Speleologii au descoperit cea mai mare pînză de păianjen din lume
Noi.md,
6 noiembrie 2025 19:00
Într-o peșteră sulfuroasă de la granița dintre Grecia și Albania, speleologii au descoperit o pînză de păianjen cu o suprafață de 106 metri pătrați. Aceasta a fost recunoscută ca fiind cea mai mare din lume dintre cele cunoscute.Pînza nu este o rețea continuă, ci un ansamblu de mii de împletituri mici, unite într-o structură unică. În „pătura din petice”, oamenii de știință au numărat aproxima
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 5 minute
01:30
Aplicația „Eco App Moldova”, menită să promoveze turismul sustenabil și destinațiile ecoturistice din țară, a fost lansată și testată în cadrul atelierului comunitar „Eco App pentru Turism Sustenabil în Moldova”, organizat de Oficiul Național al Turismului la Holercani, raionul Dubăsari.Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale din Mărcăuți și Ustia, membri ai Rezervaț
Acum o oră
01:00
Muzeul francez Luvru a început un audit de securitate în urmă cu zece ani, dar modernizarea recomandată nu va fi finalizată înainte de 2032.Încrederea în Luvru în ceea ce privește conservarea nenumăratelor sale opere de artă a fost subminată de un jaf în plină zi, cînd, pe 19 octombrie, patru hoți au furat bijuterii în valoare de 88 de milioane de euro, ceea ce a stîrnit dezbateri cu privire l
Acum 2 ore
00:30
China Global Television Network (CGTN) a lansat, joi, primele trei canale gratuite FAST (Free Ad-supported Streaming Television) cu acoperire mondială: CGTN Global Business, China Travel și Discovering China, scrie romanian.cgtn.com.Semnalul canalelor tv va fi emis permanent pe mai mult de zece platforme internaționale FAST, ajungînd la aproape 200 de milioane de utilizatori la nivel global. E
00:30
La granița dintre Portugalia și Spania se află neobișnuitul pod Marco, cel mai scurt pod internațional din lume.Acesta leagă municipalitatea Arronches din Portugalia de La Codosera din Spania. Lungimea sa variază între 3,2 și 6 metri, în funcție de structurile luate în considerare la măsurare.{{846097}}Cînd traversați acest pod, veți ajunge nu numai într-o altă țară, ci și într-un alt fus
00:00
Apple a decis să iasă din segmentul premium și testează în prezent primul său MacBook la preț accesibil, care ar trebui să concureze cu laptopurile ieftine cu Windows.Dispozitivul cu numele de cod J700 se află deja într-o fază incipientă de producție și este supus unor teste interne intense, iar lansarea laptopului este preconizată pentru prima jumătate a anului 2026.{{846034}}Noul MacBook
Acum 4 ore
23:30
Aparatul chinez de cercetare a planetei Marte „Tianwen-1” a urmărit cu ajutorul unei camere de înaltă rezoluție un obiect interstelar denumit 3I/ATLAS.Despre aceasta relatează Oxu.Az, citînd Administrația Spațială Națională Chineză (CNSA).Potrivit datelor furnizate de oamenii de știință, sonda se afla la o distanță de aproximativ 30 de milioane de kilometri de obiect.Fotografiile a
23:00
Vizită surpriză în Ucraina. Actrița americană Angelina Jolie a fost în orașul Herson. Acolo, Jolie a mers la o maternitate și la un spital de pediatrie.Vizita a fost marcată de un incident. Mai multe canale locale scriu că bodyguardul care o însoțea pe actriță a fost oprit la un punct de control și dus ulterior la un centru de recrutare, transmite protv.Diana Guțu Mai multe fotografii dist
23:00
