Reacția lui Grosu la avizul Comisiei de la Veneția
SafeNews,
18 decembrie 2025 09:30
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că s-a luat act de decizia Comisiei de la Veneția privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), instituție ce urmează să rezulte din reorganizarea celor două procuraturi specializate existente: Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizare și Cauze Speciale. În cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, speakerul […] Articolul Reacția lui Grosu la avizul Comisiei de la Veneția apare prima dată în SafeNews.
• • •
Alte ştiri de SafeNews
Acum 6 ore
15:00
Au vrut să-l ia la întrebări, însă majoritatea parlamentară PAS nu a fost de acord. Vorbim despre fracțiunea PSRM care a propus ca ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, să fie audiat în Parlament după ce Comisia de la Veneția a criticat proiectul de lege al guvernării privind fuziunea a două procuraturi specializate. Deputatul PSRM Pavel Voicu […] Articolul Parlamentul respinge solicitarea PSRM privind clarificări de la ministrul Justiției apare prima dată în SafeNews.
14:50
Un șofer a ajuns pe mâna polițiștilor de patrulare după ce carabinierii au constatat că acesta se afla în stare de ebrietate. Incidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Alexei Mateevici din capitală. Carabinierii au intervenit după ce șoferul s-a apropiat de ei, solicitând ajutor. Acesta a invocat că i-a fost furat telefonul mobil. […] Articolul Șofer în stare de ebrietate, depistat după ce a solicitat sprijinul carabinierilor apare prima dată în SafeNews.
14:50
„101 vise împlinite”: Deputații vor oferi cadouri de Revelion copiilor cu dizabilități severe # SafeNews
01 copii cu dizabilități severe din întreaga țară vor primi cadouri de Revelion, în cadrul unei inițiative a deputaților intitulată „101 vise împlinite”. Proiectul aparține deputatei și activistei Ludmila Adamciuc, din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate. Ludmila Adamciuc a declarat că fiecare copil a scris o scrisoare pentru Moș Crăciun împreună cu părinții […] Articolul „101 vise împlinite”: Deputații vor oferi cadouri de Revelion copiilor cu dizabilități severe apare prima dată în SafeNews.
14:50
Consiliul Uniunii Europene a impus joi măsuri restrictive pentru încă 41 de nave petroliere, considerate de blocul comunitar că fac parte din așa-numită „flotă din umbră” a Rusiei și folosite pentru eludarea sancțiunilor internaționale impuse Moscovei. Prin urmare, cele 41 de nave sunt adăugate în lista celor aproape 600 de nave rusești sancționate deja. Acestea […] Articolul UE sancționează încă 41 de nave petroliere din „flota din umbră” a Rusiei apare prima dată în SafeNews.
14:30
Amenzi de 20 de mii de lei pentru arderea ilegală a resturilor vegetale în raionul Ocnița # SafeNews
Amenzi în valoare totală de 20 de mii de lei au fost aplicate în raionul Ocnița pentru două cazuri de ardere ilegală a resturilor vegetale, depistate în urma raziilor desfășurate de inspectorii de mediu. Inspectorii din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița au efectuat controale în teritoriu pentru a verifica respectarea legislației de mediu. În […] Articolul Amenzi de 20 de mii de lei pentru arderea ilegală a resturilor vegetale în raionul Ocnița apare prima dată în SafeNews.
Acum 8 ore
14:00
Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi sancțiuni împotriva a peste 40 de nave care fac parte din așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, utilizată pentru transportul petrolului și pentru susținerea veniturilor Moscovei din sectorul energetic. Informația se regăsește într-un comunicat oficial al Consiliului UE. Decizia a fost luată joi, 18 decembrie, când alte 41 de […] Articolul UE impune sancțiuni împotriva a peste 40 de nave din „flota din umbră” a Rusiei apare prima dată în SafeNews.
