Trump așteaptă mai multe acorduri comerciale în timpul summitului G7

Noi.md, 16 iunie 2025 16:30

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că așteaptă finalizarea mai multor acorduri comerciale înainte de încheierea summitului Grupului celor șapte în Canada.Despre aceasta informează CNN, scrie „Adevărul European”.Trump a declarat că mai multe acorduri comerciale noi sînt aproape gata.„Uitați, avem acordurile noastre comerciale. Tot ce trebuie să facem este să trimitem scrisorile.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
23:30
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că a avut o discuție cu președinta Maia Sandu, în luna ianuarie.„Cînd i-am spus că nu am de gînd să îmi dau demisia sau să-mi asum unele eșecuri care nu erau ale mele personale, pentru că eu consideram că ceea ce făceam era în interesul țării și în beneficiul Procuraturii Anticorupție, aceasta mi-a spus că au instrumente pentru a
23:30
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că după ce a demisionat de la PA a plecat din Republica Moldova, pentru că „totul s-a încheiat într-un mod așa de urît”, încît asta a făcut-o să se urce „în avion” și să meargă în Statele Unite ale Americii.Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Gheorghe Gonța.{{820194}}„Cînd mi-am dat demisia, pe 19 februarie
23:30
Echipele canine reprezentante a Poliției de Frontieră au participat, în perioada 09–13 iunie, la un atelier internațional de instruire, notează Noi.md.Tematica principală a atelierului de instruire a fost direcționată pe tacticile moderne de căutare a armelor și munițiilor în diverse contexte operaționale, avînd scopul de fortificare a capacităților reprezentanților statelor participante în do
Acum o oră
23:00
Un studiu asupra planetei Pluto a dezvăluit că ceața de mare altitudine din atmosfera planetei pitice îi controlează clima. Noile date oferă indicii despre cum era atmosfera Pămîntului în trecutul îndepărtat.Astronomii care utilizează Telescopul Spațial Webb au confirmat o teorie existentă și au descoperit un nou tip de climă pe Pluto, care nu există nicăieri în sistemul solar. Studiul este pu
Acum 2 ore
22:30
"Găsirea bunăstării poporului urmează să fie cea mai mare sarcină a noastră. Trebuie să ne gîndim la ceea ce gîndește poporul, să fim îngrijorați de ceea ce îngrijorează poporul", scrie romanian.cgtn.comDe la Al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping a efectuat de mai mult de 100 de vizite și inspecții în diferite locuri din țară, inclusiv în ateliere, fabrici, zone
22:30
Inspectorii de mediu din raionul Taraclia, în colaborare cu reprezentanții Sectorului Poliției de Frontieră, au desfășurat recent acțiuni de informare și control în zonele frecventate de pescari, notează Noi.md.Scopul principal al acestor razii a fost prevenirea încălcărilor legislației de mediu, prin sensibilizarea cetățenilor cu privire la normele legale ce reglementează activitățile de pesc
22:00
Întîlnirea dintre Rusia și SUA privind eliminarea „factorilor de iritare” din relații a fost anulată la inițiativa părții americane, a declarat purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.Pe 10 iunie, ambasadorul rus la Washington, Alexandr Darchiev, a declarat că, în cadrul consultărilor din aprilie, părțile au decis să transfere negocierile ulterioare privind „factori
22:00