Nu a mai urcat în ring din februarie. În august a suferit o operație la spate. Acum se recuperează. Și deja în decembrie va începe antrenamentele complete. Dmitri Bivol — boxer rus de origine moldovenească, campion WBA, IBF și WBO la categoria semigrea — este gata să revină. Dar nu doar de dragul de a reveni. Ci pentru o adevărată provocare.„Nu îl interesează orice fel de meciuri. Are nevoie d
23:00
Locuitorul unei comune franceze din apropierea orașului Lyon a descoperit în grădina sa lingouri și monede de aur, a căror valoare este estimată la 700 de mii de euro.Locuitorul comunei Neville-sur-Son săpa o groapă pentru o piscină cînd a descoperit comoara pe terenul său. Tot aurul era împachetat cu grijă în pungi de polietilenă.{{846349}}Administrația regională pentru cultură s-a ocupat
22:30
Guvernul de Uniune Națională al Libiei a anunțat, pe 6 noiembrie, eliberarea din arest a fiului liderului libian (în perioada 1969–2011) Muammar Gaddafi, Hannibal Gaddafi, arestat la Beirut în anul 2015.Potrivit Oxu.Az, care citează portalul de știri Lebanon 24, autoritățile libaneze l-au eliberat pe Hannibal Gaddafi, fiul regretatului lider libian Muammar Gaddafi (1942–2011), și au anulat int
22:30
Primăria Chișinău invită la o călătorie urbană plină de inspirație – „Troleibuzul Tinerilor” # Noi.md
Pe 7 noiembrie, ora 15:00, va avea loc o activitate specială din cadrul Săptămînii Tineretului la Chișinău – turul cu „Troleibuzul Tinerilor”.{{845511}}Evenimentul oferă posibilitatea de a petrece timp într-o atmosferă plină de inspirație, alături de alți tineri activi și implicați în viața comunității. Participanții vor descoperi orașul dintr-o nouă perspectivă și vor crea amintiri frumoase.
22:30
Reputatul academician al Institutului de Studii Asiatice din cadrul Universității Naționale din Singapore, Kishore Mahbubani, a subliniat, în cadrul celei de-a opta ediții a Expoziției Internaționale de Importuri (CIIE), că China este singura țară din lume care organizează o expoziție internațională dedicată importurilor - o inițiativă foarte pozitivă în sine, scrie romanian.cgtn.com.Potrivit
22:00
Stația Shaanxi a China Media Group (CMG) a fost inaugurată joi, la Xi'an, capitala provinciei Shaanxi, scrie romanian.cgtn.com.La ceremonia de deschidere au participat secretarul Comitetului de Partid al provinciei Shaanxi, Zhao Yide, precum și ministrul adjunct al Departamentului de Publicitate al Partidului Comunist Chinez și președinte al CMG, Shen Haixiong.În discursul său, Shen Haixio
22:00
Joshua este gata să-l învingă pe cunoscutul blogger. Și dacă Jake Paul nu glumește, ar trebui să înceapă să se roage # Noi.md
Anthony Joshua este fostul campion mondial la categoria supergrea. Medaliat cu aur la Jocurile Olimpice. Omul care l-a knock-out pe Klitschko și a trecut de Usyk. Și acum — probabil — va deveni următorul adversar al lui Jake Paul. Da, chiar el.Promotorul Eddie Hearn a confirmat: negocierile sînt în curs. Și dacă totul va merge bine, Joshua este gata să intre în ring.„Sîntem pregătiți”, a d
22:00
Zece blocuri vechi din Chișinău și alte orașe vor primi sprijin pentru eficiență energetică # Noi.md
Zece blocuri construite înainte de anul 2005 vor fi ajutate în elaborarea documentației tehnice de proiect, care le va permite să aplice pentru finanțări din partea Fondului Rezidențial de Eficiență Energetică (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.Cele zece blocuri, care însumează 120 de apartamente, se află în Chișinău, Bălți, Edineț, Hâncești, Cahul și Ceadâr-Lunga.