13:50
Tarifele mari la energie au adus profituri de sute de milioane de lei întreprinderilor statului # SafeNews
În prima jumătate a acestui an, cele mai mari profituri între întreprinderile controlate de stat le-au avut entităţile din sectorul energetic. Acest lucru este demonstrat de datele monitorizării financiare realizate de Ministerul Finanţelor, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com. Lider la profit, între întreprinderile statului, a fost SA Energocom (100% capital de stat, companie responsabilă […] Articolul Tarifele mari la energie au adus profituri de sute de milioane de lei întreprinderilor statului apare prima dată în SafeNews.
13:30
Deputații au adoptat, în lectura a doua, proiectul de lege care reglementează un mecanism clar și coerent de efectuare a controlului de stat în domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă. Inițiativa legislativă a fost susținută de 56 de parlamentari. Modificările au drept scop alinierea activității Inspectoratului de Stat al Muncii la […] Articolul Parlamentul a adoptat o lege nouă privind controlul de stat în domeniul muncii apare prima dată în SafeNews.
13:30
Ministerul Educației și Cercetării susține majorarea salariilor profesorilor, însă o eventuală creștere din 1 ianuarie 2026 depinde de prioritățile bugetare și de evoluția economiei. Declarațiile au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în contextul solicitărilor recente ale sindicatelor din educație privind majorarea salariilor și alinierea acestora la salariul mediu pe economie. Potrivit […] Articolul Salariile profesorilor, în atenția autorităților: ce spune Ministerul Educației apare prima dată în SafeNews.
13:30
Un microbuz semnalat ca fiind furat a fost depistat de polițiștii de frontieră în seara zilei de 17 decembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași. Potrivit informațiilor oficiale, în jurul orei 20:50, la controlul de frontieră s-a prezentat un bărbat în vârstă de 44 de ani, cu dublă cetățenie româno-moldovenească. Acesta […] Articolul Bărbat cu dublă cetățenie, prins la Albița cu un microbuz furat apare prima dată în SafeNews.
13:20
Termenul-limită pentru înregistrarea cadastrală a caselor individuale de locuit va fi extins cu doi ani, până la 30 ianuarie 2028. Un proiect de modificare a Codului urbanismului și construcțiilor a fost votat în prima lectură de 78 de deputați, scrie bani.md. Proiectul vizează casele individuale cu cel mult două etaje, inclusiv anexele gospodărești, situate în […] Articolul Casele fără acte primesc răgaz. A fost extins termenul limită apare prima dată în SafeNews.
13:20
Ministerul rus de Externe a declarat joi că speră că administrația președintelui american Donald Trump nu va face o greșeală fatală în legătură cu Venezuela și a spus că Moscova este îngrijorată de deciziile SUA care amenință navigația internațională, transmite Reuters. „Sperăm că administrația D. Trump, care se caracterizează printr-o abordare rațională și pragmatică, nu […] Articolul Rusia, avertisment pentru Donald Trump în privința unei „greșeli fatale” apare prima dată în SafeNews.
13:20
Un miliardar de 42 de ani care vrea să ducă astronauți pe Marte a devenit noul șef al NASA # SafeNews
Senatul Statelor Unite a confirmat numirea miliardarului Jared Isaacman în funcția de administrator al NASA în administrația președintelui Donald Trump, transformând un susținător al misiunilor către Marte și un fost asociat al directorului general al SpaceX, Elon Musk, în cel de-al 15-lea lider al agenției spațiale, transmite Reuters. Numirea lui Isaacman – pe care Trump l-a propus, […] Articolul Un miliardar de 42 de ani care vrea să ducă astronauți pe Marte a devenit noul șef al NASA apare prima dată în SafeNews.
13:10
Trei grăniceri ruşi au trecut ilegal în teritoriul Estoniei miercuri, a anunţat Ministerul estonian de Externe, relatează dpa. Potrivit ministerului, cei trei au traversat linia de control între Estonia şi Rusia pe un dig de protecţie de pe râul Narva, conform Agerpres. Cei trei au ajuns la faţa locului cu un vehicul cu pernă de aer, […] Articolul VIDEO | Estonia susține că trei grăniceri ruși au pătruns ilegal pe teritoriul său apare prima dată în SafeNews.
