Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere Rusiei să respecte dreptul la educație în regiunea transnistreană
IPN,
17 martie 2025 23:30
„Federația Rusă a fost găsită responsabilă pentru încălcarea dreptului la educație al copiilor, părinților și personalului didactic din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană”. Decizia aparține Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la „cauzele Catan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă”, transmite IPN.Potri
• • •
Alte ştiri de IPN
Acum 30 minute
14:40
Igor Grosu: Decizia de a investi primordial în CEC și Consiliul Audiovizualului a fost o decizie politică corectă # IPN
Unele instituții au livrat rezultate în timpul campaniei electorale de anul trecut, altele însă au fost mai degrabă pe rol de „observator”, constată președintele Parlamentului, Igor Grosu. Potrivit șefului legislativului, scrutinul prezidențial și referendumul privind integrarea europeană a fost un test de rezistență pentru mai multe instituții, transmite IPN.„Unele
14:40
În Republica Moldova va fi instituit un sistem informațional care va include date despre pacienții cu HIV și alte infecții cu transmitere sexuală, precum și informații despre terapiile antiretrovirale și rezultatele tratamentelor, transmite IPN.Proiectul privind crearea SI „Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV” a fost elaborat de către Ministerul Sănătății și urmează să
14:30
Pe 19 martie intră în vigoare oficial în Republica Moldova Convenția nr. 190 a Organizației Internaționale a Muncii, un instrument „esențial în combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă”. Deputata Angela Munteanu-Pojoga a menționat, într-o conferință de presă, că este o zi importantă nu doar pentru legislația muncii, dar și pentru drepturile fundamentale ale lucrăt
Acum o oră
14:20
Doi deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei au depus un demers pentru inițierea votului de neîncredere Comitetul Executiv, condus de bașcana Evghenia Guțul, transmite corespondentul IPN din regiune.Comitetul Executiv „eșuează, iar Găgăuzia suferă pierderi”, au motivat semnatarii demersului.Cei doi deputați sunt Alexandru Tarnavschi și Mihail Jelezoglo. Aceștia au prezen
Acum 2 ore
13:20
18 martie, Ziua reciclării deșeurilor electrice. 3 300 de echipamente uzate, colectate în Moldova # IPN
Astăzi, 18 martie, este marcată Ziua mondială a reciclării deșeurilor electrice și electronice, un prilej de a atrage atenția asupra importanței gestionării corecte a echipamentelor uzate. Experții în domeniu avertizează milioane de dispozitive ajung anual la gunoi, poluând solul și apa cu substanțe periculoase, iar reciclarea devine o soluție necesară pentru protejarea mediului, transmi
13:10
Vitalie Balan a fost numit viceprimar al municipiului Bălți. Acesta intră în funcție de miercuri, 19 martie . Anunțul a fost făcut de primarul Alexandr Petkov, transmite IPN."Vitalie Balan e numit în funcția de viceprimar responsabil de administrarea proprietății municipale, relații funciare, arhitectură și construcții, gospodărie municipală”, a menționat Alexandr Petkov.P
13:00
400 de persoane, inclusiv copii, au decedat, marți, în urma atacurilor israliene asupra Fâșia Gaza, anunță autoritățile palestiniene din domeniul sănătății. Loviturile au vizat zeci de ținte în diferite zone, inclusiv Gaza, Rafah, Khan Younis și Deir al-Balah, transmite IPN.Potrivit Reuters, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a instruit armata să întreprindă &bdq
13:00
Cetățenii români stabiliți peste hotarele României nu vor mai putea vota în duminica alegerilor până la ora locală 21:00, așa cum a fost până acum. Biroul Electoral Central a luat decizia de schimbare a orelor de activitate a secțiilor de votare din străinătate pentru exercitarea dreptului de vot în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate, transmite IPN.În diasporă, românii po
Acum 4 ore
12:30
Numărul persoanelor peste 65 de ani a crescut cu 7% în ultimii 10 ani, iar rata natalității este în continuă scădere, ceea ce afectează raportul dintre populația activă și pensionari. Aceste date indică în mod evident că sistemul public de pensii se îndreaptă spre o criză, ceea ce necesită acțiuni urgente pentru a garanta un venit decent viitoarelor generații la pensionare. Constatarea s
