Maia Sandu condamnă implicarea Rusiei în justiția din R. Moldova. „Un lucru inacceptabil”

Radio Chisinau, 1 aprilie 2025 09:35

Președinta Maia Sandu a calificat drept inacceptabilă implicarea Rusiei în justiția din Republica Moldova, acuzând Moscova de acțiuni neprietenoase prin intermediul ambasadei sale la Chișinău. Declarațiile au fost făcute, la o emisiune de la Radio Moldova, după ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a comunicat că deputatul condamnat Alexandr Nesterovschi ar fi ajuns în regiunea transnistreană ajutat de Ambasada rusă, transmite IPN.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 30 minute
16:20
Marea Britanie a sancționat astăzi, 2 aprilie, o entitate pe care a prezentat-o drept un grup pro-rus responsabil care a încercat să organizeze un referendum și să destabilizeze democrația din Republica Moldova, a anunțat Ministerul de Externe britanic într-un comunicat, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Acum o oră
16:00
Cei trei diplomați ruși declarați persona non-grata de către Republica Moldova au părăsit țara, după ce autoritățile au anunțat că serviciile speciale ruse l-au ajutat pe deputatul condamnat Alexandr Nesterovschi să fugă în regiunea transnistreană, transmite IPN.
Acum 2 ore
15:25
Tarifele pe care intenționează să le introducă președintele SUA, Donald Trump, vor avea consecințe negative pentru întreaga lume, iar pagubele vor depinde de cât de departe vor merge, cât timp vor fi în vigoare și dacă vor duce la negocieri încheiate cu succes, a declarat miercuri președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
15:05
În fiecare an, pe 2 aprilie, este marcată Ziua internațională a cărții pentru copii. Cu acest prilej, Biblioteca Națională a inaugurat expoziția cu genericul „Hans Christian Andersen - magia cuvântului inspirat”, consacrată aniversării a 220-a de la nașterea marelui scriitor danez, unul dintre cei mai cunoscuți povestitori din literatura universală, relatează MOLDPRES.
15:05
Peste 1.200 de cereri pentru obținerea cărții de identitate noi, de model european, au fost înregistrate în primele două ore ale dimineții, în prima zi de perfectare a noului tip de buletin de identitate. Directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, spune că noile cărți de identitate, care vor fi oferite gratuit în următorii doi ani, sunt dotate cu mult mai multe elemente de securitate și vor putea fi utilizate ca documente de călătorie în întreg spațiul Uniunii Europene, după aderarea Republicii Moldova. Cetățenii din diaspora pot solicita perfectarea noului act la sediile misiunilor diplomatice din străinătate, mai spune Mircea Eșanu într-un interviu la Radio Chișinău.
14:45
Conferință de presă susținută de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și ministra Afacerilor Externe a Germaniei, Annalena Baerbock.
Acum 4 ore
14:20
Instituțiile publice din Republica Moldova vor fi obligate să afișeze datele în format deschis, potrivit unui proiect de lege examinat de Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică.
14:00
Asociația Promo-Lex și mai multe organizații de media condamnă așa-zisa inițiativă a regimului separatist de la Tiraspol de a institui sancțiuni împotriva jurnaliștilor străini, dar și a celor de pe malul drept al Nistrului, care desfășoară activități jurnalistice în regiunea transnistreană fără acreditare prealabilă.
13:45
Viceministrul de Externe al Greciei, Tasos Chatzivasileiou, aflat în vizită la Chișinău și Ministrul Energiei, Dorin Junghietu au discutat astăzi despre oportunități de cooperare economică, în special în sectorul energetic, și posibilitatea de a impulsiona utilizarea Coridorului vertical de transport a gazelor naturale.
13:30
Banca Mondială va acorda finanțare Republicii Moldova pentru a sprijini dezvoltarea oportunităților economice și a tranziției climatice. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizele consultative pentru inițierea negocierilor sau semnarea unor acorduri de finanțare, împrumut și grant încheiate între țara noastră, Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
13:15
Ucraina distruge cantități record de piese de artilerie rusească prin implementarea unor sisteme din ce în ce mai eficiente de localizare și țintire a armelor grele. În ultimele câteva săptămâni, atacurile au trecut la o viteză superioară, Ucraina revendicând un număr impresionant de 122 de piese de artilerie pe 28 martie, cel mai mare total zilnic înregistrat vreodată, relatează Forbes.
