Carnea de miel este la mare căutare înainte de Paște

Radio Moldova, 16 aprilie 2025 07:00

Forfotă mare la stânile din țară. Carnea de miel este la mare căutare înainte de Paște. Ciobanii susțin că nu duc lipsă de clienți, iar oamenii spun că la stână pot obține un preț mai bun. Mai mult, își pot alege singuri mielul pe care vor să-l aibă pe masa de sărbătoare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 2 ore
13:10
Două focare de Pestă Porcină Africană (PPA) au fost confirmate în Republica Moldova în perioada 3–15 aprilie 2025. Unul dintre cazuri a fost depistat la porci domestici în localitatea Rădenii Vechi, raionul Ungheni, iar celălalt – la nouă cadavre de mistreți, în Lozova, raionul Strășeni.
13:00
Mai multe categorii de burse pentru elevi și studenți vor fi indexate cu 4,6 la sută, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de Guvern. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a precizat că este vorba de bursele de performanță și speciale, cele de studii și de merit pentru studenții din învățământul superior, elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar, dar și cele de învățământ din domeniul militar și ordinii publice.
12:50
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, cu 10 voturi „pentru”, raportul pozitiv al Comisiei Vetting în privința judecătoarei Angela Braga de la Curtea de Apel Chișinău – Centru. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 16 aprilie, iar conform legislației în vigoare, magistrata urmează să fie reevaluată o singură dată.
12:30
Polonia a trecut de jumătatea mandatului său rotativ în fruntea Consiliului European, altfel zis cele șase luni ale „președinției UE”, și va fi urmată, în a doua jumătate a anului, de Danemarca. Ambele țări sunt pro-ucrainene, cu guverne de dreapta, doresc continuarea sprijinirii Kievului și caută menținerea sau chiar înăsprirea sancțiunilor impuse Rusiei. Pentru asta, trebuie găsită o posibilitate de a ocoli, în mod legal, vetoul previzibil al Ungariei lui Viktor Orbán.
Acum 4 ore
11:50
Deputata Olesea Stamate a anunțat că se retrage din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), însă își va păstra mandatul și va activa în continuare ca deputat neafiliat. Decizia a fost făcută public printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
11:50
Rada Supremă a Ucrainei a votat, pentru a 15-a oară, în favoarea prelungirii legii marțiale și a mobilizării generale. Decizia a fost luată pe 16 aprilie, iar regimul va fi valabil încă 90 de zile, până la 6 august 2025, a anunțat deputatul Iaroslav Jeleznîiak.
11:30
Deputata Olesea Stamate a anunțat că se retrage din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), însă își va păstra mandatul și va activa în continuare ca deputat neafiliat. Decizia a fost anunțată public printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
11:00
Republica Moldova va primi, cel mai probabil, sisteme de apărare antiaeriană în baza unor ajutoare nerambursabile, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit oficialului, procesul este într-o fază avansată de discuții, iar decizia finală este așteptată în următoarele zile.
10:30
Publicațiile internaționale urmăresc evoluția războiului din Ucraina, relatând despre reacția ambiguă a Statelor Unite față de recentele atacuri rusești asupra Ucrainei. Pe acest fundal, Rusia se confruntă nu doar cu dificultăți militare și economice, ci și cu o izolare tot mai accentuată, potrivit articolelor din presă. Între timp, Georgia se confruntă cu probeme interne grave, pe fundalul revoltei în masă față de actuala guvernare pro-rusească.
Acum 6 ore
10:20
Patru jurnaliști ruși au fost condamnați marți de un tribunal din Moscova la câte 5 ani și jumătate de închisoare după ce au fost găsiți vinovați că au lucrat pentru organizația interzisă a regretatului lider al opoziției Alexei Navalnîi, transmite Reuters.
10:00
Vizita secretarului general al NATO la Chișinău, combaterea corupției electorale, digitalizarea serviciilor publice, dar și fenomenul eroziunii eoliene a solurilor sunt câteva dintre subiectele reflectate de publicațiile naționale.
