Schimbare de ultim moment la Vatican. Trupul Papei Francisc va fi mutat
Noi.md,
23 aprilie 2025 10:00
Trupul Papei Francisc va fi mutat miercuri în Bazilica Sfîntul Petru, unde credincioșii îi pot aduce un ultim omagiu înaintea funeraliilor, la care sînt așteptați Donald Trump și alți lideri mondiali.Francisc, un reformator revoluţionar, a murit luni la vîrsta de 88 de ani în urma unui accident vascular cerebral şi a unui stop cardiac, punînd capăt unei domnii de 12 ani, adesea turbulente, în
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 30 minute
17:00
Ministra Justiției spune cînd ar putea fi făcute publice rezultatele anchetei în cazul aplicării Legii amnistiei # Noi.md
Rezultatele anchetei în cazul aplicării Legii amnistiei ar putea fi gata în două săptămîni.Un anunț în acest sens a fost făcut de Veronica-Mihailov Moraru. În cadrul anchetei, inițiată de Ministerul Justiției pe 11 aprilie, după ce au apărut bănuieli de abuzuri și nereguli în eliberarea unor deținuți condamnați pe viață, este verificată activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor, p
17:00
Primăria Chișinău anunță inițierea procesului de reabilitare a Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt”, unul dintre cele mai emblematice spații verzi din centrul Capitalei, transmite Noi.mdÎn acest sens, vor fi organizate consultări publice privind proiectul de renovare, care vor avea loc luni, 6 mai, în cadrul Preturii sectorului Buiucani, cu începere de la ora 17:00.Persoanele intere
17:00
Ministerul Educației și Cercetării a realizat un sondaj național cu privire la implementarea reglementărilor referitoare la utilizarea telefoanelor mobile în instituțiile de învățământ. La sondaj au participat 1 146 de școli primare, gimnazii și licee din toate raioanele, municipiile și din UTA Găgăuzia.Obiectivele acestor reglementări au fost consolidarea disciplinei în școli și susținerea un
Acum o oră
16:30
Sâmbătă, 12 aprilie, Chișinăul a fost gazda celui mai mare eveniment sportiv pentru copii – Kids Chișinău Half Marathon by OM, un maraton care a adunat sute de copii, de la 4 ani în sus. Acesta nu a fost doar un simplu eveniment sportiv, ci o inițiativă valoroasă pentru promovarea sportului în rândul celor mici și a unui stil de viață activ și sănătos. Anul acesta, la eveniment s-a al
16:30
Sute de militari din Franța au cerut divulgarea datelor privind implicarea țării în conflictul din Ucraina.Potrivit Oxu.Az, despre aceasta a declarat pentru Radio Sud șeful asociației Place d'Armes, fostul căpitan de jandarmerie, Jean-Pierre Fabre-Bernadac.{{810457}}Se menționează faptul că scrisoarea deschisă cu solicitarea corespunzătoare a fost transmisă șefilor celor două camere ale Pa
16:30
Cu ocazia celei de-a 16-a ediții a Zilei limbii chineze a Organizației Națiunilor Unite, China Media Group (CMG) a preluat inițiativa în stabilirea mecanismului „Parteneriatului global de comunicare în limba chineză”, în colaborare cu principalele instituții mass-media chineze din străinătate și cu platformele de comunicare aferente.În total, 88 de parteneri au participat la activitatea „Ferme
16:30
Un grup de oameni a organizat, astăzi, un protest în fața Guvernului. La scurt timp, de ei s-au apropiat mai multe echipaje de poliție, solicitîndu-le să prezinte autorizația care le permite să-și instaleze corturile în Piața Marii Adunări Naționale.Manifestanții s-au plîns, într-un video postat pe rețele, că sînt împiedicați să-și desfășoare acțiunea și au spus că nu pleacă pînă nu iese să di
16:30
Fostul deputat Alexandru Slusari atrage atenția asupra asemănărilor dintre acțiunile actualei guvernări pas și cea din perioada regimului Plahotniuc, în special în contextul măsurilor sociale anunțate astăzi, 23 aprilie înainte de alegeri, transmite Noi.mdÎntr-un comentariu public, Slusari face o paralelă cu perioada în care activa alături de PAS în blocul ACUM, amintind promisiunile de reform
Acum 2 ore
16:00
Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că reuniunea miniștrilor de externe din SUA, Ucraina, Franța, Marea Britanie și Germania nu a avut loc miercuri deoarece "nu a fost posibilă apropierea pozițiilor" cu privire la unele chestiuni.Cuvintele lui Peskov sînt citate de postul de radio Mayak, informează Европейская правда.{{810454}}Peskov a comentat amînarea discuțiil
16:00