12:55
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a estimat pentru luna aprilie curent un regim termic care arată să fie peste valorile normei, transmite MOLDPRES.
Acum 6 ore
12:35
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Forumul regional „Cooperarea europeană pentru incluziunea romilor: de la politici la acțiune”. În cadrul evenimentului, șefa statului a subliniat angajamentul autorităților pentru construirea unei societăți incluzive, în care fiecare cetățean să aibă oportunități egale, informează un comunicat al Președinției.
12:20
Acrobata ucraineană, care a căzut de la înălțime la Arena Chișinău în timpul unui spectacol, a fost externată. Într-un mesaj video mediatizat de compania care a organizat spectacolul, acrobata, în vârstă de 24 de ani, le mulțumește medicilor moldoveni pentru eforturile depuse și asistența acordată. Tânăra va parcurge o perioadă de reabilitare, iar curând urmează să se întoarcă în Ucraina, transmite IPN.
12:05
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru mâine, 3 aprilie.
11:45
Rata șomajului la nivel de țară a înregistrat valoarea de 4% în anul 2024, fiind în scădere comparativ cu anul 2023, atunci când acest indicator a fost de 4,6%, transmite MOLDPRES cu referire la datele Biroului Național de Statistică (BNS).
11:30
O persoană a fost ucisă, iar alte zece rănite în atacuri ale Rusiei cu drone în regiunile Zaporojie (sud-est) și Harkov (nord-est) din Ucraina, au anunțat responsabili ucraineni în noaptea de marți spre miercuri, potrivit AFP. În același timp, în Congresul SUA a fost dezbătută marți o inițiativă legislativă bipartizană privind instituirea de noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă aceasta mai tergiversează să se angajeze în negocieri cu bună credință pentru a se ajunge la pace în Ucraina.
11:20
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut întrevederi cu noul președinte al Comisiei pentru Politică Externă din Camera Reprezentanților a Congresului SUA, Brian Mast, și cu senatorul Roger Wicker, președintele Comisiei pentru Securitate și al Comitetului Helsinki. Oficialii au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite, avansarea parcursului european al țării, precum și provocările actuale din contextul geopolitic, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
11:15
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut întrevederi cu noul președinte al Comisiei pentru Politică Externă din Camera Reprezentanților a Congresului SUA, Brian Mast, și cu senatorul Roger Wicker, președintele Comisiei pentru Securitate și al Comitetului Helsinki. Oficialii au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite, avansarea parcursului european al țării, precum și provocările actuale din contextul geopolitic, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
10:55
Doi conductori de tren au fost condamnați la 5 și 6 ani închisoare, după ce au fost prinși în timp ce pregăteau 250.000 de țigări pentru a fi scoase ilegal din Republica Moldova.
10:40
Lucrările de reabilitare la Complexul memorial „Eternitate” din sectorul Centru al capitalei sunt în toi. Se fac intervenții la elementul central al complexului – Focul veșnic cu cinci arme. Este restaurat granitul negru de jos și partea inferioară a celor cinci arme. De asemenea, se lucrează masiv și la schimbarea pavajului deteriorat, transmite IPN.
Acum 8 ore
10:25
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în luna martie 2025, a autorizat spre plată cereri de acordare a sprijinului financiar în valoare 165,05 milioane de lei, surse ce sunt orientate către fermieri, pe diferite mecanisme de subvenționare, transmite MOLDPRES.
10:05
Instanța a respins a doua cerere a procuraturii privind arestarea preventivă a bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a menținut arestul pentru 20 de zile, în locul celor 30 de zile solicitate de acuzare. Procuratura Anticorupție intenționează să conteste decizia, scrie NewsMaker. Publicația subliniază că aceasta este prima dată în istoria autonomiei găgăuze când liderul său ajunge în arest preventiv. În spațiul public se discută mai multe scenarii privind conducerea regiunii, inclusiv posibilitatea unei administrații externe din Chișinău. Care dintre ele sunt reale, care puțin probabile sau complet imposibile, citiți în materialul «Cine în locul lui Guțul?».