09:20
Un atac cu drone lansat de Rusia asupra orașului-port Odesa de la Marea Neagră, în noaptea de marți spre miercuri, a rănit trei persoane, a provocat incendii și a avariat locuințe și infrastructură civilă, au anunțat autoritățile din regiunea de sud a Ucrainei, scrie Reuters.
Acum 8 ore
08:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat marți, 15 aprilie, declarațiile emisarului special al președintelui SUA, Steven Witkoff, referitoare la cele cinci teritorii ucrainene ocupate de Federația Rusă, pe care oficialul american le-a numit un factor-cheie în negocierile de pace cu Rusia, scrie DW.
08:00
În ajunul Paștelui produsele de la una dintre cele mai mari întreprinderi de panificație, care vor ajunge pe mesele de sărbătoare ale moldovenilor, au fost sfințite. Cozonacii, checurile sau panettone sunt doar câteva dintre deliciile care pot fi procurate din magazine. Potrivit reprezentanților combinatului de panificație, prețurile la produse au fost majorate.
07:50
Guvernul Statelor Unite a decis să anuleze finanțarea pentru 139 de programe internaționale, în valoare totală de 214 milioane de dolari, printre care și un grant de 2 milioane de dolari destinat Republicii Moldova. Decizia a fost aprobată de secretarul de stat american Marco Rubio și a intrat în vigoare marți, 15 aprilie, conform publicației The Washington Free Beacon, citată de DW.
07:20
Polonia a trecut de jumătatea mandatului său rotativ în fruntea Consiliului European, altfel zis cele șase luni ale “președinției UE”, și va fi urmată, în a doua jumătate a anului, de Danemarca. Ambele țări sunt pro-ucrainene, cu guverne de dreapta, doresc continuarea sprijinirii Kievului și caută menținerea sau chiar înăsprirea sancțiunilor impuse Rusiei. Pentru asta, trebuie găsită o posibilitate de a ocoli, în mod legal, veto-ul previzibil al Ungariei lui Viktor Orbán.
07:00
Forfotă mare la stânile din țară. Carnea de miel este la mare căutare înainte de Paște. Ciobanii susțin că nu duc lipsă de clienți, iar oamenii spun că la stână pot obține un preț mai bun. Mai mult, își pot alege singuri mielul pe care vor să-l aibă pe masa de sărbătoare.
Acum 12 ore
01:40
Show în Liga Campionilor. Atât Paris Saint-Germain, cât și FC Barcelona s-au calificat în semifinale, însă ambele echipe au tremurat pentru calificare. Aston Villa și Borussia Dortmund au părăsit competiția cu capul sus.
Acum 24 ore
23:10
Gruparea condusă de Viorel Cojocaru va juca în premieră în careul de ași, după ce a eliminat în dublă manșă pe Fotbal Club Municipal Ungheni, formație dintra-a doua divizie a fotbalului moldovenesc. După ce partida-tur jucată deasemeni la Nisporeni s-a încheiat cu scorul de 3:3, meciul manșei a doua nu a fost la fel de spectaculos. Mijlocașul de 19 ani Fabian Pezga a marcat singurul gol în minutul 47 cu o lovitură de cap.
22:00
Un copil de nouă ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tractor. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de 15 aprilie, în satul Cărpineni din raionul Hâncești.
22:00
Echipa națională de fotbal în sală a Republicii Moldova a ratat orice șansă de a juca la Campionatul European de anul viitor. Chiar dacă au câștigat ultima partidă din Main Round, scor 5:1 în deplasare cu selecționata Turciei, discipolii lui Vladimir Vusatîi s-au clasat pe locul 3 în grupa a 3-a.
21:30
Forfotă mare în satele din nordul țării. În această zi, de Marțea Mare, oamenii au făcut curățenie prin gospodării și la biserică înainte de Paște. Tradiția este păstrată și în satul Zastînca din raionul Soroca.
20:30
Reprezentanți din Ucraina, Marea Britanie, Franța și Turcia participă marți și miercuri, la Ankara, la o întrunire privind securitatea pe Marea Neagră, după un potențial acord de încetare a focului, transmite Reuters. Ministerul Apărării de la Ankara a precizat anterior că oficiali de la Moscovei nu vor fi prezenți.
