ONU sprijină soluția cu două state: Israel și Palestina, fără Hamas

Radio Moldova, 13 septembrie 2025 12:10

Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri cu o largă majoritate „declarația de la New York”, care vizează reînvierea soluției cu două state, israelian și palestinian, însă a exclus fără echivoc Hamas, relatează Agerpres, cu referire la AFP și Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 15 minute
15:40
Republica Moldova va beneficia de granturi europene în valoare de circa 2,7 milioane de euro pentru a-și consolida capacitatea de reacție în fața dezastrelor. Fondurile, accesate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, vor fi investite în autospeciale, echipamente de intervenție și instruirea salvatorilor.
Acum 30 minute
15:30
Cetățenii care intenționează să meargă duminică, 14 septembrie, la Reședința prezidențială de la Condrița, pentru a participa la Festivalul Pădurilor, sunt îndemnați să opteze pentru transportul pus la dispoziție gratuit de către organizatori.
Acum o oră
15:00
Ziua 1298 a războiului. „Țeava 3.0”: trupele ruse, potrivit bloggerilor ucraineni, au folosit din nou un gazoduct pentru a pătrunde în spatele liniilor Forțelor Armate ale Ucrainei – de această dată la Kupiansk, relatează Meduza-Live.
15:00
Echipa națională de baschet masculin a Germaniei, campioană mondială în exercițiu, este la un pas de a cuceri și titlul european. „Die Mannschaft” a învins Finlanda în semifinale cu 98-86.
Acum 2 ore
14:10
Care este forma corectă a verbului A ÎNFIGE? În niciun caz "a înfinge". Spunem corect "tu înfigi", iar nu "înfingi". Dacă ne uităm la clasici, găsim întotdeauna forma corectă, chiar și la Creangă.
14:10
Militarii celui de-al treilea contingent al Armatei Naționale și-au început oficial misiunea de menținere a păcii în Liban, în cadrul Forței Interimare a Națiunilor Unite (UNIFIL). Într-o ceremonie desfășurată la baza multinațională din Shama, pacificatorii moldoveni au preluat responsabilitățile de la contingentul leton, în prezența oficialilor ONU și a partenerilor internaționali.
Acum 4 ore
13:30
Comisia Europeană a propus înlocuirea fondurilor transferate către Kiev din activele rusești cu bilete la ordin garantate de Uniunea Europeană, scrie DW, cu referire la Politico, care citează patru surse. Potrivit interlocutorilor publicației, ideea a fost discutată pe 11 septembrie, în cadrul unei reuniuni a Comisiei Europene cu reprezentanții ministerelor de finanțe ale statelor membre.
12:40
Republica Moldova va beneficia de granturi europene în valoare de circa 2,7 milioane de euro pentru a-și consolida capacitatea de reacție în fața dezastrelor. Fondurile, accesate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, vor fi investite în autospeciale, echipamente de intervenție și instruirea salvatorilor.
12:10
Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri cu o largă majoritate „declarația de la New York”, care vizează reînvierea soluției cu două state, israelian și palestinian, însă a exclus fără echivoc Hamas, relatează Agerpres, cu referire la AFP și Reuters.
Acum 6 ore
11:40
Fostul candidat la președinția Belarusului și liderul partidului „Narodnaia Hromada”, Nikolai Statkevici, eliberat de Alexandr Lukașenko pe 11 septembrie, a dispărut după ce a refuzat să plece din țară. Despre aceasta a anunțat „Radio Svoboda”, în cadrul unei conferințe de presă a foștilor deținuți politici la Vilnius. Rudele politicianului afirmă, de asemenea, că nu au nicio informație privind locul unde se află acesta, relatează The Moscow Times.
11:10
Protestul veteranilor războiului de pe Nistru; cum discursul de ură domină campania electorală; tichete de vacanță pentru salariații din Republica Moldova- sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
10:50
Vineri seara, la solicitarea Poloniei, Consiliul de Securitate al ONU a discutat încălcarea spațiului aerian polonez de către dronele rusești. În timpul ședinței, ambasadoarea SUA la ONU, Dorothy Shea, aflată în calitate de reprezentant permanent interimar, a condamnat ferm acțiunile Rusiei și a declarat că Washingtonul este pregătit să-și apere aliații din NATO, transmite serviciul rus al BBC News.