09:50
Cetățenii români care călătoresc în Regatul Unit al Marii Britanii (UK) sunt obligați, începând din 2 aprilie, să obțină o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA). Documentul are ca scop îmbunătățirea securității frontierelor britanice și permite guvernului un mai mare control și supraveghere a persoanelor care intră în țară. Completarea formularului se face exclusiv online, durează 20 de minute și costă 10 lire sterline pentru fiecare persoană. În trei zile se primește documentul care permite intrarea în Regatul Unit al Marii Britanii fără viză. ETA este necesară pentru toate persoanele care vor să intre în țară, inclusiv pentru copii și bebeluși.
09:30
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 41 841 traversări.
09:15
Cetățenii pot depune de astăzi cererile de perfectare a noului tip de buletin de identitate la centrele multifuncționale ale ASP. Cartea de identitate are un format nou și un nivel sporit de securitate. Primul milion de cărți de identitate vor fi eliberate gratuit cetățenilor care solicită actul cu termen de perfectare de 20 zile lucrătoare, transmite IPN.
09:00
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru euro un curs valutar de 19 lei și 41 bani. Dolarul american este cotat la 17 lei și 97 bani.
08:45
Ucraina va purta vineri discuții aprofundate cu un grup mic de țări cu privire la contribuția forțelor acestora la un contingent care ar acționa ca o garanție de securitate pentru Ucraina, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski citat de Reuters.
Acum 12 ore
08:25
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a participat la o dezbatere publică organizată de Consiliul Atlantic, unde a reafirmat angajamentul Republicii Moldova față de parcursul său european și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.
08:15
Pentru astăzi, 2 aprilie, meteorologii anunță temperaturi în scădere. Vremea se va răcori și va aduce ploi, comunică MOLDPRES.
08:05
Pentru astăzi, 2 aprilie, meteorologii anunță temperaturi în scădere. Vremea se va răcori și va aduce ploi, comunică MOLDPRES.
Acum 24 ore
21:10
China este pregătită să joace un „rol constructiv” pentru încheierea conflictului din Ucraina, sprijinind în același timp Moscova în apărarea „intereselor” sale, a declarat marți ministrul chinez de externe Wang Yi într-un interviu acordat agenției de presă ruse RIA Novosti, relatează AFP, preluată de Agerpres.
20:45
În cadrul a patru ședințe plenare desfășurate în luna martie, deputații au votat 35 de acte normative, dintre care 33 de legi și două hotărâri, potrivit unui comunicat emis de Parlament.
20:25
Forța de muncă din Republica Moldova a continuat să scadă în 2024, iar numărul persoanelor ocupate s-a redus, conform datelor furnizate de Biroul Național de Statistică. Deși s-a înregistrat o ușoară îmbunătățire a ratei șomajului, totuși, indicatorii indică schimbări în structura pieței muncii și inactivitate crescută la anumite categorii de vârstă, transmite IPN.
20:00
Parlamentul georgian a adoptat marți o nouă lege a „agenților străini”, care este o copie a legii similare din SUA și înlocuiește legea anterioară criticată de opoziție și ONG-uri ca fiind de inspirație rusească, deși aceasta din urmă este mai blândă decât noua lege, care va include și pedepse cu închisoarea, iar în Codul Penal a fost reintrodus delictul de „înaltă trădare”, abolit în anul 2007 de fostul președinte Mihail Saakașvili, în prezent opozant încarcerat, relatează agenția de știri EFE, transmite Agerpres.
19:40
Circa 400 de sportivi din Republica Moldova au participat la Campionatul Național de Judo, rezervat sportivilor cu vârsta sub 13 ani, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
19:25
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță măsuri stricte pentru protejarea sectorului zootehnic din Republica Moldova, din cauza focarelor de febră aftoasă din regiune. Astfel, ANSA a restricționat importul de animale susceptibile la acest virus din Slovacia, după confirmarea a șase focare în această țară, și a impus reguli stricte pentru importurile din Ungaria, permițându-le doar din zonele neafectate.