13:10
A trăit 15 ani sub identitate falsă. Un moldovean, acuzat de violul unei minore, reținut în Italia # SafeNews
Un moldovean a fost arestat de carabinierii italieni pentru un viol săvârșit acum 15 ani în R. Moldova. Toți acești ani, individul s-a ascuns în provincia Novara din nord-vestul Italiei. Potrivit presei apenine, în anul 2010, bărbatul, aflându-se în R. Moldova, a agresat sexual o minoră. Pentru a scăpa de pedeapsă, acesta și-a perfectat acte […] Articolul A trăit 15 ani sub identitate falsă. Un moldovean, acuzat de violul unei minore, reținut în Italia apare prima dată în SafeNews.
13:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru principalele produse petroliere de tip standard, valabile pentru ziua de vineri, 19 decembrie. Potrivit ANRE, prețul maxim pentru un litru de benzină A95 va fi de 22,46 lei, iar pentru un litru de motorină – 19,06 lei. Noile tarife reprezintă o […] Articolul ANRE anunță noi ieftiniri la carburanți pentru 19 decembrie apare prima dată în SafeNews.
13:00
Autoritățile de la Chișinău au exclus compania Grand Oil din lista firmelor considerate afiliate lui Vladimir Plahotniuc chiar înainte ca fostul lider democrat să fie extrădat în Republica Moldova. Potrivit unei investigații marca Rise.md, decizia a fost luată în pofida faptului că, anterior, instituțiile statului au insistat în instanță că beneficiarul real al companiei este Plahotniuc. […] Articolul O firmă asociată lui Plahotniuc, scoasă din lista neagră a SIS înainte de extrădare apare prima dată în SafeNews.
12:50
Donald Tusk, despre finanțarea Ucrainei: Europa trebuie să aleagă între „bani astăzi sau sânge mâine”. Ce spune Viktor Orban # SafeNews
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să aleagă între „bani astăzi sau sânge mâine”, în contextul în care liderii blocului comunitar se reunesc pentru a vota utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei, relatează Independent. Comisia Europeană a propus ca activele să fie utilizate pentru a garanta un împrumut de reparații […] Articolul Donald Tusk, despre finanțarea Ucrainei: Europa trebuie să aleagă între „bani astăzi sau sânge mâine”. Ce spune Viktor Orban apare prima dată în SafeNews.
12:50
ANALIZĂ OSINT | Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit la Novorossiysk este B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra # SafeNews
Încercarea propagandei ruse de a minimiza efectele atacului cu drone subacvatice asupra portului Novorossiysk s-a întors împotriva Kremlinului. O analiză meticuloasă a imaginilor oficiale și a celor din satelit a permis identificarea a navei avariate: este vorba despre cel mai nou submarin din clasa Kilo al Flotei ruse din Marea Neagră. Analiștii de informații din […] Articolul ANALIZĂ OSINT | Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit la Novorossiysk este B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra apare prima dată în SafeNews.
12:40
VIDEO | 40 de percheziții în România: Moldoveni, vizați într-un dosar de amploare privind obținerea frauduloasă a cetățeniei # SafeNews
Zeci de percheziții au fost efectuate joi, 18 decembrie, de procurorii Parchetului General din România, într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiarii investigați se numără și cetățeni moldoveni, potrivit informațiilor difuzate de Antena3 CNN. Ancheta scoate la iveală o rețea complexă în care sunt implicați avocați din Baroul București, […] Articolul VIDEO | 40 de percheziții în România: Moldoveni, vizați într-un dosar de amploare privind obținerea frauduloasă a cetățeniei apare prima dată în SafeNews.
