UE, NATO și Republica Moldova: angajamente comune pentru stabilitate și reziliență
Radio Moldova,
18 noiembrie 2025 13:20
Moldova a ales Uniunea Europeană, iar această opțiune reprezintă scutul său de securitate. Cetățenii au dreptul să-și decidă viitorul, iar sprijinul partenerilor care împărtășesc aceleași valori este indispensabil pentru atingerea obiectivelor asumate și consolidarea rezilienței în fața amenințărilor externe. Declarațiile au fost făcute la cea de-a doua ediție a Forumului de Securitate al Republicii Moldova, care are loc marți și miercuri la Chișinău.
• • •
Alte ştiri de Radio Moldova
Acum 2 ore
22:20
Dumitru Crudu, despre Ilie Ilașcu: „Într-o cușcă de fier, a reușit să-și păstreze și mintea sănătoasă și sufletul pur prin idealul reîntregirii românești” # Radio Moldova
Ilie Ilașcu a fost „un om neînfricat cu o inimă de fier, care a rezistat torturii și trădării”, afirmă scriitorul Dumitru Crudu. Potrivit publicistului, sursa rezistenței lui Ilie Ilașcu a fost idealul reîntregirii românești care l-a ținut neînfrânt pe eroul național în cei aproape zece ani de detenție inumană din stânga Nistrului.
Acum 4 ore
22:10
Nu există riscul unei crize a carburanților în legătură cu situația de la Lukoil, dau asigurări autoritățile # Radio Moldova
Republica Moldova nu se confruntă cu riscul unei crize a carburanților după sancțiunile aplicate companiei Lukoil. Stocurile sunt monitorizate zilnic, iar alți importatori și-au suplimentat stocurile pentru a preveni eventuale scăderi, susțin Ministerul Energiei și Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE).
22:10
Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „R. Moldova nu mai este o piață mică la marginea Europei. Este deschisă, competitivă și pregătită pentru viitor” # Radio Moldova
Republica Moldova accelerează reformele și pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Economia țării a revenit pe creștere, iar exporturile, digitalizarea și investițiile transformă structural economia, a declarant prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, la Summitul European de Afaceri, desfășurat pe 18 noiembrie, la Bruxelles.
21:50
Un nou centru comunitar pune la dispoziția seniorilor din Bălășești activități de recreere și socializare # Radio Moldova
Persoanele de vârsta a treia din localitatea Bălășești, raionul Sângerei, vor avea, de acum înainte, mai multe ocazii să se implice activ în viața comunității. În localitate a fost deschis un nou centru comunitar. Spațiul modern le pune la dispoziție seniorilor activități de socializare, recreere, sport și educație, menite să le îmbunătățească viața de zi cu zi.
21:20
Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Moldova nu mai este o piață mică la marginea Europei. Este deschisă, competitivă și pregătită pentru viitor” # Radio Moldova
Republica Moldova accelerează reformele și pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Economia țării a revenit pe creștere, iar exporturile, digitalizarea și investițiile transformă structural economia, a declarant prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu la Summitul European de Afaceri de la Bruxelles.
21:10
Tehnologiile asistive și Braille-ul: două instrumente esențiale pentru incluziunea nevăzătorilor # Radio Moldova
Lipsa accesului la educație pentru persoanele cu dizabilități rămâne o problemă stringentă. Pentru nevăzători, lipsa materialelor de studii tipărite în Alfabetul Braille reprezintă principala barieră. În această realitate, asociațiile de profil încearcă să ofere sprijinul necesar. Centrul pentru informare și reabilitare al nevăzătorilor organizează cursuri de învățare a acestui sistem.