22:00
În Filipine s-a încheiat concursul „Miss Earth – 2025”. Cîștigătoarea concursului este Natalie Pushkinova din Cehia.„Miss Earth” se numără printre cele mai importante patru concursuri de frumusețe din lume, alături de „Miss Universe”, „Miss World” și „Miss International”.Acesta se desfășoară din 2001 și se remarcă prin faptul că alege patru cîștigătoare, informează Noi.md, citînd snob.
Acum 6 ore
21:30
Prima reacție a lui Cristian Botgros după citarea la audieri în dosarul morții Andreei Cuciuc # Noi.md
Cristian Botgros, nepotul renumitului dirijor Nicolae Botgros, a oferit primele declarații după ce a fost citat pentru audieri de poliție.Contactat de PRO TV, tînărul de 26 de ani a confirmat că a dat deja declarații în fața anchetatorilor, dar a refuzat să intre în detalii.{{846681}}„Astăzi am fost audiat, dar nu pot să ofer alte detalii. Ancheta va arăta ce s-a întîmplat”, a declarat Bot
21:30
Păstrează cu sfințenie tradițiile neamului: Formația "Ciocîrlia" din Rezina, la zece ani de activitate # Noi.md
La Căminul de Cultură din satul Ignăței, raionul Rezina, formația folclorică „Ciocîrlia” a sărbătorit zece ani de activitate — un deceniu de cîntec, tradiție și dragoste pentru valorile neamului nostru.Formată în anul 2015, la inițiativa regretatului Ion Jora, pe atunci director al Căminului de Cultură Ignăței, formația „Ciocîrlia” a crescut, s-a consolidat și a devenit un simbol al folclorulu
21:30
Pacienții Centrului de Sănătate Cricova vor beneficia în curînd de un aparat modern de diagnostic # Noi.md
Pacienții Centrului de Sănătate Cricova vor beneficia în curînd de investigații ultrasonografice, după ce instituția a fost dotată cu un aparat modern de diagnostic, achiziționat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.Valoarea totală a achiziției a fost de aproximativ 747 de mii lei, dintre care CNAM a alocat circa 227 de mii de lei, iar Primăria Cricova și instituția benefi
21:30
Într-o lume în care luptele încep din ce în ce mai des cu o postare pe X și se termină în comentarii, Jake Paul și Francis Ngannou au organizat o nouă rundă — nu în ring, ci pe rețelele de socializare. Și dacă înainte luptătorii schimbau lovituri, acum schimbă paragrafe.Runda întîi: Jake deschide scorulInițiatorul duelului verbal a fost, desigur, Jake Paul. Omul care odată se lupta cu blog
21:00
Deputații bulgari au votat miercuri pentru crearea unei comisii temporare care va investiga activitatea lui George Soros și a fiului său, Alexander Soros, precum și a fondurilor lor pe teritoriul Bulgariei.Pentru înființarea comisiei privind activitatea lui Soros au votat în primul rînd deputații din opoziție. În același timp, decizia a fost susținută și de o parte din deputații din blocul car
21:00
Colaborare logistică între CFM și Portul Giurgiuleşti: mărfurile vor circula mai rapid și eficient # Noi.md
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și Portul Internațional Liber Giurgiulești intensifică colaborarea pentru dezvoltarea unei legături logistice feroviare care să faciliteze transportul mărfurilor între calea ferată și port, transmite moldpres.Serghei Cotelinic, director general al CFM, a avut, pe 5 noiembrie 2025, o întrevedere cu Roman Natrașevschi, inginer-șef al Portul
20:30
Bolile cardiovasculare, urgențele neurologice, intoxicațiile și infecțiile respiratorii virale acute – sînt doar o parte dintre chemările, la care au intervenit echipele de asistență medicală urgentă din raionul Căușeni în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie.Potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din raionul Căușeni, în perioada menționată, 312 cetățeni au apelat n
20:30
Teofimo Lopez împotriva invincibilului Shakur Stevenson. Promite un KO. Este Shakur pregătit pentru o adevărată bătălie? # Noi.md
