File din trecut: Crearea NATO și impactul său asupra securității globale
UNIMEDIA,
4 aprilie 2025 09:10
Pe 4 aprilie, tratatul de pace din 1459 și asasinarea lui Martin Luther King Jr. în 1968 au marcat momente cruciale în istorie.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum câteva minute
11:20
(live) Parlamentul, în ședință: Proiectul Legii Curții Constituționale, care include sancțiuni disciplinare pentru magistrații CC, pe masa deputaților # UNIMEDIA
Deputații se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 13 proiecte, printre care și cel cu privire la Curtea Constituțională, care prevede și sancțiuni disciplinare pentru magistrații CC, inclusiv ridicarea mandatului de judecător.
Acum câteva minute
11:00
Guvernul organizează 5 concerte în diasporă, în luna mai: Licitația de peste 3,5 mil. lei, câștigată de Asociația condusă de mama deputatului PAS, Radu Marian. Reacția parlamentarului # UNIMEDIA
Guvernul organizează un turneu cultural pentru diasporă, care va debuta pe 9 mai, în România, cu un spectacol muzical dedicat Zilei Europei și va continua în Germania, Franța și Italia. Licitația pentru concerte, anunțată de Cancelaria de Stat, a fost câștigată de Asociația Muzical-Corală, condusă de mama deputatului PAS, Radu Marian - Elena Marian, care a fost singurul participant. Solicitat de UNIMEDIA, parlamentarul a venit cu o reacție.
Acum câteva minute
10:50
(video) Cadou extravagant de Paşte. Louis Vuitton lansează o geantă comestibilă din ciocolată. Preţul i-a uimit pe cei interesaţi # UNIMEDIA
Paşte cu stil şi gust! Celebra casă de modă Louis Vuitton surprinde cu o inovaţie, am putea spune, delicioasă: O geantă complet comestibilă! Exteriorul este din ciocolată neagră cu 70% cacao, în timp ce mânerele şi fermoarul sunt din ciocolată cu lapte în proporţie de 40 de procente, transmite observatornews.ro.
10:40
(video) Cine este Joric - cocostârcul vedetă pe Tiktok: S-a făcut stăpân în gospodăria unui moldovean, comunică zilnic cu el și-i mulțumește pentru ajutor # UNIMEDIA
Un moldovean a făcut vedetă pe TikTok un cocostârc, căruia îi spune Joric, iar acesta îi răspunde, în limba sa. Bărbatul a postat pe rețele mai multe filmulețe cum fac împreună cuib, îl hrănește, iar pasărea îi mulțumește. Internauții i-au apreciat gesturile și spun că păsările vin la oamenii cu suflet mare.
10:40
(video) Irina Vlah: Greșelile PAS în politica externă costă prea scump Moldova - gaz la preț triplu, relații proaste cu SUA, iar în loc de integrare europeană – promisiuni goale # UNIMEDIA
Campania „Adevărul despre PAS” a Partidului Republican „Inima Moldovei” continuă cu Capitolul 8 – „Politica externă iresponsabilă”. Irina Vlah, liderul partidului, a spus că, în ultimii ani, Partidul Acțiune și Solidaritate a promovat o politica externă iresponsabilă, care deja a adus grave prejudicii Republicii Moldova, iar urmările în continuare pot fi şi mai grave.
Acum 30 minute
10:10
Cine este Joric - cocostârcul vedetă pe Tiktok: S-a făcut stăpân în gospodăria unui moldovean, comunică zilnic cu el și-i mulțumește pentru ajutor # UNIMEDIA
Un moldovean a făcut vedetă pe TikTok un cocostârc, căruia îi spune Joric, iar acesta îi răspunde, în limba sa. Bărbatul a postat pe rețele mai multe filmulețe cum fac împreună cuib, îl hrănește, iar pasărea îi mulțumește. Internauții i-au apreciat gesturile și spun că păsările vin la oamenii cu suflet mare.
10:10
Zelenski acuză Rusia că atrage încă un stat în război: Țara din care ar fi ajuns 155 de militari în Ucraina # UNIMEDIA
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuşi cetăţeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP, citat de presa română.
10:00
(video) Cine este Joric - cocostârcul vedetă pe Tiktok: Cum comunică zilnic cu Petru și-i mulțumește pentru grijă și ajutor # UNIMEDIA
Un moldovean a făcut vedetă pe TikTok un cocostârc, căruia îi spune Joric, iar acesta îi răspunde, în limba sa. Bărbatul a postat pe rețele mai multe filmulețe cum fac împreună cuib, îl hrănește, iar pasărea îi mulțumește. Internauții i-au apreciat gesturile și spun că păsările vin la oamenii cu suflet mare.