10:20
Numerele de telefon mobil ale lui Friedrich Merz, ale miniștrilor germani, ale șefilor de agenții și ale conducerii militare de vârf din Germania pot fi găsite cu ușurință pe internet. Spiegel a discutat cu un expert în securitate cibernetică din Italia, care a descoperit această scurgere inițial la politicieni italieni, iar apoi a verificat și la cei străini – inclusiv la germani. S-a dovedit că accesul la datele personale ale principalilor politicieni din Germania se poate obține în doar câteva clicuri, scrie DW.
Acum 8 ore
09:10
Republicanul Lindsey Graham și democratul Richard Blumenthal, care anterior au propus introducerea unor tarife de 500% împotriva țărilor ce cumpără resurse energetice rusești, împreună cu alți doi senatori din ambele partide, au lansat o nouă ofensivă împotriva Rusiei. Deși proiectul lor de lege vizează pedepsirea Moscovei pentru alte crime, inițiativa a fost făcută publică la doar o zi după ce drone rusești au intrat prin Belarus pe teritoriul unui stat NATO, scrie publicația The Moscow Times.
Acum 12 ore
05:50
Maria Bieșu International Opera and Ballet Festival celebrates 90 years since the birth of the legendary soprano.
Acum 24 ore
22:20
Republica Moldova a încheiat vineri, 12 septembrie, la Bruxelles, procesul de screening pe capitolul 12, cel legat de agricultură, siguranța alimentelor, politica sanitară și fitosanitară.
22:10
Federația Rusă, prin rețeaua condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, a sponsorizat masiv publicitate politică pe platformele Meta și YouTube, între 30 aprilie și 28 iulie 2025, cu scopul de a submina parcursul european al Republicii Moldova și de a destabiliza climatul politic intern. Constatarea aparține experților WatchDog.MD, Andrei Rusu și Andrei Curăraru, care au analizat reclamele politice sponsorizate în perioada menționată.
21:40
Artiști celebri din 12 țări vor participa la cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Este o ediție aniversară care marchează 90 de ani de la nașterea celebrei soprane Maria Bieșu. Festivalul se va desfășura în perioada 14 septembrie - 5 octombrie.
21:30
Violența este rezultatul unor conflicte nerezolvate și semnalul unor nevoi emoționale ignorate, iar soluția este prevenția, avertizează directoarea adjunctă a Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Tatiana Lungu, într-un interviu oferit pentru Moldova 1. Comentând un caz recent din Soroca, experta a reiterat necesitatea unei abordări integrate de educație socio-emoțională în instituții, consilierea psihologică și implicarea părinților și profesorilor pentru a preveni escaladarea acestui fenomen.
21:20
Cioburile din sticlă vor fi reciclate mai eficient în Republica Moldova. La Chișinău a fost lansată o nouă linie tehnologică, capabilă să proceseze un volum mult mai mare de deșeuri sticloase. Investiția marchează un pas important în gestionarea durabilă a deșeurilor și protejarea mediului.
21:10
Angajații din R. Moldova își vor putea petrece, începând cu anul viitor, concediile, zilele de naștere sau alte evenimente speciale în pensiunile turistice din țară, în baza tichetelor de vacanță oferite de angajatori.
20:50
Rușilor li s-a început blocarea ieșirii din țară după lansarea registrului electronic de evidență militară și transmiterea citațiilor electronice. Despre primul astfel de caz, petrecut pe 11 septembrie pe aeroportul Șeremetievo, a scris „Controlul de frontieră”, citat de publicația The Moscow Times.
20:20
Doi bărbați din Edineț și Strășeni au fost trimiși în judecată pentru omor și viol, după ce au ucis în bătaie un bărbat și, la câteva luni, unul dintre ei a agresat sexual o tânără. Cei doi locuiau într-un subsol din Chișinău împreună cu victimele.
20:10
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că răbdarea sa față de Vladimir Putin „se termină rapid”, iar Rusia ar putea fi vizată de noi sancțiuni care vor afecta sectoarele financiar și energetic ale economiei. „Ea (răbdarea) parcă se epuizează și se epuizează repede”, a declarat Trump într-un interviu pentru Fox News, citat de publicația The Moscow Times.
19:50
Ministerul Justiției a recepționat vineri, 12 septembrie, prin intermediul Biroul Național Central Chișinău Interpol, decizia de extrădare emisă de autoritățile elene în urma cererilor formulate de autoritățile abilitate privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc.
19:20
La trei ani și jumătate de la începutul a ceea ce este numit deja de mult „războiul dronelor”, pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian al Poloniei a arătat că statele NATO nu s-au pregătit încă pentru acest nou tip de război, scrie The Moscow Times.
