Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas
Noi.md,
16 ianuarie 2025 10:00
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fîşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump.Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliatul său Jihadul Islamic au aprobat mai înainte, miercuri, acest acord, aflat în negociere la Doha, în vederea unui armistiţiu şi e
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 5 minute
12:30
Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM) condamnă politica de dezbinare promovată de guvernarea PAS, care continuă să atace unitatea și demnitatea poporului moldovean prin discursuri discriminatorii și acțiuni care subminează stabilitatea țării.Declarația a fost făcută de președintele Partidului Socialiștilor, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, relatează Noi.md. Potrivi
12:30
Procuratura Anticorupție (PA) menționează într-un comunicat că donațiile pe parcursul anului 2024 de echipamente avansate pentru efectuarea măsurilor speciale de investigație reprezintă un pas important în lupta împotriva corupției, notează Noi.md.PA precizează că această tehnică specială va permite instituției să efectueze măsuri speciale de investigație de sine stătător pentru prima dată în
12:30
Agenția Servicii Publice (ASP) informează că sistemele de semnare și autentificare întâmpină deficiențe la procesarea semnăturilor electronice, notează Noi.md.Astfel sunt perturbate toate platformele ce necesită autentificare prin MPass, și cele care utilizează semnături electronice, inclusiv la cererea serviciilor, publice sau private."-Deficiențe la nivel de semnare - perturbată platform
12:30
Pentru ziua de 16 ianuarie, consumul de energie electrică, pe malul drept al rîului Nistru, este asigurat pe deplin, informează Celula de criză de la Guvern. SA „Energocom” a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România, pentru a suplini producția internă cu importuri. La 15 ianuarie, sursele de energie utilizate pentru malul drept au fost următoarele: Import al energie
12:30
Turkish Airlines va relua cursele aeriene între Turcia și capitala siriană Damasc, care au fost întrerupte cu 13 ani în urmă.Despre acest lucru a anunțat directorul general al companiei aeriene, Bilal Ekșı, pe rețeaua de socializare X.Potrivit acestuia, Turkish Airlines va efectua spre Damasc trei zboruri pe săptămînă, relatează Noi.md cu referire la vesti.az.Primul zbor va avea loc pe
Acum 30 minute
13:00
Peste 143 de mii de locuitori din Australia au rămas fără energie electrică din cauza consecințelor furtunii, care a lovit coasta de est a continentului în noaptea spre joi.După cum informează Oxu.Az, informația a fost comunicată de serviciul de urgență al statului New South Wales (NSW SES).După cum s-a precizat în cadrul serviciului, în noaptea spre joi, o furtună a lovit partea centrală
13:00
Șefa statului, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea a noi ambasadori desemnați # Noi.md
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit, astăzi, scrisorile de acreditare din partea a patru ambasadori desemnați.Astfel, scrisori de acreditare au prezentat Denegri Boza Felix, ambasador agreat al Republicii Peru în Republica Moldova, cu reședința la București, Renato Nibbio Bonnet, ambasador agreat al Republicii San Marino în Republica Moldova, cu reședința la San Marino, Sami Na
13:00
Deputatul Rosen Zhelyazkov a fost ales noul prim-ministru al Bulgariei.Candidatura lui Zhelyazkov a fost susținută de 125 de deputați, 114 legislatori au fost împotrivă, nici un deputat nu s-a abținut.Deputații au acordat același sprijin și noilor 19 miniștri, relatează Noi.md cu referire la belta.by.După votare, guvernul în componență deplină a depus jurămîntul și în următoarele ore v
13:00
Președintele SUA, Joe Biden, care își încheie mandatul, a făcut o greșeală regretabilă prin faptul că nu a reușit să ajungă la un acord cu liderul rus Vladimir Putin pînă la începerea războiului din Ucraina. O astfel de evaluare a oferit publicația American Conservative.Potrivit evaluării autorilor, prestația lui Biden ca șef de stat a fost cea mai proastă în Europa. După cum rezultă din text,
13:00