09:50
Echipa Partidului Nostru și primarul de Bălți, Alexandr Petkov, au discutat cu locuitorii cartierului „Rândunica” despre reparația străzilor și planurile de dezvoltare a orașului # UNIMEDIA
Echipa Partidului Nostru din Bălți, împreună cu primarul Alexandru Petkov, au avut o întâlnire cu locuitorii cartierului „Rândunica”. S-a discutat despre proiectul recent finalizat de reparație a străzilor Independenței și a celei vecine – strada Sportivă.
09:30
Robert Lewandowski, unic în istoria UEFA Champions League: Borna impresionantă după dubla din Barcelona - Dortmund # UNIMEDIA
Robert Lewandowski, care va împlini 37 de ani în luna august, a ajuns la nu mai puțin de 40 de goluri înscrise pentru FC Barcelona în acest sezon. 10 dintre acestea au venit în UEFA Champions League, competiție în care este al treilea cel mai bun marcator din istorie, scrie sport.ro.
Acum 2 ore
09:10
Pe 10 aprilie, România a întrerupt relațiile cu Turcia în 1877, iar în 2019 a fost dezvăluită prima imagine a unei găuri negre.
09:10
S-a născut în cămașă: O femeie de 69 de ani, salvată după ce a căzut în fântâna din ograda gospodăriei, la Ștefan-Vodă # UNIMEDIA
Salvatorii din Ștefan Vodă au intervenit pentru a salva o femeie căzută în fântâna din ograda propriei gospodării. Cazul a avut loc în seara de 9 aprilie curent, în satul Talmaza.
08:50
(video) Popșoi, despre zvonurile că Moldova „e rugată” să-și retragă ambasadorul de la Washington: Nu pot să confirm sau să infirm # UNIMEDIA
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a evitat să răspundă dacă ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Viorel Ursu, urmează rechemat în curând. „Nu pot sa vă confirm sau să vă infirm, atâta timp cât nu există o decizie juridică”, a declarat șeful diplomației moldovenești la emisiunea „Secretele Puterii”, de la JurnalTV.
08:40
Wall Street a urcat puternic, după ce Trump a anunţat pauza de 90 de zile la noile tarife: China nu a fost iertată # UNIMEDIA
Donald Trump s-a răzgândit! Liderul american a suspendat tarifele pentru 90 de zile şi le-a redus la 10 la sută pentru toate ţările. Excepţie face însă China, pentru care Trump a mărit taxele, de la 104 la 125 la sută. La ora anunţului, bursele americane au înregistrat creşteri puternice. Pieţele din Japonia şi Coreea de Sud au deschis şi ele pe verde, în ciuda tarifelor impuse Chinei. Suspendarea taxelor vine în contextul în care, Uniunea Europeană a decis să impună tarife reciproce pentru o lungă serie de produse din Statele Unite, scrie observatornews.ro.
08:30
Astrele aduc astăzi introspecție, curaj și oportunități de transformare pentru toate zodiile. De la decizii importante în relații, până la momente de inspirație și revelații profunde, fiecare nativ are șansa să-și redefinească drumul.
08:20
(foto) Petrecere regală: Regele Charles și Camilla au sărbătorit, în Italia, 20 de ani de căsnicie # UNIMEDIA
Într-un cadru deosebit de festiv și simbolic, regele Charles al III-lea și regina Camilla au sărbătorit 20 de ani de căsnicie în 2025, alegând să marcheze acest moment important printr-o vizită oficială în Italia. Cuplul regal a fost întâmpinat cu căldură și ospitalitate, iar această călătorie a fost un prilej de a celebra nu doar iubirea și devotamentul lor, dar și relațiile strânse dintre Marea Britanie și Italia scrie spynews.ro.
08:10
Leul moldovenesc s-a întărit astăzi în raport cu euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
08:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi condiții meteorologice variate în Moldova, caracterizate printr-un amestec de nori și precipitații ușoare.