12:20
Noi critici din opoziție privind bugetarea educației în Republica Moldova. Filat: „O eroare strategică gravă și o rușine națională” # SafeNews
Fostul prim-ministru Vlad Filat a publicat o declarație în care critică politicile guvernării PAS în domeniul educației, susținând că acest sector este tratat ca o prioritate secundară în procesul de planificare bugetară. În postarea sa, Filat afirmă că „pentru actuala guvernare, educația nu reprezintă o prioritate reală, ci un domeniu sacrificabil în construcția bugetară”. El […] Articolul Noi critici din opoziție privind bugetarea educației în Republica Moldova. Filat: „O eroare strategică gravă și o rușine națională” apare prima dată în SafeNews.
12:10
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită în UTA Găgăuzia: investiții de peste 140 de milioane de lei prin „Satul European” # SafeNews
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a început vizita de lucru în UTA Găgăuzia cu o întrevedere cu primarii din regiune și reprezentanții serviciilor desconcentrate locale. Șeful Guvernului a declarat că autoritățile centrale și locale au o colaborare productivă și un parteneriat constant, orientat spre modernizarea regiunii și îmbunătățirea nivelului de trai al populației. Potrivit premierului, […] Articolul Premierul Alexandru Munteanu, în vizită în UTA Găgăuzia: investiții de peste 140 de milioane de lei prin „Satul European” apare prima dată în SafeNews.
12:10
Un bărbat de 36 de ani, acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv viol, tentativă de omor și omor comis cu deosebită cruzime, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată la 16 decembrie 2025. Potrivit dosarului, la 1 februarie 2025, bărbatul, aflându-se la domiciliu propriu, împreună cu o tânără de […] Articolul Un moldovean de 36 de ani, condamnat pentru uciderea mamei și tentativă de omor apare prima dată în SafeNews.
Acum 12 ore
12:00
Deputații din opoziție adună semnături pentru a înainta o moțiune simplă împotriva ministrului agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga. Autorul moțiunii este deputatul „Partidului Nostru”, președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov. Printre primii semnatari ai moțiunii se numără socialistul Bogdan Țîrdea și deputatul neafiliat Vasile Tarlev. De menționat că moţiunea simplă exprimă […] Articolul Opoziția inițiază o moțiune simplă contra Ludmilei Catlabuga apare prima dată în SafeNews.
12:00
Guvernul Germaniei a dat undă verde unei modificări importante a sistemului de pensii, ce prevede virarea lunară a 10 euro în conturile de economii destinate pensiei pentru copii și adolescenți. Noua lege introduce o contribuție lunară garantată de stat, de 10 euro, în conturi individuale de economisire pentru pensie, deschise pe numele minorilor între 6 […] Articolul Germania virează zece euro lunar pentru pensia copiilor apare prima dată în SafeNews.
11:40
PRESA | Dubii privind bunurile folosite de judecătorul Ana Cucerescu? Automobil de 25500 USD și proprietăți înregistrate pe numele părinților # SafeNews
După ce redacția telegraph.md a publicat articolul despre apartamentul în care locuiește Ana Cucerescu, înregistrat pe numele mamei acesteia, iar discuțiile despre acest imobil ar fi fost purtate cu Natalia Politov-Cangaș, martor în dosarul lui Vlad Plahotniuc, în ședința de miercuri, 17 decembrie 2025, judecătorul a citit o declarație potrivit căreia nu ar fi interacționat cu Politov, […] Articolul PRESA | Dubii privind bunurile folosite de judecătorul Ana Cucerescu? Automobil de 25500 USD și proprietăți înregistrate pe numele părinților apare prima dată în SafeNews.
11:30
VIDEO | Irina Vlah: Dacă pornim de la premisa că toţi ne dorim securitate pentru Moldova, haideţi să identificăm căile cele mai bune în acest sens # SafeNews
Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în contextul discuțiilor privind pacea din regiune, spune că Republica Moldova trebuie să depună eforturile necesare pentru a deveni parte a pachetului de securitate regională ce se va discuta ca şi condiţie obligatorie pentru încetarea focului în Ucraina. De asemenea, ea reiterează ideea că Republica Moldova trebuie să ceară recunoaşterea […] Articolul VIDEO | Irina Vlah: Dacă pornim de la premisa că toţi ne dorim securitate pentru Moldova, haideţi să identificăm căile cele mai bune în acest sens apare prima dată în SafeNews.