20:40
„Inamicii mass-media”: Chișinăul devine centru regional al discuțiilor despre libertatea presei # Radio Moldova
Chișinăul a fost, timp de două zile, punctul de întâlnire al mai multor jurnaliști de la noi din țară și de peste hotare. Reuniți la Forumul Media din Europa de Sud-Est, desfășurat în acest an sub genericul „Inamicii mass-media și cum îi abordăm”, aceștia au discutat despre presiunile tot mai mari asupra presei libere și noile tendințe din jurnalismul de investigație.
20:30
Antonio Costa: „R. Moldova și Ucraina, esențiale pentru viitorul Europei” – Extinderea UE intră în cea mai realistă etapă din ultimii 15 ani # Radio Moldova
Extinderea Uniunii Europene intră „în cea mai realistă etapă din ultimii 15 ani”, a declarat astăzi președintele Consiliului European, Antonio Costa, în încheierea Forumului privind Extinderea UE. În centrul mesajului său s-au aflat Republica Moldova și Ucraina,pe care le-a numit „esențiale pentru viitorul geopolitic al Europei”.
Acum 6 ore
19:50
Stocurile sunt stabile, iar importurile sunt diversificate. Explicațiile ministrului Energiei și ale directorului ANRE # Radio Moldova
Autoritățile afirmă că Republica Moldova nu se confruntă cu riscul unei crize a carburanților după sancțiunile aplicate companiei Lukoil. Stocurile sunt monitorizate zilnic, iar alți importatori și-au suplimentat stocurile pentru a preveni eventuale scăderi, susțin Ministerul Energiei și Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE).
19:00
Alexandru Munteanu, la Bruxelles: „Republica Moldova este în plină transformare într-un stat european” # Radio Moldova
Guvernul Republicii Moldova accelerează agenda de reforme și consolidează sprijinul european pe mai multe paliere - de la negocierea aderării la UE și cooperarea în domeniul securității, până la preluarea expertizei statelor candidate avansate. Premierul Alexandru Munteanu a discutat la Bruxelles cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, și cu premierul Muntenegrului, Milojko Spajić, subliniind angajamentul Chișinăului de a transforma Republica Moldova într-un stat european modern și rezilient.
18:40
ANRE: Există semnale de ieftinire a gazelor, dar calculele finale vor fi făcute abia în ianuarie # Radio Moldova
Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse în anul viitor, însă autoritățile avertizează că orice estimare este prematură până la închiderea anului financiar. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că evoluțiile de pe piața europeană sunt pozitive, iar prețurile de achiziție sunt deja mai mici decât cele incluse în tariful actual.
18:40
Piața gazelor va intra în etapa decisivă a liberalizării în 2026, când marii consumatori vor fi obligați să aleagă un furnizor din piața liberă. Din 2027, regulile se vor aplica și consumatorilor medii. Autoritățile spun că acest pas va deschide concurența și va permite contracte negociate direct, la prețuri adaptate profilului fiecărei companii.
18:30
Echipa națională a Republicii Moldova a încheiat cu o victorie ciclul preliminar al Campionatului European de fotbal la nivel de juniori „sub 19 ani" # Radio Moldova
Echipa națională a Republicii Moldova a încheiat cu o victorie ciclul preliminar al Campionatului European de fotbal la nivel de juniori „sub 19 ani". În ultima partidă a grupei a 9-a, disputată în orașul Acireale din insula italiană Sicilia, discipolii lui Ștefan Stoica au învins cu 1:0 selecționata Bosniei și Herțegovina. Vadim Bejenaru a marcat golul victoriei în minutul 16. Din grupa preliminară în care au evoluat junii „tricolori", au mai făcut parte Italia și Polonia.
Acum 8 ore
18:10
Forumul de Securitate 2025: strategie comună pentru contracararea amenințărilor hibride # Radio Moldova
Dacă înaintea parlamentarilor din 28 septembrie, Republica Moldova era privită exclusiv drept victimă a atacurilor cibernetice – „un laborator în care Rusia își perfecționează strategiile hibride înainte să le exporte mai departe” – lucrurile s-au schimbat între timp. Chișinăul a devenit un teren de testare reușită a strategiilor de contraatac, a declarat consilierul prezidențial pentru Apărare și Securitate, Stanislav Secrieru, la Forumul de Securitate al Republicii Moldova 2025, care are loc pe 18 și 19 noiembrie în capitală.