08:00
Leul moldovenesc s-a întărit astăzi în raport cu euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
07:50
Japonia folosește inteligența artificială pentru a salva florile de cireș: Cum funcționează „Sakura AI Camera” # UNIMEDIA
Florile de cireş din Japonia, un simbol al reînnoirii şi al efemerului, sunt în pericol, însă o nouă aplicaţie care utilizează inteligenţa artificială (AI) ar putea ajuta la conservarea acestor pomi, scrie digi24.ro.
07:30
Pentagonul confirmă oficial că ia în calcul revizuirea prezenţei militare a SUA în Europa # UNIMEDIA
Este oficial. Pentagonul confirmă că ia în calcul o reviziuire a prezenţei militare din Europa, dar spune că deocamdată nu a luat o decizie. Anunţul vine după ce presa americană a scris că urmează o retragere militară americană din Europa. Comandantul suprem al NATO, generalul american cu patru stele, Christopher Cavoli cere administraţiei să renunţe la acest plan care i-ar lăsa pe aliaţii europeni, inclusiv România, vulnerabili în faţa Rusiei, scrie observatornews.ro.
Acum 6 ore
07:20
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi condiții meteorologice variate în Moldova, caracterizate printr-un amestec de nori și precipitații ușoare.
07:10
Kadîrov, la un pas să demisioneze? Presa rusă vorbește despre un conflict cu Putin, legat de succesiunea fiului său în fruntea Ceceniei # UNIMEDIA
Un puternic conflict a izbucnit între Kremlin și conducerea Ceceniei, legat de deteriorarea bruscă a sănătății liderului Ramzan Kadîrov și de dorința acestuia de a-și numi fiul drept succesor. Disputa trece dincolo de limitele unei lupte din culise, după detaliile apărute privind planul de a transfer al puterii, contactele cecenilor cu Qatarul și presiunea asupra asociaților lui Kadîrov, scrie adevarul.ro.
Acum 12 ore
22:20
(video) Popșoi, despre scandalul pe declarația cu judecătorii „moderat de corupți”: A fost trunchiată și scoasă din context. Era un compliment justiției, că au plecat cei mai odioși # UNIMEDIA
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a comentat scandalul izbucnit după declarațiile despre judecătorii „moderat de corupți”. „Declarația mea a fost trunchiată, pentru că, într-un context mai larg, explicam foarte clar că, de fapt, făceam un compliment justiției noastre”, a declarat Popșoi în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
22:10
Un moldovean, reținut la Moscova, după ce ar fi incendiat mai multe turnuri de telefonie mobilă: Ar fi acționat la comanda unor ucraineni # UNIMEDIA
Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova a fost reținut la Moscova, după ce ar fi incediat mai multe turnuri de telefonie mobilă.
21:50
Privirea copilului tău îți poate spune mai multe decât crezi: Ce boli grave poți depista din ochi # UNIMEDIA
Simpla observare a ochilor copiilor și adulților poate dezvălui afecțiuni grave. Experții spun că modificările pupilelor și ale privirii pot semnala probleme de sănătate mintală și neurologică, scrie adevărul.ro.
21:40
Fără lumină, mâine în capitală și în alte localități din țară: Graficul deconectărilor și lista adreselor care nu vor avea curent electric # UNIMEDIA
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Premier Energy anunţă că mâine, 10 aprilie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electric.
21:20
Donald Trump suspendă mărirea tarifelor timp de 90 de zile pentru toate țările, mai puțin China, pentru care le crește la 125% # UNIMEDIA
Președintele american Donald Trump suspendă pentru 90 de zile tarifele anunțate de ceea ce el a numit „Ziua eliberării”, cu excepția Chinei, pentru care a ridicat taxele vamale de la 104% la 125%, scrie libertatea.ro.
21:10
Atenție, consumatori, faceți rezerve de apă: Se anunță sistări pe mai multe străzi din capitală, mâine # UNIMEDIA
Locuitorii de pe mai multe străzi din capitală rămân mâine, 10 aprilie, fără apă potabilă la robinete, anunță Apă Canal Chișinău. Sistările au loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate.
20:50
(video) Iachimovschi spune că nu știa despre scrisoarea Veronicăi Dragalin: „Dacă aceste discuții ar fi avut loc, sunt niște chestiuni destul de grave” # UNIMEDIA
Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi spune că nu a știa despre scrisoarea Veronicăi Dragalin. „Dacăceste discuții ar fi avut loc, sunt niște chestiuni destul de grave pentru că nu prea este în spiritul Veetingului ca politicienii să facă liste cu cine este bun și cine este rău”, a declarat Iachimovschi în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
20:50
SUA avertizează celelalte state să nu urmeze exemplul Chinei în privința tarifelor. „Dacă nu ripostaţi, acestea sunt un plafon” # UNIMEDIA
Tarifele vamale impuse de Washington şi intrate în vigoare miercuri sunt un „plafon” atât timp cât celelalte state nu vor riposta, a dat asigurări secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, invitând restul lumii să nu urmeze exemplul Chinei, scrie adevărul.ro.