12:20
Tarife majorate: consumatorii casnici din Chișinău vor plăti 18,62 lei/m³ pentru apă și canalizare # IPN
Servicii mai scumpe prestate de „Apă-Canal Chișinău”. Consumatorii casnici vor plăti pentru alimentarea cu apă 12,99 lei/m³, cu 2,2 lei/m³ mai mult decât până acum, și 5,63 lei/m³ pentru serviciile de canalizare, comparativ cu actualul tarif de 4,17 lei/m³, transmite IPN.Noile tarife au fost aprobate în ședința de astăzi a Agenției Naționale pentru Regl
11:40
Cinci loturi de spații comerciale, din cele 13 scoase la licitație de către Aeroportul Intonațional Chișinău, au fost adjudecate. Este vorba despre loturi din domeniul „rent a car” (închiriere de mașini), prețurile de adjudecare depășind de trei ori valoarea încasată în prezent, transmite IPN.Aeroportul Internațional Chișinău precizează că două loturi urmează să fie republ
11:40
Anti-corruption prosecutor Victoria Furtuna, who ran in the presidential election last autumn, became the chairwoman of the Moldova Mare political party, IPN reports.On the website of the Public Services Agency, it is indicated that the party on March 2 had 152 members. According to the same data, the party was registered in 2007.Initially, the party was called the Social-Political M
11:30
Fostul procuror anticorupție Victoria Furtună, care a candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut, a devenit președinta Partidului politic Moldova Mare, transmite IPN.Pe pagina Agenției Servicii Publice se indică faptul că la data de 2 martie partidul avea 152 de membri. Conform acelorași date, formațiunea a fost înregistrată în anul 2007.Inițial formațiunea s-a numi
11:30
O femeie de 53 de ani din Chișinău, fostă șefă de secție într-o bancă, a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru delapidare, după ce a sustras peste 1,3 milioane de lei și 135 000 de dolari din tezaurul instituției. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.Potrivit anchetei, fosta angajată a retras sumele de bani în mai multe tranșe,
11:30
Un incendiu de vegetație a izbucnit în Lunca Prutului din satul Pașcani, raionul Cahul. Flăcările au mistuit 10 hectare de stufăriș. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că victime nu sunt, transmite IPN.La locul incendiului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri. După câteva ore de luptă cu flăcările, ei au reușit să localizeze și să lichideze focu
11:20
Doi angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și o persoană fizică au fost condamnați pentru trafic de influență, fiind obligați să achite, în total, jumătate de milion de lei amendă. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.Unul dintre polițiști a fost găsit vinovat de cinci fapte de trafic de influență și a fost amendat cu
11:10
Un focar de pestă porcină africană s-a declanșat la o fermă comercială de porcine, amplasată în extravilanul localității Roșcani, raionul Anenii Noi. Prezența virusului a fost confirmată prin testări de laborator în probele recoltate de la porci. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au precizat pentru IPN că „în total ar fi vorba despre un prejudiciu de ci
11:10
Polițiștii verifică starea tehnică a autobuzelor și microbuzelor, precum și actele necesare pentru transportarea pasagerilor. Acțiunile fac parte din operațiunea „Autobuz”, desfășurată până la 30 martie pe întreg teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.Inspectorii vor mai verifica valabilitatea permisului de conducere pentru categoria corespunzătoare, revizia tehnică a
11:00
Dan Perciun: Alocăm 40 de milioane de lei pentru extinderea grupelor de creșă în 15 grădinițe din țară # IPN
Ministrul Educației și Cercetării a anunțat că 40 de milioane de lei au fost alocați pentru extinderea grupelor de creșă în 15 grădinițe din Republica Moldova. Potrivit ministrului Dan Perciun, această investiție va duce la crearea a aproximativ 500-600 de locuri noi în creșe, transmite IPN.„Sunt resurse pe care le-am mobilizat de pe extern și pe care le valorificăm. Asta ar treb