În anul 2026, creștinii vor sărbători Paștele la două date diferite, în funcție de confesiunea religioasă. Abia peste trei ani, în anul 2028, Paștele va avea loc în aceeași dată.Paștele Catolic va fi celebrat pe 5 aprilie 2026, în timp ce Paștele Ortodox va avea loc pe 12 aprilie 2026, la o săptămînă distanță, transmite adevarul.ro.{{674618}} Anul acesta, Paștele ortodox și cel catolic au
16:00
Vacanța de Paște a elevilor se desfășoară pînă pe 28 aprilie, oferind un prilej ideal pentru odihnă, timp petrecut în familie și activități recreative, transmite Noi.mdPentru ca această perioadă să fie una liniștită și fără incidente, Primăria Municipiului Chișinău a lansat un set de recomandări adresate părinților, copiilor și comunității.Recomandări pentru părinți și comunitate:
15:30
Bucuria soarelui de primăvară și a vremii calde nu a durat mult - la sfîrșitul săptămînii meteorologii prognozează o răcire bruscă a vremii.Temperatura aerului poate scădea cu pînă la 10 grade Celsius. Sînt așteptate ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, iar pe alocuri chiar înghețuri, relatează Noi.md.{{809989}}Temperaturile nocturne vor scădea pînă la +2°C, iar cele diurne nu vo
15:30
Pe 27 aprilie, Republica Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat.Purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, a afirmat că drapelul de stat este simbolul care ne unește și a îndemnat cetățenii să arboreze cu mîndrie tricolorul, transmite moldpres.„27 aprilie este o dată marcantă în calendarul Republicii Moldova, este Ziua Drapelului național. Omagiem simbolul care ne unește pe toți
15:30
Persoanele care nu au acumulat stagiul minim de cotizare necesar pentru pensia de vîrstă nu pierd complet sprijinul statului.Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că acestea pot beneficia de o alocație socială echivalentă cu 50% din pensia minimă garantată.Pentru a obține pensia pentru limită de vîrstă, solicitantul trebuie să îndeplinească două condiții esențiale: să atingă vî
Acum 4 ore
15:00
Khaidarli Khalikov, fost consilier prezidențial în Kîrgîzstan, anunțat în căutare internațională de către autoritățile de la Bișkek și reținut în R. Moldova, ar putea primi azil în țara noastră.Asociația Promo-LEX a anunțat că miercuri, 22 aprilie, Curtea de Apel Centru a respins cererea de apel depusă de Inspectoratul General pentru Migrație (IGM). Prin această decizie, Curtea de Apel a confi
14:30
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiga, a declarat că vizita delegației ucrainene la Londra a început cu o întîlnire cu miniștrii britanici al apărării și al afacerilor externe.Despre acest lucru Sibiga a scris în rețeaua de socializare X, transmite Европейская правда.Sibiga a confirmat că a sosit la Londra împreună cu șeful Biroului Prezidențial, Andrii Ermak, și ministrul Apărării
14:30
După o perioadă marcată de mici ieftiniri, prețurile la carburanți încep să crească din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile tarife valabile pentru joi, 24 aprilie 2025, transmite Noi.mdConform informațiilor prezentate de ANRE, prețul benzinei va crește cu 4 bani, iar motorina se va scumpi cu 3 bani.Astfel, un litru de benzină va costa 22,17 lei,
14:30
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a zguduit miercuri Istanbulul, a anunţat Autoritatea pentru managementul dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD), transmite Reuters.Seismul a avut loc la ora 12.49 și a fost resimțit puternic în multe districte din regiunea Marmara. Cutremurul a avut magnitudinea 6,02 și s-a produs la o adîncime de 10 km, a informat Centrul German de
14:30
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță o creștere importantă a încasărilor din impozitul pe venit din salariu în primele trei luni ale anului 2025 – cu 17,6% mai mult față de aceeași perioadă din 2024.Autoritatea fiscală subliniază că această creștere se datorează acțiunilor de conformare voluntară și forțată, dar și eforturilor continue de combatere a fenomenului muncii „la negru” și a plățilo
14:30
Comisia Europeană a amendat Apple cu 500 de milioane de euro și Meta cu 200 de milioane de euro # Noi.md
Comisia Europeană a dat miercuri primele amenzi în temeiul Regulamentului privind piețele digitale (Digital Markets Act - DMA), sancționînd giganții tehnologici Apple și Meta pentru încălcarea noilor norme digitale ale UE.Apple a primit o amendă de 500 de milioane de euro pentru încălcarea normelor regulamentului privind magazinele de aplicații, în timp ce Meta a primit o amendă de 200 de mili
14:00