20:40
Iachimovschi spune că nu știa despre scrisoarea Veronicăi Dragalin: „Dacă aceste discuții ar fi avut loc, sunt niște chestiuni destul de grave” # UNIMEDIA
Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi spune că nu a știa despre scrisoarea Veronicăi Dragalin. „Dacăceste discuții ar fi avut loc, sunt niște chestiuni destul de grave pentru că nu prea este în spiritul Veetingului ca politicienii să facă liste cu cine este bun și cine este rău”, a declarat Iachimovschi în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
20:20
Alertă pentru moldovenii care vor să călătorească în Austria și Slovacia! Mai multe puncte de trecere a frontierei, închise temporar, din cauza focarelor de febră aftoasă # UNIMEDIA
Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria informează cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Austria și/sau Republica Slovacă despre instituirea unor restricții temporare de circulație la frontiere, ca urmare a măsurilor adoptate de autoritățile din ambele state în contextul confirmării unor focare de febră aftoasă.
19:50
Actorul rus Mihail Efremov a fost eliberat condiționat din închisoare: „Vă asigur că nu voi mai încălca legea” # UNIMEDIA
Actorul rus Mihail Efremov a fost eliberat condiționat din penitenciar. Aceasta a fost condamnat în anul 2020, după ce fiind în stare de ebrietate a provocat un accident de circulație în centrul Moscovei, soldat cu deces, scrie rbc.ru.
19:40
(update) Accident la Ciocana: O femeie, lovită de un Volkswagen în timp ce traversa strada neregulamentar. Victima, la spital # UNIMEDIA
Un accident s-a produs astăzi, 9 aprilie, pe strada Petru Zadnipru din sectorul Ciocana al capitalei. Potrivit poliției, o femei a fost lovită de un Volkswagen în timp ce traversa strada neregulamentat. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.
19:40
Planifici o călătorie? Vezi câți bani poți lua cu tine, dar și cum procedezi în caz că depășești suma # UNIMEDIA
Planifici o călătorie? Reprezentanții din cadrul Serviciului Vamal informează cetățenii despre regulile privind transportul mijloacelor financiare peste frontieră.
19:30
Șeful armatei ucrainene „trebuie să plece”, afirmă un fost comandant Azov: „Unele ordine ale sale au fost la limita criminalității” # UNIMEDIA
Un fost comandant ucrainean de rang înalt a cerut ca șeful armatei țării să se retragă, acuzându-l de lipsă de imaginație strategică și de punerea în pericol a vieții soldaților ucraineni prin ordine „la limita criminalității”, scrie digi24.ro.
19:10
„La mulți ani, Larisa Popova”. Prima campioană olimpică a țării noastre, omagiată astăzi. Câți ani împlinește sportiva # UNIMEDIA
Prima campioană olimpică a țării noastre, Larisa Popova, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. „Este una dintre cele mai valoroase sportive”, a scris Olympic Moldova pe rețele.
19:00
(galerie foto) Albul regal e fără egal: Margareta a României a impresionat cu ținuta sa la Chișinău # UNIMEDIA
Majestatea Sa și Principele Consort, care au efectuat o vizită în Republica Moldova, nu puteau pleca de la Chișinău fără să-și aducă omagiile în fața statuii nou-amplasate a Reginei Maria, scrie Okmagazine.ro.
18:50
(video) Britney Spears a ajuns într-o stare critică. Vedeta pop face acuzații dure la adresa prietenilor săi: „Îmi pare rău pentru voi” # UNIMEDIA
Britney Spears a publicat un nou videoclip îngrijorător pe contul său de Instagram în care răspunde criticilor referitoare la aspectul său fizic, acuzând că este înconjurată doar de „prieteni falși”, scrie protv.ro.
