(VIDEO) Accident în lanț, cu implicarea a trei mașini, la Vatra

PulsMedia, 17 martie 2025 14:40

Un șofer a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău la volan. Acesta a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în două autovehicule.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de PulsMedia

Acum 5 minute
20:30
O turistă austriacă de 50 de ani a fost amendată cu 650 de euro din cauză că a înotat aproape goală în Canalul Grande din Veneția, pe 12 martie.
Acum 10 minute
20:20
Cel puţin 40 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în weekend, în furtuni violente, tornade şi incendii, în centrul şi sudul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale.
20:20
În cadrul unei sesiuni de instruire desfășurate la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, reprezentantul Autorității Naționale de Integritate (ANI) a informat polițiștii de frontieră cu privire la obligativitatea depunerii declarației de avere și interese personale.
Acum 30 minute
20:10
Fletcher, un câine din Spania, are o soră nouă adoptivă, Candy, un câine din Thailanda. Pentru a-și arăta empatia față de aceasta, care are doar trei membre, Fletcher imită șchiopătatul.
20:10
Un cetățean turc, în vârstă de 38 de ani, a fost prins pe Aeroportul Internațional Chișinău, încercând să transporte ilegal 300 de pachete de rezerve de tutun.
Acum o oră
19:50
Un tânăr soldat rus, în vârstă de 18 ani, a făcut un apel disperat pentru a fi salvat de pe frontul din Ucraina, unde susține că a fost abandonat după doar nouă zile de luptă.
19:50
Un avocat din Chișinău a fost condamnat pentru trafic de influență, fiind amendat cu 110 mii de lei. Instanța a mai dispus confiscarea specială din contul inculpatului a 9 200 de euro, bani rezultați din comiterea infracțiunii. Prin aceeași sentință, bărbatul a fost privat de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de doi ani.
19:50
Cei doi schiori de fond îngropaţi de o avalanşă produsă duminică în Dolomiţi au murit din cauza rănilor suferite.
19:40
Mai mulţi adolescenţi, printre care se numără şi un român, au fost arestaţi de poliţia din Austria. Ei sunt acuzaţi că ar fi violat şi şantajat o profesoară în vârstă de 29 de ani.
19:30
Peste 800 kg de cocaină ascunse într-un camion au fost confiscate, sâmbătă, în Drôme, pe autostrada A7, de către vameși, conform unei surse apropiate anchetei, relatează cotidianul francez Le Figaro.
19:30
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit duminică pe generalul de divizie Andrii Hnatov şef al Statului Major general al armatei.
Acum 2 ore
19:20
Costurile de reapariție a podului Mihai Viteazul din capitală ajung în 2025 la 128 de milioane de lei. Viceprimarul Ilie Ceban a declarat la ședința Primăriei Chișinău că anual, costul contactului este ajustat la rata inflației. Inițial, în 2022, se estima că reparația podului va fi de 108 milioane de lei.
19:10
O tânără vedetă pe Instagram, urmărită de peste 700.000 de oameni, a cheltuit aproape un milion de euro pe operații estetice, dar acum se confruntă cu probleme neașteptate. Ea a fost oprită pe aeroport, după ce polițiștii nu au recunoscut-o în documentele prezentate.
19:00
Un bărbat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în timp ce altul a fost achitat pentru complicitate, din motiv că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii incriminate. Instanța de judecată a dispus primului o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, fiindu-i aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă și anunțarea în căutare, acesta eschivându-se de a se prezenta la ședințele de judecată.
18:50
De la începutul anului 2025, vechimea medie a mașinilor din Rusia a ajuns la 15,5 ani. Potrivit statisticilor, peste 70% dintre autoturismele deținute de ruși sunt mai vechi de 10 ani.
18:40
Doi militari francezi au murit luni în Pas-de-Calais, într-o coliziune între un tren şi vehiculul la bordul căreia se aflau, la o trecere la nivel cu calea ferată, la Arras, potrivit Ministerului francez al Apărării şi jandarmeriei.
