Cinci tone de bomboane cu dioxid de titanium depistate de ANSA la frontiera de stat

Cotidianul, 21 noiembrie 2025 10:40

Cinci tone de bomboane cu conținut de dioxid de titan (E171) – aditiv alimentar interzis în Republica Moldova – au fost reținute la frontieră de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Potrivit ANSA, importatorul intenționa să comercializeze lotul în mai multe unități de comerț din țară, însă din cauza conținutului de dioxid de titan, …

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Cotidianul

Acum 5 minute
12:10
Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate și ex-ministru al Apărării, Valeriu Pasat, face dezvăluiri neașteptate despre culisele eliberării lui Ilie Ilașcu. Potrivit acestuia, președintele de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ar fi încercat să transforme eliberarea deținutului politic într-un succes personal, cu ambiția de a fi promovat chiar pentru Premiul Nobel. Pasat …
12:10
Republica Moldova a început oficial mandatul la Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, iar cu această ocazie președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, pentru a stabili direcțiile-cheie ale următoarelor șase luni. Mandatul țării noastre va fi axat pe pace, sprijin pentru Ucraina și consolidarea rezilienței democratice …
Acum 30 minute
11:40
Ziarul de Gardă a transmis o cerere prealabilă redacției Mlive pentru 50.000 lei despăgubiri, susținând că afirmația „instituție afiliată partidului de guvernare”, apărută într-o știre pe canalul Telegram „Morari News”, este falsă. Între timp, în spațiul public reapare și disputa juridică dintre președinta Maia Sandu și jurnalistul Gheorghe Gonța, care este acuzat de defăimare și …
Acum 2 ore
10:50
Cetățenii moldoveni, care au muncit legal în Canada, vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Decretul prezidențial privind aprobarea semnării Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Canada a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, comunică Moldpres. În baza documentului, cetățenii moldoveni ar urma să beneficieze de pensii pentru limită de …
10:40
Cinci tone de bomboane cu conținut de dioxid de titan (E171) – aditiv alimentar interzis în Republica Moldova – au fost reținute la frontieră de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Potrivit ANSA, importatorul intenționa să comercializeze lotul în mai multe unități de comerț din țară, însă din cauza conținutului de dioxid de titan, …
10:20
Un document prezentat drept „planul de pace” al lui Donald Trump pentru Ucraina a fost făcut public pe Telegram de deputatul Radei Supreme, Oleksii Gonciarenco. Textul conține 28 de puncte și a generat reacții intense în mediul diplomatic, însă autenticitatea acestuia nu a fost confirmată deocamdată nici de echipa lui Trump, nici de autoritățile americane …
Acum 4 ore
10:00
Creștinii ortodocși de stil vechi celebrează astăzi una dintre cele mai luminoase sărbători din an, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii nevăzuți ai oamenilor și purtătorii de biruință în lupta dintre bine și rău. Tradiția populară spune că cei doi sfinți aduc ultimele zile calde din an. Astăzi, credincioșii merg la biserică și aprind …
09:40
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu vicepreședintele Cabinetului de Miniștri și ministrul Afacerilor Externe al Turkmenistanului, Rashid Meredov. În cadrul discuției, Mihai Popșoi a reconfirmat sprijinul Republicii Moldova pentru statutul de neutralitate permanentă al Turkmenistanului, recunoscut pe plan internațional. Oficialii au convenit asupra organizării consultărilor …
Acum 24 ore
21:40
Două persoane au fost reținute în cazul camionului încărcat cu armament depistat la punctul comun de trecere Albița–Leușeni. Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a anunțat că acestea sunt anchetate în prezent, iar vineri ar putea fi făcute publice informații suplimentare. Potrivit parlamentarului, vehiculul nu a intrat în Republica …
21:30
Deputatul PAS Radu Marian a declarat, în fața eurodeputaților și a parlamentarilor naționali reuniți la Parlamentul European, că Republica Moldova nu caută scurtături în drumul său european, ci solicită doar aceleași oportunități de care au beneficiat statele membre ale Uniunii Europene. Parlamentarul a subliniat că victoria democratică obținută de Republica Moldova la alegerile din 28 …
21:20
Președinția Ucrainei a anunțat joi că a primit un proiect de plan din partea SUA pentru a pune capăt războiului cu Rusia și a afirmat că este pregătită să colaboreze constructiv cu Washingtonul în această chestiune, transmit agențiile AFP și Reuters, scrie agerpres.ro.  ‘Președintele ucrainean a primit oficial un proiect de plan din partea SUA …
21:10