Partida dintre Teofimo Lopez și Shakur Stevenson este programată pentru 31 ianuarie. Lopez a promis că îl va trimite la podea pe adversarul său, iar Stevenson este gata să răspundă cu stil și viteză.Conform informațiilor de la BoxingScene și RingSide24, lupta dintre cei doi campioni americani — Teofimo Lopez (22–1, 13 KO) și Shakur Stevenson (24–0, 13 KO) — ar trebui să aibă loc pe 31 ianuarie
20:30
Cînd vor fi eliberate certificatele de concediu medical în Republica Moldova în format electronic? # Noi.md
Certificatul de concediu medical va fi eliberat în format digital și va putea fi accesat online.La solicitare, acesta va fi acordat și în format tipărit, însoțit de un cod QR, care va permite verificarea autenticității. Noile reguli vor intra în vigoare din 1 martie 2026, potrivit unei hotărîri a Guvernului publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite moldpres.Documentul vine să simpli
20:00
Ministrul Transporturilor din SUA, Sean Duffy, a declarat miercuri că va dispune reducerea cu 10% a numărului de zboruri în cele mai mari 40 de aeroporturi din SUA.Duffy invocă probleme de siguranță ale serviciului de control al traficului aerian, întrucît pauza în activitatea guvernului continuă deja de 36 de zile, un record.{{845939}}Acest plan radical a obligat companiile aeriene să red
20:00
Atacantul argentinian Lionel Messi a primit cheia simbolică a orașului Miami din partea primarului Francis Suarez, după discursul său la America Business Forum.„Aș dori să vă înmînez această cheie pentru tot ceea ce ați făcut pentru orașul nostru, pentru țara noastră și pentru întreaga lume a fotbalului. Vă mulțumesc”, a spus Suarez, potrivit Oxu.Az, citînd ESPN.Messi a declarat că a fos
Acum 8 ore
19:30
Xi subliniază adoptarea unor standarde înalte pentru construcția Portului de Liber Schimb Hainan # Noi.md
Președintele Chinei Xi Jinping a subliniat, joi, adoptarea unor standarde înalte pentru construcția Portului de Liber Schimb Hainan (FTP).Xi, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) și președinte al Comisiei Militare Centrale, a făcut aceste declarații în timpul audierii unui raport de lucru în Sanya, provincia insulară Hainan din sudul Chinei, privind const
19:30
În municipiul Bălți, se desfățoară cea de-a VI-a ediție a tradiționalului expo-tîrg de toamnă.Expo-tîrgul are loc în Piața „Vasile Alecsandri”, unde este prezentată o gamă largă de produse ale producătorilor locali, inclusiv produse sezoniere de toamnă.Evenimentul expozițional este organizat de Direcția Comerț a Primăriei municipiului Bălți și Filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie
19:30
Vineri, pe mai multe adrese din municipiul Chișinău, nu va fi apă la robinet, notează Noi.md.În intervalul 09:00 – 15:00, în data de 7 noiembrie, fără apă vor rămîne consumatorii din următoarele adrese:{{824742}}- str. Doina 203,203/1,Ceucari 7, comuna Grătieşti, sat Hulboaca.Stopările au loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către S.A. „Apă-Canal Chişinău”.Toţi c
19:00
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a lansat un quiz informativ și interactiv dedicat serviciilor medicale de înaltă performanță acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).Scopul acestui quiz este de a crește gradul de informare a populației despre drepturile persoanelor asigurate și despre serviciile medicale de înaltă performanță oferite grat
19:00
Într-o peșteră sulfuroasă de la granița dintre Grecia și Albania, speleologii au descoperit o pînză de păianjen cu o suprafață de 106 metri pătrați. Aceasta a fost recunoscută ca fiind cea mai mare din lume dintre cele cunoscute.Pînza nu este o rețea continuă, ci un ansamblu de mii de împletituri mici, unite într-o structură unică. În „pătura din petice”, oamenii de știință au numărat aproxima
18:30
Liga Campionilor miercuri, unde fiecare meci a fost o scenă: Osimhen – furtună, Bruges – jazz, Kairat – provocare. # Noi.md