Joi, 16 ianuarie, la Kiev au avut loc explozii. O alertă aeriană a fost declarată în capitală și într-o parte a regiunilor din Ucraina.Despre aceasta relatează RBC-Ucraina.Alerta aeriană în Kiev a fost anunțată la ora 12:08. De asemenea, despre amenințare au fost avertizați locuitorii din regiunea Kiev.În timpul alarmei aeriene la Kiev s-au auzit explozii. După cum au raportat forț
12:00
Astăzi, 16 ianuarie, parlamentul Franței va examina problema privind înaintarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului lui François Bayrou, aflat în funcție de puțin peste o lună.Votul de neîncredere a fost inițiat de deputați din partidul de stînga Franța nesupusă, „verzii” și comuniștii. Dezbaterile vor începe la ora 14:00, relatează Европейская правда.{{791920}}Se așteaptă că Bayrou î
12:00
A fost semnat un Acord prin care va fi externalizat parțial managementul proiectului de construcție a noului penitenciar din Chișinău, notează Noi.md.Documentul a fost semnat între Ministerul Justiției și Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiecte.{{790752}}Proiectul are ca scop modernizarea condițiilor de detenție, reducerea supraaglomerării și alinierea sistemului penitenciar l
12:00
Un grup impresionant de peste 100 de căprioare a fost surprins în imagini video în Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”.Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului, a publicat videoclipul pe pagina sa de socializare, subliniind importanța protejării acestui loc unic.„Rezervația Naturală Plaiul Fagului: locul unde natura își spune povestea. Este responsabilitatea noastră să o păstrăm astfel!”, a t
12:00
Cabinetul de miniștri a dat aviz pozitiv pentru modificarea Legii privind răspunderea civilă și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave, pentru a racorda cerințele naționale în domeniu la standardele internaționale.Modificările propuse vizează majorarea sumelor minime de asigurare pentru protecția pasagerilor în caz de accidente sau întîrziere a zborurilor,
12:00
Prim-ministrul Marii Britanii se află într-o vizită la Kiev pentru a semna un parteneriat pe 100 de ani # Noi.md
Prim-ministrul Marii Britanii Keir Starmer a efectuat prima sa vizită în Ucraina de la numirea sa în funcția de șef al guvernului britanic, întîlnindu-se la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski.Starmer și Zelenski vor semna un acord de „parteneriat pe 100 de ani”, care vine pe fondul îngrijorărilor privind o posibilă reducere a sprijinului SUA pentru Ucraina, relatează Noi.md, cu referire l
Acum o oră
11:30
În Republica Moldova a fost creată o lume paralelă, în care albul este numit negru, iar eșecurile guvernării sînt prezentate drept realizări. Această opinie a fost exprimată de fostul procuror general, fostul candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, în cadrul emisiunii „По фактам” cu Iulia Fiodorova, relatează Noi.md El a menționat că acest sistem este
11:30
O ședință în formatul 1+1 între Chișinău și Tiraspol ar urma să aibă loc vineri, 17 ianuarie, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.Principalul subiect ar fi măsurile de sprijin pentru a depăși criza umanitară din stînga Nistrului. Serebrian a menționat că agenda propusă Tiraspolului de către Chișinău este concretă și include crearea unui grup ad-hoc care să gestioneze ac
11:30
Alexandr Stoianoglo, fostul candidat la alegerile prezidențiale, declară că a fost uluit de acuzațiile în adresa sa, lansate în campania electorală, precum că ar fi „omul Moscovei”.„Nimeni nu a prezentat nici pînă astăzi dovezi în acest sens și nici nu le va prezenta”, a declarat ex-Procurorul General, în emisiunea „Po faktam”, notează Noi.md cu referire la unimedia.{{788267}}„Au fost prim
11:30
Agenția Servicii Publice (ASP) informează că, în urma actualizărilor recente ale sistemelor aferente infrastructurii cheilor publice, realizate de către Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), se înregistrează dificultăți temporare în prestarea serviciilor electronice.ASP precizează că specialiștii STISC lucrează pentru remedierea acestor disfuncționalități, pentru
11:30
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează că în procesul de migrare a serviciului electronic „Comanda on-line a formularelor tipizate” în Sistemul Informațional Automatizat „Cabinetul Personal al Contribuabilului”, s-au identificat unele defecțiuni tehnice care nu au permis definitivarea procesului.Astăzi, în intervalul 17:00-18:00, se va desfășura repetat procesul de migrare a sistemului în c