Acum 6 ore
10:20
Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea din cauza rafalelor de vânt care afectează circulația pe râul Nistru, precizează Serviciul Vamal, citat de IPN.Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal intern de control „Criuleni 18”, aflat la aproximativ 32 km distanță.Celelalte posturi vamale activează în regim norm
10:20
O fată de 16 ani a ajuns în stare gravă la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Institutului Mamei și Copilului, după ce ar fi căzut de la înălțime. Incidentul s-a produs luni, 17 martie, dar circumstanțele exacte încă sunt investigate de autorități.Contactată de IPN, Cristina Ivanco, consultant principal al serviciului de informare și comunicare al Ministerului Sănătății, a decl
10:20
A început organizarea șantierului pe sectorul 1 al drumului național R26 Bender - Căușeni - Cimișlia. Sectorul are o lungime de peste șapte kilometri, transmite IPN.Administrația de Stat a Drumurilor menționează că drumul are o lățime a platformei de 11 metri, două benzi de circulație, benzi de încadrare de 0,5 m, acostamente de 2 metri și trotuare cu lățimi cuprinse între 1 și 1,5 met
09:30
Curtea Constituțională a României a respins, luni, 17 martie, contestațiile depuse împotriva neînregistrării candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din luna mai, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al CCR, magistrații au respins înregistrarea candidaturii Dianei Șoșoacă și a semnului său electoral la alegerile pentru președintele României.Totodată, judecăto
Acum 16 ore
23:30
Pugilista Daria Sazonov a obținut medalia de bronz la Campionatul mondial de box, care s-a desfășurat în orașul Niš, Serbia. În penultimul act al competiției, rezervată senioarelor, sportiva din Republica Moldova a cedat în fața Yeldanei Talipova din Kazahstan, campioană a Asiei la box, transmite IPN.Până a se califica în semifinalele categoriei de greutate de 81 kg, Daria Sazonov a tr
23:30
Compania Teleradio-Moldova are o nouă identitate corporativă și un nou slogan: „Reușim împreună”. Despre aceasta a anunțat directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, transmite IPN.„Am construit alături de partenerii noștri un ecosistem identitar din mulțimea de fragmente moștenite din tot ce-a însemnat de-a lungul ultimelor decenii Teleradio-Moldova”, a precizat V
23:30
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere Rusiei să respecte dreptul la educație în regiunea transnistreană # IPN
„Federația Rusă a fost găsită responsabilă pentru încălcarea dreptului la educație al copiilor, părinților și personalului didactic din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană”. Decizia aparține Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la „cauzele Catan și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă”, transmite IPN.Potri
23:30
Basarabenii, reprezentați plenar la București după Unirea din 1918, explică istoricul Nicolae Enciu # IPN
Basarabenii au fost reprezentați plenar în toate organele centrale de la București după Unirea din 1918. Opinia aparține doctorului habilitat în istorie, Nicolae Enciu, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit istoricului, Republica Democratică Moldovenea
23:30
Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influență în obținerea permisului de conducere. Acesta este anunțat în căutare, după ce s-a eschivat să se prezinte la ședințele de judecată, transmite IPN.Procuratura Anticorupție precizează că, în iulie 2021, inculpatul, în complicitate cu altă persoană, a pretins și primit 1200 de euro de la un solicit
23:30
Ex-președintele georgian, Mihail Saakașvili, a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare în dosarul traversării ilegale a frontierei Georgiei, transmite IPN.Potrivit Эхо Кавказа, sentința a fost pronunțată de către Tribunalul municipal din Tbilisi. Conform anchetei, Saakașvili, aflat în căutare, a intrat ilegal în Georgia pe 29 septembrie 2021 și a fost arestat două zile m
23:30
Ion Negrei: Comunitatea internațională a recunoscut Unirea Basarabiei cu România pe baza dreptului la autodeterminare # IPN