20:30
Decizia recentă a Curții Constituționale, potrivit căreia procurorul autonomiei nu mai poate fi numit de Adunarea Populară a stârnit reacții negative la Comrat. Legislativul regional s-a întrunit într-o ședință extraordinară, în care, după mai multe ore de dezbateri și schimburi de replici, aleșii locali au decis să se așeze la masa discuțiilor cu responsabilii de la Chișinău.
20:20
Vizită istorică la Chișinău. Miniștrii de externe ai Republicii Moldova și Marocului, Mihai Popșoi și Nasser Bourita, au semnat, marți, mai multe acorduri pentru a întări cooperarea bilaterală în domenii precum comerțul, cultura și diplomația. Vizele pentru pașapoarte diplomatice au fost abolite.
19:40
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat marți, 15 aprilie, o vizită în Ucraina. Acesta a vizitat orașul Odesa, care a fost atacat recent de drone rusești și a purtat o discuție cu președintele Volodimir Zelenski, menționând că va sprijini în continuare poporul ucrainean.
19:40
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat în tranzit în țara noastră, după care s-a deplasat în Ucraina.
19:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat în tranzit în țara noastră, după care s-a deplasat în Ucraina.
19:00
Agenția Proprietății Publice (APP) a inițiat procesul de reorganizare a Căii Ferate din Moldova (CFM). Directorul general al APP, Roman Cojuhari, a precizat că a început să elaboreze un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens.
19:00
O sectă cu viziuni extremiste, apărută recent în Republica Moldova, a ajuns în vizorul oamenilor legii. Cultul pseudo-religios este condus de o familie din localitatea Stolniceni, Hâncești, și ar număra peste 500 de membri. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, organele de drept au vizitat această familie, iar până în prezent, nu au fost identificate riscuri sau pericole pentru cetățeni.
19:00
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat marți, 15 aprilie, o vizită în Ucraina. Acesta a vizitat orașul Odesa, care a fost atacat recent de drone rusești și a purtat o discuție cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
18:40
Procurorii critică amendamentul la Legea bugetului de stat care prevede majorarea valorii de referință pentru calculul salariilor de la 2.850 la 3.000 de lei, începând cu 1 iulie. Consiliul Superior al Procurorilor și Procuratura Generală consideră măsura „insuficientă” și cer o ajustare salarială reală, în conformitate cu prevederile constituționale și rata inflației.
17:50
Organele de forță își intensifică activitatea de combatere a corupției electorale odată cu apropierea alegerilor parlamentare. Peste 6.000 de persoane au fost deja sancționate contravențional pentru implicare în scheme de acest gen și influențare a alegerilor și referendumului din 2024. Dintre acestea, doar 3% au fost contestate, a anunțat astăzi șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. În același timp, experții susțin că multe persoane au acceptat mită electorală fără să conștientizeze consecințele ulterioare. Totodată, aceștia menționează că înăsprirea sancțiunilor este o soluție, însă nu poate curma fenomenul în totalitate.
17:10
O sectă cu viziuni extremiste, apărută recent în Republica Moldova, a ajuns în vizorul oamenilor legii. Cultul pseudo-religios este condus de o familie din localitatea Stolniceni, Hîncești, și ar număra peste 500 de membri. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, organele de drept au vizitat această familie, iar până în prezent, nu au fost identificate riscuri sau pericole pentru cetățeni.
17:00
Mai mulți preoți și cetățeni din Republica Moldova au participat, în ultimele luni, la pelerinaje organizate în Rusia, Serbia și Ierusalim, o parte dintre ele fiind finanțate de organizația „Evrazia”, entitate sancționată internațional pentru rolul în destabilizarea Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, dar și de Inspectoratul General al Poliției.
15:00
Republica Moldova riscă efecte economice grave din cauza noilor tarife impuse de administrația Trump în cadrul politicii comerciale „America First”, atrage atenția Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). Într-un raport publicat recent, UNCTAD solicită Statelor Unite să excludă cele mai mici și sărace economii, inclusiv Republica Moldova, de la aplicarea tarifelor suplimentare, pe care le consideră disproporționate și inutile din punct de vedere economic.
15:00
Un copil de nouă ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tractor. Tragedia a avut loc în după amiaza zilei de 15 aprilie, în satul Cărpineni din raionul Hîncești.