18:00
De la cartografiere la răspuns | Forumul de Securitate 2025: o strategie comună pentru contracararea amenințărilor hibride # Radio Moldova
Dacă înaintea parlamentarilor din 28 septembrie, Republica Moldova era privită exclusiv drept victimă a atacurilor cibernetice – „un laborator în care Rusia își perfecționează strategiile hibride înainte să le exporte mai departe” – lucrurile s-au schimbat între timp. Chișinăul a devenit un teren de testare reușită a strategiilor de contraatac, a declarat consilierul prezidențial pentru Apărare și Securitate, Stanislav Secrieru, la Forumul de Securitate al Republicii Moldova 2025, desfășurat pe 18 și 19 noiembrie în capitală.
18:00
Ion Iovcev: „Plecarea lui Ilie Ilașcu este o pierdere pentru toți românii de pretutindeni” # Radio Moldova
Trecerea în neființă al fostului deținut politic, Ilie Ilașcu, „e o pierdere imensă pentru tot spațiul românesc, pentru toți românii de pretutindeni” și în memoria militantului pentru idealul de reîntregire a țării „ar trebui să fie declarată o zi de doliu național nu doar în Republica Moldova, dar și în România”. Opinia aparține fostului director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, care a evocat, la Moldova 1, rolul decisiv al lui Ilie Ilașcu în păstrarea identității românești în stânga Nistrului.
17:50
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) raportează o creștere a numărului de cazuri de infecții respiratorii în ultima săptămână. Mai exact, în perioada 10 - 16 noiembrie curent, au fost înregistrate 1.693 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea în rândul copiilor, în creștere cu 9.4% față de săptămâna precedentă.
17:40
Clădirea fostului hotel „Național”, sub supraveghere: Ceban anunță că Primăria va instala camere video # Radio Moldova
Clădirea fostului hotel „Național” din centrul Chișinăului, aflată în paragină, va fi monitorizată video, iar imaginile vor fi transmise poliției. Decizia a fost aprobată pe 18 noiembrie de Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău. Potrivit municipalității, măsura va asigura securizarea zonei, unde au fost înregistrate mai multe tragedii de-a lungul anilor.
17:30
Toate indiciile arată că diversiunile comise la 16 noiembrie pe căile ferate din Polonia ar fi putut fi organizate de serviciile speciale ruse, a declarat pe 18 noiembrie purtătorul de cuvânt al ministrului-coordonator pentru serviciile de informații din Polonia, transmite BBC Newc.
17:30
Ciclul electoral 2024 - 2025, un test decisiv pentru R. Moldova: strategiile MAI și CEC pentru a apăra votul liber la viitoarele alegeri # Radio Moldova
După ce a eșuat la alegerile prezidențiale și referendumul pentru integrare europeană din anul 2024, precum și la scrutinul parlamentar din 2025, nereușind să împiedice parcursul european al R. Moldova, Federația Rusă nu-și va mai „permite greșeli” la viitoarele exerciții electorale din R. Moldova și își va „recalibra vectorii de influență”.
17:20
Carlos Alcaraz va rata faza finală a competiției masculine de tenis pe echipe Cupa Davis. Liderul mondial a declarat forfait din cauza unei accidentării la piciorul drept. Conform unui comunicat al Federației spaniole de tenis, Alcaraz se alăturase coechipierilor săi în orașul italian Bologna, unde a efectuat examene medicale care au relevat o suprasolicitare musculară importantă cu un edem localizat în ischiogambierii de la piciorul drept. Alcaraz, al cărui sezon s-a încheiat cu un bilanț de 8 titluri, dintre care două de Mare Șlem, a revenit deja în Spania.