Unii economisesc pentru a-și cumpăra o casă sau o mașină, alții pun bani deoparte pentru pensie sau pentru a achiziționa un obiect de consum mai mare, cum ar un sistem ''home cinema''.Pentru locuitorii din Germania, economisirea pentru o vacanță este prioritatea principală, transmite luni agenția DPA. Un studiu realizat de portalul pentru compararea prețurilor Idealo, pus la dispoziția DPA în
Acum 4 ore
21:30
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski intenționează să se întîlnească cu președintele american Donald Trump, iar unul dintre principalele subiecte de discuție va fi furnizarea de arme.Despre aceasta relatează RBC-Ucraina cu referire la declarația șefului statului ucrainean la o conferință de presă cu președintele Austriei, Alexander van Der Bellen.Șeful statului ucrainean a fost rugat
21:30
În zilele de weekend salvatorii au avut o intervenție mai neobișnuită de salvare a unui pui de lebădă rămas blocat într-o plasă de pescuit, notează Noi.md.Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 iunie pe suprafața unui bazin acvatic situat pe Șoseaua Muncești 795 din municipiul Chișinău.{{817008}}La fața locului, au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. În scurt timp, salvat
21:00
"O adevărată sărbătoare a familiei și tradițiilor în satul Horești! La Festivalul Dinastiilor de Familie s-au adunat oameni din toată țara pentru a păstra ceea ce ne face mai puternici: valorile familiale, rădăcinile, respectul pentru cei în vîrstă și legătura dintre generații". Postarea a fost făcută în rețelele sociale de către Irina Vlah, președinta partidului "Inima Moldovei" și fostul bașcan
21:00
Oamenii de știință australieni au monitorizat, în premieră, călătoria epică a unui exemplar tînăr de egretă care a zburat fără oprire din Australia pînă în Papua Noua Guinee în aproximativ 38 de ore, transmite luni agenția Xinhua. {{815590}}Cu ajutorul emițătoarelor GPS, cercetătorii au monitorizat 18 exemplare tinere de egretă - 10 de egretă mare și opt din specia Ardea plumifera - în tim
20:30
Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut marți, la Astana, o convorbire cu președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, scrie romanian.cgtn.comXi Jinping a declarat că relațiile bilaterale au trecut prin încercările schimbărilor internaționale, fiind dezvolate permanent și ridicate la un nou nivel. China dorește să se alăture părții kazahe pentru a consolida prietenia tradițională bilater
20:30
În perioada 9-15 iunie, intervenția ambulanței a fost chemată pentru 14310 persoane, notează Noi.md.Din numărul total de chemări - 442 nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale. După acordarea asistenței medicale urgente 5998 pacienți au fost transportați la spital.{{819205}}În perioada menționată, ambulanța a fost chemată pentru persoanele cu următoarele urgențe: cardiova
20:30
Cunoscutul pompier din Moldova, Dumitru Polșcin, a împărtășit lecții importante de viață și sfaturi înțelepte pe care i le-a dat inteligența artificială în timpul unei discuții cu aceasta.Dumitru Polșcin a spus că seara, în timpul serviciului, uneori „comunică” cu ChatGPT - inteligența artificială, care știe și își amintește totul despre el, toate suișurile și coborîșurile sale."Și iată că
20:00
Forțele aeriene israeliene au lansat un nou val de atacuri aeriene asupra centrului Iranului.{{820128}}Israelul a atacat garnizoana militară din partea de vest a Teheranului - capitala Iranului.După cum relatează Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat agenția de știri Fars.Date despre răniți sau victime deocamdată nu există.