Seara de miercuri din Liga Campionilor nu promitea afișe sonore, dar a oferit un spectacol.Galatasaray a zdrobit Ajax cu un hat-trick al lui Osimhen, Bruges a organizat un schimb de focuri cu Barcelona, iar Kairat a făcut San Siro să înghețe. „Marseille” a pierdut în final după un episod controversat, „Paphos” a cîștigat pentru prima dată în istorie, iar „Chelsea” a scăpat cu greu la Agdam. A
18:30
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu Ambasadoarea UE în Republica Moldova, Iwona Piórko # Noi.md
Guvernul va continua să acorde prioritate acțiunilor necesare pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.Angajamentul a fost reiterat de prim-ministrul Alexandru Munteanu la întrevederea cu Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko.Ambasadoarea a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru proiectele de modernizare a țării și a apreciat progresele
18:30
Cîntărețul Pașa Parfeni a fost transportat de urgență la spital, unde i s-a diagnosticat apendicită. „Nu credeam că voi ajunge să trăiesc și asta”, a scris artistul pe rețelele de socializare.„Vă salut din noul decor. Nu credeam că voi trăi și asta, dar sînt în spital cu apendicită”, a anunțat Parfeni.{{845366}}În ciuda problemelor de sănătate, artistul nu se lasă descurajat, ci dimpotri
18:00
Secretarul general al NATO a îndemnat la pregătirea pentru o „confruntare îndelungată” cu Rusia # Noi.md
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat aliații din alianță să se pregătească pentru o „confruntare îndelungată” cu Rusia.Potrivit acestuia, „pericolul reprezentat de Rusia” nu va dispărea odată cu încheierea conflictului din Ucraina.„În viitorul previzibil, Rusia va rămîne o forță destabilizatoare în Europa și în lume... Se pregătesc pentru o confruntare de lungă durată. Nu put
18:00
Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat sancțiuni în valoare totală de 50.000 de lei și patru avertizări publice pentru nerespectarea prevederilor legale privind lista serviciilor media „must carry”, adică a posturilor TV pe care toți distribuitorii de cablu sînt obligați să le retransmită și să le plaseze pe primele poziții din grila automată.În total, 27 de distribuitori de servicii media a
18:00
Consolidarea relațiilor moldo-ucrainene, discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadorul Ucrainei # Noi.md
Colaborarea bilaterală dintre Republica Moldova și Ucraina și importanța continuării acesteia în sectoare cheie a fost discutată astăzi, la întrevederea prim-ministrul Alexandru Munteanu cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Rohovei Paun. Oficialii au exprimat deschiderea pentru consolidarea dialogului politic în contextul obiectivului comun de integrare europeană, precum și pentru sus
18:00
Începînd cu 10 noiembrie, Spania va impune ținerea păsărilor domestice în spații închise în zonele cu risc ridicat, pentru a preveni răspîndirea gripei aviare.Măsurile sînt preventive și sînt luate după ce nivelul de risc a crescut în ultimele săptămîni, a declarat Ministerul Agriculturii din Spania, referindu-se la numărul crescînd de infecții în rîndul păsărilor sălbatice și domestice din Eu
Acum 12 ore
17:30
Ministerul Educației și Cercetării denunță așa-numita „Lege a Educației” adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei # Noi.md
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat după ce Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat, în ședința din 3 noiembrie 2025, așa-numita „Lege a Educației”, un act normativ care, potrivit ministerului, contravine flagrant legislației Republicii Moldova privind competențele autorităților publice centrale.Tatiana Demian Într-un comunicat oficial, MEC subliniază că doar ministerul es
17:30