În urma cooperării interinstituționale intensificate privind cazul de contrabandă cu muniții depistate la ieșirea din Republica Moldova spre România, autoritățile au prezentat noi detalii despre investigație. Potrivit informațiilor oficiale, cazul este documentat de un grup mixt de anchetă, din care fac parte ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigație (INI), Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, precum …
20:50
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a subliniat, la lansarea Dialogului Național cu primarii, că nicio strategie națională nu are valoare fără rezultate concrete în fiecare localitate. El a subliniat că dezvoltarea R. Moldova trebuie realizată pas cu pas, prin colaborare eficientă între Guvern și administrațiile locale, bazată pe acțiuni și nu pe …
20:20
Două persoane au fost reținute în cadrul dosarului privind camionul încărcat cu muniții, care a încercat să părăsească, astăzi, teritoriul Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al PCCOCS, urmărirea penală a fost pornită de către Serviciul Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS, pentru contrabandă cu muniții și alte bunuri strategice. Pentru investigarea cazului, procurorii PCCOCS au constituit …
18:50
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a lansat un nou atac la adresa autorităților de la Chișinău, după ce Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură denunțarea acordului dintre Federația Rusă și Republica Moldova privind funcționarea Centrului Rus de Știință și Cultură. Zaharova a calificat decizia drept un act de …
17:50
Destinul lui Ilie Ilașcu reprezintă unul dintre cele mai înspăimântătoare documentare despre represiune politică din spațiul post-sovietic. Patru simulări de execuție, 45 de secunde la toaletă, cușcă metalică în celulă și bătăi crunte și constante, toate acestea fiind documentate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Avocatul Promo-Lex, Vadim Vieru, care luptă pentru dreprurile omului a publicat …
16:50
Aeroportul Internațional Chișinău face un pas important spre independența energetică și operațională. Începând cu 20 noiembrie 2025, întreprinderea de stat va putea alimenta aeronavele cu combustibil Jet A1 procurat din surse europene, folosind propria infrastructură și propriile echipe. Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău” a anunțat că este pregătită, începând cu 20 noiembrie 2025, să …
16:30
Lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete IGLA, transportoare rusești de rachete antitanc Kornet, precum și componente pentru drone de atac – acestea sunt munițiile depistate în camionul oprit la punctul de trecere Leușeni–Albița, potrivit unor imagini analizate de Ziarul de Gardă. Șoferul, un cetățean al R. Moldova, ar fi declarat că marfa …
15:40
Socialistul Igor Dodon îndeamnă moldovenii să tragă cu ochiul la ceea ce se întâmplă în Ucraina, aducând acuzații uriașe de delapidare legate de anturajul lui Zelenski. Într-o postare pe facebook, acesta atrage atenția asupra scandalului major de la Kiev, subliniind cât de periculos este controlul concentrat al puterii într-un singur partid sau în mâinile unei …
15:30
Vloggerul și antreprenorul Grigore Manole, proprietarul unei cafenele din Nisporeni, denunță sistemul fiscal și controalele repetate ale Serviciului Fiscal de Stat, după ce afacerea sa ar fi fost amendată pentru o diferență de aproximativ 240 de lei depistată în casa de marcat. Acesta susține că astfel de practici descurajează micii antreprenori care încearcă să lucreze …
15:10
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut declarații grave în cadrul unei conferințe de presă susținute în Parlament, referitor la camionul cu muniții descoperit la Vama Albița. Potrivit acestuia, încărcătura nu conținea doar muniții obișnuite, ci componente extrem de periculoase, cu potențial de risc nu doar pentru Republica Moldova, ci pentru întreaga Europă. „Nu erau …
14:40
Un medic anesteziolog din Chișinău, acuzat de violarea și molestarea a două fetițe, a scăpat de condamnare după opt ani de procese. Curtea Supremă de Justiție a oprit dosarul invocând „erori de procedură”, fără să analizeze probele. Între timp, medicul a continuat să trateze pacienți în mai multe spitale, se arată în investigația rise. Medicul …
14:10
Oficialii Republicii Moldova i-au adus astăzi un ultim omagiu eroului național Ilie Ilașcu, care va fi petrecut astăzi pe ultimul drum. Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Alexandru Munteanu au depus flori și au transmis mesaje de condoleanțe. Într-o declarație publică, președintele Parlamentului Igor Grosu a subliniat că Ilie Ilașcu rămâne un …
13:30
Mama și fiica au fost omorâte cu bestialitate la Nisporeni, în propria locuință. Suspectul ar fi o rudă apropiată a victimelor. Polițiștii din Nisporeni au fost sesizați ieri de o persoană care a anunțat că, într-o gospodărie din oraș, a descoperit cadavrul unei tinere, găsită strangulată. La fața locului, oamenii legii au depistat, în interiorul …
13:00