18:30
Serviciul de informații militare al Rusiei a orchestrat un atac incendiar asupra unui magazin IKEA din Lituania în 2024, conform declarațiilor unui procuror lituanian. Doi cetățeni ucraineni, dintre care unul minor, au fost implicați în incendierea unui depozit de mobilă din Vilnius în mai 2024.
18:30
Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației, cauzând din imprudență decesul unei persoane. Șoferul nu avea permis de conducere. El și-a recunoscut vina.
Acum 4 ore
18:20
O dispută între doi taximetriști din Soroca s-a transformat într-un incident violent, soldat cu lovituri și o condamnare pentru huliganism agravat. Un șofer de taxi, a fost găsit vinovat de aplicarea unor lovituri cu o bâtă metalică asupra unui alt taximetrist, în urma unei confruntări care a escaladat rapid. Judecătoria Soroca i-a aplicat o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.
18:00
O fetiță de 10 ani ar fi căzut de la etajul cinci, din fereastra secției neurologie, la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, scrie bloggerul Eugen Luchianiuc. Solicitat de UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că „pacienta a fost găsită în afara instituției cu diferite leziuni și traumatisme.”
17:50
O fetiță de 10 ani ar fi căzut de la etajul cinci, din fereastra secției neurologie, la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, scrie bloggerul Eugen Luchianiuc. Solicitat de UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că „pacienta a fost găsită în afara instituției cu diferite leziuni și traumatisme.”
16:40
Doi adolescenți de 15 și 16 ani, dintr-o localitate din raionul Strășeni, sunt cercetați penal pentru furt. Aceștia, în noaptea de 11 martie curent, ar fi pătruns într-un magazin din satul Micăuți, prin deteriorarea ușii de acces, de unde au sustras bani, țigări și produse alimentare.
Acum 6 ore
16:10
Trei persoane, printre care doi subofițeri superiori ai Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni, au fost condamnate pentru corupere pasivă și trafic de influență. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis aplicarea unor amenzi între 100 000 și 275 000 de lei, după ce inculpații și-au recunoscut vinovăția.
15:30
Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce au fost implicați în accidente cu motocultoare. Cazurile au avut loc sâmbătă, 15 martie curent, în raionul Rîșcani, susțin sursele PulsMedia.MD.
14:50
Președinția R.Moldova confirmă vizita de lucru la Chișinău a lui Petr Pavel, președintele Cehiei, despre care a scris PulsMedia.MD cu referire la surse.
14:40
Cadavrul unui bărbat a fost găsit cu puțin timp în urmă zăcând fără suflare într-un iaz din raionul Ungheni.
14:40
Un șofer a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău la volan. Acesta a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în două autovehicule.
Acum 8 ore
14:20
Ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău, anunță reținerea unui cetățean al Republicii Moldova, din Tiraspol, suspectat de comiterea infracțiunilor de încălcare a dreptului de autor și a drepturilor conexe, precum și spălarea banilor în proporții deosebit de mari, într-o cauză penală pornită în anul 2024.
13:00
Într-o singură zi, cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 53 de ani au fost reținuți de polițiștii din Ungheni, fiind suspectați de implicarea în două cazuri de escrocherie săvârșite prin metoda “implicarea rudei în accident rutier”.
12:50
Un tânăr a fost găsit spânzurat, după ce salvatorii au deblocat ușa unui apartament. Descoperirea macabră a avut loc în noaptea de 15 spre 16 martie curent, în jurul orei 00:15, într-un apartament de pe strada Grenoble, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
12:30
De la începutul acestui an, peste 130 de șoferi au fost denunțați pentru că au încercat să mituiască polițiștii. Deși sunt avertizați constant despre consecințele grave ale coruperii unui funcționar public, unii șoferi continuă să comită abateri și speră să scape de sancțiuni prin oferirea de mită.
Acum 12 ore
12:20
Un copil a murit, după ce a fost lovit de un automobil la volanul căruia se afla chiar propriul tată. Tragedia a avut loc vineri, 14 martie, în jurul orei 15:10, în localitatea Ciobanovca, din raionul Anenii Noi, susțin sursele PulsMedia.MD.