După o perioadă marcată de mici ieftiniri, prețurile la carburanți încep să crească din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile tarife valabile pentru joi, 24 aprilie 2025, transmite Noi.mdConform informațiilor prezentate de ANRE, prețul benzinei va crește cu 4 bani, iar motorina se va scumpi cu 3 bani.Astfel, un litru de benzină va costa 22,17 lei,
14:00
Noi modificări în domeniul eficienței energetice, pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili Guvernul a aprobat, astăzi, mai multe modificări ce vizează domeniul eficienței energetice și al auditului energetic, care vin să sprijine consumatorii vulnerabili și să fortifice controlul auditului energetic.Mai exact, au fost actualizate prevederile referitoare la vulnerabilitatea energetică, cri
13:30
Vicepreședintele american JD Vance a declarat că SUA a propus Rusiei și Ucrainei un acord de pace care prevede schimbul unor teritorii și înghețarea conflictului aproximativ pe liniile actuale de contact.Despre acest lucru a anunțat agenția Bloomberg, scrie „Европейская правда”.Vicepreședintele SUA a menționat că atît Ucraina, cît și Rusia vor trebui să renunțe la unele teritorii pe care fie
13:30
Acuzații grave în privința lui Klaus Schwab, cel care a fost timp de peste cinci decenii figura emblematică a Forumului Economic Mondial de la Davos.Klaus Schwab, în vîrstă de 87 de ani, fondatorul celebrului eveniment de la Davos, este investigat de propria organizație, după apariția unei scrisori anonime în care se vehiculează existența unor abateri financiare și etice comise de Schwab și so
Acum 6 ore
13:00
Denis Șova despre vînzarea Portului Giurgiulești: Cetățenii Republicii Moldova trebuie să cunoască ce se întîmplă # Noi.md
Portul Internațional Liber Giurgiulești – unica ieșire a Republicii Moldova la mare – trebuie să fie folosit ca element de dezvoltare a exportului și importului și să lucreze, în primul rând, în interesul cetățenilor noștri, nu al structurilor străine.Declarația a fost făcută de Denis Șova, consilier municipal la Chișinău din partea Partidului Nostru, membru al Comisiei pentru buget, economie
13:00
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat raportul Comisiei de evaluare externă în privința magistratului Alexandru Spoială, judecător la Curtea de Apel Centru. Decizia a fost luată în ședința din 23 aprilie 2025.Potrivit CSM, în urma examinării raportului prezentat de Comisia de vetting, s-a constatat că judecătorul Spoială a promovat evaluarea externă. Această decizie reprezintă u
13:00
Vizita în Malaezia a președintelui Chinei, Xi Jinping, a condus la ridicarea la un nou nivel a relațiilor bilaterale în multiple planuri, a declarat premierul malaezian Anwar Ibrahim, într-un interviu acordat China Media Group și canalului de știri internaționale al Asia Digital Media Group din Maleazia.Anwar a arătat că parteneriatul cu China a adus câștiguri țării sale.Păstrarea deschide
13:00
Peste 3.000 de persoane au fost evacuate în comitatul Ocean din statul american New Jersey din cauza unui incendiu de pădure cu o suprafață de aproape 3.500 de hectare.Despre acest lucru a anunțat canalul de televiziune ABC6 cu referire la datele serviciului de pompieri al statului.{{810223}}"Un incendiu de vegetație violent în comitatul Ocean, New Jersey, a închis șoseaua Garden State și
12:30
Surse: Moldova ar putea deschide primul cluster din cadrul negocierilor cu UE înaintea Ucrainei # Noi.md
Dacă Ungaria va continua să blocheze deschiderea clusterelor în negocierile de aderare a Ucrainei la UE, Moldova, care a început negocierile în același timp cu Ucraina și este, de asemenea, gata să deschidă clusterul 1 "Fundamente" ("Fundamentals"), ar putea o facă acest lucru mai devreme.Despre acest lucru au declarat corespondentului Европейская правда doi membri ai corpului diplomatic de la
12:30
Peste 230.000 de persoane vor beneficia de un sprijin financiar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște, suma totală alocată fiind de 470 de milioane de lei, informează Noi.md cu referire la Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei.Astfel, familiile cu copii cu vîrsta de pînă la cinci ani, inclusiv cele aflate peste hotare, vor primi cîte 1.500 de lei.În același timp, copiii cu diz
12:30
Președintele american Donald Trump a anunțat că Washingtonul va reduce tarifele vamale pentru bunurile din China, însă nivelul taxelor nu va fi zero.„145% este foarte mult, iar nivelul nu va rămâne atât de ridicat”, a declarat Trump, adăugând că taxele „vor fi reduse semnificativ”, dar nu vor ajunge la zero. Totodată, liderul american a promis că va fi „foarte amabil” cu Beijingul și că nu va