18:50
Pe terenurile agricole din satul Ratuș, Criuleni, roșiile se culeg și în aceste zile, după ce recoltarea a început la sfârșitul lui iulie. Proprietarii unei gospodării spun că anul acesta recolta este mai generoasă, iar cumpărătorii nu se lasă așteptați - mulți vin direct la sere sau pe ogor, unii chiar ca să-și culeagă singuri tomatele. Datorită sprijinului oferit de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, fermierii au reușit să-și dezvolte infrastructura și să-și extindă afacerea.
18:20
Federația Rusă, prin rețeaua condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, a sponsorizat masiv publicitate politică pe platformele Meta și YouTube, între 30 aprilie și 28 iulie 2025, cu scopul de a submina parcursul european al Republicii Moldova și de a destabiliza climatul politic intern. Constatarea aparține experților WatchDog.MD, Andrei Rusu și Andrei Curăraru, care au analizat reclamele politice sponsorizate în perioada menționată.
18:10
Violența este rezultatul unor conflicte nerezolvate și semnalul unor nevoi emoționale ignorate, iar soluția este prevenția, susține directoarea adjunctă a Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Tatiana Lungu, într-un interviu oferit pentru Moldova 1. Comentând un caz recent din Soroca, experta a reiterat necesitatea unei abordări integrate de educație socio-emoțională în instituții, consilierea psihologică și implicarea părinților și profesorilor pentru a preveni escaladarea acestui fenomen.
18:00
Cantinele și punctele de comercializare din instituțiile de învățământ trebuie să ofere elevilor doar alimente sănătoase și echilibrate, conform listelor prevăzute în Regulamentul privind organizarea și asigurarea sănătății nutriționale a copiilor și elevilor din instituțiile de învățământ general. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a făcut publice meniuri-model elaborate pentru o perioadă de 10 zile, care trebuie respectate de instituțiile de învățământ.
18:00
Federația Rusă, prin rețeaua condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, a sponsorizat masiv publicitate politică pe platformele Meta și YouTube, între 30 aprilie și 28 iulie 2025, cu scopul de a submina parcursul european al Republicii Moldova și de a destabiliza climatul politic intern. Constatarea aparține experților WatchDog.MD, Andrei Rusu și Andrei Curăraru, care au analizat reclamele politice sponsorizate în perioada menționată.
17:50
Republica Moldova a încheiat vineri, 12 septembrie, la Bruxelles, procesul de screening pe capitolul 12, cel legat de agricultură, siguranța alimentelor, politica sanitară și fitosanitară.
17:10
Republica Moldova își trasează viitorul energetic până în 2050. Noua strategie prezentată astăzi de Ministerul Energiei, urmărește tranziția către un sistem sigur, durabil și competitiv. Scopul acesteia este decarbonizarea industriei și transporturilor, creșterea eficienței și integrarea mai profundă cu piața europeană.
16:50
Două persoane, un bărbat și o femeie, ambii cu vârste de 34 de ani, au fost găsite fără suflare la Cahul. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), trupul bărbatului a fost descoperit după miezul nopții, căzut la sol, pe o stradă din oraș, iar femeia a fost găsită ulterior într-o locuință din apropiere.
16:50
Discursurile de ură, manipularea online prin clipuri false cu tentă religioasă și folosirea resurselor administrative în campania electorală sunt principalele provocări pentru scrutinul din 28 septembrie. Experții avertizează că aceste practici pot influența percepțiile alegătorilor și subliniază necesitatea unor măsuri ferme din partea autorităților.
16:40
Autoritățile de la Varșovia au respins declarația președintelui SUA, Donald Trump, potrivit căreia dronele rusești ar fi putut ajunge pe teritoriul Poloniei din greșeală.
16:20
Tensiuni între locatarii unui bloc și un restaurant din capitală. Oamenii acuză reprezentanții localului de la parter că le invadează casele cu un miros persistent de mâncare. Deși problema durează de un an, discuțiile pe cale amiabilă nu au adus niciun rezultat. Administratorul restaurantului promit că vor instala un sistem de ventilație.
Ieri
15:50
Rusia continuă atacurile cu drone și rachete asupra Ucrainei, vizând mai multe regiuni și provocând pierderi de vieți omenești și distrugeri semnificative. În regiunea Sumî au fost confirmate trei decese.
