Maria Bieșu, omagiată la 90 de ani prin conferință și lansarea unei noi cărți
Noi.md,
24 septembrie 2025 09:00
Pentru prima dată, Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” include în program o conferință științifică și culturală dedicată aniversării a 90-a de la nașterea marii primadone.Evenimentul a avut loc marți, 23 septembrie, la Academia de Științe a Moldovei, unde a fost lansată și o nouă carte semnată de muzicologul Aurelian Dănilă – „Maria Bieșu. Scrieri de altă dată, viața în ro
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 30 minute
11:00
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că elevii și studenții cu drept de vot, care își fac studiile într-o localitate diferită de cea unde au domiciliul sau reședința temporară, pot participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.Aceștia vor putea vota la orice secție de votare organizată în localitatea unde își fac studiile, prezentînd actul de identitate și carnetul de elev
11:00
În seara zilei de 23 septembrie 2025, pompierii din raionul Taraclia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins un camion, transmite Noi.md.Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:17. Potrivit unor informații preliminare, incendiul s-a produs pe traseul R-32 Cahul–Taraclia, unde flăcările au afectat un autovehicul încărcat cu mai multe tone de cereale.Pentru
11:00
La alegerile parlamentare din 28 septembrie nu vor fi organizate exit-polluri. O singură companie, „Date Inteligente”, a depus cerere în acest sens, însă solicitarea i-a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală (CEC).Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că respingerea este argumentată prin „suspiciuni rezonabile” privind sursele de finanțare ale companiei, dar și motivația acest
11:00
Guvernul Republicii Moldova a decis astăzi prelungirea mandatului lui Oleg Cara la conducerea Biroului Național de Statistică pentru o nouă perioadă de cinci ani.Hotărîrea a fost aprobată de cabinetul de miniștri și anunțată de secretarul general adjunct al Guvernului, Roman Cazan.Oleg Cara se află în fruntea Biroului Național de Statistică din 2019, instituție responsabilă de colectarea,
11:00
Fostul lider politic Vladimir Plahotniuc urmează să fie adus mîine dimineață din Grecia în Republica Moldova.Ministra Justiției, Veronica Mihailov Moraru, a declarat că instituția pe care o conduce a asigurat toate pregătirile necesare privind condițiile de detenție. „Va fi deținut într-o celulă singur, conform Codului de detenție”, a precizat ministra.Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie
Acum o oră
10:30
Leul moldovenesc a mai slăbit puțin față de euro, dar a crescut față de dolar.Astfel, pe parcursul unei zile el a cedat monedei unice europene 1,65 bani, dar a cîștigat de la dolarul american 1,56 bani, transmite Noi.md.Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 24 septembrie un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,6145 lei pentru un euro (+1,65 bani) și 16,6281 lei pentru u
10:30
Vinificatorii muncesc în aceste zile la turații maxime, cînd strugurii sînt numai buni de cules. Se lucrează din zori pînă seara tîrziu și la vinăria familiei Gălușca, din Strășeni.Antreprenorul așteaptă în acest an aproape 80 de tone de poamă, iar vinul obținut urmează să ajungă pe piețele din Statele Unite și China.Sergiu Gălușca a moștenit pasiunea de a face vin de la bunici și părinți.