20:00
Numărul accidentelor rutiere este în creștere în Republica Moldova. În primele cinci luni ale anului curent, au fost raportate aproximativ 750 de cazuri sau cu 4% mai mult față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Național de Securitate Publică.Acestea s-au soldat cu 59 de decese, în scădere cu 10 la sută, iar 850 de persoane au fost traumatizate, transmit
20:00
Compania italiană OLM intenționează să lanseze rachete suborbitale de pe insula Sardinia începînd din 2026.În luna mai, compania a primit aprobarea din partea Forțelor Aeriene și a Ministerului Apărării din Italia de a testa motorul cu oxigen-metan al rachetei Starlight la baza militară Salto di Quirra de pe insulă.{{819806}}În cazul unei testări reușite, care ar trebui să se desfășoare pe
Acum 6 ore
19:30
Primăria Chișinău anunță că pentru anul de studii 2025–2026 mai sînt disponibile 1836 de locuri în clasa I în cadrul a 102 instituții publice din Capitală.Locurile sînt distribuite astfel: Sectorul Botanica – 513 locuri Sectorul Rîșcani – 451 locuri Sectorul Buiucani – 319 locuri Sectorul Ciocana – 277 locuri Sectorul Centru – 266 locuriPerioada suplimentară de admitere est
19:30
Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților din Chișinău a marcat doi ani de activitate, notează Noi.md.Lansat pe 26 aprilie 2023, acest Centru a devenit un punct de referință pentru educația a peste 10.000 de chișinăuieni.Rezultate în doar doi ani de activitate:• 6.000 beneficiari direcți ai activităților educaționale;• 5.000 ore academice realizate;{{818961}}• peste
19:00
Škoda Moldova anunță reduceri exclusive de până la 5.000€, pentru automobilele noi, an fabricație 2024, în stoc. Disponibilitate imediată!Škoda Moldova și compania DAAC Hermes informează clienții și partenerii că o gamă extinsă de automobile noi, cu anul de fabricație 2024, este disponibilă în stoc, cu livrare imediată.În cadrul acestei campanii speciale, sunt oferite discountu
19:00
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sînt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis pînă la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului.Ministerul spune că a lansat un birou virtual, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, care oferă servicii de informare turiştilor din Israel prin canale digitale, disponibile atît în e
19:00
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a venit cu clarificări privind întîrzierea proiectului de creare a Centrului cultural „Eugen Doga”, lansat împreună cu celebrul compozitor. Edilul susține că inițiativa a avut la început susținerea Guvernului, însă în timp au apărut piedici care nu țin de Primărie.„Inițiativa de a crea Centru cultural „Eugen Doga”, a fost lansată de mine împreună cu Ma
18:30
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat într-o conversație telefonică cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, că Ankara este pregătită să devină mediator în negocierile privind încetarea rapidă a conflictului cu Israelul și revenirea la negocieri privind programul nuclear iranian. Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a comunicat administrația liderului turc în urma discuț
18:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 17 iunie vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.17.06.2025 Chişinău, sectorul Botanica, com. Băcioi: com. Băcioi: str. 31 August 1989, Acad. Sergiu Rădăuţanu, Aeroport,
18:00
Moscheile, staţiile de metrou şi şcolile vor servi drept adăposturi pentru populaţia iraniană în faţa atacurilor israeliene, începînd de duminică seara, a anunţat purtătoarea de cuvînt a guvernului."Moscheile sînt unul dintre adăposturile pentru populaţie şi staţiile de metrou vor fi deschise în această seară", a declarat Fatemeh Mohajerani la televiziunea de stat, adăugînd că şi şcolile sînt
18:00
Moldovenii consideră corupția prin utilizarea finanțării guvernamentale la nivel național drept una dintre cele mai grave probleme din țară.Cel puțin așa arată datele sondajului realizat de International Republican Institute (IRI).Astfel, potrivit moldovenilor care au răspuns la întrebările din sondaj, costul vieții, salariile înalte, veniturile mici și corupția sînt cele mai importante pr
18:00
Primăria Chișinău informează că, în perioada 9 – 15 iunie, Regia „Exdrupo a realizat mai multe acțiuni de întreținere a infrastructurii municipale, notează Noi.md.Astfel, au continuat lucrările de reabilitare la Șoseaua Hîncești, executînd asfaltări cu stratul de egalizare pe tronsonul Lech Kaczynski – Miorița.Pe strada Constantin Stere, a fost frezat carosabilul și așternut primul strat d