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Theodoros Rousopoulos. Oficialul a ajuns la Chișinău pentru a participa la reuniunile APCE, găzduite de Parlamentul Republicii Moldova. „Este o onoare pentru țara noastră să dețină președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și vom trata acest mandat cu …
12:40
Serviciul Vamal al Republicii Moldova a venit cu precizări după apariția unor informații în spațiul public privind cazul depistat în punctul de trecere Leușeni–Albița. Instituția subliniază că suspiciunile inițiale au fost identificate de funcționarul vamal moldovean, care a alertat partea română, declanșând astfel verificările suplimentare. Potrivit Serviciului Vamal, în cadrul controlului coordonat de la frontiera …
12:30
Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, după incidentul din noaptea de 19 noiembrie, când o dronă a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Autoritățile califică acest caz drept o încălcare gravă a suveranității naționale, însă diplomatul rus respinge categoric orice responsabilitate și afirmă că nu există …
Ieri
11:40
Un camion încărcat cu materiale ce par a fi componente de armament a fost blocat în noaptea de joi spre vineri la Vama Albița, după ce scanarea containerului a indicat posibile lansatoare de rachete. Șoferul, un cetățean din Republica Moldova, ar fi declarat că transportul urma să ajungă în Israel, notează surse pentru Antena 3 …
10:30
Ilie Ilașcu, unul dintre cele mai puternice simboluri ale Mișcării Naționale și ale luptei pentru libertatea Republicii Moldova, își ia astăzi rămas-bun de la poporul pentru care a suferit, a luptat și nu a cedat niciodată. Figura sa, marcată de demnitate și sacrificiu, este condusă pe ultimul drum într-o zi de doliu național, în care …
10:20
Redenumirea străzilor nu este de competența primarului și a primăriei. Este declarația primarului capitalei, Ion Ceban, în cadrul unei emisiuni de la JurnalTV.  Într-o postare pe Facebook, fostul viceprimar al Chișinăului, Victor Chironda, susține că primarul își ascunde responsabilitatea reală, deși are pârghiile necesare pentru a demara procedurile prin comisia de denumiri urbane, pe care, …
19 noiembrie 2025
22:00
În Suedia există un consens general, atât politic, cât și societal, privind necesitatea sprijinirii Ucrainei, inclusiv sub formă de ajutor militar, deoarece se ia în considerare aspectul conform căruia securitatea Ucrainei este securitatea Suediei și a Europei, a transmis ministrul suedez al Apărării, Pal Jonson, pe parcursul Conferinței de Securitate de la Berlin, în data …
20:20
Liderul regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, justifică refuzul pachetului european de 60 de milioane de euro destinat crizei energetice din Transnistria printr-o așa-zisă „protecție a cetățenilor”. În realitate, ajutorul era condiționat de reguli de transparență și tarife corecte, măsuri pe care administrația separatistă le respinge constant. În cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Olandei …
19:50
Industria petrolieră rusă începe să resimtă tot mai puternic sancțiunile internaționale. În Finlanda, rețeaua de benzinării Teboil, controlată de gigantul rus Lukoil, a anunțat că își va închide toate stațiile, după ce aprovizionarea cu combustibil a fost blocată în urma sancțiunilor impuse de Statele Unite. Operatorul finlandez Teboil a anunțat miercuri că se pregătește să …
19:30
Statele Unite i-au dat de înțeles președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, că în cadrul unui plan american pentru încheierea războiului, Ucraina ar trebui să renunțe la unele teritorii și anumite tipuri de arme. Potrivit reuters.com, propunerea mai prevede ca Kievul să renunțe la anumite tipuri de armament. De asemenea, sursele spun că SUA ar dori o …
19:00
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a publicat lista celor mai bine plătite locuri de muncă disponibile în Republica Moldova la data de 17 noiembrie 2025, oferind oportunități pentru studenți, angajați sau persoane aflate în căutarea unui job stabil și bine remunerat. ANOFM îndeamnă toate persoanele interesate să consulte Top 100 cele mai plătite …
18:10
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis astăzi prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar aplicat fostului șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, în contextul unui dosar de trădare de patrie care continuă să ridice semne de întrebare și tensiuni la nivel public. Următoarea ședință de examinare a dosarului este programată pentru …
17:30
Ilie Ilașcu – „lider terorist” al grupării „Bujor”. Un astfel de calificativ i-a fost atribuit eroului național de către publicația separatiștilor, „Prednistrovskii Vestnik”, chiar în ziua decesului său. Afirmații mizerabile sunt strecurate în spațiul public tocmai în momentul în care poporul român aduce un omagiu întregii suferințe, luptei și demnității unei figuri care a simbolizat …
17:20