10:30
Ofițerii Serviciului Protecție Internă şi Anticorupție (SPIA), de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au destructurat o rețea de producere și comercializare ilegală a țigărilor în mun. Chișinău, fiind reținute 6 persoane printre care un angajat al poliției.Reținerea celor șase a fost precedată de 45 de percheziții. Acestea au
10:30
Boala fără reguli: Polarizarea, dezinformarea și manipulările electorale la alegerile din 2025 # Noi.md
De la corupția electorală și dezinformare pînă la instigarea la ură și abuzul de resurse administrative, experții constată că încălcările de la viitoarele alegeri parlamentare din Moldova nu doar repetă scenariile din trecut, ci capătă un caracter și mai amplu și mai sofisticat.Potrivit analiștilor, deși actuala campanie electorală este mai dinamică decît cea de acum patru ani, ea este însoțit
10:30
La 22 septembrie 2025, polițiștii de frontieră de la punctul Criva au reprimat tentativa unui cetățean ucrainean de 21 de ani de a introduce în Republica Moldova un microbuz cu acte neconforme, transmite Noi.md.Potrivit informațiilor Poliției de Frontieră, vehiculul, înmatriculat în Ucraina, a fost supus unui control suplimentar după ce inspectorii au avut suspiciuni privind autenticitatea dat
10:30
Procurorii cer mandate de arest pentru 30 de zile pentru 12 persoane din cele 74 reținute în data de 22 septembrie în urma unei operațiuni de amploare desfășurate pe întreg teritoriul țării privind pregătirea destabilizărilor în masă.Operațiunea a fost desfășurată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), notează Noi.md.Procurorul-șef al P
Acum 2 ore
10:00
Interpreta de muzică ușoară, Nina Crulicovschi, își serbează astăzi ziua de naștere, notează Noi.md.S-a născut la 24 septembrie în anul 1951 în regiunea Kurgan, Rusia. La vîrsta de şapte ani, împreună cu tatăl său, Nina Crulicovschi a venit la Chișinău.Absolveşte școală medie de muzică „Șt. Neaga” din Chișinău în anul 1972. În anii studenţiei, a început să cînte muzică populară în Ansamblu
10:00
Magazinele sociale "MeriȘor" vor fi închise. Mai multe companii și organizații afiliate condamnatului fugar Ilan Șor nu-și vor mai putea desfășura activitatea, după ce Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a aplicat în privința acestora interdicții.Deciziile, semnate de directorul SFS, Olga Golban, au fost publicate în ediția de astăzi a Monitorului Oficial. Astfel, restricțiile vizează companiile „D
10:00
În contextul perioadei electorale, la numărul de urgență 112 este înregistrat un număr semnificativ de apeluri care presupun situații cu tentă electorală, notează Noi.md.Aceste apeluri includ:-sesizări privind dezinformarea electorală;-altercații sau conflicte în context electoral;-amplasarea necorespunzătoare a materialelor de campanie;{{836770}}-diverse alte situații legate d
10:00
Oamenii legii au documentat activitatea unui grup infracțional specializat în contrabandă și trafic ilicit cu produse din tutun, notează Noi.md.Grupul era format din mai multe persoane cu vîrste cuprinse între 31 și 37 de ani din Chișinău și orașul Soroca.{{837958}}În urma mai multor percheziții efectuate în automobile și depozite din capitală, oamenii legii au găsit și au ridicat peste 1
09:30
Polonia își va redeschide trecerile de frontieră cu Belarus în noaptea de joi, 25 septembrie, a anunțat premierul polonez Donald Tusk.Potrivit oficialului de la Varșovia, decizia are raționamente economice și se bazează pe încheierea exercițiilor militare comune ruso-belaruse, care reduc amenințarea pentru Polonia.Totuși, Tusk a subliniat că, dacă va fi nevoie, granițele cu Belarus vor fi
09:30
Peste 30 de pescari amatori s-au aranjat recent pe malul lacului Malinovca din orașul Rîșcani, pentru a vedea cine este cel mai norocos la prins pește.La competiție au venit și familiile pescarilor, într-un cadru relaxant și plin de voie bună. Concursul a inclus pescuit la fundul apei, la plută, pentru adulți, și o probă dedicată copiilor.{{837546}}Potrivit nordnews, participanții și-au la
Acum 4 ore
09:00
Pentru prima dată, Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” include în program o conferință științifică și culturală dedicată aniversării a 90-a de la nașterea marii primadone.Evenimentul a avut loc marți, 23 septembrie, la Academia de Științe a Moldovei, unde a fost lansată și o nouă carte semnată de muzicologul Aurelian Dănilă – „Maria Bieșu. Scrieri de altă dată, viața în ro
09:00
Actrița italiană, Claudia Cardinale, un monument al cinematografiei anilor 1960, a încetat din viaţă marţi, lîngă Paris, acolo unde locuia, a anunţat impresarul ei.Actriţa s-a născut la 15 aprilie 1938, în zona La Goulette din Tunis, capitala Tunisiei. Părinţii săi au avut origini siciliene.S-a remarcat în 1957, cînd a cîştigat concursul de „Cea mai frumoasă fată” în Tunisia. Premiul a con
09:00
Pe șantierul de pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1, lucrările de reabilitare continuă, iar progresul fizic de execuție a ajuns la circa 57%.Astfel, în această etapă a proiectului, șantierul înregistrează următoarele progrese: aproximativ 90% din structura rutieră veche a fost decapată; stratul de beton asfaltic a fost așternut; podețele au fost executate în proporție de 90%; trotuar
08:30
Investiții de 8 miliarde de lei în dezvoltarea rețelelor electrice de transport, pînă în 2034 # Noi.md