12:30
Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede punerea în circulație a unor noi modele de pașapoarte și documente de călătorie, adaptate la standardele internaționale de securitate.Potrivit autorităților, schimbarea vine ca răspuns la noile cerințe ale Organizației Internaționale a Aviației Civile, care vor deveni obligatorii începând cu 1 ianuarie 2026. Noua generație de pașapoarte moldov
12:30
Denis Șova despre vânzarea Portului Giurgiulești: Cetățenii Republicii Moldova trebuie să cunoască ce se întîmplă # Noi.md
Portul Internațional Liber Giurgiulești – unica ieșire a Republicii Moldova la mare – trebuie să fie folosit ca element de dezvoltare a exportului și importului și să lucreze, în primul rând, în interesul cetățenilor noștri, nu al structurilor străine.Declarația a fost făcută de Denis Șova, consilier municipal la Chișinău din partea Partidului Nostru, membru al Comisiei pentru buget, economie
12:30
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndeamnă cetățenii să manifeste responsabilitate și să respecte măsurile de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorii Paștele Blajinilor, anunță Noi.mdOamenii sînt rugați să mențină curățenia și să respecte regulile antiincendiare pe teritoriul cimitirelor, în special în timpul efectuării lucrărilor de igienizare a mormintelor.Astfel
12:00
Președinții Franței și Marii Britanii sînt "deschiși scenariului" în care Ucraina ar accepta să recunoască pierderea unor teritorii în cadrul unui posibil acord privind soluționarea conflictului.Despre acest lucru a anunțat The Wall Street Journal (WSJ) cu referire la surse din cercurile diplomatice ale celor două țări.{{810454}}În același timp, sursele au menționat că Londra și Parisul co
12:00
Întîlnirea miniștrilor de Externe programată la Londra pentru discutarea unui eventual acord de pace în Ucraina a fost amînată și transformată în runde de negocieri oficiale, dar care se vor desfășura cu ușile închise, fără accesul mass-mediei, a anunțat Ministerul de Externe al Regatului Unit, citat de The Guardian.Inițial, la discuții urmau să participe șefii diplomației din Marea Britanie,
12:00
După scăderea din luna ianuarie, economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere a producției industriale în februarie 2025. Totuși, potrivit economistului Vladimir Golovatiuc, în spatele acestei îmbunătățiri se ascunde un aspect important.Creșterea de 1,2% în industrie, afirmă el, este cauzată în principal de majorarea tarifelor în anumite sectoare care funcționează pe baza plăților efec
11:30
Ofițerii Direcției Combaterea criminalității organizate și cei ai Direcției urmărire penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut patru bărbați și o femeie care au lipsit de aproximativ 7 milioane lei mai mulți vîrstnici ademeniți „să investească” în criptomonede.Primele din cele nouă victime cu vîrste cuprinse între 65 și 80 de ani au fost înșelate începînd din 2023. Persoanele
11:30
FSB a suprimat în Rusia activitatea unui fost angajat al Serviciului de Securitate al Moldovei # Noi.md
FSB a suprimat în Rusia activitatea fostului angajat al Serviciului de Informații și Securitate al Moldovei, Dumitru Rusnac.Despre acest lucru a relatat presa rusă.Potrivit FSB, angajatul serviciilor moldovenești de securitate avea scopuri de informații și subversive. Acest lucru a fost confirmat în urma unei examinări cu poligraful a persoanei reținute. Rusnac a fost expulzat din Rusia și
11:30
Pensia minimă va fi majorată pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani # Noi.md
Începând cu 1 mai 2025, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minima majorată, în valoare de 3300 de lei, transmite Noi.mdO hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.Prin această măsură, Guvernul susține persoanele care au desfășurat o activitate de muncă îndelungată în domenii precum educația,
Acum 8 ore
11:00
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că este deschis unei întîlniri cu președintele american Donald Trump, cu prilejul funeraliilor Papei Francisc, care vor avea loc sîmbătă la Vatican, scrie hotnews.ro.„Da, mi-aș dori, sînt pregătit. Suntem mereu pregătiți să ne întîlnim cu partenerii noștri din Statele Unite”, a spus Zelenski, într-un briefing de presă, potrivit AFP.