Acum 8 ore
17:30
Rusia va cere Ucrainei să distrugă armele furnizate de Occident, va fi necesară garantarea reducerii și utilizării acestora, a declarat pentru Izvestia adjunctul ministrului rus de Externe, Alexandr Grușko."Desigur, toate aceste surplusuri trebuie distruse. Toți algoritmii internaționali sînt cunoscuți. Ele (armamentele. - n.r.) trebuie reduse și utilizat garantat", a declarat Grușko.Acest
17:30
În Republica Moldova, în ianuarie-aprilie 2025, exporturile de mărfuri au însumat 1 miliard 077,1 milioane de dolari, valoare mai mică cu 11,3% comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2024.Potrivit Biroului Național de Statistică, în primele 4 luni ale anului 2025, exportul de mărfuri autohtone a constituit 843,5 milioane USD (78,3% din totalul exporturilor), în scă
17:30
În Ucraina au fost returnate încă 1.245 de cadavre ale victimelor care, potrivit părții ruse, aparțin cetățenilor ucraineni, în special militari.Acest lucru a fost comunicat de RBC-Ucraina, citînd Comitetul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război.Această etapă a fost ultima din cadrul acordurilor de repatriere încheiate la Istanbul. În total, în baza acestui acord, în Ucra
17:00
Iranul, care a început războiul cu Israelul, nu intenționează să-l încheie, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe al Republicii Islamice, citat de Iran International.„Am început un război acerb și [noi] îl vom continua cu forță”, a declarat purtătorul de cuvînt, adăugînd că apelurile fa'[ de Iran la reținere sînt „prostii”.Anterior, pe 15 iunie, CNN, citînd oficiali am
16:30
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că așteaptă finalizarea mai multor acorduri comerciale înainte de încheierea summitului Grupului celor șapte în Canada.Despre aceasta informează CNN, scrie „Adevărul European”.Trump a declarat că mai multe acorduri comerciale noi sînt aproape gata.„Uitați, avem acordurile noastre comerciale. Tot ce trebuie să facem este să trimitem scrisorile.
16:30
Polițiștii de frontieră au contracarat o tentativă de scoatere ilegală din țară a unei substanțe suspecte, în timpul controlului de nivel doi efectuat la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Costești, transmite Noi.md.Incidentul a fost înregistrat pe sensul de ieșire din țară, în momentul în care cîinele de serviciu „Ary” a semnalat prezența unor substanțe suspecte asupra unui conațional, pas
16:00
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a transmis ultimul raport privind evaluarea externă a unui judecător de la Curtea de Apel Centru, notează Noi.md.Raportul se referă la judecătorul Ion Bulhac, care, potrivit concluziilor Comisiei, nu a promovat evaluarea integrității.Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să analizeze rezultatele evaluării și să decidă asupra acceptării sau re
16:00
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” continuă procesul de optimizare a structurii și a procesului de producție. Pînă la finele anului curent 21 din cele 71 de stații feroviare, urmează a fi transformate în puncte feroviare de oprire.Specialiștii au studiat și analizat logistica operațiunilor de transport de marfă pe linia de cale ferată din țară și au stabilit, că o parte din infr
16:00
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a criticat dur lipsa de cooperare din partea consilierilor municipali PAS și PSRM, în contextul nevotării Proiectului bugetului municipal pentru anul 2025.„Nevotarea Proiectului bugetului municipal pentru anul 2025 nu este nimic altceva decât rea-voință. În loc să își asume responsabilitatea, consilierii PAS și PSRM fie părăsesc sala, fie ignoră subiec
Acum 12 ore
15:30
Vicepreședintele Parlamentului și liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, împreună cu fostul ministru de interne, Pavel Voicu, au declarat astăzi într-un briefing de presă că au sesizat Procuratura Generală, Oficiul Avocatului Poporului și reprezentanțele diplomatice acreditate în Republica Moldova, în legătură cu acțiunile ilegale ale forțelor de ordine împotriv
15:30
Peste 3850 de abateri ale Regulamentului circulației rutiere admise de către participanții la trafic, în weekend, transmite Noi.md.Cele mai frecvente:{{819239}}53 de conducători au fost găsiți la volan în stare de ebrietate;1840 de șoferi au depășit regimul de viteză;376 au ignorat marcajele sau indicatoarele rutiere;123 nu au respectat semnalul roșu al semaforului;408 au f