Investițiile în dezvoltarea rețelelor electrice de transport vor însuma, în următorii zece ani, aproximativ 8 miliarde de lei, potrivit unui plan elaborat de întreprinderea de stat Moldelectrica și aprobat de Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), transmite IPN.Fondurile vor fi direcționate către modernizarea infrastructurii existente de tr
08:30
Škoda și DAAC Hermes inaugurează două showroomuri ultramoderne în Chișinău – unice în Europa # Noi.md
Piața auto din Republica Moldova atinge un nou nivel de performanță și design odată cu deschiderea a două showroomuri Škoda complet noi în Chișinău, construite conform celor mai recente standarde internaționale ale mărcii. Ambele locații îndeplinesc în premieră absolută pentru Europa toate cerințele noului stil corporativ Škoda, ceea ce le transformă în spații-model pentru viitoarele imple
08:30
La Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău a fost inaugurat Centrul Național de Epileptologie, complet modernizat în urma unei reconstrucții capitale.Lucrările de construcție și renovare, care vizează o suprafață totală de aproximativ 400 de metri pătrați, au fost finanțate de Ministerului Sănătății și Institutul de Medicină Urgentă, cu o investiție totală de 39 de milioane de lei.Potr
08:00
Ucraina are șanse reale să își recîștige întreg teritoriul, dacă beneficiază de sprijin militar și financiar din partea Uniunii Europene și NATO, a declarat președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, pe rețeaua sa socială. Liderul de la Casa Albă a remarcat că războiul prelungit a slăbit Rusia, atît pe plan militar, cît și economic, iar actualul context ar putea fi favorabil Kievului.„C
08:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:24 septembrie — a 267-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 98 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Cuv. Teodora din Alexandria. Sf. Cuv. EufrosinCe se sărbătorește în lume:
07:30
Vremea va fi preponderent senină, fără precipitații.Pentru astăzi, sinopticienii prognozează cer variabil.Vînt slab pînă la moderat, ziua din sud-est.Pe alocuri, în special în zonele joase, pe timp de noapte și dimineața se va forma ceață slabă.Ziua, în sudul țării aerul se va încălzi pînă la +25…+27°C, în regiunile centrale temperatura va fi de +23…+25°C, iar în nord va fi în ju
Acum 6 ore
07:00
Moldova se află în prima linie a cercetărilor fundamentale în domeniul spațial și, în ciuda tuturor greutăților și vremurilor dificile, știința națională continuă să apere cu demnitate prestigiul patriei noastre.Această opinie a fost exprimată de profesorul, diplomatul și fostul ambasador al Moldovei în China, Victor Borșevici, care se ocupă de cercetări în domeniul fizicii găurilor negre și a
06:30
Valeriu Demidețchi: „Cel mai grav lucru pe care l-au făcut autoritățile este că au împărțit cetățenii în ai noștri și ai lor” # Noi.md
Cel mai grav lucru pe care l-au făcut actuala guvernare din Moldova este că au împărțit oamenii din țară în oameni buni și oameni răi, în „ai noștri” și „ai voștri”.Această opinie a fost exprimată de cunoscutul jurnalist Valeriu Demidețchi, în cadrul emisiunii „Без галстуков” cu Alexandru Stahurschi, difuzată pe canalul de televiziune N4, relatează Noi.md.Potrivit lui, acest lucru e foarte
Acum 8 ore
05:00
Nicolae Eșanu: "Una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre este lipsa elitelor" # Noi.md
"Cred că una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre este lipsa elitelor, care să aibă inteligența și integritatea necesară, pentru a împiedica politicienii mediocri sau (și) rău intentionați, să deturneze campaniile electorale, de la dezbaterea problemelor actuale ale societății, a cauzelor acestor probleme și a programelor cu măsuri concrete pentru soluționarea acestora". De această
04:30
Cîştigătoare pentru a treia oară consecutiv, Aitana Bonmati a primit luni seara Balonul de Aur feminin.Atacanta spaniolă a trebuit să treacă Balonul de Aur prin scanerul de control al aeroportului, înainte de a se îmbarca în avion, transmite news.ro.La doar cîteva ore după ce a păşit pe covorul roşu, încă îmbrăcată în rochia de seară, Aitana Bonmati nu a întîrziat să se urce în avion cu Ba
04:30
"Am atenționat de mai multe ori că parteneriatele dintre partidele progresiste și globaliste din Republica Moldova și România, create pentru a-și oferi sprijin reciproc în scrutinele electorale, stîrnesc reacții tot mai dure". De această părere este Corneliu Popovici, fostul ministru al Educației, notează Noi.md.Potrivit lui Corneliu Popovici, "nemulțumirea nu vine doar din partea formațiunilo
03:30
Roverul autonom al NASA VIPER (acronmul de la 'Volatiles Investigating Polar Explorer Rover') va fi transportat pe Lună în 2027 de compania lui Jeff Bezos.Blue Origin, transmite duminică Space.com care preia un comunicat al Agenţiei spațiale americane."NASA este Iider in explorarea selenară mai mult decît oricînd, lar această misiune este doar una dintre multele misiuni prin care sprijinim
Acum 12 ore
02:30
Piramida, creată din sute de persoane, a avut o înălțime de 14,73 metri și a stabilit un nou record mondial.„Piramida vie” este compusă din zece niveluri și corespunde înălțimii unei clădiri cu trei etaje, a anunțat Cartea Recordurilor Guinness.Construcția a fost realizată în orașul Thane, statul Maharashtra, în timpul festivalului hindus Dahi Handi, care marchează nașterea zeului Krishna.