11:00
Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura mun. Bălți anunță despre efectuarea mai multor percheziții, la Bălți și la Chișinău, într-un dosar de delapidare a averii străine, săvîrşită de două sau mai multe persoane cu folosirea situaţiei de serviciu care a cauzat daune în proporţii considerabile.Cauza a fost pornită în urma unei sesizări care vizează acțiunile pretins ilegale ale fostu
11:00
Ofițerii Direcției Combaterea criminalității organizate și cei ai Direcției urmărire penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut patru bărbați și o femeie care au lipsit de aproximativ 7 milioane lei mai mulți vîrstnici ademeniți „să investească” în criptomonede.Primele din cele nouă victime cu vîrste cuprinse între 65 și 80 de ani au fost înșelate începînd din 2023. Persoanele
10:30
Locuitorii de pe mai multe străzi din Capitală rămîn astăzi, 23 aprilie, fără apă potabilă la robinete, anunță Apă-Canal Chișinău, citat de Noi.mdPotrivit Apă-Canal Chișinău, sistările au loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate.Așadar: Pe bd. Moscova, 8-10 (inclusiv cu fracţii); M. Costin, 18/2. În intervalul 13:00 – 17:00, este posibilă deconectarea energiei electrice, un
10:30
(Sfîrșit. Începutul citiți pe 22.04.2025)Vor înlocui tehnologiile moderne mîinile bijutierilor? Poți confecționa o sabie dintr-o agrafă? Care este adevărata temperatură a metalului înfierbîntat? În ce măsură s-au răspîndit rădăcinile moldovenești în tehnica japoneză mokume-gane? La aceste și multe alte întrebări a răspuns artistul bijutier Serghei Lutohin, într-un interviu pentru portalul noi.
10:30
Miniștrii de Externe ai Marii Britanii, SUA, Franței, Germaniei și Ucrainei nu se vor mai întîlni la Londra în cadrul negocierilor planificate anterior privind soluționarea pașnică a conflictului din Ucraina.Potrivit Noi.md, care citează Sky News, în locul întîlnirii la nivel înalt vor participa alți oficiali de rang înalt. De asemenea, este așteptată o întrevedere bilaterală între ministrul u
10:00
Părintele Gheorghe Novicov: SUA s-au izbit de un zid ideologic, cînd au fost respinse toate valorile creștine # Noi.md
Părintele Gheorghe Novicov a comentat în cadrul emisiunii „Без галстуков” motivele pentru care în ultimii ani societatea americană se orientează tot mai mult spre viziuni mai conservatoare. Potrivit preotului, acest lucru se întîmplă pe fundalul dezamăgirii față de ideologia anterioară, care respingea fundamentele creștine.El a remarcat că catastrofele și crizele cu care se confruntă societate
10:00
Trupul Papei Francisc va fi mutat miercuri în Bazilica Sfîntul Petru, unde credincioșii îi pot aduce un ultim omagiu înaintea funeraliilor, la care sînt așteptați Donald Trump și alți lideri mondiali.Francisc, un reformator revoluţionar, a murit luni la vîrsta de 88 de ani în urma unui accident vascular cerebral şi a unui stop cardiac, punînd capăt unei domnii de 12 ani, adesea turbulente, în
10:00
Marcelo Moretti, preşedintele clubului argentinian San Lorenzo, a fost filmat în timp ce încasa 25.000 de dolari în timpul unor întâlniri cu mama unui jucător recrutat pentru a juca la echipele de juniori ale clubului.Acuzat de corupţie, el se află în centrul unui scandal, în timp ce unii dintre apropiaţii săi încearcă să vorbească despre o simplă donaţie.În emisiunea sa de investigaţie „T
09:30
Armata israeliană a anunțat miercuri că o rachetă a fost trasă din Yemen spre Israel și 'foarte probabil a fost interceptată cu succes', notează AFP.Lansarea rachetei a declanșat sirenele de alertă antiaeriană la Haifa și în alte cîteva localități din nordul Israelului. 'Un interceptor a fost lansat în direcția rachetei, care foarte probabil a fost interceptată cu succes', a indicat armata pe
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.