Acum 2 ore
11:00
În ciuda faptului că președintele SUA din 1845 este ales întotdeauna în noiembrie, acesta așteaptă două luni după aceea pentru a prelua oficial funcția, în timp ce vechea administrație continuă să conducă țara.Dat fiind că înlocuirea lui Joe Biden cu Donald Trump promite schimbări majore în politica internă și externă a Statelor Unite, inaugurarea republicanului în 2025 va fi în centrul atenți
11:00
Gazul pentru Transnistria ar putea fi cumpărat pe piața spot europeană cu ajutorul unei companii intermediare, cheltuielile urmînd să fie acoperite din bugetul rus.Despre acest lucru a anunțat ziarul rus Kommersant cu referire la surse. Potrivit Kommersant, Moscova și Tiraspolul lucrează la posibilitatea de a furniza gaz Ucrainei nu prin alternativa Turkish Stream, așa cum se presupunea an
11:00
Antreprenorul american, Elon Musk, a ajutat la convingerea Teheranului să o elibereze pe jurnalista italiană Cecilia Sala, care a fost reținută în Iran în decembrie anul trecut.Despre aceasta a relatat The New York Times (NYT), citînd surse. Potrivit lor, Musk a discutat problema cu reprezentantul permanent al republicii islamice la ONU, Amir Saeed Iravani.{{788032}}Sala, care lucra în Ira
11:00
Șefa statului, Maia Sandu, de Ziua Națională a Culturii a premiat mai multe personalități din domeniul culturii și artei.„Cultura este puntea cea mai de preț între trecut, prezent și viitor, este expresia vie a sufletului și tradițiilor noastre. Fiecare operă, fiecare cântec, dans sau vers spune povestea sufletului moldovenesc. Iar anul 2025, declarat Anul Mihai Eminescu, ne oferă prilejul s
11:00
Un bărbat din orașul Hîncești a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii mun.Cahul într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și acceptat 750 de euro și 4500 de lei pentru a ajuta un alt bărbat să obțină mai ușor permisul de conducere de categoria B.Potrivit datelor anchetei, bărbatul ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției de înmatriculare a transportu
11:00
Peste jumătate dintre vîrstnicii din țara noastră spun că le este foarte greu și aproape în fiecare zi, de-a dreptul, luptă pentru supraviețuire.Eugenia Vărzani din satul Lăpușna, raionul Hîncești, la 60 de ani, spune că abia o duce de pe o zi pe alta. Din cauza problemelor de sănătate, nu muncește, iar pînă la pensie mai are trei ani."Totul este scump. Pe zi ce trece, prețurile tot cresc.
11:00
În Piața Marii Adunări Naționale, a început astăzi demontarea principalului pom de Crăciun.Muncitorii de la întreprinderea municipală „Lumteh” și cei de la „Spații Verzi” strîng luminițele și jucăriile de pe brad.Acestea urmează să fie depozitate până la anul viitor. De asemenea, este dezasamblată carcasa, notează Noi.md cu referire la IPN.Municipalitatea instalează brad artificial în
10:30
Serviciul Fiscal de Stat informează despre obligația de inventariere a stocului de mărfuri supuse accizelor de către contribuabilii care importă, produc sau comercializează cu ridicata mărfuri supuse accizelor, urmare a majorării cotei accizelor începînd cu data de 01 ianuarie 2025.Inventarierea stocului de mărfuri supuse accizelor se efectuează în termen de 30 de zile de la data ultimei modif
10:30
Tarifele pentru serviciile aeroportuare pentru curse neregulate și operațiunile aeriene necomerciale efectuate de pe Aeroportul din Chișinău ar urma să crească. Un ordin în acest sens a fost elaborat de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale şi propus consultărilor publice.Astfel, potrivit documentului, tariful pentru serviciile de aterizare în cazul curselor neregulate
10:30
Rusofobia devine din ce în ce mai scumpă și mai dezavantajoasă pentru Moldova. Numai în primele 10 zile ale noului an, poziția principială a Chișinăului oficial în problema gazului a costat țara 15 milioane de euro. {{721644}}Cumpărarea energiei electrice din România a devenit o plăcere scumpă, pe care Chișinăul în ansamblu cu greu și-o poate permite în situația actuală. Dacă va continua a
Acum 4 ore
10:00
Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) atenționează participanții la trafic că pe anumite sectoare de drum din nordul și centrul țării este ghețuș, notează Noi.md."Pentru o deplasare în siguranță, îndemnăm conducătorii auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de trafic, să mențină o distanţă sigură între vehicule și să evite frînarea bruscă pe suprafețele de drum acoperi
10:00
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fîşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump.Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliatul său Jihadul Islamic au aprobat mai înainte, miercuri, acest acord, aflat în negociere la Doha, în vederea unui armistiţiu şi e
10:00
Cu ocazia sărbătorii creștine a Bobotezei, Poliția de Frontieră reamintește cetățenilor că, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 862/2024 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 28/2024 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, scăldatul în rîurile Prut și Nistru este interzis, cu excepția zonelor de recreere aferente bazinelor acvatice destinate odihnei
10:00
În prezent, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în instituțiile de învățămînt din țara noastră, există o lipsă de 7000 de profesori.Pentru a acoperi deficitul de cadre din sistem, majoritatea profesorilor lucrează pe o normă și jumătate. Unii dintre ei predau și alte discipline, pe lîngă cele de specialitate.Cea mai mare lipsă de profesori este atestată în mediul rural, în
09:30
Printre țările unde ar putea avea loc întîlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și Donald Trump se numără acum și Emiratele Arabe Unite (EAU), după ce a fost exclusă varianta Elveției, potrivit agenției de presă ruse TASS.„În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a afirmat că va contribui la rezolvarea crizei din Ucraina. A venit timpul să treacă la nivelul următor și să înd
09:30
O parte din studenții de la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) vor urma cursurile online pînă la finalul lunii martie, conform unui ordin al rectorului.Măsura, luată în contextul crizei energetice, nu a fost impusă „expres” de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Ziarul de Gardă a cerut instituției o copie a circularei.{{791669}}Documentul datează din 10 ianuarie 2025 și
09:00
Istoricul și fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, și-a exprimat opinia față de schimbările recente legate de politica identității promovată în statele occidentale.În opinia sa, politicile de gender, care pînă acum au stîrnit multe controverse, ar putea fi reorientate spre protejarea identității biologice.„În ultimii ani, am fost martorii unor dezbateri intense privind limitele
09:00
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a oferit detalii marți seara despre planurile de construire a celor nouă poduri de peste Prut.Proiectul include importante infrastructuri menite să conecteze mai bine Republica Moldova de România și alte state ale Uniunii Europene, a spus Bolea în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.{{791989}}Ministrul a su
08:30
Discuțiile autorităților nerecunoscute de la Tiraspol, care au avut loc la Moscova pe subiectul reluării livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană s-au desfășurat fără participarea Moldovagaz.Mai mult, Moldovagaz nu deține deocamdată informații care ar confirma faptul că Tiraspolul și Rusia au ajuns la o înțelegere privind reluarea livrărilor de gaze naturale. Declarațiile au fost
08:30
Dacia continuă să scrie istorie în Republica Moldova, consolidându-și statutul de lider pe piața auto. Conform datelor furnizate de “Agenția Servicii Publice” pentru anul 2024, au fost înregistrate 1.307 automobile noi marca Dacia, reprezentând 12,7% din numărul total de 10.289 unități comercializate. Dacia Duster - lider de necontestat al pieței auto din MoldovaCu 823 de unități vându
08:30
Prețul energiei electrice ar putea să crească dacă cetățenii nu vor economisi.Atenționarea vine din partea premierului Dorin Recean, care afirmă că astăzi, de exemplu, Energocom va cumpăra de la bursă un megawat oră la un preț exagerat de 296 de euro, notează Noi.md cu referire la tv8.{{791841}}„Cheia succesului nostru este să economisim cît mai mult energie. Aproximativ 26 la sută din con