01:30
Tatăl lui Lamine Yamal nu s-a putut abține și ”a explodat”, după ce Ousmane Dembele a cîștigat Balonul de Aur # Noi.md
Ousmane Dembele (28 de ani), atacantul celor de la PSG, a cîștigat Balonul de Aur 2025, acordat pentru performanțele înregistrate de francez pe parcursul sezonului 2024/2025. Pe locul doi în clasamentul Balonului de Aur s-a clasat Lamine Yamal (18 ani), super-starul Barcelonei care a uimit lumea în ultimii doi ani prin prestațiile sale extraordinare la o vîrstă destul de fragedă, transmite dig
01:00
Autoritățile Indoneziei intenționează să finalizeze procesul de mutare a capitalei de la Jakarta la Nusantara pînă în 2028.Potrivit Oxu.Az, cu referire la ziarul Jakarta Globe, despre acest lucru a declarat șeful administrației prezidențiale a republicii, Muhammad Kodari.„Dacă există doar palat prezidențial, fără instituții legislative și judiciare, cum poate funcționa eficient guvernul? T
00:30
În SUA, un bărbat necunoscut, îmbrăcat în preot, a încercat să se apropie de președintele Poloniei, Karol Nawrocki.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat canalul de televiziune Polsat News.Se menționează că incidentul a avut loc în timpul slujbei la biserica din Doylestown, Pennsylvania.{{837027}}Bărbatul, îmbrăcat în sutană, dar care nu era preot, a fost scos din altar.
00:00
Un grup de locuitori din Amsterdam a decis să dea în judecată consiliul local, acuzîndu-l că nu a reușit să gestioneze creșterea numărului de turiști. Nemulțumirea vine după ce limita de 20 de milioane de nopți de cazare pe an, stabilită de consiliu în 2020, a fost depășită în ultimii trei ani, potrivit Dutch News. {{837078}}În 2024, prognozele arată aproape 24 de milioane de înnoptări
00:00
Festivalul coloanelor sonore de film „Centenarul cu lumini și umbre, parteneriatul China-Franța", a avut loc luni, la Beijing, scrie romanian.cgtn.comAcesta este unul dintre evenimentele Dialogului Imaginilor China-Franța, din cadrul Forumului de Cultură Beijing 2025.Prin intermediul muzicii și imaginilor, evenimentul marchează realizările ambelor părți în domeniul cinematografic, fiind de
23 septembrie 2025
23:30
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că Ucraina are toate șansele să-și recucerească întregul teritoriu în cadrul granițelor inițiale.„După ce am făcut cunoștință cu situația din sfera militară și economică a Ucrainei și Rusiei și am înțeles-o pe deplin, precum și după ce am văzut dificultățile economice pe care aceasta le provoacă Rusiei, consider că Ucraina, cu
23:30
Un restaurant nord-coreean s-a deschis în Moscova, consolidînd relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord. Clienții trebuie să prezinte pașaportul pentru a intra, iar cei care au vizitat Coreea de Sud sînt interziși, transmite agenția NK News. {{837756}} Recent, Vladimir Putin și Kim Jong-un au fost văzuți împreună la parada militară de la Beijing, alături de liderul chinez Xi J
23:00
Instituția de dezvoltare timpurie nr.10 „Miorița” de la Bălți este una dintre instituțiile care au beneficiat de asistență în inițiere în limba franceză, prin proiectul pilot „Sprijin pentru atractivitatea limbii franceze prin activități educaționale în învățămîntul preșcolar și în clasele bilingve francofone din ciclul primar”, implementat în anul 2024–2025, transmite Noi.md.Potrivit unui mes
23:00
Doliu în lumea teatrului din Republica Moldova. Actrița Nina Doni, una dintre cele îndrăgitele figuri ale scenei și una dintre fondatoarele Teatrului Republican „Luceafărul”, s-a stins din viață la vîrsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut instituția teatrală, scrie tv8.md.„Pentru echipa Teatrului Republican „Luceafărul” a fost o onoare și o adevărată binecuvîntare să lucreze alături de Ni