18:40
Uniunea Europeană a căzut de acord asupra primului val de tarife reciproce impuse SUA. Ungaria s-a opus pachetului de măsuri # UNIMEDIA
Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că a obţinut sprijinul ţărilor UE şi că a aprobat un prim set de contramăsuri la tarifele SUA pentru oţel şi aluminiu care se vor aplica începând cu data de 15 aprilie. Astfel, Uniunea Europeană urmează să impună taxe suplimentare, în principal de 25%, asupra unei serii de importuri din SUA, ca răspuns specific la taxele vamale americane pentru metale, scrie digi24.ro.
18:30
Ultima oră! Evghenia Guțul, eliberată din penitenciar: A fost transferată în arest la domiciliu pentru 30 de zile # UNIMEDIA
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost transferată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată astăzi, 9 aprilie.
18:10
Cele două focare de pestă porcină, identificate la 2 ferme mari din Anenii Noi, au fost eradicate. ANSA: Toți porcii, sacrificați # UNIMEDIA
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță finalizarea măsurilor de eradicare a celor două focare de PPA, înregistrate la mijlocul lunii martie, în cadrul a două ferme de mari dimensiuni, din Anenii Noi. „Toate porcinele au fost sacrificate”, se arată într-un comunicat.
17:50
Filat: Justiția moldovenească se bazează pe emailuri, mesaje, Telegram și Signal. Deasupra tuturor acestor lucruri se ridică „soarele” Maia Sandu # UNIMEDIA
Fostul premier, Vlad Filat, susține că „întreaga justiție moldovenească se bazează pe emailuri, mesaje și stick-uri, Bria, Telegram, Signal”, comentând recentele scandaluri din justiție, care au bulversat spațiul public. „Capturile de ecran o urmăresc pe Veronica Dragalin pas cu pas, așa cum imaginea cercului cu trenul o urmărea pe Anna Karenina. Despre alegerea ei în funcție am aflat dintr-o scurgere de corespondență, iar acum ea însăși a început să publice propriile capturi de ecran din Signal și, judecând după toate, acesta este doar începutul. Olesea Stamate, pentru a se justifica cumva, pune în circulație corespondența sa din email. Și nu este întâmplător”, scrie liderul PLDM.
17:40
Rusia îi declară „persona non grata” pe ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său # UNIMEDIA
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia îi declară „persona non grata” pe ataşatul pe probleme militare al ambasadei României în Rusia, relatează știrileprotv.ro.
17:30
(video) Stânga Nistrului, în stare de urgență economică până pe 9 mai: Decizia, luată „din cauza reducerii livrărilor de gaze naturale” # UNIMEDIA
Starea de urgență economică în stânga Nistrului, instituită din cauza problemei livrării gazelor naturale, a fost prelungită până pe 9 mai. Potrivit presei de la Tiraspol, o decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de așa-zisul Soviet Suprem din regiune.
17:10
(video) Accident la Ciocana: Un pieton ar fi fost lovit de un automobil pe strada Petru Zadnipru # UNIMEDIA
Un accident s-a produs astăzi, 9 aprilie, pe strada Petru Zadnipru din sectorul Ciocana al capitalei. Un pieton ar fi fost lovit de un automobil.
16:50
Republica Moldova, printre liderii mondiali la exportul de Vermut în lume: Țara în care care ajunge practic toată băutura produsă la noi # UNIMEDIA
Republica Moldova, în 2024, a reușit din nou să uimească lumea, devenind al șaselea cel mai mare exportator de vermut din lume, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță.
16:20
Fisură în PAS: Partidul de guvernământ a rămas fără organizație la Tohatin. „S-au pus presiuni să susținem un proiect controversat. Am refuzat” # UNIMEDIA
Organizația Locală PAS Tohatin a fost desființată. Anunțul a fost făcut de cei patru consilieri PAS din localitate, care au declarat că asupra lor „s-au exercitat presiuni directe din partea unor funcționari de rang înalt pentru a susține un proiect controversat” și au acuzat partidul că procedura de dizolvare a avut loc „în mod netransparent, fără consultări prealabile, fără informare oficială și fără posibilitatea de a participa la ședința în cauză, iar procesul-verbal al deciziei nu ne-a fost prezentat — deși a fost solicitat în mod expres, post factum”.
16:20
Riposta Chinei în războiul comercial cu SUA: Beijingul ridică miza și anunță tarife de 84% pentru toate produsele americane # UNIMEDIA
China a anunțat miercuri tarife vamale de retorsiune de 84% la importurile de produse americane, amplificând astfel războiul comercial dintre cele două mai mari economii ale lumii, transmite observatornews.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.