19:00
Un atac rus asupra orașului Herson din sudul Ucrainei a lăsat fără electricitate, marți dimineață, 45.000 de locuitori ai orașului, a anunțat șeful diplomației ucrainene, Andrii Sibiha. El a acuzat Mosova că a încălcat din nou acordul asupra unui armistițiu parțial, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
18:40
Locuitorii regiunii transnistrene vor plăti de azi mai mult pentru energia electrică. Nu este prima majorare a tarifelor de la începutul acestui an. În contextul dificultăților economice și al lipsei de resurse energetice, administrația locală a aprobat noi prețuri pentru consumatorii finali, de această dată invocând prețul gazelor livrate, transmite IPN.
18:25
Astăzi, 1 aprilie, a intrat în vigoare noul Cod funciar al Republicii Moldova, document menit să îmbunătățească gestionarea terenurilor agricole și protecția resurselor naturale. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), acesta include mai multe prevederi importante.
18:10
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morți, a anunțat junta militară marți, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit țara, transmite agenția DPA, preluat de Agerpres.
18:05
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morți, a anunțat junta militară marți, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit țara, transmite agenția DPA, preluat de Agerpres.
17:40
Începând de astăzi, 1 aprilie, a intrat în vigoare noua structură a procuraturilor teritoriale din Republica Moldova, aliniată la harta judecătorească. Reforma a fost aprobată prin ordinul Procurorului General Ion Munteanu și are ca scop eficientizarea activității procurorilor și combaterea infracțiunilor precum corupția sistemică, traficul de persoane, criminalitatea cibernetică și traficul de droguri.
17:25
În perioada 2 – 3 aprilie, ministra afacerilor externe a Germaniei, Annalena Baerbock, efectuează o vizită oficială la Chișinău. Ministerul Afacerilor Externe anunță că aceasta va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Dorin Recean, iar pe agenda discuțiilor se află subiecte legate de cooperarea bilaterală și colaborarea pe teme de interes comun pentru Germania și Republica Moldova.
17:20
În perioada 2 – 3 aprilie, ministra afacerilor externe a Germaniei, Annalena Baerbock, efectuează o vizită oficială la Chișinău. Ministerul Afacerilor Externe anunță că aceasta va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Dorin Recean, iar pe agenda discuțiilor se află subiecte legate de cooperarea bilaterală și colaborarea pe teme de interes comun pentru Germania și Republica Moldova.
17:00
Astăzi, 1 aprilie 2025, se împlinesc 84 de ani de la Masacrul de lângă localitatea Fântâna Albă, atunci când trupele sovietice au ucis mii de români bucovineni într-o singură zi. Fiind ademeniți cu promisiunea că li se va permite să treacă frontiera în România, în anul 1941, mai mulți români bucovineni au pornit în coloană cântând cântece patriotice și purtând icoane și steaguri bisericești. La hotar îi așteptau însă trupele NKVD-ului, care au tras în coloana de oameni pașnici, printre care se aflau bătrâni, femei și copii. Victimele, printre care încă și mulți oameni vii, au fost înhumate în gropi comune.
16:40
Comisia Europeană va acorda finanțare nerambursabilă suplimentară pentru consolidarea rezilienței energetice și independenței Republicii Moldova. Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat avizul privind semnarea amendamentului la Acordul de finanțare privind „Contractul de performanță pentru reforma sectorială”.
Ieri
16:20
Tânăra pianistă Martina Meola din Republica Moldova a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian „Jeune Chopin” din Lugano, Elveția. Concursul, dedicat redescoperirii muzicii lui Chopin, a adunat tineri talentați din întreaga lume și a fost prezidat de celebra pianistă Martha Argerich.
16:05
Una dintre cele mai grave amenințări în adresa securității Republicii Moldova o reprezintă forțele și partide politice cuplate direct la agenda Federației Ruse, spune, la Radio Chișinău, analistul Ion Tăbârță.
15:50
Forțele Aeriene Române au început luni, 31 martie, o nouă misiune de Poliție Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO, informează Ministerul Apărării Naționale al României într-un comunicat remis de Calea Europeană.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.