23:00
Pericolul ascuns în beciuri: IGSU avertizează asupra intoxicării cu CO₂ în timpul fermentării vinului # Noi.md
În plină perioadă a preparării vinului de casă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția cetățenilor asupra riscului de intoxicare cu dioxid de carbon (CO₂) în gospodării. Salvatorii desfășoară acțiuni de informare în întreaga țară pentru a preveni accidentele și tragediile, transmite Noi.md.Specialiștii IGSU recomandă respectarea unor reguli simple, dar esențiale
22:30
Show-ul de seară al lui Jimmy Kimmel va reveni pe 30 septembrie pe micile ecrane ale canalului american ABC.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat canalul NBC News.{{837079}}Programul a fost suspendat temporar din cauza declarațiilor prezentatorului TV cu privire la uciderea activistului conservator Charlie Kirk. Decizia de suspendare a fost criticată de personalitățile de la Hollyw
Acum 24 ore
22:00
Conform Cărții Recordurilor Guinness, există un tort care a fost preparat acum aproximativ 4200 de ani, devenind, astfel, cel mai vechi tort din lume despre care se știe.„El este format din două lipii de grîu cu lățimea de 10 centimetri, care se crede că sînt umplute cu lapte, miere și susan, ceea ce permite să fie considerat mai degrabă un tort decît pîine. Sună destul de gustos, pînă cînd îț
22:00
Înaintea deschiderii celei de-a opta ediții a Festivalului Recoltei Țăranilor Chinezi, Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, președintele Chinei și președintele Comisiei Militare Centrale, a transmis, în numele Comitetului Central al PCC, sincere felicitări și urări de bine țăranilor și tuturor celor care lucrează în domeniul agriculturii și în mediul rural, scrie romanian.
21:30
Inspectoratul General pentru Migrație a organizat două evenimente socioculturale în regiunile de Nord și Sud ale țării, menite să promoveze patrimoniul național, nmotează Noi.md.Evenimentele au fost găzduite de Muzeul de Istorie și Etnografie din municipiul Bălți și de Muzeul Ținutului Cahul din municipiul Cahul.{{828118}}Muzeul de Istorie și Etnografie din municipiul Bălți a fost gazda un
21:30
Franța va detașa un expert tehnic pe l îngă Ministerul Agriculturii din Republica Moldova, pentru a sprijini negocierile în sectorul vitivinicol și armonizarea legislației cu acquis-ul european, iar Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) va finanța proiecte de reabilitare a sistemelor de irigații, în valoare de peste 44 milioane de euro, transmite moldpres.Subiectele au fost discutate în cad
21:00
Ghețarul Griss din Elveția, cu o lungime de 5,4 km, se topește rapid, deoarece schimbările climatice grăbesc topirea fără precedent a gheții în întreaga țară.Despre acest lucru a anunțat serviciul elvețian de monitorizare a ghețarilor.{{835839}}„Este un ghețar care moare”, a declarat directorul Serviciului de monitorizare a ghețarilor din Elveția, Matthias Huss. Potrivit acestuia, grosimea
21:00
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat marți că Polonia va redeschide, săptămîna aceasta, punctele de trecere a frontierei cu Belarus, care au fost închise din cauza exercițiilor militare „Vest-2025”.Despre aceasta informează „Adevărul European”, citînd Polsat News.La deschiderea ședinței de marți a Seimului, Tusk a declarat că, împreună cu ministrul de Interne al Poloniei, a luat d
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.