Acum 12 ore
14:30
Oficial de la Kiev, la Forumul pentru Securitate de la Chișinău: „Frontierele nu pot fi schimbate prin forță. Agresiunea nu trebuie tolerată, statul de drept trebuie să prevaleze asupra supremației forței” # Radio Moldova
Capacitatea Republicii Moldova de a se proteja în fața amenințărilor hibride și energetice a crescut semnificativ în ultimii ani, dă asigurări viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe. Oficialul a subliniat, la „Moldova Security Forum 2025”, care are loc pe 18 și 19 noiembrie la Chișinău, că această evoluție este rezultatul eforturilor interne, precum și al sprijinului constant venit din partea partenerilor europeni și euroatlantici.
14:20
Renumitul boxer ucrainean Oleksandr Usik a rămas fără o centură. Sportivul de 38 de ani a renunțat la centura WBO la categoria grea, după ce a anunțat forul respectiv că nu va lupta cu challenger-ul obligatoriu, Fabio Wardley.
13:50
Sancțiunile împotriva companiilor rusești Rosneft și Lukoil, impuse pe 22 octombrie, au dus deja la reducerea veniturilor din vânzarea petrolului rusesc și, pe termen lung, vor determina, probabil, scăderea volumelor de vânzări, potrivit analizei Ministerului de Finanțe al SUA, transmite The Insider.
13:40
Cu sprijin european, 57 de clădiri rezidențiale din municipiul Chișinău vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect-pilot inclus în programul „OptimSACET Chișinău”, una dintre cele mai ample inițiative de modernizare energetică derulate vreodată în Republica Moldova.
13:30
UE, NATO și R. Moldova: angajamente comune pentru stabilitate și reziliență, la Forumul de Securitate 2025 # Radio Moldova
R. Moldova a ales Uniunea Europeană, iar această opțiune reprezintă scutul său de securitate. Cetățenii au dreptul să-și decidă viitorul, iar sprijinul partenerilor care împărtășesc aceleași valori este indispensabil pentru atingerea obiectivelor asumate și consolidarea rezilienței în fața amenințărilor externe. Declarațiile au fost făcute la cea de-a doua ediție a Forumului de Securitate al Republicii Moldova, care are loc, pe 18 și 19 noiembrie, la Chișinău.
13:30
Audit al Curții de Conturi: Medicamente de 47 de milioane de lei, distribuite în spitale fără controlul calității # Radio Moldova
Sistemul medical din Republica Moldova se confruntă cu probleme grave, care pun în pericol siguranța pacienților. Un audit al Curții de Conturi arată că medicamente în valoare de 47 de milioane de lei, primite ca donații în perioada crizei generate de războiul din Ucraina, au ajuns în spitale fără să fie testate.
13:20
Jucătorii selecționatei Norvegiei a avut parte de o primire călduroasă după calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor # Radio Moldova
Eroii au revenit acasă! Echipa națională de fotbal a Norvegiei a celebrat calificarea la Cupa Mondială, defilând prin capitala Oslo, alături de 50 de mii de suporteri. Scandinavii vor evolua la un turneu final de Campionat Mondial după o pauză de 28 de ani. Fiecare jucător a fost prezentat separat și ovaționat de suporteri. Mai târziu, echipa a cântat împreună cu cei 50 de mii de suporteri ardenți, aflați în piața Rådhusplassen din Oslo.
13:20
Moldova a ales Uniunea Europeană, iar această opțiune reprezintă scutul său de securitate. Cetățenii au dreptul să-și decidă viitorul, iar sprijinul partenerilor care împărtășesc aceleași valori este indispensabil pentru atingerea obiectivelor asumate și consolidarea rezilienței în fața amenințărilor externe. Declarațiile au fost făcute la cea de-a doua ediție a Forumului de Securitate al Republicii Moldova, care are loc marți și miercuri la Chișinău.