14:50
Una din legendele fotbalului mondial, bulgarul Hristo Stoicikov a ajuns în Republica Moldova. Fostul star al Barcelonei și laureat al Balonului de Aur promovează educația prin fotbal în școli și, astfel, vizitează diferite instituții de învățământ și terenuri de joc din diverse localități ale țării.
14:50
Un copil de nouă ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tractor. Tragedia a avut loc în după amiaza zilei de 15 aprilie, în satul Cărpineni din raionul Hîncești.
Ieri
13:50
Comisia Națională de Examene a aprobat lista celor 91 de Centre de bacalaureat pentru sesiunea din acest an, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.
13:20
Republica Moldova riscă efecte economice grave din cauza noilor tarife impuse de administrația Trump în cadrul politicii comerciale „America First”, atrage atenția Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). Într-un raport publicat recent, UNCTAD solicită Statelor Unite să excludă cele mai mici și sărace economii, inclusiv Republica Moldova, de la aplicarea tarifelor suplimentare, pe care le consideră disproporționate și inutile din punct de vedere economic.
13:10
Agenția Proprietății Publice (APP) a inițiat procesul de reorganizare a Căii Ferate a Moldovei (CFM). Directorul general al APP, Roman Cojuhari, a precizat că a început să elaboreze un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens.
13:00
Unul dintre deținuții eliberați din detenție la începutul acestui an, Dorin Sușițchi, a fost reținut de polițiști, după ce Curtea de apel Bălți a anulat încheierea primei instanțe. Acesta a ajuns pe mâna oamenilor legii în timp ce intenționa să-și ridice pașaportul străin.
12:20
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, prestate de Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din orașul Fălești. Noile tarife vizează în special consumatorii casnici, în timp ce prețurile pentru agenții economici rămân neschimbate.
12:10
Rusia intensifică o campanie de dezinformare care vizează Republica Moldova, încercând să proiecteze imaginea falsă a unei implicări directe a Chișinăului în războiul din Ucraina. Acțiunile se încadrează într-o strategie mai amplă de agresiune hibridă, menită să destabilizeze și să influențeze percepțiile electoratului și opinia internațională, avertizează experții.
11:50
Ungaria a adoptat luni, 14 aprilie, un amendament care vizează restrângerea în continuare a דרעפתורילור persoanelor LGBT. Premierul naționalist, Viktor Orban, care în martie a promis „o mare curățenie de Paște” împotriva rivalilor săi, pe care i-a acuzat că sunt niște „ploșnițe” si a adoptat și un text care atacă cetățenii cu dublă naționalitate , considerați „trădători ai națiunii”.
11:40
Peste 6.000 de persoane au fost deja sancționate contravențional pentru implicare în schema de corupere electorală și influențare a alegerilor și referendumului din 2024. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, acestea fac parte dintr-un grup de peste 140.000 de persoane vizate inițial în cadrul unor cauze penale.
11:40
Un autobuz de rută internațională Belgorod Dnestrovsk – Chișinău a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 15 aprilie 2025, pe drumul de centură din orașul Anenii Noi. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:19, iar la fața locului a intervenit prompt o echipă de pompieri.
11:00
Cantinele școlare care urmează să înceapă alimentarea gratuită a elevilor din clasele a cincea – a noua vor fi modernizate. Despre lansarea programului în acest scop a comunicat ministrul Educației, Dan Perciun. În cadrul Bugetului +Plus, care urmează să fie votat în Parlament în a doua lectură joi, vor fi alocate 200 de milioane de lei. Potrivit ministrului, în peste o mie de școli din toată țara vor ajunge până în luna septembrie resursele necesare pentru a se pregăti de alimentarea elevilor.
10:40
Mai multe publicații au în vizor vizita efectuată la Chișinău de președinta Parlamentului Letoniei, Daiga Mieriņa și mesajul pe care aceasta l-a adresat cetățenilor RM. Decizia curții Constituționale privind numirea procurorului-șef al autonomiei găgăuze, dar și semnarea unui memorandum de înțelegere privind reluarea conexiunii feroviare Prut – Fălciu, sunt alte subiecte abordate de presă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.