Poziția comunității internaționale față de Unirea Basarabiei cu România a fost exprimată oficial în timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920. Opinia aparține istoricului Ion Negrei și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit istoricului, actul Un
23:30
40 de echipamente moderne pentru prelevarea datelor biometrice urmează să fie distribuite misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Acestea au fost recepționate de către Ministerul Afacerilor Externe și Agenția Servicii Publice, care precizează că va fi îmbunătățit semnificativ procesul de documentare cu pașapoarte și noile cărți de identitate electronice, ce
23:30
Instituțiile educaționale și sociale rămân deocamdată conectate la agentul termic, deoarece au fost anunțate în continuare temperaturi scăzute. Informația a fost comunicată de primarul Ion Ceban, transmite IPN.Potrivit edilului, săptămâna trecută au fost unele apeluri din partea cetățenilor pentru a opri căldura în blocurile locative, deoarece vremea era caldă.„Vreau să anunț c
23:30
În cadrul Spitalului municipal „Sfânta Treime”, a fost deschisă o nouă secție, cu 35 de paturi, pentru pacienții cu pneumonie și afecțiuni respiratorii. Se întâmplă în condițiile în care a crescut numărul de internări, a menționat șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, transm
23:30
Agricultorii din Republica Moldova solicită reglementarea finală și claritate în proceduri pentru a putea cultiva și valorifica întreaga plantă de cânepă industrială. În prezent, reglementările impun distrugerea resturilor rezultate din procesare, ceea ce limitează dezvoltarea acestui sector. Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul unei conferințe de presă la IPN.Președintele
23:30
Avocat acuzat de trafic de influență, amendat cu 110 mii lei. I s-au confiscat și banii estorcați # IPN
Un avocat din Chișinău a fost condamnat pentru trafic de influență, fiind amendat cu 110 mii de lei. Instanța a mai dispus confiscarea specială din contul inculpatului a 9 200 de euro, bani rezultați din comiterea infracțiunii. Prin aceeași sentință, bărbatul a fost privat de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de doi ani, transmite IPN.Procuratura Anticorupție men
23:30
În ultimii 15 ani numărul cetățenilor Republicii Moldova care susțin Unirea cu România a crescut de trei ori. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Unirea 1918: de ce a fost necesară, de ce a fost posibilă?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, această evoluție reflectă o schimbare semnificativă în
23:30
Un bărbat de 38 de ani din Tiraspol a fost reținut la Chișinău, fiind suspectat de încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe. De asemenea, acesta este cercetat și pentru spălarea banilor în proporții deosebit de mari. Reținerea a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău, când acesta intra în țară, transmite IPN.Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cauză penală
23:30
Un copil de 11 luni a murit lovit cu mașina condusă de tatăl său. Accidentul s-a produs în localitatea Ciobanovca din raionul Anenii Noi.Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco, a precizat pentru IPN că accidentul a fost semnalat în după amiaza zilei de 14 martie.Totul s-a întâmplat în curtea gospodăriei. Capul familiei, un bărbat de 30 de ani, a
23:30
Președinta Maia Sandu îl va găzdui la Chișinău pe președintele Republicii Cehe, Petr Pavel. Acesta efectuează prima sa vizită oficială în Republica Moldova joi, 20 martie, transmite IPN.Potrivit autorităților, vizita marchează o nouă etapă în relațiile bilaterale dintre cele două state și subliniază sprijinul Cehiei pentru parcursul european al Republicii Moldova.Programul vizitei in
23:30
În stânga Nistrului a fost perturbată rețeaua de telefonie mobilă și fixă. Corespondentul IPN din regiunea transnistreană transmite că este imposibil de apelat atât pe numerele mobile, cât și pe cele fixe.Confirm datelor IDC, pe o perioadă nedeterminată, nu funcționează rețelele mobile, cele locale și internaționale. Compania respectivă este unicul operator de servicii telefonice pe te