13:10
Fosta deputată Maria Albot, apropiată lui Șor, rămâne pe lista sancțiunilor UE. Instanța i-a respins solicitarea # Radio Moldova
Curtea Generală a Uniunii Europene (UE) a respins cererea fostei deputate Maria Albot privind anularea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană în 2024, menținând restricțiile care o vizează pe apropiata condamnatului Ilan Șor. De asemenea, instanța a respins solicitarea privind achitarea unor „despăgubiri pentru daunele materiale și nemateriale pe care susține că le-a suferit” ca urmare a impunerii sancțiunilor.
13:10
Premierul Alexandru Munteanu, la Bruxelles: „Extinderea UE este o investiție comună în stabilitatea Europei” # Radio Moldova
Cetățenii R. Moldova și-au exprimat „clar” angajamentul pentru parcursul european, inclusiv la ultimele scrutine, a declarat premierul Alexandru Munteanu la primul Forum dedicat Extinderii Uniunii Europene, organizat de Comisia Europeană la Bruxelles, pe 18 noiembrie. Evenimentul, la care participă inclusiv Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Marta Kos, comisara pentru Extindere, marchează intensificarea dezbaterilor privind viitorii membri ai blocului comunitar, inclusiv R. Moldova.
12:40
Alexandru Munteanu la Bruxelles: cât de repede va adera „elevul bun” R. Moldova la UE? # Radio Moldova
Europa s-a schimbat într-un ritm accelerat din 1989 încoace, de la căderea Zidului Berlinului, iar momentul actual pare un ecou al acelor vremuri de profunde schimbări, a declarat premierul Alexandru Munteanu la Bruxelles, la Forumul European al Extinderii, desfășurat pe 18 noiembrie.
12:20
Zelenski anunță o vizită în Turcia pentru a impulsiona negocierile. Rusia spune că nu va participa # Radio Moldova
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va merge în Turcia pentru a „activiza negocierile”. Acolo, potrivit Reuters, va veni și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff. Negociatori ruși nu vor participa la discuțiile organizate în Turcia, transmite Meduza Live.
12:20
Autoritățile anunță angajarea a 200 de specialiști în protecția copilului: vor interveni în cazuri de risc și vor sprijini familiile în dificultate # Radio Moldova
Republica Moldova va extinde rețeaua centrelor Barnahus și va intensifica promovarea serviciilor de sprijin destinate copiilor-victime ale abuzului și exploatării sexuale. Măsurile au fost anunțate pe 18 noiembrie de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul Conferinței internaționale privind protecția copiilor, lansate la Chișinău cu sprijinul Consiliului Europei și al Comitetului Lanzarote.
12:10
Deficit de judecători la CSJ. Fosta ministră a Justiției: „Doar opt din 20, restul 12 trebuie completate” # Radio Moldova
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) funcționează în prezent cu un deficit major de judecători, doar opt din cele 20 de funcții fiind ocupate, a declarat consiliera prezidențială și fosta ministră a Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, într-un interviu pentru IPN. Aceasta avertizează că suplinirea acestor posturi este esențială pentru avansarea reformei în sectorul justiției.
12:00
„Te iubesc, popor român!”. Moștenirea lui Ilie Ilașcu: curaj, lupta pentru identitate și un verdict istoric la CtEDO # Radio Moldova
Ilie Ilașcu, omul care a sfidat regimul de la Tiraspol cu un singur gest – „Te iubesc, popor român!” – și-a încheiat drumul pământesc, rămânând în istorie drept model de curaj în lupta pentru identitatea națională. Încarcerat și condamnat la moarte pentru că apărat cu demnitate limba română, Ilașcu a devenit un caz emblematic la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), prin care Europa a recunoscut responsabilitatea Federației Ruse pentru abuzurile din regiunea transnistreană, iar moștenirea sa rămâne astăzi un reper în discuțiile despre securitatea și identitatea cetățenilor din Republica Moldova.