11:00
Un fost angajat al Inspectoratului de Poliție Leova a fost condamnat la patru ani de închisoare, dintre care doi ani cu executare, pentru violență în familie și răpirea concubinei sale. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Hâncești, sediul Leova, iar inculpatul și-a recunoscut vina atât în timpul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată.
11:00
Doi bărbați de 30 și 33 de ani din capitală au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi sustras un telefon mobil și produse alimentare dintr-un magazin din sectorul Ciocana al capitalei.
10:00
Unul dintre cei mai căutați criminali din România, basarabeanul Vasile Rodideal, a fost arestat la Moscova, relatează presa rusă, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de zece ani.
09:50
Directorul Agenţiei Proprietăţi Publice (APP),Roman Cojuhari, declară că nici nu cunoștea că soția sa face parte din conducerea unor întreprinderi subordonate lui. Cojuhari a declarat, la un psot privat de televiziune afiliat guvernării, că era în concediu când s-au făcut aceste numiri.
09:40
Un bărbat a fost găsit zăcând în stradă, într-o baltă de sânge, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. Cazul a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul orei 06:00, pe strada Alecu Russo din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
08:40
Președintele ceh Petr Pavel, fost șef al Comitetului militar al NATO, ar urma să ajungă săptămâna aceasta într-o vizită de lucru la Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD, din cadrul Președinției R.Moldova, sub protecția anonimatului.
08:00
Pentru anul 2023, Arena a înregistrat un deficit de peste 20 de milioane de lei, deși capitalul social este de aproape 900 de milioane de lei. Directorul APP, Roman Cojuhari, susține că aceste pierderi sunt în mare parte cauzate de uzura calculată a echipamentelor și de perioada de adaptare a afacerii.
07:50
Un moldovean în vârstă de 32 de ani a alertat autoritățile italiene după ce a primit un colet din Spania cu nouă kilograme de marijuana. Cazul a avut loc zilele trecute în comuna Montegrotto Terme.
07:40
Vor fi înființate cinci unități mobile de intervenție a carabinierilor în Căușeni, Cahul, Ungheni, Orhei și Edineț. Un proiect de modificare a unor acte normative cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri a fost aprobat de Parlament în lectura a doua.
Ieri
10:20
O femeie a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe. Cadavrul acesteia a fost găsit de către un trecător, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 spre 15 martie curent, în jurul orei 02:40, pe strada Cuflea din sectorul centru al capitalei
10:00
Un bărbat a murit, după ce motocicleta cu care se deplasa s-a izbit violent într-un camion. Tragedia a avut loc vineri, 14 martie curent, în localitatea Socola, din raionul Șoldănești, susțin sursele PulsMedia.MD.
09:50
Tentativa unui conațional de a introduce ilicit băuturi alcoolice în cantități comerciale, deconspirată la Leușeni Cazul a fost înregistrat de funcționarii postului vamal Leușeni, în urma controlului de specialitate efectuat asupra unui microbuz de model „Ford Transit” care se deplasa din Italia.
Mai mult de 2 zile în urmă
21:50
Accident cu implicarea a trei autoturisme în apropiere de municipiul Bălți. În urma impactului, o femeie, dar și doi copii minori ai săi, au fost transportați la Spitalul Clinic Bălți.
21:20
Thomas Anders, fostul solist de la Modern Talking, cea mai mare succes trupă germană până în prezent, cu 130 de milioane de discuri vândute, a vorbit recent despre concertele pe care le-a susținut în Rusia, precizând în ce condiții s-ar mai întoarce acolo.
21:10
Întreprinderile municipale pot beneficia de echipamente destinate intervențiilor de urgență în caz de calamități naturale. Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene, a lansat un program de granturi, cu un buget de aproape 6,5 milioane de lei, pentru întreprinderile responsabile de serviciile locativ-comunale.
21:00
Ford Otosan anunță un eveniment important pentru industria auto românească, deoarece primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă.
20:50
Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) a anunțat că în 2024 s-a înregistrat o creștere „neașteptată” a nivelului mării în întreaga lume.
20:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi de acord doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.