PSRM vrea impeachment. Președinția califică afirmațiile lui Dodon drept iresponsabile

Radio Moldova, 12 decembrie 2025 19:10

Socialiștii ar putea iniția procedura de impeachment împotriva Maiei Sandu, care în opinia lor, a încălcat Constituția când i-a numit pe Dorin Recean și Nicu Popescu în funcția de emisar special. Deși recunosc că inițiativa lor nu va fi susținută, deputații PSRM vor insista pe inițierea procedurii. Prin acest mecanism, cu votul majorității parlamentare, șefa statului poate fi demisă pentru încălcarea Constituției sau comiterea unor fapte grave. La rândul ei, instituția prezidențială respinge acuzațiile, calificându-le drept nefondate și iresponsabile.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 5 minute
22:00
România se confruntă de câteva zile cu un scandal major în justiție. Totul a pornit de la o investigație publicată de Recorder care prezintă mărturii anonime ale unor magistrați despre presiuni, abuzuri sistemice, practici neetice la vârful Justiției și modul în care sunt gestionate dosarele de mare corupție. Peste 600 de judecători și procurori români și-au arătat solidaritatea față de colegii care au semnalat nereguli grave, iar președintele României, Nicușor Dan îi așteaptă pe magistrați la Cotroceni.
Acum o oră
21:30
Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice și ingerință în procesul electoral. Berlinul a anunțat că a identificat două operațiuni cibernetice majore atribuite Moscovei - una împotriva controlului traficului aerian, iar cealaltă vizând alegerile parlamentare din februarie. În context, ambasadorul rus în Germania a fost convocat pentru explicații. Rusia nu a comentat, deocamdată, acuzațiile.
21:20
Parlamentul a aprobat în primă lectură ajustarea plăților compensatorii pentru angajații din sectorul bugetar care au salarii sub 6.300 de lei, modificările fiind necesare după creșterea salariului minim pe țară ce va intra în vigoare în 2026.
21:10
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este dispus să convoace alegeri, însă realitățile războiului fac imposibilă desfășurarea unui scrutin autentic fără un armistițiu prelungit, explică expertul în politici de securitate Andrei Curăraru. În cadrul unui interviu, pentru Moldova 1, expertul a evidențiat atât imposibilitatea organizării votului în teritoriile ocupate, cât și riscul major ca militarilor să li se ceară să se prezinte la urne, transformând secțiile în „ținte ideale pentru dronele rusești”.
Acum 2 ore
20:30
Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care simplifică procedurile de eliberare pentru 26 de acte permisive, măsură ce urmărește reducerea birocrației și sprijinirea mediului de afaceri, în special a întreprinderilor mici și mijlocii.
Acum 4 ore
20:00
Un feribot turcesc care făcea curse între Odesa și portul Karasu a fost avariat în urma unui atac cu rachete al armatei ruse asupra portului Ciornomorsk, au confirmat compania Cenk Denizcilik și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev afirmă că lovitura „nu a avut niciun sens militar”, subliniind că Moscova continuă să țintească infrastructura civilă în sudul Ucrainei, scrie BBC News.
19:30
Aderarea la UE la data de 1 ianuarie 2027 este prevăzută în cea mai recentă versiune a unui plan de pace prezentat Washingtonului de oficiali ucraineni și europeni, au declarat pentru Financial Times (FT) persoane familiarizate cu conținutul documentului, scrie Medifax.ro.
19:10
Socialiștii ar putea iniția procedura de impeachment împotriva Maiei Sandu, care în opinia lor, a încălcat Constituția când i-a numit pe Dorin Recean și Nicu Popescu în funcția de emisar special. Deși recunosc că inițiativa lor nu va fi susținută, deputații PSRM vor insista pe inițierea procedurii. Prin acest mecanism, cu votul majorității parlamentare, șefa statului poate fi demisă pentru încălcarea Constituției sau comiterea unor fapte grave. La rândul ei, instituția prezidențială respinge acuzațiile, calificându-le drept nefondate și iresponsabile.
18:10
Aproape două tone de produse lactate de import au fost reținute la frontieră din cauza etichetării necorespunzătoare, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Acum 6 ore
17:50
Procurorii din Republica Moldova și cei din România vor intensifica schimbul de bune practici și cooperarea în cadrul investigațiilor transfrontaliere, acțiuni asumate printr-un acord semnat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), o structură specializată a Ministerului Public din România.