15:40
O Moldovă în Uniunea Europeană - o speranță care prinde contur în gândurile multor cetățeni, mai ales în pragul alegerilor parlamentare. Ce așteptări au oamenii de la viitor și cât de mult cred în drumul european? Echipa Moldova 1 a mers în satele din raionul Strășeni pentru a afla direct de la ei ce așteaptă de la acest scrutin, cât de informați sunt și dacă mai cred în schimbare.
15:10
Maestrul Gheorghe Urschi este internat la Institutul de Medicină Urgentă (IMU) din Chișinău. Familia umoristului susține că starea acestuia este gravă și solicită transferul către o altă instituție medicală. Reprezentanții instituției medicale nu interzic transferul și recomandă externarea pacientului, însă afirmă că rudele maestrului nu ar fi de acord.
15:10
Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, 12 septembrie, în audiență pe președinta Maia Sandu, în Palatul Apostolic din Cetatea Vaticanului. Întrevederea a fost urmată de discuții la Secretariatul de stat al Sfântului Scaun cu cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, și arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, responsabil pentru raporturile cu statele și organizațiile internaționale.
15:00
Angajații din R. Moldova își vor putea petrece, începând cu anul viitor, concediile, zilele de naștere sau alte evenimente speciale în pensiunile turistice din țară, în baza tichetelor de vacanță oferite de angajatori.
14:40
Circa 30 de spitale publice din întreaga țară au fost dotate cu echipamente de sterilizare a instrumentarului medical, în valoare de peste 45 de milioane de lei. Evenimentul de inaugurare a sistemelor de sterilizare a avut loc astăzi, 12 septembrie, la Institutul de Medicină Urgentă.
14:30
Una dintre cele mai importante cântărețe ale Rusiei, Alla Pugaciova, a oferit primul său mare interviu de după plecarea din țară, jurnalistei Ekaterina Gordeeva. Tema principală: plecarea din Rusia la scurt timp după începutul războiului și atitudinea sa față de ceea ce se întâmplă. Totuși, pe parcursul celor peste trei ore și jumătate de discuții, Pugaciova a vorbit și despre cei dragi, despre politicieni din diferite epoci, despre soți și relații. De asemenea, artista a vorbit despre cântecele sale și despre ceea ce dorește să lase în amintirea celor care, de-a lungul vieții, au iubit-o sau au detestat-o.
14:10
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri să prelungească cu încă șase luni sancțiunile impuse persoanelor și entităților legate de războiul Rusiei în Ucraina. Decizia a fost anunțată de Danemarca, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, printr-o postare pe platforma X, scrie Reuters.
14:10
Un partid politic și două blocuri electorale ar accede în Parlament, în rezultatul unor alegeri parlamentare. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de Institutul Republican Internațional (IRI).
14:00
Unul dintre liderii Blocului electoral „Alternativa”, Mark Tkaciuk, este invitat de veteranii războiului de la Nistru să le explice ce planuri de „federalizare” are pentru R. Moldova și le va promova, dacă va ajunge în Parlament după alegerile parlamentare din 28 septembrie. Invitația a fost lansată vineri, 12 septembrie, de către veterani, după ce Tkaciuk și-a exprimat regretul că fostul lider comunist, Vladimir Voronin, nu a semnat, în 2003, „Memorandumul Kozak”. Mark Tkaciuk susține, la rândul său, că declarațiile sale ar fi fost interpretate greșit.
13:10
Cel puțin 78 de cazuri de discurs de ură, instigare la discriminare sau alte forme de manifestare a intoleranței, care au fost vizualizate de peste 830 de mii de ori pe rețelele de socializare, au fost raportate de Promo-LEX de la începutul campaniei pentru parlamentarele din 28 septembrie. Dintre acestea, 41 de cazuri au fost răspândite prin intermediul aplicațiilor mobile.
12:00
Decizie inedită a Federației Internaționale de Fotbal Asociații. FIFA a aprobat un transfer după încheierea perioadei de mercato! Plecarea lui Aymeric Laporte de la Al-Nassr Er-Riad la Athletic Bilbao a fost aprobată, deși termenul-limită a expirat pe 1 septembrie. Fundașul central a fos înregimentat de clubul din Țara Bascilor și a semnat cu un contract valabil până în vara anului 2028.
12:00
O femeie din Republica Moldova care voia să participe la un eveniment din Palatul Parlamentului al României a fost prinsă vineri dimineață la filtrul de securitate de la intrare cu șase cuțite. Informația a fost confirmată de surse judiciare și din Parlamentul român pentru HotNews.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.