12:00
Doi dispăruți și case distruse în Friuli-Venezia Giulia după alunecări de teren și inundații masive # Radio Moldova
Nordul Italiei este lovit puternic de ploi torențiale și alunecări de teren care au devastat regiunea Friuli-Venezia Giulia, unde mai multe localități au fost înghițite de ape, iar două persoane sunt date dispărute. Imagini filmate din elicopter arată străzi transformate în râuri, mașini acoperite de viitură și oameni care se refugiază pe acoperișurile caselor în așteptarea salvatorilor, raportează The Sun.
11:50
Analiza OFAC: Scăderea prețului petrolului reduce capacitatea Rusiei de a finanța războiul # Radio Moldova
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA a ajuns la concluzia că sancțiunile introduse la 22 octombrie „au avut efectul scontat de reducere a veniturilor Rusiei prin scăderea prețului petrolului rusesc”. Acest lucru, la rândul său, reduce și capacitatea Rusiei de a finanța războiul împotriva Ucrainei, precizează instituția într-o analiză citată de Reuters și BBC News.
11:50
Echipele naționale de fotbal ale Germaniei și Olandei s-au calificat la Cupa Mondială din anul 2026, turneu final ce se va disputa în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Într-o partidă decisivă din grupa A, selecționata Germaniei a surclasat pe teren propriu reprezentativa Slovaciei cu 6:0. Germania s-a revanșat cu vârf și îndesat pentru înfrângerea cu 0:2 suferită în deplasare în fața echipei similare a Slovaciei, câștigând cu 6:0. Pe stadionul din orașul Leipzig, a ieșit în evidență Leroy Sané, autor a două goluri, iar Nick Woltemade, Serge Gnabry, Ridle Baku și debutantul Assan Ouédraogo le-au marcat pe celelalte.
Acum 24 ore
11:10
BRM EST: Peste 650 milioane de euro tranzacționați în R. Moldova și 52 milioane de euro la buget în trei ani # Radio Moldova
Aproape trei ani după lansare și la un an de la recunoașterea oficială ca bursă de mărfuri, Bursa Română de Mărfuri EST (BRM EST) își consolidează statutul de principală platformă de tranzacționare a mărfurilor fungibile din Republica Moldova, cu peste 650 de milioane de euro rulați prin sistemele sale și un aport de circa 52 de milioane de euro la bugetul de stat.
10:40
Alexandru Munteanu, prima vizită la Bruxelles: drapelul Republicii Moldova, arborat alături de cele europene # Radio Moldova
Steagul Republicii Moldova a fost arborat marți, 18 noiembrie, printre cele 28 de steaguri europene în fața Comisiei Europene, marcând prima vizită a premierului Alexandru Munteanu la Bruxelles. Vizita are loc în contextul participării șefului Executivului de la Chișinău la două evenimente europene de anvergură, dedicate viitorului Uniunii Europene și consolidării parteneriatului economic continental.
10:30
Fosta deputată Maria Albor, apropiată lui Șor, rămâne pe lista sancțiunilor UE: Instanța i-a respins solicitarea # Radio Moldova
Curtea Generală a Uniunii Europene (UE) a respins cererea fostei deputate Mariei Albot privind anularea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană în 2024, menținând restricțiile care o vizează pe apropiata condamnatului Ilan Șor. De asemenea, instanța a respins solicitarea privind achitarea unor „despăgubiri pentru daunele materiale și nemateriale pe care susține că le-a suferit” ca urmare a impunerii sancțiunilor.
10:20
Revista presei internaționale | Franța consolidează apărarea Ucrainei; UE actualizează regimul fără vize # Radio Moldova
Presa internațională semnalează tensiuni și negocieri cruciale în Europa și Ucraina, pe fondul planurilor Franței de a întări forțele aeriene ucrainene și al dezbaterilor privind finanțarea acestora prin active rusești înghețate sau alte mecanisme UE. Publicațiile străine urmăresc totodată consolidarea capacității de descurajare a Poloniei și NATO în fața actelor de sabotaj și atacurilor cibernetice, precum și avertismentele privind războiul hibrid desfășurat de Rusia în Europa.