17:40
La 35 de ani, Steven Stamkos încă face ravagii în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață. Starul echipei Nashville Predators a marcat 4 goluri în meciul cu Saint Louis Blues, câștigat de echipa sa cu 7:2.
17:30
Republica Moldova înregistrează progrese semnificative în executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), însă se confruntă în continuare cu provocări importante, în special în domeniile ce necesită investiții masive, afirmă agentul guvernamental al Republicii Moldova la CtEDO, Andrei Briceac.
17:10
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de acord, pe 12 decembrie, cu impunerea, din iulie 2026, a unor taxe vamale de trei euro la coletele cu o valoare de sub 150 de euro care vin în cele 27 state membre UE. Decizia va lovi platformele online din China, cum ar fi Shein, Temu și AliExpress.
17:10
După trei ani, Igor Munteanu se retrage de la conducerea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) din Republica Moldova pentru a reveni l-a „niște proiecte academice”, pe care spune că le-a neglijat în ultima vreme. Interimatul funcției de președinte va fi asigurat de Victor Tarna.
17:00
Este cunoscut în calitate de scriitor, lingvist, cineast și jurnalist, foarte urmărit în mediile culturale din România și Republica Moldova, și apreciat cu premii internaționale pentru activitatea sa variată. Vorbim despre Dan Alexe, autorul care a făcut opoziție culturală regimului comunist ceaușist și care, în 1988, a părăsit România, stabilindu-se la Bruxelles. Vocea și comentariile sale pertinente, în calitate de analist politic, răsună constant la Moldova 1 și Radio Moldova. Iar cea mai nouă carte a lui, romanul autobiografic „La apa morților”, a fost lansată recent la o librărie din Chișinău.
16:50
Programele de eficiență energetică schimbă vizibil consumul și comportamentul populației, spun autoritățile. Totuși, cele mai mari rezerve de eficiență sunt în energia termică, iar experții atrag atenția că lipsa deciziilor comune în blocurile din Chișinău îngreunează procesul menit să micșoreze cheltuielile pentru căldură și să asigure un confort termic optim.
16:30
Asociația Obștească „Norda” a transformat ideea în realitate, creând și implementând proiectul internațional „EU și tu”, cu scopul de a promova valorile europene, implicarea civică și dezvoltarea comunitară. Un punct de atracție al proiectului a fost schimbul intercultural, care a reunit tineri din Republica Moldova cu participanți din Țările de Jos, Danemarca, Italia, Ucraina și Slovenia, oferindu-le oportunitatea de a descoperi noi culturi și perspective.
16:30
Energia cumpărată din România în regim de avarie, în perioada 6-10 decembrie, constituie aproximativ 0.2% din consumul lunar total al Republicii Moldova, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Estimarea impactului asupra prețurilor finale pentru consumatori este „prematură și nefundamentată”, afirmă reglementatorul.
Acum 8 ore
15:50
Republica Moldova este în proces de achiziție a celui de-al doilea radar modern pentru a eficientiza monitorizarea spațiului aerian al țării. Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, sistemul de radiolocație este procurat cu bani europeni și va fi operațional în prima jumătate a anului viitor.
15:10
Circa 10 kilograme de droguri, în valoare de peste 5 milioane de lei, au fost descoperite de oamenii legii într-o cameră a unui hotel din satul Todirești, raionul Anenii Noi. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, investigațiile au fost inițiate pe 7 decembrie, după ce autoritățile au fost sesizate că o femeie ar fi lăsat o geantă în incinta hotelului, care ar conține substanțe narcotice în cantități deosebit de mari.
14:40
Inspectoratul General al Poliției anunță că din nefericire, în urma traumelor primite, la spital a decedat și șoferul automobilului.
Acum 12 ore
14:00
Vladimir Putin încearcă să prezinte „succesele” armatei sale de ocupație drept un proces care, inevitabil, va duce la înfrângerea totală a Ucrainei și la pierderea statalității acesteia. Echipa de negociatori a lui Donald Trump și chiar președintele SUA, judecând după declarațiile și acțiunile lor, par să împărtășească această poziție. În realitate, această viziune este extrem de departe de adevăr, afirmă militarii ucraineni de pe linia frontului, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, și experți independenți.
13:50
Cipru, statul care urmează să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2026, susține „o agendă de extindere credibilă și ambițioasă a Uniunii Europene” – una care demonstrează că promisiunea europeană rămâne vie pentru statele care muncesc pentru ea. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la întrevederea cu omologul său Nikos Christodoulides, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Nicosia pe 12 decembrie.