Cristiano Ronaldo a pus sub semnul întrebării statutul campionatului mondial ca principal criteriu al măreției. Și a reamintit: cariera lui nu înseamnă șapte meciuri, ci douăzeci de ani în vîrf.Cristiano Ronaldo, căpitanul echipei naționale a Portugaliei, laureat de cinci ori al Balonului de Aur, cel mai bun marcator din istoria fotbalului, nu consideră că victoria la campionatul mondial ar tr
17:30
Î.M. Regia „Autosalubritate“ a achiziționat al doilea compactor BOMAG de ultimă generație, unic în Republica Moldova, pentru poligonul din Țînțăreni.Utilajul, cu o masă operațională de 37 de tone, va fi utilizat pentru compactarea eficientă a deșeurilor.Compactorul a fost achiziționat de la compania germană BOMAG FAYAT GROUP GmbH, lider mondial în domeniul tehnologiilor de echipamente pent
17:30
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a propus candidatura lui Victor Agrici pentru funcția de Secretar general al Parlamentului.Propunerea a fost înaintată Biroului permanent al Parlamentului în cadrul ședinței de astăzi.Victor Agrici este absolvent al Universității din Bologna, fiind licențiat în științe politice, dezvoltare și cooperare internațională. În prezent este consilier în Cab
17:30
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul apariției unor mesaje false distribuite prin aplicații de mesagerie instantă precum Viber, Telegram și altele. {{846310}} Persoane rău intenționate se prezintă a fi angajați ai Serviciului Fiscal de Stat și anunță contribuabilii precum că ar fi fost amendați cu suma de 20 000 lei, făcînd referire la articole i
17:30
Angajații Primăriei Chișinău și ai Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au organizat o acțiune de plantare a arborilor cu balot pe strada Ginta Latină din sectorul Ciocana.La eveniment a participat și viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, care a menționat că prin aceste acțiuni municipalitatea își propune nu doar să îmbogățească peisajul urban, ci și să contribuie la îmbunătățirea c
17:00
Chicoteli în direct, după ce deputatul Radu Marian, din Partidul Acțiune și Solidaritate, a enumerat categoriile de specialiști care cîștigă 1.000 € lunar. {{846556}}Moderatoarea emisiunii „Rezoomat” a intervenit, precizînd că există și deputați cu salarii de 25.000 de lei. „Da, iată deputații, ok. Scoatem ceea ce ne place”, i-a răspuns alesul PAS, transmite Unimedia. „sînt peste 1
17:00
Primăria Chișinău a lansat lucrările de reparație capitală a blocului sanitar din cadrul Instituției de Educație Timpurie nr. 60, din sectorul Centru al capitalei.Valoarea proiectului este de cca 90 mii lei, fondurile fiind alocate din sursele bugetului municipal.{{845974}}Intervențiile vizează modernizarea completă a infrastructurii sanitare, inclusiv înlocuirea rețelelor de apeduct și ca
17:00
În urma reevaluarii, I.P. Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța alimentelor (I.P.CNSAPSA) a primit Certificatul de acreditare cu data acreditării curente din 31.10.2025.Prin urmare, Laboratorul Controlul Calității și Siguranței Produselor Alimentare, Hrana pentru Animale, din cadrul I.P.CNSAPSA, a realizat extinderea pe grupe de produse pentru determinarea reziduurilor
16:30
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că a dat instrucțiuni armatei israeliene (Tsahal) să transforme teritoriul de-a lungul graniței Israelului cu Egiptul într-o zonă militară închisă.În consecință, instrucțiunile privind deschiderea focului vor fi modificate, în încercarea de a opri valul de contrabandă cu arme cu ajutorul dronelor în această zonă. {{840228}}În plus, m
16:00
Yuri Nikolaev este cea mai importantă legendă a televiziunii, toată lumea voia să fie ca el, pentru că nu era doar un prezentator, ci și un creator de tendințe.Despre aceasta a declarat un alt cunoscut originar din Chișinău, prezentator de televiziune, actor de teatru și film rus, cîntărețul Alexandr Oleshko, în cadrul emisiunii „Astă seară” difuzată pe „Primul canal” la 1 noiembrie și dedicat
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.