Acum 6 ore
08:00
Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru un nou Acord în domeniul securității sociale # Noi.md
Republica Moldova și Ucraina au început negocierile pentru încheierea Acordului în domeniul securității sociale.Responsabilii au discutat aspectele privind garantarea dreptului la pensii pentru limită de vîrstă, de dizabilitate și de urmași, precum și în cazul accidentelor de muncă și boli profesionale a cetățenilor Republicii Moldova și au Ucrainei, stabiliți cu traiul permanent pe teritoriul
08:00
Leul moldovenesc a slăbit puțin față de euro, dar a crescut și mai mult față de dolar.Astfel, pe parcursul unei zile el a cedat monedei unice europene mai mult de 2 bani, dar a cîștigat de la dolarul american circa 7 bani, transmite Noi.md.Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 16 ianuarie un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,3113 lei pentru un euro (+2,07 bani) și 18
07:30
Pentru azi meteorologii prognozează vreme răcoroasă și înnorări variabile.Vîntul va sufla din sud-est, slab pînă la moderat. În unele zone este probabilă formarea de ghețuș. Fiți atenți pe șosele și respectați restricțiile de viteză.În sudul țării temperatura aerului în timpul zilei va fi de +6...+8 °С, în centru se așteaptă +2...+4 °С.În nordul țării termometrele vor arăta de la -2 la
07:00
Serghei Banari: „Moldova este un teritoriu din care se hrănesc anumite grupuri de persoane” # Noi.md
Moldova este un teritoriu din care se hrănesc anumite grupuri de oameni.Această opinie a fost exprimată de politicianul, economistul și analistul Serghei Banari în cadrul proiectului „В теме” pe canalul YouTube, relatează Noi.md.El a menționat că în discuțiile private experții pro-occidentali nici nu ascund acest lucru.„Ceea ce și trebuie să facă o colonie. Unde ați văzut ca lumea angl
06:30
Anatolie Dirun: „Revizuirea datoriei Moldovagaz față de Gazprom a fost influențată de politica globală” # Noi.md
Existența unei datorii a Moldovagaz față de Gazprom este un fapt evident și confirmat, iar orice jurist care se va uita prin documentele existente va confirma acest lucru. Cu toate acestea, în situația revizuirii datoriei, cînd, potrivit rezultatelor auditului, aceasta a „scăzut” de 10 ori - de la 700 de milioane la 7 milioane de dolari, s-a implicat politica globală, iar decizia de a efectua un a
Acum 8 ore
05:30
O apneistă din Australia a bătut recordul mondial pentru cea mai lungă plimbare subacvatică dintr-o singură respirație în rîndul femeilor, după ce a parcurs o distanță de 112 metri pe fundul piscinei.Despre acest lucru a anunțat Cartea Recordurilor Guinness.Se menționează că Amber Burke, în vîrstă de 35 de ani, practică freedivingul de mai bine de 10 ani. Înainte de a doborî recordul, ea a
04:30
Marea Britanie a numit cel mai inteligent cîine din lume: ce poate face acest „intelectual” # Noi.md
Harvey, un cîine Border Collie de șase ani, a fost desemnat "cel mai inteligent cîine din Marea Britanie" și una dintre cele mai inteligente rase de cîini din lume.El a învățat denumirile a 203 jucării ale sale și poate să le aducă pe toate stăpînei sale, Irene Hewlett. Despre acest subiect a scris Daily Star. Cercetătorii de la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria, care studiază cîinii tal
Acum 12 ore
03:30
Paleogeneticienii au efectuat o analiză detaliată a ADN-ului unui om ale cărui rămășițe au fost descoperite acum aproape o sută de ani într-un mormînt deosebit din vechiul oraș Efes.În cadrul acestor cercetări, a fost infirmată ipoteza conform căreia rămășițele ar fi aparținut Arsinoyei IV, sora celebrei regine egiptene Cleopatra VII. Detalii despre acest subiect au fost oferite într-un artico
02:30
Cea mai mare economie a Europei se prăbușește: experții au dat un prognostic sumbru pentru Germania # Noi.md
Economia Germaniei continuă să se prăbușească.După cum transmite Oxu.Az cu referire la Bloomberg, în anul 2024, PIB-ul țării s-a redus cu 0,2%, iar în 2023 chiar cu 0,3%.Economiștii prognozează că în 2025 situația s-ar putea înrăutăți și mai mult.Banca Bundesbank a anunțat deja o creștere modestă de doar 0,2%, dar a avertizat că economia ar putea scădea din nou, în cazul în care noul p
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.