13:50
Societatea civilă din Republica Moldova propune crearea unui Comitet Economic și Social, după model european, care să sprijine un dialog mai structurat între sindicate, patronate, organizațiile civice și autorități. Experții consideră că principala problemă pe care ar putea să o rezolve un astfel de comitet este cea privind lipsa unui dialog coerent și constant între actorii sociali și autorități.
13:40
Un bărbat de 67 de ani și o femeie de 69 de ani au decedat după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o gospodărie din satul Molovata, raionul Dubăsari. Tragedia s-a produs în seara zilei de 11 decembrie.
13:30
Acordul privind călătoriile fără vize ale cetățenilor Comunității Statelor Independente (CSI), cel privind impozitele indirecte la export și import între statele aceleiași comunități, precum și documentul ce vizează plățile între organizațiile economice din statele membre, semnate de R. Moldova în cadrul CSI, au fost denunțate, pe 12 decembrie, în lectură finală de Parlament.
13:30
O femeie în vârstă de 53 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în apropierea satului Ghindești, raionul Florești. Tragedia a avut loc în dimineața zilei de 12 decembrie, în jurul orei 10:20.
13:20
Piața muncii din Republica Moldova înregistrează în 2025 cea mai mare creștere a numărului de salariați din ultimii trei ani, iar nivelul total al persoanelor angajate cu contract de muncă ajunge la 641.9 mii, cea mai ridicată cifră din ultimii 15 ani. Concluziile aparțin lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”.
13:00
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins ferm narațiunile privind „construcția unei baze NATO” la Băcioi, declarând că proiectul este unul exclusiv național, finanțat din bugetul Republicii Moldova și destinat modernizării condițiilor pentru militarii Armatei Naționale.
13:00
Fostul președinte al Curții Supreme din Arizona, SUA, juristul Scott Bales, își încheie mandatul în cadrul Comisiei de Evaluare a Judecătorilor din Republica Moldova, la data de 31 decembrie. Cererea de retragere a acestuia, în legătură cu pensionarea, a fost transmisă Parlamentului de la Chișinău.
12:40
Persoanele care nu au avut domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova cel puțin cinci ani consecutiv nu vor putea obține permise de portarmă. Interdicția va fi aplicată și persoanelor care au domiciliul în regiunea transnistreană, potrivit unui proiect de lege votat, pe 12 decembrie, în lectură finală, de către Parlament.
12:30
Poliția capitalei a confiscat articolele pirotehnice neautorizate în valoare de aproximativ 8.000 de lei, iar vânzătorul riscă să fie amendat cu până la 3.000 de lei.
12:20
Presa internațională urmărește evoluțiile negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina și evidențiază tensiunile dintre SUA, Europa și Rusia în privința planurilor de pace. În paralel, Uniunea Europeană se concentrează pe menținerea blocării activelor rusești și pe creșterea sprijinului financiar și militar pentru Ucraina, în timp ce divergențele privind strategia transatlantică devin tot mai vizibile.
12:00
Decretele semnate de președinta Maia Sandu privind numirea lui Dorin Recean și Nicu Popescu în funcțiile de emisari ar reprezenta „un pas anticonstituțional”, afirmă liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. Deputatul anunță că ar putea iniția procedura de impeachment împotriva șefei statului. Afirmațiile socialistului sunt „nefondate și iresponsabile”, răspunde Președinția.
12:00
S-ar fi prezentat drept agent imobiliar și, profitând de încrederea victimei, a convins-o să îi transmită sume considerabile de bani pentru pretinse investiții imobiliare. Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind bănuit de comiterea unei escrocherii în proporții deosebit de mari, cu un prejudiciu estimat la peste 2.3 milioane de lei.
11:50
Decretele semnate de președinta Maia Sandu privind numirea lui Dorin Recean și Nicu Popescu în funcțiile de emisari ar reprezenta „un pas anticonstituțional”, afirmă liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. Deputatul anunță că ar putea iniția procedura de impeachment împotriva șefei statului.
11:30
Chișinăul a investit peste 225 de milioane de lei pentru implementarea a peste 600 de proiecte destinate localităților din Zona de Securitate, în cadrul Programului activităților de reintegrare a țării. Datele au fost prezentate de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la o întâlnire cu conducerea raionului Dubăsari și cu primarii localităților din Zona de Securitate.