11:20
Valorile temperaturilor în Arctica în perioada octombrie 2024 – septembrie 2025 au atins niveluri maxime din 1900. Informația este prezentată în raportul Administrației Naționale pentru Oceanografie și Atmosferă a SUA (NOAA). Potrivit organizației, creșterea temperaturii aerului și a apei a provocat topirea accelerată a ghețarilor și schimbări semnificative în peisajele arctice. Aceste procese contribuie la […] Articolul Arctica a înregistrat cea mai mare încălzire din ultimii 125 de ani apare prima dată în SafeNews.
11:10
Jurnaliștii portalului ant1news.gr au analizat zeci de documente cu date tehnice privind fluxurile de gaze, reușind astfel să descifreze mecanismele de „spălare” a gazului rusesc în Turcia, precum și rutele care permit transportul unor volume mari de gaze de diferite origini prin Coridorul Vertical, scrie libertatea.ro. Una dintre concluziile-cheie ale investigației este că gazele naturale din Rusia continuă […] Articolul Presa: Gazul rusesc ajunge în Ucraina, România și Moldova sub acoperirea celui turcesc apare prima dată în SafeNews.
11:00
Serbia nu așteaptă rezultate pozitive de la summitul UE – Balcanii de Vest. UE a decis să nu deschidă cel de-al treilea bloc de negocieri, lăsând integrarea europeană a Serbiei înghețată pentru al patrulea an consecutiv. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că nu va merge la Bruxelles pentru summitul UE – Balcanii de Vest, […] Articolul Serbia boicotează summitul UE-Balcanii de Vest apare prima dată în SafeNews.
10:50
Topul salariilor din UE: România a depășit Italia la puterea de cumpărare. Suntem peste Slovacia și Ungaria la salariul mediu anual # SafeNews
Salariul mediu anual pe angajat în Uniunea Europeană este de 39.808 euro, însă diferențele dintre statele membre rămân considerabile. Potrivit unei analize realizate de Euronews Italia, pe baza datelor Eurostat, salariile variază de la 15.387 euro în Bulgaria până la 82.969 euro în Luxemburg, de peste cinci ori mai mult. România se află în partea […] Articolul Topul salariilor din UE: România a depășit Italia la puterea de cumpărare. Suntem peste Slovacia și Ungaria la salariul mediu anual apare prima dată în SafeNews.
10:40
VIDEO | Ludmila Catalabuga, despre avansarea soţului său la gradul de chestor: „Sunt foarte mândră, o merită cu adevărat” # SafeNews
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a comentat public avansarea în grad a soțului său, Arcadie Catlabuga, șeful Inspectoratului Național de Investigații (INI),care a fost promovat la gradul special de chestor — cel mai înalt rang din ierarhia Poliției, echivalent cu gradul de general. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat”, difuzată de Realitatea […] Articolul VIDEO | Ludmila Catalabuga, despre avansarea soţului său la gradul de chestor: „Sunt foarte mândră, o merită cu adevărat” apare prima dată în SafeNews.
10:30
Fondul Monetar Internațional și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova și pe viitor. Declarația a fost făcută de șefa misiunii FMI, Alina Iancu, la finalul consultărilor desfășurate în Republica Moldova în perioada 4-17 decembrie. Întrebată despre tranșa de aproximativ 3 miliarde de lei din partea FMI, care nu a fost debursată, aceasta a explicat […] Articolul FMI ia în calcul un nou sprijin financiar pentru Republica Moldova apare prima dată în SafeNews.
10:20
Accident pe traseul ce leagă localitățile Vrănești și Iezărenii Vechi din raionul Sîngerei. O persoană a ajuns cu mașina într-o gospodărie. Accidentul s-a produs pe 17 decembrie. Din imaginea postată de primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov, se observă că vehiculul a dărâmat gardul din lemn și a ajuns parțial în gospodăria unei persoane, scrie nordinfo.MD. Alte […] Articolul FOTO | Accident în raionul Sîngerei. Un șofer a doborât cu mașina un stâlp și un gard apare prima dată în SafeNews.