23:30
Miniștrii Afacerilor Externe din țările Uniunii Europene abordează astăzi, la o reuniune organizată la Bruxelles, suspendarea grantului adoptat de Congresul SUA pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, transmite IPN.„Radio Europa Liberă este una dintre puținele surse credibile din dictaturi precum Iran, Belarus sau Afganistan”, a menționat ministrul ceh de externe, Jan Lip
23:30
Cânepa industrială devine tot mai atractivă pentru producătorii agricoli din Republica Moldova, datorită numeroaselor sale utilizări și impactului pozitiv asupra mediului și economiei. În cadrul unei conferințe de presă la IPN, specialiști din domeniu au subliniat importanța valorificării acestei culturi și oportunitățile pe care le oferă.Victor Melnic, reprezentant al Asociației AROME
23:30
Deputații din Găgăuzia discută despre demisia Comitetului Executiv pentru că „nu mai cred în promisiunile lui Șor” # IPN
Demisia Comitetului Executiv ar putea fi pusă în discuție la următoarea ședință a Adunării Populare a Găgăuziei, transmite corespondentul IPN din regiune.Deputații Adunării Populare sunt nemulțumiți de faptul că executivul Găgăuziei respinge propunerile înaintate de ei, inclusiv privind majorarea Fondului de susținere a copiilor care au nevoie de intervenții chirurgicale complicate.D
23:30
Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației, cauzând din imprudență decesul unei persoane. Șoferul nu avea permis de conducere. El și-a recunoscut vina.Potrivit Procuraturii Generale, tragedia s-a produs toamna trecută, în octombrie 2024, în orele serii. „Tânărul a urcat la volanul unui autovehicul, iar cân
23:30
Trei persoane, printre care doi subofițeri superiori ai Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni, au fost condamnate pentru corupere pasivă și trafic de influență. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis aplicarea unor amenzi între 100 000 și 275 000 de lei, după ce inculpații și-au recunoscut vinovăția, transmite IPN.Potrivit acuzațiilor, în perioada martie - mai 2021, inculpaț
23:30
Un bărbat dat dispărut la sfârșitul lunii ianuarie a fost găsit mort într-un iaz din comuna Boghenii Noi, raionul Ungheni. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul s-ar fi înecat, transmite IPN cu referire la precizările făcute de Inspectoratul General al Poliției.Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 36 de ani a dispărut în data de 23 ianuarie, după ce și-a vizitat părinții din s
23:30
Cateterele urinare pentru autosondare și senzorii pentru măsurarea glicemiei urmează a fi incluse în lista dispozitivelor medicale compensate, transmite IPN.Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale invită agenții economici să depună dosarele la secretariatul Consiliului pentru dispozitive medicale compensate din cadrul instituției.Pentru detalii cu privire la cerințele lega
23:30
Consiliu Național al Monumentelor Istorice a avizat proiectul propus de municipalitate privind reparația porțiunii de drum pe 31 august 1989 din centrul capitalei, unde a fost descoperit un caldarâm istoric, transmite IPN.„S-a discutat deja mult la acest proiect și la nivel de schiță. Au mai fost și ședințe, unde au fost propuneri de îmbunătățire și cred că am ajuns la o etapă câ
23:30
Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, Keir Starmer, este hotărât să trimită trupe militare britanice în Ucraina pentru o perioadă lungă de timp, transmite IPN.Potrivit publicației engleze The Times, Starmer este gata să-și asume un angajament pe termen nedeterminat pentru a desfășura trupe britanice „atât timp cât este necesar”, împreună cu aliații occidentali, p
19:40
De la începutul acestui an, peste 130 de șoferi au încercat să scape de sancțiuni prin mituirea polițiștilor. Cazuri recente au fost denunțate în orașul Chișinău, la Orhei și Criuleni, transmite IPN cu referire la Inspectoratul General al Poliției.În sectorul Buiucani al capitalei, un bărbat de 55 de ani, prins în stare de ebrietate la volan, a lǎsat 300 de euro în mașina polițiștilor
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.