10:00
O locuință a luat foc marți dimineață în satul Sloveanca, raionul Sângerei. Proprietarul, care a încercat să stingă incendiul de unul singur, a suferit arsuri grave și a fost internat în secția de reanimare a spitalului raional.
09:50
Peste 8.300 de voluntari din R. Moldova au plantat, pe parcursul weekendului trecut, 1.220 de milioane de puieți pe 286 de hectare. Mobilizarea a avut loc în cadrul campaniei naționale de împădurire „Generația Pădurii”.
09:40
Proceduri reluate pe piața pensiilor private: singurul administrator autorizat a contractat un depozitar eligibil # Radio Moldova
Piața fondurilor private de pensii prinde din nou contur. Primul și deocamdată singurul administrator autorizat până acum a reușit recent să reia procedurile de lansare după ce a identificat un depozitar eligibil. Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Dumitru Budianschi.
09:40
În Rusia, liderii la creșterea remunerațiilor sunt măturătorii - anume la ei, în septembrie-octombrie, a fost înregistrată cea mai semnificativă creștere anuală a veniturilor oferite. Potrivit unui studiu al platformei „Avito Rabota” analizat de RBC, nivelul mediu al salariilor pentru această profesie a ajuns la 71,8 mii de ruble pe lună, ceea ce este cu 56% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Astfel, câștigul măturătorilor a depășit deja salariul mediu al profesorilor, care, pentru ianuarie-iulie, conform Rosstat, a constituit 71,4 mii de ruble.
09:30
Oficiali europeni: „Procesul de integrare a R. Moldova a devenit aproape ireversibil”. Cristina Gherasimov: „Cele mai mari oportunități sunt astăzi acasă” # Radio Moldova
Între statele membre ale Uniunii Europene (UE) există un consens deplin privind avansarea Republicii Moldova în procesul de extindere, dar evoluția este blocată de situația Ucrainei și de poziția unui stat membru, Ungaria. Declarația a fost făcută pe 17 noiembrie de Gert Jan Koopman, director general al Direcției pentru Extindere și Vecinătate Estică a UE, în cadrul unei platforme de discuții organizate de Centrul de Politici Europene, în colaborare cu Clubul „R. Moldova - Uniunea Europeană”, desfășurate la Bruxelles.
09:10
Rusia lovește din nou Harkovul și Dnipro: o minoră ucisă și mai multe persoane rănite # Radio Moldova
O adolescentă de 17 ani a murit la spital, iar cel puțin nouă persoane au fost rănite în urma unor atacuri cu rachete lansate de forțele ruse asupra orașului Berestyn, în regiunea Harkov, au anunțat autoritățile ucrainene marți dimineață. Printre răniți se află și un băiat de 16 ani, iar șapte persoane au fost spitalizate cu traumatisme provocate de explozie. Alte două persoane au suferit reacții acute la stres, potrivit administrației regionale.
09:00
Povestea lui Danila Forov, unul din fotbaliștii care a debutat în această toamnă la echipa națională a Republicii Moldova # Radio Moldova
La echipa națională a Republicii Moldova sub comanda noului selecționer Lilian Popescu au debutat până acum 8 fotbaliști tineri. Printre aceștia se numără și Danila Forov, discipolul clubului Sheriff Tiraspol. El a jucat primul meci la prima reprezentativă luna trecută în amicalul cu România, meci în care a fost integralist. Ulterior a evoluat 81 de minute în partida cu Estonia de la Tallin din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Drumul spre prima reprezentativă a fost dificil, dar a meritat din plin tot efortul, spune fotbalistul.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.