ca, în cadrul alegerilor prezidențiale și al Referendumului Republican Constituțional din 20 octombrie 2024, să voteze „nu” la referendum și să aplice ștampila de vot în favoarea unui anumit concurent electoral, au fost recunoscute vinovate …
10:00
Deputații se întrunesc astăzi, 29 decembrie, în ultima ședință plenară din sesiunea de toamnă a anului 2025. Aleșii poporului ar urma să revină în sala plenului în februarie. În cadrul ședinței, deputații vor examina, în lectura a doua, proiectele legii bugetului de stat, legii bugetului asigurărilor sociale de stat și legii fondurilor asigurării obligatorii de …
09:50
Patru persoane din Republica Moldova se află blocate în Refugiul Călțun din Munții Făgăraș, România. Informația a fost comunicată în seara zilei de 28 decembrie de către Salvamont Argeș, care a menționat că intervenția de evacuare nu a fost posibilă duminică, din cauza unei avertizări meteo de cod roșu de vreme extremă. Potrivit Salvamont Argeș, …
Mai mult de 2 zile în urmă
21:50
„Suntem la 90% de un acord” – Trump, optimist după discuțiile cu Zelenski: Putem opri războiul rapid, altfel vor muri milioane # Cotidianul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică, la reședința sa de la Mar-a-Lago, că negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina se află „în etapele finale”, exprimându-și optimismul înaintea întrevederii cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Avem premisele unui acord”, le-a spus Trump jurnaliștilor. Acesta a adăugat că, după întâlnirea cu Zelenski, îl va telefona pe …
21:40
Trump: „Cred că avem premisele unui acord. Avem două țări dispuse. Ne aflăm în etapele finale ale discuțiilor” # Cotidianul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit duminică cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în speranța de a contura un plan pentru încheierea războiului din Ucraina. Totuși, convorbirea telefonică a liderului american cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, avută loc cu puțin timp înaintea întâlnirii, sugerează că obstacolele în calea păcii persistă. Zelenski a declarat că speră …
19:30
Trump, convorbire „bună și foarte productivă” cu Putin, înaintea întâlnirii cu Zelenski # Cotidianul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că a avut o convorbire telefonică „bună și foarte productivă” cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, înaintea întâlnirii programate cu liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. „Tocmai am avut o convorbire telefonică bună și foarte productivă cu președintele Rusiei, Putin, înaintea întâlnirii mele de astăzi, la ora 13:00, …
16:50
„Prima Casă” 2026: Guvernul menține marja maximă a dobânzii la 3% pentru creditele garantate de stat # Cotidianul
Marja maximă pe care creditorii o pot aplica pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului „Prima Casă” va rămâne și în anul 2026 la nivelul de 3%, aceeași valoare stabilită pentru anul 2025. Prevederea se regăsește într-un proiect al Ministerului Finanțelor, inclus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 29 decembrie. Potrivit documentului, …
16:40
Economia Republicii Moldova este estimată să urmeze, în perioada 2026–2028, o traiectorie de creștere moderată, susținută de implementarea Planului de Creștere a Republicii Moldova și de avansarea reformelor structurale, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, citate de IPN. Produsul Intern Brut (PIB) nominal este prognozat să crească de la 351,5 miliarde de lei în 2025 la 440,2 …
12:00
Putin spune că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina prin forță dacă Kievul nu vrea pace # Cotidianul
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Ucraina nu se grăbește să ajungă la pace și că, dacă nu dorește să rezolve conflictul pe cale pașnică, Moscova își va atinge toate obiectivele prin forță, scrie reuters.com. Declarațiile lui Putin, făcute sâmbătă și transmise de agenția de stat TASS, au venit după un amplu atac rusesc …
11:00
Ucraina și Republica Moldova au convenit asupra unor rute alternative după lovitura rusă asupra podului de peste Nistru # Cotidianul
După ce un atac rusesc a avariat un pod peste râul Nistru, Ucraina și Republica Moldova au convenit asupra unor rute alternative de transport pentru a menține conectivitatea regiunii de sud a raionului Odesa, a declarat vicepremierul pentru integrare europeană și euroatlantică al Ucrainei, Taras Kachka, într-un interviu acordat publicației European Pravda. Kachka a precizat …
10:30
Mihai Popșoi, despre acordul de pace din Ucraina: „Nicio discuție despre R. Moldova nu poate avea loc fără participarea Chișinăului” # Cotidianul
Republica Moldova nu va fi subiect de negociere în absența sa, indiferent de formatul sau nivelul discuțiilor internaționale privind războiul din Ucraina. Asigurarea vine din partea viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, într-un interviu acordat agenției MOLDPRES. Potrivit oficialului, Chișinăul a depus eforturi diplomatice constante pentru a se asigura că „nicio discuție despre Republica …
10:00
Zelenski se va întâlni cu Trump în Florida pentru discuții privind planul de pace pentru Ucraina # Cotidianul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Statelor Unite, Donald Trump, se vor întâlni duminică, în Florida, pentru a discuta un plan de încheiere a războiului din Ucraina. Întâlnirea are loc pe fondul unor diferențe majore privind chestiuni esențiale și al unor provocări generate de atacurile aeriene rusești, scrie reuters.com. Sâmbătă, Rusia a lovit Kievul și …
10:00
Accident mortal pe bd. Dacia din Chișinău: doi tineri decedați, pasagera proiectată prin parbriz # Cotidianul
Un accident rutier cu urmări tragice s-a produs în seara zilei de 27 decembrie, pe bulevardul Dacia din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Inspectoratul General al Poliției, un automobil de marca Volkswagen, condus de un tânăr de 24 de ani, a lovit, din motive care urmează a fi stabilite, un vehicul de tip …
27 decembrie 2025
15:40
Zelenski, după ultimele atacuri ale Rusiei: „Ei nu doresc să pună capăt războiului și încearcă să provoace și mai multă durere Ucrainei” # Cotidianul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat ferm noile atacuri lansate de Federația Rusă în noaptea precedentă, anunțând că Ucraina se confruntă cu unul dintre cele mai intense bombardamente aeriene din ultima perioadă, cu Kievul drept țintă principală. Potrivit șefului statului ucrainean, Rusia a lansat aproape 500 de drone, majoritatea de tip „Shahed”, precum și aproximativ …
15:30
„Dați-mi voie să mă duc acasă!” O fetiță de 13 ani, bătută de două tinere, în timp ce alți băieți filmau # Cotidianul
Un incident de o violență extremă a avut loc într-o localitate din raionul Ialoveni, unde o fetiță de 13 ani a fost bătută brutal de două adolescente de 15 ani, în timp ce alți tineri priveau și filmarau scena. Potrivit portalului UNIMEDIA, agresiunea a escaladat până la punctul în care agresoarele au încercat să înece …
15:20
Vlad Filat reacționează la informațiile privind solicitarea Interpol: „Hotărârea din Franța nu este definitivă” # Cotidianul
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, a publicat o reacție pe Facebook după apariția în spațiul public a informațiilor privind o hotărâre pronunțată de o instanță din Franța și solicitare de căutare internațională prin Interpol. Filat subliniază, în primul rând, că decizia instanței franceze nu este definitivă și a fost contestată prin apel. Potrivit …
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.