Puțini oameni reușesc să fie, în același timp, luptători și visători. Puțini au forța de a trece dincolo de limitele realului și de a crede până la capăt într-o idee, chiar atunci când aceasta costă libertate, sănătate sau însăși viața. Unul dintre acești oameni a fost Ilie Ilașcu. Plecat dintre noi la București, la vârsta …
17:00
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis integral demersul Procuraturii Anticorupție și a prelungit cu încă 30 de zile măsura arestului preventiv aplicată în privința fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție. Tot astăzi, instanța a dispus începerea cercetării probelor materiale în cadrul dosarului penal în care Plahotniuc este …
17:00
Fostul premier Ion Sturza a comentat, într-o postare pe Facebook, imoralitatea unor personaje din Ucraina, pe fundalul scandalului de corupție în proporții deosebit de mari.  Cum este posibil ca, în plin război, corupția să ajungă la cele mai înalte nivele ale guvernării ucrainene? Mesajul vine în contextul Operațiunii „Midas”, o anchetă a Biroului Național Anticorupție al …
16:20
Noaptea trecută, Ucraina a fost lovită de un atac combinat fără precedent, în care Rusia a utilizat 476 de drone și 48 de rachete, provocând pierderi umane și pagube extinse la infrastructură, inclusiv într-un bloc de locuințe de nouă etaje din Ternopil. Cel puțin 25 persoane au murit, printre care trei copii, iar alte peste …
16:00
Viceprim-ministră pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, a venit cu precizări după ce declaraţiile sale din cadrul unui eveniment organizat la Bruxelles au generat interpretări variate. Declaraţiile vizau procesul de reintegrare a regiunii transnistrene în contextul aderării Republicii Moldova la UE. „Observ că s-au pornit mai multe interpretări ale mesajelor mele referitoare la …
15:30
Un lot de 2000 de kilograme de amidon de cartofi, care urma să fie comercializat pe teritoriul Republicii Moldova, a fost nimicit prin incinerare de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Astfel, în cadrul Programului național de monitorizare a organismelor modificate genetic (OMG) la produsele alimentare provenite din import, inspectorii ANSA au depistat un lot …
15:00
Republica Moldova rămâne ferm susținută de România în parcursul ei european, însă tensiunile din interiorul Uniunii Europene complică deschiderea negocierilor de aderare până la finalul anului. Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a atras atenția că blocajele generate de situația Ucrainei și opoziția Ungariei pot transforma Chișinăul într-un „prizonier” al unui …
14:50
O investigație semnată de Law Fare Media dezvăluie cum condamnatul Ilan Șor ar fi „spălat” 86 de miliarde de dolari pentru Federația Rusă, prin rețeaua A7, în mai puțin de 1 an. La Forumul Economic din Orientul Îndepărtat, în septembrie 2025, Șor a afirmat că A7 a facilitat peste 7 trilioane de ruble (aproximativ 86 …
14:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că ziua în care Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București va fi declarată zi de doliu național. Decizia este oficializată printr-un decret semnat pe 19 noiembrie 2025. „Joi, când Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, declarăm zi de doliu în …
14:10
Republica Moldova a făcut un pas major spre integrarea logistică europeană, devenind, la 1 noiembrie 2025, membră a Convenției privind regimul de tranzit comun. Odată cu aderarea, sistemul național NCTS a fost conectat la rețelele vamale ale UE, facilitând transportul internațional prin proceduri simplificate și timpi de așteptare reduși la frontiere. „Beneficiile procedurii de tranzit …
13:20
Lucrările de construcție și instalare a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău sunt realizate în proporție de circa 99%, fiind în lucru ultimul pilon și întinderea ultimului kilometru de conductor. După finalizarea construcției, atât linia, cât și noua infrastructură și echipamentele vor fi supuse unor inspecții și teste riguroase înainte de conectarea la rețea. La Stația Electrică …
12:50
Neutralitatea constituțională a Republicii Moldova ar trebui discutată deschis, într-un cadru democratic, afirmă ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Oficialul spune că actualul model de securitate trebuie reevaluat în contextul riscurilor regionale, dar și al percepțiilor influențate de propagandă. Neutralitatea Republicii Moldova nu poate fi un subiect tabu, a subliniat ministrul de Externe, Mihai Popșoi, în …
Mai mult de 2 zile în urmă
12:10
Ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat joi, 20 noiembrie, la Ministerul Afacerilor Externe ca urmare a survolării de către o dronă a spațiului aerian național. În cadrul convocării, partea moldovenească ar urma să transmită diplomatului rus o notă de protest. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă cu fermitate incidentul produs în …
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.