15:30
Bărbatul care a încercat să forțeze cordonul MAI la Marșul Pride, ținînd un copil în brațe, urmează să fie identificat și tras la răspundere.Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de către ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Mariana Bețivu.Potrivit reprezentantei poliției, în legătură cu incidentele constatate pe 15 iunie, au fost pornite cîteva procese c
15:30
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a retras certificatele de atestare profesională pentru mai mulți specialiști implicați în construcția blocului de locuit din orașul Durlești, afectat de incendiul din 16 mai 2025.Decizia a fost luată de Comisia de atestare din cadrul MIDR, în urma unei ședințe în care s-au analizat concluziile Inspectoratului Național pentru Supraveghe
15:30
Specialiștii corporației americane Boeing au sosit în orașul indian Ahmedabad pentru a analiza circumstanțele prăbușirii avionului Boeing 787-8 Dreamliner al companiei Air India la 12 iunie.Avionul Boeing 787-8 Dreamliner prăbușit fusese supus unei deserviri tehnice complete în iunie 2023. {{819771}}Următorul control era programat pentru decembrie 2025, notează Noi.md cu referire la calibe
15:30
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost alertat în zilele de 13 și 15 iunie în legătură cu două incidente grave, în care copii au căzut de la înălțime (etaj).Aceste incidente grave atrag din nou atenția asupra importanței supravegherii copiilor și a securizării ferestrelor și balcoanelor.Recomandări pentru părinți și îngrijitori: Nu lăsați copiii nesupravegheaț
15:00
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că, în baza Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 89 din 02.06.2025, se lansează apelul V de depunere a cererilor de solicitare a subvenției pentru plata directă în sectorul zootehnic.Cererile vor fi depuse în perioada 23 iunie – 8 august 2025, notează Noi.md.{{818949}}Apelul pentru depunerea ce
15:00
Utilizatorii de telefonie mobilă din Moldova vor putea să comunice cu cei din țările Uniunii Europene la același preț ca pe teritoriul Moldovei, începînd cu 1 ianuarie 2026.Va fi posibil datorită obținerii regimului „roaming ca acasă”, aplicat în UE. Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a precizat că este pentru prima dată cînd o țară din afara Spațiulu
15:00
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova (MAE) informează cetățenii moldoveni aflați în Statul Israel că, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune , este recomandată părăsirea teritoriului Statului Israel pe perioada desfășurării conflictului.Autoritățile moldovene monitorizează îndeaproape evoluțiile din teren și mențin contactul permanent cu partenerii interna
15:00
Ministerul Agriculturii a inițiat un nou proiect de Hotărîre de Guvern, cu privire la prelungirea regimului de licențiere pentru importul de cereale și oleaginoase pînă la sfîrșitul anului 2025.Proiectul este public și poate fi consultat aici: https://particip.gov.md/.../anunt-privind-initierea.../14660."Așteptăm propuneri și opinii pînă pe 26 iunie: cancelaria@maia.gov.md; tudor.sclifos@m
15:00
Un copil de 2 ani a fost internat în spital, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuit de la Botanica. Potrivit oamenilor legii, tragedia a avut loc pe data de 13 iunie.Contactați de UNIMEDIA, responsabili din cadrul spitalului Ignatenco, au declarat că micuțul a suferit mai multe traumatisme, inclusiv și o contuzie cerebrală.„În dimineața zilei de 13 iunie, poliția a fost
14:30
În decursul weekendului, carabinierii au intervenit prompt în două situații în care persoane aflate în dificultate au necesitat ajutor medical de urgență, transmite Noi.md.Astfel, în stația de transport de pasageri „Calea Ieșilor” a fost observată o persoană de sex masculin, în vîrstă de aproximativ 55 de ani, aflată la sol și prezentînd sîngerări.{{819664}}La fața locului, prin intermediu
14:30
Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță sinteza activităților subdiviziunilor sale, desfășurate săptămîna trecută. Astfel, în urma perchezițiilor efectuate într-un dosar de corupere electorală, a fost ridicat peste 1 000 000 de lei de la persoane afiliate unei fundații din Federația Rusă, inclusă în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și afiliată unor partide politice.Totodată, două cazur
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.