10:20
Articolul tău rămâne online și aduce clienți. Promovează-te inteligent pe SafeNews.md cu 30% reducere # SafeNews
Afacerea a ta are nevoie de clienți care te găsesc ușor și revin. Nu de reclame care dispar după câteva ore. Tocmai de asta SafeNews.md îți oferă un spațiu de promovare stabil, acolo unde publicul chiar citește. Fie că este vorba de articole comerciale sau de bannere vizibile, acestea pot fi afișate zilnic în fața […] Articolul Articolul tău rămâne online și aduce clienți. Promovează-te inteligent pe SafeNews.md cu 30% reducere apare prima dată în SafeNews.
10:10
Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a participat la ceremonia oficială de semnare a Memorandumurilor de Înțelegere privind schimbul electronic de date, organizată la sediul Comisiei Europene, în cadrul inițiativei „Green Lanes”. Evenimentul a avut loc la invitația Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene, a Secretariatului Acordului Central European de […] Articolul Republica Moldova și Italia își extind cooperarea vamală apare prima dată în SafeNews.
10:00
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 18 decembrie 2025. Articolul LIVE | Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 18 decembrie 2025 apare prima dată în SafeNews.
10:00
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 18 decembrie 2025. Articolul LIVE | Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 18 decembrie 2025 apare prima dată în SafeNews.
09:50
Premierul Alexandru Munteanu a adresat un mesaj de felicitare și de apreciere cu ocazia Zilei Poliției Naționale. „Polițiștii și polițistele noastre au muncit zi de zi pentru a construi o instituție care protejează drepturile cetățenilor, garantează supremația legii și ordinea publică și care, prin acțiuni concrete, se bucură, de o încredere tot mai mare din […] Articolul VIDEO | Mesaj de apreciere pentru polițiști, transmis de Alexandru Munteanu apare prima dată în SafeNews.
09:50
Ce se ascunde în spatele acordului dintre Donald Trump și dictatorul din Belarus. Ce ar mai avea Lukașenko de oferit # SafeNews
Sâmbătă, 13 decembrie, s-a aflat că autoproclamatul președinte al Belarusului a eliberat 123 de prizonieri politici. Aceasta este a treia eliberare de ostatici de către regimul Lukașenko, negociată de administrația Trump. Este, de asemenea, cea mai mare și cea mai mediatizată eliberare de până acum. Însă concesiile făcute de Washington par a fi mult mai […] Articolul Ce se ascunde în spatele acordului dintre Donald Trump și dictatorul din Belarus. Ce ar mai avea Lukașenko de oferit apare prima dată în SafeNews.
09:50
Premierul Alexandru Munteanu efectuează astăzi, 18 decembrie, o vizită de lucru în Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia. Potrivit agendei, șeful Executivului va avea o ședință cu reprezentanții administrației publice centrale și locale, precum și cu cei ai serviciilor deconcentrate din regiune, pentru a discuta subiecte ce țin de activitatea instituțiilor și proiectele aflate în derulare. […] Articolul Vizită de lucru a premierului Alexandru Munteanu în UTA Găgăuzia apare prima dată în SafeNews.
09:40
VIDEO | „Bolojan, te sună România”. O nouă seară de proteste pentru independența justiției în Piața Victoriei din București # SafeNews
În București, oamenii s-au strâns din nou miercuri seară, în Piața Victoriei, pentru a-i susține pe magistraţii care au vorbit public despre neregulile din sistem. Manifestanții au scandat mesaje adresate premierului României, ca reacție a deciziei de a pasa reforma justiției unui grup de lucru. Oamenii cer o reformă a legislaţiei, dar și revocarea din […] Articolul VIDEO | „Bolojan, te sună România”. O nouă seară de proteste pentru independența justiției în Piața Victoriei din București apare prima dată în SafeNews.