11:20
Drone ucrainene au atacat orașul Iaroslavl în noaptea de 12 decembrie. În oraș s-au auzit aproximativ șapte explozii, după care deasupra unui cartier s-a ridicat un nor dens de fum, au declarat pentru Shot mai mulți localnici. Înainte de atac, autoritățile din regiunea Iaroslavl au instituit o alertă de interdicție a zborurilor, însă nu au oferit informații oficiale despre consecințele raidului, scrie The Moscow Times.
11:00
Juristul unei companii specializare în transportarea produselor alimentare a fost reținut după ce ar fi încercat să corupă un polițist din Chișinău cu mită în mărime de 20.000 de lei, iar omul legii l-a denunțat.
11:00
Federația Română de Fotbal a primit verdictul din partea UEFA privind sancțiunea aplicată lui Denis Drăguș, după eliminarea sa în meciul pierdut cu 1:3 de reprezentativa României în Bosnia și Herțegovina. Atacantul, introdus de Mircea Lucescu în teren la Zenița, la mijlocul reprizei secunde, a rezistat pe gazon doar câteva momente: intervenția sa dură cu talpa ridicată i-a adus cartonașul roșu direct.
10:50
Juristul unei companii specializare în transportarea produselor alimentare a fost reținut după ce ar fi încercat să corupă un polițist din Chișinău cu mită în mărime de 20.000 de lei, iar omul legii l-a denunțat.
10:40
În centrul atenției mass-media rămâne avertismentul lansat de serviciile de informații de la Kiev privind intensificarea acțiunilor Kremlinului în regiunea transnistreană, prin mobilizare, producția de drone și scoaterea armelor din depozite. Din presă mai aflăm că directori și profesori din 18 instituții de învățământ au fost sancționați pentru că ar fi favorizat copiatul la examene și că zeci de mii de cetățeni ai R. Moldova, care dețin și cetățenia României, au rămas fără buletine de identitate românești din cauza domiciliilor fictive.
10:40
Mai mult de două treimi din gospodăriile din R. Moldova care s-au înregistrat pe platforma compensații.gov.md vor beneficia de compensații din partea statului în sezonul rece 2025 - 2026. Mai exact, 605.538 din cele 783.000 de gospodării care au depus cereri s-au calificat pentru a fi beneficiari ai Programului guvernamental de compensații la energie „Ajutor la contor”, a anunțat, pe 12 decembrie, Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Guvern.
10:40
În primele zece zile ale lunii decembrie, în Republica Moldova au fost raportatate peste 2.100 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 31 de cazuri de gripă sezonieră și 18 cazuri de COVID-19. Profesorul universitar Victor Pîntea a explicat, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova, că asemenea creșteri sunt firești în sezonul rece.
10:30
Mai mult de două treimi din gospodăriile din R. Moldova care s-au înregistrat pe platforma compensații.gov.md vor beneficia de compensații din partea statului în sezonul rece 2025 - 2026. Mai exact, 605.538 din cele 783.000 de gospodării care au depus cereri s-au calificat pentru a fi beneficiari ai Programul guvernamental de compensații la energie „Ajutor la contor”, a anunțat, pe 12 decembrie, Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei conferințe de presă, organizate la Guvern.
10:10
La mai puțin de o lună după nimicirea a 15 tone de mărar și pătrunjel proaspăt, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că alte 7.5 tone de mărar proaspăt importat au fost reținute și distruse din cauza depășirilor de pesticide.
10:10
Peste 24 de mii de persoane din Găgăuzia au fost cercetate de oamenii legii pentru corupție electorală. Cifra reprezintă 51% din numărul de votanți pe care i-a avut Blocul Electoral Patriotic (BEP) în regiune la alegerile din 28 septembrie, arată o analiză a Comunității WathDog.md.
10:00
S-a pornit din Chișinău spre Tel Aviv cu arme pe care nu le-a declarat la vamă. Un cetățean străin este cercetat de oamenii legii și riscă o amendă usturătoare, după ce vameșii de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău au depistat trei arme pneumatice în bagajul său.
09:50
Republica Moldova este în proces de achiziție a celui de-al doilea radar modern pentru a eficientiza monitorizarea spațiului aerian al țării. Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, sistemul de radiolocație este procurat cu bani europeni și va fi operațional în prima jumătate a anului viitor.
09:30
R. Moldova va fi reprezentată de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, la Sir Bani Yas Forum 2025, un eveniment care reunește miniștri, oficiali de rang înalt și lideri de instituții globale pentru discuții pe teme de actualitate.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.