09:30
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că s-a luat act de decizia Comisiei de la Veneția privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), instituție ce urmează să rezulte din reorganizarea celor două procuraturi specializate existente: Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizare și Cauze Speciale. În cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, speakerul […] Articolul Reacția lui Grosu la avizul Comisiei de la Veneția apare prima dată în SafeNews.
08:10
Joi, 18 decembrie 2025, atmosfera se menține mohorâtă în majoritatea regiunilor din Republica Moldova, însă precipitații nu sunt prognozate. Vântul va bate slab și moderat, din nord-est. Potrivit prognozei Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS),pe parcursul zilei, în ţară, temperaturile maxime se vor situa în general între +4 şi +9 grade. Temperatura minimă noaptea va fi […] Articolul Cer noros și vânt slab: cum va fi vremea joi, 18 decembrie apare prima dată în SafeNews.
08:10
Un atac cu drone asupra zonei portuare ruseşti Rostov-pe-Don, de la Marea Azov, a provocat trei morţi, a declarat joi guvernatorul regional Iuri Sliusar. Atacul a provocat un incendiu pe un cargou în portul capitalei regionale, ucigând doi membri ai echipajului şi rănind trei, în timp ce un civil a murit şi alţi şase au […] Articolul Rusia | Trei morţi în atacuri cu drone asupra unui port din Marea Azov apare prima dată în SafeNews.
08:10
Autoritățile promit vești bune pentru pedagogi în anul 2026. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, ca răspuns la revendicările profesorilor care au protestat marți, cerând majorarea salariilor. Grosu a precizat că Legea salarizării urmează să fie revizuită și a dat asigurări că vor fi luate în considerare salariile profesorilor, a căror muncă […] Articolul Reacția lui Igor Grosu la protestele cadrelor didactice apare prima dată în SafeNews.
08:00
Miliardarul Elon Musk a început să finanțeze campaniile Partidului Republican pentru Camera Reprezentanților și Senat în alegerile parțiale din 2026, cunoscute ca midterms, semn că relația sa cu președintele Donald Trump s-a încălzit din nou, relatează Axios. Luna trecută, Musk s-a întâlnit cu vicepreședintele J.D. Vance, șefa de cabinet a Casei Albe Susie Wiles și […] Articolul Elon Musk a început să finanțeze campaniile republicanilor pentru alegerile din 2026 apare prima dată în SafeNews.
07:50
Guvernul Republicii Moldova a decis miercuri că, începând cu 1 ianuarie 2026, salariul mediu lunar pe economie va fi de 17.400 de lei, cu 1.300 de lei mai mult decât în prezent. Executivul precizează că majorarea are scopul de a motiva angajații, de a face ofertele de muncă mai atractive și de a asigura stabilitatea […] Articolul Guvernul majorează salariul minim la 6.300 de lei din ianuarie 2026 apare prima dată în SafeNews.
07:40
Președintele României, la Reuniunea de la Helsinki: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova” # SafeNews
Acțiunile Rusiei reprezintă o amenințare majoră pentru regiune și Republica Moldova va continua să se bucure de sprijinul partenerilor occidentali deoarece securitatea ei contribuie la securitatea Europei. Afirmațiile au fost făcute de președintele României, Nicușor Dan, la Reuniunea de la Helsinki, scrie MOLDPRES. Potrivit sursei citate, discuțiile s-au axat pe consolidarea capacității de apărare, protejarea […] Articolul Președintele României, la Reuniunea de la Helsinki: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova” apare prima dată în SafeNews.
07:40
Cetăţenii Georgiei îşi vor putea exercita dreptul la vot doar pe teritoriul ţării, conform noilor amendamente aduse Codului Electoral. Aceste prevederi au fost aprobate miercuri, 17 decembrie, în Parlamentul de la Tbilisi – cu 79 de voturi pentru şi 11 împotrivă, informează Digi24.ro cu referire la EFE și Agerpres. Conform preşedintelui Parlamentului georgian, Şalva Papuaşvili, aceste schimbări […] Articolul Georgia interzice cetățenilor săi să voteze din afara țării apare prima dată în SafeNews.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.